Hillary Clinton: Misiunea Ligii Arabe in Siria trebuie sa se incheie

Hillary Clinton: Misiunea Ligii Arabe in Siria trebuie sa se incheie

Hillary-ClintonSecretarul american de Stat, Hillary Clinton, a declarat miercuri că misiunea Ligii Arabe în Siria nu poate continua la nesfârşit şi a calificat drept ‘cinic’ discursul susţinut cu o zi în urmă de preşedintele sirian, Bashar al-Assad, în care acesta afirma că ţara sa este vizată de un ‘complot străin’.
‘În loc să-şi recunoască responsabilitatea, ceea ce am auzit de la preşedintele Assad a fost un discurs cinic în care a vorbit despre un complot vast în care include opoziţia, comunitatea internaţională, mass-media internaţională, Liga Arabă’, a afirmat la Washington Clinton într-o conferinţă de presă comună cu omologul său qatarez, Hamad Bin Jassim Bin Jabr Al-Thani, acuzând Damascul că nu şi-a respectat promisiunea că va înceta violenţele şi îşi va retrage forţele de securitate din zonele urbane şi nici nu a eliberat prizonierii.
Secretarul american de Stat a mai declarat că misiunea de monitorizare a Ligii Arabe în Siria ‘nu poate continua la nesfârşit’, adăugând că SUA şi aliaţii săi arabi vor aştepta raportul final al acestei misiuni când mandatul acesteia va expira pe data de 19 ianuarie, transmite Agerpres. La rândul său, ministrul qatarez al Afacerilor Externe, care cumulează şi funcţia de prim-ministru, a declarat că are îndoieli asupra eficienţei misiunii Ligii Arabe în Siria. ‘Nu am observat până în prezent nici un succes al acestei misiuni’, a spus acesta, precizând că raportul menţionat mai sus ar putea fi de folos pentru stabilirea următorilor paşi în criza siriană.
Preşedintele Bashar al-Assad a vorbit marţi despre un ‘complot’ împotriva ţării sale, avertizând statele aflate în spatele acestuia că ‘visul lor se va tranforma într-un coşmar’. ‘Nu vom permite înfrângerea Siriei, care ar însemna prăbuşirea întregii regiuni’, a mai spus liderul sirian.

Share our work
Erdogan i-a decis soarta lui Assad: E ca Ceausescu

Erdogan i-a decis soarta lui Assad: E ca Ceausescu

assadPremierul turc Recep Tayyip Erdogan i-a cerut marţi preşedintelui sirian Bashar al-Assad să renunţe la putere pentru a evita „noi vărsări de sânge”, comparându-l pe liderul de la Damasc cu unii dictatori ai istoriei contemporane, între care Nicolae Ceauşescu. „Pentru salvarea poporului tău, a ţării tale şi a regiunii, renunţă la putere!”, a îndemnat premierul turc în faţa grupului parlamentar al Partidului Justiţiei şi Dezvoltării, pe care îl conduce. Recep Tayyip Erdogan, care era prieten cu preşedintele Siriei înaintea mişcării de protest declanşate la jumătatea lunii martie şi reprimată violent de autorităţile de la Damasc, a anunţat deja că a rupt relaţiile cu regimul sirian, însă este pentru prima dată când premierul turc îi cere deschis lui Bashar al-Assad să renunţe la putere, fiind al doilea lider regional, după regele Abdullah al II-lea al Iordaniei, care se pronunţă în acest sens. Şeful guvernului de la Ankara l-a criticat pe şeful statului sirian, care a anunţat că va lupta până la moarte împotriva unor eventuale forţe străine, comparând atitudinea lui Bashar al-Assad cu cea a unor cunoscuţi dictatori, transmite Agerpres. „Să lupţi până la moarte împotriva propriului tău popor nu demonstrează eroism, ci laşitate. Dacă vrei să vezi pe cineva care a luptat până la moarte împotriva propriului său popor, uită-te la Germania nazistă a lui Hitler, la Mussolini sau la Ceauşescu, în România”, a insistat premierul Erdogan.

Exemplul lui Gaddafi

Acesta l-a îndemnat pe Bashar al-Assad să tragă învăţăminte din ceea ce s-a întâmplat recent cu fostul dictator libian Muammar Gaddafi, ucis în Libia la 20 octombrie în împrejurări neclare. Luni, Recep Tayyip Erdogan a apreciat că zilele puterii preşedintelui sirian sunt numărate, apreciind că nu este normal ca acesta să se menţină la putere „cu tancurile şi tunurile”. Marţi, premierul turc i-a cerut Damascului să asigure securitatea reprezentanţelor diplomatice şi a cetăţenilor turci în Siria. Autocare pline cu pelerini turci revenind de la Mecca, în Arabia Saudită, au fost atacate cu focuri de armă, în cursul nopţii de duminică spre luni, în Siria, cel puţin două persoane fiind rănite. Pe de altă parte, militanţi pentru drepturile omului şi opozanţi sirieni au anunţat că patru copii cu vârste cuprinse între 10 şi 15 ani au fost împuşcaţi mortal de forţele de securitate, la un punct de control de lângă oraşul Houla, în provincia protestatară Homs. De la declanşarea mişcării sociale, în Siria şi-au pierdut viaţa aproape 4.000 de persoane, conform ONU

Share our work
Liga Araba face presiuni asupra Siriei

Liga Araba face presiuni asupra Siriei

arab leagueMiniştrii de externe ai ţărilor membre ale Ligii Arabe au cerut duminică organizarea unei reuniuni de urgenţă, menită să oblige Damascul să înceteze represiunile asupra mişcării populare declanşate la 15 martie împotriva regimului preşedintelui Bashar al-Assad, informează presa internaţională. În pofida intensificării protestelor la nivel internaţional, autorităţile de la Damasc nu au relaxat represaliile împotriva protestatarilor. Duminică, forţele de securitate au deschis focul asupra mulţimii, cu ocazia ceremoniei de înmormântare a unui manifestant, în estul Siriei, iar în cadrul unor razii efectuate în împrejurimile Damascului au fost arestate 44 de persoane, transmite Agerpres. Reprezentanţi ai unor ţări din Liga Arabă au insistat la reuniunea de duminică, la Cairo, pentru intensificarea presiunilor asupra preşedintelui Assad pentru a-l obliga să pună capăt represaliilor soldate cu moartea a peste 3.000 de persoane, conform estimărilor ONU. Mai multe ţări din Golf, între care Arabia Saudită, şi-au retras ambasadorii la Damasc, în semn de protest faţă de violenţele sângeroase comise de autorităţile de la Damasc. În cazul unui eşec privind suspendarea Siriei, ţările Ligii Arabe vor examina alte măsuri de sancţionare a regimului de la Damasc, potrivit unor surse participante la discuţii.

Share our work
Turcia avertizeaza Siria

Turcia avertizeaza Siria

tancuri siriaMinistrul turc de externe, Ahmet Davutoglu, merge în Siria pentru a cere încetarea represiunilor guvernului condus de preşedintele Bashar al-Assad împotriva protestelor populare. Vizita ministrului turc de externe, Ahmet Davutoglu, are loc în urma recentelor rechemări ale ambasadorilor de la Damasc ai Arabiei Saudite, Kuweit şi Bahrein, informează BBC. Ministrul turc ar urma să ceară încetarea represiunilor guvernului condus de preşedintele Bashar al-Assad faţă de protestele populare. Recent, premierul turc Recep Erdogan a declarat că răbdarea Turciei s-a terminat în ceea ce priveşte „barbaria” serviciilor de securitate siriene împotriva protestatarilor. Potrivit BBC, şeful diplomaţiei de la Ankara va merge la Damasc cu un mesaj dur împotriva violenţelor, transmite RRA. Un consilier al preşedintelui sirian a declarat însă că ministrul turc de externe se va întoarce acasă doar cu un mesaj la fel de dur din partea Damascului. Luni, tancurile siriene au atacat din nou estul oraşului Deir al Zour. Cel puţin 50 de persoane şi-au pierdut viaţa duminică în urma atacului lansat de armata siriană. Potrivit protestatarilor, în ultimele zile, multe persoane au evitat să-şi părăsească locuinţele sau să ducă răniţii la spitale de teamă că vor fi atacate. Televiziunea de stat siriană a anunţat că preşedintele Bashar al-Assad a numit un nou ministru al apărării în persoana generalului Dawoud Rajha. Acesta l-a înlocuit pe generalul Ali Habib. Aproximativ 1700 de civili au fost ucişi şi zeci de mii arestaţi din luna martie a acestui an, peste 300 pierzându-şi viaţa numai în ultima săptămână, potrivit organizaţiilor pentru drepturile omului.

Tancuri siriene la Binnish, granita cu Turcia

Tancurile siriene au pătruns marţi într-un oraş dintr-o provincie aflată lîngă graniţa cu Turcia, extinzîndu-şi astfel ofensiva asupra unui oraş strategic din est. Vehicule blindate au pătruns în oraşul Binnish, aflat la 15 kilometri vest de principala autostradă din nordul ţării, potrivit martorilor. Tot în dimineaţa zilei de marţi, o coloană de blindate a pătruns în centrul oraşului Deir al-Zor, capitala unei regiuni bogate de petrol, de la graniţa cu Irakul după trei zile de asediu. În regiunea Idleb (nord-est), atacurile forţelor guvernamentale s-au soldat cu moarte a şase civili şi rănirea altor cîteva persoane. Ofensiva a continuat şi la Hama (nord).

Share our work
SUA: Bashar al Assad si-a pierdut legitimitatea

SUA: Bashar al Assad si-a pierdut legitimitatea

proteste damascSecretarul de Stat american, Hillary Clinton, a spus în modul cel mai categoric de până acum că preşedintele sirian Bashar al Assad şi-a pierdut legitimitatea ca lider. Administraţia americană a protestat în mod oficial în legătură cu atacurile împotriva ambasadei SUA şi reşedinţei ambasadorului american la Damasc. După convorbirile cu şefa diplomaţiei europene, Catherine Ashton, Secretarul de Stat american a arătat că preşedintele Assad “a eşuat să-şi îndeplinească promisiunile pe care le-a făcut, a încercat să obţină şi a acceptat ajutor din partea iranienilor în legătură cu modul în care să-şi reprime propria populaţie.” “Există o listă de acţiuni murdare pentru care regimul Assad trebuie să fie făcut responsabil. “Dacă cineva, inclusiv preşedintele Assad, crede că SUA speră în secret ca regimul să supravieţuiască revoltelor, se înşeală. Preşedintele Assad nu este indispensabil, iar noi nu am investit nimic în menţinerea sa la putere”, a mai precizat Secretarul de Stat american, potrivit RRA. Purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Victoria Nuland, a arătat în conferinţa sa de presă că o televiziune controlată de guvernul sirian a instigat la violenţă. “Este vorba despre distragerea atenţiei, atenţia presei, atenţia lumii de la povestea reală, aceea că poporul sirian protestează paşnic şi cere schimbare”, a menţionat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat. Victoria Nuland a spus că SUA îşi vor consolida măsurile de securitate la ambasada din Siria. Nicio opţiune nefiind exclusă, aceasta ar însemna şi potenţialul suplimentării numărului de puşcaşi marini acolo.

Atacarea ambasadelor

Serviciul de pază al ambasadei Franţei din Damasc a tras cu muniţie de război pentru a dispersa o mulţime de susţinători ai preşedintelui Bashar al-Assad care a încercat să pătrundă luni în incinta reprezentanţei diplomatice, au declarat diplomaţi din capitala Siriei, relatează presa internationala. Ministerul francez de Externe a confirmat tentativa de pătrundere în ambasada franceză din Siria, pe care a atribuit-o unor ‘persoane neidentificate’. Acţiunea ‘a luat sfârşit’, a declarat purtătorul de cuvânt Bernard Valero, care nu a putut furniza detalii suplimentare. O mulţime similară a încercat să pătrundă în ambasada Statelor Unite ale Americii (SUA), dar apoi a renunţat.. Un oficial al ambasadei SUA în Siria a declarat că răspunsul autorităţilor siriene a fost ‘lent şi insuficient’. ‘Astăzi o mulţime a atacat ambasada SUA. Personalul ambasadei nu a fost rănit. Guvernul sirian a avut un răspuns lent şi nu a luat măsuri de securitate suplimentare’, a precizat această sursă, conform presei franceze, citata de Agerpres. Un alt oficial de la Washington a precizat că sediul ambasadei a suferit unele pagube. Departamentul de Stat al SUA a reacţionat prompt şi a anunţat că-l va convoca pe reprezentantul diplomatic sirian la Washington pentru a înainta un protest. ‘Îl convocăm pe însărcinatul cu afaceri pentru a înainta un protest. Avem senzaţia că au eşuat în tentativa de a-i proteja pe diplomaţii americani’, a declarat o sursă diplomatică de la Washington sub protecţia anonimatului. Potrivit Reuters, nu există informaţii că în cele două atacuri ar fi existat răniţi. Acţiunile susţinătorilor preşedintelui Bashar al-Assad au loc la trei zile după ce ambasadorii american şi francez au vizitat oraşul Hama, într-un gest fără precedent de solidaritate faţă de sutele de mii de demonstranţi proguvernamentali, în ciuda faptului că acesta se află sub un asediu al armatei.

Share our work