Cum Dodon&Co au demonstrat viitor politic de după gratiile penitenciarelor din Chișinău

Cum Dodon&Co au demonstrat viitor politic de după gratiile penitenciarelor din Chișinău

Dimitrie Cantermir arata, în a sa lucrare „Creșterea și descreșterea Curții Otomane”, un principiu politic fundamental. Cel al creșterii și descreșterii politice al oricărui fenomen, cu un punct de apogeu vremelnic la mijloc. Dacă în cazul lui lui Dodon și al socialiștilor din parohia sa punctul culminat al ascensiunii politice l-a reprezentat ajungerea în funcția de președinte cu toate proptelele aferente, acum lucrurile alunecă încet, dar sigur, pe partea descendentă.

Locomotiva din capul statului dă semne de oboseală vizibilă, sleită de aburii puterii, iar vagoanele trenului pro-estic stau să deraieze de pe șinele euro-asiatice.

Eșecul suferit de socialiști și Dodon în referendumul de duminică pentru demiterea primarului suspendat al Capitalei nu este doar un eveniment singular. Acesta implică intrinsec și un bun indicator pentru cota de popularitate a lui Dodon și a acoliților săi politici.

Ca un barometru, referendumul a măsurat presiunea din societatea moldovenească, gata să nu mai înghită poveștile populiste ale lui Dodon. O vorbă spune că ulciorul nu merge de două ori la apă, așa că cioburile nu îi vor aduce nicio bucurie lui Igor Dodon de data aceasta.

Ba din contra, va măsura decăderea politică a sa și a tovarășilor săi de drum, cu un an înaintea alegerilor parlamentare. De data aceasta, precampania timpurie, cu un an înainte de termen, nu a mai dat roade așa cum s-a întâmplat la prezidențiale, ci s-a întors cu efect de bumerang. Unul care a lovit cu putere moalele capului nu foarte luminat al strategilor PSRM-ului.

Populația, și așa pauperizată a R. Moldova, a dat duminică un vot de blam acțiunilor populiste de cheltuire a circa jumătate de milion de euro pe ambițiile și mofturile politice ale socialiștilor lui Dodon. Aceia care îi asigurau pe toți că vor avea grijă de banii lor ca de ochii din cap. Nici măcar votanții empatici lui Dodon din Rășcani și Botanică nu au putut salva eșecul, fapt ce arată subțirimea votanților, cel puțin din zona centrală a țării, a PSRM.

Doar un pic peste jumătate din pragul minim de prezență de 33,3%, mai precis 17,31% dintre locuitorii Chișinăului. au mers la votare. Restul și-au văzut duminică liniștiți de familie și treburile curente. Adică de micile plăceri ale vieții pe care încă nu le-au strangulat politicienii de pe Bâc.

Matematic vorbind, asta înseamnă că doar 1 din 6 chișinăuieni nici măcar nu s-au sinchisit să meargă la urne pentru PSRM și Dodon. Și nici aceia nu au votat cu toții în favoarea demiterii lui Chirtoacă. Și de ce ar fi făcut-o?

Mai mult decât atât, Dodon a suferit cea mai mare umilință chiar la secția de votare. Aproape cinematografic, Dodon a primit cea mai bună replică posibilă, atunci când a cerut un buletin în „moldovenească”: „Nu, avem doar în limba română!”, i s-a răspuns sec și usturător.

Un fel de „bea un ceai și nu te diorgăi!”, numai că de data asta cu Dodon în rol de victimă. Un moment ce ar trebui să le dea măsura eșecului lui Dodon și PSRM-ului pentru anul viitor la parlamentare, acolo unde deja se văd câștigatori. Infatuarea și arderea etapelor, de departe păcatele preferate ale lui Dodon, îi vor cânta și prohodul politic. Populismul are și el, într-un final, picioare scurte.

Cel mai important e că 70% dintre „locatarii” celor patru penitenciare de pe raza Chișinăului au mers duminică să voteze. O fi și ăsta un semn de „bun augur” în spiritul sloganului său, „Dodon are viitor”!

Publicat în EvZ Moldova

Share our work
Esec in Coreea de Nord: Racheta a fost lansata, dar a explodat

Esec in Coreea de Nord: Racheta a fost lansata, dar a explodat

Coreea de Nord a recunoscut vineri eşecul lansării rachetei sale care urma să plaseze pe orbită un satelit de observaţie terestră, denunţat de SUA ca un test cu rachetă balistică.
„Republica Populară Democrată Coreeană a lansat satelitul său Kwangmyongsong-3 vineri la 07h38m55sec. Satelitul de observaţie a Pământului nu a reuşit să intre pe orbită”, a anunţat agenţia oficială KCNA, după o tăcere de mai bine de patru ore. „Oamenii de ştiinţă, tehnicienii şi experţii examinează în prezent cauzele acestui eşec”, adaugă agenţia oficială de presă a Phenianului.Este pentru a treia oară când Coreea de Nord ratează plasarea pe orbită a unui satelit, după eşecurile din 1998 şi 2006.
La scurt timp după lansare, SUA, Coreea de Sud şi Japonia au anunţat că racheta s-a dezintegrat în zbor la puţin timp după decolare de la Centrul spaţial Tongchang-ri (nord-vest), situat la 50 km de frontiera chineză. „Sistemul american a detectat şi urmărit lansarea rachetei nord-coreene Taepodong-2 la ora locală 18:30 (22h39 GMT)”, a anunţat Comandamentul nord-american de apărare aeriană.

A căzut in Marea Galbenă

Primul etaj al rachetei a căzut în Marea Galbenă, aproximativ la 165 km vest de Seul. Al doilea şi al treilea etaj „n-au funcţionat”, a explicat NORAD, adăugând că celelalte fragmente au căzut de asemenea în larg, fără să constituie vreo ameninţare. Taepodong-2 este o rachetă balistică , cu rază lungă de acţiune pe care Coreea de Nord încearcă să o dezvolte, testând-o deja în iulie 2006 şi aprilie 2009.
Coreea de Sud, care a monitorizat îndeaproape evenimentul, a precizat că racheta lansată de vecinul său din Nord „s-a aflat în zbor un minut sau două înainte de a exploda”, confirmând astfel o informaţie furnizată înainte de Ministerul japonez al Apărării. Potrivit lui Christian Lardier, expert spaţial la revista franceză „Air et Cosmos”, eşecul s-a produs „la mijlocul activităţii de la primul etaj”.
„Potrivit planului de zbor, primul etaj al rachetei trebuia să se detaşeze după 120 de secunde şi să cadă în Marea Galbenă la aproximativ 460 km de rampa de lansare”, a indicat el, subliniind că eşecuri de acest gen se întâmplă şi în alte colţuri ale lumii. Lardier, membru al Academiei internaţionale de astronautică (IAA), spune că în medie se înregistrează 75 de lansări de sateliţi în lume, dintre care câteva eşuează. Numai în 2011 s-au înregistrat şapte eşecuri, a amintit el.
„Toate ţările cunosc eşecuri. Coreea de Sud a făcut două tentative fără succes”, a adăugat expertul francez. Phenianul dorea ca prin plasarea pe orbită a satelitului său să marcheze împlinirea a 100 de ani de la naşterea „primului şi eternului” preşedintele Kim Il-sung.

Share our work
Negocierile 5+2 de la Moscova au esuat

Negocierile 5+2 de la Moscova au esuat

transnistriaaLa Moscova a avut loc marţi reuniunea de consultări în formatul „5+2” privind reglementarea conflictului transnistrean. Delegaţia Republicii Moldova a fost condusă de către viceprim-ministrul Eugen Carpov. Participanţii la discuţii nu au ajuns la un acord privind reluarea negocierilor oficiale în formatul “5+2”. “Subiectul central pe agenda reuniunii a vizat perspectivele procesului de negocieri. Republica Moldova s-a pronunţat ferm pentru reluarea necondiţionată a negocierilor oficiale în formatul „5+2”, mesajul dat fiind sprijinit unanim de către mediatorii şi observatorii în procesul de reglementare. Poziţia inflexibilă a delegaţiei de la Tiraspol nu a permis adoptarea unei decizii în acest sens până la sfârşitul şedinţei respective. Participanţii au convenit să suspende runda de la Moscova pentru a purta consultări adiţionale şi vor reveni la discuţii în capitala rusă într-o perioadă apropiată”, se precizează într-un comunicat al Executivului de la Chişinău. “Delegaţia Republicii Moldova a reiterat că obiectivul principal al procesului de negocieri în format oficial îl constituie elaborarea statutului juridic special pentru regiunea transnistreană cu respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, în cadrul frontierelor recunoscute în plan internaţional. Abordarea în cauză este împărtăşită de către toţi partenerii internaţionali implicaţi în procesul de reglementare – Rusia, Ucraina, OSCE, Uniunea Europeană şi SUA”, se mai spune în anunţul oficial. Înainte de începerea negocierilor în formatul 5+2, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat că „guvernul Transnistriei trebuie să accepte că comunitatea internaţională nu va accepta niciodată un statut formal de ţară independentă pentru Transnistria”, transmite Moldpres, citând DPA. În acelaşi timp, şeful diplomaţiei de la Moscova consideră că „Chişinăul trebuie să accepte semi-autonomia Transnistriei atunci, cînd aceasta se va reîntoarce sub suveranitatea Moldovei”. „Atât liderii Moldovei, cât şi cei ai regiunii transnistrene trebuie să facă concesii pentru a pune capăt îndelungatului conflict aşa-numit „îngheţat”, pentru a aduce stabilitatea regională”, a mai declarat ministrul de Externe al Rusiei. „Ambele părţi trebuie să se îndepărteze de poziţiile extreme. Este acelaşi lucru ca între Israel şi Palestina. Dar adevărul se află undeva la mijloc”, a declarat Serghei Lavrov, citat de Interfax. Anterior, premierul moldovean Vlad Filat declara că este optimist în privinţa întâlnirii de marţi. Filat şi-a exprimat speranţa că în urma acestei întâlniri vor fi reluate negocierile în formatul „5+2”, în vederea identificării unei soluţii pentru conflictul transnistrean. „Avem şase ani de când nu am avut negocieri în acest sens. Marţi este o zi importantă pentru noi. Eu privesc lucrurile optimist. S-a muncit extrem de mult. Au fost întreprinse foarte multe acţiuni despre care nu am avut cum să vorbim pentru că au ţinut de negocieri, dar colegii care au fost implicaţi în această activitate au făcut-o cu brio”, a declarat Filat.

Share our work