Inundatii, ger si viscol. Doliu national in Bulgaria

Inundatii, ger si viscol. Doliu national in Bulgaria

Bulgaria doliu nationalAutorităţile de la Sofia au decis ca ziua de miercuri să fie declarată zi de doliu naţional în Bulgaria în memoria victimelor inundaţiilor din sudul ţării.
KARADENIZ PRESS aminteşte că opt bulgari au murit la începutul săptămânii, alţi doi fiind daţi dispăruţi, în urma ruperii barajului unui lac de acumulare de lângă satul Biser. De asemenea, scrie presa de la sud de Dunărae, au fost inundate zeci de gospodării din localităţi aflate în judeţele Haskovo, Kârdjali şi Stara Zagora. Este închis în continuare punctul de trecere a frontierei Kapitan Andreevo, la graniţa cu Turcia.
Din declaraţiile autorităţilor, situaţia s-ar putea agrava. În acest sens, comisarul european bulgar pentru cooperare internaţională, ajutor umanitar şi reacţia în situaţii de criză, Kristalina Gheorghieva, consideră că ce e mai rău de abia urmează. Merită menţionat că oficilaul european a făcut declaraţia după ce a vizitat marţi zonele afectate. Gheorghieva a avertizat că se aşteaptă două săptămâni de ninsori abundente şi ger, după care vremea se va încălzi brusc, iar zăpada se va topi repede şi este posibil să fie noi inundaţii.

După inundaţii, Apocalipsa îngheţată

În opinia Kristalinei Gheorghieva, Bulgaria ar putea beneficia de ajutor prin fondul european de coeziune, iar, în cazul în care daunele depăşesc 0,6% din PIB-ul ţării, ar putea să aibă acces şi la fondul de solidaritate care distribuie circa un miliard de euro pe an. Kristalina Gheorghieva a amintit însă că, de la începutul anului, nouă ţări europene au trecut prin dezastre naturale, 370 de europeni şi-au pierdut viaţa din cauza gerului, cele mai afectate ţări fiind Ucraina şi România.
Rămâne gravă şi situaţia din nord-estul ţării. Toate arterele rutiere din judeţele Ruse, Silistra şi Razgrad sunt închise pentru a două zi consecutiv. Singurele drumuri deschise în judeţul Şumen, unde a fost declarată stare de urgenţă, sunt autostrada spre Varna şi drumul spre Karnobat şi Burgas. Prefectul oraşului Ruse Plamen Stoilov a declarat că vântul extrem de puternic face ca deszăpezirea să fie imposibilă.
Majoritatea drumurilor din restul Bulgariei sunt practicabile în condiţii grele de iarnă. Este interzis în continuare traficul camioanelor de peste 10 tone în întreaga ţară. Podul între Ruse şi Giurgiu este închis. Ministerul bulgar de Interne informează că este deschis încă punctul de trecere a frontierei Vidin-Calafat. Din cauza îngheţării Dunării, circulaţia feribotului ar putea fi însă suspendată în următoarele ore, precizează ministerul.

Share our work