Antonio Guterres rămâne la cârma ONU
Consiliul de Securitate a aprobat acordarea unui al doilea mandat lui Antonio Guterres la conducerea ONU. Noul mandat va fi exercitat între 2022 şi 2026. În această perioadă se consideră că Guterres se va concentra pe rezolvarea de conflicte din diferite regiuni.
Secretar general al ONU din ianuarie 2017, fostul premier portughez a fost singurul candidat în cursă. Alte 12 candidaturi individuale nu au fost acceptate pe motiv că nu au fost susţinute de una din cele 193 de ţări membre ale Organizaţiei. Decizia lui Guterres de a rămâne la cârma ONU este considerată o soluție de compromis.
Consiliul de Securitate, arbitru suprem
În cadrul unei scurte sesiuni în spatele uşilor închise, Consiliul de Securitate, esenţial în procesul de numire, a decis în unanimitate să recomande Adunării Generale a ONU să prelungească mandatul secretarului general. Confirmarea oficială a Adunării este aşteptată în câteva săptămâni.
După un prim mandat consacrat limitării consecinţelor potenţial drastice pentru Organizaţie ale politicii unilaterale a lui Donald Trump, Antonio Guterres va trebui să aibă „un plan de luptă pentru toate crizele arzătoare”, consideră un diplomat.
În acest domeniu, bilanţul său din ultimii cinci ani este unul slab, în contextul în care Siria, Yemen sau Mali sunt încă în căutarea unei soluţii politice. A fost găsită o denumire pentru Macedonia, care a devenit Macedonia de Nord. În Libia a demarat un proces de pacificare, însă acolo ONU are un rol marginal. O parte din criticii său au rămas surprinși de decizia luată de Guterres de a rămâne la cârma ONU.
Ambiții strategice
Antonio Guterres este un adept al unei diplomaţii de culise. El a afirmat că va depune toate eforturile pentru a evita o agravare a conflictului din Cipru. El va mai încerca să limiteze conflictul civil din regiunea etiopiană Tigray şi să impulsioneze activitatea Consiliului de Securitate.
Antonio Guterres a fost acuzat că rezultatele primului său mandat sunt limitate. Un exemplu dat este pasivitatea ONU în faţa genocidului asupra etnicilor rohingya în Myanmar începând din 2017.
La începutul lunii mai, Antonio Guterres sublinia că „elementele cheie ale activităţilor” sale se bazează pe discreţie.
„Uneori, pentru a fi eficient, trebuie să acţionezi discret, pentru a stabili canale de legătură între părţi. Ele sunt esenţiale pentru a evita ce e mai rău în confruntări şi pentru a încerca să găsim soluţii”, a spus el atunci. (N.G.)