Degradarea influenței ruse în Orientul Mijlociu

Degradarea influenței ruse în Orientul Mijlociu

Războiul ruso-ucrainean, pe care Moscova continuă să-l numească operațiune militară specială, intră în al treilea an fără vreo perspectivă de a se încheia favorabil pentru ruși într-un viitor previzibil. Această situație de uzură militară și economică nu are cum să nu își pună amprenta asupra capacității Moscovei de a juca un rol important, de mare putere, în regiuni cheie care contează pentru a accede sau a menține un astfel de statut. Mai mult, scăderea influenței Rusiei în exterior devine tot mai vizibilă și mai pregnantă, iar continuarea acestei situații va ajunge să pună probleme mari chiar pentru Rusia și stabilitatea ei internă.

Desigur, Rusia și-a pierdut tot ce însemnă credibilitate și influență în întregul Occident, dar am vorbit și despre modul în care chiar și aliații apropiați ai Rusiei au început să îți pună problema unei reorientări geopolitice strategice, de exemplu Armenia, profund dezamăgită de pasivitatea Rusiei, aliatul ei tradițional, în cursul războiului cu Azerbaidjanul care s-a încheiat în 2023 cu cedarea totală a enclavei Nagorno-Karabah. (vezi https://karadeniz-press.ro/dilema-armeniei-si-mutatiile-geopolitice-din-caucazul-de-sud/)

Dar, prinsă în conflictul cu Ucraina care îi absoarbe toate resursele, Rusia a făcut pași mari greșiți în Orientul Mijlociu, o regiune deosebit de complexă unde se întâlnesc și se confruntă interesele tuturor marilor puteri sau ale celor care tind să acceadă la acest statut, sau, în cazul Rusiei, cei care vor să și-l mențină.

Faptul că a îmbrățișat public imediat cauza Hamas în urma atacului acestei organizații asupra Israelului la 7 octombrie 2023 nu a făcut altceva decât să îi distrugă relațiile de lungă durată cu Israelul, relații cu suișuri și coborâșuri, dar cel puțin existau, exista o platformă de discuții, de negocieri. Iar gestul Moscovei a anulat total un efort diplomatic de decenii.

Desigur, Rusiei îi convine de minune acțiunea Hamas, pe motiv că distrage atenția lumii de la conflictul cu Ucraina, dar și reduce ajutorul militar și economic occidental pentru Ucraina, deoarece acum acesta trebuie împărțit cu Israelul prins și el într-un război. Dar, trecând oficial de partea Hamas, Rusia a comis o greșeală strategică impardonabilă. Putea să se bucure de atacul Hamas, dar oficial ar fi trebuit să ceară reținere, menținând legăturile cu ambele părți, ceea ce i-ar fi dat o greutate geopolitică ca și potențial mediator, fapt care i-ar fi întărit poziția în Orientul Mijlociu. Dar Rusia s-a bucurat oficial alături de Iran și de alte state susținătoare ale terorismului, ba chiar l-a primit în vizită la Moscova la jumătatea lui ianuarie pe Mousa Mohammed Abu Marzook, adjunctul președintelui aripii politice a Hamas, un gest ce arată clar, pe lângă declarațiile de la Kremlin, pe cine susține aceasta în conflictul care opune terorismul Hamas lumii civilizate. Ne amintim că atunci când și-a trimis trupele și mercenarii Wagner în sprijinul lui Bashar al-Assad în 2015 a spus că o face pentru a lupta împotriva terorismului reprezentat de Statul Islamic (ISIS).

Alienarea relațiilor cu Egiptul și Arabia Saudită

Dar prin această decizie de susținere deschisă a Hamas, Rusia și-a atras adversitatea Egiptului, important jucător regional, cu care avea relații bune de decenii, să ne amintim de sprijinul sovietic acordat acestora în războaiele din 1967 și 1973, dar și ulterior, inclusiv ajutorul economic pentru dezvoltare, chiar barajul de pe Nil de la Assuan a fost construit cu ajutor economic sovietic. Dar Egiptul la această oră este clar împotriva creșterii Hamas și chiar s-ar bucura dacă Israelul ar distruge această organizație teroristă care l-ar putea amenința în viitor. Nu degeaba a închis frontiera sa cu fâșia Gaza la începutul conflictului, iar acum este redeschisă doar pentru ajutor umanitar și pentru o mică parte din refugiații cu dublă cetățenie.

De asemenea, și-a atras și adversitatea Arabiei Saudite, alt actor cheie în Orientul Mijlociu, dar care se află pe aceeași poziție cu Egiptul împotriva Hamas. Rusia chiar a încercat o înțelegere cu Arabia Saudită pentru reducerea livrărilor de petrol cu scopul creșterii prețului pe plan mondial, ceea ce i-ar fi avantajat pe ruși, dar saudiții au respins ideea, un motiv fiind chiar Hamas. Dar această inițiativă i-a deranjat și pe chinezi, aliați de facto ai Rusiei, care chiar că au nevoie de menținerea prețului petrolului pentru economia lor amenințată cu recesiunea.

Complexitatea relațiilor cu China și Turcia, două state cu interese majore în Orientul Mijociu

Trebuie menționat faptul că aliatul Rusiei din Organizația de Cooperare de la Shanghai (care cuprinde și patru republici din Asia Centrală, respectiv Kazahstan, Tadjikistan, Uzbekistan și Kârgâstan), China, nu a susținut direct Rusia în invazia asupra Ucrainei, dar nici nu a condamnat-o deschis. Adevărul ține de anumite nuanțe, chinezii sunt buni strategi, așteaptă să vadă cum va evolua situația și să acționeze în consecință. Nu susțin direct Rusia, pentru a nu-și periclita relațiile cu Occidentul, de care economia lor depinde în cea mai mare măsură. E suficient să ne uităm pe cifre, peste 50% din comerțul Chinei este cu SUA, Europa de Vest și aliații Occidentului din Asia de Sud-Est. În schimb, comerțul cu Rusia reprezenta în 2021 abia 2% din comerțul chinez. De aceea China este reticentă față de susținerea oficială a Rusiei, dar, nu se poate spune că nu i-ar fi convenit ca în 2022 Ucraina să se prăbușească în câteva zile sau săptămâni. Dacă s-ar fi întâmplat asta, ar fi fost un precedent care ar fi dovedit slaba susținere a Occidentului, practic o încurajare pentru o acțiune militară pentru încorporarea Taiwanului. Desigur, Ucraina nu este Taiwan, acesta din urmă beneficiază de garanții de securitate din partea SUA, dar ar fi fost un precedent periculos.

China susține Rusia indirect, dar se folosește de slăbiciunea ei dovedită pentru a obține maxim de concesii, cum ar fi prețurile la petrol și materii prime în condițiile puse de ea, știind că Rusia nu prea are opțiuni. Practic, rușii sunt cu spatele la zid, iar China îi stoarce cât mai mult. Nu știm în ce măsură îi susține cu armament sau cu componente electronice necesare pentru producția Rusiei de arme, dar oricum o face foarte discret, dacă o face, în primul rând de teama unor sancțiuni economice din partea Occidentului, sancțiuni care ar putea da o lovitură dură economiei chineze în prag de recesiune, mai ales după ce afacerea Evergrande a devenit publică și amenință serios economia chineză.

Iar ultimul lucru de care au nevoie chinezii este o creștere a prețului petrolului pe plan mondial, care ar aduce o nouă problemă serioasă pentru economia lor. De aceea au fost foarte deranjați de inițiativa rusească de a curta Arabia Saudită pentru o scădere a producției de petrol care ar duce la o creștere de prețuri.

Dar, la ora actuală, Rusia devine un partener minor al Chinei, iar aceasta va trage maxim de foloase din acest parteneriat tot mai dezechilibrat în defavoarea Rusiei. Nu mai trebuie să punem la socoteală faptul că, în cazul în care Rusia începe să piardă controlul asupra provinciilor îndepărtate din Siberia, China va fi prima care va profita. De decenii imigranții chinezi s-au infiltrat în regiunile slab populate din Siberia, de la granițele chineze, regiuni slab populate, dar bogate în resurse la care China jinduiește. Un ipotetic referendum ar da rezultate surprinzătoare, având în vedere numărul de imigranți chinezi ce s-au strecurat în aceste regiuni ale Siberiei.

Practic, decizia rusă de a susține deschis Hamas a fost în concordanță cu interesele pe termen scurt, pierzând din vedere imaginea de ansamblu. A vrut o apropiere față de poziția Turciei, susținătoare a Hamas, în vederea unor viitoare concesii în perspectiva vizitei anunțate a lui Putin în Turcia la mijlocul lui februarie. Dar și Turcia, la fel ca și China, joacă la un nivel superior. Ea încearcă să revină în tabăra occidentală prin discuțiile privind achiziția de avioane americane, dar păstrând o echilibristică riscantă, ce e drept, între Occident și Rusia. Îi sprijină pe ucraineni, negociază și cu Rusia, păstrează opțiuni în ambele direcții, pe unele planuri este în tabăra occidentală, pe altele face jocul Rusiei. Ideea pe care merge Erdogan este de a obține maxim din ambele părți, deocamdată îi merge, nu se știe până când. Spre exemplu, mai multe bănci turcești și-au închis conturile și au refuzat tranzacții pentru clienții ruși, apropiindu-se de poziția occidentalilor de impunere de sancțiuni.

Iranul

Poate că Rusia s-a poziționat în acest mod pentru a-și demonstra susținerea pentru Iran, aliatul său care sprijină deschis Hamasul. Dar parteneriatul cu Iran pare a fi favorabil doar acestuia din urmă, în ideea că Teheranul simte slăbiciunea Rusiei și profită la maxim. Rușii au nevoie de dronele iraniene Shahed-136 pentru a lovi Ucraina, dar în schimb dau Iranului tehnologie sensibilă, iar prețul plătit pentru aceste drone pare a fi mult peste cât valorează ele (vezi https://karadeniz-press.ro/hackerii-de-la-prana-network-au-dezvaluit-pretul-real-al-dronelor-iraniene-shahed/ ). Practic, Iranul știe că Rusia este în corzi și o mulge la maxim, deoarece rușii nu au alte opțiuni.

La fel, India și China cumpără petrolul rusesc cu niște discounturi fabuloase, fiindcă știu că Rusia nu are alte opțiuni și nu are unde să-și vândă marfa în urma sancțiunilor occidentale în urma cărora și-au pierdut cea mai importantă piață. Iar faptul că Rusia aprobă și se bucură de atacurile rebelilor houthi din Yemen, susținuți de Iran, în Marea Roșie contra transporturilor de petrol și de mărfuri, nu face altceva decât să îi irite pe chinezi și indieni, care depind de traficul comercial de acolo. Rusia a condamnat atacurile flotei americane împotriva bazelor houthi din Yemen, sperând ca rebelii să poată lovi petrolierele lente ce traversează strâmtoarea Bab-el-Mandeb, uitând că tot pe acolo trec și petrolierele rusești spre India. Iar poliția maritimă nu este doar a SUA, ci și a UE, care a trimis o flotă militară condusă de Italia și Grecia.

Siria

Același calcul greșit l-a făcut Rusia și vizavi de Siria. După izbucnirea războiului civil din această țară în 2011, în urma Primăverii Arabe, Rusia și China s-au opus prin veto în Consiliul de Securitate al ONU împotriva unei rezoluții în 2012 care ar fi interzis furnizarea de arme către această țară. Pentru ca în 2015 Rusia să intervină militar direct, prin Wagner, în sprijinul lui Bashar al Assad. Interesul Rusiei era în portul Tartous, singura bază navală rusească din Marea Mediterană, dar a cărui importanță scade prin diminuarea constantă a flotei ruse din Marea Neagră în urma loviturilor ucrainenilor care scufundă periodic nave militare rusești prin lovituri cu drone.

După 2022 și împotmolirea rușilor în Ucraina, sprijinul Moscovei pentru regimul lui Bashar al-Assad a scăzut continuu, necesitățile de resurse pentru frontul ucrainean fiind mult mai mari. Astfel, prezența wagneriților s-a diminuat pe măsură ce aceștia își dădeau tributul de sânge la Bakhmut în 2022/2023, iar după rebeliunea și uciderea lui Prigojin în vara lui 2023, Wagner a trecut în subordinea ministerului apărării rusesc. A urmat o diminuare a numărului de wagneriți, mulți au plecat pur și simplu, și nu este un caz singular. Spre exemplu, în Republica Centrafricană, fostă colonie franceză, Wagner l-a sprijinit pe actualul președinte Faustin-Archange Touadéra după plecarea francezilor, dar după rebeliunea Wagner între 450 și 1000 de wagneriți au plecat, iar ministerul apărării rus încă nu a suplimentat trupele, fapt care l-a făcut pe președintele african să se adreseze către o companie privată de securitate americană, Bancroft Global Development (BGD). Încă nu știm cum vor putea lucra în paralel wagneriții rămași în subordinea ministerului apărării al Rusiei cu mercenarii angajați de o companie americană, dar rămâne interesant de urmărit evoluția de aici. La fel, există informații că în mai multe țări africane în care sunt implicați wagneriți, parte din ei au plecat după dispariția lui Prigojin și trecerea lor în subordinea ministerului apărării rusesc, probabil migrând spre companii private de securitate unde plata este mai consistentă decât la ruși. Rămâne de văzut dacă Rusia va putea umple golurile cu alte companii gen Wagner, având în vedere că s-a anunțat crearea unor astfel de companii de către Gazprom sau alte entități rusești. Dar Rusia are o mare problemă de personal, abia reușește să umple golurile lăsate de pierderile din Ucraina, și o face cu recruți neinstruiți, este foarte dificil pentru ea să găsească suficienți indivizi cu experiență militară pentru un astfel de job în străinătate.

Dar diminuarea sprijinului Moscovei pentru Siria lui Bashar al-Assad a făcut ca acest stat, sau zona controlată de forțele guvernamentale, în căutarea de resurse financiare, să devină un narco-stat, producător și distribuitor de Captagon, un drog pe bază de amfetamină cunoscut ca și Fenethylline. Iar Rusia să nu aibă nici un fel de control asupra activității, deși are trupe în zonă. Cu atât mai puțin control sau legături cu milițiile pro-iraniene ce acționează acolo, dintre care cele mai cunoscute sunt Hezbollah, dar toate fiind controlate și dirijate de către Iran prin Gardienii Revoluției. Astfel, Rusia își pierde treptat influența și în Siria, devenind tot mai mult un actor de mâna a doua, fenomen ce se simte ca și în întregul Orient Mijlociu.

La 3 februarie 2024 SUA a lansat un atac aerian în care a lovit peste 85 de ținte ale milițiilor pro-iraniene din Siria și Irak, centre de comandă, depozite de drone, vehicule și muniții, ca răspuns la uciderea a trei militari americani într-un atac cu dronă la o bază a acestora din Iordania (atac revendicat de o grupare asociată și sponsorizată de Gardienii Revoluției din Iran). Acest atac masiv s-a produs fără să existe vreo tentativă de apărare și fără să existe vreo reacție a Rusiei. Ca dovadă că Rusia este tot mai exclusă din ceea ce se întâmplă în Siria, israelienii bombardează bazele Hezbollah și alte obiective guvernamentale siriene suspecte de colaborare cu pro-iranienii de fiecare dată când Hezbollah lansează vreo rachetă contra Israelului, ca sprijin pentru palestinienii din Hamas. Iar Rusia este practic exclusă total din ecuația conflictului, practic nu se mai ține seama de ea, nu mai are nici măcar un cuvânt. Situația s-a schimbat mult față de acum câțiva ani, înainte de invazia din Ucraina.

Să ne amintim că în februarie 2018, exact acum șase ani, în Siria, SUA au avertizat Rusia că urmează să lovească o forță atacatoare de câteva sute de militari pro-Assad ce intenționau să atace un punct al opoziției, cerându-le rușilor să-și retragă militarii, dacă ar fi fost printre ei. Rușii au răspuns că ei nu au militari acolo, că nu sunt implicați. A urmat un bombardament care a ucis circa 300 de atacatori, dintre care 100 de wagneriți. Pe atunci Rusia conta, pentru a nu escalada, americanii le-au cerut să-și retragă militarii pentru a nu exista victime rusești, fapt care ar fi putut fi interpretat ca și o provocare. Dar rușii nu au recunoscut că au oameni implicați acolo, și au suferit consecințele. Acum, când americanii au bombardat 85 de ținte ale milițiilor pro-iraniene, rușii nici măcar nu au fost anunțați sau întrebați, cu atât mai puțin avertizați să își retragă potențialii militari prezenți în zonă.

Faci un astfel de gest, de a anunța o viitoare lovitură, atunci când nu dorești să provoci o putere majoră, nu vrei să escaladezi mai mult, o faci când știi că această putere poate reacționa, cel puțin diplomatic și prin alte mijloace, când ea contează. Dar acum nimic, americanii doar au lovit țintele desemnate, provocând pierderi importante Hezbollahului și grupărilor asociate Iranului.

Concluzii

Dificultățile întâmpinate de Rusia în războiul pe care l-a provocat în Ucraina au dus la scăderea capacităților sale militare, economice, diplomatice și de influență în străinătate. Este vorba de ceea ce numea Joseph Nye ca softpower, dar problema cu acest gen de putere este că ține de prestigiu, în primul rând, iar în cazul Rusiei aceste prestigiu era ridicat până la momentul adevărului, respectiv 24 februarie 2022. Slaba performanță a Rusiei pe câmpul de luptă, pierderile imense suferite în oameni și material, au erodat acest prestigiu aducând aminte de vechea zicală din timpul Războiului Rece, conform căreia URSS este un uriaș cu picioare de lut. Slaba performanță armamentului rusesc nu a dus numai la prăbușirea comenzilor din străinătate, ci alături de împotmolirea trupelor ruse în Ucraina, la punerea sub semnul întrebării a capacității militare a Rusiei într-un război mai serios, nu genul expediției scurte împotriva Georgiei. Prestigiul de putere majoră se câștigă în timp, dar se pierde foarte repede în momentul în care ești pe cale să eșuezi sau să pierzi. Proporțional, sau mai degrabă exponențial, îți pierzi puterea de influență în afara granițelor, aliații, cât de puțini îi mai ai, cum e cazul Rusiei, încep să te perceapă ca atare și să îți întoarcă spatele, sau să înceapă să se reorienteze strategic. Mai mult, chiar încearcă să profite de situația complexă în care te afli și să stoarcă maxim de la tine, ca o răzbunare pentru comportamentul superior anterior.

Ori, ceea ce vedem este un semn al decăderii Rusiei ca și importanță în Orientul Mijlociu, dar nu numai acolo. Asistăm la un trend accelerat în urma împotmolirii armatei ruse în luptele de uzură din Ucraina, fără vreo perspectivă viabilă de a ieși din acest conflict cu fața curată, sau mai puternică, ci dimpotrivă, toate estimările sunt că Rusia va ieși șifonată și mult slăbită din acest conflict, indiferent cât se va mai prelungi.

Share our work
UE, mulțumită de relansarea dialogului dintre Turcia și Egipt

UE, mulțumită de relansarea dialogului dintre Turcia și Egipt

Erdogan relansează relațiile cu Egiptul

Erdogan relansează relațiile cu Egiptul

UE este mulțumită de relansarea dialogului dintre Ankara și Cairo. Charles Michel, președintele Consiliului Uniunii Europene (UE) a salutat dialogul dintre Turcia și Egipt. Potrivit declarației făcute de Consiliul UE, Michel a purtat o convorbire telefonică cu președintele Egiptului Abdulfettah al-Sisi. UE a salutat dialogul turco-egiptean și datorită conflictului din Gaza și a situației din Siria.

În cadrul reuniunii au fost discutate relațiile bilaterale și problemele regionale, precum și problema securității și stabilității în estul Mediteranei.

”Președintele Consiliului European Michel a accentuat că UE este interesată de menținerea unei atmosfere stabile și sigure în estul Mediteranei și a salutat dialogul actual dintre Egipt și Turcia” se arată în comunicat.

Michel și Sisi au discutat și despre procesul de pace din Orientul Mijlociu. Michel a mulțumit Egiptului pentru eforturile sale de încetare a focului dintre Israel și Hamas.

De asemenea, s-a afirmat că cei doi lideri au convenit că UE și Egiptul au interese comune în asigurarea stabilității și unității în Libia și au subliniat importanța acordării sprijinului guvernului de unitate națională.

Conferință internațională

Situația din Libia va fi dezbătută la o conferință organizată pe 23 iunie la Berlin, sub egida ONU. Și-au anunțat participarea toate părțile implicate în conflict.

“Conferinţa va realiza un bilanţ al progreselor în procesul de pace din Libia, în funcţie de măsurile stabilite la prima conferinţă, organizată pe 19 ianuarie 2020. Atenţia se va concentra în primul rând pe viitoarele măsuri în sensul stabilizării Libiei”, precizează Ministerul de Externe de la Berlin.

În Libia este în vigoare un armistiţiu între grupurile beligerante începând din octombrie 2020. În martie 2021, în Libia a fost format un Guvern interimar de uniune naţională. Acesta va încerca stabilizarea ţării până la alegerile generale programate în decembrie 2021.

Naţiunile Unite estimau în decembrie 2020 că în Libia erau aproximativ 20.000 de mercenari trimişi prin intermediul unor firme de securitate din Rusia şi Turcia, dar şi militari turci. Peste 10.000 de persoane au fost ucise în Libia în ultimii zece ani. Conflictul opune forţele fostului Guvern de uniune naţională, cu sediul în Tripoli, şi grupul insurgent Armata Naţională Libiană. Acesta este afiliat Grupului Reprezentanţilor Libieni, cu sediul în Tobruk. (Mihai Isac)

Share our work
„Moartea cerebrală” a NATO în apele libiene, cal de bătaie pentru Macron

„Moartea cerebrală” a NATO în apele libiene, cal de bătaie pentru Macron

Forțele navale ale statelor NATO, implicate în incidente

Forțele navale ale statelor NATO, implicate în incidente

Noile incidente navale care au implicat nave militare franceze și turcești, constituie „una dintre cele mai frumoase demonstraţii” a faptului că NATO este „în moarte cerebrală”, a declarat președintele Emmanuel Macron, citat de cotidianul Ouest France și La Croix, preluate de agenția de presă KARADENIZ PRESS. Incidentul, care face obiectul unei anchete a NATO, este doar unul dintre o serie de evenimente care au opus Turcia unor state aliate din NATO, precum Franța ori Grecia, în teatrul de operațiuni din Libia.

Situație intolerabilă

„Vă trimit la declaraţiile mele de la sfârşitul anului trecut cu privire la moartea cerebrală a NATO”, a afirmat Macron la finalul unei întrevederi cu omologul său tunisian Kais Saied la Palatul Elysee. „Consider că este una dintre cele mai frumoase demonstraţii posibile”, a adăugat el, apreciind situaţia drept „intolerabilă”.

„Atâta vreme cât vom continua, membri ai NATO, europeni, părţi interesate în acest subiect, să fim slabi în demersurile noastre sau lipsiţi de claritate, vom lăsa puterile necooperante să-şi facă jocul”, a apreciat Macron. „Nu vreau ca în şase luni, un an, doi ani, să constatăm că Libia este în situaţia Siriei de astăzi”, a adăugat şeful statului francez.

Declarația făcută în marja conferinței de presă comune cu liderul Tunisiei, stat vecin Libiei și afectat direct de războiul din statul arab, a provocat îngrijorări la nivelul factorilor decizionali ai NATO, pe fondul agravării conflictului libian.

Rusia, Franța, Egiptul, Iordania și Emiratele Arabe Unite sprijină forțele loiale liderului militar Khalifa Haftar, în timp ce Turcia, care a și trimis trupe, drone și mercenari sirieni în Libia sprijină, alături de Qatar ori Italia, guvernul din Tripoli, recunoscut și de ONU.

Armata turcă, trimisă în Libia

Armata turcă, trimisă în Libia

Anchetă tardivă

Europenii au obţinut săptămâna trecută inițierea unei anchete de către NATO asupra „agresivităţii” Turciei. Ankara este acuzată că se opune controlului de către navele Alianţei Nord-Atlantice a vaselor suspectate că încalcă embargoul ONU asupra armelor în Libia.

Două incidente în cursul tentativelor de control asupra unui cargo suspect în Mediterana în 10 iunie se află la originea demersului. Incidentul cel mai serios s-a produs cu o navă franceză angajată într-o misiune a NATO de implementare a embargoului. Navele militare turceşti au folosit sistemele de armament și radar din dotare pentru a amenința nava franceză, potrivit declarațiilor oficialilor de la Paris.

Florence Parly, ministrul francez al apărării, a relatat incidentele la o reuniune a miniştrilor apărării din cadrul NATO săptămâna trecută. Opt ţări europene i-au susţinut cererea.

Secretarul general al NATO, norvegianul Jens Stoltenberg, a evocat un simplu „dezacord între aliaţi”, anunţând ulterior deschiderea unei anchete pentru „a clarifica tot ceea ce s-a petrecut”.

Liderul francez Emmanuel Macron, declarații dure la adresa NATO

Liderul francez Emmanuel Macron, declarații dure la adresa NATO

Supărare à la Française

NATO se confruntă de fapt cu o criză provocată de foarte puternice disensiuni între membrii săi, inclusiv SUA, Franța, Germania, Italia, Regatul Unit, consideră mass-media franceză, citând surse guvernamentale politice și militare de la Paris. Aceste disensiuni vin pe fondul nemulțumirii Franței privind intensificarea implicării tot mai acerbe a Turciei în state pe care Parisul le consideră în zona sa de influență. Decizia Ankarei de a susține atât de direct, militar și politic, o tabără implicată în conflictul libian a luat prin surprindere Franța, nemulțumită de acțiunile Turciei.

La sfârşitul anului 2019, Emmanuel Macron a declarat că NATO se află în „moarte cerebrală” după ofensiva lansată de preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan în nord-estul Siriei, fără nicio consultare cu aliaţii europeni din NATO, dar cu asentimentul preşedintelui american Donald Trump, care dorește începerea procesului de rezolvare a conflictului sirian până la alegerile prezidențiale americane din noiembrie 2020.

„Când mă uit la Turcia, văd că luptă în prezent împotriva celor care au luptat alături de noi. Şi uneori lucrează cu intermediari ai SI”, a declarat atunci Macron presei cu puţin timp înainte de începerea summitului NATO de la Londra, precedat de schimburi dure de replici între liderul francez şi cel turc, Recep Tayyip Erdogan

Îngrijorarea Franței este împărtășită și de alte state membre NATO, precum Grecia, care are un diferend teritorial latent cu Turcia în zona Mării Egee. Statele NATO cu interese majore în Africa, precum fostele puteri coloniale Franța, Marea Britanie ori Italia privesc cu îngrijorare evoluția rapidă a implicării turcești în Libia, considerată un test pentru capacitatea turcă de proiectare a puterii militare în statele musulmane de pe continentul african. Recentele acorduri cu caracter militar dintre Turcia și state precum Sudan, Eritreea și Somalia au arătat interesul crescut al Ankarei pentru zonă, o nouă formă de exprimare a politicii externe neo-otomane a regimului Erdogan. Din punct de vedere istoric, Imperiul Otoman a avut o prezență politică, economică și militară consistentă timp de câteva sute de ani în regiune, pe fondul confruntărilor cu puterile europene Spania și Portugalia pentru controlul rutelor comerciale.

O extindere a conflictului din Libia ar atrage după sine și o confruntare militară între regimurile de la Ankara și Cairo, liderul egiptean Abdel Fattah Al-Sisi amenințând deja cu o intervenție militară directă. Cairo a trimis deja trupe suplimentare, însoțite de tancuri și sisteme de artilerie grea la granița cu Libia. (Mihai Isac)

Share our work
Mediterana de Est, noul Eldorado energetic. Turcia amenință militar Ciprul

Mediterana de Est, noul Eldorado energetic. Turcia amenință militar Ciprul

Ankara vrea sa blocheze ambitiile energetice in Mediterana de Est

Ankara vrea sa blocheze ambitiile energetice in Mediterana de Est

Israelul a confirmat că se află în tratative cu Egiptul pentru construirea unui nou gazoduct submarin între cele două ţări ca parte a unui acord precedent în valoare de 15 miliarde de dolari pentru a exporta gaz israelian în Egipt timp de un deceniu, potrivit site-ului de ştiri Zero Hedge, citat de KARADENIZ PRESS. Mai important este faptul că noul gazoduct va extinde în mod semnificativ capacitatea de export a Israelului către ţara vecină arabă, depăşind cu mult nivelul maxim de 7 miliarde de metri cubi pe an ce pot fi livrate în prezent prin gazoductul existent EMG către Sinai.
Ministrul israelian al Energiei, Yuval Steinitz, a precizat că proiectul ambiţios aflat în negocieri face parte dintr-o serie de acţiuni mai ample “de transformare a estului Mediteranei într-un centru care exportă energie în Europa”, potrivit Bloomberg. “Nu s-a luat încă nicio decizie finală, dar se poartă tratative”, a mai afirmat Steinitz pentru Bloomberg, care a participat la lucrările Forumului pentru Gaz din Estul Mediteranei, organizat de Cairo.

Summit strategic

Miniştri ai petrolului din Israel, Grecia, Egipt, Cipru, Iordania, Italia şi Autoritatea Palestiniană au participat la acest forum şi urmează să participe din nou la o altă reuniune în luna aprilie 2019. Participanţii la forum, potrivit Bloomberg, au convenit să “conlucreze pentru a eficientiza rezervele prin utilizarea infrastructurii existente şi suplimentarea capacităţii”.
De asemenea, este semnificativ faptul că un ministru israelian al Energiei a vizitat pentru prima dată Egiptul începând cu 2011, când demonstraţiile “Primăverii Arabe” l-au alungat de la putere pe Hosni Mubarak, declanşând nesiguranţă şi haos, inclusiv o guvernare de scurtă durată a Frăţiei Musulmane, evenimente care au pus sub semnul întrebării pentru prima oară viitorul tratatului de pace dintre Egipt şi Israel.
Steinitz a mai precizat pentru Bloomberg: “La începutul anului următor ar putea fi demarată construirea unui gazoduct care va transporta gaz din câmpurile Leviathan şi Tamar, aflate în largul coastei Israelului, către centralele egiptene de gaz natural lichefiat existente pentru a fi procesat şi re-exportat”.

Ambiții energetice

În ceea ce priveşte transformarea estului Mediteranei într-un centru de export al energiei în Europa – proiect propus iniţial de ministrul grec al Energiei, Yannis Maniatis, în 2014 – Steinitz a confirmat că planurile ulterioare şi costul iniţial estimat la 7 miliarde de dolari va fi acoperit de “companii private şi lideri instituţionali”.
Potrivit acestui proiect, Israelul va fi conectat cu Grecia şi Italia, prin Cipru, construirea gazoductului fiind estimată să dureze 5 sau 6 ani.
Proiectul ar putea avea implicaţii geopolitice globale uriaşe, în special ţinând cont de faptul că UE importă o treime din cantitatea necesară de gaz din Rusia. În realitate, sud-estul Europei se bazează în întregime pe gazul rusesc din cauza lipsei de infrastructură în acea regiune.

EastMed, bombă geopolitică

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, omologul său grec Alexis Tsipras şi preşedintele Ciprului, Nicos Anastasiades, au prezentat recent în Israel proiectul gazoductului EastMed, care va fi oficializat în lunile următoare, transmite mass-media regională, citată de agenția de presă KARADENIZ PRESS. ”Ne reafirmăm astăzi angajamentul faţă de gazoductul EastMed (gazoductul Mediteranei Orientale) şi dezbatem aspecte importante ale proiectului pe care-l vom semna oficial în lunile următoare”, a declarat Netanyahu la al cincilea summit trilateral Israel-Grecia-Cipru, desfăşurat în oraşul israelian Beerseva.

Politica gazului

Gazoductul submarin, care va avea o lungime de circa 2.000 de kilometri, va oferi Europei acces la rezervele de gaze din zona de est a Mediteranei. Construcţia gazoductului este sprijinită de Uniunea Europeană, care şi-ar vedea astfel diminuată dependenţa energetică faţă de Rusia.
Israelul şi Ciprul au descoperit rezerve de gaze naturale în zonele lor economice exclusive, iar exploatarea acestora ar putea modifica harta energetică şi geopolitică a regiunii.
Cei trei lideri care s-au reunit la summitul de la Beerseva au acceptat ca şi alte state să se alăture acestui proiect şi la această reuniune ”au eliminat impedimentele din calea semnării acordului interguvernamental” pentru realizarea gazoductului EastMed, se menţionează într-un comunicat emis de biroul premierului Netanyahu.

Mediterana-de-Est-se-pregateste-pentru-un-boom-energetic

Mediterana-de-Est-se-pregateste-pentru-un-boom-energetic

Amenințări turce

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a avertizat anterior marile companii petroliere străine împotriva oricărei explorări de gaze în largul Ciprului, calificându-i pe cei care sfidează Ankara drept „răufăcători”, care merită acelaşi tratament ca teroriştii în Siria. „Este absolut inacceptabilă uzurparea resurselor naturale în estul Mediteranei, prin excluderea Turciei şi a RTCN” („Republica Turcă a Ciprului de Nord”), a adăugat el.
Republica Cipru, membră a Uniunii Europene şi care îsi exercită autoritatea numai în cele două treimi din sudul ţării, a semnat în ultimii ani contracte de explorare cu giganţi de hidrocarburi, cum ar fi firma italiană Eni, compania franceză Total sau grupul american ExxonMobil.
Dar Ankara, ale cărei trupe au invadat în 1974 o treime din nordul insulei ca reacţie la o lovitură de stat vizând ataşarea insulei de Grecia, cere suspendarea oricăror prospecţiuni de către ciprioţii greci, atât timp până se găseşte o soluţie la divizarea Ciprului.

Zangănit de arme

„În acelaşi mod în care i-am făcut pe terorişti să plătească în Siria, nu le vom da câştig de cauză nici răufăcătorilor”, a declarat Erdogan în cadrul ceremoniei de livrare a TCG Burgazada, a treia navă de luptă de tip corvetă construită de Turcia în cadrul programului său amplu de echipamente militare (Milgem).
Descoperirea gazelor în estul Mediteranei generează speranţe mari, dar şi tensiuni într-o regiune deja explozivă. În februarie, un vas închiriat de ENI pentru a efectua foraje în largul Ciprului a trebuit să renunţe, după ce a fost blocat de nave de război turceşti. Ulterior, autoritățile de la Ankara au menționat că vor demara construcția unei baze militare navale turcești în Republica Turcă a Ciprului de Nord. Concomitent, flota acestui stat nerecunoscut va fi consolidată prin transmiterea unor nave de patrulare de către flota turcă.
Aceasta nu a împiedicat Ciprul să invite la începutul lunii octombrie Total, Eni şi ExxonMobil să liciteze pentru un nou bloc de gaze offshore, Blocul 7, situat în „Zona economică exclusivă” a insulei. Blocul 10 a fost deja acordat companiei ExxonMobil şi Qatar Petroleum.
Compania texană Noble Energy a fost prima care a descoperit în 2011 zăcăminte de gaze în largul Ciprului, în câmpul Afrodita (Blocul 12), ale cărui rezerve sunt estimate la 127,4 miliarde metri cubi de gaze. În 2015, descoperirea unui uriaş zăcământ offshore Zohr în Egipt a alimentat speranţa că rezerve importante de gaze ar putea fi extrase în largul Ciprului. (M.B.)

Share our work
„Moartea cerebrală” a NATO în apele libiene, cal de bătaie pentru Macron

Qatarul, interzis în NATO

NATO refuză Qatar-ulSecretarul general al NATO Jens Stoltenberg a exclus ideea aderării Qatarului la Alianţă, aşa cum a pledat anterior ministrul Apărării acestei ţări din Golful Persic. „NATO este o alianţă pentru America de Nord şi Europa. Acest lucru este specificat în articolul 10 al tratatului fondator“, a precizat Stoltenberg, intervievat pe marginea unor declaraţii recente ale Ministrului Apărării din Qatar. În altă ordine de idei, şeful NATO a salutat parteneriatul cu Doha, promițând intensificarea colaborării.

Ministrul Apărării din Qatar Khalid bin Mohammad Al Attiyah a declarat anterior pentru revista militară „Altalya“ că ambiţia strategică pe termen lung a ţării sale este aderarea la Alianţa Nord-Atlantică. „Suntem un aliat principal din afara NATO. Ambiţia este de a deveni membru cu drepturi depline“, a subliniat ministrul din Qatar. În plus, el s-a declarat pentru găzduirea unor „unităţi NATO“ sau măcar a unui „centru specializat“ în teritoriul Qatarului. În prezent, Qatarul pune la dispoziţia Statelor Unite importanta bază militară Al Udeid, unde se mai sunt desfășurate și contingente din alte state NATO ori implicate în lupta împotriva terorismului, precum Australia și Japonia.

Conflict regional

Menționăm că acum un an, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Bahrainul şi Egiptul au rupt brusc toate legăturile cu Qatarul, acuzându-l de „finanţarea terorismului“ şi reproşându-i apropierea de regimul de la Teheran, marele rival al Riadului, liderul monarhiilor petroliere arabe din Golf.

Anterior, mass-media franceză a lansat o serie de speculații cu privire la apropierea dintre Qatar și Moscova. Potrivit cotidianului francez „Le Monde“, liderii saudiţi i-au solicitat preşedintelui francez Emmanuel Macron să intervină pentru a împiedica achiziţionarea de către Doha a unor rachete ruseşti S-400. În caz contrar, Arabia Saudită și aliații ameninţau cu lansarea unei acţiuni militare împotriva Qatarului, inclusiv invazia terestră. (M.B.)

Share our work