ANALIZĂ: În numele Rusiei, Dodon se pregătește să pozeze în familistul-șef peste Moldova

ANALIZĂ: În numele Rusiei, Dodon se pregătește să pozeze în familistul-șef peste Moldova

Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, Kirill și președintele R. Moldova, Igor Dodon în vizită la Moscova

Președintele Igor Dodon și socialiștii de la Chișinău își continuă tirada populistă, lipsită de o viziune sau program politic, cu acțiuni populiste menite să le aducă voturi în perspectiva alegerilor parlamentare ce ar trebui să se desfășoare anul acesta în luna noiembrie. Dodon și PSRM vor arunca în luptă două arme consistente: Rusia și Biserica. A doua subordonată primei.

Cărători de proiect politic extern al Moscovei, tandemul politic amintit va încearca să ia ochii alegătorilor cu tot felul de trucuri de iluzionism politic, fără vreo consistență sau beneficiu material pentru ei.

Tințele primordiale vor fi UE și NATO, ca spații propice pentru dezinarea famililor, una dintre temele cele mai uzitate ale propagandei ruse.

Așa se întâmplă și cu recent anunțatul Congres al Familiilor, cu care Dodon s-a lăudat recent că-l va aduce la Chișinău. “Eu consider că fără păstrarea familiei tradiționale nu putem crea un stat puternic”, a declarat Dodon.

Numai că R. Moldova se confruntă cu un exod masiv și un fenomen de depopulare îngrijorător. Nu familia tradițională este problema R. Moldova care suferă un spor demografic negativ și că a cărei populație este estimată să scadă cu 40% până în 2050.

La fel, una din cinci familii nu poate avea copii și infertilitatea se manifesta mai mult în ultimii ani în rândul bărbaților pe fondul consumului de alcool și tutun. Acestea sunt adevăratele probleme ale R. Moldova pe care politicieni ca Dodon încearcă să le cosmetizeze cu ajutorul unor astfel de Congrese ale familiei tradiționale.

Reportoriu în acord cu propaganda Kremlinului

Vorbitorii de la Congres, în mod obișnuit, dau vina pe Occident pentru degradarea morală și pentru distrugerea familiei tradiționale. Retorica lor este similară cu cea a Kremlinului pe acest subiect.

De altfel, la eveniment este așteptat Patriarhul rus Kirill, care va juca în primul rând rolul de agent electoral pentru socialiștii lui Dodon, ținând cont Congresul se va desfășura în septembrie, cu doar o luni și ceva înainte de alegeri.

De altfel, acest Congres adus la Chișinău de Dodon este următorul nivel la ceea ce acesta organizează deja de circa doi ani de zile și anume „Festivalul Familiei” care s-a desfășurat în luna mai. De fiecare data, actiunea a avut loc, ca o reactie de protest, in aceeasi zi cu marsul comunitatii LGBT din Moldova.

Principalii sponsori ai Congresului Mondial al Familiilor sunt Konstantin Malofeev și Vladimir Iakunin, doi oligarhi ruși conservatori care au legături strânse cu Kremlinul și care finanțează inițiativele ortodoxe creștine și prietenoase cu Rusia în fostele țări sovietice și în Occident.

Partenerul de afaceri al lui Malofeyev, Aleksei Komov, se află în board-ul de conducere al Congresului Mondial al Familiilor. Soția lui Iakunin, Natalia Iakunina, este șeful unuia dintre grupurile sale membre denumit „Sfințenia Mamei”.

Legături cu separatiștii din estul Ucrainei și Crimeea

Konstantin Malofeev este cunoscut mass-media pentru legăturile apropiate cu administrația de la Kremlin, fiind și unul dintre principalii finanțatori ai activității cunoscutului geopolitician rus, Alexandr Dughin, considerat unul dintre ideologii panslaviști cei mai influenți în prezent.

Oligarhul ortodox a intrat în atenția mass-media și datorită finanțării revoltelor pro-ruse din Crimeea și Donbas, fostul premier separatist al Republicii Populare Donețk, Alexandr Borodai, fiind un apropiat și angajat al lui Konstantin Malofeev.

În 2014, oligarhul a organizat și finanțat desfășurarea la Viena a unui adevărat summit al extremei drepte din statele UE și nu numai, printre invitați numărându-se Marion Marechal-Le Pen, lidera Frontului Național din Franța (care a pierdut recentele alegeri prezidențiale din Hexagon), Volen Sidorov, liderul partidului bulgar Ataka, Heinz-Christian Strache, liderul FPO (extrema dreaptă din Austria), dar și Alexandr Dughin.

Controverse și populism anti-european

Reuniunile anuale ale Congresului Mondial al Familiilor au provocat în mod repetat controverse în ultimii ani.

În mai 2017, Congresul a avut loc în Ungaria, acolo unde premierul Viktor Orban a participat la eveniment și a ținut un discurs populist. Lucrările WCF de la Budapesta au fost folosite de premierul maghiar Viktor Orban pentru a acuza Uniunea Europeană că este dominata de „o ideologie liberală ce relativizează și se constituie într-o insultă la adresa familiilor”.

Mai multe anchete de presă din ultimii ani l-au legat pe Konstantin Malofeev de finanțarea unor partide politice cu vederi pro-ruse și anti UE/NATO din statele UE și Balcani.

De asemenea, partidele de dreapta din Croația și Serbia au participat la evenimentul de la Budapesta, cu liderii ONG-ului croat conservator „În numele familiei” și cei ai partidului anti-UE „Dveri” din Serbia.

Georgia a găzduit Congresul în mai 2016, unde organizatorul local Levan Vasadze, un om de afaceri homofob, a susținut că Georgia trebuie să-și reconstruiască relațiile cu Rusia, după ce trupele ruse au invadat țara în august 2008. După un scurt război câștigat net de forțele ruse, regiunile separatiste din nordul țării Abhazia și Osetia de Sud și-au declarat indepedența față de Tbilisi.

Lucrările WCF de la Tbilisi din 2016 au fost folosite extensiv de către participanții din Federația Rusă și state aliate pentru a lansa atacuri publice dure față de politica UE și NATO din spațiul CSI. Interesant este că Dodon a participat la eveniment în calitate de reprezentant al Republicii Moldova, fără însă a existat un document oficial în acest sens, mai ales datorită faptului că nu era încă președinte.

Un raport recent al Congresului american a susținut că Rusia vizează în mod agresiv țările din Europa Centrală și de Est care doresc să adere la UE și NATO.

Documentul specifica că, în Republica Moldova, preoții de rang înalt „au lucrat pentru a opri integrarea țării în Uniunea Europeană”, conducând proteste împotriva grupurilor LGBT și chiar susținând că pașapoartele biometrice ale UE sunt satanice, deoarece au un cod numeric de 13 cifre.

Surse de finanțare obscure

Nici de această dată, Dodon nu a putut preciza exact proveniența banilor cu care se va face acest Congres. Și de această dată, Dodon a susținut că toate cheltuielile pentru organizare vor fi acoperite atât de parteneri externi, cât și de fundația Pentru Suflet a Primei Doamne, fară a preciza de unde vin banii.

Cu toate acestea, în august 2017, agenția Karadeniz Press scria în exclusivitate despre întâlnirea pe care Dodon a avut-o la muntele Athos din Grecia cu „oligarhul lui Dumnezeu”, așa cum îl numește presa occidentată, Konstantin Malofeev.

Sub pretextul unui pelerinaj religios, Igor Dodon și alți politicieni din Partidul Socialiștilor au programate întâlniri neoficiale cu mai multe persoane apropiate Kremlin-ului, atât politicieni ruși, cât și Konstantin Malofeev, om de afaceri rus, supranumit și „oligarhul ortodox” datorită importantului sprijin financiar și politic acordat entităților Patriarhiei Ortodoxe Ruse, atât din Federația Rusă, cât și din Ucraina, Republica Moldova și alte state.

Dodon a încercat anterior mai multe luni să fie primit de Malofeev. Insistențele sale s-au datorat faptului că dorea obținerea sprijinului, mai ales financiar și politic, din partea oligarhului ortodox pentru organizarea în 2018, la Chișinău, a lucrărilor celui de al 12-lea Congres Mondial al Familiilor (World Congress of Families).

Și la aceste alegeri parlamentare, Dodon și socialiștii săi va miza tot pe cartea bisericii, așa cum s-a întâmplat și la prezidențiale, atunci când Mitropolia Moldovei și liderii săi au făcut campanie deschisă pentru Dodon. Cel mai vocal a fost Episcopul de Bălți și Fălești, Marchel, care a lansat o serie de atacuri virulente asupra Maiei Sandu.

Cum 97% dintre cetățenii R. Moldova s-au declarat creștini ortodoxi, Dodon speră că va transforma aceste cifre în masa sa de manevră politică. Cu toate acestea , numai 4% dintre moldoveni merg regulat la biserică și duc o viață în concordanță cu canoanele bisericești.

Corespondență de la Chișinău pentru Karadeniz Press de Mădălin Necșuțu

Share our work
Editorial: Succesul de după fustele doamnelor în 2018

Editorial: Succesul de după fustele doamnelor în 2018

PSRM și Dodon par panicați în anul de grație 2018. Unul care va decide viitorul Republicii Moldova, cel puțin teroretic, pe următorii patru ani. Dacă în 2017 Dodon a contat mai mult pe Facebook, decât în politica internă și externă, în 2018 acesta și sociliaștii săi simt că au pierdut valul populist pe care s-au ridicat și este posibil să obțină un eșec lamentabil.

Totul pleacă de la lipsa de proiecte politice concrete și dorința de a schimba ceva în R. Moldova. Minciuna de a lupta cu corupția și sărăcia a avut până la urmă picioare scurte. Mai mult, va fi scurtată de cap de către moldoveni la urnele de vot. Simpla înlocuire unei gărzi cu alta la butoanele țării nu mai este suficientă pentru oameni, sătui de hoția ca-n codru pe ce petrece în țară.

Pe acest fundal, Dodon își gândește strategia de imagine împingând-o fără scrupule în față pe Prima Doamna, așa cum o alinta el pe soția sa. De parca celelalte femei ale Moldovei pot fi numerotate cu calificative inferioare consoartei sale.

Domnul președinte ne-a făcut un scurt „preview” al intențiilor sale de imagine încă de la finalul lui 2017, atunci când a venit în fața ecranelor într-un mod penibil, ca un mare luptător pentru dreptate, cu un ochi încruntat mai tare pe modelul Putin, să ne spună că cetățenii trebuie să aibă încredere în continuare și să-l ajute să lupte cu dușmanii. Totul ambalat într-un mesaj mesianic și rostit pe un ton apocaliptic.

Dar tocmai pe asta mizează Dodon în 2018. Să se prezinte și mai asiduu ca un brav familist convins cu o soție-model care este și nevastă și mamă. Astfel, speră el, va câștiga voturile moldovenilor la parlamentare și o va bate pe Maia Sandu pe acest segment. Totul condimentat și cu un Congres al Familiilor plasat strategic în toamna anului. Unul negociat la Athos în 2017 cu „oligarhul lui Dumnezeu” Konstantin Malofeev și care îl va avea că punct de atracție pe Patriarhul Rusiei Kirill, venit să dea cu busuiocul pentru voturile moldovenilor.

O strategie falimentară ce va avea efect de bumerang. Deoarece, a Doua Doamna, a treia și cea de-a 1.211-a Doamnă din R. Moldova sunt toate femei cu familii mai mult s-au mai puțin destrămate de sărăcia și corupția hulpavă a clasei politice din Republica Moldova.

Aceste doamne nu poartă eșarfe franțuzești de 500 de euro și nici nu sunt angajate fictiv pe la televiziunile consătenilor plătite cu bani rusești negri din offshor-urile Bahamas-ului. Ele sunt eroine pentru că rabdă în fiecare să fie plecate prin străinătate sau să le fie plecați soții și copii. Niciuna nu se visează Primă Doamnă și își vede lungul nasul muncind din greu în fiecare zi.

Bașca, nicinu li se plătesc „din banii părinților” ratele lunare la vilele de lux din centrul Capitalei. Toată această schimonoseală afișată de Dodon și, mai nou, de soția împinsă la înaintare de dragul like-urile pe care el speră să le convertească în voturi, îi va izbucni în față „prezidentului”.

Semnele de disperare au devenit vizibile încă din primele zile ale lui 2018, când Dodon s-a văzut din nou umilit și suspendat de Curtea Constituțională pentru populismele sale de a se pune de formă de-a curmezișul deciziilor puterii executive și legislative.

Ca un copil mic, Dodon a dat fuga la ambasadorul Moscovei căruia i-a cerut insistent să „vină cineva de la MAE rus” la Chișinău. Un strigăt de disperare ce de altfel i-a și atras batcojură din partea unui fost deputat rus care a șters efectiv pe jos cu Dodon într-un interviu pentru postul de radio Ecoul Moscovei.

Poate cea mai mare umilință pentru un șef de stat care să fie luat la mișto într-un asemenea hal tocmai de un parlamentar al țării pe care o divinizează și la care se închină. Asta în timp ce acasă, la Chișinău, se bate cu pumnul în piept pe teme legate de demnitate și patriotism. Totuși, Dodon nu este atât de departe de Moscova în retorica și acțiunile sale.

La fel și bunul său prieten vicepremierul rus Dmitri Rogozin, care s-a ascuns după fustele femeilor din avionul refuzat la aterizare la București în vara trecută, Dodon încearcă acum să se bată cu adversarii săi politici de după fustele Primei Doamne.

Un fel de „House of Cards” moldovenesc, deși Dodon se dă mai mult fan Moskva Film, decât al Hollywood-ului”. În realitate, nu este decât un domnul Goe de pe Bâc plin de frustrări, alintat și caprios, ce ar putea fi lăsate din brațe de Moscova chiar în acest an, acum când îi este lumea mai dragă!

Sursa: EvZ Moldova

Share our work
ANALIZĂ: Dodon interpune Rusia în războiul politic intern din Republica Moldova

ANALIZĂ: Dodon interpune Rusia în războiul politic intern din Republica Moldova

Ambasadorul rus la Chișinău Farit Muhametșin, la sfat cu președinte R. Moldova Igor Dodon

Cea de-a treia suspendare temporară pe care Dodon o primește în mai puțin de trei luni de zile, după deciziile Curții Constituționale, arată încă o dată limitarea prerogativelor președintelui pro-rus al Republicii Moldova și neputința acestuia de a gestiona corect instituțional relația cu Parlamentul și Guvernul R. Moldova. Nici măcar ipostaza de victimă a autocrației PD nu-l mai avantajează pe Dodon, deoarece este identificat mereu ca cel care generează crizele și blocajul instituțional în Republica Moldova. De altfel, Dodon încasează lovitură după lovitură, iar după fiecare bătălie pierdut își șifonează și mai tare imaginea prin amenințări directe la adresa judecătorilor Curții Constituționale.

Neputincios în fața binomului Curtea Constițională – Parlament/Guvern, Dodon încearcă tot felul de trucuri de resuscitare a imaginii sale. Fie prin afișarea tot mai desă și ostentativă a soției sale Galina Dodon, ca vehicul pozitiv de imagine, în special în rândul persoanelor de sex feminim, fie prin chemarea Moscovei în ajutor.

În ambele ipostaze, Dodon arată din ce în ce mai șubred și mai erodat în această luptă politică pe care a încercat să o poarte cu PD-ul mai mult mai nivel imagologic, fără a avea la dispoziție pârghii concret de atac.

Schimbare de optică

Cu siguranță, pendularea din cadrul repoziționării lui Dodon din „frontman” în „protejat”, prin chemarea Moscovei de a arbitra meciul lui Plahotniuc, va avea repercursiuni și mai adânci asupra declinul său anunțat.

Dodon are la dispoziție aproape un an de zile, iar până la alegerile de la finalul lui 2018, se vor împlini aproape doi ani de erodare politică. În toată această perioadă, clivajul societal s-a adâncit și mai tare, iar populația a devenit și mai divizată pe criterii geopolitice întreținute atât de el, cât și de PD.

Cu toate acestea, mașinăria de imagine a lui Dodon nci nu se compară cu cea a PD-ul care îl face încet, dar sigur, să pară un lider ce servește mai degrabă interesele Moscovei, decât a poporului care l-a ales.

Ultima sa mișcare de implicare a Rusiei, după cea de-a treia suspendare temporară, nu face decât să îl înfunde și mai tare pe președinte. Deși vorbește mereu în limbajul sovietic de lemn „privind neamestecul străinilor în treburile interne”, Dodon practic invită Rusia nu numai ca mediator, dar și să preia frâiele bătăliei cu Plahotniuc și PD-ul său.

Joi, Dodon s-a întâlnit cu ambasadorul rus la Chișinău, Farit Muhametșin, cu care a discutat despre „dezvoltarea relațiilor R. Moldova cu Rusia”, în contexul în care la nivel de președinție lucrurile stau bine, dar la nivel parlamentar și guvernamentale acestea stagnează.

Dodon a cerut să vină la Chișinău „reprezentantul conducerii Ministerului de Externe al Federației Ruse va întreprinde o vizită în Republica Moldova în scopul reluării bunelor relații dintre ţările noastre”. Deși nu a făcut public vreun nume, Dodon a sugerat că însuți șeful diplomației ruse Serghei Lavrov să vină la Chișinău pentru a-i da acestuia un impuls de imagine pentru alegători săi, cu precădere cei rusofoni.

Insistențe pe toate planurile

Concomitent cu întâlnirea cu emisarul rus, Dodon l-a chemat pentru un interviu și pe corespondentul agenției TASS la Chișinău, căruia i-a acordat un amplu interviu despre cât de bine ar fi ca relațiile dintre Rusia și Republica Moldova să fie reluate pe fiecare palier instituțional.

El a girat că există această dorință de dialog la nivel parlamentar și guvernamental, deși conducerile celor două instituții s-au declarat în ultima vreme împotriva unor relații apropiate cu Rusia. Ba din contră, recent, R. Moldova și-a retras ambasadorul de la Moscova pe „perioadă nedeterminată” în semn de protest față de „hărțuirea oficialilor moldoveni” de către autoritățile ruse.

Totul a culminat după ce un Tribunal din Moscova a decis dare în urmărire internațională a liderul PD, Vladimir Plahotniuc pentru presupuse asasinate comandate la adresa unor persoane din Rusia.

În astfel de circumstanțe, este foarte dificil de crezut că liderii puterii de la Chișinău vor marșa pe un dialog cu Moscova pus la cale de Igor Dodon. Chiar și așa, Vlad Plahotniuc are suficientă influență în cercurile de putere de la Moscova de a discuta singur astfel de astfel.

Totuși, strategia lui Dodon este de a aduce cu orice preț oficiali ruși la Chișinău în anul electoral 2018. În toamna acestui an, Dodon îl va aduce la Chișinău pe Patriarhul Rusiei Kirill cu ocazia Congresului Mondial al Familiei.

„Pot să confirm că reprezentanți atât ai Parlamentului, cât și ai Guvernului și-au exprimat interesul unei întâlniri cu oficiali ai diplomației ruse. Sper ca, după aceste discuții ce se vor purta până la finele lunii, să intrăm într-o nouă fază a cooperării la nivelul comisiilor interguvernamentale, la șefii de Parlamente și la nivel ministerelor”, a declarat Dodon pentru TASS.

El a mai adăugat că „fără sprijinul Rusiei, Moldova nu va rezista ca stat” și că oamenii i-au dat un mandat un mandat clar de a reînnoda relațiile cu Rusia. Dodon a folosit și o metafora în dialogul cu jurnalistul rus, precizând că „Moldova nu poate zbura cu o singură aripă” și că trebuie să-și desfacă larg aripile „atât spre Est, cât și spre Vest”.

Dodon cere ajutorul Rusiei

Ulterior, în cadrul aceluiași interviu, Dodon și-a reluat retorica anti-guvernamentală și a spus că există două posibilități de a se ieși din criză: fie să scoată oamenii în stradă la proteste masive, fiesă fie „concentrate toate forțele” pe victoria în cadrul alagerilor parlamentare din toamnă.

El a mai adăugat că primul scenariu ar include destabilizarea țării, inclusiv cu agitarea spiritelor la Tiraspol, fapt ce care „anumite cercuri din Vest și le-ar dori”.

El a mai dat vina pe Occident că ar sta în spatele atitudinii anti-Moscova afișată de Guvernul de la Chișinău și că nu va „răspunde la astfel de provocări”.

De asemenea, Dodon a reluat temele retoricii sale obișnuite încercând să pună corupția internă pe seama cursul pro-european al țării în cadrul aceluiași interviu. Acestea au devenit deja un șablon pentru presa de la Moscova care îl citează pe Dodon reventilând aceleași idei din arsenalul discursul său politic.

Cert este că Dodon se află într-o criză de idei în ceea ce privește lupta cu puterea executivă și legislativă de la Chișinău. Tocmai de aceea are nevoie de Rusia pe post de aliat și în același timp de „frate mai mare” cu care să se afișeze imagologic în fața electoratului său. Dodon este conștient că pierde din ce în ce mai mult teren la capitolul imagine, tocmai de aceea insistă pe lângă Moscova să primească sprijin politic sub toate formele.

Preș la Moscova

Nici la Moscova, Dodon mai este văzut ca un proiect politic viabil în totalitate. Fost deputat al Dumei de Stat a Federației Ruse și corespondent NTV la războiul moldo-rus din 1992, Alexandr Nezrov l-a desființat pe Dodon, într-un interviu acordat postului rus de radio „Eho Moskvî”.

Prostul Dodon, care este președintele Moldovei, s-a jucat prea mult de-a președintele și l-au trimis pe jos la Moscova. Aici, lui i-au promis ajutor în deschiderea unei afaceri, dar în prima perioadă de timp va locui în Mausoleu și-l va spăla pe Lenin”, a declarat acesta.

De altfel, vara trecută, și liderul de la Kremlin Vladimir Putin a glumit pe seama lui Dodon, în ceea ce analiștii politici au comentat ca fiind o paralelă între cneazul Ivan Cel Groaznic și bufonul său, care ar fi trebuit să răspundă la toate întrebările incomode care i se adresau stăpânului său. Cert este că liderii ruși sunt obișnuiți să respecte conducătorii care au curaj și demnitate, chiar și pe cei care le sunt potrivnici, și rareori tratează cu respect liderii obedienți din sfera de influență a Moscovei, iar Igor Dodon nu este nicio excepție de la această regulă. 

Autor: Mădălin Necșuțu

Share our work
Curtea Constituțională dă undă verde modificării Constituției pentru orientarea strategică proeuropeană a R. Moldova

Curtea Constituțională dă undă verde modificării Constituției pentru orientarea strategică proeuropeană a R. Moldova

Curtea Constituțională de la Chișinău a decis că proiectul de modificare a Constituției care prevede în textul Legii supreme integrarea europeană ca orientare strategică a R. Moldova poate fi adoptat de Parlamentul R. Moldova. Orientarea spre spațiul valoric democratic european este un element definitoriu al identității constituționale a Republicii Moldova”, se arată în hotărârea Curții Constituționale.

La rândul său, președintele Curții, Tudor Panțâru, a precizat care au stat la baza deciziei. „Curtea reține că indiferent de rezultatul examinării acestor amendamente, orientarea spre spațiul valoric democratic european constituie un principiu cu valoare constituțională”, a declarat Panțâru.

Dodon se opune vehement

La scurt timp după anunțarea deciziei Curții Constituționale privind introducerea unor paragrafe ce țin de orientatea proeurpeană a R. Moldova. Igor Dodon a făcut interpretat politic Legea Supremă, susținând mai degrabă o variantă politizată a sa, decât un act cu valoare juridică.

Președintele Parlamentului de la Chișinău Andrian Candu a anunțat că proiectul va fi înregistrat în Parlament săptămâna aceasta.

Decizia de astăzi a Curţii Constituţionale confirmă încă o dată faptul că această instituţie nu este la straja Constituţiei, ci a intereselor guvernării”, a scris Dodon pe pagina sa de Facebook.

Ca și în cazul introducerii singtagmei de limbă română în Constituție, Dodon a spus că va face tot ce poate pentru a obstrucționa deciziile din Parlamentul și ale Curții Constituționale. „De menționat că această inițiativă, conform legislației, poate fi votată doar după 6 luni și voi face tot posibilul să nu se ajungă la adoptarea acesteia în de catre Parlament legislatura actuală”, a conchis Dodon.

Share our work
Dodon spune că Putin va veni la Chișinău abia în 2019

Dodon spune că Putin va veni la Chișinău abia în 2019

Președintele R. Moldova, Igor Dodon, nu mai este sigur că liderul de la Kremlin Vladimir Putin va mai ajunge în Moldova în 2018, așa cum declara anterior, ci că este posibil ca acesta să vină în 2019, a spus el într-o discuției online pe care a purtat-o cu utilizatorii rețelei de socializare rusești Odnoklasniki. „L-am invitat pe președintele Rusiei să vină la Chișinău. Am vorbit despre aceasta. Anul viitor, în Rusia vor fi alegeri. Sper și sunt încrezător că totul va fi bine acolo, în ciuda provocărilor și dorinței unora de a destabiliza situația. După alegerile din martie ale președintelui rus începe campania electorală în Moldova. Cred că, la modul real, Vladimir Putin ar putea veni în 2019. Sper că acest lucru va fi deja legat de rezolvarea unor probleme globale concrete. Poate va fi vorba de problema transnistreană”, a spus Dodon.

Cu toate acestea, Dodon a spus că în campania electorală pentru parlamentare, la Chișinău vor sosi 10 deputați din Duma de stat a Rusiei și că a lansat o invitație și pentru Patriarhului Bisericii Ortodoxe Ruse, Kiril.

Share our work