Romanii vor opera in Afganistan sistemele americane de supraveghere continua cu baza la sol (PGSS)

Romanii vor opera in Afganistan sistemele americane de supraveghere continua cu baza la sol (PGSS)

US soldier and romanian in Afganistan 745

Soldatii americani prind din ce in mai multa incredere in profesionalismul militarilor romani dislocati in Afganistan . Daca in urma cu circa doi ani, in vizita sa la Bucuresti, vicepresedintele SUA, Joe Biden, ii caracteriza pe soldatii romani drept „lei”, aceasta apreciere s-a materializat treptat intr-o crestere a increderii reciproce. In acest context, Armata americana si-a dat acordul ca militarii romani sa fie primii care beneficiaza de pregatirea specifica pentru operarea sistemelor de supraveghere continua cu baza la sol (PGSS) si sa intrebuinteze aceste echipamente, aflate in proprietatea armatei americane, in teatrul de operatii din Afganistan. Incepand din august 2011, o echipa de militari romani din Directia generala de informatii (DGIA) a apararii va fi dislocata in teatrul de operatii din Afganistan, in cadrul misiunii NATO, pentru a opera Sisteme de supraveghere continua cu baza la sol (Persistent Ground Surveillance System – PGSS), in sprijinul Comandamentului Regional de Sud al Fortei Internationale de Asistenta de Securitate – ISAF, informeaza Ministerul roman al Apararii.

Primii intre aliati

Aceasta misiune se desfasoara in baza unui parteneriat cu armata SUA, care si-a dat acordul ca militarii romani sa desfasoare pregatirea specifica pentru operarea sistemelor PGSS si sa intrebuinteze aceste echipamente, aflate in proprietatea armatei SUA, in teatrul de operatii din Afganistan. Militarii romani sunt, astfel, primii din randul fortelor coalitiei internationale din Afganistan care beneficiaza de instruirea specifica pentru folosirea acestui echipament sofisticat. Sistemele PGSS sunt platforme de cercetare aeriana moderne, dotate cu senzori performanti, montati pe aerostate umplute cu heliu, ancorate de sol sau pe turnuri telescopice mobile. Introducerea lor in teatrul de operatii din Afganistan a contribuit la cresterea capacitatilor de culegere de informatii si a permis obtinerea unei imagini mai precise a situatiei din zonele supravegheate, in scopul protectiei fortelor. Incredintarea acestei misiuni militarilor romani este o dovada a profesionalismului lor si a increderii de care acestia se bucura in cadrul NATO si din partea armatei SUA, care i-a pregatit pentru operarea acestor sisteme de cercetare de ultima generatie, potrivit MApN. Un comunicat al Ambasadei SUA la Bucuresti anunta ca ca soldatii romani vor opera sistemele PGSS pe intreaga durata a participarii contingentului romanesc la misiunea ISAF.

Share our work
NATO avertizeaza asupra pericolului atacurilor cibernetice. Romania ia masuri

NATO avertizeaza asupra pericolului atacurilor cibernetice. Romania ia masuri

Cyber-WarNATO începe să acorde o importanţă din ce în ce mai mare pericolelor care pot să apară în urma atacurilor cibernetice. Recent, trei sute de experţi din 37 de ţări s-au reuniţi, la Tallinn, pentru o conferinţă a NATO consacrată războiului electronic şi securităţii naţionale şi globale în faţa numărului tot mai mare de atacuri informatice. De asemenea, în România, Direcţia Generală de Informaţii a Apărării coordonează zilele acestea cea mai mare aplicaţie organizată până în prezent de serviciile secrete din armată. La Tallinn, experţii au discutat despre soluţii inovatoare privind securitatea informatică. Experţii au discutat şi decizia recentă a autorităţilor americane de a considera atacurile informatice drept atacuri militare. „Este vorba despre o etapă logică pentru forţele armate să îşi dezvolte capacităţile de a contracara atacuri cibernetice şi să pregătească un răspuns proporţional”, a adăugat directorul Centrului de apărare cibernetică al NATO, colonelul Ilmar Tamm. „Crearea unor forţe specializate, aşa cum doresc unele ţări, pentru a contracara ameninţarea atacurilor cibernetice care progresează rapid, se află în centrul conferinţei anul acesta”, a declarat colonelul Ilmar Tamm. Potrivit colonelului Tamm, „numărul atacurilor pe Internet în 2010 a crescut cu 93 la sută în raport cu 2009”. Conferinţa de la Tallinn a coincis cu o reuniune, la Bruxelles, a miniştrilor Apărării din statele Alianţei, unde a fost adoptată o nouă politică de apărare cibernetică a NATO.

Romania – Aplicatia DioPeX

În Romania, la aplicaţia care are nume de cod DioPeX, participă toate structurile care formează DGIA. Potrivit informaţiilor obţinute de Ziuaveche.ro, scenariul aplicaţiei constă în contracararea de către specialiştii serviciilor de informaţii ale armatei a unor atacuri cibernetice asupra unor servere din sistemul de securitate naţională lansate din afara graniţelor României. Concomitent, ofiţerii Direcţiei de Containformaţii şi Securitate Militară (DCiSM) au depistat şi urmează să participe la reţinerea unui grup de spioni aflaţi pe teritoriul României, care culegeau informaţii strict secrete despre un obiectiv militar. Pentru rezolvarea problemelor stabilite de directorii aplicaţiei, în scenariul DioPeX au fost cooptate şi elemente din cadrul Brigăzii de Informaţii Militare şi specialişti de la Centrul pentru Operaţii Speciale “General-maior Grigore Baştan” de la Buzău şi Centrul HUMINT de la Oradea. La nivel internaţional, organizatorii exerciţiului vor să testeze viteza de reacţie a personalului din cadrul Direcţiei de Informaţii Militare (DIM) aflat la post. Scopurile aplicaţiei condusă de generalul locotenent Gheorghe Savu, directorul DGIA, este acela de a testa toate structurile HUMINT, IMINT şi SIGINT privind modul de răspuns în cazul unei crize care poate afecta securitatea naţională a României sau siguranţa vreunui obiectiv militar al NATO sau SUA aflat pe teritoriul României. DioPeX este atent monitorizată atât de ministrul Apărării cât şi de şeful Statului Major General.

Atacul cibernetic, act de razboi

Pentagonul a precizat recent ca atacarea retelelor informatice de catre o alta tara poate constitui un act de razboi, concluzie care deschide, pentru prima data, posibilitatea ca Statele Unite sa raspunda utilizand forta militara. Prima strategie informatica a Pentagonului, din care se asteapta ca unele fragmente sa devina publice luna viitoare, reprezinta o incercare de a face fata unei lumi in care un hacker poate reprezenta o amenintare la fel de semnificativa ca armata unei tari ostile la adresa reactoarelor nucleare, metroului sau retelei de conducte americane. Pentagonul intentioneaza, astfel, sa-i avertizeze pe potentialii adversari asupra consecintelor unui asemenea atac asupra Statelor Unite. Atacuri recente asupra sistemelor Pentagonului, sabotarea programului nuclear al Iranului prin virusul informatic Stuxnet sau actiunea care a vizat reteaua informatica a companiei de armament Lockheed Martin au accelerat efortul Washingtonului de a dezvolta o abordare mai formalizata a atacurilor cibernetice, noteaza sursa amintita. In plus, acest raport va declansa o dezbatere asupra unor probleme sensibile, neabordate de Pentagon, ca aceea daca Statele Unite pot fi sigure cu privire la originea unui atac sau care sunt criteriile pentru a considera sabotarea unor computere destul de serioasa pentru a constitui un act de razboi. Aceste probleme au fost, deja, subiect de disputa in randul militarilor, transmite Karadeniz Press. O idee care castiga teren la Pentagon este notiunea de “echivalenta”. Daca un atac cibernetic produce moartea, avarierea, distrugerea sau perturbari importante, ca cele care pot fi provocate de un atac militar traditional, atunci acestea pot fi considerate ca “utilizare a fortei” si li se poate raspunde. Raportul are 30 de pagini, in versiunea clasificata, si 12 in cea neclasificata. Acesta conchide ca legile conflictelor armate se aplica atat in spatiul cibernetic, cat si pe frontul traditional de razboi, afirma trei oficiali care au avut acces la document. Strategia descrie, de asemenea, dependenta Departamentului Apararii de tehnologia informatiei si argumenteaza pentru incheierea de parteneriate cu alte tari si companii militare private, pentru protejarea infrastructurii. Strategia subliniaza importanta sincronizarii doctrinei SUA cu ale aliatilor si va stabili principii pentru noi politici de securitate menite sa evite aceste noi amenintari.

Atac la parolele Gmail

Recent, FBI a demarat o anchetă după ce Google a notificat administraţia americană în legătură cu tentativele de piratare a parolelor Gmail, inclusiv ale unor oficiali guvernamentali şi militari. Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Jay Carney, a arătat într-o conferinţa de presă că nici un cont de e-mail al vreunui oficial guvernamental nu a fost accesat în atacurile pe care compania Google le-a anunţat public ca fiind lansate de hackeri din China, transmite Radio România Actualităţi. FBI-ul investighează anunţul făcut de Google, a spus Jay Carney fără a comenta, însă, dacă guvernul chinez ar fi implicat în atacuri. Conturile a sute de persoane au fost accesate, spune Google. Guvernul american nu impune restricţii angajaţilor săi de a folosi pentru uz personal conturile Gmail, dar le cere să folosească emailul guvernamental pentru mesajele de lucru. Jay Carney a mai arătat că ameninţările informatice ridică serioase provocări securităţii naţionale şi celei economice a SUA. După ce Google a notificat administraţia americană în legătură cu tentativele de piratare a parolelor Gmail, inclusiv ale unor oficiali guvernamentali şi militari, FBI-ul a început investigaţii în legătură cu afirmaţiile gigantului internet care spune că atacurile ar fi originat din China. „Suntem, evident, foarte îngrijoraţi în legătură cu anunţul Google privind o campanie despre care compania crede că ar fi originat din China“ a spus joi Secretarul de Stat Hillary Clinton adăugând că “aceste afirmaţii sunt foarte serioase. Le luăm foarte în serios. „Unul din motivele pentru care am creat pentru prima oară poziţia de coordonator pentru securitate informatică în Departamentul de Stat în care l-am numit pe Chris Painter, este tocmai pentru că ştim că aceasta va fi o problemă continuă. De aceea dorim să fim cât mai bine pregătiţi posibil”, a afirmat Jay Carney. Google spune că atacurile care ar fi fost lansate din oraşul chinez Jinan au vizat de asemenea, conturile ziariştilor, ale activiştilor politici chinezi şi ale unor oficiali sud coreeni. În Jinan este bazată Şcoala Lanxiang care educă oameni de ştiinţă în domeniul informatic pentru armata chineză. Şcoala din Jinan a fost implicată în atacul de anul trecut asupra Google. Directorul Echipei de Securitate a companiei, Eric Grosse, spune că Google a descoperit faptul că utilizatorii conturilor Gmail au fost atacaţi prin scheme „phishing”, care colectează parole cu scopul de a monitoriza conţinuturile e-mailurilor.

Implicarea SUA in Romania

Lansarea site-ului www.efrauda.ro, care va permite depunerea de sesizări online pe tema activităţilor ilicite din sfera criminalităţii informatice, a vut loc la mijlocul lunii iunie, cu ocazia vizitei la IGPR a Ambasadorului SUA Mark H. Gitenstein. Potrvit Securityportal.ro, siteul reprezintă un instrument de sesizare, dar şi o sursă de informaţii cu privire la situaţia criminalităţii informatice din România (legislaţie, tendinţe şi recomandări pentru cetăţeni). Această iniţiativă s-a bucurat de sprijinul Ambasadei Statelor Unite ale Americii la Bucureşti care a donat echipamente de specialitate pentru site în valoare de 52.000 USD. Colaborarea româno-americană va continua, cu atât mai mult cu cât evoluţia acestei lumi virtuale şi a infracţionalităţii din domeniul IT presupune adoptarea unor măsuri concrete pentru contracararea criminalităţii informatice. Inspectorul general al Poliţiei Române, chestor de poliţie Liviu Popa, l-a însoţit marţi pe Ambasadorul SUA, Mark H. Gitenstein, în vizita pe care a efectuat-o la sediul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Informatice din cadrul IGPR. Potrivit Poliţiei Române, SUA, prin intermediul Ambasadei din Bucureşti, s-a transformat în ultimii ani într-un partener real în lupta împotriva criminalităţii informatice. Colaborarea a început în anul 2001, prin semnarea unui acord de asistenţă între Ambasada SUA la Bucureşti şi Guvernul României, prilej cu care au fost stabilite fonduri pentru componenta de prevenire şi combatere a criminalităţii informatice. Ulterior semnării acodului menţionat, partea română a întreprins demersurile necesare înfiinţării, la nivelul Poliţiei Române, a unui serviciu specializat pentru investigarea şi combaterea acestui fenomen. În anul 2003, în cadrul Direcţiei Generale de Combatere a Criminalităţii Organizate, a fost creat Serviciul de Combatere a Criminalităţii Informatice, care s-a dezvoltat treptat, beneficiind de sprijinul constant al colegilor americani şi având drept obiective combaterea fraudelor cu cărţi de credit, combaterea pornografiei infantile, cercetarea sistemelor informatice etc.. Asistenţa părţii americane a constat în dotarea cu echipamente specifice în valoare de 482.000 USD şi asigurarea specializării personalului care îşi desfăşoară activitatea în această structură a IGPR, prin susţinerea unor cursuri de pregătire, în valoare de 368.000 USD (12 seminarii şi 5 ediţii anuale ale Conferinţei Naţionale a Specialiştilor în Domeniul Prevenirii şi Combaterii Criminalităţii Informatice). De asemenea, din anul 2006, se desfăşoară activităţi specifice de investigare în cauze de interes comun pentru ambele instituţii de aplicare a legii, creându-se şi operaţionalizăndu-se un task-force în acest sens cu FBI. În anul 2010, la nivelul întregii ţări, au fost înregistrate 828 de dosare penale şi au fost derulate 279 de acţiuni. Tot în aceeaşi perioadă, au fost finalizate 147 de rechizitorii, cu 1329 de infracţiuni, privind 616 învinuiţi, din care 364 arestaţi. Printr-o colaborare intensă, atât cu partenerii americani, cât şi cu poliţişti din statele membre UE, ofiţerii din cadrul acestei structuri a IGPR au reuşit destructurarea mai multor reţele infracţionale.

Share our work