UE, avertisment pentru Kremlin

UE, avertisment pentru Kremlin

Unitatea europeană, preocupare majoră pentru mandatul german

UE, avertismente pentru Federația Rusă

Şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell, a cerut vineri Moscovei să se abţină să intervină în Belarus şi să ”respecte alegerile democratice” ale poporului belarus, relatează mass-media internațională, preluată de agenția de presă KARADENIZ PRESS. „Dacă Rusia respectă independenţa şi suveranitatea unei naţiuni, ea trebuie să respecte dorinţele şi alegerile democratice ale poporului belarus”, a declarat Josep Borrell jurnaliştilor, după ce Vladimir Putin a declarat că este pregătit să desfăşoare forţe în ţara vecină dacă situaţia scapă de sub control.

”Am auzit de multe ori Rusia spunând că ceea ce se întâmplă în Belarus este o chestiune internă şi că nu doreşte amestec extern. Presupun că asta este valabil şi în ceea ce o priveşte”, a adăugat responsabilul UE, în cadrul unei conferinţe de presă, la încheierea unei reuniuni, la Berlin, a miniştrilor de externe europeni.

Desant militar

Putin a declarat joi că este pregătit să desfăşoare forţe în Belarus dacă protestele post-electorale degenerează în această ţară, cerând totodată părţilor o soluţionare negociată.
Întrebat despre sancţiunile pregătite de europeni împotriva autorităţilor de la Minsk, Borrell a spus că această listă neagră vizează în prezent aproximativ douăzeci de persoane, dar că aceasta ”va creşte în zilele următoare” şi va include ”înalţi oficiali” ai regimului belarus.

El nu a răspuns la o întrebare privind eventuala prezenţă pe lista neagră a preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, o problemă asupra căreia miniştrii europeni au opinii diferite.

Aceste persoane vor avea interdicţie de călătorie în UE şi conturile lor din blocul comunitar vor fi îngheţate, pentru participarea la fraudarea alegerilor prezidenţiale din 9 august sau la reprimarea opoziţiei.

Miniştrii de externe din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene au ajuns vineri la un acord politic cu privire la instituirea de sancţiuni împotriva a circa 20 de oficiali apropiaţi preşedintelui belarus Aleksandr Lukaşenko. (N.G.)

Share our work
Çavuşoğlu, desant diplomatic la Chișinău și Comrat

Çavuşoğlu, desant diplomatic la Chișinău și Comrat

Liderul turc, Recep Tayyip Erdogan, înger politic pentru Erdogan

Liderul turc, Recep Tayyip Erdogan, înger politic pentru Erdogan

Ministrul Afacerilor Externe al Republicii Turcia, Mevlüt Çavuşoğlu, va întreprinde miercuri și joi, 26 și 27 august 2020, o vizită oficială în Republica Moldova, se arată în comunicatul Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova (MAEIE), citat de agenția de presă KARADENIZ PRESS.

În prima zi a vizitei, în cadrul întrevederilor la MAEIE va fi inaugurată prima reuniune a Grupului comun pentru planificare strategică, co-prezidat de miniștrii de Externe celor două țări.

Tot astăzi 26 august, miniștrii Oleg Țulea și Mevlüt Çavuşoğlu vor susține un briefing de presă, programul vizitei ministrului turc incluzând și întrevederi cu președintele Republicii Moldova Igor Dodon și prim-ministrul Ion Chicu.

Reduta găgăuză

De asemenea, în data de 27 august 2020, înaltul oficialul turc va întreprinde o vizită la Comrat pentru participare la ceremonia oficială de inaugurarea a Consulatului General al Turciei. În marja deplasării la Comrat Mevlüt Çavuşoğlu va avea întrevederi cu guvernatoarea Găgăuziei, Irina Vlah, și alți oficiali din autonomie, inclusiv din cadrul conducerii Adunării Populare a UTAG, parlamentul local găgăuz.

Inaugurarea consulatului general este o dovadă în plus a interesului crescut al Turciei pentru regiunea autonomă din sudul Republicii Moldova. Administrația Irinei Vlah a cultivat relații strategice cu Ankara, atrăgând diferite investiții în sectorul privat, partea turcă alocând și importante fonduri nerambursabile pentru investiții în sectorul public din autonomie.

Igor Dodon se bucură de relații apropiate cu Erdogan

Axa Dodon-Erdogan

La rândul său, Igor Dodon este un aliat fidel al autorităților de la Ankara, mizând pe sprijinul administrației Erdogan pentru a evita izolarea internațională. În timpul mandatului său prezidențial, Igor Dodon a permis arestarea și transportarea în Turcia a unui număr de profesori turci, adepți ai mișcări Hizmet, condusă de Fethullah Gulen. Republica Moldova a fost condamnată la CEDO în acest dosar, fiind obligată să achite câteva sute de mii de Euro despăgubiri în acest dosar.

Concomitent, președintele Igor Dodon, confruntat cu alegerile prezidențiale din noiembrie 2020, mizează pe votul masiv în favoarea sa al alegătorilor din Găgăuzia, situație favorizată de prietenia publică cu Erdogan. (N.G.)

Share our work
Turcia, partener în ambițiile energetice românești din Marea Neagră

Turcia, partener în ambițiile energetice românești din Marea Neagră

Flota militară turcă, pregătită să apere pretențiile maritime

Flota militară turcă, pregătită să apere pretențiile maritime

Republica Turcia ar putea deveni partenerul României în proiectele de exploatare a gazelor din Marea Neagră, odată cu descoperirea uriaşă de gaze din apele turceşti, a declarat, luni, pentru agenția AGERPRES, Daniel Apostol, director de relaţii externe al Federaţiei Patronale de Petrol şi Gaze din România (FPPG), citat de mass-media de la București.

Vineri, Turcia a anunţat descoperirea unor zăcăminte evaluate la 320 de miliarde de metri cubi de gaze în Marea Neagră, în apropierea perimetrului Neptun Deep din apele teritoriale româneşti.

Pas important

„Descoperirea realizată de Turcia se înscrie în efortul statelor riverane Mării Negre – altele decât Federaţia Rusă (şi mă refer aici la Turcia, România, Bulgaria, Ucraina şi Georgia) – de a scăpa de sub hegemonia energetică rusească. Dintr-un importator net, Turcia s-ar transforma într-un producător semnificativ şi exportator de gaze naturale. Dar, potrivit experţilor, acest lucru nu se va întâmpla mai curând de minimum cinci ani. Turcia ar putea atrage în exploatarea acestor noi zăcăminte jucători majori la nivel global, aşa cum îşi dorea România să o facă cu perimetrele deţinute la Marea Neagră”, spune Apostol, citat de mass-media.

Potrivit acestuia, am putea asista astfel la intrarea prin Bosfor a unor mari producători mondiali, dacă Turcia nu va alege cumva o cale naţionalistă şi nu va încerca să exploateze cu resurse proprii de producţie.

Criză epocală

„Problema la ora asta este să aflăm cât din descoperirea anunţată înseamnă se va putea transforma în producţie efectivă. Iar pieţele internaţionale de energie vor dori să afle ce volum de producţie anuală ar putea intra în circuitul global al energiei şi la ce preţuri. Dar din cauza pandemiei, piaţa globală a ţiţeiului şi gazelor naturale traversează cea mai mare criză din ultimii 100 de ani, cu minime istorice la volumul cererii şi la preţuri şi cu interes şi mai scăzut în investiţii în noi producţii”, a arătat oficialul federaţiei de gaze.

Apostol a amintit că, potrivit unui studiu prezentat de FPPG realizat de Deloitte, România ar putea câştiga în următoarea decadă peste 20 de miliarde de dolari din extracţia gazelor naturale din Marea Neagră şi şi-ar asigura independenţa energetică.
„Din păcate, atitudinile populiste din Parlamentul României au dat naştere unui cadru legislativ care nu a încurajat prezenţa investitorilor strategici la Marea Neagră. Se accentuează din ce în ce mai mult riscul să „pierdem trenul” şi să nu mai găsim momentul oportun al exploatării zăcămintelor descoperite în subsolul marin, cu atât mai mult cu cât pandemia a agravat criza sectorului petrol şi gaze şi a alungat investitorii din multe zone cu grade mari de incertitudine. Iar zăcămintele descoperite de turci sunt foarte aproape de o zonă în care graniţele maritime ale Bulgariei şi României converg şi sunt nu departe de blocul Neptun al României, cel mai mare zăcământ de gaze din Marea Neagră descoperit în urmă cu opt ani de Petrom şi Exxon”, a completat Apostol.

Parteneriat pontic

Astfel că descoperirea părții turce poate fi o ameninţare economică, în condiţiile în care astfel competiţia în producţia de gaze naturale într-un areal vecin nouă, dar în acelaşi timp poate fi şi o oportunitate: dezvoltarea de unităţi de extracţie din zăcăminte de adâncime poate conduce la dezvoltarea unei infrastructuri de transport corespunzător volumelor extrase.

Pe de altă parte, o prezenţă activă a Turciei în proximitatea zăcămintelor româneşti ar putea face din această ţară riverană Mării Negre un partener posibil în realizarea proiectelor româneşti, un partener care deţine şi cheia de intrare şi ieşire către platformele marine, susţine expertul.

În opinia sa, este prematur de spus dacă descoperirea din Turcia reduce şansele de realizare a proiectului Neptun, în momentul în care nu se ştie cum anume va proceda Turcia în urmă descoperirii de la Marea Neagră. „Cum am arătat anterior, poate fi şi o ameninţare dar şi o oportunitate. Deocamdată, şansele de realizare a proiectului Neptun Deep depind de cota de populism şi de nuanţa de înţelepciune a deciziilor de la Bucureşti”, a adăugat Apostol.

Turcia, potențial enorm

Pentru Ankara, aceasta este o şansă uriaşă de a deveni exportator în regiune, scăpând de dependenţa de Rusia. „Pentru Turcia, intrarea în rândul producătorilor şi exportatorilor de energie poate fi o mare oportunitate de dezvoltare economică. În primul rând, Turcia va putea reduce semnificativ volumul importurilor de gaze naturale, salvând astfel valută forţe ce poate fi alocată altor direcţii de dezvoltare. Sigur, de la descoperire până la exploatare mai este cale lungă, dar dacă aceste rezerve de gaze naturale vor intra în circuitul comercial, Turcia poate scăpa de dependenţa de importurile de energie din Rusia, Iran, Irak, Azerbaidjan, Qatar şi chiar din SUA. Experţii sunt de părere că astfel Turcia ar economisi circa 40 de miliarde de dolari anual, ar reduce semnificativ deficitul de cont curent şi ar întări moneda naţională, lira turcească. Importurile de energie sunt cea mai importantă componentă a deficitului cronic de cont curent, la rândul său sursă masivă pentru pentru instabilitatea financiară a ţării”, a continuat reprezentantul Federaţiei Patronale de Petrol şi Gaze, citat de mass-media.

Mavi Vatan (Patra Albastră), ampla strategiei turcă de apărare a intereselor maritime

Mavi Vatan (Patra Albastră), ampla strategiei turcă de apărare a intereselor maritime

„Patria albastră”

Turcia s-ar transforma astfel dintr-un consumator net de energie la Marea Neagră, într-un producător şi exportator de energie, întărindu-şi astfel poziţia strategică pe care, cel puţin geografic, o ocupă la porţile Mării Negre.

„Pe de altă parte, din perspectivă geo-strategică, exploatarea zăcămintelor de gaze naturale descoperite la Marea Neagră va întări şi mai mult doctrina „patria albastră”, lansată ca teorie în urmă cu peste 10 ani de contraamiralul turc Cem Gurdeniz şi readusă pe tapet de către preşedintele Erdogan, o doctrină care încurajează Ankara să-şi impună suveranitatea pe o suprafaţă de peste 462.000 km pătraţi în Marea Neagră, Egeea şi Mediterana”, a adăugat Apostol.

În acest peisaj, Federaţia Rusă ar pierde din relevanţă, iar Turcia ar deveni un „rival”, un producător semnificativ de gaze naturale la Marea Neagră, care nu ar mai apela la importurile ruseşti. Alături de Rusia,perdanţi vor fi ceilalţi furnizori internaţionali de gaz natural din zonă, al căror loc va fi diminuat de către noul jucător astfel apărut.

Marea Neagră, interese strategice majore

Marea Neagră, interese strategice majore

România, în pericol

„Dar, în contextul căderii masive a cererii globale, în contextul unor stocuri semnificative de gaze naturale şi al preţurilor scăzute, o demarare a producţiei turce de gaze naturale la Marea Neagră poate însemna şi o scădere a relevanţei investiţiilor viitoare în acelaşi areal. România, cu cât întârzie mai mult demararea producţiei de gaze din apele adânci ale Mării Negre, cu atât mai mult are de pierdut. Independenţa energetică şi influenţa regională sunt un câştig major pentru oricine începe producţia la Marea Neagră”, a conchis responsabilul federaţiei de la București.

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a anunţat vineri că ţara a descoperit cele mai mari depozite de gaze naturale din istoria sa, un câmp din Marea Neagră care ar conţine 320 de miliarde metri cubi de gaze naturale, adăugând că există o posibilitate ridicată să fie descoperite şi alte resurse în aceeaşi zonă, transmite Reuters, citat de mass-media de la București.

Perimetrul Tuna-1 este amplasat aproximativ 150 de kilometri de coasta Turciei, la intersecţia dintre frontierele maritime ale Bulgariei şi României cu apele teritoriale ale Turciei şi aproape de blocul Neptun din România, cea mai mare descoperire de gaze din Marea Neagră din ultimele decenii.

În perimetrul Neptun, ExxonMobil şi OMV Petrom au descoperit zăcăminte de gaze evaluate la 42-84 de miliarde de metri cubi, însă companiile nu au luat încă decizia finală de investiţie datorită climatului politic din regiune și din România. (N.G.)

Share our work
Maia Sandu, proteste masive în cazul fraudării prezidențialelor

Maia Sandu, proteste masive în cazul fraudării prezidențialelor

Republica Moldova la răscruce

Republica Moldova la răscruce

Într-un recent interviu acordat Balkan Insight, prelua de mass-media de la București, ex-premierul Maia Sandu, principalul contracandidat al actualului președinte Igor Dodon la alegerile din noiembrie 2020, a declarat că Igor Dodon este un exponent al corupției. Maia Sandu susține că, dacă alegerile ar urma să fie fraudate prin amendarea Codului Electoral, lipsa de observatori independenți și aducerea alegătorilor din Transnistria contra plată, va scoate oamenii în stradă.

Totodată, Maia Sandu a dezvăluit și care vor fi primele sale acțiuni în materie de politică externă în cazul în care va deveni președinte al R. Moldova.

R: V-ați poziționat ca un om politic care luptă împotriva corupției și a corupților. Veți marșa, ca temă principală, și în această campanie prezidențială pe aceste aspecte?

Din păcate, corupţia, și în special, corupția politică este în continuare motivul principal al marilor probleme ale societății noastre – sărăcia, economia subdezvoltată, justiţia precară, migrația.

Din cauza corupţiei statul este slab, iar instituţiile se află la cheremul unor grupuri de interese. Corupţia sufocă economia, seacă bugetul public şi lipseşte oamenii de perspectiva unui trai bun acasă, din care cauză pleacă masiv din ţară. Corupția e impedimentul principal în calea bunăstării oamenilor.

În același timp, oponentul meu în această campanie se asociază perfect cu această meteahnă a societăţii.

Dodon este produsul corupției sistemice. Este un simptom al unei boli grave pe care o are ţara noastră – boala corupţiei, oportunismului şi imposturii. Iar lupta împotriva corupţiei, reforma justiţiei şi buna guvernare sunt singurele metode de asanare a societății noastre.

Reforme oprite

R: Cât de grave sunt problemele din justiție pentru R. Moldova și care sunt consecințele acestora în raport cu partenerii occidentali ai R. Moldova?

Din momentul în care am plecat de la guvernare, reformele în justiție au fost stopate. Noi am avut un plan ambițios și, dacă nu era demis guvernul, am fi fost deja în plin proces de resetare a sistemului.

Acesta prevedea excluderea din sistem a judecătorilor și procurorilor corupți, care s-au îmbogățit prin luare de mită, trafic de influenţă sau au emis decizii ilegale.

Din păcate, guvernarea actuală promovează în funcții de conducere cei mai odioși judecători de pe vremea lui Plahotniuc (de exemplu, Vlad Clima, judecătorul care a menținut decizia ilegală de anulare a alegerilor în Chișinău, acum este promovat la funcția de președinte al Curții de Apel Chișinău).

De facto, avem de-a face cu același sistem toxic construit de Plahotniuc, doar că acum aceeași oameni îl slujesc pe Dodon.

Și în procuratură lucrurile stagnează – nu vedem progrese reale pe cele mai importante dosare de corupție. În același timp, procuratura închide ochii când vine vorba de tentativele de mituire a preşedintelui Dodon de către Plahotniuc, care a fost filmat dându-i o sacoşă plină cu bani.

Comunitatea internațională insistă pe reformele în justiție, dar toți înțeleg că guvernul actual nu are voință politică pentru a face aceste lucruri, iar, din acest motiv, oamenii pierd de două ori: nu li se face dreptate și nu pot beneficia pe deplin de ajutoare din afara țării.

Liderul PAS Maia Sandu, considerată principala contracandidată a președintelui Dodon la următoarele prezidențiale

Liderul PAS Maia Sandu, considerată principala contracandidată a președintelui Dodon la următoarele prezidențiale

R: Am văzut recent o solidarizare a mai multor ambasade de la Chișinău pe problema dosarului Șor, ce trenează de ani de zile, indiferent de cine este la putere, Plahotniuc sau Dodon. Credeți că suspecții principali din dosarul „furtul miliardului” vor mai avea vreodată parte de proces real?

Noi nu doar credem, dar şi facem tot posibilul ca acest lucru să se întâmple. Partidul Acțiune și Solidaritate, pe care îl reprezint, a fost creat deoarece în Republica Moldova exista o pronunţată cerere socială pentru justiţie şi dreptate, pe fundalul protestelor legate de „furtul miliardului”.

Şi dacă acum suntem un partid de top în toate sondajele, este tocmai datorită faptului că am inspirat încredere concetăţenilor noştri că suntem capabili să facem ordine în acest domeniu.

Vă amintesc că tocmai reforma justiţiei şi insistența noastră de a alege un procuror independent a fost motivul principal din care forţele oligarhice au demis guvernul nostru.

Sperăm că la toamnă, după alegerile prezidenţiale, să putem relua în forţă acest proces, care trenează din cauza lui Dodon şi a celor care nu-şi doresc ca Republica Moldova să devină un stat de drept veritabil, cu o justiţie independentă şi funcţională, iar suspecţii principali să fie aduşi pe banca acuzaţilor cu garantarea unui proces echitabil.

Corupție pe bandă rulantă

R: Care este punctul dvs de vedere legat de explozia de la Beirut? A jucat și înregistrarea navei și purtarea de pavilion moldovenesc vreun rol în această tragedie?

Cercetările întreprinse de colegii mei de la PAS au arătat că sub pavilionul Republicii Moldova navighează sute de vase (astăzi sunt în jur de 300, dar au fost și 700). Teoretic, avem una dintre cele mai mari “flote comerciale” din lume şi doar o mică ieşire la mare printr-o fâşie de 400 de metri la Dunăre.

Aceste lucruri au fost posibile graţie unei legislaţii imperfecte, ce înlesneşte schemele de corupţie, de care s-au folosit diverse grupuri oligarhice, protejate şi astăzi de oameni din anturajul lui Dodon.

Unul din aceste vase a intrat în Beirut, aducând mii de tone de explozibil, iar presa internaţională a înfierat Republica Moldova pentru aceste practici nocive.

Este un caz tragic, în lanţul cauzal al căruia se afla şi corupţia din Republica Moldova, din păcate. Corupţia şi iresponsabilitatea organelor de stat au dus la detonarea unei bombe, a dus la o catastrofă adevărată.

Asemenea lucruri se pot întâmpla și la noi. De aceea e nevoie să curățăm sistemul de conducere a țării de corupți și să numim în funcţii de răspundere oameni onești și buni profesioniști.

R: Ce se întâmplă în cazul posibilei modificări a Codului Electoral și a mișcărilor recente de tatonare pe care Dodon le întreprinde în Transnistria? Care este planul său, sunteți de părere că se pregătește scenariul fraudării acestor alegeri prezidențiale prin mai multe pârghii? Care este miza voturilor din Transnistria?

Modificarea Codului electoral este necesară în contextul în care avem mai multe probleme de soluționat, care au fost semnalate și de Curtea Constituțională după alegerile din 2016. Altceva este că în proiectul de modificare a Codului electoral, pe lângă aceste aspecte necesare, au fost strecurate și alte prevederi, care nu au nimic în comun cu adresele Curţii, dar sunt în măsură să avantajeze un anumit concurent electoral.

De aceea, am spus că noi trebuie să votăm de urgență doar acele amendamente la Codul electoral, care sunt în măsură că creeze cadrul necesar pentru desfășurarea alegerilor libere și corecte.

Referitor la voturile locuitorilor din Transnistria, am expus poziția noastră de mai multe ori: cetăţenii noştri care locuiesc acolo și care se interesează de ceea ce se întâmplă în dreapta Nistrului, care își leagă viitorul de Republica Moldova, fără îndoială, trebuie să poată vota.

Și pentru aceasta trebuie create condiţiile necesare. Însă noi suntem categoric împotriva repetării situației din 2019, când zeci de mii de oameni au fost aduși organizat în dreapta Nistrului și plătiți să voteze un anumit concurent electoral. Aceasta este fraudă electorală.

De aceea, transportarea organizată și contra bani trebuie interzisă prin lege, or acest lucru periclitează libertatea și corectitudinea scrutinului.

Știm că Dodon mizează pe cumpărarea voturilor din Transnistria, or, cum am mai spus, fără a frauda nu are nicio șansă în acest scrutin.

Cu această ocazie, îl avertizăm public pe Dodon că nu-i vom permite să fure votul cetățenilor. Îl avertizăm că dacă va continua aceste acțiuni de fraudare, ne vom apăra votul inclusiv în stradă. Evenimentele de ultimă oră din Belarus arată cât de periculos este jocul de-a fraudarea şi că societăţile moderne nu mai sunt dispuse să le mai tolereze.

Putin-îngerul-geopolitic-al-președintelui-Igor-Dodon

Avertisment pentru partea rusă

R: Cum vedeți implicarea tot mai activă a Moscovei în viața politică de la Chișinău și în jocurile politice interne? Chiar și la dvs. a venit domnul ambasador al Rusiei, diplomat care nu este tocmai toată ziua la ușa PAS. Cum explicați acest interes în creștere al Moscovei?

Nu am mai avut o întâlnire cu ambasadorul Rusiei de pe timpul când eram la guvernare. De curând, acesta a venit cu o solicitare pentru întâlnire și am acceptat-o, așa cum fac în raport cu ambasadorii altor state.

Este clar pentru toată lumea că Rusia are un mare interes în regiune, iar noi fiind principalii oponenți ai socialiștilor și ai lui Dodon, e firesc ca ambasadorul să vrea să discute cu noi.

Am vorbit despre situația politică din țară și despre alegeri. Am spus ceea ce spun de mai multă vreme – că Igor Dodon este o persoană coruptă, legată de sistemul mafiot și că el a compromis efortul început în vara anului trecut de curățare a justiției.

Am vorbit despre pericolul fraudării alegerilor, iar ambasadorul a vrut să știe dacă vom scoate oameni în stradă în cazul în care Dodon va câștiga alegerile. I-am comunicat că vom scoate oamenii în stradă dacă Dodon va continua acțiunile de fraudare.

După această întâlnire au apărut tot felul de speculații și acuzații din partea unora că aș face jocul Moscovei.

Pe cealaltă parte, după vizita pe care am întreprins-o la București acum câteva săptămâni, am fost acuzată că sunt controlată de România.

Nu fac jocuri și sunt ghidată doar de interesul cetățenilor. Am demonstrat, și atunci când am fost la putere, și în opoziție, că promovez valorile europene ale democraţiei şi libertăţilor omului şi că militez pentru integrarea Republicii Moldova în UE. Pentru aceasta am venit în politică şi pentru aceasta avem sprijinul cetăţenilor.

R: Cât de mult își dorește clasa politică de la Chișinău o Românie mai activă la Chișinău? Ar fi mai bine ca Bucureștiul să rămână în marja de acțiune a UE, atunci când vine vorba de R. Moldova, sau ar trebui să fie un jucător mai activ?

România ne-a fost mereu alături, şi la bine, şi la greu, şi rămâne cel mai sincer avocat al aspiraţiilor noastre europene.

Apreciem mult ajutorul pe care guvernul Orban l-a acordat Republicii Moldova în combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 şi susţinerea europarlamentarilor români în alocarea unor ajutoare pentru ţara noastră.

Recent, a fost finalizată construcția gazoductului Iași-Chișinău, un proiect foarte important pentru noi.

Din păcate, comportamentul iresponsabil și arogant al autorităților de la Chișinău este un impediment serios pentru realizarea altor proiecte importante, dar, până reușim să schimbăm președintele și guvernul, se poate continua colaborarea la nivel de comunități.

Odată cu schimbarea situației politice la Chișinău, vom putea reveni la o agendă mult mai ambițioasă de cooperare.

R: Dacă ar fi să caracterizați Guvernul și Președinția în privința gestionării pandemiei de COVID-19, ce etichete le-ați pune și de ce?

Ca să punem punctele pe i: iresponsabili, incompetenţi, incoerenţi.

București și Kiev, primele vizite oficiale

R: Care ar fi primele trei măsuri pe care le-ați lua ca președinte, în scenariul unei victorii, în marja prerogativelor pe care le are un președinte în R. Moldova?

Am promis public că unul din primele lucruri pe care le voi face ajunsă în funcţia de Preşedinte, va fi să reduc cheltuielile exorbitante pentru întreţinerea Preşedinţiei.

Este inadmisibil ca o țară unde tot mai mulți oameni se confruntă cu sărăcie să plătească sume fabuloase pentru luxul unui demnitar de stat.

Apoi voi întreprinde vizite oficiale la Bucureşti şi Kiev, ca să refac ceea ce a stricat Igor Dodon – relaţiile cu vecinii.

Şi, foarte important, voi cere dizolvarea Parlamentului. Acest Parlament este nefuncţional, fiind produsul înţelegerii dintre Plahotniuc şi Dodon. Dacă ne dorim o ţară liberă şi prosperă, trebuie să curăţăm clasa politică.

R: Cu un președintele pro-european și o majoritate în Parlament la fel gata să facă reforme, relația cu Bruxelles-ul va avansa mai rapid? Câtă nevoie are R. Moldova, în acest moment, de o infuzie financiară dinspre Vest, fie sub formă de împrumuturi sau grant-uri?

Şi până la criza pandemică, dar mai ales după, pentru tot mai multă lume devine tot mai clar că fără suportul Occidentului Republica Moldova nu va putea evita colapsul.

E mare nevoie să sprijinim agenții economici, în special businessul mic și mijlociu, să supraviețuiască crizei pandemice, e mare nevoie să susținem fermierii să supraviețuiască crizei legate de secetă, e nevoie să ajutăm oamenii care ajung sub pragul sărăciei.

Pentru aceasta avem nevoie și de sprijin extern. Sondajele arată o tot mai pronunțată creştere a numărului cetăţenilor care salută apropierea Moldovei de UE şi România.

Chiar dacă societatea noastră rămâne încă extrem de polarizată, aceste tendinţe sunt îmbucurătoare. Oamenii încep să înţeleagă că avem nevoie de Europa, în primul rând ca model de dezvoltare a unei societăţi prospere. Tot mai mulţi moldoveni înţeleg avantajele acestui model şi sperăm că la toamnă acest lucru se va materializa într-o alegere corectă.

A consemnat Mădălin Necșuțu, corespondent Balkan Insight la Chișinău. Titlul și intertitlurile aparțin redacției.

Share our work
Cazul Navalnîi, noi contre pe axa Berlin-Moscova

Cazul Navalnîi, noi contre pe axa Berlin-Moscova

Cancelarul german Angela Merkel, piesă grea în politica europeană

Cancelarul german Angela Merkel, piesă grea în politica europeană

Preşedinţia Federației Ruse a anunţat că deocamdată nu este necesară nicio investigaţie în cazul lui Aleksei Navalnîi, aflat în comă după ce ar fi fost otrăvit. „Nu înţelegem graba colegilor germani. Avem nevoie de un motiv pentru o anchetă. Până în momentul de faţă, avem doar un pacient în comă”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, citat de mass-media europeană, preluată de agenția de presă KARADENIZ PRESS.

Dmitri Peskov a insistat asupra faptului că până în prezent nici medicii germani nu au identificat vreo substanţă toxică, subliniind că actualul diagnostic poate avea mai multe cauze.

Insistență germană

Angela Merkel a cerut luni seară Administraţiei Prezidențiale de la Moscova să investigheze presupusa otrăvire a disidentului rus Aleksei Navalnîi, transferat din Rusia în Germania în comă. „În contextul rolului important jucat de domnul Aleksei Navalnîi în opoziţia politică din Rusia, autorităţile de acolo sunt îndemnate urgent să investigheze această infracţiune în detaliu şi în mod total transparent. Cei responsabili trebuie identificaţi şi traşi la răspundere”, a declarat Angela Merkel, citată de mass-media internațională. (N.G.)

Share our work