Kremlin, semnale timide de pace în Donbass

Kremlin, semnale timide de pace în Donbass

Ucraina, decisă să reziste în Donbass

Ucraina, decisă să reziste în Donbass

Miniştrii de externe rus, francez şi german vor colabora cu scopul de a se întâlni în curând pentru a discuta despre conflictul din Ucraina, a anunţat luni Kremlinul după o conversaţie telefonică între Vladimir Putin, Emmanuel Macron şi Angela Merkel.

Această întâlnire, a cărei dată nu a fost stabilită, va avea loc în cadrul aşa-numitului format de negociere „Normandia”, care reuneşte, de obicei, reprezentanţi ai Rusiei şi Ucrainei, alături de mediatori din partea Franţei şi Germaniei, potrivit unui comunicat al Kremlinului.

Strategie a la russe

Preşedinţia rusă nu a precizat dacă Ucraina va participa la o astfel de întâlnire. „Având în vedere situaţia dificilă care are loc în cadrul reglementării conflictului din sud-estul Ucrainei, liderii au transmis instrucţiuni consilierii lor politici şi departamentelor de politică externă să intensifice contactele şi să colaboreze în cadrul formatului Normandia”. „Miniştrii de externe vor lucra pentru o reuniune la nivelul lor în acest format”, conform sursei citate.

Vladimir Putin, Emmanuel Macron şi Angela Merkel au fost de asemenea de acord să continue „studierea condiţiilor prealabile pentru o posibilă organizare” a unui summit în formatul „Normandia” între şefii de stat ai celor patru ţări.

Vladimir Putin forțează mâna Ucrainei

Vladimir Putin forțează mâna Ucrainei

Moscova acuză

În cadrul conversaţii telefonice de luni, preşedintele Vladimir Putin s-a declarat îngrijorat de încetineala procesului de soluţionare a conflictului ucrainean după semnarea acordurilor de pace de la Minsk în 2015, o „bază fără alternativă” pentru a pune capăt violenţei, potrivit Kremlinul.

Preşedintele rus a estimat, totodată, că Ucraina „nu îşi respectă angajamentele asumate în cadrul acordurilor de la Minsk şi al acordurilor încheiate în cadrul reuniunilor la nivel înalt anterioare”.

Din 2014, Ucraina este în război cu separatiştii pro-ruşi din estul ţării, care sunt susţinuti de Rusia, conform Kievului şi statelor occidentale. Conflictul s-a soldat cu peste 13.000 de morţi.

Formatul „Normandia” se află în impas de ani de zile, toate părţile respingând responsabilitatea acestui eşec.

În aprilie, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut apel la organizarea un summit în patru în contextul înregistrării unei creşteri a confruntărilor în estul ţării de la începutul anului. (N.G.)

Share our work
Kremlinul impulsionează pașaportizarea Donbasului

Kremlinul impulsionează pașaportizarea Donbasului

Donbass, rana deschisă pe trupul Ucrainei

Donbass, rana deschisă pe trupul Ucrainei

Ministerul de Interne al Rusiei le-a propus locuitorilor din Republicile separatiste Donețk și Lugansk să depună, pe teritoriul Rusiei, o cerere în vederea participării la Programul de stat pentru strămutarea compatrioților, se arată într-un comunicat postat pe pagina oficială a MAI Rus, scrie agenția TASS.

Potrivit datelor instituției, Ministerul de Interne a pregătit deja un proiect de decret în acest sens.

Prin proiectul de decret se propune modificarea Programului de stat cu scopul de a le oferi compatrioților care locuiesc permanent pe teritoriile anumitor zone din regiunile Donețk și Lugansk din Ucraina dreptul de a depune cerere privind participarea la Programul de stat și de a obține dovada de participant la Programul de stat pe teritoriul Rusiei”, se arată în comunicat.

Anterior, Ministerul de Interne al Rusiei a anunțat că peste 184.000 de cetățeni ai Ucrainei au primit, în perioada ianuarie – iunie 2021, cetățenie rusă. În total, în acest an, cetățenia Federației Ruse a fost obținută de peste 350.000 de străini proveniți, în special, din Ucraina, pe locul doi situându-se Tadjikistanul, pe trei fiind cetățenii Kazahstanului.

Interse strategice

Federaţia Rusă nu dorește reglementarea conflictului din Donbas, a declarat adjunctul consilierului Secretarului de Stat al SUA, George Kent, citat de RBK-Ucraina.

Potrivit lui Kent, în prezent Ucraina dispune de mecanismele, care pot ajuta la încheierea conflictului din Donbas. „Este Grupul de Contact Trilateral privind Donbasul, procesul Normandia. Alte conflicte dispun de alte mecanisme. Numitorul lor comun este nedorinţa ruşilor de a-şi îndeplini angajamentele asumate”, a declarat oficialul american.

Adjunctul consilierului Secretarului de Stat al SUA a mai menţionat că Rusia nu-şi îndeplineşte angajamentele care reies din acordurile de la Minsk din 2015. Promisiunile ţării-agresor sunt promisiuni identice, pe care Putin le-a dat preşedintelui Georgiei în 2008. „Ele sunt analogice şi promisiunilor date de Boris Elţin referitor la Transnistria în 1999”, a mai spus George Kent.

Deci, problema nu constă în formatul ales, ci în nedorinţa Rusiei în încheierea acestor conflicte, a conchis acesta. (K.P.)

Share our work
Kuleba, negocieri dificile la Berlin

Kuleba, negocieri dificile la Berlin

Cancelarul german Angela Merkel, piesă grea în politica europeană

Cancelarul german Angela Merkel, piesă grea în politica europeană

Ministrul de externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba, a calificat drept „dificile” negocierile pe care le poartă cu partea germană. Printre temele atinse se numără gazoductul Nord Stream 2 și Formatul Normandia pentru soluționarea conflictului din Donbas.

„Prima zi a vizitei la Berlin. Negocieri dificile privind Nord Stream 2 și Formatul Normandia. Germania este un prieten care a ajutat foarte mult Ucraina, un prieten cu care poți rezolva chiar și cele mai dificile probleme” – a scris Kuleba pe Twitter. Experții consideră că ministrul Kuleba poartă negocieri dificile la Berlin.

Speranțe la Kiev

MAE de la Kiev a precizat că amenințările generate de gazoductul rusesc Nord Stream 2 au devenit un subiect aparte în cadrul unei întâlniri cu secretarul de stat din Ministerulu Economiei și Energiei din Germania, Andreas Feicht.

„Kuleba a subliniat încă o dată că acest proiect nu numai că subminează securitatea energetică a Ucrainei și a Europei, ci și divizează aliații, astfel că partea ucraineană continuă să se opună lansării gazoductului” – a subliniat MAE de la Kiev.

Ministrul de externe al Ucrainei a discutat despre Nord Stream 2 și despre Formatul Normandia cu Jan Hecker, consilierul de politică externă al cancelarului german, Angela Merkel. Totodată, Dmitro Kuleba a făcut apel la președintele Parlamentului de la Berlin, Wolfgang Schäuble, să facă demersurile necesare pentru ca Bundestagul german să recunoască Holodomorul (Marea Foamete din 1932-1933, n.r.r) drept genocid împotriva poporului ucrainean. Ministrul Kuleba poartă negocieri dificile la Berlin, consideră mass-media.

Marți, ministrul ucrainean de externe a avut șapte întâlniri cu înalți oficiali germani. Miercuri are planificate discuții cu ministrul german de externe, Heiko Maas. (N.G.)

Share our work
Kremlin, semnale timide de pace în Donbass

Zelenski, declarații controversate despre Donbass

Ucraina, confruntată cu o insurgență prelungită în Donbass

Ucraina, confruntată cu o insurgență prelungită în Donbass

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, i-a invitat pe acei locuitori ai Donbasului care sunt de partea Moscovei să părăsească Ucraina şi să se instaleze în Rusia, titrează publicaţia Novaia Gazeta din Kiev, citând un interviu acordat de şeful statului ucrainean mai multor media internaţionale, citate de mass-media regională, preluată de agenția de presă KARADENIZ PRESS. ‘Este exprimată o opinie potrivit căreia majoritatea locuitorilor (din Donbas) şi-ar dori să trăiască în Rusia. Nu este adevărat. Eu cred şi ştiu că există acolo oameni care sunt cu sufletul pentru Ucraina. Dar există şi dintre cei care sunt cu Rusia. Aceştia pot pleca: Moscova acordă în prezent în mod ilegal cetăţenie rusă ucrainenilor. Fiecare dintre noi are dreptul să aleagă locul unde vrea să trăiască’, a declarat Volodimir Zelenski într-un interviu apărut în Der Spiegel.

Acuzații dure

El a calificat drept ‘incorectă’ poziţia acelor ucraineni care, primind paşaport rusesc, trăiesc pe teritoriul Ucrainei şi în acelaşi timp îl consideră ca aparţinând Federaţiei Ruse. ‘Aşa nu merge’, a declarat tranşant Volodimir Zelenski, referindu-se în special la locuitorii din estul rusofon al Ucrainei, unde mai multe zone se află sub controlul rebelilor înarmaţi din Lugansk şi Doneţk.

În acelaşi timp, Zelenski i-a numit drept ‘nişte rătăciţi’ pe acei ucraineni care dispun deopotrivă de cetăţenia Ucrainei şi a Rusiei şi încasează ajutoare sociale atât din Ucraina, cât şi din Rusia.

Cu toate acestea, preşedintele ucrainean a declarat că Kievul trebuie să lupte pentru câştigarea acelor ucraineni din estul rusofon care în prezent sunt în tabăra rebelilor. ‘Nu avem dreptul moral să renunţăm aşa pur şi simplu la ei. Trebuie să le explicăm cum stau lucrurile cu adevărat, să ne luptăm pentru sufletele şi minţile lor’, a afirmat preşedintele ucrainean, care urmează să participe la 9 decembrie, la Paris, la summitul în aşa-zisul format ‘Normandia’ (Ucraina, Rusia, Franţa, Germania) dedicat relansării procesului de pace în estul Ucrainei.

Decembrie însângerat

Doi militari ucraineni au fost uciși în ciocnirile cu separatiștii pro-ruși duminică, în prima zi din decembrie, în regiunea Donețk, arată mass-media de la Kiev, citând serviciului de presă al Operațiunii Forțelor Unite din Donbas.

Autoritățile militare spun că cei doi soldați au murit în ciocniri cu un „grup de sabotaj și recunoaștere” al forțelor separatiste.

Potrivit datelor ONU în războiul din Donba, din 14 aprilie 2014 până pe 31 octombrie 2019, se estimează că și-au pierdut viața peste 13 mii de oameni, inclusiv circa 4.100 de militari ucraineni și circa 5650 de combatanți separatiști. (N.G.)

Share our work
11 iunie, summit pentru relansarea procesului de pace în Ucraina

11 iunie, summit pentru relansarea procesului de pace în Ucraina

Războiul-din-Donbass-o-amenințare-pentru-securitatea-europeană

Războiul-din-Donbass-o-amenințare-pentru-securitatea-europeană

Miniştrii de externe francez, german, rus şi ucrainean se vor reuni pe 11 iunie la Berlin pentru relansarea procesului de pace în Ucraina, relatează mass-media internațională, citată de KARADENIZ PRESS.
Ridicarea sancţiunilor europene împotriva Moscovei, pe care o cere noul guvern italian, nu va interveni decât dacă procesul de pace avansează în Ucraina, a avertizat şeful diplomaţiei franceze, Jean-Yves Le Drian, la postul de radio Europe 1.

Războiul-din-Donbass-a-provocat-peste-10-mii-de-morți

Războiul-din-Donbass-a-provocat-peste-10-mii-de-morți

Reuniunea de luni a fost anunţată mai întâi vinerea trecută de către ministrul german de externe, Heiko Maas.
La rândul său, Ministerul de Externe rus, citat de agenţiile de presă ruse, a indicat de asemenea că miniştrii de externe din Germania, Franţa, Rusia şi Ucraina se vor întâlni lunea viitoare la Berlin pentru a discuta despre Ucraina.
Cele patru ţări au colaborat în aşa-numitul ‘format Normandia’ în încercarea de a pune capăt crizei din estul Ucrainei, criză soldată cu peste 10 mii de morți. (N.G.)

Share our work