Romania, la Forumul Economic al Marii Negre de la Yalta

Romania, la Forumul Economic al Marii Negre de la Yalta

YaltaOraşul Yalta va găzdui, în toamna acestui an, pentru a doua oară, un forum internaţional în cadrul căruia vor fi dezbătute probleme de cooperare economică în bazinul Mării Negre. Potrivit Biroului de Presă al Ministerului Dezvoltării Economice şi Comerţului din Republica Autonomă Crimeea, evenimentul se va desfăşura între 7 şi 8 octombrie 2011 şi va reuni peste 150 de reprezentanţi guvernamentali, ai cercurilor de afaceri, experţi şi jurnalişti din Ucraina, Rusia, Georgia, Turcia, Bulgaria, România, Republica Moldova, Armenia şi Azerbaijan, transmite Rador. „Agenda forumului va cuprinde probleme precum dezvoltarea economică a Mării Negre sau perspectivele de cooperare şi înfiinţare a unor grupuri interregionale şi internaţionale pentru cooperarea în domeniul producţiei agricole şi agroecologice” – se arată într-un comunicat de presă. Amintim că Forumul Economic al Mării Negre de anul trecut a reunit peste 250 de participanţi.

Share our work