Tratatul de aderare a Croatiei la UE va fi semnat in decembrie

Tratatul de aderare a Croatiei la UE va fi semnat in decembrie

Croatia UETratatul de aderare a Croaţiei la Uniunea Europeană va fi semnat la 19 decembrie la Varşovia, a semnalat joi purtătorul de cuvânt al preşedinţiei poloneze a UE, Konrad Niklewicz. ‘Trimitem ţărilor şi instituţiilor UE invitaţii la ceremonia semnării tratatului, la 19 decembrie, la Varşovia’, a declarat Konrad Niklewicz, pentru AFP, preluata de Agerpres. La 17 septembrie, premierul polonez Donald Tusk, a cărui ţară exercită preşedinţia semestrială prin rotaţie a UE, i-a remis omologului său croat, Jadranka Kosor, proiectul Tratatului de aderare a Croaţiei la blocul european. Croaţia a încheiat la 30 iunie negocierile de aderare începute în 2005 şi urmează să devină membru al Uniunii la 1 iulie 2013, fiind a doua fostă republică iugoslavă care se integrează în UE, după Slovenia, membru al UE din 2004. Înainte de semnare, textul tratatului de aderare mai trebuie să fie aprobat de Parlamentul European. La mijlocul lunii septembrie, premierul croat, Jadranka Kosor, a primit din partea omologului polonez, Donald Tusk, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială prin rotaţie a Uniunii Europene, proiectul tratatului de aderare a Croaţiei la blocul comunitar european. ‘Astăzi, când mulţi oameni politici pun la îndoială viitorul UE, intrarea Croaţiei este o adevărată injecţie de optimism menită să redea încrederea în acest viitor’, a declarat Tusk într-o conferinţă de presă la Zagreb. ‘Uniunea Europeană are sens’, a ţinut să adauge Tusk. El a dat totodată asigurări că ‘marile eforturi desfăşurate de guvernul croat vor da roade în viitor’. ‘Vă spun acest lucru ca polonez care a avut de câştigat de-a lungul anilor, la fel ca toţi compatrioţii mei, din faptul că Polonia a devenit membră a Europei unite’, a menţionat şeful guvernului polonez. ‘Este un moment istoric şi de bucurie’, a afirmat la rândul său Jadranka Kosor, subliniind că ţara sa ‘a făcut sâmbătă un pas uriaş spre UE’. ‘Încheierea negocierilor de aderare demonstrează că s-au făcut reforme şi că ele au dat rezultate. Ne-am îndeplinit obiectivul strategic’ – a declarat premierul croat. Croaţia a încheiat la 30 iunie negocierile de aderare începute în 2005 şi se prevede să devină membră de la 1 iulie 2013, fiind a doua fostă republică iugoslavă care se integrează în UE, după Slovenia, în 2004. Textul tratatului este redactat în engleză şi urmează să fie tradus înainte de semnare în croată şi în celelalte limbi oficiale ale UE. Înainte să fie semnat, mai trebuie aprobat de Parlamentul European, ceea ce este de aşteptat să se întâmple la începutul lui decembrie.

Share our work