Este Ziua Lor – Sa nu ne uitam Eroii!

Este Ziua Lor – Sa nu ne uitam Eroii!

Cimitirul romanesc de onoare de la Tiganca

Românii care şi-au pierdut viaţa în luptă sau în prizonierat pe teritoriul Rusiei au fost comemoraţi joi, de Ziua Eroilor, de Ambasada României la Moscova. Anul acesta, cu prilejul Zilei Eroilor – 2 iunie 2011 – vor avea loc ceremonii militare şi religioase atât în ţară, cât şi în străinătate. Membrii corpului diplomatic au depus coroane şi flori la monumentul din cimitirul Krasnogorsk, unde au fost înhumaţi români, fiind oficiată o slujbă de pomenire. Ambasadorul României în Federaţia Rusă, Constantin Mihail Grigorie, a adus un omagiu tuturor militarilor şi civililor români care au murit în războaie, deportaţi sau în prizonierat. „Adoptarea Sărbătorii Înălţării Domnului, a 40-a zi după Sfintele Paşti, ca moment de comemorare a tuturor celor căzuţi pentru Ţară, este dovada vie că românii îi consideră pe eroi ca făcând parte din panteonul neamului, iar jertfa făcută sub Tricolor asemuită ridicării sfinţilor la ceruri”, a spus Constantin Mihail Grigorie, citat de Agerpres. „Din 2008, ne reunim anual aici, la Krasnogorsk, pentru a-i comemora pe zecile de mii de militari şi civili care au căzut în luptă ori au decedat în timpul prizonieratului pe teritoriul Federaţiei Ruse”, a adăugat diplomatul, amintind că militarii români au luptat şi îşi au mormintele în 30 de state. La eveniment a fost prezent responsabilul guvernului rus cu îngrijirea monumentelor militarilor, directorul Asociaţiei Voennîe Memorialî (Memoriale de război), Evgheni Piliaev, care a salutat eforturile României de a identifica şi marca locurile în care au fost înhumaţi români pe teritoriului Rusiei. „Este foarte important că Guvernul României nu uită de soldaţii căzuţi pe câmpurile de luptă. Ei nu sunt vinovaţi că nu din voia lor au venit pe pământ rusesc şi şi-au pierdut viaţa. Dar fie ca aceasta să le amintească încă o dată politicienilor care sunt consecinţele războaielor”, a spus Evgheni Piliaev. Ambasada României la Moscova s-a angajat pentru identificarea locurilor de pe întinsul Rusiei în care sunt înmormântaţi prizonieri români din cel de-al doilea război mondial, în morminte separate sau în gropi comune. Aici au fost ridicate în ultimii doi ani opt monumente pentru cinstirea memoriei militarilor români morţi în prizonierat.

Cimitirul de la Tiganca

La Cimitirul de la Ţiganca (raionul Cantemir, Republica Moldova) începând cu ora 10.00 va fi oficiată o slujbă religioasă în memoria celor 71.000 de ostaşi români căzuţi în luptele pentru eliberarea Basarabiei de sub ocupaţia sovietică, în timpul Campaniei de Est (iunie 1941 – august 1944). Iniţiativa aparţine Consiliului Mondial Român şi se va desfăşura sub egida Platformei Civice ACŢIUNEA 2012. În Cimitirul românesc de onoare de la Ţiganca odihnesc 1020 de ostaşi români. Cimitirul a fost reconstruit şi inaugurat, în anul 2006, de către Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor.

Sa nu ii uitam pe cei cazuti in razboaie

În fiecare an, la 40 de zile de la Sfintele Paşti, românii sărbătoresc Înălţarea Domnului. Prin hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din anii 1999 şi 2001, sărbatoarea Inălţării Domnului a fost consacrata ca Zi a Eroilor. În această zi, în toate bisericile din ţară şi străinătate se face pomenirea tuturor eroilor români căzuţi de-a lungul veacurilor pe toate câmpurile de luptă pentru credinţă, libertate, dreptate şi pentru apărarea ţării şi întregirea neamului. În spiritul tradiţiei europene, această zi a fost proclamată şi sărbătoare naţională a poporului român. Lumina sufletului Mântuitorului Iisus Hristos şi tăria Sa întru credinţă sunt mărturisite, peste veacuri, de imensa capacitate de sacrificiu a eroilor neamului, căzuţi în cele două Războaie Mondiale, dar şi în Războiul de Independenţă. Ne-am bucura să credem că mormintele eroilor au fost deja îngrijite la această dată, iar glasul clopotelor va putea purta în eter apelul solemn pentru eternă recunoştinţă până în cele mai îndepărtate colţuri de pământ, oriunde au murit pentru ţară eroii cu nume şi cei fără de nume. Există, de asemenea, tradiţia de a respecta mormintele cetăţenilor străini căzuţi pe teritoriul ţării noastre, indiferent dacă, într-un anumit moment al istoriei, ne-au fost aliaţi sau inamici, comunică Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor. Să ne înclinăm şi noi toţi – copiii străbunilor noştri martiri – cu adâncă emoţie şi respect, în faţa jertfei celor care au făurit poporul român şi au apărat cu preţul vieţii lor graniţele Patriei şi să presărăm pe mormintele şi la monumentele eroilor, lacrimile recunoştinţei, aprinzând, totodată, o lumânare care să le lumineze calea în veşnicie! Cultul eroilor la români, acordarea respectului cuvenit şi pomenirea din generaţie în generaţie a celor căzuţi jertfă pe câmpurile de luptă pentru apărarea ţării, fac parte din conştiinţa, sufletul şi credinţa românească. Întreruptă în perioada comunistă, tradiţia comemorării eroilor în România cu prilejul Zilei Înălţării Domnului a fost reluată începând cu anii ’90. Astfel, prin Legea nr. 48/1995, Ziua Eroilor – principal reper comemorativ al eroilor Neamului – a fost proclamată sărbătoare naţională a poporului român, fiind reînviat veritabilul cult al eroilor. Anul acesta, cu prilejul Zilei Eroilor – 2 iunie 2011 – vor avea loc ceremonii militare şi religioase atât în ţară, cât şi în străinătate. În Capitală vor fi depuse coroane de flori, după cum urmează: Mormântul Ostaşului Necunoscut – 12:00 ; Cimitirul Israelit „Filantropia“ – 10:00; Monumentul Eroilor c ăzuţi în misiune în teatre de operaţii şi pe teritoriul României – 12:00; Monumentul Eroilor Patriei (U.N.Ap.) – 12:00; Cimitirul Eroilor Revoluţiei – 12:00; Cimitirul Militar Ghencea – 12:00, Monumentul “Ultimul Străjer al Capitalei” – 12:00; Parcela Eroilor de pe D.N. 1 – 12:00; Monumentul Eroilor Jandarmi din Parcul Cişmigiu – 12:00 şi Parcela de Onoare din Cimitirul Reînvierea – ora 12:00; Monumentul Pompierilor din curtea Bisericii „Sfântul Gheorghe – Plevna“ – ora 13:30. În afara ţării, memoria ostaşilor români va fi cinstită prin manifestări comemorative, organizate în Republica Ungară – unde se inaugurează amenajarea Parcelei de onoare româneşti din Cimitirul localităţii Perkupa; în Ucraina – sfinţirea Monumentului Eroilor Români din Cimitirul german de la Odessa; în Federaţia Rusă – inaugurarea însemenelor comemorative comune din Oranki (Nijegorod) şi Astrahan (Astrahan). Ca semn al recunoştinţei voastre veşnice pentru jertfa eroilor Patriei, vă aşteptăm pe toţi să aşezaţi o floare şi să aprindeţi o lumânare la căpătâiul celor morţi în războaie!

Share our work