După aproape cincizeci de zile de la al doilea tur de scrutin al alegerilor parlamentare anticipate care au luat prin surprindere nu doar Franța, ci și întreaga Europă, iată că președintele Macron reușește în sfârșit să îl desemneze ca prim-ministru, pe Michel Barnier (73 de ani).
Membru al partidului neo-gaullist de centru-dreapta Republicanii (Les Républicains), și cu o lungă carieră politică in spate (începută la 22 de ani), Barnier este o personalitatea care poate în mod paradoxal nu este atât de cunoscută în Franța, cât mai degrabă în Uniunea Europeană, și asta în contextul interminabilului foileton care a fost Brexit-ul, el fiind negociatorul-șef al Bruxelles-ului în fața intereselor britanicilor pe picior de plecare. În bunul stil francez care îmbină politica cu scrisul, Barnier, pe care britanicii îl numeau Mr. Brexit, a înregistrat-o minuțios această experiență într-un jurnal politic tradus de altfel și în română.
Mai degrabă cunoscut la Bruxelles, unde a fost comisar pentru piață internă și servicii financiare, decât în Franța, Barnier are un profil de tehnocrat suficient de pronunțat încât să treacă drept „un centrist” în ochii multor politologi, dar și a opiniei publice.
Autodefinit drept un „gaullist de stânga”, așa cum a fost și fostul președinte Jacques Chirac, Barnier este totuși un om de dreapta, așa cum a demonstrat-o și în 2022 când a candidat la președinția partidului său, Les Républicains (LR), în cadru unor alegeri primare unde s-a clasat pe locul 3, după Valerie Pecresse si Eric Ciotti.
În timpul campaniei din cadrul alegerilor primare din partidul LR, Barnier s-a prezentat cu un program politic întitulat „Franța reconciliată” și cu un discurs destul de ferm în ceea ce privește imigrația necontrolată, insecuritate, facilitarea expulzărilor, interzicerea purtării vălului islamic în spațiul public, deci și în universități, abandonarea energiei eoliene și privilegierea filierei nucleare, o creștere a vârstei de pensionare la 65 de ani, și o gestiune strictă a datoriei publice, cu o abordare de tehnocrat care îl apropie mai degrabă de tradiția franceză de înalți-funcționari publici.
Așadar cum ajunge prim-ministru, un candidat care s-a clasat pe locul 3 la alegerile primare ale unui partid care a luat 6,7 % la ultimele alegeri legislative, și a cărui carieră părea că se sfârșise ?
Alexis Kohler, Emmanuel Macron si Marine Le Pen au fost cele trei nume care au prelungit firul carierei politice lui Michel Barnier, oferindu-i mandatul celui mai în vârstă premier al Franței.
Alexis Kohler, un nume aproape necunoscut în Franța, din poziția sa de secretar-general al președinției este unul dintre cei mai influenți oameni ai republicii. În Franța semi-prezidențială, unde președintele ale puteri atât de mari încât putem vorbi de o „monarhie prezidențială” (după expresia celebrului politolog francez Maurice Duverger), secretarul-general de la Élysée are un rol-cheie în tot ce înseamnă combinații politice și manevre de culise. Fostul ministru al educației, Jean-Michel Blanquer în memoriile sale politice, recente publicate, creionează un portret nu foarte flatant al domnului Kohler (poreclit și AK47, după celebrul model de kalașnikov), care este un înalt-funcționar redutabil în arta intrigilor politice, bucurându-se de o influență atât de mare, din simplul motiv că nu există nici o contra-putere care să i se opună.
Kohler a fost cel care l-a contactat pe Barnier încă din august, sondând terenul pentru o eventuală numire. După ce era clar că Macron nu o va numi pe Lucie Castets, candidata propusă de Noul Front Popular (NFP), alți politicieni vehiculați pentru postul de prim-ministru au fost Xavier Bertrand, de la dreapta politică, din partidul LR, și Bernard Cazeneuve, de la stânga, membru al Partidului Socialist, împotriva căruia s-a pronunțat chiar președintele socialiștilor francezi, Olivier Faure.
De fapt, cei doi au greșit (printre altele) când s-au declarat pentru abrogarea legii pensiilor, cum a fost Cazeneuve, sau pentru redeschiderea negocierilor, cum a propus Bertrand. Or, legea pensiilor care a provoca unele dintre cele mai violente proteste de la Vestele Galbene încoace, a fost în mare parte și proiectul lui Alexis Kohler.
Recomandat de Kohler, și desemnat de Emmanuel Macron Barnier își datorează postul și lui Marine Le Pen, acum șefa deputaților partidului Reuniunea Națională (RN) din Adunarea Națională. Acordul tacit al lui Marine Le Pen a fost decisiv pentru ca tehnocratul gaullist să fie acceptat ca prim-ministru.
De fapt, Macron a utilizat o strategie a cordonului sanitar în oglindă: dacă în momentul alegerilor a lansat un apel la un front republican contra partidului Reuniunea Națională, în secvența desemnării primului-ministru, președintele s-a aliat tacit cu Marine Le Pen pentru a crea un cordon sanitar contra stângii întruchipate de Noul Front Popular.
Ce înseamnă toate aceste manevre pentru politica franceză ?
Așa cum remarca și economistul Jean Pisani-Ferry, „Michel Barnier este ostaticul partidului RN”.
Am putea adăuga că nu doar Barnier, ci chiar si Macron a devenit un ostatic, Marine Le Pen și partidului său fiind în poziție de arbitrii ai vieții politice franceze, sau cum ar spune politologii, „kingmaker”. Nu întâmplător, în cadrul unui interviu la televizor, Barnier a declarat că el „îi respectă pe alegătorii lui Marine Le Pen”. Mai mult decât atât, conform dezvăluirilor cotidianului Libération se pare că a existat și un canal de comunicare în Macron și Le Pen, prin intermediul fostului său consilier, Thierry Solère.
Tot aceste intrigi de culise, dar mai ales profilul celui ales ca prim-ministru mai arată că într-adevăr a Cincea Republică franceză este mai degrabă o tehnocrație, așadar cum de altfel și-a dorit și Charles De Gaulle, fondatorul ei. Or, tehnocrație nu rimează întotdeauna cu democrație, francezii trezindu-se cu un prim-ministrul, care s-a clasat pe locul 3 în lupta pentru președinția partidului său, partid care la ultimele alegeri legislative abia a luat 6,7%.
Mai înseamnă și faptul că președintele Macron va intra într-un soi de semi-coabitare, cu o alianță minoritară de centru-dreaptă care va avea nevoie de sprijinul partidului lui Le Pen.
Pe plan european, Barnier, un excelent cunoscător al arcanelor puterii de la Bruxelles, este un adept al unei Europe Suverane, la fel ca președintele Macron, și probabil vom vedea în lunile care vor urma tot mai multe inițiative în acest sens, mai ales în contextul imprevizibilelor alegeri prezidențiale americane din toamnă, care l-ar putea aduce la Casa Albă pe Donald Trump. De asemenea, tot prin Barnier, Franța va căuta să-și reia poziția de leadership în cadrul Uniunii Europene, care în ultima vreme avusese de suferit, tocmai din cauza președintelui Macron, al cărui gest de-a declanșa alegeri legislative anticipate, aproape că adusese extrema-dreaptă la putere.
Dar poate cel mai mult, acest rezultat spune ceva despre promisiunile inițiale ale lui Macron. De când ajunsese la putere, acesta promisese că va aduce un suflu nou și o lume nouă în viața politică franceză, alături de un nou stil de a guverna, adecvat secolului XXI. Or iată că prin numirea lui Michel Barnier, care la 73 de ani devine cel mai în vârstă prin ministru al Franței, Emmanuel Macron confirmă clasicul dicton francez, „plus ça change, plus c’est la même chose”.
Cursul de schimb al monedei euro era în scădere uşoară luni dimineaţa, după al doilea tur al la finalul căreia extrema dreaptă a obţinut un scor sub aşteptări iar stânga s-a plasat pe primul loc, însă nicio forţă politică nu deţine majoritatea în camera inferioară a parlamentului francez.
Probleme politice
În jurul orei 06:50 GMT, moneda unică europeană era în scădere cu 0,15% în raport cu dolarul, fiind cotată la 1,0924 dolari pentru un euro. De asemenea, moneda euro s-a depreciat cu 0,06% în raport cu lira sterlină, ajungând la un curs de 84,54 pence pentru un euro. Moneda unică europeană a înregistrat iniţial o scădere mai accentuată, la deschiderea pieţelor de schimb din Asia, au subliniat analiştii de la Commerzbank. Însă, cu prilejul tranzacţiilor care au avut loc luni dimineaţa a devenit clar că piaţa, pe ansamblu, estimează că rezultatele alegerilor nu au o importanţă pentru euro, estimează analiştii care adaugă că, spre deosebire de criza datoriilor suverane din urmă cu un deceniu, acum zona euro dispune de un mecanism de criză. „Prima de risc pentru euro pare deja să se atenueze”, chiar dacă stânga îşi va impune strategia, iar cursul de schimb al euro în raport cu dolarul va „scădea probabil sub pragul de 1,05 dolari pentru un euro, ţinând cont de implicaţiile bugetare considerabile”, au estimat la rândul lor analiştii băncii UBS. Rezultatul celui de-al doilea tur al alegerilor legislative din Franţa, care a avut loc duminică, i-a surprins pe analişti. Coaliţia franceză de stânga Noul Front Popular a câştigat cele mai multe locuri (în jur de 190) în cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor, dar fără a obţine majoritatea absolută în Parlament. Pe locul al doilea se situează alianţa Ensemble (Împreună) a preşedintelui Emmanuel Macron, care a câştigat aproximativ 160 de locuri, în timp ce extrema dreaptă s-a clasat pe locul al treilea cu aproximativ 140 de locuri. „Însă, pentru mediile financiare o Adunare Naţională divizată în trei blocuri este scenariul negativ cel mai puţin grav”, consideră John Plassard, specialist pe investiţii la Mirabaud. Potrivit acestuia, într-o primă fază, pieţele financiare ar urma să fie liniştite, fiind posibil ca volatilitatea să crească, în cea de-a doua fază, din cauza riscurilor de blocaj politic.
Dileme pentru Macron
Preşedintele francez Emmanuel Macron va avea nevoie de timp pentru a examina rezultatele alegerilor legislative de duminică şi structura noii Adunări Naţionale înainte de a decide asupra guvernului care ar putea fi format, a anunţat duminică seara Palatul Elysee. „În rolul său de garant al instituţiilor noastre, preşedintele se va asigura că alegerea suverană a poporului francez este respectată”, a precizat acesta, citat de mass-media internațională. Palatul Elysee a mai precizat că va trebui să fie atins numărul de deputaţi necesar pentru o majoritate absolută, relatează BFMTV. Acest mesaj a fost transmis după ce liderii Noului Front Popular (NFP), care reuneşte partidele de stânga și extremă-stânga, şi-au manifestat intenţia de a guverna pe baza rezultatelor alegerilor, care îi plasează ca prim grup parlamentar, dar departe de o majoritate absolută. Această primă poziţie este în orice caz o surpriză în comparaţie cu sondajele din ultimele zile ale campaniei, care prevedeau că extrema dreaptă va ajunge pe prima poziţie şi chiar va avea şansa de a obţine majoritatea absolută, comentează EFE. Prezenţa ridicată la vot a arătat că dizolvarea Adunării Naţionale a fost necesară, potrivit palatului prezidenţial. Având în vedere rezultatul aşteptat al alegerilor, cu alianţa de centru a lui Macron pe locul al doilea, Palatul Elysee a explicat: „Tabăra de centru fusese declarată moartă: dar ea există, chiar şi după şapte ani la putere”. Macron urmează să se deplaseze luni la Washington pentru a participa la summitul NATO care se va încheia joi.
Demisie anunțată
Premierul francez, Gabriel Attal, a anunţat duminică seara că îşi va prezenta demisia preşedintelui Emmanuel Macron luni dimineaţă, după alegerile legislative anticipate, adăugând că îşi va exercita funcţiile atâta timp cât va fi necesar. Premierul a făcut aceste comentarii după ce coaliţia franceză de stânga Noul Front Popular a câştigat cele mai multe locuri în cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor, dar fără a obţine majoritatea absolută în parlament, conform principalelor institute de sondare.
Attal, care face parte din partidul Renaissance al preşedintelui Emmanuel Macron, a declarat după publicarea primelor proiecţii, că alianţa Ensemble (Împreună), condusă de Renaissance, nu are majoritate pentru a guverna. Tabăra guvernamentală a lui Attal va scădea probabil de la 245 de locuri la între 150 şi 180 din cele 577 de locuri din camera inferioară a parlamentului (Adunarea Naţională), devenind a doua forţă ca mărime după NFP, care ar urma să aibă între 172 şi 215 locuri. Attal s-a declarat dispus să conducă guvernul interimar, având în vedere blocajul parlamentar şi apropierea Jocurilor Olimpice, şi este de aşteptat ca Macron să îi ceară premierului şi guvernului să rămână în funcţie temporar, până când va exista o majoritate pentru un nou guvern. „Ţara noastră se confruntă cu o situaţie politică fără precedent şi se pregăteşte să primească lumea în câteva săptămâni”, a declarat Attal, referindu-se la Jocurile Olimpice de la Paris, care încep pe 26 iulie. „Prin urmare, îmi voi asuma în mod evident funcţiile atâta timp cât datoria o va cere”, a adăugat el într-o declaraţie oficială după proiecţia mandatelor în noua Adunare Naţională, în care blocul macronist se situează pe locul al doilea, în spatele Noului Front Popular de stânga şi înaintea extremei drepte. Macron l-a numit pe Attal în funcţia de prim-ministru în ianuarie. La vârsta de 34 de ani, el a devenit cel mai tânăr prim-ministru din istoria modernă a Franţei. El era considerat foarte popular şi avea reputaţia de a fi capabil să discute probleme cu reprezentanţii altor tabere politice. Cu toate acestea, nu a reuşit să scape guvernul francez de problemele din parlament. De asemenea, Attal a condus campania pentru alegerile parlamentare. Macron îşi propusese să obţină o majoritate absolută pentru forţele sale centriste din Adunarea Naţională în cadrul alegerilor parlamentare anticipate, însă pariul său a eşuat. Cu toate acestea, tabăra sa a obţinut rezultate mai bune decât se aştepta, după ce s-a clasat pe locul al treilea în primul tur, în urmă cu o săptămână. Premierul demisionar a declarat că aceste alegeri au evitat trei pericole majore care, în opinia sa, ameninţau ţara: o majoritate de extremă dreaptă, o majoritate a FNP cu o influenţă puternică a extremei stângi şi eliminarea mişcării politice macroniste.
Bucurie la nivel european
Înfrângerea anunţată a extremei drepte franceze în alegerile legislative a făcut Varşovia „fericită” şi va duce la „dezamăgire” în Rusia şi „uşurare” în Ucraina, a declarat duminică premierul polonez, Donald Tusk. O poziție similară au avut și alți lideri europeni. „La Paris entuziasmul, la Moscova dezamăgirea, la Kiev uşurarea. Suficient pentru a fi fericit la Varşovia”, a scris fostul preşedinte al Consiliului European pe X, conform AFP.
La începutul acestei luni, Tusk a avertizat cu privire la un „mare pericol” pentru Franţa şi Europa în urma victoriei extremei drepte în primul tur al alegerilor din Franţa. El a vorbit despre o „tendinţă periculoasă” şi despre temerea sa că „Franţa ar putea deveni în curând bolnavul Europei, condamnată la o confruntare între forţele radicale”. De asemenea, premierul polonez a afirmat că „influenţa rusă” este prezentă în „multe partide radicale de dreapta din Europa”. În fruntea unei largi coaliţii centriste şi proeuropene, Tusk a câştigat puterea în Polonia în faţa partidului naţionalist PiS în octombrie 2023. O victorie categorică a Rassemblement National (RN, Adunarea Naţională) de extremă-dreapta, condusă în trecut de Marine Le Pen, ar fi ameninţat unitatea occidentală în faţa invaziei Rusiei în Ucraina. Preşedintele RN, Jordan Bardella, a stabilit în special „linii roşii” privind trimiterea de „rachete cu rază lungă de acţiune sau echipamente militare” care ar putea „lovi direct în oraşele ruseşti”. Emmanuel Macron este în favoarea utilizării armelor occidentale pentru a „neutraliza” obiectivele militare din Rusia care sunt folosite pentru a ataca Ucraina.
Democrație semi-prezidențială
Sistemul politic francez este un model de democrație semi-prezidențială, care combină elemente ale unui regim prezidențial cu elemente ale unui regim parlamentar. Acest sistem a fost instituționalizat prin Constituția din 1958, care a marcat începutul celei de-a Cincea Republici Franceze. În cadrul acestui sistem, există o relație complexă și echilibrată între Președintele Franței și Parlamentul Francez.Președintele Franței este ales prin vot direct de către cetățenii francezi pentru un mandat de cinci ani (quinquennat). Președintele are atribuții extinse, printre care:
-reprezintă unitatea națiunii și este garantul independenței naționale și al integrității teritoriale.
-numește prim-ministrul și, la propunerea acestuia, membrii Guvernului de la Paris;
-promulgă legile, convoacă și dizolvă Adunarea Națională, inițiază referendumurile;
-conduce politica externă și este comandantul suprem al forțelor armate.
Relații complexe
Parlamentul Francez este bicameral și constă din două camere:
Adunarea Națională: Camera inferioară, aleasă prin vot direct pentru un mandat de cinci ani. Are puterea de a vota legile și de a cenzura Guvernul, forțându-l să demisioneze.
Senatul: Camera superioară, aleasă indirect printr-un colegiu electoral pentru un mandat de șase ani. Senatul reprezintă interesele colectivităților teritoriale.Relația dintre Președintele Franței și Parlamentul Francez este marcată de un echilibru de puteri, dar și de unele tensiuni, în special în situații de coabitare, când președintele și majoritatea parlamentară provin din partide diferite. Principalele aspecte ale acestei relații includ:
Nominalizarea Prim-ministrului: Președintele numește prim-ministrul, dar acesta trebuie să aibă sprijinul Adunării Naționale. În cazul în care majoritatea parlamentară este adversă președintelui, acesta este obligat să numească un prim-ministru din rândul opoziției.
Promulgarea Legilor: Parlamentul adoptă legi, iar președintele le promulgă. Președintele poate cere o a doua lectură a legii, dar nu poate bloca definitiv adoptarea acesteia.
Dizolvarea Adunării Naționale: Președintele poate dizolva Adunarea Națională și convoca alegeri anticipate, dar nu poate face acest lucru mai mult de o dată pe an.
Moțiuni de cenzură: Adunarea Națională poate adopta moțiuni de cenzură împotriva Guvernului. Dacă o astfel de moțiune este adoptată, Guvernul trebuie să demisioneze.
Cohabitarea reprezintă o situație politică specifică în care președintele și prim-ministrul provin din partide politice diferite. În această situație, atribuțiile executive sunt împărțite, iar prim-ministrul, susținut de majoritatea parlamentară, capătă un rol mai proeminent în politica internă, în timp ce președintele se concentrează pe politica externă și apărare.
Sistemul politic francez este caracterizat printr-un echilibru delicat între puterile executive și legislative, cu un președinte care deține prerogative importante și un parlament care are capacitatea de a influența guvernarea și de a contrabalansa puterea prezidențială. Relația dintre președinte și parlament poate varia semnificativ în funcție de contextul politic și de majoritățile parlamentare.
Președintele francez Emanuel Macron a anunțat duminică că dizolvă Parlamentul francez și convoacă alegeri legislative anticipate, după ce alianța sa centristă a fost înfrântă de partidul de extremă dreapta Partidul Adunarea Națională la alegerile pentru Parlamentul European.
Conform primelor exit-poll-uri, Partidul Adunarea Națională a obținut aproximativ 32%, mai mult decât dublu față de coaliția pro-UE a lui Macron, care a primit 15% din voturi. Primul tur al alegerilor parlamentare din Franța va avea loc pe 30 iunie, iar al doilea tur este programat pentru 7 iulie. Macron a afirmat că a decis să redea alegătorilor posibilitatea de a alege viitorul parlamentar al Franței, anunțând dizolvarea celor două camere legislative.
Rezultatul alegerilor pentru Parlamentul European nu a fost favorabil partidelor care susțin Europa, a spus Macron, adăugând că partidele de extremă dreapta progresează pe întreg continentul, o situație pe care nu o poate accepta. Macron a subliniat că aceasta este o perioadă esențială pentru viitorul politic al țării, afirmând că a auzit îngrijorările cetățenilor și că nu le va ignora. El a descris decizia ca fiind dificilă, dar, mai presus de toate, un act de încredere în cetățeni, încurajându-i să voteze masiv pentru a oferi Franței o majoritate clară.
Liderul Partidului Adunarea Națională, Marine Le Pen, a salutat convocarea alegerilor anticipate, declarând că partidul său este pregătit să preia puterea dacă va primi încrederea francezilor la alegerile naționale. Candidatul principal al Partidului Adunarea Națională pentru alegerile europene, Jordan Bardella, l-a numit pe Macron un lider slăbit, lipsit de majoritatea absolută în parlamentul francez și limitat în acțiunile sale în Parlamentul European. Macron a câștigat în două tururi de scrutin împotriva lui Le Pen, dar nu va putea candida din nou.
Problemele interne din Franța pot fi o veste extrem de proastă pentru efortul de război al ucrainenilor împotriva Federației Ruse. În total, valoarea echipamentului militar francez livrat Ucrainei se ridică la 2,615 miliarde de euro. În plus, Franța a contribuit cu 1,2 miliarde de euro la Facilitatea Europeană pentru Pace (EPF). În ansamblu, aceasta înseamnă peste 3,8 miliarde de euro între 24 februarie 2022 și 31 decembrie 2023. Recent, președintele francez Emmanuel Macron a anunțat transferul mai multor avioane de vânătoare Mirage-2000-5 către Ucraina și instruirea suplimentară a personalului militar ucrainean ca parte a unei noi cooperări cu Kievul. Pe lângă acest efort financiar, Franța a oferit instruire trupelor ucrainene, cu aproape 10.000 de soldați ucraineni antrenați de armata franceză în Polonia și în Franța.
În același timp, Franța contribuie la securitatea Flancului Estic al Europei prin desfășurarea de componente terestre în România ca națiune-cadru și în Estonia, componente aeriene rotative în Lituania și din Franța continentală, precum și o prezență maritimă permanentă în Marea Baltică și Marea Mediterană.
În cazul în care partidul lui Le Pen va câstiga alegerile legislative din Franța lucrurile se vor schimba radical. În ajunul alegerilor prezidențiale din 2017, Marine Le Pen, care candida pentru prima dată, a mers la Moscova pentru a se întâlni cu Vladimir Putin. Din ianuarie 2011, când a devenit președinte al Frontului Național (FN) – redenumit Rassemblement National în 2018 – Le Pen și-a declarat în repetate rânduri admirația pentru Vladimir Putin și sprijinul pentru politicile sale, în ciuda încălcărilor drepturilor omului și ale dreptului internațional de către regimul rus. Ea a început să-și schimbe poziția abia după invazia Ucrainei din 2022.
Le Pen a fost, timp de mulți ani, politicianul francez cel mai apropiat de Rusia lui Putin. Partidul său a primit un împrumut de 9 milioane de euro de la o bancă rusă în 2014, iar ea a declarat că împărtășește viziunea globală a lui Putin. După invazia Ucrainei, ea s-a distanțat și acum declară că sprijină suveranitatea națiunilor, inclusiv dorința Ucrainei de a adera la NATO.
Le Pen consideră că atunci când o națiune precum Rusia atacă o altă națiune și îi amenință suveranitatea, trebuie luată o poziție fermă. Ea susține trimiterea de arme defensive în Ucraina, dar se opune celor ofensive. De asemenea, sprijină sancțiunile, cu excepția sectorului energetic. Soluția ei propusă pentru conflict este negocierea păcii cât mai curând posibil. Le Pen crede că o victorie a Rusiei ar fi catastrofală, deoarece ar încuraja alte țări cu conflicte teritoriale să recurgă la forță. Ea a mai spus că Ucraina nu poate învinge militar Rusia fără sprijinul NATO, ceea ce ar putea declanșa Al Treilea Război Mondial.
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, „va participa” la summitul de pace pentru Ucraina, care urmează să se desfăşoare în Elveţia la jumătatea lunii iunie, a anunţat miercuri Palatul Elysee, citat de mass-media regională.
Sprijin ferm
În afară de asistenţă militară „pe termen lung” pentru Ucraina, Franţa intenţionează să-şi ofere „sprijinul politic şi diplomatic”, a explicat preşedinţia franceză. Ucraina speră să obţină un sprijin larg la nivel internaţional în cadrul acestui summit, expunând condiţiile pe care le consideră necesare pentru a se pune capăt războiului declanşat de Rusia împotriva sa. Peste 100 de ţări şi organizaţii s-au angajat să participe la acest summit, potrivit preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, care a îndemnat ţările din regiunea Asia-Pacific să i se alăture. Unii şefi de stat, cum ar fi preşedintele american Joe Biden, au comunicat deja că nu se vor deplasa la acest summit. Statele Unite vor fi totuşi reprezentate de vicepreşedintele american Kamala Harris, după cum a indicat luni Casa Albă. Kievul a anunţat marţi seara că va fi prezent şi consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, Jake Sullivan, potrivit agenţiei de presă Unian. În cadrul unei vizite la Beijing, viceministrul ucrainean de externe, Andrii Sîbiga, a făcut apel miercuri la China, aliat apropiat al Rusiei, să participe la summitul cu privire la Ucraina din Elveţia, potrivit AFP. „Andrii Sîbiga şi-a informat omologul său despre situaţia din Ucraina şi despre pregătirile pentru summit”, a indicat diplomaţia ucraineană într-un comunicat de presă, după o întâlnire între reprezentantul său şi viceministrul chinez al afacerilor externe, Sun Weidong. China a estimat la sfârşitul lunii mai că îi va fi „dificil” să participe la summitul programat pentru 15 şi 16 iunie în Elveţia din cauza absenţei Rusiei, care nu a fost invitată. Rusia, care nu este invitată, a minimalizat importanţa reuniunii, considerând că este „absurdă” desfăşurarea acesteia în absenţa ei.
Zelensky la Paris
În acelaşi timp, Palatul Elysee a anunţat miercuri – într-un comunicat – că preşedinţii Emmanuel Macron şi Volodimir Zelenski vor semna două acorduri în valoare de 650 milioane de euro sub formă de împrumuturi şi granturi acordate Ucrainei pentru a sprijini autorităţile locale şi, în special, infrastructurile critice, îndeosebi cele energetice, vizate de Rusia. Emmanuel Macron se va întâlni vineri la Palatul Elysee cu omologul său Volodimir Zelenski, după care cei doi vor susţine o conferinţă de presă. Primul acord ar urma să pună la dispoziţia Agenţiei Franceze pentru Dezvoltare (AFD) „fonduri preconizate de 400 de milioane de euro sub formă de împrumuturi şi 50 de milioane de euro sub formă de granturi până în 2027”, pentru „a-şi extinde activităţile în Ucraina”. Aceasta va permite AFD „să îşi desfăşoare întreaga paletă de instrumente (…) pentru a sprijini autorităţile locale ucrainene, în coordonare şi complementaritate cu donatorii deja prezenţi în Ucraina”, a explicat Palatul Elysee. Cel de-al doilea acord vizează înfiinţarea unui „fond de sprijin” pentru infrastructuri critice, cu un buget de 200 de milioane de euro „pentru a sprijini întreprinderile franceze în cadrul viitoarelor licitaţii (…) în domeniile energiei, transporturilor, apei şi salubrizării, sănătăţii şi agriculturii”, conform comunicatului dat publicităţii de preşedinţia franceză. „Aceste fonduri vor fi utilizate pentru a finanţa proiecte importante, pentru a consolida sau înlocui infrastructurile energetice care cedează” din cauză că sunt prioritar vizate de Moscova, subliniază Palatul Elysee.
Macron, demersuri pentru pace
De la declanșarea invaziei ruse în Ucraina pe 24 februarie 2022, poziția Franței față de Rusia și Ucraina a fost una fermă și clară în susținerea Ucrainei și în confruntarea cu agresiunea Rusiei. Franța, alături de aliații săi din Uniunea Europeană și NATO, a condamnat rapid și vehement invazia și a implementat o serie de măsuri pentru a răspunde.
Franța a condamnat invazia ca fiind o încălcare a dreptului internațional și a suveranității Ucrainei. Președintele Emmanuel Macron a fost vocal în denunțarea acțiunilor Rusiei și a subliniat necesitatea unei reacții coordonate internaționale.
Franța a fost printre statele UE care au impus rapid sancțiuni dure împotriva Rusiei, vizând sectorul bancar, tehnologic și energetic al Rusiei, precum și restricționarea accesului la piețele financiare internaționale.
Parisul a furnizat Ucrainei asistență militară substanțială, inclusiv arme letale, vehicule blindate și alte echipamente militare. Acest sprijin a fost parte a unui efort mai larg de a întări capacitățile de apărare ale Ucrainei.
Franța a oferit asistență umanitară semnificativă Ucrainei și a primit un număr mare de refugiați ucraineni, oferindu-le asistență și suport.
Macron a încercat să joace un rol activ în diplomația legată de conflict, inclusiv prin contacte directe cu președintele rus Vladimir Putin și prin participarea la inițiativele de mediere și de negociere pentru a încerca să ajungă la un armistițiu.
Franța a lucrat strâns cu partenerii săi europeni și transatlantici pentru a asigura o reacție unitară și coordonată la invazia Rusiei, participând la summituri NATO și discuții la nivelul UE pentru a consolida răspunsul colectiv.
Sprijin militar
În toate aceste demersuri, Franța a arătat o dedicare fermă pentru susținerea Ucrainei și pentru penalizarea Rusiei, încercând să mențină presiunea internațională asupra Moscovei pentru a opri agresiunile și pentru a reveni la respectarea dreptului internațional.Franța a oferit o varietate de sisteme de armament Ucrainei pentru a o ajuta să își întărească apărarea în fața invaziei rusești începute în 2022.
Unul dintre cele mai semnificative sisteme oferite de Franța este sistemul de artilerie autopropulsată CAESAR, care este extrem de mobil și capabil să lanseze proiectile la distanțe de peste 40 de kilometri. CAESAR este recunoscut pentru precizia și eficacitatea lui în condiții de luptă.
Franța a livrat rachete antitanc Milan, care sunt eficiente pentru distrugerea vehiculelor blindate, inclusiv tancuri. Totodată, Parisul a furnizat sisteme de apărare aeriană pentru a ajuta Ucraina să-și întărească capacitatea de a respinge atacurile aeriene ale Rusiei.
Pe lângă sistemele majore de armament, Franța a trimis și muniție, echipament de protecție și alte resurse necesare pe câmpul de luptă. Franța a mai oferit și vehicule ușoare blindate, care sunt folosite pentru recunoaștere și suport pe câmpul de luptă.
Pe lângă echipamentul militar, Franța a oferit și oferă sprijin uman și material pentru formarea militară a forțelor ucrainene, contribuind la îmbunătățirea capabilităților lor de luptă și operaționale.
Recunoaşterea unui stat Palestina ‘nu este un tabu pentru Franţa’, însă Parisul consideră că în prezent nu sunt întrunite condiţiile pentru ca ‘această decizie să aibă un impact real’ asupra procesului vizând soluţia cu două state, a afirmat miercuri ministrul de externe Stéphane Séjourné, citat de mass-media internațională.
Plan politic
‘Această decizie poate fi utilă, adică să permită un progres decisiv pe plan politic’, a afirmat ministrul într-o declaraţie scrisă. ‘În această perspectivă, ea trebuie să intervină la momentul potrivit’, a adăugat el. Ministrul francez, care l-a primit miercuri dimineaţă la Paris pe omologul său israelian Israel Katz, consideră că ‘nu este vorba doar despre o chestiune simbolică sau despre o miză de poziţionare politică, ci despre un instrument diplomatic în slujba soluţiei cu două state care să trăiască unul lângă celălalt, în pace şi securitate’. ‘Franţa nu consideră că sunt întrunite condiţiile pentru ca această decizie să aibă un impact real în acest proces’, a adăugat Séjourné. În plin război în Fâşia Gaza, Spania, Irlanda şi Norvegia şi-au anunţat miercuri decizia coordonată de a recunoaşte, începând cu data de 28 mai, statul Palestina, în speranţa că vor antrena în siajul lor alte ţări. Într-o postare pe reţeaua X, Séjourné a scris că a reafirmat pe lângă omologul său israelian ‘priorităţile Franţei’: ‘eliberarea imediată a ostaticilor, încetarea focului, ajutor umanitar masiv şi două state care să trăiască în pace şi securitate’. După o întrevedere în Senatul francez, Katz a spus că ‘nu este nici locul, nici momentul de a recunoaşte unilateral statul Palestina’, iar ‘acest gen de decizii aduce atingere suveranităţii şi securităţii israeliene’.
Bomba slovenă
Guvernul Sloveniei, ţară membră a NATO şi a UE, a anunţat miercuri că se va alătura în curând recunoaşterii statului palestinian pe care Spania, Irlanda şi Norvegia o vor oficializa la data de 28 mai. „În următoarele zile voi fi cu numeroşi colegi din statele membre care nu au recunoscut încă Palestina, sperând să se alăture şi ei procesului nostru de recunoaştere în viitorul apropiat”, a declarat premierul liberal Robert Golob, citat de agenţia locală STA, preluată de mass-media internațională. „Cu cât sunt mai multe ţări alături de noi, cu atât influenţa noastră va fi mai puternică asupra celor două părţi (israeliană şi palestiniană), astfel încât să ajungem la o încetare a focului şi la eliberarea ostaticilor” israelieni aflaţi în mâinile grupării islamiste palestiniene Hamas, a adăugat Golob. Premierul sloven şi-a exprimat convingerea că Palestina are nevoie de mult mai mult decât un simplu gest de recunoaştere şi că Slovenia doreşte „să ajute la reformă şi la consolidarea guvernului palestinian”. Golob a pledat totodată pentru formula creării a două state, deoarece „aproape toată lumea o vede ca pe o soluţie pentru o pace durabilă”. Peste 140 de ţări recunosc statul palestinian, opt dintre ele din UE (Bulgaria, Polonia, Republica Cehă, România, Slovacia, Ungaria, Cipru şi Suedia), precum şi aproape toate ţările arabe sau cele legate istoric de mişcarea ţărilor nealiniate. Israelul a reacţionat la anunţurile făcute de Irlanda, Norvegia şi Spania, rechemându-şi ambasadorii din aceste ţări pentru consultări.
Declarații dure
Ministrul de finanţe al Israelului, Bezalel Smotrich, considerat un exponent al aripii dure din politica israeliană, a propus, miercuri, crearea unei aşezări ilegale în Cisiordania ocupată pentru fiecare ţară care recunoaşte unilateral statul palestinian, după anunţurile în acest sens făcute de Spania, Irlanda şi Norvegia. Smotrich, al cărui partid, Sionismul religios, a fost cheia formării guvernului de coaliţie condus de premierul Benjamin Netanyahu, a făcut această propunere într-o scrisoare adresată şefului executivului israelian în care a cerut pedepsirea Autorităţii Palestiniene pentru că a căutat să obţină „recunoaşterea unilaterală ca naţiune”. În scrisoarea sa, ministrul israelian a sugerat, de asemenea, că autorităţile palestiniene sunt responsabile pentru recenta decizie a procurorului şef al Curţii Penale Internaţionale, Karim Khan, de a solicita mandate de arestare împotriva lui Netanyahu şi a ministrului apărării, Yoav Gallant, din cauza războiului din Gaza. Karim Khan a cerut luni mandate de arestare împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu, ministrul apărării Yoav Gallant, şi a trei lideri principali ai grupării islamiste palestiniene Hamas, pentru presupuse crime de război şi crime împotriva umanităţii comise în Fâşia Gaza şi în Israel. Spania, Irlanda şi Norvegia au anunţat miercuri că vor recunoaşte oficial statul palestinian la 28 mai, ceea ce a generat un răspuns furios din partea autorităţilor israeliene, care consideră că este o recompensă pentru terorism. Enervat de anunţ, Smotrich i-a cerut miercuri lui Netanyahu să anuleze un acord recent cu Norvegia pentru ca ţara nordică să fie cea care administrează taxele destinate Autorităţii Palestiniene, colectate de Israel în Cisiordania ocupată. „Norvegia a fost prima care a recunoscut unilateral un stat palestinian astăzi şi nu poate fi partener în nimic legat de Iudeea şi Samaria (numele pe care Israelul îl foloseşte de obicei atunci când se referă la Cisiordania)”, a indicat ministrul Smotrich în scrisoarea sa. În plus, el a propus o serie de măsuri punitive la adresa autorităţilor palestiniene, cum ar fi sancţionarea pecuniară a înalţilor funcţionari, consolidarea politicii de colonizare ilegală şi construirea a 10.000 de locuinţe pentru colonişti. Smotrich a avertizat totodată că nu va transfera banii din impozite către Autoritatea Palestiniană „până la noi ordine”. În total, circa 140 de ţări recunosc statul palestinian, opt dintre ele din Uniunea Europeană – Bulgaria, Polonia, Cehia, România, Slovacia, Ungaria, Cipru şi Suedia – precum şi aproape toate ţările arabe sau cele legate istoric de mişcarea ţărilor nealiniate.
Istorie complexă
Crearea statelor Israel și Palestina reprezintă un subiect complex, marcând una dintre cele mai persistente și dificile dispute geopolitice din istoria recentă.
Statul Israel a fost înființat pe 14 mai 1948, ca urmare a Planului de Partiție al Națiunilor Unite din 1947, care propunea împărțirea teritoriului mandatar britanic al Palestinei în două state: unul evreiesc și unul arab. Înființarea Israelului a venit în contextul creșterii mișcării sioniste și a urgenței de a găsi o soluție pentru refugiații evrei din Europa după Holocaust. Recunoscut imediat de majoritatea țărilor occidentale, statul Israel a fost primit în Națiunile Unite în 1949. Cu toate acestea, începuturile statului au fost marcate de conflicte armate cu țările arabe vecine și de dispute teritoriale care continuă și în prezent. Statul Israel a câștigat aceste conflicte, în pofida superiorității numerice și militare arabe.
Statul Palestina a fost proclamat simbolic pe 15 noiembrie 1988 de către Organizația pentru Eliberarea Palestinei (OEP), cu scopul de a stabili un stat suveran palestinian pe teritoriile ocupate de Israel în Războiul de Șase Zile din 1967, adică Cisiordania, Fâșia Gaza și Ierusalimul de Est. Recunoașterea internațională a statului Palestina este fragmentată, cu unele țări recunoscându-l ca stat suveran, în timp ce altele, inclusiv majoritatea puterilor occidentale, nu-l recunosc oficial, având în vedere situația de securitate și negocierile de pace cu Israelul.
Eforturile de pace între Israel și Palestina au inclus momente cheie cum ar fi Acordurile de la Oslo din 1993, care prevedeau crearea unor instituții palestiniene autonome și recunoașterea mutuală între OEP și statul Israel. Cu toate acestea, implementarea acordurilor s-a confruntat cu numeroase obstacole, inclusiv violența continuă, probleme de securitate și diviziuni politice interne atât în Israel cât și în rândul palestinienilor.
Recent, eforturile internaționale de a media conflictul și de a avansa către o soluție cu două state au inclus inițiative de la diferite guverne, organizații internaționale și intermediari regionali. Cu toate acestea, soluția cu două state rămâne o perspectivă dificilă, dat fiind complexitatea disputelor teritoriale, problemele de securitate, cerințele politice și istoricul conflictual îndelungat.
