R. Moldova, fara presedinte. De ce este optimist Vlad Filat?

R. Moldova, fara presedinte. De ce este optimist Vlad Filat?

Liderii AIEPremierul Republicii Moldova, Vlad Filat, a declarat, marţi, după şedinţa Alianţei pentru Integrare Europeană, că partidele din cadrul Alianţei au ajuns la un acord în privinţa modificărilor din Constituţie, exprimându-şi optimismul că preşedintele ţării va fi ales.
„Preşedintele va fi ales”, a declarat Vlad Filat după şedinţa consiliului AIE. Premierul susţine că cele trei partide s-au înţeles asupra modificărilor din Constituţie. Liderii AIE au refuzat să precizeze însă care vor fi aceste schimbări, explicând că decizia finală va fi anunţată cel mai probabil în prima şedinţă a Parlamentului din acest an, care va avea loc la 16 februarie. Liberalii au ieşit cu aproximativ 20 de minute mai devreme de la şedinţa consiliului alianţei, fiind rezervaţi în declaraţii.
Liderii AIE au anunţat marţi două scenarii pentru depăşirea crizei politice – organizarea unui referendum constituţional sau găsirea unui compromis în Legislativ. Aceştia însă nu au nominalizat care scenariu va fi pus în practică. După o oră şi jumătate de discuţii în cadrul Consiliului, liderii AIE nu au decis care din scenariile examinate va fi pus în practică. „În cadrul şedinţei nu s-a ajuns la un numitor comun, însă indiferent de calea pe care o vom aplica preşedintele trebuie ales”, a spus preşedintele PLDM Vlad Filat. El a adăugat că AIE a ajuns la un compromis pe marginea textului care ar putea fi scos la referendum.
Preşedintele democraţilor, Marian Lupu, a menţionat că sesiunea de primăvară – vară a Legislativului ar putea începe la 16 februarie. El a evitat să spună pentru care din soluţiile propuse va opta PD-ul şi a adăugat că formaţiunea pe care o conduce va alege soluţia cu cele mai mari şanse de reuşită.
Liderul PL Mihai Ghimpu a plecat mai devreme de la şedinţa Consiliului şi nu a făcut declaraţii. Consiliul AIE s-a marţi după trei săptămîni de când Alianţa a anunţat că intenţionează să organizeze un referendum constituţional pentru depăşirea crizei politice.

Share our work
R. Moldova. AIE propune referendum pentru schimbarea Constitutiei

R. Moldova. AIE propune referendum pentru schimbarea Constitutiei

Liderii AIELiderii AIE au anunţat duminică, printr-o declaraţie comună, că îşi propun organizarea, în luna aprilie, a unui referendum constituţional. Cei trei lideri a partidelor componente ale AIE au spus că modificarea legislaţiei prin referendum, într-o democraţie europeană, este unica soluţie de depăşire a crizei politice. Potrivit liderului PLDM, Vlad Filat, începând de luni, experţii constituţionalişti vor demara elaborarea proiectului de lege ce ţine de modificarea mecanismului de alegere a preşedintelui Republicii Moldova. „În luna februarie, proiectul va fi trimis spre avizare către Curtea Constituţională. În aprilie, va fi iniţiat un referendum pentru modificarea Constituţiei, în cadrul căruia cetăţenii vor avea posibilitatea să corecteze deficienţele constituţionale ce provoacă interminabile crize politice”, a declarat Vlad Filat.
Liderul democraţilor, Marian Lupu, a menţionat că, cel mai probabil, în februarie, Legislativul va avea spre adoptare proiectul cu privire la organizarea referendumului, iar după procedura din aprilie, în cel mult o lună, vor fi organizate şi alegeri prezidenţiale. „Preşedintele Republicii Moldova va fi ales în decurs de o lună din momentul validării rezultatelor referendumului”, a afirmat Lupu.
Preşedintele liberalilor, Mihai Ghimpu, a spus că unica soluţie de depăşire a crizei este modificarea Constituţiei, însă această soluţie nu este una nouă. PL a propus acest lucru încă acum doi ani şi s-a dovedit a fi cea mai eficientă. Liderii AIE au decis să modifice Constituţia după ce, de la ultima modificare a legislaţiei cu privire la alegerea şefului statului, din 2000, au fost organizate nouă tentative de alegere a preşedintelui ţării, dintre care doar două s-au soldat cu rezultate pozitive.
În schimb, liderul PCRM, Vladimir Voronin, a declarat că decizia AIE de a organiza un referndum constituţional reprezintă o încercare a Alianţei de a se menţine la guvernare. Voronin a menţionat că deputaţii comunişti s-au întrunit duminică în şedinţa, dar au refuzat să meargă la şedinţa extraordinară a Legislativului, deoarece a fost anulată şedinţa planificată pentru alegerea preşedintelui ţării.

Declaraţia AIE Cu privire la căile de soluţionare a crizei constituţionale şi de asigurare a stabilităţii politice


Pornind de la obiectivul strategic al Republicii Moldova de a urma cursul de dezvoltare democratică şi de integrare în Uniunea Europeană, în condiţii de stabilitate politică;
Reafirmându-ne angajamentul de a acţiona în strictă conformitate cu interesele cetăţenilor, în spiritul respectului faţă de Constituţia Republicii Moldova şi de principiile democratice;
Constatând aprofundarea impasului politic, cauzat de blocajul constituţional şi de refuzul opoziţiei parlamentare de a accepta un compromis rezonabil pentru a alege Preşedintele Republicii Moldova;
Având în vedere că recenta decizie a Curţii Constituţionale este irevocabilă şi anulează integral procedurile, care au fost în derulare, pentru alegerea Preşedintelui Republicii Moldova;
Accentuând faptul că Alianţa pentru Integrarea Europeană a întreprins toate acţiunile de depăşire a blocajului politic şi constituţional;
Menţionând faptul că, după aceste acţiuni, variantele de depăşire a crizei politice care ar asigura stabilitatea în Republica Moldova au fost, practic, epuizate, inclusiv din cauza problemelor sistemice, pe care le ridică unele prevederi constituţionale;
Exprimând certitudinea că soluţionarea crizei actuale este imposibilă în limitele actualei Constituţii şi în condiţiile în care opoziţia parlamentară nu doreşte să contribuie la depăşirea crizei, ci, din contră, lansează apeluri anticonstituţionale, scindând şi isterizând societatea;
Constatând că modificările operate anterior în Constituţia Republicii Moldova au rupt materia constituţională, impunând un mecanism nefuncţional de alegere a preşedintelui republicii şi creând dezechilibre în funcţionarea instituţiilor statului;
Evaluând experienţa regimurilor republicilor parlamentare consacrate din Europa, unde în situaţii similare celei din Republica Moldova mecanismul de alegere a Preşedintelui nu blochează, ci asigură alegerea acestuia;
Remarcând  că gravele deficienţe de sistem susmenţionate au provocat în repetate  rânduri alegeri parlamentare anticipate (anii 2001, 2009, 2010), conducând la crize politice, instabilitate în societate şi enorme cheltuieli financiare nejustificate;
Înţelegând că cetăţenii aşteaptă de la Guvernare alegerea Preşedintelui, şi nu alegeri parlamentare anticipate, asigurând stabilitatea şi cursul european al Republicii Moldova;

Partidele din Alianţa pentru Integrarea Europeană decid şi îşi asumă solidar responsabilitatea pentru următoarele obiective majore ale agendei politice pentru perioada următoare:

1) Prioritatea numărul unu a AIE este identificarea unei soluţii durabile pentru depăşirea crizei constituţionale, de care depinde stabilitatea şi dezvoltarea în continuare a Republicii Moldova. Toate procesele începute acum doi ani, îndreptate spre democratizarea reală a societăţii, spre integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană, spre reintegrarea ţării, spre asigurarea bunei funcţionări a instituţiilor statului, spre asigurarea unui nivel de trai decent al cetăţenilor Republicii Moldova vor avea continuitate şi finalitate doar dacă va  fi depăşită criza constituţională.
2) Din cauzele expuse mai sus, va fi  iniţiat un referendum pentru modificarea Constituţiei, în cadrul căruia cetăţenii vor avea posibilitatea să corecteze deficienţele constituţionale care provoacă interminabile crize politice în Republica Moldova, prin democratizarea şi simplificarea  mecanismului de alegere a Preşedintelui republicii de către Parlament şi transformarea sistemului de guvernare în unul autentic parlamentar. Referendumul urmează să aibă loc nu mai târziu de luna aprilie.
3 Preşedintele Republicii Moldova va fi ales în decurs de o lună din momentul validării rezultatelor referendumului.
Reconfirmăm ataşamentul nostru faţă de interesul major al Republicii Moldova de a se dezvolta democratic în condiţii de stabilitate, subliniind totodată necesitatea consolidării Alianţei pentru Integrarea Europeană şi focalizarea tuturor eforturilor ei asupra realizării Programului de Guvernare, în special, a obiectivelor de integrare europeană, de creştere a economiei şi a bunăstării cetăţenilor.
Facem apel către toate forţele politice să dea dovadă de responsabilitate şi maturitate politică şi să contribuie la crearea condiţiilor pentru depăşirea impasului care împiedică dezvoltarea ţării noastre.

Vlad Filat,                       Marian Lupu,                           Mihai Ghimpu,
Preşedintele PLDM        Preşedintele PDM                    Preşedintele PL

Chişinău, 15 ianuarie 2012

Share our work
R. Moldova. AIE propune referendum pentru schimbarea Constitutiei

R. Moldova isi alege presedintele. AIE semneaza un nou acord

Liderii AIEO şedinţă specială pentru alegerea preşedintelui R. Moldova va avea loc vineri, la ora 14.00. Anunţul a fost făcut de preşedintele Parlamentului, Marian Lupu. De asemenea, tot vineri, liderii alianţei de guvernare vor semna o anexă la cordul de constituire.
Potrivit lui Marian Lupu, candidatul AIE la funcţia de preşedinte al ţării, până la ora 14.00 urmează să aibă loc consultări între componetele AIE. Lupu a menţionat că va accepta condiţiile înaintate de deputatul neafiliat Mihai Godea, deoarece ele există deja în programul politic asumat de AIE. El a adăugat că a discutat despre alegerea preşedintelui şi cu grupul Dodon dar a evitat să ofere detalii. „Până în prezent nu am negociat cu PCRM”, a spus Lupu.
Liderul democraţilor a spus că anexa la Acordul de constituire a AIE, cerută de PLDM, va fi semnată. Valeriu Streleţ, liderul fracţiunii PLDM a spus că textul anexei va fi făcut public după semnare şi va fi un angajament pentru neadmiterea reformatării puterii. Preşedintele fracţiunii PL Ion Hadărcă a opinat că textul trebuie semnat pentru că el va accentua unele angajamente ce ar spulbera toate suspiciunile.
În dimineaţa zilei de vineri, PCRM se va întruni în plenară pentru a decide dacă formaţiunea va participa la votare. Anunţul a fost făcut astăzi de liderul PCRM Vladimir Voronin.

Anexă la Acordul de constituire a AIE

Liderii AIE vor semna vineri un supliment la Acordul de constituire a AIE. Textul a fost definitivat şi aprobat de liderii celor trei componente ale AIE la Consiliul Alianţei, care a avut loc la 15 decembrie. Cei trei lideri au spus că au ajuns la un numitor comun şi documentul, ce va conţine o serie de garanţii cerute de PLDM, va fi semnat. Liderii au anunţat că actul va fi public, însă au evitat să ofere detalii cu privire la conţinutul acestuia.
„Am convenit că documentul pe care îl vom semna va fi un supliment al Acordului de constituire a AIE şi am pus la punct toate detaliile”, a spus liderul PLDM Vlad Filat. Filat a adăugat că atât el cât şi colegii lui de alianţă au convenit că vor participa la alegerea preşedintelui ţării. „Vom vota solidar”, a afirmat Filat.
Liderul PL Mihai Ghimpu a comunicat că toate componentele AIE au ajuns la un consens şi vor vota pentru candidatul AIE Marian Lupu. Liderul democraţilor Marian Lupu a spus că este optimist, iar voturile care lipsesc pentru alegerea şefului stutului ar putea fi găsite.

Share our work
R. Moldova, fara presedinte. De ce este optimist Vlad Filat?

Anexa anti-comunista la Acordul de constituire a AIE

Liderii AIELiderii Alianţei pentru Integrare Europeană promit să semneze o anexă la Acordul de constituire a AIE prin care să refuze orice alianţă cu comuniştii.
Anunţul a fost făcut marţi de cei trei lideri, la finele şedinţei consiliului AIE, însă, aceştia au omis să precizeze şi când se va întâmpla acest lucru. Liderul liberal democraţilor, Vlad Filat, a spus că marţi s-a convenit asupra semnării unui document public, care va fi o anexă la Acordul de constituire a AIE. „Acesta nu este un document ce îl vizează numai pe Lupu, ci va fi semnat de toate partidele din AIE şi în acest document se vor găsi angajamente pentru componentele alianţei. Este evident că documentul trebuie să fie semnat până la 16 decembrie”, a precizat Filat.
Preşedintele PL, Mihai Ghimpu, a declarat că s-a convenit că toţi deputaţii AIE vor participa la alegerea şefului statului. „Am convenit şi mecanismul de participare la vot. Am discutat şi despre anexă. PL este gata să semneze orice document ce vine să consolideze poziţia AIE. Odată ce se cer nişte garanţii, noi vom semna, numai să nu fie cerinţe care să ducă la boicotarea alegerii preşedintelui”, a opinat Ghimpu.
Liderul PD, Marian Lupu, singurul candidat al AIE pentru funcţia de preşedinte al R. Moldova, a evitat să spună dacă a găsit voturi pentru a fi ales în funcţia de şef al statului. „Am discutat cu grupul Dodon şi discuţiile vor continua. Mâine voi avea o discuţie şi cu deputatul Mihai Godea şi există şanse pentru toate scenariile. S-a discutat şi despre anexă. Noi suntem disponibili să examinăm posibilitatea semnării, însă trebuie să fie un document echilibrat, care să vină cu un set de condiţii ce vizează relaţiile pe trilaterală”, a spus Lupu.
Liderul democraţilor a anunţat că deputaţii PD, pe 16 decembrie, vor face publice buletinele de vot. El a spus că nu ştie dacă colegii din AIE vor proceda la fel, însă, în caz contrar, ei ar putea fi bănuiţi că au deteriorat buletinele sau au votat împotriva candidatului Alianţei.

Share our work
R. Moldova fara presedinte. Schimburi de replici acide in Parlament

R. Moldova fara presedinte. Schimburi de replici acide in Parlament

Parlament MoldovaSchimburi de replici acide între politicieni au vut loc vineri în Parlamentul Republicii Moldova, în timp ce statul rămâne în continuare fără preşedinte ales. Legislativul de la Chişinău a decis abrogarea hotărârii care stabilea alegeri prezidenţiale pentru data de 18 noiembrie şi urmează să stabilească o altă dată. Parlamentul a audiat vineri raportul comisiei speciale pentru alegerea şefului statului, în urma căruia a constatat că şedinţa specială, stabilită pentru astăzi, nu poate avea loc deoarece pînă la termenul stabilit, 14 noiembrie, nu s-a înregistrat niciun candidat. Deputaţii au mai decis abrogarea hotărării Parlamentului privind stabilirea datei alegerii şefului statului, însă au exclus propunerea comisiei de a înainta timp de şapte zile o nouă dată a alegerillor prezidenţiale. Vladimir Voronin, liderul PCRM, a opinat că decizia luată astăzi de Legislativ poate fi considerată conform legislaţiei drept „uzurpare a puterii de stat, deaorece chiar AIE obstrucţiaonează procesul de alegere a preşedintelui”. „Fiecarea componetă a AIE îşi rezolvă doar propriile probleme. Dacă PCRM ar fi dorit algeri anticipate ar fi înregistrat o candidatură pe 14 noiembrie”, a spus Voronin. De asemenea, PCRM a acuzat AIE că evită dialogul cu privire la alegerea şefului statului. Potrivit lui Voronin, AIE nu işi doreşte negocieri cu PCRM. „Ei au declarat la televizor că vor negocieri, însă nu au venit cu o propunere către noi, nimeni nu a numit o dată, o zi, un loc”, a afirmat Voronin. Referindu-se la recentele dezertări din partid, liderul comuniştilor a adăugat că Dodon este un proiect al premierului Vlad Filat. „Credeţi că Dodon şi fetele lui aşa din senin s-au dus la Alianţă şi au zis că vor să scoată ţara din criza politică? Fără de nici o precondiţie? Pînă a pleca din PCRM aceştia au avut multiple întrevederi cu membrii Alianţei la care au negociat termenii. Trădarea a fost în august sau septembrie trecut cînd Dodon a fost la un forum economic în Polonia unde s-a întîlnit cu Filat şi împreună cu un ambasador al unui stat puternic şi cu reprezentantul Poloniei s-au înţeles cum să meargă mai departe”, a spus Voronin.

Dodon atacă în stânga şi-n dreapta

În loc să fie ales şeful statului, în R. Moldova ne-am pomenit astăzi într-o situaţie şi mai dificilă şi mai ruşinoasă. Politicienii nu mai cred unul în altul şi toţi vor să fie “beton” pentru ca aşa e la modă, a declarat deputaul Igor Dodon, autodeclarat, mai nou, socialist. “Fiecare partid îşi ridică baricadele şi îşi arată ghimpii. Toţi vor să fie beton, pentru că aşa e la modă”, a declarat Dodon, facând aluzie la liderul PL Mihai Ghimpu, cu care s-a înţepat frecvent în ultima vreme. Deputatul a afirmat că liderii partidelor au transformat alegătorii în ostatici ai luptei politice: “De doi ani cetăţenii privesc cum politicienii nu se pot înţelege între ei. Am ajuns să spulberăm visele oamenilor. Ţara merge în direcţii greşite, o parte din cetăţeni sunt gata să se manifeste prin revolte, alţii cad în depresii şi devin indifereneţi”. Igor Dodon a subliniat că alegerile anticipate vor bloca procesul politic din ţară şi vom ajunge să avem un război crâncen. “Pentru a ieşi din criză trebuie ales un candidat independent de partidele politice. Poziţia PCRM şi AIE nu este constructivă şi împinge ţara în alegeri anticipate”, a spus fostul comunist, potrivit Publika Tv. Fostul comunist transformat acum în socialist a reiterat că deputaţii din grupul Dodon sunt gata să voteze un candidat apartinic. „Noi, cei trei deputaţi întruniţi în grupul parlamentar al socialiştilor suntem gata să votăm candidaturi atât din partea PCRM, cât şi din partea AIE, important însă ca acestea să fie apartinice”, a subliniat Igor Dodon.

Mihai Ghimpu destinde atmosfera

Liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, a reusit să mai destindă atmosfera destul de tensionată din timpul şedinţei Parlamentului. În stilul său şăgalnic, Ghimpu s-a folosit de o parabolă pentru a-şi expune punctul de vedere vizavi de adevăratele intenţii ale grupului lui Dodon. Astfel, liberalul a comparat pretenţiile lui Igor Dodon cu cele ale unui om care, pentru a împrumuta plugul unui vecin, îi cere acestuia toată recolta. „Tu cine eşti de vii cu aşa cerinţe, comunist? Nu, eu sunt socialist. Du-te tu-n…, căci tot cu Lenin sunteţi”. În acest fel, Mihai Ghimpu s-a referit la fostul comunist Igor Dodon, actualul socialist, care, în opinia liderului PL, deşi nu se mai cataloghează drept comunist, oricum e unul şi acelaşi lucru. În cadrul intervenţiei sale, preşedintele liberalilor l-a îndemnat pe Voronin să voteze candidatul AIE la funcţia de şef al statului. „Dle Voronin, trebuie de votat. Aţi guvernat, gata, acum democraţii să guverneze. După asta lumea să facă comparaţie. Eduarcik (n. red. Eduard Muşuc), dar tu acolo linişteşte-te, eu ştiu cum ai fost ales preşedinte CMC în tualet, cu votul nu ştiu cui…”, a mai zâmbit Ghimpu. Declaraţiile lui Mihai Ghimpu au provocat râsete în rândurile tuturor deputaţilor, inclusiv a liderului PCRM, Vladimir Voronin.

Marian Lupu şi-ar anunţa candidatura

Marian Lupu, preşedinte al Parlamentului, a declarat vineri că îşi va depune candidatura pentru funcţia de preşedinte al Republicii Moldova la următoarele alegeri, relatează cotidianul Timpul. Lupu spune că nu şi-a înaintat candidatura la alegerile care ar fi trebuit să se desfăşoare vineri, pentru că nu era sigur că va fi susţinut de colegii din Alianţă. „Am să merg în alegeri ca să spulber toate discuţiile, trebuie să testăm această Alianţă, dacă se ţine de cuvânt sau nu. Am să solicit să fiu înregistrat în calitate de candidat la funcţia de preşedinte pentru următoarele alegeri şi pentru a curma discuţiile contradictorii”, a afirmat el. „Fals că mergem la anticipate, e o declaraţie mincinoasă. Iată argumentele: vom stabili o nouă dată pentru alegerile ordinare, şi chiar dacă pică, nu înseamnă că mergem la anticipate, deoarece avem o rundă de alegeri repetate şi dacă găsim o altă soluţie, avem timp suficient pentru a rezolva problema”, a explicat Lupu.

Share our work