Defender-Europe 20 Plus, manevre NATO pe timp de pandemie

Defender-Europe 20 Plus, manevre NATO pe timp de pandemie

Polonia rămâne unul din principalii parteneri militari ai SUA

Polonia rămâne unul din principalii parteneri militari ai SUA

Armatele poloneză şi americană au început în vestul Poloniei programul de exerciţii militare comune denumit ‘Defender-Europe 20 Plus’, relatează agenția DPA, citată de agenția de presă KARADENIZ PRESS. În total circa 6.000 de militari, câteva sute de blindate și sisteme de artilerie din cele două ţări participă la aceste exerciţii care se vor desfăşura până pe 19 iunie.

Din cauza pandemiei de coronavirus programul de manevre militare a fost modificat faţă de cel prevăzut iniţial. Acesta prevedea trimiterea din SUA peste Atlantic a circa 20.000 de militari americani pentru ceea ce ar fi fost cel mai mare exerciţiu militar american din străinătate în ultimii 25 de ani.

Anulare germană

Germania şi-a anulat în luna martie 2020 participarea la acest exerciţiu, ca urmare a crizei sanitare provocate de pandemia mondială. Surse oficiale de la Berlin au menționat că partea germană i-a în considerare anularea tuturor angajamentelor germane de a participa la manevrele militare ale unor state NATO programate pentru 2020.

Potrivit unui responsabil militar american, Brett Sylvia, toţi participanţii la aceste exerciţii au fost testaţi negativ pentru noul coronavirus înainte să fie desfăşuraţi în Polonia şi testarea va continua la intervale regulate pe parcursul programului de manevre militare.

Speranțe poloneze

Varșovia speră ca o parte din soldaţii americani care vor fi retraşi din Germania de preşedintele Donald Trump, conform The Wall Street Journal, să fie instalaţi în Polonia, a declarat recent premierul Mateusz Morawiecki.

The Wall Street Journal a scris anterior că Donald Trump a ordonat Pentagonului să reducă numărul personalului militar dislocat permanent în Germania, principala ancoră a forţelor americane din NATO, pentru a reduce numărul la 25.000.

„Sper într-adevăr că, în urma numeroaselor discuţii pe care le-am avut şi după ce ne-am demonstrat soliditatea în calitate de partener al NATO, un anumit număr de soldaţi staţionaţi în prezent în Germania şi care vor fi retraşi de Statele Unite se vor regăsi în Polonia”, a declarat premierul Mateusz Morawiecki la postul de radio RMF.
În prezent, aproape 40 de mii de soldaţi și câteva zeci de mii de membrii ai familiilor lor locuiesc la una dintre cele 21 de baze militare americane din Germania. Efectivele pot depăși și cifra de 50.000 de cadre militare în momentul unor rotații pe teatrele de operațiuni din Irak ori Afganistan, precum și în timpul manevrelor NATO.

Pericol pe granița de est

„Adevăratul pericol se ascunde la graniţa de est, astfel încât o deplasare a forţelor americane către flancul estic (al NATO) va reprezenta o consolidare a securităţii pentru întreaga Europă”, a continuat Morawiecki, făcând aluzie la Rusia.

Preocupată de preluarea de către Rusia a mai multor teritorii situate în Georgia şi Ucraina în ultimul deceniu, Polonia militează pentru o prezenţă militară americană permanentă pe teritoriul său.

Anul trecut, preşedintele Trump a crescut la 5.500 de oameni efectivele staţionate prin rotaţie în Polonia, care consideră de mult timp Statele Unite ca principalul garant al securităţii sale în cadrul NATO.

Casa Albă şi Pentagonul au refuzat să confirme sau să infirme informaţiile din Wall Street Journal, care apar într-un context de tensiuni între guvernul SUA şi aliaţii săi europeni cu privire la acordurile de cooperare.

Oficiali ai administrației de la Washington au declarat în mod repetat că Germania nu cheltuieşte suficient pentru propria apărare, acuzații respinse categoric de Berlin.

Fort TRUMP, deziderat polonez

Anterior, preşedintele polonez Andrzej Duda a declarat că Polonia este dispusă să plătească cel puţin două miliarde de dolari pentru instalarea unei baze militare americane pe teritoriul său pe care promite s-o numească ”Fort Trump”, ofertă pe care preşedintele american Donald Trump a anunţat la momentul respectiv că o examinează “foarte serios”.

“Polonia este pregătită să contribuie semnificativ la prezenţa Statelor Unite în Polonia”, a declarat anterior Trump în Biroul Oval, înainte de întâlnirea cu omologul său polonez din 2018. “Dacă sunt gata să facă acest lucru, despre asta vom vorbi cu siguranţă”, a spus preşedintele american. El a subliniat că Statele Unite au avut în vedere această solicitare a Poloniei ”din punctul de vedere al protecţiei militare a ambelor ţări, dar şi al costurilor” pe care le implică. (K.P.)

Share our work
Ierusalim, noul guvern israelian aprobat de Knesset

Ierusalim, noul guvern israelian aprobat de Knesset

Războiul pentru Ierusalim se intensifică

Războiul pentru Ierusalim se intensifică

În urma deciziei luată de Curtea Supremă israeliană, și Knesset-ul (n.r.-parlamentul unicameral de la Ierusalim) a aprobat azi formarea unui guvern de uniune naţională între partidele premierului Benjamin Netanyahu şi ex-rivalului său Benny Gantz, care urmează să depună jurământul în 13 mai, dată la care va lua sfârşit cea mai lungă criză politică din istoria modernă a Israelului, relatează cotidianul israelian Makor Rishon, citat de agenția de presă KARADENIZ PRESS.

Acordul cu privire la noul guvern a fost validat joi dimineaţă în cursul unui vot în parlament, unde partidul Likud de dreapta al lui Benjamin Netanyahu, formaţiunea centristă „Albastru-Alb”, condusă de fostul şef al Statului Major al armatei israeliene Benny Gantz, şi aliaţii lor dispun de majoritatea locurilor.

Consens politic

„Sesiunea plenară a Knesetului a aprobat în a doua şi a treia lectură amendamentele la proiectul de lege privind formarea guvernului de uniune naţională. 71 de deputaţi au votat pentru şi 37 împotrivă”, a indicat serviciul de presă al parlamentului într-un comunicat.
Preşedinţia israeliană se aşteaptă să primească în cursul zilei semnăturile unei majorităţi a deputaţilor favorabili mandatării oficiale a lui Benjamin Netanyahu cu formarea noului guvern.

Miercuri seara, Curtea Supremă, sesizată de diferite organizaţii care puneau la îndoială legalitatea acordului, şi-a dat aprobarea, fără ca totuşi să-l disculpe pe Netanyahu, acuzat pentru corupţie într-o serie de dosare şi al cărui proces, amânat din cauza pandemiei, ar urma în mod normal să înceapă la sfârşitul lunii. „Nu am găsit niciun motiv legal care să împiedice formarea unui guvern de către premierul Netanyahu, dar această concluzie la care am ajuns nu diminuează prin nimic gravitatea acuzaţiilor împotriva sa”, au indicat judecătorii israelieni.

Guvern de criză

Netanyahu şi Gantz au anunţat deja prezentarea viitorului guvern în 13 mai, în care portofoliile ministeriale vor fi împărţite în mod echitabil între cele două tabere.

În afară de împărţirea puterii şi menţinerea lui Benjamin Netanyahu în funcţia de premier pentru următoarele 18 luni, guvernul va avea drept sarcină gestionarea ieşirii din izolare şi redemararea economiei israeliene. El va trebui de asemenea să se pronunţe în detaliu asupra proiectului de anexare a unor părţi din Cisiordania ocupată.

Netanyahu este acuzat de o parte a opoziției că se va folosi de noul mandat de premier pentru numirea unor apropiați în diferite funcții din sistemul de justiție, pe fondul problemelor judiciare pe care le are. Liderul Likud este acuzat de fapte de corupție.

După aceste luni de criză, Benny Gantz a acceptat să formeze o coaliţie cu Benjamin Netanyahu în pofida inculpării acestuia, cu scopul de a permite Israelului să traverseze perioada de pandemie generată de noul coronavirus care a contaminat până în prezent 16.000 persoane în ţară, dintre care 239 au decedat şi a făcut ca şomajul să crească de la 3,4% la 27%.

Netanyahu a anunţat deja redeschiderea şcolilor primare şi a majorităţii magazinelor şi întreprinderilor, care pot să reunească de acum înainte 50% din personalul lor în acelaşi loc. În acest fel, zeci de mii de lucrători palestinieni şi-au putut relua activitatea pe teritoriul israelian.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu, mulțumit de sprijinul administrației Trump

Premierul israelian Benjamin Netanyahu, mulțumit de sprijinul administrației Trump

Plan american

Acordul dintre Netanyahu şi Gantz prevede implementarea de la 1 iulie a unui plan pentru aplicarea proiectului preşedintelui american Donald Trump cu privire la Orientul Mijlociu care prevede anexarea de către Israel a Văii Iordanului şi a coloniilor evreieşti din Cisiordania ocupată din 1967 de către statul israelian. Zonele în litigiu, inclusiv părți din platoul Golan, au fost ocupate de statul evreu în urma victoriei militare depline în așa-zisul Război de 6 zile împotriva unei coaliții de state arabe, inclusiv Iordania, Siria, Irak și Egipt.

Populaţia coloniilor din Cisiordania a crescut cu aproximativ 50% în ultimul deceniu sub influența unor importante măsuri de sprijin economic implementate de guvernele conduse de Netanyahu, aflat la putere fără întrerupere din 2009.

În prezent, peste 450.000 de persoane locuiesc în regiune, împărţite în aproximativ 100 de localități, cunoscute și sub numele de colonii, unde lucrează de altfel zeci de mii de palestinieni.

Elita politică palestiniană se opune planului administrației Trump, care prevede recunoașterea metropolei Ierusalim drept capitala „indivizibilă” a Statului Israel. Atât membrii mișcării laice Fatah-ului, condus de preşedintele palestinian Mahmoud Abbas, dar și ai mișcării islamiste Hamas, aflat la putere în Fâşia Gaza, au amenințat cu noi violențe partea israeliană dacă acest plan va fi implementat. Ei au denumit deja viitoarea administraţie Netanyahu/Gantz „guvernul anexării”, denumire respinsă de partea israeliană. (Mihai Isac)

Share our work
Cruciada anti-COVID, sabotată de războiul declarațiilor

Cruciada anti-COVID, sabotată de războiul declarațiilor

Administrația Trump nu este impresionată de efortul UE

Administrația Trump nu este impresionată de efortul UE

SUA, absente de la teledonul mondial organizat luni de Uniunea Europeană pentru a finanţa descoperirea unui vaccin împotriva noului coronavirus, au minimalizat această iniţiativă, calificând-o drept o conferinţă „printre atâtea altele” şi şi-au exprimat hotărârea de a acţiona singure, relatează AFP, citată de agențiile de presă de la București. „În calitate de lider mondial în ajutorul străin împotriva COVID-19, salutăm eforturile UE de a atrage promisiuni de contribuţii suplimentare pentru a combate această pandemie”, a declarat presei un înalt reprezentant al administraţiei Donald Trump.

Triumfalism american

„Numeroase programe şi organizaţii care vor fi susţinute în cadrul acestei conferinţe a donatorilor de fonduri primesc deja finanţări şi o susţinere foarte semnificative din partea statului şi a sectorului privat americane”, a adăugat el. „Susţinem acest efort de finanţare al UE, este un efort de finanţarea printre atâtea altele care sunt în curs”, a mai precizat sursa citată.

Întrebat în mai multe rânduri despre motivele absenţei Washingtonului de la această conferinţă, acest responsabil a evitat constant întrebarea, în cele din urmă minimalizând iniţiativa europeană. Responsabilul citat a preferat să insiste asupra rolului jucat de americani.

„SUA sunt cu adevărat în fruntea tuturor acestor eforturi internaţionale”, în calitate de „cel mai important donator din lume în domeniile sănătăţii şi umanitar”, a spus el. Sursa citată de mass-media de peste Ocean a dat asigurări că preşedintele Trump, care nu-şi ascunde lipsa de apetit pentru iniţiativele multilaterale, se află în prima linie a coordonării internaţionale împotriva epidemiei, pe fundalul apropierii alegerilor prezidențiale americane.

Uniunea Europeană, miliarde pentru vaccin

Uniunea Europeană, miliarde pentru vaccin

Miliarde pentru vaccin

O conferinţă a donatorilor organizată online de Comisia Europeană a permis strângerea a 7,4 miliarde de euro pentru a finanţa dezvoltarea unui vaccin împotriva noului coronavirus, a anunţat preşedinta executivului comunitar, Ursula von der Leyen, relatează DPA, citată de agenția de presă KARADENIZ PRESS. „Am făcut-o. În doar câteva ore am strâns 7,4 miliarde de euro pentru vaccin, diagnosticare şi tratament. Asta va contribui la începerea unei cooperări globale fără precedent”, a declarat Ursula von der Leyen, precizând că vedeta muzicii pop Madonna a anunţat o contribuţie de 1 milion de dolari.

Comisia Europeană a dat lovitura de începere a acestui „maraton online” la ora locală 15:00 (13:00 GMT) prin anunţarea unei contribuţii de un miliard de euro. Franţa şi Germania au ridicat apoi ştacheta donaţiilor la peste 2 miliarde de euro, cu contribuţii de 500 şi, respectiv, 525 milioane de euro. La o oră de la lansarea conferinţei, fuseseră promise peste 5 miliarde de euro.

Promisiuni financiare

Italia a promis 140 de milioane de euro, Spania – 125 de milioane de euro, Canada a anunţat o contribuţie de 850 de milioane de dolari, alături de o donaţie de 500 de milioane de dolari de la Arabia Saudită, 388 de milioane de lire sterline de la Marea Britanie, 60 de milioane de dolari de la Israel şi 1,3 milioane de dolari de la Africa de Sud.
Totuşi, notează DPA, nu se ştie pentru moment câte dintre aceste angajamente de finanţare reprezintă fonduri noi față de cele deja anunțate de autoritățile din diferite state.

Deşi s-au realizat angajamente de 7,4 miliarde de euro, Ursula von der Leyen a afirmat că va fi nevoie de „mult mai mult” în lunile care vor urma. „Sprintul de astăzi este un început grozav pentru maratonul nostru”, a mai spus Ursula von der Leyen după teledonul de trei ore deschis statelor, organizaţiilor, filantropilor şi celebrităţilor din lumea întreagă. (N.G.)

Share our work
Germania, acuzată de axa Iran-Hezbollah

Germania, acuzată de axa Iran-Hezbollah

Germania interzice Hezbollah

Germania interzice Hezbollah

Liderul organizației Hezbollah, Hassan Nasrallah, a negat luni orice activitate a partidului său în Germania, la câteva zile după decizia Berlinului de a interzice mişcarea pro-iraniană pe teritoriul german, relatează agenția DPA, preluată de KARADENIZ PRESS. „Atunci când spunem că nu suntem activi în Germania, suntem sinceri în proporţie de 100%”, a dat asigurări liderul Hezbollah.

El a adăugat că Germania nu a oferit nicio evidenţă conform căreia Hezbollah ar desfăşura activităţi teroriste, ceea ce confirmă faptul că decizia Berlinului este „o decizie politică” ce reflectă „o supunere în faţa voinţei americane şi este menită să satisfacă Israelul”.

Măsură așteptată

Cu toate acestea, Nasrallah a declarat că se aştepta la decizia Germaniei şi că este de aşteptat, de asemenea, ca şi alte ţări europene să ia o decizie asemănătoare. „Aceasta este parte din războiul SUA şi Israelului împotriva mişcărilor de rezistenţă din regiune”, a continuat Nasrallah.

De asemenea, el a condamnat raidurile întreprinse de poliţia germană asupra unor moschei şi organizaţii asociate grupării în Germania. „Toate atacurile brutale asupra unor moschei şi organizaţii umanitare sunt de condamnat”, a afirmat liderul Hezbollah.

Denunț iranian

Berlinul încearcă să se achite de „datoria sa istorică” faţă de evrei, a denunţat luni Republica Islamică Iran, după ce a condamnat recenta interzicere a tuturor activităţilor mişcării şiite libaneze Hezbollah în Germania, potrivit mass-media germane. „Avem sentimentul că germanii par să aibă o datorie istorică faţă de sionişti, că ei se achită de aceasta şi că, într-un anume fel, nu-şi dau seama că lumea întreagă şi musulmanii ar putea reacţiona”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe iranian, Abbas Mousavi, în cursul unei conferinţe de presă la Teheran.

Această interdicţie este destinată doar să îndeplinească obiectivele „maşinii de propagandă a regimurilor sionist şi american”, reacţionase a doua zi MAE iranian.

Hezbollah este „un partid puternic şi legitim reprezentat în cadrul guvernului şi al parlamentului libanez”, a declarat luni Mousavi, potrivit căruia decizia germană „nu va crea decât probleme”.

Hezbollah, parte a războiului dintre SUA și Iran

Hezbollah, parte a războiului dintre SUA și Iran

Propagandă antisemită

Într-un articol de format editorial care neagă realitatea politicii de exterminare a evreilor de către Germania nazistă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Hossein Shariatmadari, redactor-şef al cotidianului ultraconservator iranian Kayhan, consideră că vede crescând „un val de insatisfacţie în cadrul poporului german”, căci – scrie el – „regimul terorist israelian care ucide copii controlează destinul ţării lor”.

Potrivit lui Shariatmadari, decizia germană împotriva Hezbollah a fost „dictată de Israel” şi „părţi întregi ale economiei germane sunt în mâinile evreilor”, la fel ca şi parlamentul de la Berlin, unde există, potrivit lui, „peste 100 de deputaţi evrei care nici măcar nu sunt germani”.

„Numeroşi germani înţeleg în prezent că Shoah nu este decât o mistificare, o mare minciună fabricată”, scrie Shariatmadari, numit în funcţia sa de ghidul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, care îi împărtășește opiniile radicale.

Shoah (Holocaust) este numele evreiesc pentru masacrarea a şase milioane de evrei din Europa în timpul celui de-al Doilea Război Mondial în numele politicii rasiale şi antisemite a Germaniei hitleriste.

Decizie germană

Berlinul a interzis organizaţia pro-iraniană Hezbollah pe teritoriul său şi a desemnat-o drept organizaţie teroristă, a anunţat anterior Ministerul de Interne german. Măsura, de lung așteptată de guvernul de la Ierusalim, vine pe fondul intensificării activității organizației pe teritoriul german, unde locuiesc câteva milioane de etnici arabi.

“Ministrul de interne Horst Seehofer “a interzis astăzi activitatea organizaţiei teroriste şiite Hezbollah în Germania”, a notat într-un tweet un purtător de cuvânt al ministrului, Steve Alter.

Anterior acestei măsuri, Germania făcea distincţie între braţul politic al Hezbollah şi unităţile sale armate, care au luptat de partea preşedintelui Bashar al-Assad în Siria.

Finanțare și recrutare

Oficiali în domeniul securităţii de la Berlin estimează că până la 1.050 de persoane din Germania sunt membri ai aripii extremiste a Hezbollah. Conform rapoartelor anuale ale Oficiului Federal pentru Protecția Constituției, principalul serviciu intern de informații german, teritoriul german este folosit pentru obținerea de resurse financiare și recrutarea de noi adepți pentru Hezbollah și organizațiile afiliate.

Principalul rezervor de recrutare este reprezentat de numeroasa comunitate musulmană din Germania, cu preponderență arabi, dar și alte comunități etnice orientale.

Sursele citate au mai semnalat intesificarea eforturilor Hezbollah de stabilire a unor noi puncte de sprijin, sub forma unor fundații ori ong-uri cu caracter umanitar ori religios. Teritoriul german este folosit de Hezbollah și pentru coordonarea activității din diferite state occidentale.

Până acum doar activităţile ramurii militare a Hezbolalh erau interzise, însă nu şi cele ale ramurii politice, care organizează cu regularitate manifestaţii sau acţiuni anti-israeliene. Organizațiile care reprezintă evreii din Germania au acuzat periodic Hezbollah de intensificarea atacurilor antisemite din statul european.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu, mulțumit de sprijinul administrației Trump

Premierul israelian Benjamin Netanyahu, mulțumit de sprijinul administrației Trump

Acțiuni în forță

Poliţia a întreprins în aceste zile mai multe raiduri pe teritoriul Germaniei pentru a aresta presupuşi membri ai conducerii filialei grupării din Germania. Serviciile de securitate germane au mai declanșat și procedurile judiciare pentru ridicarea cetățeniei germane a unor membrii Hezbollah.

Potrivit publicaţiilor germane Spiegel şi Bild, poliţia germană a vizat mai multe moschei și centre culturale islamice, la Berlin, Bremen şi Munster, precum şi un “centru pentru emigranţii libanezi” din Dortmund.

Înfiinţată în 1982 în timpul războiului civil libanez, mişcarea Hezbollah luptă împotriva statului israelian şi este un actor politic major în Liban și Orientul Mijlociu. Hezbollah, care deţine o poziţie puternică pe scena politică de la Beirut şi vârf de lance al rezistenţei împotriva ocupaţiei israeliene în Liban (1978-2000), a fost înfiinţat cu sprijinul Iranului în 1982 în timpul războiului civil din Liban.

Îndemn pentru UE

Interdicţia completă a activităţilor Hezbollah şi clasarea ei drept organizaţie teroristă era cerută cu insistenţă de SUA şi Israel de câteva decenii, mai ales după incursiunea israeliană din Liban din anii 2000 și declanșarea războiului civil din Siria, unde Hezbollah are un rol extrem de important în susținerea militară a regimului Assad.

Ambasadorul SUA în Germania, Richard Grenell, a declarat că ţara sa salută decizia guvernului german de a interzice mişcarea islamistă Hezbollah şi a îndemnat alte ţări din Uniunea Europeană (UE) să urmeze exemplul Berlinului, informează dpa. Interdicţia impusă de Germania asupra tuturor activităţilor Hezbollah “reflectă hotărârea Occidentului de a înfrunta ameninţarea globală pe care o constituie” această organizaţie, a subliniat Richard Grenell, numit anterior de președintele Trump în postul sensibil de director interimar pentru informaţiile naţionale (DNI) al SUA.

Această funcție are o importanță deosebită în creionarea politicii externe americane, iar Grenell este considerat un susținător loial al președintelui SUA Donald Trump și al politicii promovate de administrația acestuia în Orientul Mijlociu.

Potrivit ambasadorului american, acestei grupări “nu i se poate permite să folosească Europa drept refugiu pentru a susţine terorismul în Siria şi peste tot în Orientul Mijlociu”. Grenell a îndemnat alte state membre ale UE să ia decizii similare şi a spus că SUA vor să conlucreze cu partenerii din Europa “pentru a-i refuza (Hezbollah) orice spaţiu de manevră” pe continent.

Presiunile administrației Trump au convins Germania

Presiunile administrației Trump au convins Germania

Etapă importantă

Israelul a salutat la rândul său decizia Germaniei de a interzice orice activitate a Hezbollahului libanez pe teritoriul german. Potrivit şefului diplomaţiei israeliene Israel Katz, această interdicţie constituie “o etapă importantă în lupta globală împotriva terorismului”. “Aceasta este o decizie foarte importantă, o etapă importantă şi semnificativă în lupta globală împotriva terorismului”, a spus Katz, exprimându-şi “profunda gratitudine”.

Autoritățile din Israel și SU, principalul său partener strategic, consideră mişcarea armată Hezbollah drept organizaţie teroristă. Cele două state întreprind demersuri permanente pe lângă alte state pentru a obține interzicerea activității organizației și arestarea membrilor săi, considerați luptători pentru libertate de către marea majoritate a populației arabe. (Mihai Isac)

Share our work
Hezbollah, interzis oficial în Germania

Hezbollah, interzis oficial în Germania

Germania interzice Hezbollah

Germania interzice Hezbollah

Germania a interzis organizaţia pro-iraniană Hezbollah pe teritoriul său şi a desemnat-o drept organizaţie teroristă, a anunţat joi Ministerul de Interne german, relatează DPA, citată de agenția de presă KARADENIZ PRESS. Măsura, de lung așteptată de guvernul de la Ierusalim, vine pe fondul intensificării activității organizației pe teritoriul german, unde locuiesc câteva milioane de etnici arabi.

„Ministrul de interne Horst Seehofer „a interzis astăzi (joi) activitatea organizaţiei teroriste şiite Hezbollah în Germania”, a notat într-un tweet un purtător de cuvânt al ministrului, Steve Alter.

Anterior acestei măsuri, Germania făcea distincţie între braţul politic al Hezbollah şi unităţile sale armate, care au luptat de partea preşedintelui Bashar al-Assad în Siria.

Finanțare și recrutare

Oficiali în domeniul securităţii de la Berlin estimează că până la 1.050 de persoane din Germania sunt membri ai aripii extremiste a Hezbollah. Conform rapoartelor anuale ale Oficiului Federal pentru Protecția Constituției, principalul serviciu intern de informații german, teritoriul german este folosit pentru obținerea de resurse financiare și recrutarea de noi adepți pentru Hezbollah și organizațiile afiliate.

Principalul rezervor de recrutare este reprezentat de numeroasa comunitate musulmană din Germania, cu preponderență arabi, dar și alte comunități etnice orientale.

Sursele citate au mai semnalat intesificarea eforturilor Hezbollah de stabilire a unor noi puncte de sprijin, sub forma unor fundații ori ong-uri cu caracter umanitar ori religios. Teritoriul german este folosit de Hezbollah și pentru coordonarea activității din diferite state occidentale.

Până acum doar activităţile ramurii militare a Hezbolalh erau interzise, însă nu şi cele ale ramurii politice, care organizează cu regularitate manifestaţii sau acţiuni anti-israeliene. Organizațiile care reprezintă evreii din Germania au acuzat periodic Hezbollah de intensificarea atacurilor antisemite din statul european.

Acțiuni în forță

Poliţia a întreprins în aceste zile mai multe raiduri pe teritoriul Germaniei pentru a aresta presupuşi membri ai conducerii filialei grupării din Germania. Serviciile de securitate germane au mai declanșat și procedurile judiciare pentru ridicarea cetățeniei germane a unor membrii Hezbollah.

Potrivit publicaţiilor germane Spiegel şi Bild, poliţia germană a vizat mai multe moschei și centre culturale islamice, la Berlin, Bremen şi Munster, precum şi un „centru pentru emigranţii libanezi” din Dortmund.

Înfiinţată în 1982 în timpul războiului civil libanez, mişcarea Hezbollah luptă împotriva statului israelian şi este un actor politic major în Liban și Orientul Mijlociu. Gruparea islamistă este apropiată Iranului şi regimului sirian.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu, mulțumit de sprijinul administrației Trump

Premierul israelian Benjamin Netanyahu, mulțumit de sprijinul administrației Trump

Îndemn pentru UE

Interdicţia completă a activităţilor Hezbollah şi clasarea ei drept organizaţie teroristă era cerută cu insistenţă de SUA şi Israel de câteva decenii, mai ales după incursiunea israeliană din Liban din anii 2000 și declanșarea războiului civil din Siria, unde Hezbollah are un rol extrem de important în susținerea militară a regimului Assad.

Ambasadorul SUA în Germania, Richard Grenell, a declarat că ţara sa salută decizia guvernului german de a interzice mişcarea islamistă Hezbollah şi a îndemnat alte ţări din Uniunea Europeană (UE) să urmeze exemplul Berlinului, informează dpa. Interdicţia impusă de Germania asupra tuturor activităţilor Hezbollah „reflectă hotărârea Occidentului de a înfrunta ameninţarea globală pe care o constituie” această organizaţie, a subliniat Richard Grenell, numit anterior de președintele Trump în postul sensibil de director interimar pentru informaţiile naţionale (DNI) al SUA.

Această funcție are o importanță deosebită în creionarea politicii externe americane, iar Grenell este considerat un susținător loial al președintelui SUA Donald Trump și al politicii promovate de administrația acestuia în Orientul Mijlociu.

Potrivit ambasadorului american, acestei grupări „nu i se poate permite să folosească Europa drept refugiu pentru a susţine terorismul în Siria şi peste tot în Orientul Mijlociu”. Grenell a îndemnat alte state membre ale UE să ia decizii similare şi a spus că SUA vor să conlucreze cu partenerii din Europa „pentru a-i refuza (Hezbollah) orice spaţiu de manevră” pe continent.

Etapă importantă

Israelul a salutat la rândul său decizia Germaniei de a interzice orice activitate a Hezbollahului libanez pe teritoriul german. Potrivit şefului diplomaţiei israeliene Israel Katz, această interdicţie constituie „o etapă importantă în lupta globală împotriva terorismului”. „Aceasta este o decizie foarte importantă, o etapă importantă şi semnificativă în lupta globală împotriva terorismului”, a spus Katz, exprimându-şi „profunda gratitudine”.

Autoritățile din Israel și SU, principalul său partener strategic, consideră mişcarea armată Hezbollah drept organizaţie teroristă. Cele două state întreprind demersuri permanente pe lângă alte state pentru a obține interzicerea activității organizației și arestarea membrilor săi, considerați luptători pentru libertate de către marea majoritate a populației arabe. (Mihai Isac)

Share our work