Împiedică crearea bazei navale ruse din Abhazia aderarea Georgiei la structurile occidentale?

Împiedică crearea bazei navale ruse din Abhazia aderarea Georgiei la structurile occidentale?

Vineri, 12 ianuarie 2024, agenția de știri de stat rusă RIA, citată de Consiliul de securitate al Abhaziei, a relatat că baza navală rusă din Ochamchire, Abhazia, ar putea deveni operațională în 2024, citându-l pe secretarul Consiliului de Securitate al Abhaziei, Serghei Shamba.

Autoritățile ruse și abhaze au convenit în octombrie 2023 că Rusia ar putea deschide o bază navală permanentă în orașul Ochamchire dar proiectul este amânat de aproape 15 ani deoarece baza este încă neconstruită, în ciuda termenului optimist de dare în funcțiune.

Abhazia este un teritoriu recunoscut internațional al Georgiei, dar se află sub controlul forțelor separatiste aliniate Rusiei încă din anii 1990. În 2008, Rusia și Georgia au purtat un scurt război când Tbilisi s-a ciocnit cu o altă regiune separatistă din Osetia de Sud, ceea ce a dus la o intervenție rusă pentru apărarea separatiștilor. Planurile pentru crearea unei baze navale la Ochamchire, un orășel de 5.000 de locuitori, sunt încă din 2009, când Rusia și-a anunțat interesul iar realizarea acesteia devine, în 2024, un punct de foc în rivalitatea Marilor Puteri care luptă pentru influență în Marea Neagră și Caucaz.

Rusia a început lucrări de dragare la Ochamchire acum câțiva ani pentru a putea fi staționate nave mai mici, inclusiv corvete purtătoare de rachete care sunt folosite pentru a lovi ținte în interiorul Ucrainei. Cu toate acestea, portul nu are adâncimea necesară pentru a primi navele mari. Dacă crucișătoarele cu rachete ale marinei ruse ar fi staționate permanent în Ochamchire, importanța tactică a coastei ocupate a Georgiei ar crește considerabil.

Din punct de vedere economic și geopolitic, militarizarea portului Ochamchire ar putea fi fatală mai ales pentru planurile privind construirea portului de adâncime georgian Anaklia care este proiectat și finanțat de UE. Acest port este proiectat să aducă Georgia în centrul competiției globale pentru rute comerciale și infrastructură. Argumentul construirii sale își dovedește importanța geo-economică pe fondul redefinirii rutelor de comerț internațional, ca urmare a sancțiunilor aplicate Rusiei. Anaklia este ​​parte a așa-numitului Coridor de Mijloc, rută ce leagă China și țările din Asia Centrală cu Europa, prin Georgia și Azerbaidjan și are scopul de a livra mărfuri între Asia și Europa. Se estimează că acest traseu că ar putea înjumătăți timpii de călătorie și ar putea tripla volumele comerciale până în 2030.

Coridorul de Mijloc este proiectat de Occident să ocolească teritoriul Rusiei și concurează cu Inițiativa „Belt and Road” (BRI) a Chinei iar acest aspect generează un răspuns din partea Moscovei. Revenind la portul Anaklia, Kremlinul s-a opus de mult timp acestui proiect susținut de o companie americană, ministrul de externe Serghei Lavrov fiind îngrijorat că submarinele marinei americane ar putea andoca acolo. Nu doar riscul unei prezențe americane irită Moscova. Construirea unui port la Marea Neagră sau oricare ar concura cu propriul său port din Novorossiisk, situat câteva sute de kilometri în nord, este un motiv să depună eforturi pentru a-l bloca.

Federația Rusă aduce intenționat în coasta Georgiei un factor de risc prin construirea acestui port de la Ochamchire deoarece avansul UE și NATO în Caucaz este de neacceptat.

Succesul proiectului Anaklia ajută mult Georgia către reorientarea spre Occident, prin integrarea în Uniunea Europeană, deoarece ar deține un port de interes aflat în circuitul fluxurilor comerciale occidentale. Eșecul acestui proiect ajută, însă, mult la rămânerea Tbilisi-ului în legături mai strânse cu Rusia și China, întrucât o lipsește de acest obiectiv economic strategic în planurile euro-americane.

În contextul războiului din Ucraina, dacă infrastructura noului port ar fi folosită pentru a lovi teritoriul ucrainean, riposta Kievului ar face din această bază o țintă legitimă dar, mai grav, ar aduce conflictul pe pe teritoriul georgian. O țară cu risc de a fi implicată în conflicte militare nu este atât de dezirabilă în construcția comunitară și NATO, Ucraina fiind un exemplu clasic.

Până acum, Georgia a făcut față provocărilor de securitate generate de invazia Ucrainei de către Rusia. Cu toate acestea, evoluția imprevizibil a războiului îi expune pe georgieni de a rămâne prinși în schimburile de lovituri deoarece Rusia își folosește din plin capetele de pod ale conflictelor înghețate pe care le-a păstrat pentru vremuri dificile.

Share our work
2024: Georgia rămâne sub umbra Kremlinului

2024: Georgia rămâne sub umbra Kremlinului

Recenta decizie prin care Georgia a obţinut statutul de ţară candidată la aderarea la UE este o recunoaștere a intereselor strategice ale Uniunii Europene în Caucaz.

Preşedinta prooccidentală a Georgiei, Salomé Zourabichvili, a menționat că această recunoaștere „marchează o etapă imensă pentru Georgia şi familia noastră europeană”. „Voinţa de neclintit a poporului georgian a fost exprimată”, a estimat şefa statului din Caucaz.

Amenințarea separatismului pro-rus în Abhazia și Oseția de Sud și vecinătătatea geografică imediată cu Federația Rusă reprezintă provocări imense pentru Tbilisi, pe fondul consolidării armatei ruse și continuarea războiului din Ucraina.

Război geopolitic

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a anunţat că UE va acorda statutul de ţară-candidată Georgiei şi va declanşa negocierile de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova, în prima zi a summitului Celor 27.
Aceste ţări au cerut să adere la UE la puţin timp după începerea invaziei ruse în Ucraina, în 2022, văzând în acest demers obţinerea unei protecţii indispensabile faţă de Moscova.
O astfel de îngrijorare are şi Georgia, fostă republică sovietică care a fost invadată de trupele ruse în 2008.
În iunie 2022, UE a acordat statutul de ţară-candidată numai Ucrainei şi Republicii Moldova şi a cerut Georgiei să efectueze reforme judiciare şi electorale, mai multă libertate pentru presă şi mai puţină putere pentru oligarhi.
În luna noiembrie, Comisia Europeană le-a recomandat liderilor UE să acorde Georgiei statutul de candidat oficial, cu condiţia ca guvernul de la Tbilisi să angajeze reforme.
Aderarea la Uniunea Europeană este înscrisă în constituţia georgiană şi susţinută, potrivit sondajelor, de circa 80% din populaţia sa.

Georgia trebuie să adere la Uniunea Europeană pentru a exista ca stat independent din cauza ameninţării ruseşti, a declarat pentru AFP fostul său preşedinte încarcerat, Mihail Saakaşvili, care a condus ţara în timpul războiului scurt cu Moscova din 2008.
Pentru Tbilisi, aderarea la UE este o „chestiune de supravieţuire”, a declarat Saakaşvili, în vârstă de 55 de ani, într-un răspuns scris trimis AFP de reprezentantul său, cu câteva ore înainte de anunţarea obţinerii acestui statut.
Mihail Saakaşvili, preşedintele pro-occidental al acestei ţări din Caucaz din 2004 până în 2013, este închis din 2021 pentru un caz de abuz de putere pe care îl contestă. Deşi aflat în detenţie, el rămâne principala figură a opoziţiei georgiene.
„Georgia, ca stat independent, ar putea dispărea dacă rămâne sau este lăsată într-o zonă gri” la uşa UE, a afirmat el, subliniind ameninţarea reprezentată de Rusia vecină, susţinătoarea a două teritorii separatiste, Osetia de Sud şi Abhazia, a căror independenţă a recunoscut-o la sfârşitul războiului din 2008 şi unde are baze militare.
Georgia, care a fost anexată de Rusia în secolul al XIX-lea şi din nou în 1921 de bolşevici, a fost invadată ultima dată de trupele ruseşti în august 2008, sub Saakaşvili, într-un război de cinci zile.

Probleme interne

Această ultimă invazie este punctul culminant al tensiunilor cu Moscova, o putere regională deranjată pe apropierea Tbilisiului de Occident. Mulţi georgieni văd aderarea la UE ca fiind protecţia supremă împotriva agresiunii ruseşti.

Potrivit lui Saakaşvili, principalul obstacol în calea europeană a Georgiei este regresul democratic al partidului de guvernământ Visul Georgian, care de ani de zile face echilibristică între Occident şi Rusia.
Partidul a fost fondat de oligarhul Bidzina Ivanişvili, care şi-a făcut averea în Rusia şi este suspectat de complicitate cu Kremlinul.
„Un oligarh rus a preluat statul”, a spus Saakaşvili, adăugând că „toate instituţiile statului sunt controlate de el şi influenţate de Rusia prin el”.
Autorităţile georgiene resping aceste acuzaţii şi reamintesc că obiectivul aderării la Uniunea Europeană şi NATO – susţinut de aproximativ 80% din populaţie, conform sondajelor – a fost înscris în Constituţia ţării sub guvernarea partidului Visul Georgian.
Integrarea Georgiei în UE ar fi o „înfrângere pentru (Vladimir) Putin” şi ar însemna că Europa intră în „ceea ce a fost considerat în mod tradiţional curtea din spate a Rusiei”, a spus Saakaşvili.
„Dacă vrem ca Europa să aibă un viitor, Putin trebuie să piardă”, a adăugat el.
Saakaşvili a fost arestat în 2021, la întoarcerea sa din exilul din Ucraina, unde a urmat o a doua carieră politică şi a fost guvernator al regiunii strategice Odesa şi apoi consilier al preşedintelui Volodimir Zelenski.
În 2018, un tribunal georgian l-a condamnat în absenţă la şase ani de închisoare pentru abuz de putere, acuzaţii despre care ONG-urile pentru drepturile omului spun că sunt motivate politic.
El susţine că a fost supus relelor tratamente în închisoare, iar medicii şi-au exprimat îngrijorări serioase cu privire la sănătatea sa de la greva foamei de 50 de zile pe care a urmat-o în 2022.

Umbra rusă

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat, marţi, Rusia pentru arestarea şi detenţia ilegală a doi georgieni în Abhazia, regiune separatistă pro-rusă din Georgia. Această decizie repune pe tapet controlul absolut exercitat de Federația Rusă în aceste regiuni.
CEDO a decis în unanimitate că Rusia este vinovată pentru încălcări ale Convenţiei europene privind drepturile omului, printre care dreptul la libertate şi dreptul la un proces echitabil.
Cei doi reclamanţi sunt doi georgieni cu vârste de 40 şi 50 de ani. Ei au fost arestaţi în martie 2012 la domiciliul unuia dintre ei, în staul Tagiloni din regiunea Abhazia. În casa respectivă au fost găsite două grenade şi un cuţit de vânătoare.
Cei doi au fost condamnaţi pentru spionaj la 11,5 ani de închisoare (pentru cel mai tânăr) şi la 13 ani de închisoare (pentru cel mai în vârstă).
Ei afirmă că mărturiile le-au fost luate sub tortură, fiind supuşi bătăilor şi simulării înecului. Unul dintre reclamanţi a fost ameninţat că va fi violat, iar celălalt a fost supus unei simulări de strangulare.
Un război scurt, dar sângeros a opus Rusia şi Georgia în 2008, pe fondul tensiunilor legate de dorinţa georgienilor de apropiere de Occident. La finalul acelui conflict, Moscova a recunoscut independenţa Abhaziei şi Osetiei de Sud, două teritorii separatiste din nordul Georgiei.
CEDO estimează că Rusia exercita un control efectiv continuu asupra zonei unde s-au petrecut faptele raportate de cei doi reclamanţi, ceea ce relevă jurisdicţia rusă.
Instanţa europeană a condamnat Rusia la plata a câte 16.000 de euro despăgubiri morale.
CEDO este organism al Consiliului Europei, for ce reuneşte 46 de ţări şi din care Rusia a fost exclusă anul trecut după invadarea Ucrainei. CEDO consideră că deciziile sale continuă să se aplice Rusiei pentru fapte anterioare excluderii sale, chiar dacă ţara nu mai face parte din CEDO, o interpretare respinsă însă de Moscova.

Amenințare cu tâlc

Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a declarat că Armenia trebuie să înţeleagă că aprofundarea cooperării cu NATO îi afectează suveranitatea, într-un interviu publicat de agenţia oficială rusă TASS. Aceste amenințări au fost bine înțelese la Tbilisi, autoritățile georgiene precizând în mod accentuat că țara nu vrea să adere la NATO.

„Am încredere că la Erevan sunt conştienţi că aprofundarea interacţiunii cu Alianţa (Atlantică) duce la pierderea suveranităţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale”, a avertizat şeful diplomaţiei ruse.
El a amintit că în acest an Armenia a participat la zeci de activităţi ale NATO, a continuat să îşi modernizeze forţele armate conform standardelor Alianţei şi armata sa se pregăteşte în mai multe ţări din blocul nord-atlantic.
„Acest lucru nu poate să nu ne îngrijoreze. Le-am spus în repetate rânduri colegilor armeni că adevăratul obiectiv al NATO este să-şi consolideze poziţiile în regiune şi să creeze condiţii pentru manipulare conform formulei ‘dezbină şi stăpâneşte'”, a adăugat Lavrov.
Ministrul rus a subliniat că Armenia se confruntă în prezent cu o serie întreagă de provocări pe care nu le va putea rezolva cu ajutorul Occidentului.
„Spre deosebire de Rusia, Statele Unite şi Uniunea Europeană nu caută să aducă pacea în republică (Armenia) sau în Caucazul de Sud în general”, a susţinut el.
Potrivit lui Lavrov, obiectivul Occidentului este „de a crea un nou focar de tensiune după cele din Balcani, Orientul Mijlociu şi Ucraina”.

Amenințare militară

Ministrul de externe rus a subliniat că Moscova consideră „dăunătoare” raţionamentele din Armenia cu privire la oportunitatea menţinerii celei de-a 102-a baze militare ruse pe teritoriul republicii.
„Acordul privind amplasarea sa acolo a fost semnat la 16 martie 1995 şi a avut la bază în principal interesele naţionale şi obiectivul comun al statelor noastre de a consolida stabilitatea în Caucazul de Sud”, a amintit el.
Militarii ruşi – a subliniat Lavrov – „sunt un element cheie pentru garantarea păcii în această regiune”.
Lavrov a exprimat convingerea Moscovei că „dificultăţile” din relaţiile ruso-armene sunt „de natură tranzitorie” şi că „vor fi depăşite dacă există voinţă politică”.

Mass-media rusă a reluat o declarație a vicepreşedintele Consiliului Securităţii Rusiei, Dmitri Medvedev, care a menționat că o jumătate de milion de persoane s-au înrolat pe bază de contract în armata rusă în cursul anului 2023.
„Vreau să vă informez că, începând cu 1 ianuarie 2023, jumătate de milion de oameni s-au înrolat în armată ca militari profesionişti”, a scris Medvedev pe Telegram.
Portalul RBC, care citează un raport al Forţelor Armate ruse, a menţionat că în prezent armata rusă are în total 640.000 de persoane cu contracte profesionale.
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat la 14 decembrie că zilnic circa 1.500 de oameni au semnat contracte cu armata.
În septembrie 2022, Putin a mobilizat 300.000 de rezervişti pentru a lupta în Ucraina.
Această mobilizare parţială a provocat exodul a sute de mii de ruşi de vârstă militară, care au emigrat mai ales în ţările vecine precum Kazahstan sau Georgia.
Având în vedere nepopularitatea măsurii, Moscova a decis să mizeze pe oferirea de contracte profesionale atractive ruşilor şi imigranţilor din spaţiul post-sovietic, pe lângă recruţii care efectuează serviciul militar obligatoriu.

Precedentul Adjaria

Adjaria este o regiune autonomă din sud-vestul Georgiei, situată la Marea Neagră.

La începutul anilor 1990, în timpul destrămării Uniunii Sovietice, Georgia a devenit independentă. În această perioadă, Adjaria, sub conducerea lui Aslan Abashidze, a devenit o regiune autonomă cu un grad ridicat de autonomie și cu propriile structuri guvernamentale.

Aslan Abashidze a condus Adjaria cu o mână de fier și a menținut o putere considerabilă în regiune. El a avut tendința de a se distanța de Tbilisi, capitala Georgiei, și de a-și consolida propriile puteri în Adjaria, folosind sprijinul rus.

Relația tensionată dintre Abashidze și guvernul central georgian s-a intensificat odată cu schimbările politice și reformele pro-democratice din Georgia în urma Revoluției Trandafirilor din 2003.

În noiembrie 2003, în Georgia a avut loc Revoluția Trandafirilor, determinând demisia președintelui Eduard Șevardnadze. A fost succedat de liderul opoziției, Mihail Saakașvili, care a promovat reforme democratice și a început să consolideze controlul asupra întregii țări. În urma acestor schimbări politice, relațiile dintre Tbilisi și Adjaria s-au tensionat.

La începutul anului 2004, pe fondul îngrijorărilor cu privire la politica separatistă a lui Abashidze și la nivelul ridicat de autonomie pe care și-l asigurase în Adjaria, tensionările au escaladat. Saakașvili a început să exercite presiuni asupra lui Abashidze pentru a-și aduce regiunea sub controlul guvernului central.

În februarie 2004, Mihail Saakașvili a vizitat Adjaria și a încercat să negocieze cu Abashidze. Cu toate acestea, negocierile au eșuat, iar la 14 martie 2004, trupele georgiene au intrat în Adjaria. Abashidze a fugit în Rusia, iar controlul asupra regiunii a fost restaurat de către guvernul central georgian.

După revenirea sub controlul georgian, Adjaria a fost reintegrată în structurile statale ale Georgiei. Regiunea a beneficiat de investiții și eforturi de dezvoltare pentru a consolida legăturile economice și sociale cu restul țării.

Revenirea Adjariei sub controlul Georgiei a fost un pas semnificativ în procesul de consolidare a integrității teritoriale a Georgiei și în eforturile de a construi o națiune unită.

Baricada abhază

Relația dintre Abhazia și Rusia este una complexă și controversată, caracterizată de interacțiuni diplomatice, sprijin politic și militar din partea Rusiei, precum și de o recunoaștere unilaterală a independenței Abhaziei de către Rusia.

Un moment crucial în relația dintre Abhazia și Rusia a fost Războiul Abhaz din 1992-1993 împotriva Georgiei. Abhazia, o regiune autonomă a Georgiei, a declarat independența, ceea ce a dus la un conflict militar sângeros. Rusia a jucat un rol semnificativ în sprijinul Abhaziei, furnizând asistență militară și logistică.

După războiul din 1992-1993, Rusia a menținut o prezență militară în Abhazia, contribuind la stabilizarea regiunii și oferind sprijin economic. Aceasta a inclus furnizarea de asistență financiară, ajutor umanitar și investiții în infrastructura abhază.

În august 2008, în urma Războiului Ruso-Georgian, Rusia a recunoscut oficial independența Abhaziei, alături de Osetia de Sud, o altă regiune separatistă din Georgia. Această mișcare a fost respinsă de comunitatea internațională și majoritatea țărilor, inclusiv de către Georgia.

După recunoașterea independenței, Rusia și Abhazia au semnat mai multe acorduri bilaterale, inclusiv în domeniul securității, economiei și cooperării culturale. Rusia a furnizat sprijin financiar semnificativ și a investit în proiecte de infrastructură în Abhazia.

Relația dintre Abhazia și Rusia este caracterizată și de o puternică dependență economică și politică a Abhaziei față de Rusia. Această dependență a stârnit critici din partea comunității internaționale, care susține că aceasta subminează integritatea teritorială a Georgiei.

Există dezbateri asupra gradului real de suveranitate pe care Abhazia îl are în cadrul relației cu Rusia. Marea parte a comunității internaționale continuă să considere Abhazia ca parte integrantă a Georgiei, iar sprijinul rus pentru independența acestei regiuni alimentează tensiunile în regiune.

Relația dintre Abhazia și Rusia rămâne un subiect sensibil și complex, cu implicații semnificative pentru stabilitatea în regiunea Mării Negre. Este important de menționat că perspectivele și dinamica relației pot evolua odată cu schimbările geopolitice și evenimentele internaționale.

Oseția de Sud, tot mai aproape de Rusia

Relația dintre Rusia și Osetia de Sud a fost influențată în mod semnificativ de evenimentele din Războiul din 2008 dintre Rusia și Georgia, care a implicat conflicte în regiunile separatiste Osetia de Sud și Abhazia.

Războiul din 2008 dintre Rusia și Georgia a avut ca principal teatru de luptă regiunile separatiste Osetia de Sud și Abhazia. Conflictul a izbucnit în contextul tensiunilor dintre Georgia și separatiștii osetini, susținuți de Rusia. În urma luptelor, Rusia a intervenit militar în sprijinul Osetiei de Sud, iar acest lucru a dus la o escaladare a conflictului și la recunoașterea ulterioară a independenței Osetiei de Sud de către Rusia.

La scurt timp după conflict, în august 2008, Rusia a recunoscut oficial independența Osetiei de Sud, ca răspuns la acțiunile Georgiei. Această mișcare a fost criticată pe scară largă de comunitatea internațională, iar majoritatea țărilor nu recunosc Osetia de Sud ca stat independent.

După recunoașterea independenței, Rusia a menținut o prezență militară semnificativă în Osetia de Sud, inclusiv staționarea trupelor și asigurarea securității. Aceasta a consolidat dependența Osetiei de Sud față de Rusia în ceea ce privește securitatea și apărarea.

Rusia și Osetia de Sud au semnat mai multe acorduri bilaterale care acoperă domenii precum securitatea, cooperarea economică și culturală. Aceste acorduri au consolidat legăturile dintre cele două entități și au creat o rețea de interdependență. În acest moment Oseția de Sud dorește să se integreze în Federația Rusă, Kremlinul arătând că este pregătit să facă acest pas pe fondul invaziei ruse împotriva Ucrainei.

Rusia a oferit sprijin economic semnificativ Osetiei de Sud, inclusiv ajutor umanitar și investiții în proiecte de infrastructură. Acest sprijin este o sursă de critici din partea comunității internaționale.

Relația strânsă dintre Rusia și Osetia de Sud a fost supusă criticii internaționale, în special de către țările care susțin integritatea teritorială a Georgiei. Organizațiile internaționale și numeroase țări au reafirmat că consideră Osetia de Sud ca parte a teritoriului georgian.

Share our work
Evoluția conceptului de securitate în viziunea Federației Ruse

Evoluția conceptului de securitate în viziunea Federației Ruse

Introducere

Asigurarea securității reprezintă angajamentul primordial al statului în fața cetățenilor. Prin definiție securitatea reprezintă lipsă unui pericol, sentimentul de-a fi la adăpost. Conceptul de securitate s-a ramificat în ultimele decenii. Dacă sensul vechi se rezuma doar la forța militară, acum vorbim de securitatea: economică, cibernetică, politică, informațională etc. Diversificarea sectorială și dinamismul contextual impun noi abordări și concepte privind securitatea, care variază de la stat la stat în dependență de priorități și interese. Prin urmare, interpretarea conceptului de securitate reprezintă un caz particular, fapt ce se reflectă în strategia națională de securitate a țărilor. Strategiile naționale reprezintă baza pentru elaborarea politicilor publice. Documentul trasează vectorii principali pe care îi va urma statul și evidențiază riscurile, amenințările cu care se confruntă în prezent. De regulă, strategia este actualizată la o perioadă clar definită de timp și subliniază noile provocări la adresa securității. În acest sens, strategia națională de securitate este un instrument definitoriu în planificarea, adoptarea și implementarea politicilor și raționamentelor decizionale.
Pentru o comprehensivitate a legăturii dintre deciziile statului și strategia națională de securitate vom analiza evoluția strategiei de securitate a Federației Ruse în ultimii 20 de ani. Kremlinul s-a confruntat cu numeroase provocări de securitate, de la amenințări reale de separatism, atacuri teroriste și instabilitate internă la contestarea ordinii internaționale actuale și încercarea de reafirmare în calitate de putere mondială. În cazul Rusiei este foarte important de luat în calcul o serie de evenimente care au avut un impact major asupra strategiilor de securitate ruse: criza economică din anii ’90, războaiele cecene 1994-1996 și 2000-2009, bombardarea Belgradului (1999), atacurile teroriste (2002, 2004, 2010), extinderea blocului NATO, invadarea Georgiei în 2008, anexarea Crimeii 2014, implicarea în conflictul din Siria (2015), sancțiunile UE și SUA (2014 și 2022), escaladarea tensiunilor cu statele vestice, războiul din Ucraina din 2022.
În Rusia, strategia de securitate națională are un termen de 6 ani și este elaborată de Consiliul de Securitate al Federației Ruse împreună cu celelalte instituții competente. Pentru a intra în vigoare, documentul trebuie semnat de președinte.

Strategia națională de securitate a Federației Ruse (2000-2021)

La începutul anului 2000 a fost adoptat „Conceptul de securitate națională a Federației Ruse” (Концепция национальной безопасности Российской Федерации). Conform definiției, „Conceptul” este un sistem de opinii privind asigurarea securității individului, societății și statului în Federația Rusă împotriva amenințărilor externe și interne în toate sferele vieții. Actul are 26 de pagini și este structurat în 4 capitole:
1. Rusia în comunitatea mondială;
2. Interesele naționale ale Federației Ruse;
3. Amenințările la securitatea națională;
4. Asigurarea securității naționale.
În cadrul Conceptului sunt definite principalele noțiuni precum: securitate națională, interes național, interes de stat etc. În document sunt enumerate o multitudine de riscuri și amenințări de ordin intern și extern la adresa Rusiei. Unele din ele sunt repetate în mod frecvent în cadrul celor 4 capitole.
În plan mondial, Rusia a subliniat cele două tendințe de modelare a noului sistem internațional din anii 1990-2000: formarea unei lumi unipolare în frunte cu SUA și aliații săi și crearea unei lumi multipolare, cu mai multe centre de putere. Kremlinul a subliniat în primul capitol intenția sa fermă de a susține a doua tendință, deoarece considera periculos ca SUA să rămână singura superputere. Pe lângă experiența din perioada Războiului Rece, strategia de securitate națională a fost influențată puternic de alte două evenimente majore: bombardarea Belgradului de către forțele NATO și aderarea Poloniei, Cehiei și Ungariei la Alianța Nord-Atlantică.
În pofida faptului că URSS nu mai exista și statele din fostul bloc comunist s-au îndreptat rapid către o colaborare cu țările din Apusul Europei, Rusia considera zona ca sfera sa proprie de influență. Rapiditatea celor mai rebele republici socialiste, Polonia, Cehia și Ungaria de-a adera la NATO în martie 1999 din motive temeinice de securitate, au fost greu de acceptat de guvernul de la Moscova.
Operațiunea de bombardarea a Belgradului nu a avut un mandat ONU, fiindcă Rusia și-a folosit dreptul de veto în cadrul Consiliului de Securitate ONU. Kremlinul a fost atât de indignat de decizia Washington-ului de a folosi forța împotriva Serbiei, încât avionul cu o delegație rusă, în frunte cu prim-ministrul Evgheni Primakov ce se deplasa spre Washington, a făcut cale întoarsă chiar în timp ce traversa Atlanticul. Relațiile ruso-americane s-au deteriorat instant, Rusia considerând că acceptarea sa în cadrul statelor civilizate este doar un element de decor, iar extinderea NATO este un plan îndelungat elaborat de Casa Albă. Aceste două critici: extinderea NATO și ignorarea Rusiei în calitate de actor important la nivel internațional sunt reamintite în cadrul Conceptului de fiecare dată când vine vorba de politica externă.
Cele două episoade au reprezentat un punct fundamentul în politica externă a Federației Ruse. Sublinierea acestor două riscuri se observă în toate strategiile de securitate adoptate de Kremlin. Alte amenințări regăsite în cadrul strategiei de securitate de ordin extern sunt: proliferarea armelor, asigurarea securității nucleare, consolidarea relațiilor cu statele membre CSI și prevenirea conflictelor din fostul spațiu ex-sovietic.
În ceea ce privește planul intern, punctul cheie asupra căruia s-a focusat Conceptul a fost situația economică deplorabilă. Inflația în anul 1999 a atins cota de 85,7%, fapt ce s-a reflectat puternic în coșul de consum al rușilor. Puterea de cumpărare a scăzut la 5.914.3 $, în timp ce fostele state comuniste precum Polonia, Ungaria sau Cehia au înregistrat o putere de cumpărare de 10.040,9$, 10.873,2$ și respectiv 15.396.3$. Dificultatea economică a fost declarată culpabila principală a tuturor amenințărilor interne: instabilitate sociale, inegalitatea socială, corupția etc.
Terorismul nu a evitat nici teritoriul rus. Fenomenul s-a extins atât de mult, încât a devenit cea de-a doua amenințare asupra securității interne a statului. În anii 1992-1999 au fost săvârșite 69 de atentate teroriste, o medie de 0.72 de atentate pe lună. Numărul total de persoane care și-au pierdut viața în această perioadă este estimat la 700, dar organele de drept au început să înregistreze numărul de persoane decedate abia din anul 1994.
Un alt aspect intens discutat în strategia de securitate a Federației Ruse îl constituie crima organizată și instituțiile slabe ale statului. Pe fundalul războaielor cecene, a crizei economice și atacurilor teroriste rata criminalității a cunoscut cote exorbitante. În anul 2000, în Rusia existau 130 de organizații criminale extrem de periculoase ce se ramificau 964 de grupuri, care însumau 7.500 de oameni. În acel an, au fost înregistrate 2.952.400 de crime, dintre care 31.800 de omoruri și tentative de omor și 49.800 de provocări intenționate de vătămare corporală gravă. Din cauza perioadei de tranzit și a corupției, instituțiile statului nu erau suficient de puternice pentru a ține sub control crima organizata.
Alte laturi evidențiate în cadrul documentului sunt: dezvoltarea unei societăți democratice, protejarea drepturilor și libertăților cetățenești, accesul la informații, modernizarea armatei, apărarea teritorială și suveranitatea statală.
Conceptul a reușit să traseze principalele direcții de politică spre care s-a îndreptat Rusia în primul deceniu al anilor 2000. Deși a evidențiat câteva riscuri de ordin extern, agenda a fost dominată de probleme interne. Notabil este și faptul că adesea în cadrul documentului se face trimitere către crearea unei societăți democratice, apărarea drepturilor și libertăților cetățenilor, integrarea în sistemul internațional. Strategia a fost valabilă până în anul 2009, când a fost substituită de „Strategia Națională de Securitate până în 2020”.
Strategia vine cu noi abordări privind conceptul de securitate. Introducerea este reprezentată de succesele obținute prin implementarea Conceptului: depășirea situației economice deplorabile, îmbunătățirea imaginei la nivel internațional, victoria împotriva separatismului, terorismului și întărirea instituțiilor de stat.
Noile obiective propuse nu mai fac referire la eforturi de resuscitare a statului ca în anul 2000, dar vizează obiectivele unui stat în ascensiune: afirmarea unei prezențe internaționale cât mai mari, îmbunătățirea standardelor de viață, dezvoltarea tehnologică, culturală etc. Conform noii sale strategii, Rusia vrea să devină un jucător major pe scena internațională și să-și poată exercita influența nu doar ca stat individual, dar și ca reprezentat al organizațiilor regionale și internaționale. De asemenea, statul rus se prezintă ca o alternativă a ordinii unipolare, continuând discursul cu privire la necesitatea unei lumi multipolare.
În plan extern zona CSI rămâne prioritară pentru Kremlin, dar Strategia vine cu o politică multivectorială. De exemplu sunt evidențiate importanța prezenței în cadrul structurilor regionale: BRICS, Organizația de Cooperare de la Shanghai, G8, G20, OTSC etc. O altă prioritate a fost consolidarea Rusiei ca nucleu al integrării economice în zona Eurasiatică și solidificarea relațiilor cu Uniunea Europeană în domeniul: economic, securității externe și interne, educației, științei și culturii.
În perioada anilor 2000-2009, lista membrilor alianței Nord-Atlantice a fost completată de: România, Slovacia, Slovenia, Estonia, Letonia, Lituania, Bulgaria, Croația și Albania. Aderarea fostelor state din blocul comunist și chiar a statelor din cadrul URSS a reprezentat o lovitură puternică pentru Kremlin, ce consideră zona ca una exclusivă. Odată cu aderarea țărilor baltice, pentru prima oară Rusia și NATO au deveni vecini. Extinderea NATO a fost prezentată drept cel mai mare risc extern identificat de autoritățile ruse la adresa securității naționale, catalogând extinderea infrastructurii NATO drept una „inacceptabilă”.
Un element nou în cadrul Strategiei ruse a fost legitimizarea utilizării resurselor naturale în calitate de instrument pentru atingerea intereselor naționale. Această decizie a fost luată în conformitate cu amplificarea luptei dintre națiuni pentru resursele naturale. De asemenea, partea rusă consideră că lupta pentru resurse ar putea face obiectul unui conflict armat.
În cadrul Strategiei Naționale de Securitate până în 2020, Rusia și-a evidențiat în mod clar poziția sa în politica externă. Obiectivul major a fost transformarea Federației Ruse într-un jucător mondial cu zone de influență exclusive. Prezența și impactul ei asupra proceselor globale trebuia să-i confirme statutul de mare putere. Am putut observa ca acest obiectiv a putut fi atins prin două metode: puterea blândă ce se manifestă prin cooperarea regională și internațională, integrarea economică, prezența în misiunile de pacificare etc și cea de-a doua în caz de nereușită folosirea presiunilor economice sau chiar a forței armate. Strategia de securitate precedentă a reușit să pregătească terenul pentru a asigura Rusiei o vizibilitate mai mare în acest sens, Rusia este stat fondator al unui număr mare de platforme și organizați precum: BRICS, Organizația de Cooperare de la Shangani, Organizația Tratatului de Securitate Colectivă, Comunitatea Economică Eurasiatică etc. Moscova a reușit să-și diversifice ambianța unde ar putea să evolueze și să își facă simțită prezența, propunând o alternativă statele neutre sau ostile hegemoniei SUA.
În plan intern Rusia și-a propus atingerea a 3 mari ținte: dezvoltarea instituțiilor democratice; respectarea constituției, apărarea suveranității și integrității teritoriale; transformarea Rusiei în una din cele mai puternice state ale lumii.
Deși au fost stabilite 3 ținte, Strategia pune un accent puternic pe ultimul obiectiv. Kremlinul a evidențiat în mod expres ce înseamnă un stat puternic, menționând următoarele caracteristici: capacitatea militară, dezvoltarea tehnologiei de vârf și clasarea în top 5 cele mai mari economii ale lumii în materie de PIB nominal. Conform datelor Băncii Mondiale, Federația Rusă se clasa pe locul 11 după PIB-ul nominal în anul 2010, fapt ce confirmă posibilitatea atingerii obiectivului propus în Strategie. Tot din anul 2009 au început primele mențiuni cu privire la „substituirea produselor de import”. Documentul făcea trimitere doar la câteva categorii de produse: bunuri de larg consum, produse alimentare și farmaceutice. De asemenea, a fost propusă reducerea progresistă a exporturilor de materii prime și resurse naturale în favoarea procesării acestor la nivel național. În 2009, ponderea combustibilului și a produselor energetice a fost de 66,7% din totalul de exporturi rusești.
În mod tradițional, dezvoltarea capacității militare și modernizarea armatei a reprezentat a doua prioritate privind securitatea internă. Armata trebuia nu doar să asigure integritatea teritorială a statului, dar să fie și un garant al securității regionale, un rol pe care Rusia și l-a asumat mereu în spațiul ex-sovietic. Prin modernizare, Strategia presupune: îmbunătățirea calității serviciului militar, dotarea tehnologică, dezvoltarea infrastructurii militare și îmbunătățirea potențialului nuclear. În acest sens, în octombrie 2008 a fost lansat cel mai mare program de modernizare a armatei. Reforma a avut 3 etape (2008-2012, 2012-2015, 2015-2020) și a adaptat structurile militare în conformitate standardele moderne.
Riscurile interne au rămas asemănătoare cu cele din Concept: corupția, terorismul, proliferarea armelor, extremismul naționalist, religios sau etnic. Lista a fost completată de: acțiunile serviciilor de informații străine, care după versiunea Kremlinului au ca obiectiv reducerea suveranității Rusiei. Ca și în formatul precedent, documentul se încheie cu securitatea în domeniul tehnologiei, culturii, învățământului, ecologiei și sănătății.
În pofida faptului că documentul a fost planificat până în 2020, anexarea Crimeii în 2014 și sancțiunile vestice au impus o restructurare a strategiei de securitate. Astfel în ultima zi din anul 2015, Vladimir Putin a semnat „Strategia de Securitate a Federației Ruse”. Noua strategie avea o abordare complet diferită față de cele precedente.
Introducerea remarcă realizările în domeniul politicii externe: apărarea valorilor tradiționale, întărirea suveranității, rezistența economică împotriva sancțiunilor etc. Noile realizări sunt greu de evaluat în cifre și statistice, așa cum a fost în cazul strategiilor precedente. Distrugerea valorilor tradiționale nici nu se regăsea printre riscurile enumerate în strategia din 2009. Termenul de suveranitate este unul necuantificabil, fapt ce lasă mult loc de interpretare. În ceea ce privește sancțiunile vestice, economia rusească a rezistat, dar PIB-ul a cunoscut o cădere abruptă. În 2013 PIB-ul a atins un vârf istoric 2.29 trilioane $, în timp ce în 2015 a scăzut la 1.36 trilioane $, rezultat ce greu poate fi numit „realizare”.
Primul capitolul este dedicat riscurilor externe. Federația Rusă acuză SUA și aliații săi de acțiuni de destabilizare a Ucrainei și de construirea laboratoarelor militare-biologice pe teritoriul țărilor vecine. Noile realități geopolitice și progresul tehnologic creează noi riscuri la adresa securității rusești, ce se vede nevoită să înceapă o nouă cursă a înarmării pentru a-și putea exercita și mai departe cursul independent al politicii externe și interne.
Pe lângă câteva reminiscențe despre situația globală și problemele ecologice, toate riscurile și amenințările de ordin extern se reduc la lupta Rusiei împotriva SUA și aliaților ei. Rusia se prezintă drept o victimă a încercării ei de-a exercita o politică externă independentă, iar toate acțiunile ei sunt ilustrate drept măsuri pentru apărarea națională. Nu se mai face trimitere la dezvoltarea relațiilor cu partenerii externi, creare de noi platforme, lupta împotriva fenomenelor globale ca proliferarea armelor sau terorismul. Această strategie de securitate schimbă radical concepția de securitate în viziunea Kremlinului, concepție ce se rezumă la mitul cetății veșnic asediate.
Noua abordare de securitate atribuie o distincție deosebită forțelor armate. Necesitatea modernizării, utilizării tehnologiei de vârf și menținerea unei capacități de răspuns prompt sunt subliniate mereu când merge vorba despre suveranitatea statului. Majoritatea riscurilor de ordin intern au rămas similare: grupările extremiste, grupurile de crimă organizată, corupția, extremismul, separatismul, terorismul, dar totodată au fost puse în evidență o serie de riscuri noi, precum: acțiunile serviciilor străine de colectare a informațiilor și destabilizare, acțiunile legate de utilizarea tehnologiilor de comunicare și informare care răspândesc ideologia fascistă.
În scopul garantării securității și implementării măsurile necesare, statul revendică necesitatea să concentreze mai multă putere în mâinile proprii, prin serviciile de securitate și instituțiile responsabile de aplicarea legii. Aceste structuri trebuie să prevină și să identifice vulnerabilitățile și amenințările într-o etapă prematură, pentru a asigura un grad înalt al securității sociale.
În domeniul economic principalele vulnerabilități au rămas a fi: competitivitatea scăzută a produselor naționale, exporturile de materii prime, sistemul financiar vulnerabil, decalajul tehnologic notabil față de alte state etc. În scopul apărării producției naționale autoritățile au planificat să reducă dependența față de partenerii economici prin substituirea produselor de import și încurajarea producției naționale. Deși politica de substituire a început să fie discutată din 2012, aceasta nu a ocupat un loc primordial în politica rusă. Ca răspuns la primul val de sancțiuni din 2014, Kremlinul a creat Comisia guvernamentală pentru înlocuirea importurilor, organ responsabil cu implementarea politicilor de înlocuire a importurilor.
În vara anului 2021 a fost adoptată actuala strategie de securitate a Federației Ruse. Documentul evidențiază tensiunile geopolitice și economice la nivel global. În linii generale, retorica a rămas una asemănătoare: țările vestice încearcă să-și mențină hegemonia într-o lume în care multipolaritatea devine o realitate incontestabilă. Sancțiunile și acțiunile ostile ale occidentalilor vizează stabilitatea internă, economia și valorile tradiționale ruse.
Printre noile realizări sunt enumerate: scăderea numărului de atacuri teroriste, întărirea poziției Rusiei în calitate de putere mondială, coeziunea societală, anticiparea acțiunilor externe de destabilizare a situației interne, sustenabilitatea economică și rezistența în fața presiunilor occidentale.
Kremlinul acuză statele „neprietenoase” că duc o campanie de dezinformarea cu privirea la politica Moscovei și că încearcă să echivaleze Rusia cu imaginea unui rău absolut. De asemenea, cataloghează drept un risc tentativele acestor țări de fragmentare a spațiului CSI și promovarea narativelor anti-ruse în regiune ce ar putea să fie catalizatorul unui conflict regional sau global.
O altă amenințare externă subliniată constă în degradarea morală a liderilor politici occidentali care atentează la valorile tradiționale ruse, denaturează istoria, reabilitează fascismului și incită la ură. Rusia se vede izolată nu doar la nivel economic, dar și cultural. Limitarea utilizării limbii ruse, impunerea de sancțiuni asupra sportivilor, interzicea surselor de informare rusești sunt principalele argumente aduse de Kremlin în acest sens.
În plan intern agenda de securitate rusă a rămas identică cu cea precedentă. Pe lângă amenințările precedente: vulnerabilitățile economice, atacurile terorist, corupția, extremismul, gradul ridicat de criminalitate, capătă o însemnătate tot mai mare domeniul securității informaționale. Atacurile cibernetice asupra instituțiilor de stat, distribuirea informațiilor cu caracter extremist, ce încurajează tulburările în masă, sinuciderea și alte elemente destabilizatorii sunt amenințările majore. Pentru a distruge monopolul companiilor transnaționale statul rus și-a propus să reducă tehnologia și tehnica utilizată în telecomunicații de proveniență străină. În viziunea guvernanților ruși, crearea unui sistem propriu, unui „Internet național” ar reduce scurgerea de informații, ar permite identificarea și prevenirea persoanelor rău intenționate și ar întări suveranitatea statului.
În domeniul economic se pune accent pe atragerea capitalului de investiții, întărirea statului ca actor principal, îmbunătățirea nivelului de viață a cetățenilor și utilizarea tehnologiilor avansate. Conform strategiei de securitate pentru a atinge obiectivele economice statul prevede următoarele acțiuni: amplificarea procesului de substituire a produselor de import, întărirea propriului propriul sistem financiar, reducerea dependenței față dependența de dolarul american și și dezvoltarea infrastructurii.
În concluzie putem observa că strategia de securitate a Federației Ruse a înregistrat schimbări majore din 2000 până în prezent. De la o deschidere totală către lumea externă la o politică autarhică, de la a 20-a economie a lumii a reușit să devină a 8-a putere economică în 2022. Câteva evenimente au marcat atât de puternic strategia de securitate a Rusiei încât amenințările percepute se regăsesc în fiecare strategie. În cadrul amenințărilor externe nerespectarea dreptului de veto în cadrul Consiliului de Securitate ONU, bombardarea Belgradului, aderarea statelor din Europa Centrală și de Est la NATO, zonă de influență considerată drept una exclusiv rusească și anexarea Crimeii în 2014 au fost punctele de cotitură în cadrul elaborării politicilor de securitate externă a Rusiei. Drept rezultat putem observa un narativ foarte bine evidențiat în cadrul tuturor strategiilor: dorința Rusiei de a redeveni un jucător major în cadrul proceselor internaționale, cu o prezență cât mai vizibilă prin care să își demonstreze statutul de mare putere și lupta ei împotriva hegemoniei statelor vestice. Kremlinul punctează de fiecare dată că nu a acceptat și nu va accepta niciodată să ducă dialoguri de pe poziția numărul doi.

Repercusiunile noii abordări

În pofida faptului că Kremlinul a optat la început pentru o colaborare mai strânsă cu statele europene, iar rezultatele acestor colaborări se pot observa atât în prezența Rusiei pe scena politică a Europei, cât și în creșterea PIB-ului, a puterii de cumpărare și volumului comercial cu terții, Moscova a decis schimbarea radicală a politicile de securitate în 2014. Până la acel moment, cele mai mari amenințări erau de ordin intern, în mod deosebit ce ținea de domeniul economic. Problemele reale cu care se confruntă Rusia (corupția, terorismul, radicalismul, cele de ordin economic) au fost surclasate treptat de tematici de tip extern. Obiectivele clare precum creșterea nivelului de trai, a PIB-ului, reducerea atacurilor teroriste au trecut în plan secund, fiind devansate de scopuri greu de cuantificat (suveranitatea statului, lupta împotriva agenților străini, apărarea valorilor tradiționale) sau de scopuri nerealizabile într-o lume globalizată (substituirea produselor de import). Focusarea pe probleme externe și încurajarea retoricii naționaliste l-au ajutat pe Vladimir Putin să-și mențină o popularitate ridicată în rândul cetățenilor ruși, legitimând astfel inamovibilitatea puterii.
Consecințele stabilirii unei agende de securitatea cu priorități haotice se răsfrânge asupra societății ruse. În primul rând, sub pretextul îndeplinirii obiectivelor de securitate, Duma de Stat a adoptat o serie de legi care limitează drepturile și libertățile cetățenilor, garantate de constituție. De exemplu, în prezent legea privind manifestările publice impune ca orice protest ce urmează să fie desfășurat, trebuie să primească acordul autorității, în caz contract participanții devin pasibili de un dosar penal. Dacă o persoană participă la 3 astfel de evenimente în mai puțin de 6 luni riscă până la 5 ani de închisoare sau o amendă de până la 300.000 de ruble. De asemenea legea interzice protestele în preajma clădirilor administrative. În 2019, pe masa judecătorilor ruși au ajuns 4974 de dosare privind încălcarea acestei legi.
La sfârșitul anului 2019, Duma de Stat a adoptat și legea „internetului suveran”. Noul act legislativ prevede crearea unui internet național care forțează providerii să instaleze un dispozitiv care să dirijeze traficul internetului spre puncte controlate de stat. La modul practic, toate companiile trebuie să-și stocheze datele, informațiile pe care le dețin pe servere rusești. Doi ani mai târziu Rusia a testat cu succes deconectarea de la internetul global, fapt ce confirmă intenția guvernului de-a pune în practică legea „internetului suveran”.
În al doilea rând, societatea rusă a pierdut din punct de vedere economic. Deși statele occidentale au fost puse în fața faptului împlinit în 2014, sancțiunile au influențat puternic economia rusească. În 2013 Federația Rusă a atins cel mai înalt nivel al PIB-ului 2.29 trilioane $, un venit pe cap de locuitor de 15.974 $. Acești indicatori nu au fost atinși nici până la ora actuală. Rubla rusească s-a devalorizat de peste 2 ori. La sfârșitul anului 2013, 1$ valora 33 de ruble, iar la sfârșitul anului 2021, un dolar valora 73 de ruble. În pofida restricțiilor economice, a scăderii PIB-ului, statul rus a reușit să atenueze șocurile economice. De exemplu puterea de cumpărare și indicele dezvoltării umane au înregistrat regrese doar în primii doi ani de sancțiuni, după care au înregistrat progrese. Deși sancțiunile nu au fost printre cele mai dure și nu au provocat tulburări mari în societatea rusă, cu siguranță că progresul economic și nivelul de trai ar fi înregistrat performanțe mult mai mari.
În cel de-al treilea rând Rusia nu a reușit să obține progrese mari privind obiectivele interne stabilite în cadrul agendelor de securitate. Conform raportului organizației non-guvernamentale Transparency International, Rusia a acumulat doar 29 din cele 100 de puncte privind indicele de percepție a corupției, împărțind locul 136 din 180 împreună cu Mali, Liberia și Angola. Nici la capitolul combaterea criminalității nu au fost înregistrate îmbunătățiri majore. În anul 2021 au fost înregistrate 2.004.404 de crime, dintre care 7332 de omoruri și atentate de omor. Aceste cifre i-a conferit locul de top în Europa și locul 32 în lume în conformitate cu indicele criminalității, fiind urmată de Serbia și Ucraina.
Prin urmare, putem observa că Rusia nu a reușit să-și îndeplinească complet obiectivele de securitate privind politica internă. Deși a înregistrat progrese privind reducerea numărului de atacuri teroriste, 135 de atentate în 2000 la 43 în 2019, a numărului de omoruri și infracțiuni grave de 4 ori, guvernul rus a reușit să rezolve probleme care atentau direct la viața individului, însă nu a pus un accent puternic pe creșterea bunăstării. Prioritatea de a crea din nou un imperiu după un manualul utilizat în secolul XIX, de revitalizare și afirmare a rolului națiunii ruse și a valorilor rusești au demonstrat că sunt incompatibile cu realitățile și provocările actuale.

Amenințările actuale de securitate

Declanșarea fazei active a războiului împotriva Ucrainei în data de 24 februarie 2022 a anulat o mare parte din realizările Kremlinului în domeniul securității. Noile legi privind interzicerea protestelor, mobilizarea parțială, atacurile/atentatele săvârșite pe teritoriul legitim al Federației Ruse, răscoala unui grup de mercenari înarmați, noile sancțiuni, izolarea diplomatică au diversificat amenințările de securitate și le-au amplificat pe cele existente.
Acțiunile derulate de guvernul rus în ultimele 18 luni au încălcat contractul social nescris dintre autorități și cetățeni, care se rezuma la detașarea indivizilor de la viața politică în schimbul asigurării stabilității, securității și neamestecul statului în viața personală. Sancțiunile economice, restrângerea drepturilor de exprimare, corupția și alte dificultăți cu care se confruntă un cetățean rus îngreunează viața cotidiană, însă aceste provocări au început a fi percepute ca o normalitate în care societatea rusă a reușit să-și găsească zona de confort. De asemenea, încurajarea naționalismului și narativului de ultim bastion al valorilor creștine au alimentat încrederea cetățenilor că președintele ia cele mai bune decizii pentru viitorul țării. Amenințările asupra cărora erau supuși cetățenii ruși nu vizau în mod fizic individul, nu exista un risc major de eliminare a acestuia. Chiar și primele luni de război au fost percepute ca un conflict într-o zonă îndepărtată ce nu se va răsfrânge asupra siguranței proprii.
Înăsprirea restricțiilor privind protestele, catalogarea drept „agent străin” pentru opinii necorelate cu vectorul oficial, riscul condamnării penale până la 15 ani pentru discreditarea forțelor armate ruse și alte reglementări nu au reușit să producă un impact echivalent cu decizia lui Vladimir Putin din data de 21 septembrie, ziua mondială a păcii, când a anunțat mobilizarea parțială. Decizia președintelui a venit la doar 8 zile după ce purtătorul său de cuvânt Dmitri Peskov a declarat că „mobilizarea nu este luată în considerare”.
Scopul deciziei a fost mobilizarea a 300.000 de rezerviști, care urmau să fie trimiși pe frontul din Ucraina. La sfârșitul lunii decembrie, ministrul rus al apărării Serghei Șoigu a declarat că în perioada 21 septembrie 30 octombrie au fost mobilizați 300.000 de rezerviști și 18.000 de voluntari. Însă ministrul nu a subliniat faptul că Rusia a pierdut 454.000 de oameni în prima jumătate a anului 2022 din cauza migrației, iar după anunțarea mobilizării parțiale încă 600.000-700.000 de persoane au părăsit teritoriul Federației Ruse.
Un alt moment cheie este reprezentat de faptul că ordinul de mobilizare parțială nu a fost anulat, deși acesta și-a atins obiectivul. În urma unei cercetări publicate în luna martie, instituția de presă Mediazone a estimat că au fost mobilizați cel puțin 527.000 de bărbați. La ora actuală este imposibil de estimat numărul real de soldați ruși ce se află pe teritoriul Ucrainei, la fel cum este imposibil de evaluat și numărul de victime. În luna iunie 2023, Serghei Șoigu a raportat că numărul contractelor semnate cu ministerul apărării a atins cifra de 114.000, iar alte 52.000 de persoane se află în instruire.
Astfel, procesul de recrutare atinge sute de mii de bărbați ruși, iar prin intermediul lor și familiile acestora. Narativele de la televizor sau afirmațiile făcute de autorități devin tot mai contestabile, din moment ce o masă atât de mare de oameni au acces direct la informații de pe front. Războiul s-a transformat dintr-o dezbatere de seară la televiziunea națională într-o amenințare directă. Scenariul în care o rudă sau cunoscut să fie trimis la război nu mai este o relatare din cărțile de istorie și nici un scenariu puțin probabil, dar o amenințare directă asupra cetățeanului. O amenințare în urma căruia cetățeanului nu-i sunt doar limitate drepturile sau reduse veniturile, dar este supus riscului să fie omorât.
Dezorganizarea procesului de mobilizare parțială din Rusia a scos la iveală o serie mare de neajunsuri ale sistemului. În primăvara anului 2023, autoritățile ruse au făcut primii pași pentru a manageria procesul de recrutare și mobilizare în viitor. În data de 14 aprilie 2023, Duma de Stat a aprobat o nouă lege cu privire la încorporarea în armată. Noua lege vizează cea mai utilizată platformă digitală de stat, Portalul Unificat al Serviciilor Statale și Municipale, numit în mod simplu „gosuslughi”. Portalul este administrat de guvern pentru a oferi informații despre serviciile și funcțiile de stat și municipale, departamente, precum și pentru a furniza servicii în formă electronică. Peste 103 milioane de ruși au cont creată pe platforma guvernamentală, adică peste 70% din populație. Noua lege prevede înserarea unui serviciu nou, posibilitatea de-a trimitere ordinului de chemare către toți cetățenii apți de serviciul militar. Ordinul de chemare este trimis către utilizator printr-o simplă notificare, fapt prin care este obligat să se prezinte la centru militar.
Până la adoptarea legii, procesul decurgea într-un mod tradițional. Un reprezentat al comisariatului militar trebuia să înmâneze personal cetățeanului ordinul de chemare pentru ca acesta să fie obligat să se prezinte la centrul militar. Noua lege substituie forma tradițională cu cea digitală. Biroul militar de înregistrare și înrolare va crea un profil digital pentru fiecare cetățean. Profilul va conține informațiile de baza: numele, vârsta, nivelul de studii, starea de sănătate etc. După crearea unui astfel de profil va putea fi trimisă notificarea prin platforma „gosuslughi” către cetățeni, prin care se solicită prezența la centrul militar. Notificarea nu presupune în mod expres încorporarea sau mobilizarea cetățeanului. Aceasta poate să facă subiectul mai multor solicitări, de exemplu clarificări privind documentele din prezent, însă prezența fizică rămâne obligatorie. Ordinul de chemare se consideră înmânat după 7 zile de la trimiterea notificării. Nu contează dacă mesajul a ajuns, dacă a fost deschis sau citit de către destinatar. După expirarea termenului de 7 zile cetățeanului îi este interzis părăsirea țării. După alte 20 de zile în care cetățeanul nu s-a prezentat la centrul militar se impun o serie de restricții drastice, precum: imposibilitatea înființării unei întreprinderi individuale, cumpărarea și vânzarea imobilelor, acordarea unui credit bancar, suspendarea permisului de conducere. Această lege nu se referă doar la tinerii care urmează să îndeplinească serviciul militar în termen, dar se răsfrânge asupra tuturor persoanelor care pot fi mobilizate în caz de război.
La sfârșitul lunii iulie, Duma de Stat a Federației Ruse a aprobat modificările privind încorporarea în armată. Noile amendamente înăspresc pedepsele pentru cei care încearcă să evite serviciul militar. A fost ridicat plafonul de încorporare, cu 3 ani. Toți bărbații ruși cu vârsta între 18 și 30 de ani vor fi obligați să îndeplinească serviciul militar. Amenda pentru cei care nu se prezintă la birourile militare în termen a crescut până la 30.000 de ruble (318$), anterior amenda maximă era de 3.000 de ruble. Amenzile se răsfrâng și asupra angajatorilor. Dacă o persoană juridică furnizează informații greșite biroului militar cu privire la angajați sau îi ajută prin alte metode să se eschiveze de la serviciul militar, persoana juridică riscă o amendă de 400.000 de ruble.
Primul proiect legislativ va elimina erorile mobilizării parțiale și va contribui la selecționarea noilor recruți și monitorizarea rezerviștilor. Autoritățile vor avea o imagine cât se poate de clară asupra resursei umane disponibile. Cel de-al doilea proiect este complementar, acesta mărește numărul recruților, rezerviștilor și vine cu pedepse mai mari pentru cei care vor să se eschiveze de la serviciul militar. Astfel este pregătit terenul pentru o mobilizare „tăcută”, care nu va trebui anunțată în mod oficial, dar va putea fi implementată fără a provoca nemulțumirea în rândul cetățenilor.
Odată cu începerea războiului ruso-ucrainean, insecuritatea s-a răspândit și asupra teritoriul Rusiei. Regiunile Belgorod, Bryansk, Kursk, Rostov, Voronezh și Crimeea sunt cele mai afectate, deoarece se află în imediată apropiere de frontiera ucraineană. Atacurile cu drone, diversiunile, bombardamentele au devenit o normalitate. Doar de la începutul anului până la mijlocul lunii mai, pe teritoriul Federației Ruse și Crimeii au fost săvârșite 57 de diversiuni. În lunile mai-iunie, Grupul de Voluntari Ruși, unitate paramilitară, a reușit de câteva ori fără nici un impediment să violeze frontiera rusă și să pătrundă pe teritoriul Rusiei. Dronele ucrainene au reușit să lovească clădiri din Moscova, inclusiv Kremlinul. Obiectivul lor nu a fost să producă pagube, ele au un efect psihologic, prin încercarea de a demonstra că nici o clădire nu se află în siguranță.
Preocupările externe au dus la neglijența amenințărilor interne. În cazurile privind atacurile ucrainene, diversiunile, spionaj au fost amenințări ce au fost luate în calcul din strat. Structurile de forță și autoritățile au o strategie privind combaterea acestor amenințării. În pofida acestor lucruri nu au reușit să anticipeze un risc intern, o răscoală pe teritoriul Federației Ruse. În seara de 23 iunie, grupul de mercenari Wagner în frunte cu Evghenii Prigojin au reușit doar în câteva ore să ia sub control orașul Rostov-pe-Don, care are o populație de peste 1,1 milioane de oameni și unde se află unul din cele 5 districte militare ale Forțelor Armate Ruse. Mercenarii au reușit să preia controlul fără a întâmpina nici o rezistență. Scopul acestei răscoale, conform lui Evghenii Prigojin, a fost destituirea din funcție a ministrului apărăii Serghei Șoigu și a șeful Statului Major General Valeri Gherasimov, pe care îi acuza de incompetență.
Cu acest obiectiv a pornit împreună cu câteva mii de militari însoțiți de o coloană de blindate, inclusiv tancuri, spre Moscova. În „Marșul Dreptății” trupele Wagner au doborât șase elicoptere și un avion de cercetare, cel puțin 13 de militari ruși și-au pierdut viața. Putin a numit răscoală „ o lovitură din spate” din partea „trădătorilor” și a afirmat că rebeliunea va fi înăbușită prin toate mijloacele posibile.
Alte tipuri de rezistență în drumul spre Moscova coloana Wagner nu a întâmpinat. Distanța dintre Rostov și Moscova este de peste 1080 km, iar trupele Wagner și-au întrerupt brusc marșul, ajungând la 200 km de capitala rusă. Datorită negocierilor dintre Lukașenko și Prigojin a fost prevenit un război civil în Rusia. Deși răscoala a durat doar o zi, aceasta a scos în evidență vulnerabilitățile de securitate cu care se confruntă Rusia pe teritoriul său. Un grup de mercenari, care a fost sponsorizat de către guvernul rus a întors armele împotriva Kremlinului, iar autoritățile nu au reușit să prevină și au demonstrat că nici nu aveau un plan de acțiune pentru o astfel de situație. Deși au fost numiți trădători, mercenarilor le-a fost oferită posibilitatea să părăsească Rusia, fără a fi pedepsiți.
Stabilitatea internă, contractul social dintre stat și societatea civilă, bunăstarea materială, nivelul de siguranță, toate acestea au fost pierdute din cauza elaborării unei strategii de securitate bazată pe priorități și amenințări greșite, ce a condus în final la un conflict armat deschis cu o țară vecină. Statul rus nu mai poate oferi cetățenilor săi siguranța de până la 24 februarie 2022. Amenințările cu care se confruntă zilnic cetățenii ruși s-au multiplicat. Limitările și dificultățile economice ce s-au aprofundat și erodează calitatea vieții nu sunt în fruntea listei de amenințări, riscul major este reprezentat însăși de garantul securității, statul. Stat ce printr-o simplă notificare pe o platformă guvernamentală poate solicita mobilizare a sute de mii de cetățeni sau să priveze de libertate timp de 15 ani persoanele care „discreditează forțele armate”. Guvern ce sponsorizează un grup mercenar care a început o răscoală armată, iar după negocieri a fost lăsat liber să plece. Acestea sunt produsul unei strategii de securitate elaborată haotic cu priorități nerealiste.
Nici în plan extern strategia nu a adus rezultatele așteptate. Cele două mari obiective: neadmiterea extinderii NATO și creșterea prestigiului internațional au fost compromise. În data de 4 aprilie 2023, Finlanda a devenit membru NATO. Granița dintre cele două țări se întinde pe o lungime de peste 1100 km. Finlanda se află în apropiere imediată de baza navală Severomorsk ce este cunoscută pentru găzduirea arsenalului nuclear rusesc. Deși nu a devenit încă membru NATO, Suedia poartă negocieri active în acest sens și ar putea în viitorul apropiat să fie al 32-lea membru.
Prestigiul internațional al statului rus a fost știrbit. Federația Rusă a fost exclusă din Consiliul Europei, în cadrul ultimei rezoluții ONU ce condamnă agresiunea rusă împotriva Ucrainei 141 de țări s-au arătat solidare cu Kievul și doar 7 au votat împotriva rezoluției (Rusia, Belarus, Siria, Coreea de Nord, Mali, Nicaragua, Eritreea).
În data de 17 martie 2023, pe numele președintelui rus Vladimir Putin a fost emis un ordin de arest pentru crime de război de către Curtea Penală Internațională. Astfel, Vladimir Putin a completat rândurile președinților cunoscuți pentru acțiuni similare, precum: Slobodan Milošević, Muammar Gaddafi, Omar Hasan Ahmad al-Bashi, Laurent Gbagbo. Mandatul de arest a fost și motivul principal de ce Putin nu a fost prezent fizic la summit-ul BRICS din Africa de Sud, stat ce a ratificat Statutul de la Roma. O altă lovitură de imagine pentru Kremlin a fost și conflictul din Nagorno-Karabakh, unde trupele de pacificare ruse nu au intervenit când Azerbaidjanul a început operațiunile militare împotriva Armeniei și a blocat aprovizionare localnicilor. Erevanul s-a arătat nevoit să caute ajutorul diplomatic al Washington-ului, în detrimentul celui de la Moscova.

Concluzii

Securitatea rămâne un concept interpretat în mod distinct de fiecare actor internațional. Elaborarea unei agende de securitate pe termen lung ce să asigure nu doar existența statului, dar și prosperitatea acestuia sunt prioritățile fiecărei administrații. Responsabilitatea elaborării unei strategii în acest sens revine în totalitate statului. În exemplu său, Federația Rusă a reușit să evidențieze în mod clar care sunt succesele aduse de o strategie adaptată la adevăratele amenințări și probleme ale statului, dar și regresele cauzate de o agendă diametral opusă.
Într-adevăr Kremlinul a reușit să elimine și să minimalizeze o mare parte din riscurile și amenințările cu care se confrunta Rusia la începutul anilor 2000. Progresul economic, stabilitatea internă, îmbunătățirea nivelului de trai, vizibilitatea și cooperarea internațională se enumeră printre realizările majore a autorităților ruse. După anexarea Crimeii, Kremlinul s-a arătat mai mult preocupat de amenințările percepute din mediul extern decât cel intern. Problemele economice, sociale, administrative au trecut pe un loc secund. În prim plan au fost promovate amenințări nerealistă și necuantificabile, ce puteau fi prezentate sub orice formă drept o realizare, iar regresele economice în calitate de sacrificiu pentru scopuri nobile precum suveranitatea deplină, protejarea valorilor naționale.
Momentul de cotitură în strategia de securitate rusă îl reprezintă începerea fazei active a războiul din Ucraina. Toate realizările obținute anterior au fost șterse, iar amenințările s-au diversificat. Pentru cetățeanul rus problemele economice sau de orice altă natură au fost substituite cu riscuri ce vizează direct existența sa. Anularea contractului social neformal dintre autorități și cetățeni a completat lista celor din urmă cu principala amenințare la adresa vieții lor din prezent, statul. Astfel majoritatea realizărilor acumulate în decursul celor 2 decenii au fost devenit invalide în doar 18 luni.

Share our work
Tamari Bibichadze: România poate juca un rol central în parcursul Georgiei către Uniunea Europeană

Tamari Bibichadze: România poate juca un rol central în parcursul Georgiei către Uniunea Europeană

Doamna Tamari Bibichadze este membră a organizației non-guvernamentale YATA Georgia, una dintre cele mai importante platforme ale societății civile din Republica Georgia. Cu o diplomă în Științe Politice și Relații Internaționale de la Universitatea de Stat din Tbilisi, doamna Tamari Bibichadze este una dintre cele mai autorizate voci din societatea civilă din statul caucazian.

K.P.: Cum a influențat invazia rusă în Ucraina viața politică din Georgia?

T.B.: Războiul dintre Rusia și Ucraina a avut un impact semnificativ asupra Georgiei, și nu este surprinzător că o parte semnificativă a societății privește rezultatele războiului ca pe un punct de cotitură pentru viitorul Georgiei. Polarizarea actuală din cadrul țării a avut un impact sever asupra obiectivelor sale de politică externă și situației politice interne, împiedicând stabilirea unor poziții unificate. În urma agresiunii din partea Rusiei, este crucial să identificăm prompt oportunitățile și riscurile și să abordăm aceste probleme în mod rațional în cadrul Georgiei.

În primul rând, trebuie recunoscut faptul că războiul dintre Rusia și Ucraina a creat un cadru de oportunități pe care Ucraina și Moldova, două dintre statele din trio-ul asociat, le-au valorificat cu succes. Acestea au primit statutul de candidat în timp ce Georgia, în ciuda indicilor destul de pozitivi, a fost respinsă din cauza situației politice interne. Această situație pare să favorizeze o tendință de „distanțare” tot mai mare de Europa, manifestată prin angajamentul din ce în ce mai semnificativ al țării cu Rusia. De exemplu, regimul de vize cu Rusia a fost ridicat la 15 mai, iar în 2022, Rusia a devenit unul dintre cei mai importanți parteneri comerciali ai Georgiei, situându-se în primele trei locuri în ceea ce privește volumul comerțului în ceea ce privește atât exporturile, cât și importurile. În același timp, numărul imigranților ruși a crescut, cu aproximativ 1,5 milioane trecând granița, ceea ce a dus la intrarea a peste 2 miliarde de GEL în bugetul Georgiei. De asemenea, în jur de 17.000 de companii înregistrate de ruși își desfășoară activitatea în Georgia, cu peste 5.000 de noi afaceri înregistrate numai în primele trei luni ale anului 2023. În mod natural, aceste evoluții cresc riscurile, în special pericolul principal al urmăririi unei politici naționale independente. Pe măsură ce dependența de Rusia crește, țara devine din ce în ce mai vulnerabilă la amenințările politice străine. Prim-ministrul Gharibashvili a subliniat la Forumul Economic din Qatar că ruperea legăturilor economice cu Rusia ar avea consecințe catastrofale pentru țară.

Pe de altă parte, războiul dintre Rusia și Ucraina a avut un impact semnificativ asupra peisajului politic intern al Georgiei. Un procent fără precedent al populației georgiene, 82%, susține aderarea Georgiei la Uniunea Europeană, mulți considerând că guvernul nu depune suficiente eforturi pentru a atinge acest obiectiv. Recent, sentimentul negativ față de partidul aflat la putere a crescut, în ciuda eforturilor lor active de a realiza o creștere economică de două cifre.

Foto: Facebook
Foto: Facebook

Războiul dintre Rusia și Ucraina a reînviat amintiri dureroase ale războiului din 2008 și a stârnit îngrijorări cu privire la viitor în rândul segmentelor societății. Ca urmare, partidul aflat la putere a început să manipuleze discursul legat de pace. Ei susțin că Occidentul vizează deschiderea unui al doilea front în Georgia și argumentează pentru menținerea păcii și stabilității. De asemenea, au solicitat sancțiuni. Prim-ministrul Gharibashvili, de exemplu, consideră nerezonabil să le solicite partenerilor să înceteze comerțul, activitățile economice și zborurile cu Rusia, invocând faptul că Uniunea Europeană desfășoară comerț cu Rusia. Cu toate acestea, situația actuală nu se aliniază cu această afirmație, deoarece Uniunea Europeană și-a redus comerțul extern cu Rusia cu 64,4% în primul trimestru al anului 2023. Războiul a accentuat, de asemenea, problemele democratice preexistente din Georgia, ducând la mai multe situații intense. Un exemplu notabil este Legea privind Agenții Străini, cunoscută în rândul unei părți semnificative a populației georgiene ca „Legea Rusă”. Încercarea sa de adoptare a provocat proteste semnificative și a dus la confruntări între forțele de ordine și civili.

Cea mai semnificativă evoluție a fost sprijinul puternic din partea majorității societății pentru Ucraina. Tinerii, în special Generația Z, au devenit participanți activi și au jucat un rol crucial în opoziția față de legea rusă. Georgia se confruntă cu provocări semnificative, de la distanțarea sa de Occident la creșterea dependenței de Rusia. Cu toate acestea, unitatea populației și activismul tinerilor oferă speranță pentru schimbări pozitive. Merită menționată și președinta Georgiei, Salome Zurabishvili, care a făcut recent mișcări lăudabile prin grațierea lui Nika Gvaramia, directorul canalului „Mtavari” și un jurnalist de opoziție prominent.

K.P.: Care sunt perspectivele relațiilor dintre Georgia și UE (Uniunea Europeană) și dintre Georgia și NATO?

T.B.: Războiul dintre Rusia și Ucraina a subliniat necesitatea urgentă a integrării europene în Georgia. Aceasta servește ca o mementou pentru Europa că războiul din 2008 nu a fost un incident izolat, iar Rusia a arătat o disponibilitate de a invada alte state dacă i se oferă oportunitatea. Ca urmare, îngrijorările privind securitatea țărilor est-europene au devenit din ce în ce mai importante pentru statele membre ale UE. Georgia percepe Uniunea Europeană ca pe principalul său partener în abordarea problemelor de securitate și în promovarea reformelor democratice și economice, așa cum este demonstrat prin sprijinul copleșitor al 82% din populația țării. Pe lângă aspectele legate de securitate, Georgia recunoaște beneficiile economice potențiale și oportunitățile aduse de integrarea mai strânsă cu Uniunea Europeană. Accesul la piețe mai mari, investițiile străine și progresele tehnologice sunt printre factorii cheie pentru căutarea unor legături economice mai solide cu UE.

De asemenea, războiul dintre Rusia și Ucraina a subliniat importanța eforturilor de reconciliere și construirea păcii în Georgia. Conflictelor nesoluționate din Abhazia și Osetia de Sud, unde Rusia exercită o influență hotărâtoare, le stau în față provocări semnificative. Georgia a urmărit activ reconcilierea, încurajarea dialogului și căutarea soluțiilor pașnice pentru aceste conflicte. În plus, Georgia pune un mare accent pe cooperarea în domeniul securității cu NATO. Cu toate că problema aderării la NATO se află într-un viitor relativ îndepărtat, există o creștere a sentimentului de urgență de a o urmări. Aderarea la NATO nu ar îmbunătăți doar capacitățile de apărare ale Georgiei, ci și ar aprofunda cooperarea în domenii precum reformele de apărare, instruirea militară și interoperabilitatea.

Cu toate acestea, prezența bazelor militare rusești în teritoriile ocupate Abhazia și Osetia de Sud reprezintă un obstacol semnificativ pentru calea Georgiei spre aderarea la NATO. Potrivit procedurilor NATO, o țară este în mod obișnuit acceptată dacă nu are dispute teritoriale. Rezolvarea acestor conflicte și realizarea integrității teritoriale sunt pași vitali pentru aspirațiile Georgiei de a adera la NATO.

Pentru a-și consolida și mai mult poziția, Georgia se angajează în eforturi diplomatice atât cu UE, cât și cu NATO. Acestea includ vizite la nivel înalt, negocieri diplomatice și participarea activă la forumuri multilaterale. Prin căutarea activă a implicării diplomatice, Georgia își propune să îmbunătățească relația cu aceste instituții și să-și consolideze angajamentul față de integrarea europeană și euro-atlantică.

În cele din urmă, percepția publică și conștientizarea joacă un rol crucial în eforturile de integrare ale Georgiei. Construirea unei conștientizări publice și înțelegerea sprijină aceste procese de integrare și asigură alinierea opiniei publice cu obiectivele strategice ale țării. Războiul dintre Rusia și Ucraina a subliniat necesitatea ca Georgia să urmărească integrarea europeană, concentrându-se pe cooperarea în domeniul securității cu UE și NATO. Conflictelor nesoluționate și prezența bazelor militare rusești reprezintă provocări, dar Georgia rămâne angajată în eforturile de reconciliere și în urmărirea integrității sale teritoriale.

K.P.: Societatea civilă din Georgia joacă un rol important în procesul de europeanizare și democratizare a Georgiei. Ce poate face UE/Vestul pentru a ajuta acest proces? Poate societatea civilă georgiană să fie un model pentru regiune?

T.B.: Societatea civilă din Georgia are un rol vital în procesul de europeanizare și democratizare a țării. Este o forță motrice cheie care determină guvernul să ia decizii în beneficiul națiunii. De exemplu, după declanșarea războiului dintre Rusia și Ucraina, Georgia s-a solidarizat rapid în sprijinul Ucrainei, societatea unindu-se și organizând demonstrații. Această solidaritate a fost însoțită de ajutor umanitar fără precedent, iar voluntarii georgieni au călătorit chiar în Ucraina pentru a lupta alături de aceștia. O parte semnificativă a societății georgiene consideră războiul din Ucraina ca fiind propriul lor război.

Un alt succes al societății civile este respingerea legii privind agenții străini. În momente critice, societatea civilă adoptă constant o poziție cheie pentru țară. În ultimii doi ani, au obținut succese remarcabile, atât mici, cât și mari. Pentru a consolida în continuare societatea civilă și a-i proteja împotriva presiunilor nefondate, UE poate furniza asistență financiară și tehnică. Această asistență poate cuprinde cursuri de formare, programe diverse, ateliere și inițiative de mentorat menite să îmbunătățească abilitățile organizaționale și de advocacy. Mai mult, oportunitățile sporite de finanțare și granturile din partea Uniunii Europene ar permite organizațiilor civile georgiene să-și desfășoare eficient activitățile.

Facilitarea schimbului de informații și cunoștințe între actorii societății civile georgiene și omologii lor din UE și alte țări este crucială. Acest lucru poate fi realizat prin vizite de studiu, conferințe și platforme care facilitează partajarea celor mai bune practici și experiențe în promovarea democrației și a valorilor europene. În plus, implicarea activă a UE în dialogul cu organizațiile societății civile și în procesele de luare a deciziilor, inclusiv consultări regulate și participarea la formularea politicilor și reformelor legate de democratizare, drepturile omului și integrarea europeană, este de o importanță deosebită.

În ceea ce privește modelul de societate civilă din Georgia pentru regiune, trebuie recunoscut faptul că Georgia are o lungă istorie de rezistență în fața provocărilor. În ciuda faptului că a fost vizată de numeroase imperii în trecut, poporul georgian a demonstrat în mod constant hotărâre. Chiar și în prezent, reprezentanții societății civile gestionează eficient provocările cu care se confruntă țara. Activismul lor continuu va contribui la realizarea obiectivelor dorite. Georgia a făcut progrese semnificative în dezvoltarea unei societăți civile active și orientate către probleme, cu organizații civile care au un rol crucial în promovarea reformelor democratice, a drepturilor omului și a incluziunii sociale. Experiențele, succesele și provocările societății civile georgiene pot servi ca lecții valoroase pentru alte țări din regiune.

Cu toate acestea, este important să recunoaștem că fiecare țară are un context unic, iar dezvoltarea societății civile poate varia. Reformele economice, de exemplu, pot avea rezultate justificate în unele state nou-formate post-sovietice și pot provoca șocuri economice în altele. În timp ce mecanismele de succes pot fi aplicate într-un context general, este esențial să se ia în considerare unicitatea exemplelor istorice ale fiecărei țări.

În concluzie, prin sprijinirea activă a societății civile georgiene și promovarea cooperării regionale, Uniunea Europeană și Vestul pot contribui la procesele de europeanizare și democratizare din Georgia. Această efort comun are potențialul de a stabili un exemplu pozitiv pentru regiune.

Relația NATO-Georgia este complicată
Relația NATO-Georgia este complicată

K.P.: Care este importanța politică și economică a Mării Negre pentru Republica Georgia în secolul al XXI-lea?

T.B.: Marea Neagră deține o importanță politică și economică semnificativă pentru Georgia. În primul rând, aceasta servește ca o legătură crucială către Vest, oferind acces la resurse și oportunități. Marea Neagră joacă un rol vital în dezvoltarea economică a Georgiei și în comerțul internațional. Aceasta acționează ca un coridor de tranzit cheie între Europa și Asia, facilitat de porturile maritime precum Batumi și Poti. Aceste porturi permit transportul diverselor bunuri, inclusiv produse agricole, resurse energetice și mărfuri valoroase, contribuind la creșterea economică a Georgiei și la integrarea sa în piețele globale.

În plus, Marea Neagră oferă Georgiei acces la rutele comerciale și piețele majore, stimulând fluxurile comerciale și consolidând cooperarea politico-economică. Georgia devine un actor important în regiune, conectând țări vecine precum Turcia, Bulgaria, România, Ucraina, precum și alte țări europene și Asia. Resursele energetice și infrastructura din zona Mării Negre sunt, de asemenea, demne de remarcat. Georgia își valorifică poziția strategică prin participarea activă în proiecte energetice, asigurând securitatea energetică și stabilindu-se ca un partener de încredere. Regiunea Mării Negre servește ca o rută de tranzit pentru conductele semnificative de petrol și gaze, cum ar fi conducta de petrol Baku-Tbilisi-Ceyhan și conducta de gaze Baku-Tbilisi-Erzurum. Aceste conexiuni permit regiunii Mării Caspice să acceseze piețele internaționale evitând Rusia, reducând dependența Georgiei de un singur furnizor și consolidând securitatea sa energetică.

Mai mult decât atât, Georgia capitalizează potențialul turistic al Mării Negre. Zonele de coastă au devenit destinații turistice populare, datorită proiectelor de dezvoltare a infrastructurii care le-au făcut mai accesibile și atrăgătoare. Cu malurile sale pitorești și bogate în atracții culturale, Georgia atrage vizitatori atât din piețele regionale, cât și din cele internaționale. Turismul joacă un rol crucial în economia țării, contribuind la crearea de locuri de muncă, dezvoltarea infrastructurii și intrarea de valută străină.

Semnificația strategică a Mării Negre nu poate fi trecută cu vederea. Apropierea sa față de actorii geopolitici majori și potențialul său ca rută de tranzit o fac o frontieră maritimă vitală pentru securitatea națională a Georgiei. Stabilitatea și securitatea în regiunea Mării Negre sunt esențiale nu doar pentru securitatea și stabilitatea generală a Georgiei, ci și pentru comunitatea euro-atlantică în ansamblu.

În concluzie, Marea Neagră are o importanță politică și economică considerabilă pentru Georgia. Aceasta facilitează conexiuni comerciale, asigură securitatea energetică, dezvăluie potențialul turistic și are semnificație strategică în ceea ce privește securitatea și geostrategia. Dezvoltarea și gestionarea eficientă a resurselor din Marea Neagră, precum și parteneriatele cu actorii regionali și internaționali, rămân priorități-cheie pentru dezvoltarea politică și economică a Georgiei.

K.P.: Cu câteva săptămâni în urmă, Rusia și Georgia au redeschis rutele aeriene. Care este semnificația acestui lucru? Este acesta un semn al unei schimbări geopolitice în obiectivele politicii externe georgiene?

T.B.: Abolirea regimului de vize între Rusia și Georgia a ridicat preocupări legitime și a stârnit întrebări cu privire la potențialele consecințe geopolitice negative. Pe de o parte, această mișcare sugerează o schimbare în obiectivele Georgiei și în pozițiile anterior exprimate, aliniindu-se cu politica Rusiei de a „nu provoca”. Cu toate acestea, un număr semnificativ de cetățeni georgieni consideră că aspirațiile Georgiei pentru integrarea euro-atlantică rămân neschimbate și critică guvernul pentru acest pas.

Orientarea spre Vest a Georgiei și aspirațiile majorității cetățenilor săi sunt exprimate în mod clar în Constituția Georgiei, Capitolul Unsprezece, Articolul 78, care prevede că organele constituționale trebuie să ia toate măsurile în puterea lor pentru a asigura integrarea deplină a Georgiei în Uniunea Europeană și în Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO). Această prevedere servește drept forță motrice în spatele aspirațiilor Georgiei spre Vest. Din punctul meu de vedere, reluarea zborurilor dintre Georgia și Rusia poate fi văzută ca o acceptare implicită sau normalizare a ocupației, ceea ce contrazice poziția noastră de lungă durată privind integritatea teritorială și suveranitatea.

Mai mult, această decizie poate fi interpretată ca o abatere de la obiectivele mai largi ale politicii externe a Georgiei, inclusiv urmărirea integrării europene și a aderării la NATO. Cu toate acestea, partidul aflat la putere subliniază importanța oportunităților economice și susține că prioritizarea intereselor economice și turistice este crucială pentru dezvoltarea țării. Cu toate acestea, ambiguitatea cu privire la principiile politice și la problemele de securitate națională ridică îndoieli cu privire la coerența și stabilitatea politicii externe a Georgiei.

În plus, decizia de a deschide rutele aeriene fără progrese clare în rezolvarea conflictului sau concesii semnificative din partea Rusiei este îngrijorătoare, deoarece indică posibilitatea unei dependențe crescute față de Rusia. Mai mult, există întrebări cu privire la impactul asupra dinamicii regionale și la posibilitatea realiniamentului geopolitic. Aceasta ar putea fi interpretată ca răspuns adaptiv al Rusiei la evoluțiile din Ucraina sau ca o oportunitate pentru Rusia de a evita sancțiunile. Cursul evenimentelor la o viteză similară va avea, fără îndoială, un impact semnificativ asupra echilibrului de putere și asupra relațiilor Georgiei cu partenerii săi occidentali.

În concluzie, abolirea regimului de vize între Rusia și Georgia a ridicat preocupări valabile și a ridicat îndoieli cu privire la potențialele consecințe negative asupra obiectivelor politicii externe a Georgiei. În timp ce unii argumentează în favoarea beneficiilor economice, alții o văd ca o abatere de la aspirațiile Georgiei spre Vest și ca un semn al unei dependențe crescute față de Rusia. Implicațiile asupra dinamicii regionale și a relațiilor Georgiei cu partenerii săi occidentali sunt supuse unei supravegheri și evaluări continue.

Foto: Facebook
Foto: Facebook

K.P.: În opinia dvs., care ar fi o soluție pentru a rezolva în mod pașnic conflictele separatiste din Osetia de Sud și Abhazia?

T.B.: În opinia mea, o soluție potențială pentru problema Abhaziei și Osetiei de Sud ar fi să se rezolve conflictul în curs dintre Rusia și Ucraina, ceea ce ar crea o oportunitate pentru negocieri fără interferența unei terțe state ostile. Este crucial să existe un dialog susținut și inclusiv care să implice toate părțile implicate în conflict. În plus, ar putea fi discutată posibilitatea acordării unei largi autonomii, similară autonomiei existente în Adjara.

Restaurarea încrederii este de o importanță capitală, deoarece aceasta va ajuta la crearea unui mediu favorabil pentru negocieri. Actorii internaționali imparțiali, precum Organizația Națiunilor Unite, Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) sau alte organizații regionale, ar trebui să joace un rol semnificativ în facilitarea unei soluții pașnice. Promovarea dezvoltării economice și abordarea disparităților socio-economice în regiunile afectate de conflict pot contribui la stabilitate și reconciliere. Ar trebui să fie urmărite inițiative axate pe creșterea economică. Totuși, inițierea dialogului între părți este esențială, subliniind că confruntarea dintre abhazieni, osetieni și contrapărțile lor georgiene are rădăcini în propagandă rusă și narațiuni istorice distorsionate.

Pe termen lung, este necesară o abordare comprehensivă care să abordeze aspectele socio-economice și politice. Eforturile ar trebui îndreptate spre reconciliere și reintegrare. Acest lucru include promovarea înțelegerii reciproce, a toleranței și a respectului între diferite grupuri etnice și culturale. Rezolvarea disputei teritoriale va fi posibilă atunci când Rusia se abține de la a interveni în politica internă a țării.

K.P.: România și Georgia au contexte istorice similare până la un anumit punct. Cum pot fi îmbunătățite relațiile dintre ele? Cum poate România să ajute Georgia în căutarea sa pentru aderarea la Uniunea Europeană?

T.B.: Pentru a începe, aș dori să evidențiez contextul istoric și cultural excepțional împărtășit de Georgia și România, care servește ca o bază solidă pentru consolidarea relațiilor strânse și a cooperării dintre cele două națiuni. Atât Georgia, cât și România au experimentat lupte dificile pentru independență, confruntându-se cu diverse imperii care au căutat să exercite controlul. Dorința comună de independență a modelat identitățile lor și a contribuit la patrimoniul lor cultural distinct. Georgia și România găsesc un teren comun în valorile, tradițiile și practicile lor. În mod notabil, apartenența României la Uniunea Europeană și NATO are o valoare semnificativă pentru Georgia în căutarea sa de integrare în UE. România poate acționa ca un partener strategic, oferind cunoștințe și sprijin bazat pe experiența sa reușită de integrare. Inspirându-se din exemplul României, Georgia poate să-și stabilească propriul parcurs către integrarea europeană, beneficiind de îndrumarea și cooperarea României. Pentru a consolida relațiile dintre România și Georgia și pentru a sprijini aspirațiile Georgiei de a adera la UE, pot fi luate mai multe măsuri:

În primul rând, este crucial să se intensifice cooperarea bilaterală în diverse domenii, inclusiv comerț, investiții, cultură, educație și turism. Facilitarea mai multor programe de schimb de tineret și promovarea inițiativelor educaționale vor împuternici societatea și vor contribui la dezvoltarea Georgiei.

În al doilea rând, partajarea cunoștințelor joacă un rol vital. Experiența extinsă a României poate fi împărtășită cu Georgia, inclusiv asistență tehnică, programe de formare și schimbul de bune practici în domenii precum guvernarea, statul de drept, reformele economice și armonizarea legislației cu standardele UE.

Sprijin în domenii precum guvernarea democratică, drepturile omului, reforma judiciară și măsurile anticorupție sunt, de asemenea, esențiale. Ca cel mai apropiat partener al Georgiei, România poate demonstra un gest semnificativ prin promovarea și evidențierea realizărilor Georgiei în instituțiile UE și printre statele membre.

În plus, România și Georgia pot intensifica cooperarea regională în cadrul structurilor precum Parteneriatul Estic, Cooperarea Economică a Mării Negre sau Inițiativa celor Trei Mări. Colaborarea cu alte țări din regiune poate facilita proiecte comune, dezvoltarea infrastructurii și integrarea economică, toate acestea avansând în continuare obiectivele de integrare europeană ale Georgiei.

În rezumat, prin aprofundarea cooperării bilaterale, partajarea experiențelor, sprijinirea reformelor, promovarea aspirațiilor Georgiei de aderare la UE, promovarea cooperării regionale și facilitarea schimburilor culturale și educaționale, România poate juca un rol central în parcursul Georgiei către aderarea la UE.

Share our work
Moscova, amenințări geopolitice în Caucaz

Moscova, amenințări geopolitice în Caucaz

Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev, care este acum vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, a declarat că Rusia ar putea anexa Osetia de Sud şi Abhazia, regiunile separatiste ale Georgiei. „Ideea de a se alătura Rusiei este încă populară în Abhazia şi Osetia de Sud”, a scris el într-un articol publicat miercuri dimineaţa de ziarul rus Argumentî i Faktî, citat de mass-media regională. „S-ar putea să fie pus în aplicare dacă există motive întemeiate pentru asta”, a adăugat Dmitri Medvedev.

Foto: Facebook
Foto: Facebook

Georgia a pierdut controlul asupra regiunilor după destrămarea Uniunii Sovietice. Moscova le-a recunoscut independenţa în 2008, în urma încercării Georgiei de a recâştiga cu forţa controlul asupra Osetiei de Sud, ceea ce a determinat un contraatac din partea Rusiei. Deşi relaţiile Rusiei cu Georgia s-au îmbunătăţit de atunci, Medvedev a acuzat Occidentul că a creat tensiuni în jurul Georgiei prin discutarea posibilei sale aderări la NATO.

„Nu vom aştepta dacă preocupările noastre devin tot mai reale”, a afirmat Dmitri Medvedev în articolul ce marchează cea de-a 15-a aniversare a recunoaşterii independenţei, referindu-se la o posibilă anexare.

Rusia a declarat anexarea a patru provincii ale Ucrainei în septembrie anul trecut – Doneţk, Luhansk, Herson şi Zaporojie -, fără a obţine recunoaşterea lor pe plan internaţional.

Share our work