Kremlinul intensifică războiul spionilor împotriva Estoniei

Kremlinul intensifică războiul spionilor împotriva Estoniei

Rusia, supărată pe membrii NATO din estul Europei

Rusia, supărată pe membrii NATO din estul Europei

Ministerul de Externe rus a anunţat marţi că l-a declarat persona non grata pe un diplomat eston, al cărui nume nu îl face public, ”pe baza principiului reciprocităţii”. Acesta este al doilea diplomat eston expulzat din Federaţia Rusă în mai puţin de o lună, într-o escaladare a scandalului de spionaj cu Tallinnul, în contextul relaţiilor deja tensionate dintre Moscova şi Uniunea Europeană.

Rusia l-a acuzat luna trecută pe unul dintre consulii Estoniei de activităţi de spionaj şi l-a expulzat, determinând Estonia să expulzeze la rândul său un diplomat rus.

Ambasadorul Estoniei la Moscova, Margus Laidre, a fost convocat marţi la sediul MAE rus, unde i s-a adus la cunoştinţă despre expulzarea diplomatului, care trebuie să părăsească teritoriul Rusiei în decurs de o săptămână.

Avertisment dur

„I-a fost transmis un protest ferm şi o notă care precizează că, pe baza principiului reciprocităţii, un angajat al misiunii diplomatice estone din Moscova este declarat persona non grata şi trebuie să părăsească teritoriul Federaţiei Ruse într-o săptămână”, a precizat instituţia diplomatică rusă.

Totodată, MAE rus avertizează autorităţile estone împotriva ”complicării în continuare a situaţiei pe care au agravat-o deja la extrem”, adăugând că, în caz contrar, Moscova va răspunde într-un mod hotărât.

Statul baltic este membru al NATO și UE, remarcându-se prin politica dură dusă față de Federația Rusă. Scandalurile de spionaj dintre cele două state apar frecvemt. Tallinul acuză periodic Federația Rusă că folosește importanta comunitate rusolingvă din Estonia împotriva autorităților constituționale din fosta republică sovietică. (K.P.)

Share our work
„Falsificarea istoriei”, o nouă formă a războiului hibrid

„Falsificarea istoriei”, o nouă formă a războiului hibrid

Statele baltice, nemulțumite de modul în care Kremlinul interpretează istoria

Statele baltice, nemulțumite de modul în care Kremlinul interpretează istoria

Preşedinţii celor trei ţări baltice – Lituania, Letonia şi Estonia – au condamnat joi ceea ce ei consideră a fi tentative ale Moscovei de „falsificare a istoriei”, înaintea celei de-a 75-a aniversări a sfârşitului celui de-al Doilea Război Mondial, relatează mass-media regională, citată de agenția de presă KARADENIZ PRESS. Într-o declaraţie comună, cei trei şefi de stat, ale căror ţări ocupate cândva de URSS sunt în prezent membre ale UE şi NATO, au cerut „adevăr şi justiţie”, altfel spus recunoaşterea crimelor din epoca comunistă şi a responsabilităţii URSS în declanşarea războiului.

Acuzații dure

„Denaturarea evenimentelor istorice care au dus la cel de-al Doilea Război Mondial şi la divizarea Europei în urma conflictului reprezintă un efort deplorabil de falsificare a istoriei şi pune sub semnul întrebării fundamentul însuşi al ordinii internaţionale contemporane”, au avertizat cei trei preşedinţi.

Aducând în acelaşi timp un omagiu tuturor victimelor conflictului şi soldaţilor ţărilor aliate care au zdrobit regimul nazist, cei trei declară că Uniunea Sovietică a recurs la forţele armate şi la represiune pentru a le supune naţiunile în timpul Războiului Rece.

Preşedintele lituanian Gitanas Nauseda a calificat drept „revizionism istoric” recentele tentative ale Moscovei de a minimaliza acordul secret Ribbentrop-Molotov din 1939 cu privire la împărţirea Europei între Germania nazistă şi URSS. „Istoria nu trebuie rescrisă. Aceasta duce la concluzii rele şi la decizii rele”, a spus Nauseda într-un interviu acordat AFP, preluat de mass-media internațională.

Revizionism istoric

Omologul său leton, Egils Levits, a apreciat că „falsificarea istoriei este un fel de război hibrid” dus de Moscova.

„Pentru noi, războiul s-a terminat în 1993, când ultimul soldat rus a părăsit teritoriul Republicii Lituania”, a mai declarat preşedintele lituanian Nauseda pentru mass-media internațională.

Ziua de 9 mai este celebrată în Rusia ca Ziua Victoriei, dar pentru mulţi locuitori din ţările baltice această dată simbolizează începerea ocupaţiei de către sovietici.

Moscova refuză să recunoască drept ocupaţie integrarea prin forţă a ţărilor baltice în URSS în 1944-1945 şi nu a cerut scuze niciodată pentru aceasta.

Preşedintele Vladimir Putin şi alţi înalţi responsabili ruşi au acuzat recent Polonia că ar fi contribuit la declanşarea celei de-a doua conflagraţii mondiale. Această teză a fost respinsă cu indignare de Varşovia şi de aliaţii săi occidentali.

Ţările baltice şi-au recâştigat independenţa odată cu destrămarea URSS în anii 1990-1991, pe fondul unor represiuni violente ale mișcărilor de eliberare de către structurile KGB și ale armatei sovietice.

Buturuga estoniană

Autoritățile de la Tallin vor ca Rusia să returneze teritoriile pe care le consideră anexate de Moscova, a spus președintele parlamentului de la Talin, Henn Põlluaas, citat de mass-media rusă la sfârșitul anului trecut.

Estonia este singura țară membră NATO ce nu are un tratat de frontieră cu Rusia. Cele două țări se contrazic de multă vreme – ultimul conflict diplomatic având loc în această primăvară – în privința unui tratat din 1920 ce stabilea granița ruso-estoniană, tratat pe care Estonia îl consideră drept certificatul de naștere al țării, dar despre care rușii spun că este nul.

”Nu vrem niciun metru pătrat de teritoriu rus. Doar îl vrem pe al nostru înapoi. Rusia a anexat aproximativ 5% din teritoriul Estoniei”, a spus președintele parlamentului estonian, Henn Põlluaas. ”Anexarea teritoriilor estoniene nu este diferită de ocuparea și anexarea Crimeei”, a spus Põlluaas.

Liderul parlamentar a răspuns astfel după ce diplomatul rus Sergei Belyayev a declarat că Moscova va ratifica tratatul de frontieră doar dacă Estonia renunță la pretențiile teritoriale. Kremlinul a spus că declarațiile lui Põlluaas sunt inacceptabile.

Războiul despăgubirilor

Miniştrii justiţiei din Estonia şi Letonia, Urmas Reinsalu, respectiv Dzintars Rasnačs, au declarat în 2018 că cele două ţări baltice intenţionează să ceară Moscovei despăgubiri pentru ‘ocupaţia sovietică’.

Într-o declaraţie comună, miniştrii justiţiei din cele două ţări subliniază importanţa păstrării amintirii despre pierderile umane suferite în urma ocupaţiei sovietice şi a explorării posibilităţilor de a înainta Federaţiei Ruse – în calitate de succesor legal al URSS – o cerere de despăgubire pentru prejudiciile provocate’, se menţionează în comunicatul Ministerul Justiţiei din Estonia. Ministrul justiţiei eston Urmas Reinsalu i-a expus omologului său leton eventualele măsuri posibile din punctul de vedere al dreptului internaţional în acest sens. La rândul său, ministrul leton Dzintars Rasnačs a evocat eventuale acţiuni care ar putea fi întreprinse pe acest subiect la nivelul ONU.

În aprilie 2016, experţii letoni au estimat la circa 185 de miliarde de euro cifra despăgubirilor care ar putea fi pretinsă Rusiei pentru prejudiciile provocate de URSS. O reprezentantă a comisiei care a făcut aceste calcule, Ruta Pazdere, declarase atunci că pierderile demografice suferite de Letonia ar putea depăşi ca despăgubire câteva zeci de miliarde de euro.

Liderul rus Vladimir Putin folosește în scop politic moștenirea istorică sovietică

Liderul rus Vladimir Putin folosește în scop politic moștenirea istorică sovietică

Sute de miliarde

Cu doi ani înainte, Letonia avansase suma de 300 de miliarde de euro drept despăgubiri pentru ‘ocupaţia sovietică’, conform Baltic News Network. De cealaltă parte, Moscova susţine că nu poate fi vorba de vreo ocupaţie a ţărilor baltice în 1940 de către URSS, conform agenţiei de presă RIA Novosti. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat miercuri că Rusia nu este de acord cu termenul de ‘ocupaţie’ utilizat cu referire la perioada în care cele trei ţări baltice au făcut parte de URSS şi deci nu consideră că este posibil să se vorbească despre vreo despăgubire, potrivit agenţiei de presă TASS. Anterior, Ministerul de Externe al Rusiei a explicat că examinează alăturarea celor trei ţări baltice – Estonia, Letonia şi Lituania – la URSS ca fiind în conformitate cu normele dreptului internaţional de la acea vreme, potrivit agenţiei de presă citate. Potrivit istoricilor, cele trei ţări baltice au fost ocupate de Uniunea Sovietică ca urmare a prevederilor pactului de neagresiune sovieto-german din 1939, adică a celebrului Pact Ribbentrop-Molotov. (N.G.)

Share our work
Kremlinul intensifică războiul spionilor împotriva Estoniei

NATO, sprijinit de axa Varșovia-Vilnius

NATO, sprijinit la Marea Baltică

NATO, sprijinit la Marea Baltică

Preşedinţii Poloniei, Andrzej Duda, şi Lituaniei, Gitanas Nauseda, două ţări membre ale NATO, au apreciat „vitalitatea” Alianţei Nord-Atlantice, respingând viziunea franceză a unei organizaţii în stare de „moarte cerebrală”, relatează mass-media regională citată de agenția de presă KARADENIZ PRESS. „Prezenţa militară crescândă a Statelor Unite în Polonia în coordonare cu NATO demonstrează vitalitatea Alianţei”, a afirmat preşedintele polonez într-o conferinţă de presă comună la Vilnius alături de omologul său lituanian. „La fel ca preşedintele Nauseda, nu văd absolut nicio problemă cu vitalitatea NATO”, a adăugat Andrzej Duda.

Contingente NATO

La rândul său, şeful statului lituanian a afirmat că cele 29 de ţări membre ale Alianţei „nu ar trebui să aibă nici cea mai mică îndoială că această organizaţie rămâne garantul esenţial al securităţii noastre”.

În ultimele două luni, Statele Unite şi-au mărit rotaţia trupelor lor din Polonia şi Lituania care se adaugă contingentelor NATO ampalsate pentru a face faţă unei eventuale ameninţări din partea Rusiei.

În urmă cu doi ani, NATO a desfăşurat patru batalioane multinaţionale de 1.000 de persoane fiecare în Polonia şi în ţările baltice (Estonia, Letonia, Lituania) pentru a contracara orice veleitate agresivă a Rusiei după anexarea Peninsulei Crimeea de Moscova în 2014.

Printre statele membre care participă la contingentele NATO Enhanced Forward Presence desfășurate în statele baltice și Polonia se numără Canada, Marea Britanie, România, Albania, Slovacia, Italia, Franța, Olanda, Croația, Belgia, Danemarca, Islanda, etc..

NATO, consolidat la Marea Baltica

NATO, consolidat la Marea Baltica

Moarte cerebrală

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, şi-a atras critici vehemente apreciind că NATO se confruntă cu o „moarte cerebrală”, cu câteva săptămâni înainte de summitul Alianţei, prevăzut la 4 decembrie la Londra. Şeful statului francez a acuzat, de asemenea, absenţa unei coordonări între SUA şi aliaţii săi, precum şi decizia Turciei de a lansa o operaţiune unilaterală în nord-estul Siriei.

La câteva zile, ministrul francez al apărării Florence Parly a declarat că statele europene ar trebui să constituie împreună un ‘pilon’ în cadrul NATO. ‘Atunci când preşedintele Republicii a vorbit despre moartea cerebrală a NATO, aceasta nu vrea să însemne moartea NATO, dar (…) nimeni nu poate ignora criza pe care o traversează organizaţia’, a afirmat Florence Parly în Senatul Franţei.

‘Desigur, pe un plan strict militar, lucrurile funcţionează. NATO este un instrument robust (…) Dar aceasta nu trebuie să ascundă esenţialul’, a subliniat ea.
Ministrul apărării de la Paris a criticat în special ‘insuficienţa flagrantă a efortului de apărare al europenilor, chiar acolo unde europenii ar trebui să-şi constituie propriul pilon în cadrul Alianţei’.

Există, de altfel, ‘o îndoială serioasă în ce priveşte garanţia de securitate americană’ şi ‘o întrebare profundă privind solidaritatea aliată atunci când turcii îi atacă tocmai pe aceia care luptă împotriva Daesh (Stat Islamic)’ în Siria, a mai spus Florence Parly.

‘Nu putem fi satisfăcuţi cu această situaţie’, a adăugat ea, precizând că, ‘la summitul (NATO) de la Londra, Franţa va pleda pentru lansarea unei reflecţii cu privire la viitorul Alianţei’. ‘Nu va exista apărare europeană fără NATO şi reciproc’, a concluzionat ministrul francez. (Mihai Isac)

Share our work
Traversând frontierele. Peisajul propagandei în Estul Europei

Traversând frontierele. Peisajul propagandei în Estul Europei

Putin, considerat o amenințate la adresa democrațiilor europene

Putin, considerat o amenințate la adresa democrațiilor europene

Aceleași abordări, aceiași oameni, aceleași sperietori, aceleași dorințe de libertate, chiar o istorie similară, dar țări diferite și situația politică care este în joc. Lumea mass-media din statele Europei de Est se confruntă cu amenințări informaționale atât din exterior, cât și din interior, dar uneori autoritățile din aceste state devin parte a riscurilor externe, în special, prin implicarea în jocuri fatidice cu jurnaliști. Bulgaria, România, Ungaria, Slovacia, Polonia, Lituania, Estonia etc., în țările obișnuite ca mass-media să fie supusă atacurilor regimurilor comuniste și, prin urmare, astăzi această zonă este încă receptivă la astfel de tactivi. Uneori, amenințările externe sunt susținute de către actorii domestici.

Istoric, țările blocului comunist din Europa, unde regimurile comuniste au controlat în mod direct toată mass-media, au folosit propaganda pentru a menține controlul asupra societăților și a facilita rămânerea la putere a partidului de guvernământ. Cea mai mare parte a țărilor din Pactul de la Varșovia și țările din centura baltică, care au fost parte a URSS, astăzi sunt granița Europei de Est a lumii occidentale, atât ideologic, cât și militar. Dar, pentru Rusia, regiunea este o zonă de interes major. De aceea, a devenit ținta principală a propagandei ruse în războiul informațional global. Dacă urmărim ce se întâmplă și modul în care amenințările informaționale afectează Europa de Est, putem înțelegere mai bine o întregă strategie sofisticată care amenință societatea democratică din zilele noastre prin campanii agresive.

După căderea dictaturii în România anului 1989, nouă ordine internațională a început evolueze mult mai activ. Valul de extindere europeană din 2004, când au aderat statele din grupul de la Vișegrad și baltice, au dus la revizuirea agendei de politică externă a Moscovei. De aceea, Bulgaria, România, Ungaria, Slovacia, Polonia, Lituania, Estonia, țări despre care vom vorbi, și care făc parte din Uniunea Europeană, se confruntă cu provocări cruciale în domeniul informațional din partea Rusiei, unde valorile occidentale și tradiția democratică este considerată ostilă din punct de vedere ideologic. Rusia încearcă să își mențină influența pe teritoriul foștilor aliați aplicând o gamă variată de metode: să ofere ajutor financiar pentru partidele politice apropiate, să provoace tensiuni civile, să răspândească propagandă. Și un rol crucial în aceste procese îl joacă jurnaliștii.

Ucraina, poligon de testare

Cu toate acestea, după 2014, când Rusia a anexat ilegal Crimeea și a atacat Ucraina, a început o nouă eră a amenințărilor informaționale. Ucraina a devenit un poligon de testare pentru instrumentele și tehnicile de propagandă ale Rusiei, iar Kremlinul este considerat unul dintre principalii beneficiari ai răspândirii conținutului provocator. În acest sens, statele baltice au cea mai mare experiență în demersurile de a rezista unei astfel de influențe. Având experiența ocupației sovietice, statele baltice sunt observatori atenți ai Rusiei.

„Am lansat primele semnale încă din anul 2000, când domnul Putin a devenit liderul Rusiei”, – a explicat Ruslanas Iržikevičius, jurnalist lituanian.

Statele Baltice au reușit să contracareze acest lucru la nivel de legislație. Autoritățile de la Vilnius au început să aplice legea lituaniană care interzice distribuirea mesajelor bazate pe ură, discriminarea unor naționalități și promovarea războiului. Deciziile judecătorești au fost aplicate pentru cazuri individuale, unele programe mass-media sau chiar organe de presă (TV), care au fost interzise în Lituania pentru o perioadă limitată (de cele mai multe ori trei luni). De remarcat că acești pași în Lituania au fost susținuți de populație. Publicul a boicotat masiv companiile lituaniene care au cumpărat publicitate pe acele canale. Comunitatea vorbitoare de limbă rusă este un pilon puternic al activității de propagandă a rușilor și unul din principalele obiective este de a influența opiniile și obiectivele lor, necesare intereselor Moscovei. Aproximativ 15% din populația Lituaniei se uită prioritar la știrile difuzate de canalele de televiziune rusești.

Europa-de-Est-țintă-în-războiul-informațional-dus-de-Kremlin

Europa-de-Est-țintă-în-războiul-informațional-dus-de-Kremlin

Exemple baltice

Până acum, în Estonia, propaganda străină a fost redusă în cea mai mare parte la site-urile marginale care se adresează populației de limbă rusă, vizând în principal 30% din populație. Estonia trece printr-o perioadă în care societatea, devenită polarizată, iar discuțiile manipulatoare din mass-media sunt uneori susținute de forțe motivate politic. Deși propaganda externă este ridicată și promovată prin intimidări interne.

Foarte des narațiunile informaționale externe sunt susținute de clasa politică internă. Motivele unei astfel de imixtiuni sunt deopotrivă sprijinirea partidelor politice radicale, dat și impunerea agendei rusești în dezbaterile politice externe. Despre un astfel de fenomen au relatat experți bulgari și maghiari. Dar, de asemenea, cazul maghiar se distinge printr-un control masiv al mass-media de către partidul de guvernământ. Ungaria merge și mai departe cu controlul intern al mijloacelor de informare care propagă surse toxice externe.

Dictatura Fidesz

„În total, peste 500 de mijloace media controlate de guvern se asigură că ‘Fidesz’ va domina discursul politic cu retorica sa anti-Vest, anti-imigrație, pro-rusă bazată pe știri false și teorii ale conspirației care încadrează ONG-urile independente și opoziția politică ca inamici ai statului. Doar pentru a face o comparație: în 2015, autoritățile controlau doar 23 de organe mass-media. În Ungaria, adevărata problemă este creată de activiștii pro-ruși locali, diseminatorii dezinformării rusești. În plus, canalul principal al dezinformărilor rusești este mass-media pro-guvernamentală mainstream”, a declarat Edit Zgut.

Ucraina, poligon pentru noile strategii de război informațional

Ucraina, poligon pentru noile strategii de război informațional

Fake-news marca PSD

Jurnaliștii români, consideră că propriul guvern este implicat în acțiuni de manipulare a societății. Jurnaliștii români au declarat că partidele de guvernământ au devenit amenințarea principală la adresa jurnalismului echitabil și a libertății presei din țară. În aceste condiții, importanți politicieni români au folosit forța împotriva jurnaliștilor pentru a îi obliga să se conformeze. Jurnaliștii români consideră că mediul informațional român este protejat oarecum de manipulările externe, dar, în același timp, actualul guvern PSD devine principalul producător de propagandă și știri false din țară. Oricum, prin gama de vulnerabilitate în fața fenomenului Fake-News, România este încă pe primul loc pe fondul țărilor europene, potrivit datelor Eurobarometrului.

„În România, majoritatea narațiunilor antidemocratice provin de la actori interni, vocile străine provocatoare și manipulatoare sunt destul de bine izolate de public”, a declarat Cristian Iohan Ștefănescu, jurnalistul de la Digi FM.

Între timp, narațiunile propagandistice răspândite pentru a obține polarizarea societății sunt problemele legate de consolidarea NATO, anularea sancțiunilor împotriva Rusiei și așa-numitele „valori tradiționale”.

În acest fel, radicalizarea și fragmentarea societății rămân principalul obiectiv al propagandei ruse. Este o metodă eficientă de a menține publicul în tensiune. Printre factorii și canalele semnificative de răspândire a propagandei sunt minoritățile vorbitoare de limbă rusă, care sunt înfățișate ca fiind victime ale căror dreptaturi sunt încălcate. Ascunzându-se în spatele oamenilor, autoritățile rusești desfășoară campanii informaționale folosind surse binecunoscute, sponsorizate de stat, pentru a atinge obiective clare. Cum ar fi influențarea alegerilor ori edificarea unei rețele de partide radicale în tot spațiul european, finanțate de partea rusă. (Marianna Prysiazhniuk)

Share our work
Analiză: Ofensivă papală în estul ortodox. Ucraina, obiectiv strategic pentru Vatican

Analiză: Ofensivă papală în estul ortodox. Ucraina, obiectiv strategic pentru Vatican

Papa-Francisc-este-asteptat-la-Kiev

Papa-Francisc-este-asteptat-la-Kiev

Administrația Prezidențială de la Kiev a demarat o nouă rundă de negocieri cu administrația de la Vatican pentru organizarea unei vizite oficiale a Papei Francisc în Ucraina pe parcursul anului 2019, relatează surse politice de la Kiev, citate de agenția de presă KARADENIZ PRESS. Anterior, actualul președinte al fostei republici sovietice, Petro Poroșenko, și-a exprimat întregul său sprijin față de o astfel de vizită, demersurile sale beneficiind de susținerea majorității liderilor religioși din Ucraina, precum Sviatoslav Șevciuc, arhiepiscop major de Kiev-Halici și întâistătător al Bisericii Greco-Catolice Ucrainene, și Epifanie Dumenko, liderul controversatei Biserici Ortodoxe Ucrainene, structură care a primit recent autocefalia din partea Patriarhiei Ecumenice, decizie condamnată de Patriarhia Ortodoxă Rusă, care consideră Ucraina drept teritoriul său canonic.

Diplomație secretă

Pentru negocierea acestei vizite, consilierul prezidențial din administrația Poroșenko, Rostislav Pavlenko, a efectuat mai multe vizite la Vatican pentru stabilirea programului vizitei și a întrevederilor cu oficiali ucraineni, au mai declarat sursele citate pentru agenția de presă KARADENIZ PRESS. Pavlenko a propus administrației papale o vizită cu o durată de minim 4 zile, timp în care Papa Francisc să se deplaseze în vestul Ucrainei, mai ales în orașul Lviv, regiune unde Biserica Greco-Catolică din Ucraina este cel mai bine reprezentată, precum și în capitala Kiev. Partea ucraineană mai dorește ca Papa Francisc să viziteze și regiunea Donbass și zona de delimitare administrativă dintre Ucraina continentală și peninsula Crimeea, anexată de Federația Rusă, pentru a puncta susținerea fără rezerve a integrității teritoriale de către capul Bisericii Romano-Catolice.
Președintele Petro Poroșenko, care a beneficiat enorm în anul electoral 2019 de acordarea autocefaliei (independenței) pentru o biserică ortodoxă a Ucrainei, se află de câțiva ani într-o adevărată ofensivă menită să îi asigure sprijinul puternicei Biserici Greco-Catolice Ucrainene în contextul alegerilor prezidențiale și parlamentare din 2019. El a remis o invitație oficială pentru Papa Francisc încă din anul 2015, pe fondul intensificării războiului din Estul Ucrainei. Liderii politici de la Kiev au susținut în permanență faptul că autocefalia bisericii ortodoxe ucrainene este necesară pentru a înlătura complet influența politică rusă din Ucraina. Clericii Patriarhiei Ruse din Ucraina sunt acuzați frecvent că susțin politica Kremlinului față de Ucraina.

Recunoaștere papală

Vaticanul a recunoscut Biserica Ortodoxă a Ucrainei în frunte cu întîistătătorul acesteia, mitropolitul Epifanie, consideră arhiepiscopul Evstratie Zorea, înalt oficial în cadrul noii biserici, într-o declarație pentru KARADENIZ PRESS. Acesta a menționat că în data de 17 decembrie 2018, portalul oficial de știri al Vaticanului a anunțat alegerea Mitropolitului Epifanie în calitate de întîistătător al Bisericii Ortodoxe autocefale a Ucrainei.
„De fapt, acesta este un semn că, în conformitate cu ordinea dialogului ecumenic cu bisericile ortodoxe, datorită recunoașterii canonice a Bisericii Ucrainene și a mitropolitului său de către Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, această biserică devine pentru Vatican subiect de drept, o veste foarte dureroasă pentru Patriarhia Moscovei şi una foarte foarte semnificativă pentru întreaga lume creștină”, a menționat el. Zorea a remarcat că nu există o unitate euharistică între Biserica Catolică și Biserica Ortodoxă, iar oficial Biserica Catolică nu face niciun fel de act de recunoaștere a autocefaliei bisericii, totodată, „răspândirea acestei știri oficiale este un semnal pentru toți acei, care încă mai au îndoieli, inclusiv în rîndul bisericilor locale: diplomația Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol, a cîștigat în faţa eforturilor Moscovei”.
La rândul său, într-un interviu acordat anterior mass-media din Ucraina, patriarhul greco-catolic Sviatoslav Șevciuk a afirmat că “există deja o înțelegere între mitropolitul Kievului Epifanie și Biserica greco-catolică ucraineană, cu privire la nivelurile lor de cooperare”.
Analiștii consideră că această largă susținere din partea Vaticanului duce implicit și la obținerea de sprijin politic din partea majorității statelor membre UE și nu numai.

Ucraina, un butoi cu pulbere religios

Ucraina, un butoi cu pulbere religios

Francisc și Ucraina

Liderul Bisericii Catolice, Papa Francisc, în vârstă de 82 de ani, s-a născut Jorge Mario Bergoglio, în 1936 în Argentina. Ales papă în data de 13 martie 2013 de către conclavul cardinalilor, este primul papă originar de pe continentul american și primul papă iezuit.
Actualul papă are o relație deosebită cu greco-catolicismul ucrainean, unul din formatorii spirituali ai lui Bergoglio fiind preotul greco-catolic Ștefan Czmil, refugiat din Ucraina și unul din liderii diasporei ucrainene sud-americane, care l-a inițiat în spiritualitatea creștină răsăriteană. Intrat în 1958 în calitate de novice în ordinul iezuit, actualul papă este recunoscut în mediile academice catolice drept o autoritate în ceea ce privește relația dintre Vatican și bisericile greco-catolice.
Hirotonit preot în data de 13 decembrie 1969, papa Francisc s-a făcut remarcat prin bunele relații avute cu diasporele greco-catolice din Ucraina, România, care și-au găsit refugiul în Argentina .
În anul 1992 a fost numit episcop auxiliar de Buenos Aires. Consacrarea sa episcopală a avut loc în data de 27 iunie 1992. În data de 28 februarie 1998 a devenit arhiepiscop de Buenos Aires. La 6 noiembrie 1998 i-a fost încredințată suplimentar jurisdicția episcopală asupra credincioșilor de rit bizantin din Argentina, inclusiv a celor aparținând Bisericii Române Unite cu Roma. Între 2009-2011 episcop al ucrainienilor catolici din Argentina a fost Sviatoslav Șevciuc, actualul arhiepiscop de Kiev-Halici.
Conform mass-media și mărturiilor unor apropiați, între cei doi există o prietenie de lungă durată, pe care liderii Bisericii Greco-Catolice din Ucraina speră să o folosească pentru consolidarea poziției în interiorul lumii catolice și în Ucraina.

Papa și ortodoxia

Între papa Francisc și patriarhul Bartolomeu I există o tradiție a colaborării, patriarhul ortodox de Constantinopole fiind rpezent la slujba de inaugurare a pontificatului său din martie 2013. Prezența patriarhului de Constantinopol a constituit o premieră pentru epoca modernă, trezind puternici critici din partea unor ierarhi ortodocși, mai ales ruși.
În data de 25 mai 2014, la 50 de ani de la întâlnirea istorică dintre patriarhul Athenagoras și papa Paul al VI-lea la Ierusalim, papa Francisc s-a întâlnit, tot la Ierusalim, cu patriarhul Bartolomeu.
Diplomația papală a mai înregistrat o victorie când în data de 12 februarie 2016, Papa Francisc a avut o întâlnire cu Patriarhul Kiril I al Moscovei, în Havana, capitala Cubei, în urma căreia au semnat o declarație comună, cu 30 de paragrafe, în care, printre altele, cei doi își exprimă speranța că această întâlnire va deschide calea reducerii tensiunilor între greco-catolici și ortodocși, intensificate de conflictul din Ucraina. În pofida acestei întâlniri istorice, patriarhul rus Kirill nu a acceptat organizarea unei vizite a papei Francisc în Federația Rusă, opunându-se permanent vizitelor acestuia în spațiul CSI, considerat la Moscova drept domeniu canonic al Patriarhiei Ortodoxe Ruse.

Liderul de la Kiev, Petro Porosenko, ingrijorat de alegerile prezidentiale

Liderul de la Kiev, Petro Porosenko, ingrijorat de alegerile prezidentiale

Sprijin occidental

Autocefalia bisericii ucrainene a fost susținută de majoritatea statelor occidentale, inclusiv de către Departamentul de Stat al SUA. „Statele Unite susțin cu hotărâre libertatea religioasă, inclusiv libertatea membrilor unui grup de a-și guverna religia în conformitate cu propriile credințe, pe care sunt liberi să le practice fără interferența guvernamentală. Statele Unite respectă posibilitatea liderilor religioși și credincioșilor din Ucraina de a-și urma autocefalia, în conformitatea cu credințele lor. Îl respectăm pe Patriarhul Ecumenic ca pe o voce a toleranței religioase și a dialogului între credințe”, se precizează în declarație.
„Statele Unite mențin o susținere fermă pentru Ucraina și integritatea sa teritorială în fața agresiunii rusești din Estul Ucrainei și a ocupației rusești a Crimeii. De asemenea, susținem Ucraina pe drumul pe care și-l croiește singură, în luarea propriilor decizii și asocieri, fără influențe externe”, se mai arată în comunicat.
Poziția SUA și a alte state a stârnit opoziția dură a politicienilor de la Moscova și a celor pro-ruși din Ucraina, care au condamnat la unison orice ingerință în acest sens.

Răspuns ortodox

Poziția diferitelor biserici ortodoxe față de autocefalia bisericii din Ucraina nu s-a ridicat la așteptările oficialilor de la Kiev, cu toate că președintele ucrainean, Petro Poroșenko, a făcut apel la toate bisericile ortodoxe independente să recunoască noua Biserică Ortodoxă a Ucrainei. „Facem apel la toate bisericile ortodoxe din lume să recunoască Biserica Ortodoxă a Ucrainei ca biserică soră”, a declarat președintele ucrainean, într-un discurs susţinut după liturghia de Crăciun pe stil vechi, la Catedrala Sfânta Sofia din Kiev, unde a fost expus Tomosul (decret) prin care Patriarhia Ecumenică de Constantinopol a recunoscut autocefalia Bisericii Ortodoxe a Ucrainei, informează Radio Chișinău.
Potrivit lui Poroşenko, „vechea noastră biserică, a cărei istorie datează din timpul cneazului Vladimir, a fost, în cele din urmă, eliberată din robia Moscovei și a intrat în familia celor 15 biserici ortodoxe independente”. „Am rupt ultimele legături cu Rusia, cu fanteziile sale despre Ucraina ca teritoriu canonic al Bisericii Ortodoxe Ruse. Aşa ceva nu mai există şi nici nu va mai exista”, a mai subliniat Poroșenko.
Speranțele oficialilor ucraineni sunt consolidate și de recentele declarații ale arhiepiscopului Daniel Zelinsky de Pamfilia al eparhiei de Vest a Bisericii ortodoxe ucrainene în SUA (dependentă de Patriarhatul Ecumenic), unul dintre cei doi exarhi ai Constantinopolului la Kiev, care au coordonat pregătirea Soborului de unificare din 15 decembrie 2018. Întrebat cât timp va dura întregul proces de recunoaștere, arhiepiscopul Daniel și-a exprimat convingerea că este vorba de luni, nu de ani și că Bisericile Greacă și Română vor fi primele care îl vor recunoaște pe Mitropolitul Epifanie și Biserica Ortodoxă a Ucrainei.
„Cred că va avea loc într-o lună și jumătate. Bisericile actuale ale Greciei și României vor fi printre primele, iar de acolo procesul va continua” a declarat acesta pentru BBC. Oficialii Bisericii Ortodoxe Române nu au comentat declarațiile până în acest moment.

Patriarhul rus Kirill, un aliat de nadejde al presedintelui rus Putin

Patriarhul rus Kirill, un aliat de nadejde al presedintelui rus Putin

Sfânta alianță a Kremlinului

Până în acest moment niciuna din bisericile ortodoxe mari nu și-a semnalat intenția clară de a recunoaște autocefalia ucraineană, acest subiect provocând controverse importante în bisericile ortodoxe din Bulgaria, România, etc..
Sfântul Sinod al Greciei a discutat recent problema, dar a adresat-o ședinței lărgite a Consiliului Episcopal, pentru a lua o decizie. Recent, mai mulți mitropoliți, inclusiv Serafim de Pireu (n.r.-recunoscut pentru declarațiile sale antisemite periodice), au semnat o scrisoare deschisă împotriva recunoașterii.
„Bisericile Sârbă, Poloneză, și a Antiohiei sunt trei structuri care vor avea nevoie de timp pentru a lucra la recunoașterea Bisericii Ortodoxe a Ucrainei”, consideră înaltul ierarh, adăugând că „biserica Serbiei și cea a Antiohiei sunt dependente de Biserica Ortodoxă Rusă.” Declarația acestuia confirmă declarațiile anteriore ale patriarhilor Serbiei și Antiohiei, care au condamnat la unison decizia Patriarhiei Ecumenice.
O poziție similară de refuz categoric a recunoașterii au avut și unii ierarhi din bisericile armeană și georgiană, iar Patriarhul Ierusalimului, Teofil al III-lea, a refuzat să îl primească pe președintele Poroșenko, care a vizitat în perioada 20-21 ianuarie statul Israel, preferând să întâmpine o delegație a ramurii ucrainene a Patriarhiei Ruse.
„Biserica Ortodoxă Rusă refuză să o recunoască”, a precizat ierarhul, „și aceasta este de neînțeles.” El a adăugat că Patriarhia de Constantinopole nu va impune nici un fel de sancțiuni asupra Bisericilor care nu recunosc noua structură ucraineană, ci va lucra cu ele pentru a le explica de ce ar trebui să o recunoască.
Menționăm că precedentul ucrainean este așteptat cu interes în Republica Macedonia de Nord și Muntenegru, state unde există biserici ortodoxe noncanonice care doresc să obțină recunoașterea internațională. Interesul Patriarhiei Ortodoxe de la Belgrad pentru a împiedica aceste procese explică poziția dură a acesteia în favoarea Moscovei.

Moștenire dureroasă

În actualul format teritorial, fosta republică sovietică a moștenit o situație religioasă complexă, inclusiv în ceea ce privește populație de religie romano-catolică ori greco-catolică. Ceea ce deosebește Ucraina de alte state majoritar ortodoxe este prezența importantei Biserici Greco-Catolice Ucrainene, care are aproximativ 6-11 milioane de aderenți, în funcție de datele statistice folosite și a intensificării acțiunilor misionare ale bisericii după căderea URSS. Concentrată cu precădere în Ucraina de Vest, cu centrul istoric în orașul Lviv, această biserică a avut enorm de suferit în perioada sovietică, fiind desființată până la sfârșitul anilor 1980. Un adevărat bastion al renașterii naționale ucrainene, biserica joacă un rol politic important, susținând partidele pro-europene.
Ca semn al importanșei acesti biserici, liderul Sviatoslav Șevciuc folosește titlul de patriarh, nerecunoscut însă de alte biserici ori de Vatican, care din motive geopolitice folosește pentru acesta titlul de Arhiepiscop Major de Kiev-Halici. Tot pentru a demonstra caracterul național ucrainean al bisericii greco-catolice pe care o conduce a fost mutat în urmă cu un deceniu în capitala țării, Kiev, unde Sviatoslav Șevciuc a fost întronizat în data de 27 martie 2011. Liderii bisericii speră ca în timpul vizitei papei Francisc, acesta să recunoască oficial titulatura patriarhală, aprig contestată de Patriarhia Ortodoxă Rusă și de unele cercuri romano-catolice tradiționaliste.
Biserica Greco-Catolice din Ucraina este bine reprezentată în diaspora din Europa (Polonia, Franța, Marea Britanie, statele scandinave), cele două Americi (SUA, Canada, Brazilia, Uruguay, Argentina, etc.) și alte continente (Australia), datorită opresiunilor sovietice și a situației economice actuale precare, numai în SUA și Canada existând peste două milioane de adepți, grupați în structuri eparhiale bine închegate.
De menționat că și Sviatoslav Șevciuc a activat în perioada 2009-2011 în calitate de episcop al greco-catolicilor ucraineni din Buenos Aires, în cadrul Eparhiei de Santa Maria del Patrocinio. În această calitate a fost episcop sufragan al arhiepiscopului Bergoglio, actualul papă Francisc, care a deținut jurisdicția episcopală directă asupra celorlalți catolici de rit bizantin, alții decât cei ucrainieni.

Ortodoxia-din-Ucraina-zguduita-din-temelii

Ortodoxia-din-Ucraina-zguduita-din-temelii.

Probleme jurisdicționale

Prin vizita papei în Ucraina, conducerea Bisericii Greco-Catolice din Ucraina speră să rezolve și problema jurisdicțională a Bisericii Greco-Catolice Rutene, dependentă direct de Sfântul Scaun, și care are sub jurisdicție Eparhia de Muncaci (cu sediul la Ujgorod, regiunea Transcarpatia), cu câteva sute de mii de adepți, dar și o mitropolie cu sediul la Pittsburgh (SUA) și un exarhat Apostolic Greco-Catolic Rutean în Republica Cehia, țară unde există o puternică diasporă economică din Ucraina. Biserica Greco-Catolică din Ucraina cere de câteva decenii trecerea Eparhiei de Muncaci sub propria jurisdicție pentru a își consolida statutul la nivel național și pentru a combate separatismul rutean, care are un puternic sprijin în rândul adepților Bisericii Greco-Catolice Rutene din regiune, precum și a structurilor Patriarhiei Ortodoxe Ruse.
Menționă că în Ucraina locuiesc și aproximativ 1 milion de credincioși romano-catolici, grupați în Arhiepiscopia Romano-catolică de Lviv, de care depind 6 eparhii, cu peste 1000 de comunități, aproximativ 100 de mănăstiri, organizații de caritate, ordine monahale, etc.. Printre romano-catolicii din Ucraina regăsim etnici ucraineni, polonezi, unguri, germani, etc., iar vremurile de glorie ale fostei eparhii armeano-catolice de Lviv au apus demult.

Kirill, cu jalba la Vatican

Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii, Kiril, a transmis, în decembrie 2018, câte o scrisoare Papei de la Roma, Francisc și Secretarului General al ONU, Antonio Guterres, în care acuza autoritățile de la Kiev de „încălcarea drepturilor și libertăților” în ceea ce privește credința.
Kiril menționa că în Ucraina are loc o „tentativă de a folosi biserica în politică”. Acesta a mai spus că autoritățile ucrainene fac presiuni asupra ierarhilor și clericilor Bisericii Ortodoxe ucrainene supusă Patriarhiei de la Moscova.
Scrisoarea a fost transmisă și președintelui Franței, Emanuel Macron, cancelarului germn Angela Merkel și unor reprezentanți ai organizațiilor religioase internaționale.
Reamintim că în data de 15 decembrie la Kiev a avut loc Soborul de unificare a Bisericii Ortodoxe ucrainene, iar la începutul lunii ianuarie 2019 a fost emis tomosul de autocefalie de către Patriarhatul Ecumenic.

ntalnirea-Kirill-Francisc-de-la-Havana

Intalnirea-Kirill-Francisc-de-la-Havana

Popas românesc

Liderul Bisericii Catolice, Papa Francisc, va efectua o călătorie apostolică în România la sfârşitul lunii mai şi începutul lunii iunie, a anunţat serviciul de presă al Statului Vatican, citat de Vatican News, preluat de KARADENIZ PRESS. Vizita a fost anunţată şi de Administraţia Prezidenţială de la București. „Primind invitaţia preşedintelui României, a autorităţilor statului şi a Bisericii Catolice din România, Sanctitatea Sa Papa Francisc va întreprinde o Vizită Apostolică în ţară noastră în perioada 31 mai-2 iunie 2019”, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, citat de KARADENIZ PRESS. Potrivit sursei citate, cu această ocazie, Papa Francisc va vizita oraşele Bucureşti, Iaşi şi Blaj şi sanctuarul marian de la Şumuleu Ciuc. Programul detaliat al vizitei Papei în România va fi publicat la o dată ulterioară. Experții, citați de KARADENIZ PRESS, consideră că această vizită va consolida statutul Bisericii Române Unite cu Roma (Greco-Catolică), pe fondul discriminării acesteia în ceea ce privește retrocedarea proprietăților naționalizate de comuniști.
Agenţia EFE scrie că Vaticanul a comunicat şi tema acestei călătorii – „Să mergem împreună” – fiind aceeaşi pe care Ioan Paul al II-lea a ales-o în timpul vizitei sale în 1999. Francisc va călători în România pentru a „invita la unitate şi pentru a confirma credinţa”, conform notei de prezentare a temei călătoriei, citată de agenţia spaniolă de presă.
Anunţul acestui voiaj papal vine la o lună după cel privind o altă călătorie în regiune a Suveranului Pontif, între 5 şi 7 mai, în Bulgaria şi Macedonia, alte două ţări majoritar ortodoxe, la fel ca România, scrie mass-media regională. ”Acceptând invitaţia înaltelor autorităţi şi ale Bisericii Catolice, sanctitatea sa papa Francisc va efectua o vizită în Bulgaria între 5 şi 7 mai (…) şi în Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, la 7 mai”, a declarat purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Greg Burke.
Papa Francisc, în vârstă de 82 de ani, are o agendă extrem de încărcată pentru lunile următoare. El este aşteptat în Panama între 22 şi 27 ianuarie pentru Ziua Mondială a Tineretului, apoi în Emiratele Arabe Unite între 3 şi 5 februarie. Papa se va deplasa în Maroc la sfârşitul lunii martie (30 şi 31 martie), apoi la începutul lunii mai în Bulgaria şi Macedonia.
Pentru restul anului 2019, Francisc şi-a anunţat în septembrie intenţia de a călători în Japonia, iar o călătorie în Madagascar și Mozambic este, de asemenea, în pregătire. Alegerea acestor ţări consolidează imaginea Papei de susţinător al dialogului cu alte confesiuni creştine şi alte religii, consideră experții.

Întrevedere Papa Francisc-Patriarhul Daniel

Papa Francisc va avea o întrevedere cu patriarhul Daniel, cu ocazia vizitei pe care Suveranul Pontif o va efectua în România între 31 mai şi 2 iunie, a declarat pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, preluat de agenția de presă KARADENIZ PRESS. „Ne bucurăm că vizita a fost confirmată şi în virtutea vechilor şi bunelor relaţii dintre Biserica Ortodoxă Română şi Biserica Romano-Catolică, relaţii întărite de vizita Papei Ioan Paul al II-lea din anul 1999 şi reînnoite acum prin apropiata vizită a Papei Francisc. Acesta va fi primit de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în cadrul unei întâlniri al cărei program urmează să fie anunţat. Bunele relaţii dintre cele două Biserici au fost şi sunt manifestate inclusiv prin ospitalitatea de care se bucură comunităţile de români din multe ţări, mai ales din Italia, unde multe dintre parohiile româneşti îşi oficiază slujbele religioase în biserici puse la dispoziţie de comunitatea catolică locală. Precizăm că vizita Papei Francisc în România are loc în urma invitaţiilor oficiale adresate Sanctităţii Sale de Conferinţa Episcopilor (Catolici) din România, preşedintele României şi prim-ministrul României”, a precizat Vasile Bănescu.

„Să mergem împreună!”

Logo-ul vizitei pe care Suveranului Pontif o va efectua în România, care cuprinde motto-ul „‘Să mergem împreună!’ Papa Francisc în România 31 mai – 2 iunie 2019”, invită la unirea tuturor sub mantia ocrotitoare a Maicii Domnului, se explică pe site-ul Curiei Arhiepiscopiei Majore.
„Poporul lui Dumnezeu din România îşi duce existenţa sub ocrotirea Maicii Domnului. România este numită adesea ‘grădina Maicii Domnului’, expresie dragă tuturor credincioşilor, folosită şi de Sfântul Ioan Paul al II-lea în timpul vizitei sale din 1999. Vizita Papei Francisc preia această amprentă tipic mariană, invitând la unirea tuturor sub mantia ocrotitoare a Maicii Domnului, aşa cum indică mottoul ‘Să mergem împreună!'”, se arată în postarea de pe e-communio.ro.
Potrivit materialului citat, Suveranul Pontif însuşi a îndemnat adesea la unirea diferitelor forţe, la renunţarea la egoism şi la acordarea priorităţii binelui comun: „Urmaşul Sfântului Petru vine în România pentru a invita la unitate, pentru a întări în credinţă. Într-un context confesional divizat, apelul la unitate primeşte o importantă dimensiune ecumenică”.
Culorile utilizate în logo fac trimitere la cele ale drapelului naţional, respectiv albastru, galben şi roşu.

Voiaje mediatizate

Papa Francisc a avut contacte consistente directe cu lumea ortodoxă încă din primii ani de ponitificat, când s-a întâlnit în mai 2014 cu patriarhul ecumenic Bartolomeu I, la Ierusalim, repetând scena istorică de acum 50 de ani ai cărei protagoniști au fost Paul al VI-lea și Athenagoras I şi au semnat o declaraţie comună pentru unitatea creştinilor, fiind demarată reconcilierea istorică dintre Biserica Catolică şi cea Ortodoxă.
Cu această ocazie, Suveranul Pontif şi Patriarhul ecumenic Bartolomeu I au semnat o declarație comună în care pledează pentru unitatea creștinilor. Această întâlnire „este o sursă de profundă bucurie spirituală pentru noi” și reprezintă „o ocazie providențială de a reflecta asupra profunzimii și autenticității legăturilor noastre”, au apreciat aceștia.
Întâlnirea noastră fraternă de azi este un nou și necesar pas pe calea spre unitatea la care doar Duhul Sfânt ne poate conduce: aceea a comuniunii în diversitatea legitimă…Pe deplin conștienți că nu am atins obiectivul deplinei comuniuni, azi ne exprimăm din nou angajamentul de a continua să mergem împreună spre unitatea pentru care Cristos Domnul s-a rugat Tatălui „pentru ca toți să fie una”, se arată în declaraţia comună de la Ierusalim.
În cadrul turneului său în Orientul Mijlociu, Papa Francisc s-a aflat Amman, în Iordania, și apoi în Israel şi Teritoriile Palestiniene, unde locuiesc un număr mic de creștini, majoritatea arabi.

Vizita-papei-Francisc-la-Ierusalim

Vizita-papei-Francisc-la-Ierusalim

Stop albanez

Papa Francisc a ajuns, în septembrie 2014, în Albania, în prima vizită europeană a Pontificatului său, unde timp de 11 ore, Suveranul Pontif a avut discuţii cu cei mai importanţi lideri politici şi religioşi ai ţării. În acest context, papa a donat diferite sume de bani și obiecte de cult pentru comunitățile romano-catolică și greco-catolică din acest stat ex-comunist, declarat primul stat ateu din lume în anii 1960.
Catolicii reprezintă 15% din populaţia Albaniei, care este majoritar musulmană, fiind prezente şi importante comunităţi ortodoxe, evreieşti şi protestante.
Alegerea Albaniei pentru prima vizită în Europa a Papei Francisc nu a fost întâmplătoare. Suvernaul Pontif a vrut să-şi arate astfel susţinerea pentru ţara, care deşi a suferit extrem de mult în trecut, este astăzi un exemplu de toleranţă şi armonie religioasă.
Mass-media locală a menționat eforturile misionare ale unor clerici romano și greco-catolici în rândul populației ortodoxe din statul balcanic.

Desant în Turcia

În noiembrie 2014, papa Francisc ajungea în Turcia, pentru o vizită oficială de trei zile, fiind pentru a patra oară în istoria Vaticanului când un Suveran Pontif merge în această țară majoritar musulmană. Vizita papei în Turcia, a 6-a a pontificatului său, a fost a 3-a într-o ţară majoritar musulmană, după deplasările din Iordania şi Albania. Vizita Papei a avut loc pe fondul climatului exploziv din Orientul Mijlociu, al masacrelor cărora creştinii le sunt victime, al vecinătăţii Turciei cu teritoriile ocupate de grupul terorist Statul Islamic.
Papa a mai avut la Istanbul o întâlnire privată cu Patriahul Bartolomeu I, dar și cu ierarhi creștini și refugiaţi din Irak şi Siria.
Suveranul Pontif a considerat întâlnirea pe care a avut-o cu patriarhul ecumenic Bartolomeu I semnul unei profunde legături dintre Roma şi Constantinopol. Cei doi lideri spirituali s-au mai întâlnit şi la prima slujbă din pontificatul papei Francisc, în martie 2013. A fost prima dată de la Marea Schismă din 1054 când un patriarh ortodox a asistat la un astfel de eveniment.

Sarajevo, „Ierusalimul Occidentului”

În iunie 2015, papa Francisc a efectuat o vizită în Bosnia-Herțegovina, de 10 ore, a treia vizita papală în Bosnia, după dispariţia Iugoslaviei. Reconciliere a fost mesajul adresat de papa Francisc societăţii bosniace, în continuare divizată pe criterii etnice şi religioase, într-o ţară în care catolicii reprezintă 15 la sută din populaţie.
Vizita acestuia la Sarajevo, supranumit „Ierusalimul Occidentului”, a trezit profunde nemulțumiri din partea unor ierarhi ortodocși sârbi, dar măsurile de securitate extreme luate de poliție și serviciile de informații au zădărnicit orice acțiune de protest care putea să împiedice desfășurarea vizitei.
În fața a 65.000 de credincioși adunați pe imensul stadion olimpic din oraș, Suveranul Pontif a declarat că resimte „un climat de război” în lume, „alimentat cu bună-știință de cei care caută înfruntarea între culturi și civilizații”. În acest context, „Sarajevo și Bosnia îmbracă o semnificație aparte pentru Europa și pentru lumea întreagă”, a subliniat papa. Coexistența celor trei comunități — sârbii ortodocși, musulmanii bosniaci și croații catolici — „stă mărturie lumii întregi a faptului că o colaborare între diverse etnii și religii în vederea unui bine comun este posibilă”, a mai subliniat papa în discursul său.
„Egalitatea tuturor cetățenilor în fața legii și în aplicarea ei este indispensabilă”, a insistat Suvernul Pontif în fața președintelui de atunci al statului, sârbul Mladen Ivanic.
„Bosnia este parte integrantă a Europei”, a mai menționat papa, lansând un apel către comunitatea internațională, în special către Uniunea Europeană, să ajute această țară în parcursul său european.
„Sarajevo, numit ‘Ierusalimul Occidentului’, este un oraș care a suferit atât de mult de-a lungul istoriei și care se află pe un frumos drum de pace. Din acest motiv fac această călătorie drept un semn de pace, o rugăciune pentru pace”, le-a declarat papa jurnaliștilor în timpul zborului spre Bosnia.

Iadul din Lesbos

În 2016, papa a ajuns în insula Lesbos, pentru a vizita o tabăra în care se aflau câteva mii de imigranţi ce riscă să fie deportaţi în Turcia, pentru a-şi exprima solidaritatea faţă de cei care încearcă să ajungă în Europa. Pe fondul asprelor critici din partea ierarhiei ortodoxe grecești, care a acuzat papa de prozelitism, Vaticanul a insistat că vizita Papei a fost pur umanitară şi religioasă, acesta efectuând o vizită asemănătoare în insula Lampedusa din Italia în 2013.
Papa a fost primit pe aeroportul din Lesbos de premierul grec, Alexis Tsipras, Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului şi Arhiepiscopul Ieronim al II-lea al Atenei. Aceste întrevederi au fost aspru criticate de către diferiți ierarhi ortodocși greci, semn al neîncrederii profunde între cele două părți.

Papa în Caucaz

În perioada 24-26 iunie 2016, papa Francisc a efectuat o călătorie apostolică în Armenia, unde a fost întâmpinat de mai mulţi demnitari politici şi ecleziastici, printre care şi preşedintele ţării, Serj Sarksyan. După ceremonia oficială de primire pe aeroportul internaţional, Sfântul Părinte a efectuat o vizită de rugăciune în catedrala armeană apostolică din Etchmiadzin.
Prezența papei în cea mai veche țară creștină, Armenia, a trezit nemulțumirea ierarhilor Patriarhiei Ortodoxe Ruse, care însă s-au abținut de a provoca mișcări de stradă, rezumându-se la o serie de declarații războinice la adresa Suveranului Pontif.
Când papa a vizitat Georgia, acesta a fost întâmpinat cu o serie de proteste de mică anvergură, fiind primit la aeroport de o mulțime care afișa bannere cu mesajele „Papa este un eretic” și „Anticristul”.
Slujba oficiată pe stadionul de forbal din capitala Georgiei, Tbilisi, nu a atras decât 3-4 mii de oameni, iar ierarhii Bisericii Ortodoxe Georgiene au refuzat invitația de a fi prezenți la slujbă invocând „diferențe doctrinare”.
În vizita din Georgia, una dintre cele mai vechi națiuni creștine ale lumii, Francisc s-a confruntat cu terenul geopolitic și religios complicat al unei foste țări sovietice, acum intens disputată între Est și Vest.
La nivel oficial, Francisc a fost primit cu căldură, în special de către guvernul Georgiei, care a sperat că vizita Papei va aduce aminte lumii că o cincime din teritoriul georgian rămâne ocupat de separatiști înarmați și finanțați de Rusia.

Presedintele-Porosenko-multumit-de-decizia-patriarhului-Bartolomeu

Presedintele-Porosenko-multumit-de-decizia-patriarhului-Bartolomeu

Primire frățească

Și liderul Bisericii Ortodoxe Georgiene, Patriarhul Ilia al II-lea, l-a primit bine și l-a salutat pe Papa Francisc cu formula „fratele meu drag”. Înainte de sosirea Suveranului Pontif, acesta a emis o declarație în care condamnă preoții ortodocși care critică vizita sa.
Papa Francisc a fost informat că vizita în Georgia ar putea fi neplăcută. Papa Ioan Paul al II-lea a avut parte, de asemenea, de o primire rece când a vizitat această țară în 1999. Papa Francisc a mulțumit liderilor georgieni susținând „drepturile suverane” ale țării lor și a solicitat aderarea la dreptul internațional, o trimitere către Rusia care deține controlul asupra regiunilor separatiste din Georgia. Suveranul Pontif s-a referit diplomatic la această situație, folosind termenul de „ocupație” și nu de „agresor”.
Situația politică și socială din Georgia este una delicată. În timp ce Biserica Ortodoxă Georgiană are legături strânse cu biserica rusă, guvernul georgian a rupt relațiile diplomatice cu Moscova după războiul din 2008.
În declarația oficială dată înainte de venirea Papei la Tbilisi, Patriarhul Ilia mai spunea că ar fi „total inacceptabil”, ca cineva să perturbe o vizită menită să ajute la vindecarea rupturii dintre ramurile vestice și estice ale creștinătății, care datează din secolul al 11-lea. Potrivit Vatican, în acest stat trăiesc circa 112.000 de catolici, adică 2,5% din populaţie, însă guvernul georgian estimează că cifra este de doar 20.000, datorită emigrației masive.
Patriarhul ortodox georgian Ilia II l-a primit foarte bine pe papă la Catedrala Svetyskhoveli din Mtskheta, la 22 de kilometri nord-vest de capitală, monument protejat UNESCO şi loc reprezentativ pentru Biserica Ortodoxă georgiană, fără însă a avea loc o slujbă comună, pentru a nu fi încălcate canoanele acesteia.

Oprire la Baku

Papa Francisc s-a aflat și în Azerbaidjan, a doua sa escală într-un turneu de promovare a toleranţei religioase şi păcii, început în Georgia. Vizita papei la Baku a inclus oficierea unei liturghii la o biserică catolică, întâlniri cu reprezentanţii principalelor confesiuni precum şi cu preşedintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev. Acest stat, locuit preponderent de musulmani şiiţi, are o comunitate de catolici de doar câteva sute de oameni, principala structură creștină fiind Eparhia rusă de Baku și Azerbaidjanm cu aproximativ o sută de mii de adepți din toate statele CSI.
Serviciile de securitate azere au reprimat cu duritate o încercare de organizare a unui protest față de această vizită, organizat de un grup de cetățeni ruși, care au fost arestați și expulzați din republica caucaziană. Arhiepiscopul rus Alexandr de Baku s-a delimitat imediat de acest demers protestatar.

Turneu pentru memorie

Ultima incursiune diplomatică majoră a papei Francisc în spațiul spiritual exclusiv revendicat de Patriarhia Orotoxă Rusă a fost în statele baltice în septembrie 2018. El a vizitat Lituania, Letonia şi Estonia, pentru „a-i onora pe cei care au suferit pentru credinţa lor”.
Vizita a avut un simbolism aparte, cele trei ţări sărbătorind 100 de ani de la obţinerea independenţei faţă de Rusia, în urma Primului Război Mondial, în 1918. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, ele au fost ocupate de nazişti, iar ulterior au fost conduse de sovietici până în 1990, perioadă în care oamenii au fost persecutaţi pentru credinţele lor.
Papa Francisc a ajuns la Vilnius şi Kaunas în Lituania, Riga şi Aglona în Letonia şi Talinn în Estonia, programul său fiind plin de slujbe, vizite la organizaţii caritabile, întâlniri cu oficiali şi cu reprezentanţi ai tuturor religiilor creştine. Prin aceste acțiuni, papa Francisc a susținut demersurile Patriarhiei Ecumenice de consolidare a propriilor structuri din regiune, exemplul cel mai bun fiind întâlnirea dintre papă și arhiepiscopul Stephanos, lider al Bisericii Ortodoxe Apostolice Estoniene, dependentă de Moscova.
Conflictul jurisdicțional din Estonia a fost prima mare confruntare dintre Patriarhia Rusă și cea Ecumenică de după căderea URSS, aceasta din urmă revendicându-și dreptul absolut de a păstori diasporele ortodoxe de diferite etnii. Poziția Patriarhatului Ecumenic în această problemă este aspru contestată de toate bisericile ortodoxe naționale, care doresc să își mențină controlul canonic asupra acestor comunități. Interesele financiare și politice majore fac din acest dosar unul dintre cele mai importante din viața ortodoxiei actuale. (Mihai Isac)

Share our work