Piloți pakistanezi pentru F-16 turce, armata secretă a regimului Erdogan împotriva kurzilor

Piloți pakistanezi pentru F-16 turce, armata secretă a regimului Erdogan împotriva kurzilor

Piloții militari pakistanezi sunt considerați printre cei mai buni din lume

Piloții militari pakistanezi sunt considerați printre cei mai buni din lume

O parte a avioanelor militare turce implicate în acțiunile militare anti-kurde din Siria sunt pilotate de piloți militari pakistanezi, activi și rezerviști, angajați de Ankara pe fondul penuriei de personal militar calificat provocate de epurările masive din ultimii ani, relatează surse militare turce, citate de agenția de presă KARADENIZ PRESS. Sursele militare turce citate au menționat că cei aproximativ 100 de piloți și 400 de personal tehnic au fost angajați de statul turc prin intermediul fundației pakistaneze Fauji, cunoscută pentru serviciile de securitate oferite statelor arabe din Golf, inclusiv Arabia Saudită, Bahrain, Qatar, Emiratele Arabe Unite. Prin intermediul acestei fundații, controlate de serviciile de securitate pakistaneze, statele arabe menționate recrutează zeci de mii de pakistanezi cu experiență militară pentru armatele proprii și serviciile de securitate. Folosirea pakistanezilor în acțiunile de reprimare a protesteor din unele state arabe, precum Bahrain și Arabia Saudită, a provocat protestele organizațiilor pentru protecția drepturilor omului.

Penurie de piloți

Dupa epurarile masive in randurile armatei, urmare a puciului esuat din 2016, fortele aeriene turce duc mare lipsa de piloti militari, în pofida faptului că autoritățile de la Ankara au lansat o serie de ofensive militare de amploare împotriva forțelor kurde din zona de frontieră turco-siriană. Pentru a suplini parțial necesitățile militare, fortele aeriene turce au rechemat aproximativ o suta de fosti piloti de F-16, majoritatea actuali piloți în aviația civilă.

Datorită faptului că armata turca este majoritar echipata cu avioane de lupta F-16 produse de Lockheed Martin, Ankara a cerut ajutorul aliatului american pentru formarea de noi piloti, precum și implicarea aviației militare SUA în raidurile anti-kurde, solicitări refuzate de administrația SUA. Și alte state membre NATO au refuzat să sprijine operațiunile militare turce din Siria cu aviație militară ori forțe de uscat.

Refuzul american a dus la reorientarea Turciei către Pakistan, stat cu care Ankara are relații militare vechi, inclusiv din timpul Războiului Rece, când amândouă făceau parte din alianța militară anti-URSS, cunoscută sub numele de CENTO ori Pactul de la Bagdad, încheiat în 1955.

Pakistan-furnizează-zeci-de-mii-de-mercenari-pentru-armatele-statelor-arabe-din-Golf-bogate-în-petrol

Pakistan-furnizează-zeci-de-mii-de-mercenari-pentru-armatele-statelor-arabe-din-Golf-bogate-în-petrol

Opoziție americană

Inițial, SUA s-au opus oricărui demers în acest sens, autoritățile americane folosindu-se de tratatele care impun Turciei să nu implice o terță țară în antrenamente ori operațiuni militare cu sisteme de armament militar american fără acordul expres al SUA.

Fără a ține cont de obiecțiunile americane, autoritățile turce au apelat în ultimele luni la fundația pakistaneză Fauji, care a intermediat angajarea a câteva sute de piloți militari și personal tehnic pakistanez, aceștia participând activ la operațiunile militare turce din Siria și Irak. Contractul este estimat la aproximativ 300 de milioane de dolari pentru 6 luni, cu posibilitatea de prelungire, incluzând și livrarea către partea turcă a unor piese de schimb pentru F-16, mai greu de obținut de către Ankara datorită răcirii relațiilor militare cu SUA și alte state NATO, în special Germania.

Pakistanezii implicați au primit automat și cetățenie turcă pentru a evita implicațiile legale ulterioare, legislația turcă interzicând folosirea de către autorități a serviciilor mercenarilor.

Sursele citate au mai menționat că Ankara s-a folosit de serviciile fundației Fauji și în timpul crizei din Qatar, când Turcia a trimis un contingent militar pentru susținerea micului emirat arab împotriva alianței conduse de Arabia Saudită. (Mihai Isac)

Share our work