Guvernatoarea Vlah, vizită la Iași

Guvernatoarea Vlah, vizită la Iași

Sprijin UE pentru Găgăuzia

Sprijin UE pentru Găgăuzia

Guvernatoarea UTA Gagauz-Yeri, Irina Vlah, a întreprins ieri o vizită la Iaşi, România, unde s-a întâlnit cu primarul municipiului, Mihai Chirica. Başcanul a declarat în cadrul întrevederii că Iaşi „este unul dintre cele mai dezvoltate oraşe în domeniul tehnologiilor informaţionale” şi că îşi doreşte la acest capitol investiţii din partea României în autonomia găgăuză, transmite gagauzinfo.md.

Vlah a relatat despre realizările specialiştilor IT din regiune, menţionând că UTA Găgăuzia este interesată de investiţii în industrie, în elaborarea proiectelor economice, finanţate din mijloacele Uniunii Europene.

Invitație la forum

Suntem impresionaţi de dezvoltarea sectorului industrial şi IT în Iaşi. În prezent, Iaşul este un oraş modern cu o platformă performantă, unde sunt elaborate tehnologiile viitorului. Ne dorim să învăţăm de aici ca să convingem mari companii industriale să investească în viitorul nostru. Ne dorim să învăţăm de la Iaşi cum să creăm oportunităţi viabile, economice şi financiare, pentru tinerii noştri, motivându-i să rămână acasă. De asemenea, vrem să învăţăm să elaborăm proiecte care vor putea atrage finanţare europeană şi Iaşul are mare experienţă în acest sens. Vă mulţumim pentru deschidere şi dorinţa de a ne ajuta”, a spus Irina Vlah, citată de gagauzinfo.md, la întâlnirea cu edilul ieşean.

Başcanul l-a invitat pe Mihai Chirica să viziteze autonomia şi să participe la forumul Invest Gagauzia-2021. (K.P.)

Share our work
Găgăuzia, codașă la vaccinare

Găgăuzia, codașă la vaccinare

Medici din cadrul misiunii României în R. Moldova pe timp de pandemie de COVID-19

În UTA Gagauz-Yeri se înregistrează cel mai scăzut nivel de imunizare, asta chiar dacă doze de vaccin sunt suficiente şi de la diferiți producători, transmite MOLDPRES. Surse medicale locale au precizat că ieri în Găgăuzia a început distribuirea dozelor de vaccin Sinopharm și Pfizer, pe lângă Sputnik V.

“Sinopharm va fi administrat pentru prima şi a doua doză, Pfizer – doar pentru a doua. Dispunem şi de AstraZeneca, care este un analog al vaccinului “Sputnik-V” şi are absolut același principiu de imunizare”, au declarat sursele oficiale.

Totuşi, potrivit sursei citate, în pofida faptului că în autonomia găgăuză sunt suficiente doze de vaccin împotriva COVID-19, în regiune se atestă cel mai jos nivel de imunizare. “Or, virusul încă este printre noi şi prezintă pericol”, a estimat epidemiologul.

Găgăuzia  a dispus de mai multe feluri de vaccin: Sputnik V, Sinopharm și Pfizer.

Peste un milion de doze

Procesul de vaccinare a început în Republica Moldova în luna martie. În total, în UTA Gagauz-Yeri au fost imunizate 2,5 mii de persoane, ceea ce constituie circa 4%. Conform Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, până la etapa actuală, în Republica Moldova au fost recepționate peste 1,03 milioane de doze de vaccin. Prima doză a fost administrată pentru circa 386 de mii de persoane, iar rapelul pentru aproximativ 153 de mii, în total fiind administrate cca 539 de mii de doze de vaccin antiCOVID-19. (N.G.)

Share our work
19 septembrie, alegeri pentru Parlamentul găgăuz

19 septembrie, alegeri pentru Parlamentul găgăuz

Găgăuzia, alegeri locale

Găgăuzia, alegeri locale

Adunarea Populară din Găgăuzia a decis ca viitoarele alegeri pentru corpul legislativ al autonomiei vor avea loc pe 19 septembrie. O hotărâre în acest sens a fost luată cu majoritatea voturilor deputaților prezenţi la lucrările Halk Toplusu (denumirea în găgăuză a Legislativului local).

Un grup de 8 deputați a propus data de 15 august, dar această propunere nu a fost susținută de majoritatea simplă.

Mandatul actualei Adunări Populare de legislatura a VI a expirat în ianuarie 2021. Iniţial alegerile au fost programate pentru 16 mai, dar apoi au fost amânate din cauza pandemiei.

Regionale vs. parlamentare

Inițial au fost propuse două zile pentru alegeri, 15 august și 19 septembrie. „După alegerile parlamentare, alegătorul va avea ocazia să se odihnească și să decidă asupra candidaților. Cea mai optimă dată este 15 august”, a declarat deputatul Mihail Jelezoglo.

„Vedem ce fel de conflicte sunt între partidele republicane și nu ne-ar plăcea să se suprapună alegerile (n.r.: pentru Adunarea Populară) cu cele parlamentare. Aceste alegeri sunt diferite între ele. Propun data 19 septembrie ” a declarat deputatul Ruslan Garbalî. (N.G.)

Share our work
19 septembrie, alegeri pentru Parlamentul găgăuz

Vlah: “vom construi o colaborare permanentă și intensă cu municipiul București”

Republica Moldova,destinație epentru aleșii locali români

Republica Moldova,destinație epentru aleșii locali români

Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a făcut o vizită în regiunea autonomă Găgăuzia din Republica Moldova, fiind primit de guvernatoarea Irina Vlah.

Lidera de la Comrat a mulțumit poporului român pentru suportul important oferit Republicii Moldova în general, și Găgăuziei în particular, în procesul combaterii epidemiei.

Bașcanul” (guvernatoarea) Irina Vlah a mai declarat că „prioritatea noastră este industrializarea economiei Autonomiei și dezvoltarea sectorului IT. Intenția companiilor industriale de a investi în regiune și competitivitatea economiei noastre depind direct de nivelul de pregătire a specialiștilor care pot fi găsiți. Cunoașterea limbilor este un instrument important în dezvoltarea competențelor personale și un avantaj mare în procesul de angajare”.

Suportul Dvs în dezvoltarea capacităților sistemului nostru de educație este deosebit de valoroasă. Sperăm că vom reuși construi o colaborare permanentă și intensă cu municipiul București” a mai declarat Irina Vlah,

Desant la Chișinău

O parte a vizitei în Republica Moldova a primarului Ciucu s-a desfășurat la Chișinău, în delegația condusă de secretarul de stat Adrian Dupu, șeful Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova din Guvernul României, în contextul în care Primăria Sectorului 6 din București ar fi dat bani pentru renovarea parcului „Alunelul” din Chișinău. “De acum încolo, pentru o perioadă lungă de timp, destinele noastre vor fi împletite. Acest proiect este doar începutul acestei înfrățiri pe care o dorim foarte fructuoasă” a declarat Ciucu. (Mihai Isac)

Share our work
Campania electorală din Găgăuzia, suspendata de starea de urgență

Campania electorală din Găgăuzia, suspendata de starea de urgență

Găgăuzia, alegeri locale

Găgăuzia, alegeri locale

Campania electorală pentru alegerile în Adunarea Populară din UTA Gagauz-Yeri (APG), anunţate pentru 16 mai, se suspendă pe perioada stării de urgență, decretată în Republica Moldova între 1 aprilie şi 30 mai.

O decizie în acest sens a fost luată ieri de Comisia pentru situaţii exepţionale din autonomia găgăuză (CSEG), în legătură cu instituirea pe teritoriul Republicii Moldova a stării de urgenţă timp de 60 de zile, precum şi urmare solicitării preşedintelui APG care a cerut să se explice procedura desfăşurării alegerilor în asemenea circumstanţe.

Decizia CSEG prevede că Comisia electorală din UTA Gagauz-Yeri va continua campania electorală odată cu ridicarea stării de urgenţă. CEC-ul de la Comrat va trebui, de asemenea, să numească o nouă dată a desfășurării scrutinului, precum şi termenele campaniei electorale, astfel încât toţi concurenţii electorali să fie în condiţii echitabile.

Adunarea Populară a UTA Găgăuzia (Gagauziyanin Halk Toplușu) este autoritatea reprezentativă și legislativă a Unității Teritoriale Autonome cu statut special Gagauz-Yeri, parte componentă a Republicii Moldova. APG se compune din 35 de deputați, aleși pentru un mandat de patru ani, în circumscripții teritoriale uninominale, prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat. (N.G.)

Share our work