Demarcarea frontierei pe Dunare, discutata de Romania si Bulgaria

Demarcarea frontierei pe Dunare, discutata de Romania si Bulgaria

România şi Bulgaria nu au semnat încă nici un acord privind demarcarea frontierei pe Dunăre. Acest lucru a fost amintit şi de fostul ministru de externe al Bulgariei, Solomon Passy.
Într-un interviu publicat de un cotidian sofiot, întrebat dacă există o dispută şi în ceea ce priveşte frontiera pe Dunăre, acesta a afirmat: „Dacă încă nu am semnat nici un acord, puteţi să consideraţi că totul este disputabil sau ar putea deveni disputabil”. Cu românii am avut întotdeauna două feluri de negocieri: pentru demarcarea frontierei pe Dunăre şi pentru delimitarea zonelor maritime, a mai spus diplomatul.
Guvernele Bulgariei şi României ar trebui să aibă cel puţin de două ori pe an şedinţe în cadrul cărora să se discute o serie de priorităţi esenţiale. Cele două ţări ar trebui să atingă gradul de apropiere al Germaniei şi Franţei. Trebuie să acţionăm împreună în cât se mai multe domenii cu putinţă. Acest lucru ne-ar fi făcut mai puternici atât în planul NATO şi UE, cât şi pe scena internaţională, consideră Solon Passy.
Faptul că românii au făcut public un subiect important şi confidenţial înseamnă că sunt gata să intre într-o procedură de arbitraj şi au şanse excelente s-o câştige. Ei au acumulat o experienţă foarte preţioasă în diferendul cu Ucraina, au angajat cei mai buni avocaţi internaţionali şi, cel mai probabil, au decis că au puterea să câştige şi acest litigiu pe plan internaţional. Ei au văzut că politica externă bulgară condusă personal de premierul Boiko Borisov este într-o poziţie destul de defensivă şi au decis să-şi folosească superioritatea diplomatică pentru a-şi testa puterile, susţine diplomatul.
Cristian Diaconescu a declarat săptămâna trecută, într-o emisiune la Digi 24, că „există o zonă în litigiu” între România şi Bulgaria în ceea ce priveşte frontiera de stat, ceea ce a generat o serie de reacţii la Sofia. „Există o zonă în litigiu (cu Bulgaria – n.r.) în ceea ce priveşte chiar frontiera de stat, marea teritorială dintre cele două state. Este drept, este vorba de 17 km pătraţi, nu de foarte mult, dar între state europene, state cât se poate de cooperante în foarte multe planuri, cu interese comune în foarte multe domenii, nu văd de ce, foarte rapid, aceste lucruri nu pot fi rezolvate”, a afirmat Cristian Diaconescu.

Share our work
Romania-Bulgaria. Pod guvernamental peste Dunare

Romania-Bulgaria. Pod guvernamental peste Dunare

Romania BulgariaGuvernele român şi bulgar s-au reunit, miercuri, în şedinţă comună la Bucureşti şi s-a convenit că un asemenea eveniment trebuie organizat în fiecare an. Un al doilea pod peste Dunăre, noi hidrocentrale şi terminarea conductei de gaz Giurgiu-Ruse sunt doar câteva dintre proiectele pe care România şi Bulgaria au de gând să le realizeze împreună. Dunărea va fi în centrul proiectelor pe care cele două ţări le vor pune în practică, inclusiv crearea unui aşa-numit „brand al Dunării” în regiune. Reuniunea a avut ca rezultat evaluarea proiectelor de cooperare bilaterală şi în cadrul Uniunii Europene, precum şi semnarea a mai multor documente referitoare la cooperarea sectorială între cele două ţări şi la interesele şi poziţiile comune în plan european. Cei doi Prim-Miniştri au semnat o Declaraţie comună pentru instituirea unui Consiliu de cooperare la nivel înalt, convenind organizarea anuală de Şedinţe comune de Guvern. De asemenea, primul-ministru Emil Boc şi omologul său bulgar Boyko Borissov au convenit asupra unei declaraţii comune privind aderarea celor două ţări la Spaţiul Schengen, în care exprimă aşteptările lor pentru revenirea asupra acestui dosar la reuniunea Consiliului European din octombrie a.c. în vederea identificării unei soluţii acceptabile pentru toate părţile, care să permită luarea fără întârziere a unei decizii pozitive pentru extinderea Spaţiului Schengen cu Bulgaria şi România.

Pregatiti pentru aderarea la Schengen

”Suntem pregătiţi pentru aderarea la Schengen, iar acest lucru a fost confirmat de Consiliu şi Parlamentul European. Cerem o soluţie corectă, bazată pe propriile noastre merite, pe respectarea regulilor şi nu pe schimbarea acestora în timpul jocului”, a declarat primul-ministru Emil Boc în conferinţa de presă comună cu omologul său bulgar. La rândul său, primul-ministru bulgar Boyko Borissov a dat asigurări că Uniunea Europeană nu trebuie să îşi facă probleme cu privire la modul în care cele două ţări apără graniţele care sunt şi frontiere externe ale Uniunii. În ceea ce priveşte documentele semnate la finalul şedinţei comune de la Bucureşti, premierul Emil Boc a prezentat succint domeniile şi proiectele concrete de colaborare vizate, exemplificand in acest sens: finalizarea podului Calafat – Vidin, construirea de noi poduri peste Dunăre (la Călăraşi – Silistra şi Bechet – Oreahovo), construirea de noi hidrocentrale pe Dunăre, finalizarea interconectorului de gaz Giurgiu-Ruse etc.

Strategia Dunarii

În plan european, România şi Bulgaria au puncte de vedere comune în ceea ce priveşte implementarea Strategiei Dunării, negocierile privind noua perspectiva financiară, cu accent pe menţinerea unor alocări importante pentru Politica Agricolă Comună (PAC) şi politica de coeziune, Mecanismul de Cooperare şi Verificare, Sinergia Mării Neagre. România şi Bulgaria sunt ţări partenere în cadrul proiectului Nabucco şi au o şansă extraordinară de a valorifica Strategia Dunării şi proiectele din cadrul acesteia. Din această perspectivă, primul-ministru Emil Boc a amintit că România şi Bulgaria coordonează împreună un domeniu important din cadrul strategiei – axa prioritară cultură şi turism – şi a subliniat interesul comun pentru crearea unui brand al Dunării şi a unor noi rute culturale şi turistice. Premierul bulgar Boyko Borissov a evidenţiat potenţialul de dezvoltare a cooperării bilaterale şi faptul că schimburile comerciale între Bulgaria şi România au crescut de cinci ori în ultimii doi ani.

Share our work
Bulgaria acuza Romania de amanarea unui proiect european pentru Dunare

Bulgaria acuza Romania de amanarea unui proiect european pentru Dunare

dunareBulgaria reproseaza Romaniei amanarea unui proiect european destinat imbunatatirii navigatiei pe Dunare. Potrivit oficialilor bulgari, proiectul care trebuia finalizat in 2013, ar putea fi gata in doar in 2020. Adjunctul ministrului bulgar al transporturilor considera ca proiectul nu va mai putea fi realizat decat in perioada 2014-2020. Proiectul, finantat in cadrul programului operativ „Transport”, urma sa fie realizat pana in 2013. Peste 117 milioane de euro au fost asigurate din fonduri europene. Din programele operative destinate Romaniei, pentru realizarea proiectului comun au fost prevazute 140 de milioane, transmite Radio Romania Actualitati. „Colegii din Romania intarzie cu realizarea unor activitati de pregatire, printre care elaborarea studiului de mediu. Ca urmare, situatia a devenit riscanta din punctul de vedere al finantarii. Proiectul nu va fi abandonat, dar se va realiza in perioada urmatoare”, a declarat adjunctul ministrului bulgar al transporturilor, in cadrul conferintei pe tema „Infrastructura strategica – Bulgaria 2011, prioritati 2020”. Adjunctul sefului Departamentului pentru Bulgaria al Directiei Principale Dezvoltare Regionala in cadrul Comisiei Europene, a recunoscut ca proiectul prin care se urmareste imbunatatirea navigatiei pe Dunare a devenit un esec. In cadrul acestuia urmau sa fie stabilizate malurile Dunarii si lichidate portiunile de adancime mica in apropierea oraselor Ruse si Belene. Compania bulgara care raspunde de realizarea proiectului a anuntat ca pana acum n-au fost efectuate decat un sfert din lucrarile prevazute, intrucat partea romana intarzie elaborarea studiilor necesare. Procedura de alegere a consultantului va putea demara abia in luna decembrie. Compania a mai declarat ca proiectul are un caracter transfrontalier si nu este posibila o initiativa individuala pentru continuarea sa.

Romania se apara

Ministerul roman al Transporturilor si Infrastructurii precizeaza ca studiul de fezabilitate al contractului de asistenta tehnica pentru imbunatatirea conditiilor de navigatie pe sectorul comun romano-bulgar al Dunarii si studii adiacente se afla deja la partea bulgara inca din 9 februarie. Abia dupa aprobarea documentului se va derula procedura de evaluare a impactului acestui proiect asupra mediului, dezbaterea publica in Romania si Bulgaria, iar varianta lui finala va trebui agreata de celelalte state riverane afectate – Serbia, Ucraina si Republica Moldova. Studiul de fezabilitate pe sectorul comun romano-bulgar al Dunarii, care are aproximativ 500 km, este unul dintre obiectivele specifice. El presupune, intre altele, analiza constrangerilor de navigatie, investitii pe teren si dezvoltarea unui model hidraulic, identificarea optiunilor pentru lucrarile necesare, analiza impactului asupra mediului si consultarea opiniei publice.

Forum national pentru Strategia Dunarii

Forumul National privind implementarea Strategiei UE pentru Regiunea Dunarii – structura de coordonare la nivel national a actiunilor si proiectelor, desfasurate de Romania, ca parte activa a Strategiei dunarene – a fost lansat recent la Bucuresti. Forumul National pentru implementarea Strategiei UE pentru Regiunea Dunarii va avea o structura ierarhica, un comitet director, un grup de lucru inter-ministerial si grupuri de lucru dedicate fiecarui domeniu prioritar, din care vor face parte reprezentantii mediului de afaceri si ai mediului academic. Presedintele de onoare al Forumului este Primul Ministru al Romaniei, iar ministrul Afacerilor Externe asigura presedintia Forumului, indeplinindu-si in continuare rolul de coordonare a Strategiei la nivel national. Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului va indeplini functia de vice-presedintele Forumului, fiind autoritatea de management pentru programele operationale transfrontaliere regionale si coordonatorul unuia dintre domeniile prioritare ale Strategiei– Turismul si cultura”. Coordonatorii Domeniilor Prioritare vor avea un rol important in procesul de implementare a Strategiei, urmand sa ia masurile necesare ca actiunile si proiectele mentionate in Planul de Actiune sa fie implementate corespunzator.

Share our work
Dunarea, tot mai amenintata de poluare

Dunarea, tot mai amenintata de poluare

pollutionRegiunea Dunarii dintre Romania si Bulgaria este din ce in ce mai amenintata de poluare. Dupa ce, miercuri, la sud de fluviu au avut loc mai multe ploi acide, joi, specialistii au anuntat ca norul radiocativ din Japonia a ajuns deasupra Romaniei. De asemenea, la Sofia, au avut loc manifestatii de protest impotriva proiectului de construire a unei noi centrale nucleare. O ploaie acida a cazut miercuri peste mai multe orase din Bulgaria, au declarat specialistii Institutului National de Meteorologie de la Sofia, citati de presa locala. Limita peste care consideram ca este vorba de o ploaie acida est un nivel al pH-ului de peste de 5, precizeaza Valeri Spiridonov, vicepresedinte al institutului.Potrivit datelor preliminare, aceasta limita aproape ca a fost atinsa in mai multe zone din nordul si sud-estul tarii. Cel mai ridicat nivel de aciditate (pH 4,9) l-a avut ploaia din zona oraselor Vidin (nord-vest, la granita cu Romania), Loveci (nord) si Karnobat (sud-est). Nivelul de 4,5 a fost depasit si in zonele oraselor Plevna, Dobrici, Montana, Sumen din nordul Bulgariei si la Sliven si Burgas din sud-estul tarii, transmite Agerpres. Meteorologii bulgari sunt convinsi ca ploile acide nu au nimic de a face cu incidentul nuclear din Japonia. Cel mai probabil, acestea sunt cauzate de poluarea provocata de bombardarea Libiei, sustine Novinar. Norii care au adus ploaia de miercuri s-au format in zona Marii Mediterane si a Italiei, de unde decoleaza avioanele care bombardeaza Libia, scrie ziarul, care aminteste ca ploi acide au cazut in cantitate mare in Bulgaria si in anul 1999, cand NATO a bombardat Iugoslavia. Specialistii avertizeaza ca ploile acide sunt periculoase mai ales pentru agricultura si ca nu dauneaza sanatatii umane.

Norul radioactiv a ajuns in zona

Norul radioactiv provenit din Japonia in urma incidentului de la centrala nucleara de la Fukushima se afla, in prezent, deasupra Romaniei, dar, potrivit specialistilor romani, acesta nu prezinta valori mari de radioactivitate. Potrivit Administratiei Nationale de Meteorologie, masa de aer care traverseaza Romania in aceasta perioada nu are concentratii mari de radioactivitate, masuratorile efectuate pana in prezent indicand faptul ca valorile concentratiei de ozon total sunt obisnuite pentru aceasta perioada a anului, pentru latitudinile medii ale Europei. Totodata, prognozele realizate de catre institutiile europene specializate arata ca, in perioada urmatoare, concentratiile de ozon din Romania vor ramane apropiate de valorile normale pentru aceasta perioada a anului, precizeaza ANM. Si prognozele realizate de catre institutiile europene specializate arata ca in perioada urmatoare (30 martie – 5 aprilie 2011) concentratiile de ozon din Romania vor ramane apropiate de valoile normale pentru aceasta perioada a anului. Organizatia Meteorologica Mondiala (OMM) a activat, in data de 12 martie a.c, la solicitarea Agentiei Internationale de Energie Atomica (AIEA), Centrele Meteorologice Regionale Specializate. Aceste Centre au responsabilitatea de a realiza prognoze ale traiectoriilor si dispersiei norului de poluant radioactiv emis de Centrala Nucleara Fukushima.

Manifestatie impotriva centralei nucleare Belene

Circa 300 de persoane au manifestat – miercuri, la Sofia – pentru a invita guvernul sa renunte la construirea unei centrale nucleare la Belene, in nordul Bulgariei, dupa accidentul nuclear de la Fukushima. Manifestantii – dintre care multi purtau cate o masca impotriva gazelor si un combinezon de protectie impotriva radiatiilor – au scandat „Nu Belene !” sub ferestrele sediului guvernului. Intr-o declaratie remisa presei, organizatorii estimeaza ca „dezastrul de la Fukushima arata ca industria nucleara nu a retinut lectiile Cernobalului”, cel mai grav accident nuclear din istorie. Bulgaria nu mai exploateaza decat doua reactoare dupa inchiderea a patru blocuri de fabricatie sovietica in 2007 din motive de securitate, inainte de intrarea tarii in Uniunea Europeana. Pentru a compensa aceasta pierdere a capacitatilor energetice, Bulgaria intentioneaza sa construiasca o noua centrala cu tehnologie rusa la Belene, pe malul Dunarii, dotata cu doua reactoare de 1.000 MW. Un contract in acest sens a fost semnat in 2008 cu societatea rusa Atomstroyexport, apartinand companiei publice Rosatom, dar finantarea nu a fost finalizata. Guvernul premierului Boiko Borisov a amenintat deja ca va abandona proiectul.

Share our work

Giurgiu-Ruse, un pod prea indepartat de taxele romanesti

Giurgiu-Ruse (foto transporter.ro)

Giurgiu-Ruse (foto transporter.ro)

Guvernul bulgar a aprobat propunerea ca taxa pentru trecerea podului sa fie redusa pentru autoturisme de la 6 la 2 euro, a anuntat ministrul Dezvoltarii regionale, Rosen Plevneliev, citat de presa regionala. Reducerea se va aplica numai in cazul autoturismelor care traverseaza podul venind din Bulgaria spre Romania. Taxele in cealalta directie raman neschimbate, din cauza faptului ca partea romana nu a fost de acord cu reducerea lor, a precizat ministrul. Plevneliev a spus ca masura va duce, initial, la pierderi de circa 1,5 milioane de euro pentru bugetul de stat, care insa vor fi compensate prin cresterea traficului si prin numarul mai mare de turisti romani care vor vizita Bulgaria. “Premierul Boiko Borisov a spus clar, cand a vizitat ultima oara Romania, ca Bulgaria va lua masuri pentru a reduce taxa de pod peste Dunare. Acesta a fost unul dintre primele subiecte discutate in timpul vizitei sale la Bucuresti. Bulgaria asteapta o pozitie din partea Romaniei, dar ministrul nostru pentru Dezvoltare Regionala, Rosen Plevneliev, lucreaza asupra unei analize a situatiei si o propunere in acest sens va fi prezentata in curand Consiliului de Ministri, pentru a reduce taxa de pod peste Dunare”, a afirmat, la sfarsitul lunii februarie, Plamen Nunev, parlamentar al partidului de guvernamant GERB. Parlamentarul bulgar a subliniat ca, daca Guvernul adopta decizia de reducere a taxei, mai multi ministri bulgari vor merge la Ruse pentru a anunta schimbarea. Taxa a fost redusa numai pentru autoturisme. Camioanele usoare trebuie sa plateasca, in continuare, 12 euro, camioanele sub 12 tone, 18 euro, iar camioanele peste 12 tone, 25 de euro.

Se asteapta o reactie similara si din Romania

Reducerea taxelor de traversare a singurului pod peste Dunare care leaga Romania de Bulgaria intreprinsa unilateral de Bulgaria corespunde total intereselor colegilor nostri din judetul Giurgiu si astept ca in scurt timp si partea romana sa ia o asemenea decizie, a declarat pentru Agerpres prefectul judetului bulgar Ruse, Plamen Stoilov. In cadrul sedintei sale de miercuri, guvernul bulgar a aprobat propunerea ca taxa pentru trecerea podului sa fie redusa pentru autoturisme de la 6 la 2 euro si pentru microbuze cu pana la 23 de locuri – de la 12 euro la 6 euro. Urmeaza sa fie analizate posibilitatile pentru reducerea taxelor si in cazul autobuzelor si camioanelor. Reducerea se va aplica numai in cazul masinilor care traverseaza podul venind din Bulgaria spre Romania, taxele in cealalta directie ramanand neschimbate deoarece partea romana nu a fost de acord cu reducerea lor. Stoilov a mai spus ca podul are nevoie de o renovare completa deoarece se afla intr-o stare jalnica. Podul nu a fost renovat timp de 50 ani si cele doua tari trebuie sa ajunga la un acord cat mai repede pentru renovarea lui, deoarece in momentul de fata fiecare parte nu face decat sa umple gropile de pe carosibil. Ca sa fie obtinuta o finantare europeana, trebuie sa existe un proiect de renovare, iar pana acum nu exista niciun asemenea proiect, a spus Stoilov. In opinia sa anul 2014 este termenul limita pentru realizarea renovarii podului. Constructia trebuie nu numai sa fie reparata, ci si sa fie modernizata prin construirea unor trotuare si a unor piste pentru biciclisti, crede Stoilov. Asteptam ca la un moment dat si Romania sa adopte o decizie pentru reducerea taxelor de traversare a podului, a spus pentru Agerpres Vesela Cerneva, purtator de cuvant al Ministerului bulgar al afacerilor externe. In opinia dnei Cerneva, faptul ca nu s-a ajuns la un acord de reducere simultana a taxelor de pod nu poate afecta relatiile bune intre Romania si Bulgaria. Reducerea taxelor va stimula schimburile economice si turismul intre Romania si Bulgaria, crede omul de afaceri din Ruse Emilian Enev. Taxele de traversare a podului reprezinta o piedica inutila in apropierea celor doua tari. Sper ca si Romania va reduce taxele deoarece intr-o perspectiva mai lunga beneficiile unei asemenea masuri sunt mai mari decat eventualele pierderi.

Romania si Bulgaria colaboreaza intens

O delegatie condusa de seful Departamentului Schengen din M.A.I., chestor sef de politie Marian Tutilescu, a avut joi, 10 martie, la Ruse, in Republica Bulgaria, o intalnire de lucru cu adjunctul ministrului de Interne al Republicii Bulgaria, Dimiter Georgiev. In cadrul intalnirii, reprezentantii la varf ai celor doua ministere vor aborda, din punct de vedere strategic, cooperarea intre cele doua tari in etapa de pre-aderare la Spatiul Schengen, dar si dupa data integrarii. De asemenea, discutiile expertilor romani si bulgari se vor axa pe activitatea structurilor politiei si politiei de frontiera, cu accent pe actiunile specifice care se desfasoara in zona de frontiera, precum si pe aspectele referitoare la implementarea prevederilor Acordului intre Guvernul Romaniei si Guvernul Republicii Bulgaria privind cooperarea politieneasca transfrontaliera in materie penala, semnat la Vidin, la 19 mai 2009.  De asemenea, In perioada 16 ianuarie – 14 februarie 2011, la nivelul Inspectoratului de Politie al Judetului Brasov, au fost desfasurate activitati comune de siguranta publica cu politisti bulgari. Astfel, in perioadele 16 – 30 ianuarie, respectiv 31 ianuarie – 14 februarie, cate patru politisti bulgari au actionat in municipiul Brasov, alaturi de politisti romani. Activitatile s-au desfasurat avand la baza principiului reciprocitatii, pe parcursul sezonului estival 2010, in zona statiunilor turistice de pe litoralul bulgaresc, a actionat acelasi numar de politisti romani. Misiunile comune executate au vizat cu preponderenta segmentul de siguranta publica si patrulare, dar au fost desfasurate si activitati pe linie de politie rutiera, politistii bulgari participand si la raziile si actiunile organizate la nivelul inspectoratului. Activitatile delegatiei bulgare pe segmentul de ordine publica au fost orientate catre zona centrala a municipiului Brasov, frecventata de un numar mare de turisti. Pe timpul misiunilor desfasurate, politistii bulgari i-au insotit pe cei romani, conform mandatului avut, la: 3 actiuni cu efective marite (una in municipiul Brasov si cate una in comunele Crizbav si Dumbravita), verificarea a 28 de unitati comerciale, aplanarea a 5 stari conflictuale, interventia la 19 evenimente semnalate prin SNUAU 112, verificarea a 179 autovehicule, dintre care 37 inmatriculate in Bulgaria, dar si la actiuni cu caracter preventiv in 5 unitati de invatamant. Atat la debutul activitatilor, cat si la schimbarea seriilor au fost prezenti si reprezentanti ai conducerii Politiei Bulgare, care au apreciat desfasurarea unor asemenea tipuri de misiuni si si-au manifestat intentia de a continua aceasta colaborare si in perioada urmatoare. „Regulile privind realizarea controalelor rutiere comune in zona de frontiera, precum si a misiunilor de patrulare comune a autoritatilor competente din Romania si Republica Bulgaria in vederea asigurarii ordinii si linistii publice” au fost elaborate in urma intalnirii dintre ministrii de interne ai celor doua state, la sfarsitul lunii mai si a intalnirii dintre delegatiile celor doua Politii nationale in cursul lunii iunie 2010, in care au fost abordate discutii privind identificarea unor masuri concrete de imbunatatire a cooperarii romano-bulgare. Scopul acestora este de a stabili un cadru general de desfasurare si proceduri de urmat de catre autoritatile competente, in vederea efectuarii de controale comune ale traficului rutier in zona de frontiera si a patrulelor mixte de ordine publica. La nivelul expertilor celor doua politii au fost stabilite aspectele practice ale implementarii regulilor care privesc aceste controale rutiere pe perioda sezonului estival, inclusiv desfasurarea unor actiuni” in oglinda” pe teritoriul celor doua state. Prin semnarea acestui document intre partea romana si bulgara, se extinde modelul de bune practici existent la nivelul european, in ceea ce priveste cooperarea politieneasca internationala, stabilind noi standarde de cooperare, atat la nivel regional, cat si la nivelul Uniunii Europene, in perspectiva aderarii la Spatiul Schengen a celor doua state.

Share our work