Defender-Europe 20 Plus, manevre NATO pe timp de pandemie

Defender-Europe 20 Plus, manevre NATO pe timp de pandemie

Polonia rămâne unul din principalii parteneri militari ai SUA

Polonia rămâne unul din principalii parteneri militari ai SUA

Armatele poloneză şi americană au început în vestul Poloniei programul de exerciţii militare comune denumit ‘Defender-Europe 20 Plus’, relatează agenția DPA, citată de agenția de presă KARADENIZ PRESS. În total circa 6.000 de militari, câteva sute de blindate și sisteme de artilerie din cele două ţări participă la aceste exerciţii care se vor desfăşura până pe 19 iunie.

Din cauza pandemiei de coronavirus programul de manevre militare a fost modificat faţă de cel prevăzut iniţial. Acesta prevedea trimiterea din SUA peste Atlantic a circa 20.000 de militari americani pentru ceea ce ar fi fost cel mai mare exerciţiu militar american din străinătate în ultimii 25 de ani.

Anulare germană

Germania şi-a anulat în luna martie 2020 participarea la acest exerciţiu, ca urmare a crizei sanitare provocate de pandemia mondială. Surse oficiale de la Berlin au menționat că partea germană i-a în considerare anularea tuturor angajamentelor germane de a participa la manevrele militare ale unor state NATO programate pentru 2020.

Potrivit unui responsabil militar american, Brett Sylvia, toţi participanţii la aceste exerciţii au fost testaţi negativ pentru noul coronavirus înainte să fie desfăşuraţi în Polonia şi testarea va continua la intervale regulate pe parcursul programului de manevre militare.

Speranțe poloneze

Varșovia speră ca o parte din soldaţii americani care vor fi retraşi din Germania de preşedintele Donald Trump, conform The Wall Street Journal, să fie instalaţi în Polonia, a declarat recent premierul Mateusz Morawiecki.

The Wall Street Journal a scris anterior că Donald Trump a ordonat Pentagonului să reducă numărul personalului militar dislocat permanent în Germania, principala ancoră a forţelor americane din NATO, pentru a reduce numărul la 25.000.

„Sper într-adevăr că, în urma numeroaselor discuţii pe care le-am avut şi după ce ne-am demonstrat soliditatea în calitate de partener al NATO, un anumit număr de soldaţi staţionaţi în prezent în Germania şi care vor fi retraşi de Statele Unite se vor regăsi în Polonia”, a declarat premierul Mateusz Morawiecki la postul de radio RMF.
În prezent, aproape 40 de mii de soldaţi și câteva zeci de mii de membrii ai familiilor lor locuiesc la una dintre cele 21 de baze militare americane din Germania. Efectivele pot depăși și cifra de 50.000 de cadre militare în momentul unor rotații pe teatrele de operațiuni din Irak ori Afganistan, precum și în timpul manevrelor NATO.

Pericol pe granița de est

„Adevăratul pericol se ascunde la graniţa de est, astfel încât o deplasare a forţelor americane către flancul estic (al NATO) va reprezenta o consolidare a securităţii pentru întreaga Europă”, a continuat Morawiecki, făcând aluzie la Rusia.

Preocupată de preluarea de către Rusia a mai multor teritorii situate în Georgia şi Ucraina în ultimul deceniu, Polonia militează pentru o prezenţă militară americană permanentă pe teritoriul său.

Anul trecut, preşedintele Trump a crescut la 5.500 de oameni efectivele staţionate prin rotaţie în Polonia, care consideră de mult timp Statele Unite ca principalul garant al securităţii sale în cadrul NATO.

Casa Albă şi Pentagonul au refuzat să confirme sau să infirme informaţiile din Wall Street Journal, care apar într-un context de tensiuni între guvernul SUA şi aliaţii săi europeni cu privire la acordurile de cooperare.

Oficiali ai administrației de la Washington au declarat în mod repetat că Germania nu cheltuieşte suficient pentru propria apărare, acuzații respinse categoric de Berlin.

Fort TRUMP, deziderat polonez

Anterior, preşedintele polonez Andrzej Duda a declarat că Polonia este dispusă să plătească cel puţin două miliarde de dolari pentru instalarea unei baze militare americane pe teritoriul său pe care promite s-o numească ”Fort Trump”, ofertă pe care preşedintele american Donald Trump a anunţat la momentul respectiv că o examinează “foarte serios”.

“Polonia este pregătită să contribuie semnificativ la prezenţa Statelor Unite în Polonia”, a declarat anterior Trump în Biroul Oval, înainte de întâlnirea cu omologul său polonez din 2018. “Dacă sunt gata să facă acest lucru, despre asta vom vorbi cu siguranţă”, a spus preşedintele american. El a subliniat că Statele Unite au avut în vedere această solicitare a Poloniei ”din punctul de vedere al protecţiei militare a ambelor ţări, dar şi al costurilor” pe care le implică. (K.P.)

Share our work
Sistemele ”Samarkand”, răspunsul Kremlinului la Fort Trump

Sistemele ”Samarkand”, răspunsul Kremlinului la Fort Trump

Kaliningrad, fortăreață rusă în inima NATO

Kaliningrad, fortăreață rusă în inima NATO

Ministerul Apărării rus a amplasat cele mai noi echipamente de luptă electronică ”Samarkand” în regiunea Kaliningrad şi în alte direcţii strategice, inclusiv în Belarus, menționează agenția de presă Interfax, care citează date de pe portalul federal rus de achiziţii publice. Astfel de capabilităţi au fost instalate de asemenea în regiunile Moscovei şi Nijni Novgorod, în ţinuturile Krasnodar şi Primorie, în Regiunea autonomă evreiască Birobidjan şi în Arhanghelsk, mai arată sursa citată de KARADENIZ PRESS.

Conform Interfax, au fost instalate 13 sisteme moderne de război electronic – Samarkand-U, Samarkand SU-PRD-K2 şi Samarkand PU-PRD-D. Armata rusă nu a dezvăluit niciodată în mod oficial domeniul de aplicare al acestor complexe şi caracteristicile sale, notează publicaţia rusă Vzgliad, experții lansându-se în diferite speculații pe acest subiect. Kaliningrad este deja una dintre cele mai militarizate regiuni din Federația Rusă, fiind desfășurate forțe terestre, de rechete strategice, aero-navale impresionante. Totodată, există numeroase speculații privind existența unor forțe militare nucleare ruse în regiune.

 

Rusia este bănuită că a desfășurat arme nucleare în Kaliningrad

Rusia este bănuită că a desfășurat arme nucleare în Kaliningrad

Marea Neagră, următorul front pentru „Samarkand”

Anul trecut, sisteme de război electronic de nouă generaţie „Svet” şi „Samarkand” au intrat și în dotarea Flotei ruse a Nordului, urmând ca în următorii ani să sisteme similare să fie desfășurate și în dotarea Florei militare ruse a Mării Negre.

Referindu-se la imagini din satelit, canalul de televiziune american CNN informase anterior că în enclava Kaliningrad – situată între Polonia şi Lituania, ţări membre UE şi NATO – au fost modernizate şi construite noi buncăre pentru depozitarea de arme nucleare.
La rândul său, Vzgliad, o publicaţie online apropiată Kremlinului, aminteşte în acest context o recentă apreciere a site-ului american National Interest, potrivit cărui „înarmarea până în dinţi a enclavei Kaliningrad” ar fi cel mai rău coşmar al NATO.

Avertisment rus

Moscova va percepe orice atac militar împotriva Belarus drept un act de agresiune împotriva Rusiei şi va reacţiona în consecinţă, a avertizat recent ambasadorul rus la Minsk, Mihail Babici, citat de agenţia de presă RIA Novosti, preluată de Agerpres. ‘Un moment foarte important, cred eu (…) atât pentru partenerii noştri din Belarus, cât şi pentru cei care ar pune la cale ceva: un atac asupra Belarus, orice fel de agresiune de ordin militar, va fi perceput ca un atac asupra Rusiei, cu toate consecinţele care decurg din aceasta’,a declarat Babici la postul de televiziune Belarus-1, comentând planurile privind instalarea unei baze militare permanente a SUA în Polonia, la graniţa de vest a Uniunii statale (Rusia-Belarus).

Uniune statală

Potrivit lui Babici, ‘este un factor alarmant şi imposibil de neglijat’. ‘În această situaţie, noi ne intensificăm eforturile într-un mod adecvat în funcţie de evoluţie. Avem o înţelegere reciprocă absolută cu partenerii noştri din Belarus, dispunem de o grupare regională de trupe şi forţe, am format toate componentele necesare atât pentru apărare, cât şi pentru o lovitură de răspuns’, a adăugat el.
În acelaşi context, diplomatul rus a subliniat că o ‘astfel de confruntare nu va duce la nimic bun’, asigurând totodată că Belarus este ‘absolut protejat’ în această privinţă şi ‘poate fi absolut liniştit’. ‘Suntem o Uniune statală, avem relaţii ca între aliaţi, o politică militară unică, care garantează o securitate absolută cetăţenilor noştri’, a mai spus şeful misiunii diplomatice ruse la Minsk.

Fort Trump

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat în septembrie 2018 că examinează posibilitatea instalării unei baze militare permanente în Polonia, în contextul vizitei omologului său polonez, Andrzej Duda, la Washington. Preşedintele polonez Andrzej Duda „ne-a oferit mult mai mult decât două miliarde de dolari” pentru a înfiinţa o bază permanentă în ţara sa, a declarat Donald Trump într-o conferinţă de presă comună la Casa Albă cu omologul său polonez. „Polonia este pregătită să contribuie semnificativ la prezenţa Statelor Unite în Polonia”, a declarat anterior Trump în Biroul Oval, înainte de întâlnirea cu omologul său polonez. „Dacă sunt gata să facă acest lucru, despre asta vom vorbi cu siguranţă”, a spus preşedintele american. El a subliniat că Statele Unite au avut în vedere această solicitare a Poloniei ”din punctul de vedere al protecţiei militare a ambelor ţări, dar şi al costurilor” pe care le implică.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe belarus, Anatoli Glaz, a declarat ulterior că instalarea unei baze americane în Polonia nu contribuie la stabilitatea în regiune. Potrivit lui, Minskul urmăreşte cu atenţie situaţia şi va lua în considerare în planurile sale de apărare apariţia unei astfel de baze pe teritoriul Poloniei, aminteşte RIA Novosti. (M.B.)

Share our work
Fort Trump, deziderat strategic polonez

Fort Trump, deziderat strategic polonez

Presedintele-polonez-Duda-vrea-sa-isi-consolideze-relatiile-cu-Donald-Trump

Presedintele-polonez-Duda-vrea-sa-isi-consolideze-relatiile-cu-Donald-Trump

Polonia este dispusă să plătească cel puţin două miliarde de dolari pentru instalarea unei baze militare americane pe teritoriul său pe care promite s-o numească ”Fort Trump”, ofertă pe care preşedintele american Donald Trump a anunţat că o examinează „foarte serios”, relatează AFP, citat de mass-media internațională. Preşedintele polonez Andrzej Duda „ne-a oferit mult mai mult decât două miliarde de dolari” pentru a înfiinţa o bază permanentă în ţara sa, a declarat Donald Trump într-o conferinţă de presă comună la Casa Albă cu omologul său polonez.
„Polonia este pregătită să contribuie semnificativ la prezenţa Statelor Unite în Polonia”, a declarat anterior Trump în Biroul Oval, înainte de întâlnirea cu omologul său polonez. „Dacă sunt gata să facă acest lucru, despre asta vom vorbi cu siguranţă”, a spus preşedintele american. El a subliniat că Statele Unite au avut în vedere această solicitare a Poloniei ”din punctul de vedere al protecţiei militare a ambelor ţări, dar şi al costurilor” pe care le implică.

Ofertă poloneză

”Statele Unite se angajează să examineze opţiunile pentru un rol mai important al armatei americane în Polonia şi vom intensifica consultările pentru a determina fezabilitatea conceptului”, se menţiona într-un comunicat difuzat marţi seara de Casa Albă. „Rezultatele acestor eforturi vor contribui la apărarea nu numai a Europei Centrale şi de Est, ci şi a întregii Alianţe”, se arată în comunicatul citat, într-o referire la NATO, din care face parte şi Polonia.
În cadrul conferinţei de presă comune, preşedintele polonez i-a cerut omologului său american să „trimită mai mulţi militari americani în Polonia”. „Sper să luaţi decizia de a trimite mai multe unităţi şi echipament (…). Aş dori foarte mult să văd o bază americană permanentă în Polonia, pe care am numi-o Fort Trump”, a adăugat el. ”Prezenţa forţelor americane este total justificată (pe fondul) comportamentului agresiv al Rusiei”, a insistat Duda, referindu-se în special la situaţiile din Georgia sau din provincia ucraineană Crimeea, anexată de Rusia, care reprezintă – în opinia sa – o „încălcare permanentă a dreptului internaţional” de către Moscova. „Există o întreagă paletă de argumente în favoarea ideii că prezenţa forţelor armate americane în această regiune este absolut justificată”, a subliniat preşedintele Poloniei.

NATO susține decizia SUA de retragere din Tratatul INF

NATO. pavăză pentru Polonia

Militarizare rusă

Potrivit EFE, Duda a respins argumentele conform cărora o bază americană permanentă atât de aproape de Rusia ar putea presupune ”o deteriorare a securităţii” în regiune, provocând o creştere a ”militarizării” ruse în estul Europei. ”De mai bine de 10 ani se produce o militarizare extrem de puternică, de exemplu în Kaliningrad (enclavă rusă între Polonia şi Lituania – n.r.). Aceasta este realitatea în care trăim astăzi. Comportamentul agresiv al Rusiei este (…) ceva sistematic”, a denunţat preşedintele polonez.
Duda, care provine din rândurile partidului naţionalist-conservator Lege şi Justiţie (PiS), a evitat să apere Uniunea Europeană în ceea ce priveşte tensiunile comerciale între blocul comunitar şi Statele Unite, şi s-a străduit să scoată în evidenţă similitudinile dintre el şi Trump. ”Domnul Trump spune ‘SUA pe primul loc’ şi eu spun ‘Polonia pe primul loc’, aşa că ne înţelegem unul pe altul foarte bine”, a insistat Duda, care a apreciat că Trump nu doreşte altceva decât ”cooperarea pe baze echitabile cu Uniunea Europeană”, conform EFE.

Aprecieri americane

La rândul său, şeful Pentagonului, Jim Mattis, a apreciat eforturile Poloniei de a creşte bugetul apărării, insistând în acelaşi timp asupra faptului că nu s-a luat nicio decizie cu privire la o posibilă bază americană pe teritoriul acestei ţări. ”După cum ştiţi, nu este vorba doar despre o singură bază. Este vorba despre zone de antrenament, este vorba despre infrastructuri de mentenanţă în cadrul bazei, toate aceste lucruri, sunt numeroase detalii pe care trebuie să le studiem împreună cu polonezii. Cu alte cuvinte nu a fost luată nicio decizie, studiem (chestiunea) şi colaborăm”, a explicat Mattis.
Dacă s-ar concretiza, o astfel de iniţiativă ar putea crea tensiuni în interiorul NATO şi ar agrava şi mai mult disensiunile puternice dintre Occident şi Rusia, consideră AFP. (M.B.)

Share our work