Presa de limba romana din Serbia, in atentia DRP

Presa de limba romana din Serbia, in atentia DRP

O delegaţie a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, condusă de secretarul de stat, Natalia Intotero, s-a întâlnit luni, la Belgrad, cu reprezentanţi ai presei în limba română şi cu liderii asociaţiilor româneşti din Serbia, inclusiv cu reprezentanţii celor două facţiuni ale Comunităţii Românilor din Serbia.
În cadrul discuţiilor, Natalia Intotero a transmis un mesaj de unitate şi responsabilitate. “O minoritate naţională unită s-ar putea transforma într-un factor de coagulare a acţiunilor pentru păstrarea şi promovarea limbii române, a culturii, procesului de învăţământ, comunicării şi afirmării Bisericii Ortodoxe Române din Serbia. Este necesar ca organizaţiile româneşti din Serbia să ajungă la o platformă comună de acţiune în dialog cu autorităţile sârbe, care să vizeze introducerea limbii române în domeniile educaţional, eclesiastic şi administrativ în întreaga ţară”, a declarat secretarul de stat.
În aceeaşi zi, delegaţia Departamentului pentru Românii de Pretutindeni a vizitat la Pancevo sediul Casei de Presă şi Editură ‘Libertatea’, unde s-a întâlnit cu grupul redacţional al săptămânalului Libertatea. Delegaţia DRP se află în vizită în Serbia în perioada 8-10 octombrie. Obiectivul acestei deplasări este consolidarea legăturilor cu asociaţiile româneşti din această zonă şi identificarea, împreună cu acestea, a soluţiilor optime la problemele specifice ale comunităţii româneşti de aici. Programul vizitei continuă cu deplasări în cadrul comunităţilor româneşti din Zajecar, Negotin şi Bor.

Share our work
Calculatoare pentru elevii romani din Tiraspol

Calculatoare pentru elevii romani din Tiraspol

Departamentul pentru Românii de Pretutindeni din cadrul guvernului României a donat miercuri un lot de 20 de calculatoare liceului cu predare în limba română „Lucian Blaga” de la Tiraspol.
Ceremonia a avut loc în sediul primăriei municipiului Chişinău. Prezenţa DRP la Chişinău demonstrează interesul legitim pe care statul român îl are pentru toţi vorbitorii de limbă română, indiferent unde se află, a declarat şeful instituţiei, Eugen Tomac. „Statul român va continua politica de protejare şi de susţinere a identităţii româneşti indiferent unde sunt etnici români. Nu vrem decât ca mesajul nostru să fie înţeles foarte limpede şi corect – ne apărăm conaţionalii noştri indiferent unde locuiesc. Este regretabil că mai există locuri în care cetăţenii vorbesc în şoaptă în limba română”, a declarat Eugen Tomac.
Şi senatorul Viorel Badea, preşedintele comisiei pentru românii de pretudindeni din Senat a calificat gestul DRP drept un „episod extrem de important în ceea ce priveşte susţinerea identităţii româneşti pe malul stâng al Nistrului”.
Directorul Liceului „Lucian Blaga”, Ion Iovcev a vorbit despre condiţiile grele în care activează şcolile cu predare în limba română din stânga Nistrului, menţionând însă că în pofida acestora, cele opt instituţii de învăţământ au demonstrat verticalitate şi că îşi iubesc limba, istoria şi neamul.
Copiii de la liceul „Lucian Blaga” au mulţumit pentru donaţie cu cântece pascale şi patriotice. În regiunea de est a Republicii Moldova, controlată de un regim separatist pro-rus funcţionează opt instituţii şcolare cu predare în limba română, care însă au fost supuse mai multor presiuni din partea autorităţilor neconstituţionale.

Share our work
Ghimpu: fondurile romanesti pentru Moldova sunt mult mai mici decat cele date de la Moscova pentru presa de limba rusa

Ghimpu: fondurile romanesti pentru Moldova sunt mult mai mici decat cele date de la Moscova pentru presa de limba rusa

Mihai_Ghimpu 542Presedintele Partidului Liberal din Republica Moldova, Mihai Ghimpu, a declarat ieri la emisiunea „Ora de Varf” de la Radio Chisinau ca fondurile pe care le alocata Romania pentru Republica Moldova sunt incomensurabile fata de aloca Moscova pentru presa de limba rusa de la Chisinau. Presedintele Partidului Liberal de la Chisinau a subliniat ca fondurile acordate de Romania Republicii Moldova, sunt, dimpotriva, mici in comparatia cu banii pe care Federatiei Rusa ii aloca pentru sustinerea presei de limba rusa din aceasta tara. Declaratiile lui Ghimpu vin pe fundalul discutei interne dintre deputatul Cristian Rizea (PSD) si seful DRP, Eugen Tomac, primul cerand demisia celui de-al doilea pe motiv ca aloca prea multe fonduri pentru Republica Moldova in comparatie cu Spania, acolo unde exista mari comunitati locuite de romani. in acest context, Mihai Ghimpu a indemnat la revizuirea unor astfel de atitudini, „pentru ca noi suntem romani ca si ei, am trecut prin mai multe greutati, iar aici (in Republica Moldova – n.r.) se cere cu adevarat sprijinul lor”. Ghimpu a mai spus ca acuzatiile deputatului PSD, Cristian Rizea, la adresa Departamentului pentru Romanii de Pretutindeni privind acordarea preferentiala de fonduri asociatiilor romanesti din R.Moldova sunt „speculatii in interesul partidului”.

Share our work