Antisemitismul, armă și moștenire geopolitică grea pentru Rusia

Antisemitismul, armă și moștenire geopolitică grea pentru Rusia

Stele ale lui David au fost inscripţionate pe imobile din regiunea pariziană în octombrie, în toiul Războiului din Fâşia Gaza între Israel şi Hamas, în cadrul unei operaţiuni a Serviciilor ruse de securitate (FSB), declară o sursă apropiată dosarului, confirmând o dezvăluire a cotidianului Le Monde.

În contextul invaziei ruse împotriva Ucrainei, au existat acuzații că oficiali ruși au folosit retorică antisemită și comparații naziste neîntemeiate în discursul lor ostil împotriva Ucrainei. Această utilizare a antisemitismului ca armă include afirmarea nejustificată că Ucraina ar avea legături cu nazismul sau că ar fi susținută de forțe naziste, ca parte a eforturilor de a justifica acțiunile militare ale Rusiei și de a câștiga sprijin internațional sau intern. Această strategie se înscrie într-un model mai larg de utilizare a dezinformării și a retoricii incendiare pentru a influența percepțiile publice și politice.

Război diplomatic

Tensiunile dintre Rusia și Israel s-au intensificat recent, în special în contextul războiului dintre Israel și Hamas în Gaza. Ministerul de Externe al Rusiei a informat ambasadoarea Israelului în Rusia despre reacția negativă a Rusiei la criticile aduse de aceasta politicii ruse în Orientul Mijlociu. Ambasadoarea a criticat Rusia pentru minimalizarea Holocaustului și pentru relațiile sale cu Hamas. Relațiile dintre cele două țări s-au deteriorat, Rusia apropiindu-se de Iran și criticând acțiunile militare israeliene în Gaza

Zeci de stele ale lui David albastre inscipţionate cu şablonul au fost descoperite pe faţade ale unor imobile din Paris şi de la periferia capitalei franceze.

Un cuplu de cetăţeni ai R. Moldova a fost a fost arestat, iar presupusul comanditar, un om de afaceri moldovean prorus, a fost identificat.

Franţa a condamnat în noiembrie un ”amestec digital rus” şi a denunţat reolul unei reţele ruseşti în ”amplificarea artificială şi difuzarea pe reţele de socializare a unor fotografii cu inscripţii reprezentând stele ale lui David”.

Mâna lungă a FSB

Într-o notă confidenţială, dezvăluită recent de cotidianul Le Monde, al cărei conţinut a fost confirmat AFP de către o sursă apropiată dosarului, serviciul francez de informaţii externe (DGSI) dă asigurări că această operaţiune a fost condusă de către al ”5-lea Departament”, un serviciu însărcinat cu peraţiuni internţaionale, al FSB.

Această campanie de dezinformare în Franţa este o parte a unei operaţiuni mai vaste, desfăşurată în mai multe state membre ale Uniunii Europene (UE), potrivit Le Monde.

Potrivit cotidianului francez, această operaţiune a început în primăvara lui 2023 în Polonia, unde moldoveni, coordonaţi de la distanţă de FSB, au desfăşurat operaţiuni de dezinformare, supraveghere şi sabotaj.

Unele persoane au răspândit sloganuri anti-NATO, făcând în aşa fel încât să se creadă că această contestare îşi are originea în societatea civilă poloneză, potrivit Le Monde, care precizează că justiţia poloneză s-a sesizat în mai multe dintre aceste dosare.

În Spania, în iulie, manifestaţii proruse şi anti-NATO, răspândite pe reţele de socializare, au fost dezvăluite de către spionajul spaniol.

Germania, România şi Austria au fost şi ele ţinte ale acestei operaţiuni, precizează Le Monde.

Arma antisemitismului

Folosirea antisemitismului ca armă de către Federația Rusă, ori predecesoarele sale, Imperiul Țarist și URSS, are rădăcini adânci și îndelungate, datând de peste un secol. Încă din 1900, serviciul de informații al țarului a fabricat și a promovat Protocoalele Înțelepților Sionului, unul dintre cele mai notorii texte antisemite din timpurile moderne. Deși expus ca o falsificare în 1921 de către The Times, acest document a fost utilizat de agențiile sovietice de război psihologic specializate în antisemitism până în 1958. În timpul Războiului Rece, noțiunea de „conspirație evreiască” a fost folosită nemilos de KGB pentru a denigra politicieni occidentali. Acest lucru a inclus fabricarea de documente false și încercări de a compromite integritatea persoanelor vizate prin asocierea lor cu acuzații nefondate, cum ar fi homosexualitatea sau antisemitismul, în eforturi de a-i discredita sau de a exercita presiuni asupra deciziilor lor politice.

În plus, Federația Rusă a fost acuzată de folosirea antisemitismului în campanii de dezinformare și propagandă pentru a discredita, diviza și slăbi adversarii percepuți atât intern, cât și la nivel internațional. Această strategie include manipularea informațiilor și provocarea de incidente pentru a exploata și amplifica diviziunile existente în societate, fără a lua în considerare contextul.

Un exemplu recent implică vandalismul, unde stelele pictate nu au fost limitate doar la clădiri evreiești și au prezentat un stil care părea neobișnuit pentru un incident antisemit, ceea ce a ridicat suspiciuni că Rusia ar putea fi în spatele acestor acțiuni ca parte a războiului său hibrid și a eforturilor de a polariza societățile occidentale​

În 2020, Federația Rusă era casa a aproximativ 155.000 de evrei, fiind a șaptea cea mai mare comunitate evreiască din lume. Există sinagogi în toate orașele și localitățile mari care au o populație evreiască, și mai mulți rabini, mulți dintre ei recrutați din străinătate. Organizațiile afiliate la Congresul Evreiesc Mondial în Rusia sunt Congresul Evreiesc Rus și Federația Organizațiilor și Comunităților Evreiești din Rusia (Va’ad).

Armă de război hibrid

Acest model de comportament reflectă o abordare continuă a Rusiei de a utiliza antisemitismul și alte forme de diviziune socială ca unelte în politica sa externă, o tactică moștenită și perfecționată din perioada sovietică. Strategia nu se limitează doar la mediul online, ci include și operațiuni pe teren care vizează să creeze discordie și polarizare, exploatând evenimente circumstanțiale pentru a semăna discordie, fără a fi neapărat direcționate împotriva unui grup specific.

Aceste acțiuni subliniază capacitatea Rusiei de a se angaja în tactici complexe de dezinformare și influență, folosind antisemitismul ca o armă pentru a atinge obiectivele sale geopolitice, reflectând o practică îndelungată și adaptabilă de a manipula percepțiile și de a diviza adversarii.

Practică îndelungată

Folosirea antisemitismului ca armă de către Federația Rusă este o practică îndelungată, cu rădăcini care se întind pe parcursul a peste un secol.

Protocoalele Înțelepților Sionului, cel mai notoriu document antisemit al timpurilor moderne, fabricat și mai târziu publicat de ziarul rusesc Znamya, a fost dezvoltat la începutul secolului XX de către serviciul de informații al țarului. În „Protocoalele Înțelepților Sionului” se pretindea dezvăluirea unui complot evreiesc pentru dominația mondială.

În timpul campaniei prezidențiale din SUA din 1976, KGB-ul a încercat să discrediteze pe senatorul democrat Henry “Scoop” Jackson, perceput ca fiind un critic vehement al Kremlinului și susținător al drepturilor evreilor sovietici de a emigra în Israel. KGB-ul a fabricat documente false pentru a-l înfățișa pe Jackson ca fiind homosexual, într-o perioadă în care astfel de acuzații puteau distruge carierele politice​

Rusia a folosit diverși vectori pentru a încuraja polarizarea în societățile occidentale, adesea fără a se limita la un singur grup sau cauză. Un exemplu modern îl reprezintă protestele orchestrate în Houston, Texas, în 2016, unde ambele tabere – atât pro, cât și contra unui centru islamic local – au fost stimulate de grupuri de pe Facebook create de operatori din Moscova​

În perioada sovietică și chiar și după aceea, Rusia a folosit defăimarea și atacurile antisemite ca mijloace de a stârni tensiuni. De exemplu, înainte de reunificarea Germaniei, liderul cel mai influent grup neo-nazist din Germania de Vest, Rainer Sonntag, a lucrat ca spion atât pentru Stasi-ul est-german, cât și pentru KGB-ul sovietic, implicându-se în campanii de dezinformare care includeau și fabricarea de scrisori de susținere pentru procesul lui Adolf Eichmann din partea presupușilor veterani ai Waffen-SS, pentru a rușina Germania de Vest​

Aceste exemple subliniază modul în care Rusia a utilizat și continuă să folosească antisemitismul nu doar ca o formă de atac împotriva oponenților săi, dar și ca un instrument de dezinformare și propagandă menit să divizeze și să destabilizeze societățile occidentale. Această strategie face parte dintr-un război hibrid mai larg, care combină acțiuni militare, atacuri cibernetice, și campanii de dezinformare pentru a atinge obiectivele politice ale Kremlinului.

Moștenire sovietică

În perioada postbelică, sub Stalin, a fost lansată o campanie împotriva „cosmopolitismului fără rădăcini”, un eufemism pentru atacarea intelectualilor evrei și a culturii evreiești în Uniunea Sovietică. Aceasta a inclus epurări, arestări și execuții ale evreilor acuzați de loialități „internaționale” sau sioniste, în contrast cu loialitatea față de statul sovietic.

Într-o adevărată campanie împotriva „sioniștilor” și „burgheziei evreiești” din anii 1960 și 1970, oficialii sovietici au folosit propaganda antisemită pentru a lupta împotriva mișcării pentru drepturile evreilor de a emigra în Israel, etichetându-i pe cei care doreau să plece ca fiind trădători și agenți ai sionismului internațional.

Aceste exemple demonstrează modul în care antisemitismul a fost folosit nu doar ca un instrument de represiune internă, dar și în eforturile de dezinformare și influență externă ale Uniunii Sovietice. Utilizarea antisemitismului ca armă politică a continuat în anumite forme și în perioada post-sovietică, adaptându-se la noi contexte și tehnologii pentru a răspândi dezinformare și a influența opinia publică și politicile externe.

Procesul împotriva medicilor evrei din URSS, cunoscut și sub numele de „Complotul doctorilor” sau „Cazul doctorilor”, a fost o campanie de represiune orchestrată de guvernul sovietic sub conducerea lui Iosif Stalin în 1952-1953. Această campanie a acuzat un grup de medici proeminenți, majoritatea evrei, de conspirație pentru a asasina lideri sovietici de top prin malpraxis medical.

Într-un context de antisemitism crescând și de paranoia politică din partea lui Stalin și a aparatului său de securitate, campania a fost inițiată printr-un articol în ziarul „Pravda”, organul oficial de presă al Partidului Comunist Sovietic, la 13 ianuarie 1953. Articolul a acuzat medicii de complot împotriva liderilor sovietici, etichetându-i drept „sabotori în halate albe”.

Campania avea scopuri multiple, inclusiv intensificarea controlului, servind ca un instrument pentru Stalin de a-și consolida puterea, eliminând potențiali adversari și distrăgând atenția de la problemele interne ale țării.

Mișcarea a mai fost folosită pentru a alimenta sentimentele antisemite în URSS, într-o perioadă în care naționalismul și xenofobia erau promovate ca mijloace de consolidare a identității naționale sovietice.

Guvernul sovietic a putut să reprime elita medicală sovietică, în special aceia considerați a fi „neprietenoși” sau „nesiguri” din punct de vedere politic.

Numeroși medici au fost arestați, torturați și forțați să „mărturisească” crime pe care nu le comiseseră. Campania a generat panică și teroare în rândul populației, în special în comunitățile evreiești, unde frica de represalii masive a devenit omniprezentă.

Moartea lui Stalin în martie 1953 a marcat o schimbare semnificativă. La scurt timp după moartea sa, guvernul sovietic a anunțat că acuzațiile împotriva medicilor erau false și bazate pe mărturii fabricate. Cei arestați au fost eliberați și reabilitați, iar întreaga campanie a fost denunțată ca o paranoie a lui Stalin.

Impact dur

„Complotul doctorilor” rămâne un exemplu notoriu al utilizării antisemitismului pentru scopuri politice în URSS și al paranoiei și represiunii staliniste. A avut un impact profund asupra comunității evreiești din Uniunea Sovietică, amplificând frica și insecuritatea. De asemenea, a contribuit la deteriorarea imaginii internaționale a Uniunii Sovietice, mai ales în contextul Războiului Rece și al luptei pentru drepturile omului.

Această perioadă a istoriei sovietice este studiată ca un caz de studiu în represiunea politică, antisemitismul de stat și mecanismele de control social în regimurile totalitare.

Un alt exemplu de antisemitism este ghetoizarea unei părți a evreilor într-o regiune îndepărtată a Siberiei. Birobidjan, capitala Regiunii Autonome Evreiești din Rusia, a fost fondată în anii 1920 și promovată oficial în 1934 ca soluție la „problema evreiască” a Uniunii Sovietice, oferind evreilor un teritoriu unde să-și creeze propria entitate statală și să practice socialismul. Acest proiect a fost parte a politicii sovietice mai ample de creare a entităților naționale autonome pentru diverse grupuri etnice, inclusiv evreii, în cadrul URSS.

Birobidjanul a fost conceput ca o alternativă la sionism și la emigrarea evreilor în Palestina, pe care liderii sovietici o vedeau ca fiind incompatibilă cu ideologia comunistă. Prin stabilirea unei regiuni autonome evreiești, URSS-ul intenționa să arate angajamentul său față de soluționarea problemei naționale prin crearea unei patrii pentru evrei în cadrul frontierelor sale. În același timp, acesta a fost un experiment social și politic, încercând să modeleze o nouă identitate evreiască sovietică, bazată pe valorile comuniste și pe muncă agricolă și industrială.

Antisemitismul și Birobidjan

Deși ideea inițială a Birobidjanului nu a fost în mod explicit antisemită, implementarea și dezvoltarea ulterioară a regiunii au reflectat și au fost afectate de politica mai largă a URSS față de evrei, inclusiv valuri de antisemitism oficial și neoficial. În ciuda intențiilor declarate de a oferi evreilor un refugiu și oportunități de dezvoltare culturală și lingvistică, mulți au văzut mutarea în Birobidjan ca pe o deportare mascată sau ca pe o încercare de a-i izola și de a-i îndepărta de centrele majore de putere și cultură ale Uniunii Sovietice.

În plus, deși Birobidjanul a fost promovat ca un teritoriu evreiesc autonom, populația evreiască a rămas o minoritate în regiune, iar promisiunile de dezvoltare economică și autonomie culturală nu au fost pe deplin realizate. În anii ulteriori, represiunile staliniste și campaniile antisemite, cum ar fi Complotul Doctorilor menționat anterior, au afectat și comunitatea din Birobidjan, reducând și mai mult atracția regiunii pentru evrei.

Astăzi, Birobidjanul rămâne un simbol complex al istoriei evreilor în Uniunea Sovietică și al relației dintre statul sovietic și minoritățile sale naționale. În timp ce unii îl văd ca pe o mărturie a eșecului politicii naționale sovietice și a limitelor toleranței și multiculturalismului în regimul sovietic, pentru alții reprezintă un capitol important și unic al istoriei și culturii evreiești, marcând o încercare de a crea o nouă viață și identitate pentru evreii sovietici în secolul XX.

Regiunea Autonomă Evreiască Birobidjan continuă să existe în Federația Rusă, păstrând o parte din moștenirea sa culturală evreiască, deși populația evreiască a scăzut semnificativ de la înființarea sa.

Mișcarea refuznicilor, răspunsul evreilor sovietici

În perioada sovietică, emigrarea evreilor sovietici în Israel a fost sever restricționată de către guvernul URSS, reflectând politica mai largă a regimului de control strict asupra mișcării populației și asupra emigrației. Aceste restricții au fost motivate de o combinație de ideologie, securitate și politica externă.

Uniunea Sovietică, promovând o ideologie comunistă, se opunea sionismului, pe care îl considera o formă de naționalism burghez și o amenințare la adresa unității internaționaliste a mișcării comuniste. Prin urmare, aspirațiile evreilor sovietici de a emigra în Israel, văzute ca expresie a sionismului, erau în contradicție directă cu politicile statului.

Pe lângă motivele ideologice, URSS-ul era preocupat de potențialele implicații de securitate ale emigrării evreilor, în special în contextul Războiului Rece. Emigrarea în Israel, un aliat al Statelor Unite, era văzută ca posibilă sursă de scurgere de informații sensibile și ca un semn de loialitate îndoielnică față de statul sovietic.

Relațiile dintre URSS și Israel au fluctuat, dar au fost adesea tensionate, mai ales după ce Israelul a început să se orienteze mai mult spre Vest în politica sa externă. Prin urmare, permisiunea pentru cetățenii sovietici de a emigra în Israel putea fi percepută ca un act care ar consolida un stat considerat adversar.

Multor evrei li s-a refuzat pur și simplu eliberarea vizelor de emigrare, lăsându-i fără mijloace legale de a părăsi țara. Cei care aplicau pentru emigrare se confruntau adesea cu represalii, inclusiv pierderea locurilor de muncă, hărțuirea de către autorități și stigmatizarea socială.

În anumite perioade, URSS-ul a impus taxe prohibitive pentru cei care doreau să emigreze, inclusiv o taxă pe „educația primită”, care putea ajunge la sume exorbitante, făcând emigrarea inaccesibilă pentru majoritatea oamenilor.

Anumiți activiști evrei care militau pentru dreptul de emigrare au fost arestați și închiși sub acuzații diverse, uneori etichetate drept „prizonieri ai sionismului”.

Rezistența față de aceste politici a dus la formarea mișcării refuznicilor – evrei cărora li s-a refuzat permisiunea de a emigra și care, în multe cazuri, au devenit activiști pentru drepturile omului și emigrare. Presiunea internațională, inclusiv din partea comunităților evreiești din afara URSS și a guvernelor occidentale, a crescut în anii 1970 și 1980, culminând cu acordarea unor concesii de către Uniunea Sovietică, care a început să permită emigrarea unui număr mai mare de evrei spre sfârșitul perioadei sale.

Deschiderea arhivelor sovietice după prăbușirea URSS și cercetările ulterioare au oferit o imagine mai clară a amploarei și motivațiilor din spatele restricțiilor impuse evreilor sovietici care doreau să plece în Israel. Aceste evoluții au contribuit la o mai bună înțelegere a complexității vieții evreilor în Uniunea Sovietică și a luptei lor pentru dreptul de a emigra și de a-și trăi liber identitatea culturală și religioasă.

Antisemitismul în Federația Rusă

În perioada post-sovietică, inclusiv anii 2000 până în 2024, Federația Rusă a prezentat un peisaj complex în ceea ce privește antisemitismul. În timp ce guvernul rus a luat măsuri oficiale împotriva antisemitismului și a promovat legislația împotriva discursului de ură, incidentele antisemite nu au dispărut complet. Rapoartele indică faptul că antisemitismul în Rusia a fluctuat, influențat de factori politici interni, relații internaționale și crize economice sau sociale.

Comparativ cu perioada sovietică, nivelul antisemitismului instituționalizat în Rusia a scăzut, cu un guvern care oficial nu susține sau promovează antisemitismul.

Totuși, au fost raportate cazuri de antisemitism în societatea rusă, inclusiv vandalism împotriva proprietăților evreiești, precum și discursuri de ură și propagandă antisemită pe internet și în unele segmente ale mass-media.

Grupările naționaliste și extremiste au fost, de asemenea, sursa unor incidente antisemite, promovând ideologii xenofobe și naționaliste care uneori includ elemente antisemite.

Guvernul rus a luat măsuri împotriva unor astfel de incidente, inclusiv prin aplicarea legilor împotriva extremismului și discursului de ură. Totuși, criticile indică faptul că aceste măsuri nu sunt întotdeauna aplicate consecvent sau eficient.

Relațiile dintre statul rus și comunitățile evreiești, atât la nivel intern cât și internațional, au fost în general pozitive, cu oficiali guvernamentali participând la evenimente evreiești și susținând dialogul interreligios.

Tensiunile geopolitice, inclusiv relațiile dintre Rusia și Israel, precum și implicarea Rusiei în conflicte din Orientul Mijlociu, au avut potențialul de a influența percepțiile și retorica legate de evrei și antisemitism.

Peisajul antisemitismului în Rusia modernă este multidimensional și influențat de o varietate de factori sociali, politici și economici.

Unele grupuri naționaliste rusești au inclus elemente de retorică antisemită în mesajele lor, deși guvernul rus a acționat pentru a limita activitățile acestora. Numele specifice ale organizațiilor se pot schimba frecvent, iar unele pot opera sub diferite fațade pentru a evita represiunea guvernamentală.

Rusia a avut probleme cu grupări neo-naziste și skinhead, care promovează ideologii de suprematie rasială și au fost implicate în acte de violență împotriva minorităților naționale și religioase, inclusiv evrei.

Au existat cazuri de vandalism împotriva sinagogilor și cimitirelor evreiești, inclusiv graffiti cu simboluri naziste și mesaje de ură.

Creșterea internetului și a platformelor de socializare a oferit noi medii pentru răspândirea discursului de ură antisemit. Deși guvernul rus a implementat legi pentru a combate discursul de ură online, monitorizarea și aplicarea acestor legi rămâne o provocare.

În ciuda scăderii numărului de incidente comparativ cu deceniile anterioare, au fost raportate atacuri fizice împotriva persoanelor evreiești, deși acestea tind să fie rare și izolate.

Este esențial să se recunoască că situația este dinamică, iar eficacitatea măsurilor de combatere a antisemitismului poate varia.

În 2023, au avut loc incidente antisemite semnificative în Rusia, în special în regiunea Caucazului de Nord, ca răspuns la războiul dintre Israel și Hamas. Un exemplu notabil este asaltul unui hotel din Khasavyurt de către aproximativ 500 de protestatari, care strigau că „evreii nu sunt bineveniți aici”, bazându-se pe zvonuri că acolo se aflau refugiați israelieni. În același an, un centru cultural evreiesc din Nalchik a fost incendiat. Aceste incidente reflectă o creștere alarmantă a tensiunilor și a sentimentelor antisemite în anumite zone din Federația Rusă.

Relația Rusia-Israel-Hamas

Relațiile dintre Federația Rusă și Israel au fost recunoscute oficial imediat după înființarea statului Israel în 1948. Cu toate acestea, relațiile dintre cele două țări au fost suspendate în 1967 și au fost restabilite doar în 1992. În ultimele decenii, relațiile ruso-israeliene au avut atât momente de apropiere, cât și de tensiune, reflectând complexitatea geopolitică a regiunii și interesele divergente ale celor două națiuni. Colaborarea în domenii precum securitatea, comerțul și schimburile culturale a fost notabilă, în ciuda provocărilor și diferențelor de politică externă​

De-a lungul anilor, au existat incidente de spionaj între cele două state, reflectând interesele și rivalitățile geopolitice. În general, aceste incidente de spionaj au fost tratate discret de ambele guverne, având în vedere importanța relațiilor bilaterale și dorința de a menține legături strategice și economice.

Relațiile dintre Rusia și Hamas sunt complexe și au evoluat de-a lungul timpului. Rusia a avut întâlniri cu delegații Hamas și a exprimat susținere pentru o soluție justă la problema palestiniană. În timp ce există rapoarte despre prezența armelor rusești în mâinile Hamas, nu există dovezi directe de sprijin militar masiv din partea Rusiei către Hamas. Relațiile dintre Rusia și Hamas datează din 2006 și includ eforturi de mediere între facțiunile palestiniene, subliniind abordarea Rusiei de a vorbi cu toate părțile implicate, dorind să obțină un rol important în orice demesuri de resolvare a conflictului din Orientul Mijlociu.

Share our work
Rusia, supărată de aderarea Suediei la NATO

Rusia, supărată de aderarea Suediei la NATO

Ambasada Federației Ruse la Stockholm a precizat, într-un mesaj postat pe canalul său oficial de Telegram, că autoritățile de la Moscova vor lua „contramăsuri” în cazul aderării Suediei la NATO, relatează mass-media internațională.

„Aceste contramăsuri vor fi de natură politică şi tehnico-militară, pentru a minimiza ameninţările la adresa securităţii naţionale a Suediei”, a subliniat reprezentanţa diplomatică rusă. Conţinutul lor „va depinde de condiţiile şi de amploarea integrării Suediei în NATO, inclusiv de posibila desfăşurare în Suedia a unor trupe, mijloace şi arme” din Alianţa Atlantică, a continuat aceasta.

Luni, Suedia a obţinut aprobarea parlamentului ungar pentru intrarea sa în Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, înlăturând astfel ultimul obstacol în calea unui proces de aderare început în urmă cu doi ani. Ţara, care a dorit să adere la NATO după ofensiva rusă din Ucraina, pune astfel capăt celor peste două sute de ani de nealiniere militară. Regatul scandinav va deveni cel de-al 32-lea membru al Alianţei Nord-Atlantice.

„Depinde de Suedia să facă o alegere suverană în ceea ce priveşte politica sa de securitate. În acelaşi timp, intrarea Suediei într-o alianţă militară ostilă Rusiei va avea consecinţe negative asupra stabilităţii în Europa de Nord şi în jurul Mării Baltice, care rămâne spaţiul nostru comun” şi care nu va deveni niciodată un „lac NATO”, au afirmat diplomaţii ruşi pe Telegram.

Aderarea Suediei, după cea a Finlandei în 2023, înseamnă că toate ţările riverane Mării Baltice, cu excepţia Rusiei, sunt acum membre ale Alianţei. Acest lucru i-a determinat pe unii observatori să numească această mare „lacul NATO”, unde Aliaţii vor putea restricţiona mişcările flotei ruse în caz de conflict. Intrarea Suediei va asigura cu siguranţă o mai bună protecţie a statelor baltice, dar Moscova va avea în continuare la dispoziţie enclava puternic înarmată Kaliningrad.

Începând din 2014, extinderea NATO a fost inclusă ca una dintre „principalele ameninţări externe” în doctrina militară a Rusiei, documentul care determină politica de apărare a ţării. Unul dintre motivele invocate de Rusia pentru atacarea Ucrainei în februarie 2022 a fost acela de a împiedica Kievul să adere la NATO.

Suedia se poate aştepta ca Rusiei „să nu-i placă” aderarea ţării la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), a declarat premierul suedez Ulf Kristersson, relatează CNN.

„În ceea ce priveşte Rusia, singurul lucru la care ne putem aştepta cu siguranţă este că nu le place ca Suedia să devină membră NATO. Nici lor nu le-a plăcut ca Finlanda să devină membră NATO”, a declarat Kristersson la o conferinţă de presă la Stockholm, subliniind că ambiţiile Rusiei de a limita extinderea NATO s-au întors împotriva lor.

Kristersson a remarcat, de asemenea, natura istorică a ascensiunii ţării sale în cadrul alianţei.

„Suedia lasă în urmă 200 de ani de neutralitate şi nealiniere. Este un pas mare şi ceva ce trebuie luat în serios, dar este, de asemenea, un pas foarte natural pe care îl facem. Aderarea la NATO înseamnă că acum venim acasă la un număr mare de democraţii care cooperează pentru pace şi libertate. O cooperare foarte reuşită”, a declarat Kristersson.

Preşedintele român Klaus Iohannis a afirmat că intrarea Suediei în familia NATO va spori apărarea şi descurajarea pe flancul estic şi „vom continua sprijinul nostru puternic pentru Ucraina”.

„Astăzi au fost stabilite condiţiile pentru a primi Suedia în familia NATO. Contribuţia acestei ţări la securitatea euro-atlantică este substanţială. Cu Suedia în NATO, vom spori apărarea şi descurajarea pe flancul estic şi vom continua sprijinul nostru puternic pentru Ucraina. Împreună suntem mai puternici”, a scris Klaus Iohannis, luni pe reţeaua X.

Parlamentul ungar a ratificat, luni, aderarea Suediei la NATO, ultima etapă a aderării acestei ţări nordice la Alianţa Nord-Atlantică, după invazia Ucrainei de către Rusia, relatează AFP. Această ratificare are loc după o lungă aşteptare şi un drum haotic, în urma unor tergiversări ale Turciei urmate de un vot pozitiv în ianuarie, şi tergiversări ale premierului naţionalist ungar Viktor Orban.

Viktor Orban şi-a dat de mult acordul de principiu aderării Suediei la NATO, însă înainte de a încheia ratificarea, cerea ”respectul” Stockholmului, pe care-l cosidera prea critic faţăă de politica sa.

O vizită a premierului suedez Ulf Kristersson în Ungaria a reprezentant epilogul unui ”lung proces în vederea restabilirii încrederii”, potrivit lui Viktor Orban.

În vederea pecetluirii acestei cooperări, cele două ţări au anunţat că Budapesta a cumpărat patru avioane de luptă din Suedia, care să-i consolideze flota actuală de 14 avioane de tip Gripen.

Protocul aderării Suediei la NATO, care este necesar să fie adoptat în unanimitate de către statele membre NATO, se afla în suspans din mai 2022.

În urma votului favorabil al Parlamentului ungar de luni, legea urmează să fie promulgată de către preşedintele ungar în câteva zile.

Suedia va putea, atunci, să depună ”instrumentul aderării” la Washington, potrivit uzanţelor NATO, şi să devină al 32-lea stat membru al Alianţei Nord-Atlantice.

În cazul Finlandei, Ankara şi-a dat unda verde la 30 martie 2023, iar Helsinki a depus acest instrument la 4 aprilie şi a aderat la NATO la cinci zile după votul turc.

Stockholmul şi-a anunţat candidatura la NATO în urma invaziei ruse a Ucrainei, în acelaşi timp cu Helsinki.

În timp, însă, Ungara a amânat neîncetat ratificarea, invocând de fiecare dată alte pretexte.

Aderarea Suediei la NATO pune capăt unei perioade de 200 de ani de nealiniere militară a acestei ţări nordice, care renunţă astfel la politica sa de neutralitate adoptată după sfârşitul Războaielor Napoleoniene, în secolul al XIX-lea, şi la politica sa de nealiniere militară de după Sfârşitul Războiului Rece.

Această aderare marchează o schimbare profundă a apărării suedeze, care intră de-acum într-un colectiv, o evoluţie geopolitică majoră în regiune.

Fostul ministru social-democrat al Apărării Peter Hultqvist declara în toamna lui 2021 că putea ”garanta” că nu va participa nicodată la o aderare la NATO.

Însă invazia Ucrainei de către Rusia, la 24 februarie 2022, a marcat o cotitură spectaculoasă în rândul partidelor de la putere şi din opoziţie, iar o majoritate clară a Parlamentului a adoptat prin vot, în mai 2022, o cerere de aderare la NATO.

Aderările Suediei şi Finlandei la NATO înseamnă de-acum că pe malul Mării Baltice se află numai state membre ale Alianţei.

Astfel, unii analişti cataloghează Marea Baltică drept un ”lac NATO”. ”Aceasta este utima piesă a puzzle-ului hărţii NATO în Europa de Nord pusă la locul ei”, a declarat pentru agenția AFP un analist de la Agenţia suedeză de Cercetare a Apărării Robert Dalsjö.

Share our work
Bilanțul a doi ani de război în Ucraina: Cifrele oficiale și neoficiale ale pierderilor militare după doi ani de conflict

Bilanțul a doi ani de război în Ucraina: Cifrele oficiale și neoficiale ale pierderilor militare după doi ani de conflict

În data de 25 februarie 2024, Volodimir Zelenski a susținut prima conferința de presă de la începutul invaziei rusești, în fața jurnaliștilor din întreaga lume. În cadrul conferinței de presă liderul de la Kiev a răspuns la una din cele mai dureroase întrebări care frământă societatea: „Câți soldați a pierdut până în prezent Ucraina ?”. Conform spuselor acestuia, de la izbucnirea conflictului și până la ora actuală au murit 31000 de soldați pe câmpul de luptă, aceasta fiind prima cifră oficială confirmată de Kiev, în cei 2 ani de război: „Treizeci și una de mii de soldați ucraineni au fost uciși în acest război, Nu 300000, nu 150000. Putin minte. Dar, oricum, aceasta este o mare pierdere pentru noi”, a declarat Volodimir Zelenski, care însă a refuzat să facă public numărul de militari răniți, motivând că informațiile ar ușura planificarea forțelor armate ruse.

Numărul militarilor ucraineni căzuți pe câmpul de luptă a fost un subiect intens dezbătut în presa internațională. În august 2023, o relatare de la New York Times, care se baza pe informațiile unor oficiali americani sub protecția anonimatului, estima că ucrainenii au pierdut în jur de 190000 de militari (70000 uciși și alții 120000 răniți). Iar agenția de știri Reuters a publicat un material, la mijlocul lunii noiembrie 2023 în care aprecia bilanțul soldaților uciși la peste 30000. În ceea ce-l privește pe Serghei Șoigu, ministrul rus al Apărării, acesta a declarat, la sfârșitul anului 2023, că forțele armate ucrainene au pierdut 383000 de soldați, morți și răniți.

De cealaltă parte a frontului, Ministerul rus al Apărării nu a oferit informații oficiale despre numărul de soldați ruși morți pe frontul din Ucraina. La sfârșitul lunii aprilie 2022, publicația pro-Kremlin Readovka a publicat din greșeală date de la Ministerul rus al Apărării cu privire la pierderile reale, într-o postare pe Twitter și Telegram, dar postările au fost șterse la foarte scurt timp. Potrivit acestora, numărul soldaților ruși morți era de 13414, iar peste 7000 de persoane figurau ca dispăruți. În context este de menționat și că, într-unul dintre ultimele video postate de Evghenii Prigojin, acesta a declarat că doar în lupta pentru Bahmut au murit 20000 de mercenari ai grupului Wagner, iar partea ucraineană a pierdut 50000 de militari.

O investigație comună, realizată de Meduza și MediaZona, a reușit să verifice identitatea a 44600 de militari ruși decedați pe frontul din Ucraina. Conform acestor estimări, până la 1 ianuarie 2024, numărul bărbaților ruși cu vârsta de sub 50 de ani care au pierit în acest război se ridică la 75000. În această listă nu este inclus și numărul total de soldați căzuți din cele două republici separatiste din Est-ul Ucrainei care, conform unui raport al BBC News, până la sfârșitul lunii februarie 2024, a depășit 23200.

Share our work
An electoral 2024, opoziția pro-europeană se consolidează

An electoral 2024, opoziția pro-europeană se consolidează

Partidul Coaliția pentru Unitate și Bunăstare (CUB), condus de Igor Munteanu, a aderat la Blocul Politic și Electoral din care fac parte PPDA, LOC și Partidul Schimbării. Decizia a fost luată la o ședință comună a Birourilor Politice ale celor patru formațiuni politice, relatează mass-media de la Chișinău.

„Noi, cei care am optat pentru această coaliție, suntem conștienți de obligația noastră de a da cetățenilor un guvern capabil să guverneze competent, onest și profesionist, în condițiile statului de drept, prin politici transparente și fiscalitate redusă. Suntem împreună pentru a pune bunăstarea populației și viitorul cetățenilor pe primul loc pe agenda politică a Republicii Moldova. Aderând la acest bloc politic și electoral, dorim să contribuim la întărirea instituțiilor democratice și pluraliste, care să asigure cetățenilor bunăstare și stabilitate”, a declarat președintele CUB, Igor Munteanu.

La rândul său, președintele Platformei DA, Dinu Plângău, a menționat că blocul celor 4 partide europene este o construcție politică deschisă, democratică și transparentă.

„Pe platforma sa, Blocul va pleda pentru dezvoltarea dinamică a inițiativei private, eliminarea barierelor în calea concurenței libere, iar proiectul de aderare la UE va fi adaptat la așteptările concrete ale populației și va fi conectat pe susținerea clasei antreprenoriale, pe scoaterea din sărăcie a satului și dezvoltarea economică durabilă, ca factor central de stabilitate și coeziune socială a tuturor cetățenilor”, a adăugat acesta.

Președintele Partidului Schimbării, Ștefan Gligor, a susținut nevoia unei reforme veritabile a justiției și organelor de urmărire penală.

„Numai o justiție reformată va putea asigura tragerea la răspundere penală a crimei organizate, va face imposibilă coruperea alegătorilor, sabotarea alegerilor și a proceselor democratice. Este inadmisibilă tolerarea corupției și birocrației care alungă din țară antreprenorii mici și mijlocii – trebuie să oprim exodul capitalului și cetățenilor, să protejăm interesele mediului de afaceri prin introducerea unui moratoriu la controlul de stat și să sistăm aplicarea oricăror amenzi și sancțiuni. Statul trebuie să stimuleze antreprenoriatul și nicidecum să-l reprime. Noi cerem actualei guvernări să renunțe la modul ignorant și neprofesionist de administrare a statului, să renunțe la sistemul ”verticalei puterii de stat”, la numiri bazate exclusiv pe criterii de fidelitate politică și să adopte principiul meritocrației la selectarea și numirea conducătorilor instituțiilor și întreprinderilor de stat. Orice sistem construit în interesul unui grup politic va eșua, va dezamăgi și va pune în pericol viitorul european al Republicii Moldova”, a menționat Ștefan Gligor.

Co-președintele LOC, Alexandru Bujoreanu, a menționat în este timpul să asigure o justiție dreaptă și protecție cetățeanului într-o economie liberă de piață, în care munca este respectată, iar nedreptatea este pedepsită.

„Cerem transparență totală asupra bugetului public, a ajutoarelor de stat și a achizițiilor care se fac în numele cetățenilor, inclusiv al celor din credite și fonduri europene, fără de care, banii luați cu împrumut își vor pierde urmele, cum s-a întâmplat de atâtea ori”, a conchis Bujoreanu, citat de mass-media de la Chișinău.

Share our work
Rusia: a demarat votarea anticipată pentru prezidențiale

Rusia: a demarat votarea anticipată pentru prezidențiale

În data de 25 februarie 2024, a început votarea anticipată pentru alegerile prezidențiale din Rusia în locuri îndepărtate și greu accesibile, precum și pe navele care se vor afla în călătorie în zilele scrutinului, relatează mass-media rusă.

Procedurile de vot anticipat vor continua pînă la 14 martie 2024. Conform serviciului de presă al Comisiei Electorale Centrale de la Moscova, la această fază a alegerilor va participa procent mic de alegători.

Sursele citate dau exemplul anului 2018, cînd aproximativ 180 de mii de persoane care locuiesc în zone greu accesibile și îndepărtate au votat anticipat (aceasta reprezintă 0,25%). Nu se știe impactul acestei faze în regiunile ocupate ilegal de Federația Rusă în estul Ucrainei.

Pentru prima dată, scrutinul principal din cadrul alegerilor prezidențiale va dura trei zile: 15, 16 și 17 martie.

Pentru postul de șef al statului vor concura actualul șef al statului Vladimir Putin, membrul partidului Oameni Noi Vladislav Davankov, liderul fracțiunii LDPR Leonid Sluțkii și candidatul CPRF Nikolai Haritonov. Procesul de înregistrare a candidaților s-a încheiat la 11 februarie.

Share our work