Erdogan, campanie furibundă pentru postul de mediatior pe axa Kiev-Moscova

Erdogan, campanie furibundă pentru postul de mediatior pe axa Kiev-Moscova

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat că trebuie evitată orice măsură care ar exacerba războiul din Ucraina şi care ar putea extinde conflictul la NATO, relatează mass-media de la Ankara. Liderul turc a menționat că îl va primi pe Vladimir Putin la sfârşitul acestei luni, după alegerile prezidenţiale din Federația Rusă, precizând că planurile de pace care exclud Rusia nu vor da niciun rezultat.

„În timp ce ne exprimăm sprijinul pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei, am spus deja că planurile de pace care exclud Rusia nu vor da niciun rezultat”, a declarat Erdogan, făcând referire la un summit de pace pentru Ucraina care va avea loc în Elveţia în cursul acestui an şi la care Rusia nu va participa.

El a făcut aceste declaraţii la un dineu oficial cu ambasadorii străini acreditaţi la Ankara, organizat cu ocazia Ramadanului.

Erdogan a mai spus că va continua să lucreze pentru a revigora acordul pentru transportul cerealelor ucrainenen pe Marea Neagră din care Rusia a ieşit anul trecut.

„Lucrăm pentru a restabili siguranţa navigaţiei în Marea Neagră şi pentru a ne asigura că transportul comercial cu cereale se poate face în siguranţă. Credem că trebuie evitaţi paşii care ar exacerba conflictele din regiune, care s-ar extinde şi la NATO”, a adăugat el.

Turcia, membră NATO, susţine integritatea teritorială a Ucrainei, dar aceasta menţine, totodată, relaţii cordiale cu Rusia şi vorbeşte în mod regulat cu ambele părţi din conflict. Ankara a oferit Ucrainei sprijin militar şi politic, dar se opune sancţiunilor impuse Moscovei.

Luna trecută, preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat că aliaţii occidentali nu ar trebui să excludă desfăşurarea de trupe în Ucraina. Cu toate acestea, majoritatea aliaţilor şi şeful NATO s-au distanţat de această idee.

Turcia a găzduit discuţii de pace între Rusia şi Ucraina şi în 2022, dar Ankara regretă că de atunci nu a fost făcut niciun pas diplomatic pentru a avansa aceste discuţii. Turcia s-a oferit în repetate rânduri să găzduiască noi negocieri, spunând că este nevoie de un summit al liderilor.

Ministrul turc de externe, Hakan Fidan, a afirmat că părţile trebuie să înceapă să ia în considerare negocieri de încetare a focului, dar că acest lucru nu ar trebui să însemne recunoaşterea ocupaţiei Rusiei.

La sfârșitul lunii februarie 2024, președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a făcut apel la negocieri de pace între Ucraina și Rusia. Pe 8 martie, în timpul unei conferințe de presă comune cu Volodimir Zelenski la Istanbul, el a repetat această idee și a subliniat că Turcia poate oferi un loc pentru dialog.

Președintele Zelenski a reacționat ferm la apelul pentru negocieri de pace, întrebând cum se pot invita la dialog persoane care blochează, distrug și ucid. El a subliniat dorința Ucrainei de a obține un rezultat – un pace dreaptă, exclusiv pentru Ucraina, respingând prezența Kremlinului la masa negocierilor. Într-un interviu recent, Papa Francisc a menționat Turcia ca un posibil loc pentru negocieri între Kremlin și Kiev, exprimându-și disponibilitatea de a media discuțiile.

Planul de pace în 10 puncte propus de președintele Volodimir Zelenski include măsuri precum siguranța radiologică și nucleară, securitatea alimentară, securitatea energetică, eliberarea prizonierilor și deportaților, restabilirea integrității teritoriale a Ucrainei, retragerea trupelor rusești, justiție pentru crimele de război, prevenirea ecocidului, prevenirea escaladării conflictului și confirmarea încheierii războiului. Planul a fost discutat cu lideri mondiali, inclusiv președintele SUA, Joe Biden, și a fost prezentat la summit-ul G20 și la reuniunile G7, cu scopul de a organiza un summit global pentru pace​

Turcia, având relații cu ambele părți implicate și experiență în medierea conflictelor internaționale, poate oferi un cadru neutru pentru negocieri. Cu toate acestea, succesul depinde de voința și flexibilitatea ambelor părți implicate în conflict, precum și de complexitatea problemelor geopolitice și de securitate la bază. Turcia poate juca un rol pozitiv în facilitarea dialogului, dar pacea durabilă va necesita eforturi concertate și concesii de ambele părți.

Rusia a avertizat că războiul din Ucraina ar putea scăpa de sub control şi să se extindă geografic din cauza a una sau două ţări membre ale NATO.
Într-un răspuns oferit acestei agenţii de presă, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a spus că Moscova consideră că Occidentul merge „pe marginea prăpastiei” şi de asemenea împinge omenirea către această margine prin acţiunile sale în Ucraina.
Conflictul din Ucraina poate căpăta o scară europeană ca urmare a mişcărilor statelor care susţin Ucraina, însă oprirea livrărilor de arme către Kiev va împiedica o nouă escaladare, a mai spus Zaharova, vorbind la un briefing de presă cu jurnalişti străini.
„Ca rezultat al acţiunilor provocatoare necugetate chiar şi a una sau două ţări membre ale UE şi NATO, criza ucraineană poate foarte uşor să depăşească limitele geografice, să capete o scară foarte diferită şi să se dezvolte în mod necontrolat”, a afirmat purtătoarea de cuvânt a MAE rus.
De asemenea, a continuat Zaharova, Occidentul „va trebui să înveţe să ţină cont nu doar de propriile ambiţii geopolitice, ci şi de interesele legitime ale altor ţări”.
Ea a cerut astfel statelor occidentale să renunţe la ideea de a provoca o înfrângere strategică Rusiei. Occidentul „(trebuie) să renunţe la planurile de a provoca o înfrângere strategică indiferent cui, să renunţe la planurile de a duce războiul până la ultimul ucrainean”, a sugerat Zaharova. „Şi, probabil, ar trebui pur şi simplu să le fie milă de Ucraina”, le-a mai transmis ea statelor occidentale.
Potrivit lui Zaharova, „este necesară oprirea susţinerii regimului (preşedintelui ucrainean Volodimir) Zelenski şi furnizarea de arme” către Ucraina pentru o preveni o nouă escaladare.
Pe de altă parte, ea a acuzat Occidentul că încearcă să se amestece în chestiunile interne ale Rusiei înaintea alegerilor prezidenţiale care vor avea loc de vineri până duminică. „Observăm încercări ale ţărilor neprietenoase, ale regimurilor neprietenoase, de a influenţa situaţia în ţara noastră înaintea următoarelor alegeri”, a susţinut reprezentanta MAE rus.
Ea a acuzat în special Washingtonul că încearcă cu ajutorul ONG-urilor sale care mai sunt active în Rusia să diminueze participarea la vot. „Administraţia (preşedintelui american Joe) Biden le-a dat ONG-urilor americane sarcina directă de a reduce participarea la viitoarele alegeri prezidenţiale”, a spus Maria Zaharova.

Share our work
De ce Donald Trump nu va retrage America din arhitectura de securitate a Europei 

De ce Donald Trump nu va retrage America din arhitectura de securitate a Europei 

Statele Unite și Europa sunt două dintre cele mai mari blocuri economice din lume. Intens conectate pe multiple niveluri, relația lor nu a fost și nu este lipsită de fricțiuni, diferențele de opinii politice și decizii politice deteriorând periodic acest parteneriat. Perioada primului mandat al lui Donald Trump a exacerbat tensiunile dar Administrația Joe Biden a readus America în afacerile europene în forță, prin implicarea în conflictul din Ucraina și mai ales prin deconectarea Europei de Rusia. 

Percepția Europei despre America este o narațiune dinamică și în permanentă evoluție, care a fost modelată de o multitudine de factori istorici, culturali, economici și geopolitici. Prezența Statelor Unite în Europa nu a fost întotdeauna lipsită de controverse dar relația dintre SUA și Europa este în esență o bogată întrepătrundere de colaborare, influență reciprocă și conflicte sporadice. Este o relație definită atât de admirație, cât și de critică, cooperare și discordie ocazională. 

Europa, la rându-i, are un interes special și vital în menținerea rolului Americii în afacerile globale. Opiniile referitoare la nivelul intervenționismului american sunt diverse, unii europeni susținând o abordare mai restrânsă, în timp ce alții apreciază rolul vital al SUA în menținerea și funcționarea ordinii internaționale.

Legăturile Americii cu Europa sunt un creuzet de legături istorice, culturale și politice de istorie comună, schimb cultural și interdependență geopolitică. Relația dintre aceste două continente a evoluat de-a lungul secolelor, neputând să nu observăm că, în esență, America a fost fondată de un puternic nucleu uman plecat din Europa. 

Istoria Europei este împletită cu cea a Statelor Unite, de la valorile comune, înrădăcinate în Iluminismul secolului al XVII-lea, până la moștenirile complexe ale epocii coloniale.

Din punct de vedere politic, alianța transatlantică servește ca punct pivotal pentru geopolitica mondială. În ocazii istorice cruciale, cum ar fi anii care au urmat celui de-al Doilea Război Mondial și când s-au confruntat cu dificultățile Războiului Rece, Statele Unite și Europa au conlucrat împreună. Relația transatlantică care a izvorât din ruinele celui de-al Doilea Război Mondial s-a clădit pe baza principiilor comune și a dușmanilor comuni.  Europa vede America ca pe un partener important, care a salvat-o de distrugerea războaielor mondiale, dar unul ale cărei acțiuni trebuie analizate cu atenție pentru a menține un parteneriat crucial, dar amenințat de incertitudini. 

Există și cazuri de divergență, când perspectivele asupra afacerilor externe pot provoca dificultăți și dispute, cum este cazul poziționării fostului președinte Donald Trump față de contractul istoric cu Europa.

În cadrul unui miting electoral din Carolina de Sud desfășurat în 9 februarie 2024, Trump a relatat o întâlnire cu liderii NATO din timpul mandatului său de președinte în care ar fi fost întrebat de un lider politic al unei țări membre NATO, pe care nu a numit-o: „Ei bine, domnule, dacă nu plătim, și noi suntem atacați de Rusia – ne veți proteja?”

Trump ar fi răspuns: „Am spus: „Nu ai plătit? Ești delincvent?” El a spus: „Da, să spunem că s-a întâmplat”. Nu, nu te-aș proteja. De fapt, i-aș încuraja să facă ce naiba vor ei. Trebuie să plătești. Trebuie să-ți plătești facturile.” Declarațiile sale au generat valuri de reacții internaționale și de teamă.

Donald Trump a amenințat și în primul mandat că, dacă aliații nu-și vor spori cheltuielile militare dincolo de acordurile anterioare până în ianuarie, Statele Unite vor „merge singure”. Nicholas Burns, fost ambasador al SUA la NATO, a spus că Trump „este primul președinte american de la Harry Truman, care nu crede că NATO este esențială pentru interesele securității naționale americane”. Trump a sugerat în mod repetat că arhitectura de securitate postbelică a Statelor Unite este o „afacere proastă”, una negociată de „incompetenți”, „slabi” și „proști”. Politica externă, în opinia sa, este un joc cu sumă zero în care orice beneficiu pentru o altă națiune trebuie să fie o pierdere pentru Statele Unite. „Țările NATO”, a declarat el pe Twitter, „trebuie să plătească mai mult, Statele Unite trebuie să plătească mai puțin. Foarte nedrept!”

Problema este că opiniile sale nu sunt ceva chiar întâmplător. Încrederea între Europa și America s-a erodat mai ales în ultimii cincisprezece ani într-o măsură în care vechea relație transatlantică trebuia să fie reclădită.

Războiul Rece a asigurat, indirect, că această legătură, construită pe garanția de securitate americană pentru Europa de Vest, a fost păstrată intactă. Când Războiul Rece s-a încheiat cu prăbușirea blocului comunist, relația transatlantică a continuat la început ca și cum nimic nu s-ar fi schimbat cu adevărat. Treptat, transformările geopolitice a dus la o discrepanță în percepția amenințărilor de pe cele două maluri ale Atlanticului, odată ce dușmanul comun dispăruse. Factorul de discordie a devenit percepția comună asupra lumii exterioare și a noțiunii de securitate văzută diferit.

Liderii europeni deveniseră, până la războiul din Ucraina, prea divizați pentru a se pune de acord asupra amenințărilor pe care să le ia în serios. Barack Obama a fost cea care a distanțat America din ce în ce mai mult de Europa dar revenirea la multilateralism a Administrației Biden a fost salutată de europeni. 

Europa, marele triumf al politicii externe americane 

Secolul al XX-lea va fi amintit, chiar mai mult decât ascensiunea Americii, mai ales pentru cât de repede și de cât de complet s-au distrus complet imperiile europene unul pe altul în două războaie devastatoare care le-au secat bogăția, forța de muncă și moralul național. America, împreună cu URSS și Marea Britanie, au fost una din puterile mari care, alături de statele mai mici au eliberat Europa de nazism. Și a ales să rămână în Europa printr-o formă de suzeranitate permanentă.

Dependența Europei de SUA a făcut parte din planul postbelic. Oamenii de stat americani de după război au proiectat ordinea mondială așa cum este ea pentru un motiv. Acela că au trăit ceea ce s-a întâmplat fără această ordine controlată de un hegemon suficient de puternic să țină Europa pacificată. Hegemon care, probabil, ar fi împiedicat cele două războaie mondiale, dacă exista atunci.

Statele Unite posedau, la finalul războiului, aproape toate caracteristicile unei mari puteri, în ceea ce privește populația, dimensiunea geografică și plasarea pe două mări, resursele economice și capacitatea militară.

Marele rol al hegemoniei americane în Europa postbelică și în lume a fost de a înăbuși rivalitățile regionale, prevenind războaie mondiale viitoare. Cumva, se pare că Europa nu poate să stea cuminte dacă este lăsată de capul ei iar două războaie mondiale au fost exemplul tragic. Patru sute de mii de americani și-au pierdut viața în teatrele europene ale Primului și celui de-al Doilea Război Mondial. Pacea, unitatea, prosperitatea și stabilitatea s-au dovedit a nu fi starea naturală a Europei. 

Timp de secole, Europa a fost punctul de sprijin al violenței globale. Odată cu era explorării geografice, a devenit principalul  exportator  de violență al globului. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Europa s-a autodistrus, lăsând Statele Unite ale Americii extrem de puternice, prin comparație, singurul rival real fiind Uniunea Sovietică. Numai America și puterea ei masivă ar fi putut pacifica și unifica Europa sub oblăduirea ei. 

Prin aplicarea  forței majore economice, diplomatice și militare, Statele Unite au suprimat concurența în securitatea internă a Europei și au oprit-o să se sfâșie interior într-un nou conflict. Această înflorire a păcii și a drepturilor omului nu poate fi explicată printr-o izbucnire bruscă a pacifismului european ci a fost permanent modelată de intervențiile americane. În urma celui de-al Doilea Război Mondial democrația liberală și-a văzut cea mai deplină realizare în Occidentul european.

Acesta este motivul pentru care Europa Occidentală postbelică a încetat să fie principalul exportator mondial de violență și a devenit, în schimb, principalul exportator mondial de bunuri de lux. America a avut autoritatea de a fi respectată și cu grad ridicat de încredere, în mare măsură, de către toate părțile și indiferentă față de antitezele regionale. Nicio altă țară nu a avut o viziune constructivă pentru Europa pe care locuitorii săi să poată fi convinși cu plăcere să o împărtășească. America a devenit, astfel, arbitrul necesar. 

Europa Occidentală este datoare Americii pentru înflorirea economică postbelică. Oamenii de stat americani de după război credeau că democrațiile prospere, liberale, care au comerț liber între ele, nu vor intra nici în război între ele și nici cu Statele Unite.

Ordinea globală postbelică proiectată de SUA a fost construită pe instituții precum Națiunile Unite, Fondul Monetar Internațional și Curtea Internațională de Justiție. Această ordine este în multe privințe un imperiu transatlantic garantat de Pax Americana.

Statele Unite au sprijinit redresarea economică postbelică a Europei cu un ajutor de aproximativ 113 miliarde de dolari actuali sub forma Planului  Marshall. Tot ea a creat organismele și tratatele care aveau să devină Uniunea Europeană și a adus Europa de Vest sub umbrela sa de securitate, prin tratatul NATO. Articolul 5 al tratatului, cel mai important element al său, declară că un atac asupra unui membru al NATO este un atac asupra tuturor membrilor. Aceste politici au fost menite nu numai să contracareze Uniunea Sovietică, ci să condiționeze prosperitatea Europei Occidentale de integrarea acesteia într-o piață unică, cu libera circulație a mărfurilor, capitalului și muncii.

Rolul armatei Statelor Unite în funcționarea Europei 

Secolul al XX-lea va fi amintit chiar mai mult decât ascensiunea Americii, mai ales pentru cât de repede și de cât de complet s-au distrus complet imperiile europene unul pe altul în două războaie cataclismice. Războaie care le-au supt măduva bogăției, forței de muncă și, cel mai rău, moralul național. Cu puțin peste un secol în urmă, Germania, Franța și Marea Britanie erau, fiecare, mai puternice decât America. Astăzi, ei nici măcar nu pot rivaliza colectiv cu SUA.

Armata Statelor Unite a fost întotdeauna o parte integrantă a planului de a uni și de a reconstrui Europa din dărâmături. Începând cu cel de-al Doilea Război Mondial, trupele americane au fost dislocate în diverse baze din Europa de Vest pentru a se asigura că bătrânul continent nu poate fi dominat de o singură putere capabilă să-și monopolizeze resursele și să le întoarcă împotriva SUA. Marea strategie americană se bazează pe credibilitatea promisiunii și angajamentului său de a proteja aliații care nu mai trebuie să se înarmeze. În schimbul angajamentului Statelor Unite, aliații SUA au acceptat rolul dominant al Americii în sistemul internațional.

SUA cheltuiește mai mult pe armata sa, ca procent din PIB, decât orice țară europeană. Asta a făcut întotdeauna parte din înțelegerea inițială. SUA este o superputere globală și poate duce un război oriunde în lume, iar asta costă mai mult. Este în avantajul Americii să fie singura mare putere care poate susține aproape orice tip de război, nu neapărat o favoare făcută europenilor.

În schimb, nu este nici pe departe în avantajul Americii ca alte țări să cheltuiască la fel de mulți bani pe armatele lor. 

Europa este cea mai mare piață de export a Americii, așa cum a fost proiectat după război. Europenii trebuie să-și cheltuiască banii pe bunurile și serviciile americane, nu să înceapă să se bată între ei.

 Exemplul neputinței europene și al predominanței puterii militare americane în teatrul european, este războiul în curs din Ucraina. O criză în vecinătatea UE care necesită o putere non-europeană de la mii de mile depărtare, pentru a susține cea mai mare parte a efortului anti-rusesc. 

De ce Europa nu se poate descurca singură militar? Europenii au toate datele să fie o mare putere militară: forță de muncă, bogăție și tehnologie dar se pare că nu este suficient din cauză că nu pot acționa împreună sau nu sunt încurajați. Obiectivele națiunilor componente ale UE nu sunt doar diferite, ele sunt adesea contrare unele cu altele. De aceea nu s-a putut vorbi de  „autonomie strategică” și de o „putere militară europeană”, cum visa Emmanuel Macron. America de astăzi este pentru puterile europene ceea ce Roma în zorii primului mileniu era pentru orașele-state grecești.

Din ce în ce mai puține mari puteri în curs de dezvoltare acordă multă atenție la ceea ce se spune la Paris, Berlin sau la Bruxelles. Chiar și adversarul principal din Europa, Rusia, preferă să aibă de-a face doar cu președintele american.

Ce se întâmplă dacă America ar încerca să se retragă 

În timpul mandatului lui Trump, retragerea din NATO nu a avut loc, în pofida declarațiilor sale contondente. Asta pentru că parte din consilierii săi au fost mereu acolo pentru a-l convinge să nu facă asta. Dacă Trump este reales în 2024, niciunul dintre foștii colaboratori, John Bolton, Jim Mattis, John Kelly, Rex Tillerson, Mike Pompeo și chiar Mike Pence, nu vor mai fi la Casa Albă. 

  Motivul este că s-au rupt de fostul președinte și nu există un alt grup de analiști republicani din staff-ul său care să înțeleagă Rusia și Europa suficient de bine. Teoretic, există un risc ca Trump să fie înconjurat de oameni care îi împărtășesc antipatia lui față de alianțele de securitate americane sau nu știu nimic despre ele și nu le pasă. Al doilea său posibil mandat riscă, și din aceste cauze, o schimbare clară de politică față de aliații americani. Profilul său de președinte businessman ar putea, astfel, să aibă un impact puternic asupra Europei. Dar, vom vedea cum aceste calcule ar putea rămâne doar în cadrul probabilităților.

De ce Trump sau alți președinți nu pot retrage trupele americane din Europa? Deoarece armata SUA a fost întotdeauna o parte integrantă a planului de a uni și de a reconstrui Europa după război. Nici America nu s-ar simți prea bine odată luată această decizie.

Din punct de vedere instituțional și politic, părăsirea NATO ar putea fi dificilă pentru Trump. Nefiind un președinte cu mecanisme totalitare la dispoziție, după ce ar decide exit-ul, ar urma o criză constituțională. Constituția americană nu spune nimic despre aprobarea Congresului pentru retragerea din tratate, deși Senatul are atribuții în acest sens. Există, introdusă recent, o legislație, care a trecut deja de Senat, menită să împiedice orice președinte american să se retragă din NATO fără aprobarea a două treimi din Senat sau un act al Congresului. 

Impactul psihologic, în primă fază, asupra alianței, ar fi, însă, mai important decât o invalidare din partea Senatului american deoarece așteptarea de apărare colectivă ar fi lovită fatal. 

Dacă Uniunea Sovietică s-a oprit în a ataca blocul vestic, la fel și Federația Rusă în a avansa pe alte ținte în prezent, se întâmplă din cauza angajamentului american în apărarea acelor țări.

Președintele SUA, în mod tradițional, angajat să acționeze dacă securitatea colectivă este contestată, ar putea pune capăt cu un singur discurs, un singur comentariu, chiar și o singură postare pe o rețea de socializare, acestui contract istoric. Vulnerabilizarea Europei ar fi imediată, în lipsa propriilor capacități de apărare. Acesta este adevaratul călcâi al lui Ahile pentru Europa. Închiderea efectivă a bazelor americane în Europa și transferul a mii de soldați ar dura, desigur, mai mult. Nu există nicio conducere alternativă disponibilă, nicio sursă alternativă de sisteme de comandă și control, arme spațiale alternative și nici o aprovizionare alternativă de muniție. 

Temerea este că Europa ar fi imediat expusă unui (improbabil, totuși) atac rusesc pentru care nu este pregătită.

Fără NATO și fără un angajament american față de securitatea europeană, suportul occidental pentru Ucraina s-ar diminua abrupt. Odată ridicată presiunea pentru ajutorarea Ucrainei din partea americană multe țări europene ar conserva propriile resurse militare, mai ales că perspectiva ca America să părăsească NATO le pune în fața unei resetări strategice naționale. 

O decizie a lui Trump de exit din NATO ar afecta grav mai ales statutul de hiperputere al țării sale. Această schimbare s-ar produce imediat și dincolo de Europa. Toate celelalte alianțe de securitate ale Americii, Taiwan, Coreea de Sud, Japonia și chiar Israelul ar fi, de asemenea, în pericol și s-ar gândi că nu mai pot conta pe sprijinul american, implicit. Sfârșitul NATO ar putea să nu-i afecteze în mod direct, dar dispariția sa ar semnala că toată lumea, pretutindeni, trebuie să presupună că Statele Unite nu mai sunt un aliat de încredere. Alunecarea acestora s-ar putea face natural către alternativele multipolare reprezentate de China sau Rusia, tocmai pentru a evita o preluare geopolitică forțată de tip invazie.

Influența economică americană va scădea și ea, în mod semnificativ. Acordurile comerciale și acordurile financiare s-ar schimba, ceea ce ar avea un impact asupra companiilor americane și, în cele din urmă, asupra economiei SUA în sine. 

Sfârșitul influenței americane s-ar desfășura, probabil, într-o relativă obscuritate. Pericolul pentru America este că Rusia, China și alte țări vor savura eclipsa ordinii liberale occidentale postbelice, perspectivă care, cu siguranță, nu este deloc în interesul Washington-ului.

Norocul Europei este, însă, că Statele Unite au obligații și interese globale care se extind dincolo de Europa și mai ales depășesc timpul istoric al lui Donald Trump. 

Proiectul hegemonic american nu poate fi pus în pericol de Donald Trump

Bunăstarea Europei a făcut ca majoritatea liderilor UE să nu vadă nevoia de o strategie europeană de securitate. Europa, practic, s-a înmuiat după ce a fost lipsită de posibilitatea de a declanșa războaie intercontinentale. America s-a asigurat de acest lucru.

Pentru cei care cred că Trump ar face ce amenință, adevărul este că nu se va schimba politica americană pe dosarele mari: China, Orientul Mijlociu, Ucraina sau pivotarea spre Pacific. Nici un dosar nu se va schimba radical. Disparitatea în cheltuieli, reclamată de Trump, cu SUA plătind mai mult decât aliații săi, nu este o eroare a sistemului, ci este o caracteristică.

Încă de la începutul ordinii postbelice, oamenii de stat americani postbelici așa l-au proiect, pentru a asigura absența unui conflict de mare putere – și a războiului nuclear – timp de trei sferturi de secol.

America vrea ca Europa să fie mai puternică dar nu autonomă total în materie de securitate, deoarece nu are încredere în ea. Perspectiva Washingtonului este că europenii au făcut două războaie mondiale și mai pot face încă unul și, drept urmare, nu trebuie să-i lași de capul lor pentru că direcția în care o pot lua este imprevizibilă. De aceea, trebuie să fii cu ochii pe ei. Mai nuanțat, America vrea ca Europa să fie puternică în materie de asigurare a securității proprii și de export de securitate în lume, tot în paradigma unipolară americană, dar armele care să apere Europa să fie cumparate de la industria de apărare din Statele Unite, deoarece când îți vând o armă trebuie tot ei să-ți dea muniția aferentă. În acest fel, Europa ar depinde de americani. Iar această abordare este mai curând una strategică, de control al tendinței europene de a nu mai derapa.

America, inclusiv prin poziționările lui Trump, dar și în general, vrea ca europenii să fie mai atenți la propria securitate. Ce nu vor americanii este ca această securizare să se facă strict în termeni europeni.

Pragmatismul este trăsătura Americii care, în esență, își apără oamenii și banii. Trump poate gândi că dacă NATO poate funcționa doar pe implicarea majoritară americană, nu își mai are rostul ca investiție dar contractul țării sale cu Europa excede mandatele sale și nu este doar o afacere. Este contractul Americii ca actor istoric, nu doar al Americii de pe timpul lui Trump.

Nu se poate nega că sentimentul anti-american, alături de sentimentele de recunoștință și apropiere față de America, sunt în creștere și a devenit o forță notabilă. Dar, există o nevoie strategică covârșitoare de cooperare transatlantică puternică.

Într-o lume marcată de o concurență sporită pentru putere, Occidentul va putea rămâne ferm și va reuși să-și apere interesele doar atâta timp cât va rămâne unit. Europa rămâne dependentă de protecția militară a SUA, atât nucleară, cât și convențională, dar SUA nu vor putea purta singure steagul valorilor occidentale.

În al treilea rând, atât America, cât și Europa trebuie să accepte pe deplin realitățile de descurajare nucleară continuă a SUA pe continentul european.

Iluziile autonomiei strategice europene pare că au fost retezate de corul pe mai multe voci, pe care America le-au frânat pe fondul noilor frământări geopolitice internaționale. Mesajul Administrației Biden a fost că europenii nu vor putea înlocui rolul crucial al Americii ca furnizor de securitate.

Pentru SUA, aceasta înseamnă că trebuie să mențină Europa sub umbrela sa nucleară și în viitorul apropiat. Inclusiv America are nevoie de Europa. Valoarea SUA ca putere globală depinde într-o măsură semnificativă de faptul că rolul său de protector al Europei rămâne credibil. De fapt, Europa este tocmai perla hegemoniei americane. Pierderea ei înseamnă chiar începutul sfârșitului statutului de hegemon pentru Statele Unite

Ordinea globală construită de SUA s-a bazat pe principiul că numai o lume a democrațiilor liberale poate fi pașnică și prosperă. Teama este că dacă SUA nu va mai susține acest mecanism, lumea nu va fi în curând nici pașnică, nici prosperă. Ordinea mondială condusă, după 1991, de americani, susținută de idealul democrației liberale, a fost extrem de imperfectă dar a fost lucrul cel mai apropiat de una anumit ideal de pace și bunăstare. Beneficiile prezenței americane, nu doar economice, trebuie măsurate în războaie care nu sunt purtate și vieți care nu sunt pierdute. 

Share our work
Pacea în Ucraina, între Papă și Sultan

Pacea în Ucraina, între Papă și Sultan

Papa Francisc, liderul Bisericii Romano-Catolice și a statului Vatican, a stârnit furia mass-media de la Kiev după o serie de declarații considerate controversate. Într-un interviu recent, Papa Francisc a declarat că Ucraina trebuie să aibă „curajul steagului alb”, estompând, în opinia mass-media de la Kiev, linia dintre agresor și victimă prin îndemnul la deschiderea unor negocieri cu orice preț.

Conform unor surse de la Vatican, este pentru prima dată când papa Francisc a folosit termeni precum ‘steag alb’ sau ‘înfrânt’ în legătură cu războiul din Ucraina, deşi a mai vorbit în trecut despre necesitatea negocierilor pentru încheierea păcii. Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a cerut anterior Papei Francisc să susțină planul de pace al Ucrainei.

În urmă cu câteva zile, liderul turc Erdogan făcea apel la negocieri de pace între Ucraina și Rusia, demers primit cu răceală de Kiev.

Pe 8 martie, în timpul unei conferințe de presă comune cu Volodimir Zelenski la Istanbul, el a repetat această idee și a subliniat că Turcia poate oferi un loc pentru dialog.

Președintele Zelenski a reacționat ferm la apelul pentru negocieri de pace, întrebând cum se pot invita la dialog persoane care blochează, distrug și ucid. El a subliniat dorința Ucrainei de a obține o pace dreaptă, conform celor 10 puncte anunțate anterior de Kiev, respingând prezența Kremlinului la masa negocierilor. Într-un interviu recent, Papa Francisc a menționat Turcia ca un posibil loc pentru negocieri între Kremlin și Kiev, exprimându-și disponibilitatea de a media discuțiile.

Pacea papală

Papa Francisc a afirmat, într-un interviu acordat televiziunii elveţiene RSI, că Ucraina ar trebui să aibă curajul ‘steagului alb’, care este ‘un cuvânt curajos’, şi de a negocia pentru a pune capăt războiului cu Rusia ‘înainte ca lucrurile să se înrăutăţească’.
În interviu, înregistrat luna trecută, papa a fost întrebat despre poziţia sa cu privire la dezbaterea între cei care spun că Ucraina ar trebui să renunţe întrucât nu a putut respinge forţele ruse, şi cei care afirmă că aceasta ar legitima acţiunile părţii mai puternice. Intervievatorul a fost folosit expresia ‘steagul albul’ în întrebare.
‘Este o interpretare, este adevărat’, a răspuns papa Francisc, potrivit unei transcrieri şi a unui video parţial publicate în avans. Interviul integral urmează să fie difuzat pe 20 martie în cadrul unei noi emisiuni culturale.
‘Dar cred că cel mai puternic este cel care se uită la situaţie, se gândeşte la oameni şi are curajul steagului alb şi negociază’, a afirmat papa, adăugând că negocierile ar trebui să aibă loc cu ajutorul puterilor internaţionale.
‘Cuvântul a negocia este un cuvânt curajos. Când vezi că eşti învins, când lucrurile nu merg bine, trebuie să ai curajul să negociezi’, a continuat papa.
Într-un comunicat după publicarea interviului, purtătorul de cuvânt a Vaticanului, Matteo Bruni, a clarificat că suveranul pontif a preluat termenul ‘steagul alb’ de la intervievatorul său şi l-a folosit pentru ‘a indica o oprire a ostilităţilor (şi) un armistiţiu obţinute cu curajul negocierilor’.

Papa: ‘Sunt aici’

‘Poţi simţi ruşine’, a spus papa cu referire la negociere, ‘dar cu câţi morţi se va încheia (războiul)? (Ar trebui) negociat la timp, găsită o ţară care poate fi mediator’, a adăugat el, menţionând Turcia printre ţările care s-au oferit.
‘Să nu vă fie ruşine să negociaţi, înainte ca lucrurile să se înrăutăţească’, a spus papa, care a făcut numeroase apeluri la pace în ‘Ucraina martirizată’ şi a trimis anul trecut un emisar de pace, pe cardinalul italian Matteo Zuppi, să se întâlnească cu autorităţile la Kiev, Moscova şi Washington.
Întrebat dacă este dispus să medieze, papa a răspuns: ‘Sunt aici’.
Anterior, în data de 24 februarie, după rugăciunea antifonului marian „Angelus”, papa Francisc a amintit că s-au împlinit doi ani de la începerea războiului de amploare din Ucraina.

„Atâtea victime, răniți, distrugeri, angoase, lacrimi într-o perioadă care devine teribil de lungă și al cărei sfârșit nu se întrevede încă! Este un război care nu numai că devastează acea regiune a Europei, dar dezlănțuie un val global de frică și ură. În timp ce îmi reînnoiesc cea mai profundă afecțiune pentru chinuitul popor ucrainean și mă rog pentru toți, în special pentru numeroasele victime nevinovate, pledez pentru restaurarea acelui pic de umanitate care creează condițiile pentru o soluție diplomatică în căutarea unei păci juste și durabile” – a spus Sfântul Părinte.

Demers fără rezultat

Într-o vizită anterioară la Budapesta, liderul Bisericii Romano-Catolice, Papa Francisc, a repus pe tapet firavele demersuri pentru a aduce pacea în Ucraina. Șeful statului Vatican a confirmat faptul că este implicat într-un efort de a pune capăt conflictului dintre Rusia şi Ucraina.

Demersurile pentru identificarea unei soluții diplomatice în criza din Ucraina nu țin prima pagină a ziarelor internaționale, pe fondul pregătirilor intense pentru contraofensiva forțelor militare ucrainene.

Statutul Papei Bisericii Romano-Catolice de lider al celui mai mic stat suveran din lume, o enclavă în orașul Roma cu o suprafață de aproximativ jumătate de kilometru pătrat, îi oferă un statut unic la nivel mondial, având atât o calitate religioasă, cât și politică și diplomatică.

Stat ecleziastic, unde  funcțiile înalte sunt ocupate de către clerici romano-catolici, Vaticanul a fost implicat în numeroase demersuri de a aduce pacea în zonele fierbinți ale lumii. Diplomația secretă coordonată de Papa de la Roma a jucat un rol important în astfel de demersuri, o parte rămânând nedescoperite.

Interesele Vaticanului și a Bisericii Romano-Catolice în Ucraina sunt vaste, pornind de la apărarea Bisericii Greco-Catolice din Ucraina și până la susținerea Ucrainei ca stat independent și democratic. Din păcate, vizita unui cap al Bisericii Romano-Catolice în Ucraina a reprezentat mereu o problemă geopolitică spinoasă în relațiile dintre ortodoxie și catolicism, patriarhii ruși opunându-se din toate puterile.

Unul dintre interlocutorii cunoscuți ai Papei, a fost mitropolitul Ilarion Alfeev, unul dintre demnitari importanți ai Patriarhiei Ortodoxe Ruse, fost conducător al Direcției de Relații Externe din cadrul Administrației Patriarhale Ruse. Cunoscut pentru poziția sa radicală, mitropolitul rus a declarat, în urmă cu un număr de ani, că atitudinea provestică a Bisericii Greco-Catolice din Ucraina este rană deschisă în trupul creștinătății.

De când Rusia a invadat Ucraina în februarie 2022, papa Francisc a pledat pentru pace în fiecare săptămână şi şi-a exprimat în mod repetat dorinţa de a acţiona ca intermediar între Kiev şi Moscova. Oferta sa nu a fost acceptată public de către conducerea Federației Ruse. Demersurile papale în acest sens nu au fost sprijinite nici de pricipalele puteri ale lumii, pe fondul intensificării retorice războinice pe diferite fonturi.

Premierul ucrainean Denis Şmihal s-a întâlnit anterior cu papa la Vatican şi a spus că a discutat despre o „formulă de pace” înaintată de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski. El a mai declarat că l-a invitat pe suveranul pontif să viziteze Kievul, fără să fie stabilit un calendar concret.

Papa Francisc a declarat anterior că vrea să efectueze o vizită la Kiev, dar şi la Moscova, în cadrul unei misiuni de pace.

Pacea sultanului

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunţat recent că ţara sa se oferă să găzduiască un summit pentru încheierea păcii între Rusia şi Ucraina, pentru a pune capăt războiului.
La o conferinţă de presă după o întâlnire la Istanbul cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, Erdogan a afirmat că a discutat în detaliu cu acesta despre evoluţia războiului din Ucraina.
Şeful statului a mai afirmat că Turcia va contribui semnificativ la reconstrucţia Ucrainei, după încetarea conflictului.
Zelenski a declarat cu aceeaşi ocazie că Rusia nu va fi invitată la eventuala reuniune la vârf, dar un reprezentant al Moscovei ar putea participa la următoarea întâlnire, după ce se va stabili o foaie de parcurs către pace, convenită cu aliaţii Ucrainei la reuniunea programată în Elveţia.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan l-a primit la Istanbul pe Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei, pentru discuţii referitoare la evoluţia războiului dintre Ucraina şi Rusia.

Preşedinţia turcă a precizat că întâlnirea a început în jurul orei 16.15 GMT (18.15, ora României şi Turciei), după ce Zelenski a vizitat un şantier naval de lângă Istanbul pentru a inspecta lucrările la două corvete construite pentru marina ucraineană.

Turcia este membră a NATO şi a susţinut integritatea teritorială a Ucrainei, dar întreţine, de asemenea, relaţii cordiale cu Rusia şi vorbeşte în mod regulat cu ambele părţi în conflict, în special în calitate de sponsor al acordului privind Marea Neagră, care a ridicat o blocadă rusă de facto a exporturilor de cereale ucrainene.

Vizita lui Zelenski la Istanbul vine înaintea unei vizite aşteptate a preşedintelui rus Vladimir Putin, despre care Kremlinul a declarat că va avea loc după alegerile din Rusia din 15-17 martie.

Biroul lui Zelenski a declarat că agenda discuţiilor cu Erdogan a inclus formula de pace menită să pună capăt războiului cu Rusia, eliberarea prizonierilor de război ucraineni deţinuţi de Moscova şi legăturile bilaterale din industria de apărare.

La începutul întâlnirii, Zelenski a declarat pe platforma X că Ankara şi Kievul ar trebui să colaboreze pentru a obţine securitatea alimentară şi securitatea navigaţiei în Marea Neagră, adăugând că Ucraina doreşte, de asemenea, legături mai puternice în domeniul apărării cu Turcia şi are nevoie de ajutorul acesteia pentru a asigura eliberarea prizonierilor.

„Suntem interesaţi să consolidăm cooperarea bilaterală şi coproducţia cu companiile de apărare turceşti”, a spus el.

Ankara și-a reiterat dorinţa de a pune capăt războiului „pe baza negocierilor”, subliniind în acelaşi timp sprijinul ferm şi continuu pentru integritatea teritorială, suveranitatea şi independenţa Ucrainei.

Săptămâna trecută, ministrul turc de externe Hakan Fidan a declarat, după întâlnirea cu omologul rus Serghei Lavrov la Forum Diplomatic de la Antalya, că a venit timpul ca Kievul şi Moscova să înceapă discuţiile pentru încetarea focului, dar a adăugat că acest lucru nu trebuie să însemne recunoaşterea ocupaţiei ruseşti.

Kievul răspunde

Întrebat la acelaşi forum dacă Ucraina ar putea continua să lupte în cazul în care sprijinul occidental scade, ministrul adjunct de externe ucrainean Mîkola Tociţki a declarat că doar o retragere completă a Rusiei ar pune capăt luptelor, chiar dacă Ucraina nu are „100% sprijin” din partea partenerilor săi occidentali.

Sursa turcă a precizat că printre alte puncte de pe ordinea de zi a întâlnirii cu Zelenski se numără siguranţa navigaţiei comerciale, după încetarea Iniţiativei Mării Negre, la care Rusia a renunţat în iulie anul trecut.

Acest acord, mediat de Turcia şi de Naţiunile Unite, a permis Ucrainei să exporte în siguranţă cereale din porturile sale din Marea Neagră. Ankara a făcut presiuni pentru a-l reactiva, dar Rusia, care a declarat că solicitările sale de condiţii mai bune pentru propriile exporturi de alimente şi combustibil au fost ignorate, a spus că nu este interesată.

Turcia, care controlează ieşirea de la Marea Neagră, a oferit sprijin militar Kievului, opunându-se în acelaşi timp sancţiunilor occidentale impuse Rusiei.

Ca parte a actului său de echilibrare, Ankara s-a oferit să medieze între părţi şi să găzduiască discuţii de pace, menţinându-şi în acelaşi timp legăturile cu Ucraina în domeniul industriei de apărare şi aprofundându-şi cooperarea energetică cu Rusia. De asemenea, a semnat un acord pentru a participa la reconstrucţia postbelică a Ucrainei.

Luna trecută, Reuters a relatat în exclusivitate că ameninţarea SUA de a aplica sancţiuni firmelor financiare care fac afaceri cu Rusia a răcit comerţul turco-rus, perturbând sau încetinind unele plăţi atât pentru petrolul importat, cât şi pentru exporturile turceşti.

Turcia, având relații cu ambele părți implicate și experiență în medierea conflictelor internaționale, poate oferi un cadru neutru pentru negocieri. Cu toate acestea, succesul depinde de voința și flexibilitatea ambelor părți implicate în conflict, precum și de complexitatea problemelor geopolitice și de securitate.

Planul lui Zelenski

Planul de pace prezentat de liderul de la Kiev, și susținut de majoritatea aliaților Ucrainei prevede 10 puncte.

1. Siguranţa radiologică şi nucleară, cu accent pe restabilirea securităţii în jurul celei mai mari centrale nucleare din Europa, Zaporojie, din Ucraina, care este acum ocupată de armata rusă;

2. Securitatea alimentară, incluzând protejarea şi asigurarea exporturilor de cereale ale Ucrainei către cele mai sărace naţiuni din lume;

3. Securitatea energetică, cu accent pe restricţiile de preţ asupra resurselor energetice ruseşti, precum şi pe sprijinirea Ucrainei în refacerea infrastructurii energetice, din care jumătate a fost afectată de atacurile ruseşti;

4. Eliberarea tuturor prizonierilor şi deportaţilor, inclusiv a prizonierilor de război şi a copiilor deportaţi în Rusia;

5. Restabilirea integrităţii teritoriale a Ucrainei – despre care Zelenski a spus că „nu poate fi negociată” – şi reafirmarea acesteia de către Rusia în conformitate cu Carta ONU;

6. Retragerea trupelor ruseşti din toate regiunile şi încetarea ostilităţilor, restabilirea frontierelor de stat ale Ucrainei cu Rusia. Kievul insistă pe retragerea armatei și autorităților ruse și din Crimeea, anexată ilegal în 2014, nu numai pe regiunile declarate anexate după ofensiva pe scară largă declanșată de Rusia în februarie 2022;

7. Justiţie, care să includă înfiinţarea unui tribunal special care să judece crimele de război ruseşti;

8. Prevenirea ecocidului, necesitatea de a proteja mediul, cu accent pe deminare şi refacerea instalaţiilor de tratare a apei;

9. Prevenirea escaladării conflictului şi construirea unei arhitecturi de securitate în spaţiul euro-atlantic, incluzând garanţii pentru Ucraina;

10. Confirmarea încheierii războiului, care să includă un document semnat de părţile implicate.

Sunt puține informații despre condițiile impuse de Rusia pentru pace în Ucraina, iar detalii specifice despre aceste condiții pot varia în funcție de evoluțiile politice și militare din teren. Surse oficiale menționează că Rusia a exclus patru țări occidentale (SUA, Regatul Unit, Franța și Germania) dintr-un eventual efort de mediere a conflictului în Ucraina, subliniind că acestea nu pot avea pretenții la un rol de mediatori neutri în procesul de pace.

Ofensivă rusă

Trupele ruse au crescut presiunea asupra poziţiilor defensive ucrainene în timpul unor lupte grele în estul Ucrainei, a declarat comandantul ucrainean al regiunii.
Luptele sunt centrate în zona situată la vest de Bahmut, a declarat Serhii Sidorinon pentru televiziunea ucraineană.”Inamicul suferă pierderi grele, dar îşi completează constant rândurile cu noi rezerve”, a spus el. Scopul atacurilor ruseşti este să ajungă la Ceasiv Yar.”Se luptă ziua, dar şi noaptea”, a spus Sidorin.
La rândul lor, forţele armate ucrainene au încercat să rupă avântul ofensiv rusesc cu contraatacuri, dar au fost împinse înapoi în satul Ivanivske.
„Inamicul încearcă în prezent să ia cu asalt oraşul, atât frontal, cât şi dinspre flancuri”, a spus Sidorin. Informaţiile nu au putut fi iniţial verificate în mod independent.
Între timp, oficiali de la Moscova şi din sudul Rusiei au declarat sâmbătă că apărarea antiaeriană a doborât zeci de drone ucrainene care au vizat zone din sudul Rusiei în timpul nopţii.
Efectele unui atac asupra oraşului Taganrog de la Marea Azov sunt încă în curs de evaluare, a scris pe Telegram guvernatorul regiunii Rostov, Vasili Golubev.
Potrivit rapoartelor ruse, regiunea Rostov din apropierea graniţei cu Ucraina a fost cel mai puternic afectată, fiind înregistrate 41 de atacuri. De asemenea, au fost distruse mai multe drone care se apropiau de oraşul Morozovsk, la aproximativ 230 de kilometri de capitala regională Rostov-pe-Don.
Presa independentă a raportat că dronele ucrainene au vizat şi o fabrică de avioane militare ruseşti din regiune. Iniţial nu au existat informaţii despre daune.
În regiunea Kursk, guvernatorul a raportat că resturi de la o dronă ucraineană doborâtă au lovit acoperişul unui spital, dar nu au provocat victime.
Pe frontul diplomatic, membrii Grupului de Contact pentru Apărarea Ucrainei (UDCG) urmează să se întâlnească din nou luna aceasta la Baza Aeriană Ramstein din Germania pentru a discuta sprijinul pentru efortul de război al Kievului. La invitaţia secretarului american al Apărării Lloyd Austin, grupul urmează să se întrunească pe 19 martie.
Cunoscută şi sub numele de Grupul Ramstein, alianţa a 56 de ţări coordonează livrările de arme către Ucraina, care se bazează pe sprijinul occidental pentru a respinge forţele ruse. De asemenea, miniştrii apărării şi oficialii militari de vârf sunt aşteptaţi să discute şi despre alte preocupări comune de securitate la această reuniune a grupului. UDCG este formată din toate cele 32 de state membre ale NATO, inclusiv Suedia după aderarea sa pe 7 martie, precum şi alte 24 de ţări care s-au opus invaziei ruse. Ultima întâlnire a avut loc, prin videoconferinţă, pe 14 februarie.

Ajutor cu picătura

Şeful diplomaţiei ucrainene a atenţionat recent Occidentul împotriva ajutorului „cu picătura” furnizat Kievului, adăugând că doar livrări regulate de material militar ar permite evitarea unei extinderi a războiului în afara Ucrainei.
„Strategia ce constă în a furniza ajutor Ucrainei cu picătura nu mai funcţionează”, a declarat Dmitro Kuleba în timpul unei vizite la Vilnius. „S-a terminat (cu această strategie) şi, dacă lucrurile continuă după cum se derulează în prezent, aceasta nu se va termina bine pentru noi toţi”, a adăugat Kuleba în timpul unei conferinţe de presă la finalul unei întrevederi cu omologii săi francez, lituanian, leton şi eston.
Şeful diplomaţiei ucrainene a îndemnat la „o aprovizionare fără restricţii şi la timp cu arme şi muniţii pentru a se asigura că Ucraina va învinge Rusia”.
Dmitro Kuleba a îndemnat de asemenea la transferarea pe teritoriul ucrainean a unor antrenamente militare conduse de Occident, a unor servicii de mentenanţă a armelor, precum şi a producţiei de echipamente militare, operaţiune ce ar crea mai multă logistică pentru ţara sa, potrivit lui Kuleba.
Ministrul ucrainean de externe i-a invitat pe toţi cei care se îndoiesc că războiul ar putea depăşi frontierele Ucrainei „să se trezească şi să citească cărţile de istorie”. Aceasta ar ajuta, potrivit lui, „să fie evitată o situaţie în care veţi trebui să luaţi decizii la o scară complet diferită a tragediei pentru a vă apăra propriile sate, oraşe şi teritorii”.
„Decizii slabe: mai mult război. Decizii puternice: sfârşitul războiului. Este simplu”, a declarat el.

Linii roșii

La rândul său, ministrul lituanian al afacerilor externe Gabrielius Landsbergis a subliniat că aliaţii occidentali ai Ucrainei „ar trebui să traseze linii roşii pentru Rusia”, nu pentru ei înşişi şi „să nu excludă nicio formă de sprijin pentru Ucraina”, făcând ecoul recentelor declaraţii ale preşedintelui francez.
De asemenea, ministrul lituanian s-a declarat „fericit că drapelul ucrainean este alături de (drapelul) francez cu această ocazie”.
La sfârşitul lui februarie, Emmanuel Macron a declarat că trimiterea în Ucraina a unor trupe terestre „nu ar trebui exclusă” în numele unei „ambiguităţi strategice” şi că totul va fi făcut pentru ca Rusia lui Vladimir Putin că piardă acest război.
Până acum, europenii şi americanii s-au delimitat de poziţia franceză, însă Emmanuel Macron, care a organizat săptămâna trecută o conferinţă internaţională de sprijin militar pentru Ucraina, o consideră necesară pentru a relua „iniţiativa” în faţa Moscovei.
Potrivit ministrului francez al afacerilor externe Stephane Séjourné, Occidentul nu-şi poate asuma „riscul unei victorii ruse în Ucraina, pentru că aceasta va avea un preţ foarte ridicat pentru noi toţi”.
„Pentru că noi ştim bine că Rusia nu se va opri aici”, a adăugat el. „În acest cadru, trebuie astăzi să nu ne interzicem nimic în termeni de noi acţiuni”, a mai declarat Séjourné.

Șarjă poloneză

Şeful diplomaţiei poloneze Radoslaw Sikorski a reacţionat pozitiv la recentele declaraţii ale preşedintelui francez Emmanuel Macron, conform căruia nu trebuie exclusă trimiterea de trupe ale aliaţilor NATO în Ucraina.
„Prezenţa forţelor NATO în Ucraina nu este de neconceput”, a scris Sikorski pe reţeaua socială X, fosta Twitter, vineri seara, la peste o săptămână după ce liderul francez a generat dezbateri aprinse cu afirmaţiile sale în timpul unei reuniuni a liderilor europeni.
„Apreciez iniţiativa preşedintelui francez Emmanuel Macron, pentru că lui Putin trebuie să-i fie frică, nu nouă să ne fie frică de Putin”, a continuat Sikorski.
Polonia este un aliat ferm al Ucrainei încă de când Rusia şi-a lansat invazia la scară largă împotriva Ucrainei, în februarie 2022.
Poziţia lui Sikorski contrastează cu cea a prim-ministrului polonez Donald Tusk, care, în timpul vizitei sale de săptămâna trecută la Praga, a spus clar că Polonia nu intenţionează să trimită trupe pentru a susţine Ucraina. Potrivit lui Tusk, aliaţii ar trebui să se concentreze pe a-i acorda Ucrainei sprijin maxim în eforturile sale militare împotriva invaziei ruse.
Emmanuel Macron a provocat un val de reacţii de îngrijorare atunci când a spus că trimiterea de trupe ale Occidentului în Ucraina nu trebuie scoasă din calcul.
„Nu există în prezent un consens asupra unei desfăşurări oficiale de trupe terestre”, a spus Macron în timpul conferinţei aliaţilor europeni ai Ucrainei care a avut loc la Paris pe 26 februarie. „Însă în dinamică nimic nu trebuie exclus. Vom face tot ce este necesar pentru a ne asigura că Rusia nu poate câştiga acest război”, a declarat preşedintele francez.
Afirmaţia sa a provocat rapid reacţii negative din partea câtorva state membre NATO. Mai târziu, ministrul francez al apărării Sebastien Lecornu a declarat că afirmaţiile preşedintelui francez „au fost scoase din context” şi că Macron a reafirmat că Franţa nu va fi „co-beligerantă” în conflictul din Ucraina.

Opoziție britanică

Şeful diplomaţiei britanice David Cameron şi-a exprimat opoziţia faţă de trimiterea de trupe occidentale în Ucraina, chiar şi pentru a forma acolo soldaţi, într-un interviu pentru cotidianul german Süddeutsche Zeitung, citat de mass-media internațională.
Întrebat dacă, în opinia sa, este un lucru inteligent ca în situaţia actuală să se excludă orice trimitere de soldaţi occidentali în Ucraina, Cameron a răspuns publicaţiei germane: „Misiunile de formare sunt mai bine executate în afara ţării. În Marea Britanie, noi am format 60.000 de soldaţi ucraineni”.
„Ar trebui să evităm să creăm ţinte evidente pentru Putin”, a spus David Cameron, potrivit declaraţiilor sale traduse în germană de cotidianul citat.
Pe 26 februarie, preşedintele francez Emmanuel Macron a suscitat o intensă polemică după ce a afirmat că trimiterea de trupe occidentale în Ucraina nu poate fi exclusă în viitor.
Guvernul britanic a reacţionat o zi mai târziu, precizând că „un mic număr” de persoane trimise de Regatul Unit se aflau deja în Ucraina „pentru a susţine forţele armate ucrainene, în special în termeni de formare medicală”. „Nu prevedem desfăşurarea (de soldaţi britanici în Ucraina) la o scară mai mare”, a continuat purtătorul de cuvânt al prim-ministrului britanic Rishi Sunak.
Anterior, ministrul francez al apărării Sebastien Lecornu a precizat că trimiterea de „trupe terestre combatante” în Ucraina nu este luată în calcul. Însă, el a estimat că există căi de explorat pentru „deminare, pentru formarea de soldaţi ucraineni pe teritoriul ucrainean”. „Cu cât mai mult va trebui Ucraina să-şi crească armata, cu atât mai importante vor fi necesităţile de a majora pregătirea” soldaţilor ucraineni, a adăugat ministrul francez.

Totodată, în interviul său pentru Süddeutsche Zeitung, David Cameron a reafirmat utilitatea, în opinia lui, a armelor cu rază de acţiune lungă pentru a susţine Ucraina şi a evocat ideea de a ajuta Berlinul să îşi depăşească reticenţele în a furniza Kievului rachete Taurus de fabricaţie germană.

Problema Taurus

Întrebat dacă Londra ar putea ajuta Germania să rezolve problemele care împiedică livrarea de rachete Taurus, Cameron a spus: „Suntem hotărâţi să lucrăm în strânsă colaborare cu partenerii noştri germani asupra acestei probleme, la fel ca alţii, pentru a ajuta Ucraina”.
Cameron a mai fost întrebat de Süddeutsche Zeitung cu privire la opţiunea deja evocată în ianuarie de presă: cea privind un fel de troc în care Berlinul să furnizeze rachete Taurus Londrei şi apoi Regatul Unit alte rachete Storm Shadow Ucrainei.
„Suntem gata să examinăm toate opţiunile pentru a obţine un impact maxim pentru Ucraina. Însă eu nu voi da detalii şi nu voi dezvălui adversarilor noştri ceea ce noi intenţionăm să facem”, a spus Cameron.
De teama unei escaladări a conflictului, Berlinul refuză de mai multe luni să livreze Kievului rachete Taurus, cu o rază de acţiune de peste 500 de km şi care ar putea prin urmare, dacă Ucraina ar dispune de ele, să vizeze obiective mult mai în adâncul teritoriului rus.
Kievul a obţinut începând din luna mai a anului trecut rachete Storm Shadow/Scalp (rază de acţiune de 250 km), livrate de Franţa şi Regatul Unit, apoi rachete americane ATACMS (rază de acţiune de 165 de km).

Ucraina „trebuie să câştige războiul”

Ministrul britanic al apărării Grant Shapps a insistat vineri, în timpul vizitei sale la Kiev, că Ucraina „trebuie să câştige războiul” cu Rusia şi pentru aceasta aliaţii ei trebuie să-şi intensifice sprijinul, după ce a anunţat în ziua precedentă că Regatul Unit va furniza armatei ucrainene un nou pachet de ajutor militar ce cuprinde peste 10.000 de drone de atac şi de recunoaştere.
Într-un mesaj video postat pe reţeaua de socializare X, ministrul britanic afirmă că a venit la Kiev „pentru a da alarma în lumea democratică”, întrucât „trebuie să ne asigurăm că Ucraina câştigă războiul”.
„Regatul Unit s-a angajat să facă mai mult ca niciodată, cu cel mai mare pachet de ajutor militar al nostru până în prezent”, a subliniat oficialul britanic, referindu-se la cele 10.000 de noi drone.
„Fiecare naţiune trebuie acum să facă la fel şi să se asigure că libertatea triumfă în faţa tiraniei”, a indicat el în continuare.
Ministrul britanic al apărării a anunţat joi că regatul Unit va furniza armatei ucrainene anul acesta „peste 10.000 de drone”, inclusiv drone de atac, iar guvernul de la Londra a alocat pentru acest demers încă 125 de milioane de lire sterline, în plus faţă de cele 200 de milioane de lire promise anterior.
Pachetul include circa o mie de drone de atac de unică folosinţă, plus drone de supraveghere maritimă şi de atac ce pot fi folosite contra navelor flotei ruse de la Marea Neagră, dar cea mai mare parte a pachetului va cuprinde drone FPV (First Person View), acestea din urmă fiind drone dirijate de un pilot care vede într-o cască sau pe ecranul unui calculator imaginea terenului deasupra căruia zboară drona.
Atât armata rusă cât şi cea ucraineană folosesc intens dronele pentru recunoaştere, pentru reglarea tirului artileriei şi pentru atacuri asupra infanteriei şi echipamentelor militare, inclusiv asupra tancurilor, blindatelor sau obuzierelor.
Trupele ucrainene încearcă de asemenea să compenseze cu ajutorul dronele deficitul de muniţie de artilerie cu care se confruntă. Însă armata rusă foloseşte mijloace performante de război electronic pentru neutralizarea dronelor, iar industria militară rusă a conceput de la începutul războiului mai multe tipuri de drone de atac şi recunoaştere.
De exemplu, Rusia a dezvăluit săptămâna trecută o dronă FPV necunoscută până atunci, denumită „Piranha”, cu care a distrus unul dintre tancurile americane Abrams furnizate Ucrainei de SUA, un alt tanc de acelaşi tip fiind apoi distrus de drone Upyr („Vampir”).

Share our work
Armenia, gată să adere la Uniunea Europeană?

Armenia, gată să adere la Uniunea Europeană?

Autoritățile de la Erevan analizează posibilitatea de a depune o cerere de aderare la Uniunea Europeană, a declarat ministrul armean de externe Ararat Mirzoian, relatează mass-media regională. Demersul are loc pe fondul strategiei armene de stabilire a unor legături mai strânse cu Occidentul în faţa tensiunilor cu aliatul tradiţional Rusia.

Presiuni geopolitice

„În prezent, sunt discutate pe larg în Armenia multe oportunităţi noi şi nu va fi un secret dacă spun că printre acestea se numără şi aderarea la Uniunea Europeană”, a declarat Mirzoian într-un interviu acordat postului de televiziune turc TRT World cu ocazia Forum Diplomatic care a avut loc în Antalya, semn al noilor relații dintre Erevan și Ankara.

În prezent, Armenia are din iunie 2021 un acord de parteneriat cu Uniunea Europeană.

De la venirea la putere, în urma unei revoluţii, în 2018, premierul armean Nikol Paşinian a aprofundat legăturile Armeniei cu Europa şi Statele Unite, atrăgând în mod repetat mânia aliatului tradiţional Rusia.

Erevanul a declarat în repetate rânduri că alianţa sa cu Moscova nu se extinde şi la războiul din Ucraina, în timp ce Paşinian a acuzat Rusia că încearcă să-i submineze guvernul.

Armenia acuză, de asemenea, Rusia că nu a reuşit să o apere împotriva rivalului de lungă durată, Azerbaidjanul, care s-a apropiat de Moscova în ultimii ani şi cu care Erevanul are un conflict legat de enclava Nagorno-Karabah.

Acuzații reciproce

Armenia şi Azerbaidjanul s-au acuzat reciproc de tiruri la frontiera dintre cele două ţări rivale din Caucaz, un incident care, potrivit Erevanului, a provocat moartea a cel puțin 4 soldați armeni.

Marţi dimineaţă, „unităţi ale forţelor armate azere au deschis focul (…) asupra poziţiilor armene din apropierea Nerkin Hand”, un sat din sudul regiunii Siunik, care se învecinează atât cu Azerbaidjanul, cât şi cu enclava azeră Nahcivan, a precizat Ministerul armean al Apărării într-un comunicat. „Potrivit informaţiilor preliminare, doi armeni au fost ucişi şi alţi câţiva au fost răniţi”, a adăugat acesta.

Potrivit unui comunicat al Ministerului azer al Apărării din Azerbaidjan, forţele armene au tras de două ori luni seara asupra poziţiilor sale „în direcţia satului Kohanabi, în regiunea Tovuz”, din nord-vestul Azerbaidjanului.

La rândul său, serviciul azer al gărzii de frontieră a afirmat că acest atac asupra poziţiilor armene a fost o „operaţiune de răzbunare” ca răspuns la o „provocare” a forţelor armene care a avut loc luni seara şi care, potrivit Baku, s-ar fi soldat cu rănirea unui soldat azer.

La finalul operaţiunii de marţi, „postul militar din care s-au tras focuri de armă (…) a fost complet distrus”, a precizat serviciul azer de pază a frontierei, promiţând un „răspuns şi mai sever şi mai hotărât” la „orice provocare” la frontiera dintre Armenia şi Azerbaidjan.

Ministerul armean al Apărării a respins aceste acuzaţii, afirmând că ele „nu corespund realităţii”.

Acest incident intervine la scurt timp după realegerea preşedintelui azer Ilham Aliev, care se află la putere în această ţară bogată în hidrocarburi de două decenii. Omul forte de la Baku, în vârstă de 62 de ani, profită de victoria sa militară asupra locuitorilor din Nagorno-Karabah. În septembrie 2023, armata azeră, într-o ofensivă fulgerătoare, a preluat controlul total asupra acestei enclave muntoase populate de armeni şi autoproclamate republică, forţând zeci de mii de locuitori să fugă.

În timp ce susţine că urmăreşte un proces de pace cu Armenia, preşedintele azer nu şi-a ascuns niciodată celelalte ambiţii teritoriale ale sale: controlul regiunii armene Siunik pentru a lega enclava Nahcivan de restul Azerbaidjanului.

Acord militar

Armenia a semnat cu Franţa un contract în vederea achiziţionării de puşti de precizie de la societatea franceză PGM şi o scrisoare de intenţie în vederea formării unor ofiţeri armeni, în contextul în care Erevanul încearcă să-şi reducă dependenţa de Moscova.

”Armenia a adoptat ideea de a-şi moderniza armata. Ne vom folosi propriile mijloace şi ajutorul statelor partenere. Este vorba despre utilizarea tuturor instrumentelor păcii pentru a-şi apăra frontierele”, a declarat ministrul armean al Apărării Suren Papikian într-o conferinţă de presă comună cu omologul său francez Sébastien Lecornu. Valoarea contractului de achiziţie nu a fost dezvăluită.

Franţa s-a angajat totodată să ofere burse unor ofițeri armeni la vestita Academie Militară Saint-Cyr Coëtquidan şi va participa și la antrenarea corpului de subofițeri ai armatei armene, dar și a forțelor speciale.

Sébastien Lecornu anunţă că Franţa urmează să trimită un consilier militar specilist în apărare sol-aer, care să ajute Armenia să se apere ”de eventuale atacuri potenţiale agresoare” vizând civili.

Armenia ”se întoarce către partenerii săi care sunt cu adevărat furnizori de securitate”, declară el în această conferinţă de presă, răspunzând unei întrebări despre îndepărtatea Erevanului de Moscova, aliatul său istoric.

Armenia a lansat un proces de refomare a forţelor sale armate, a doctrinei militare şi a normelor sovietice.

Cooperarea Armeniei cu Franţa, după ce a fost înfrânt în 2020 în războiul cu Azerbaidjanul, a intrat în ”faza practică”, ”de natură sistemică şi de mare anvergură”, potrivit lui Suren Papikian.

Parisul se teme de o nouă confruntare militară cu Azerbaisjanul, rivalul istoric al Erevanului, în această regiune tulbure din Caucaz.

Franţa şi Armenia au semnat în toamnă o scrisoare de intenţie în domeniul apărării aeriene, care prevede achiziţionarea a trei radare de tip Ground Master (GM200) de la Thalès, care permit detectarea unei aeronave inamice aflate la 250 de kilometri distanţă, şi de binocluri cu viziune pe timpul nopţii, fabricate de Safran – livtrate joi.

Azerbaidjanul a recucerit, într-o ofensivă-fulger în septembrie, întreaga regiune separatistă azeră Nagorno Karabah, susţinută de Armenia, după 30 de ani de conflict.

Încă au loc în continuare confruntări armate între armatele armeană şi azeră, care s-au acuzat reciproc, la jumătatea lui februarie, de tiruri la frontieră soldate cu moartea a patru armeni, potrivit Erebavului.

Armenia aderă la CPI

Armenia s-a alăturat în mod oficial Curţii Penale Internaţionale (CPI), au anunţat oficialii, o mişcare pe care aliatul tradiţional Moscova a denunţat-o ca fiind neprietenoasă, scrie The Guardian.

Curtea cu sediul la Haga a emis în martie un mandat de arestare pe numele preşedintelui rus, Vladimir Putin, în legătură cu războiul din Ucraina şi cu deportarea ilegală de copii în Rusia.

Erevanul este acum obligat să îl aresteze pe liderul rus dacă acesta pune piciorul pe teritoriul său.

„Statutul de la Roma al CPI a intrat oficial în vigoare pentru Armenia la 1 februarie”, a declarat pentru AFP reprezentantul oficial al ţării pentru probleme juridice internaţionale, Yeghishe Kirakosyan.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Armenia a luat o „decizie greşită” atunci când parlamentul său a votat, în octombrie, ratificarea statutului de la Roma al CPI, iar ministerul rus de Externe a calificat acest demers drept un „pas neprietenos”.

Armenia găzduieşte o bază militară rusă permanentă şi face parte din alianţa militară condusă de Moscova, Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC), care cuprinde mai multe foste republici sovietice.

Ţările occidentale au salutat ratificarea, care marchează extinderea jurisdicţiei curţii în ceea ce a fost mult timp considerat a fi curtea din spate a Rusiei.

„Lumea devine tot mai mică pentru autocratul de la Kremlin”, a declarat preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, referindu-se la Putin, după ce Armenia a ratificat statutul CPI în octombrie.

Prim-ministrul Armeniei, Nikol Pashinyan, a încercat să asigure Rusia că ţara sa se ocupă doar de ceea ce consideră a fi crime de război comise de vecinul său, Azerbaidjan, în conflictul lor de lungă durată, şi că nu vizează Moscova.

„Armenia a sperat că, prin aderarea la CPI, făcând un pas atât de sensibil pentru Rusia, ar putea primi garanţii de securitate din partea Occidentului”, a declarat pentru AFP analistul independent Vigen Hakobyan.

„Dar se pare că şi-a tensionat legăturile cu Rusia fără a primi garanţii reale de securitate din partea Occidentului”.

Armenia a semnat statutul de la Roma în 1999, dar nu l-a ratificat, invocând contradicţii cu constituţia ţării.

Curtea Constituţională a declarat în martie că aceste obstacole au fost eliminate după adoptarea de către Armenia a unei noi constituţii în 2015.

În noiembrie 2023, Erevanul a depus în mod oficial instrumentul de ratificare a statutului de la Roma.

Share our work
Serviciul de Informații și Securitate: Evaluarea implicării Federației Ruse în procesele electorale din Republica Moldova în 2024-2025

Serviciul de Informații și Securitate: Evaluarea implicării Federației Ruse în procesele electorale din Republica Moldova în 2024-2025

Directorul Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova, Alexandru Musteață, a dezvăluit în cadrul unei conferințe de presă susținute pe 5 martie, rezultatele unei analize extinse asupra implicării Federației Ruse în procesele electorale din 2024-2025. Potrivit acestuia, Federația Rusă desfășoară o serie de acțiuni fără precedent, cu scopul de a compromite procesele democratice și integrarea europeană a Republicii Moldova, menținându-și influența în țară.

Șeful SIS a subliniat că strategia Kremlinului se desfășoară în trei etape, prima fiind pusă în aplicare încă din 2023, odată cu alegerile locale. Etapele doi și trei sunt programate să se desfășoare în timpul referendumului și alegerilor prezidențiale din toamna acestui an și în 2025, când vor avea loc alegeri parlamentare.

Conform analizei SIS, Kremlinul și-a stabilit obiective tactice clare pentru următorii doi ani electorali în Republica Moldova. În 2024, principalul scop al Kremlinului este de a compromite referendumul pentru integrarea europeană și de a submina candidații politici care susțin acest curs. Se estimează că acei candidați sprijiniți de Rusia au șanse reduse de a obține un mandat prezidențial. În aceste circumstanțe, strategiile utilizate sunt menite să compromită referendumul din toamnă și să valorificate tacticile aplicate în contextul alegerilor parlamentare. Pentru anul 2025, Moscova își propune să sprijine partidele politice pro-ruse în obținerea unui loc în Parlament. Aceste partide ar urma să formeze o majoritate parlamentară sau, cel puțin, să aibă o viziune mai moderată în ceea ce privește integrarea europeană.

Potrivit informațiilor în raport, strategia Kremlinului pentru îndeplinirea obiectivelor sale în Republica Moldova se bazează pe trei elemente cheie. Primul element implică actorii politici care sunt sub influența directă sau indirectă a Kremlinului, împărțiți în trei categorii: cei legați de grupuri criminale organizate conduse de cetățeni moldoveni căutați, politicieni care sunt deschis pro-Rusia și cei care se declară „pro-naționali”, dar mențin o relație camuflată cu reprezentanții Moscovei. A doua componentă se bazează pe crearea mai multor crize în plan economic, social, prin instigarea la ură interetnică, dar și crize de securitate inclusiv în Găguzia. Există o tendință vizibilă de creare a unui nou centru de putere în regiune, care nu doar întărește narativele promovate de Moscova, dar poate fi folosit și ca instrument de șantaj împotriva autorităților de la Chișinău prin exacerbarea problemelor separatiste și autonomiste. La fel și în cazul Transnistriei, Tiraspolul adresând o scrisoare Kremlinului prin care solicită protecție împotriva presupuselor acte de „genocid” din partea autorităților de la Chișinău.

În plus, se observă promovarea unor teme noi, precum persecutarea populației rusofone, subminarea sistemului ecleziastic al țării sau denigrarea autorităților din Republica Moldova. Proiecțiile mai indică și apariția unor narative false în viitorul apropiat, printre care se numără idei precum „se vrea ca R. Moldova să intre în NATO și să facă unirea cu România”, „se va da ordin ca moldovenii să plece la război în Ucraina” sau „statalitatea R. Moldova este atacată şi cetățenii trebuie să se unifice pentru a o apăra”.

Ultima componentă din strategia rusă o reprezintă intensificarea atacurilor informaționale care să amplifice efectul psihologic al crizelor. Aceasta se materializează prin plasare de informații false în spațiul public, utilizarea pe scară largă a rețelelor sociale și construirea a noi canale TV de distribuire a propagandei. De asemenea, s-a constatat o creștere exponențială a numărului de profiluri false și anonime pe diverse platforme de socializare, cu accent pe Telegram, TikTok și Facebook.

Pentru a pune în aplicare acest plan, gruparea lui Ilan ŞOR este forța motrice de acțiune a Rusiei în Republica Moldova. Principala sa sursă de influență derivă din controlul exercitat asupra factorilor de conducere din regiunile cu tendințe autonomiste și separatiste. Obiectivul său, pentru anul 2024, este de a compromite rezultatele referendumului din toamna acestui an, prin utilizarea unei retorici anti-Chișinău și anti-UE, la pachet cu abordări populiste. De asemenea, Ilan Șor funcționează ca sponsor al actorilor politici care pledează pentru o orientare statalistă și promovează neutralitatea. Chiar dacă aceștia ar putea pretinde că urmăresc interesele naționale, analiza SIS relevă sincronizarea lor cu retorica propagandistică rusă.

Și protestele de stradă vor continua, având ca obiectiv asocierea direcției europene cu deteriorarea stării economice și sărăcirea populației. Perspectivele indică o reluare a protestelor începând cu luna martie 2024, cu un accent accentuat pe sprijinirea vectorului eurasiatic și promovarea intereselor pro-ruse. Strategia de organizare a protestelor implică atragerea persoanelor predispuse să intre în confruntări agresive cu forțele de ordine și adoptarea unor acțiuni mai violente.

Share our work