Viitorul ministru de Externe: Georgia nu va adera la CSI si nu va reveni pe orbita Moscovei

Viitorul ministru de Externe: Georgia nu va adera la CSI si nu va reveni pe orbita Moscovei

Viitorul ministru de externe al Georgiei, Maia Pandjikidze, a declarat joi că ţara sa nu va reveni niciodată pe orbita Rusiei şi nici nu va adera la Comunitatea Statelor Independente.
„Niciodată nu vom reveni în CSI sau pe orbita rusă: obiectivul nostru de a ne integra în Uniunea Europeană şi în NATO le exclude”, a afirmat categoric viitorul şef al diplomaţiei georgiene. Ea a adăugat că programul de politică externă al „Visului Georgian”, coaliţia câştigătoare în recentele alegeri legislative, include şi „aprofundarea relaţiei strategice cu SUA”.
Cât priveşte Rusia, relaţiile diplomatice cu aceasta fiind rupte după războiul de cinci zile din anul 2008,  Pandjikidze a subliniat că noul guvern de la Tbilisi urmăreşte „restabilirea şi normalizarea” legăturilor cu Moscova, precizând că relaţiile diplomatice nu vor fi reluate „atât timp cât Rusia continuă să ocupe teritoriile separatiste Abhazia şi Osetia de Sud şi menţine ambasade în acestea”. „Important este să începem, a punctat ea, adăugând că una dintre priorităţile sale va fi reluarea contactelor cu Moscova în domeniile economic şi comercial, iar obiectivul este ca Georgia şi Rusia să dialogheze fără mediatori. În prezent, Elveţia joacă rolul de mediator între cele două ţări.
Bidzina Ivanişvili, care va fi prim-ministru al Georgiei în urma victoriei coaliţiei sale, a anunţat luni componenţa viitorului său guvern. Bidzina Ivanişvili intenţionează să o numească pe Maia Pandjikidze, fostul ambasador georgian în Olanda, în funcţia de ministru al afacerilor externe. Irakli Garibaşvili, apropiat al miliardarului Bidzina Ivanişvili, va deveni ministru de interne, în timp ce fostul ambasador georgian la ONU, Irakli Alassania, va deţine portofoliul de vicepremier şi ministru al apărării. Starul fotbalului georgian Kakha Kaladze, care s-a implicat în politică după ca s-a retras din sport, va fi de asemenea numit vicepremier şi ministru al infrastructurii şi dezvoltării regionale. Coaliţia „Visul georgian” condusă de Bidzina Ivanişvili, a câştigat la 1 octombrie alegerile legislative din Georgia şi ar putea dispune de 83 de locuri în parlament, faţă de 67 pentru partidul la putere Mişcarea Naţională Unită a preşedintelui Mihail Saakaşvili.

Share our work
Lukasenko vrea sa readuca Georgia in CSI

Lukasenko vrea sa readuca Georgia in CSI

Presedintele belarus, Alexandr Lukasenko, a afirmat joi ca va initia o posibila revenire a Georgiei in cadrul Comunitatii Statelor Independente (CSI), relateaza agentia Xinhua. ”Daca Minskul va fi ales ca loc de reuniune anul viitor, eu voi initia revenirea Georgiei in Comunitatea Statelor Independente”, a declarat Lukasenko la radio-televiziunea Mir. ”Belarus va actiona in acest domeniu. Nu trebuie sa pierdem Georgia”, a subliniat presedintele belarus. Presedintele georgian, Mihail Saakasvili, a anuntat retragerea Georgiei din CSI imediat dupa conflictul armat ruso-georgian din august 2008. Tot joi, Bidzina Ivanisvili, viitorul premier al Georgiei, a anuntat ca Washingtonul va fi prima sa destinatie straina, intr-un interviu acordat ziarului polonez Rzeczpospolita. „Imediat dupa alegerile din Statele Unite, voi efectua la Washington prima mea vizita externa”, a declarat liderul coalitiei Visul Georgian, care a invins in alegeri Miscarea Nationala Unita a presedintelui Mihail Saakasvili. „Cei doi candidati americani sunt acceptabili pentru noi. imi va face placere sa colaborez cu oricine va castiga”, a spus el. Ivanisvili a explicat ca aderarea Georgiei la NATO si UE vor fi obiectivele strategice ale viitorului guvern, dar si normalizarea relatiilor cu Rusia, dupa razboiul din 2008. „Strategia Georgiei nu se va schimba. Dorim sa aderam la NATO si UE, dar vrem sa avem si relatii normale cu Rusia”, a spus el.

Share our work
Parlamentul de la Chisinau a ratificat Acordul privind zona de comert liber intre statele CSI

Parlamentul de la Chisinau a ratificat Acordul privind zona de comert liber intre statele CSI

Legislativul Republicii Moldova a ratificat, joi, cu unanimitate de voturi, Acordul privind zona de comert liber intre statele membre ale Comunitatii Statelor Independente (CSI), semnat in octombrie 2011 la Sankt Petersburg. Acordul prevede liberalizarea comertului intre statele semnatare (opt din 11 state membre ale CSI), dar cu unele exceptii, in special ce tin de taxele vamale la export si import. Acordul prevede mentinerea taxelor vamale de export la gazul natural din Rusia, la materia prima pentru industria grea si la lemn, a declarat in parlament ministrul adjunct al economiei, Octavian Calmac. Republica Moldova negociaza in prezent si semnarea unui Acord de comert liber cu Uniunea Europeana, iar autoritatile sustin ca cele doua acorduri sunt compatibile. in opinia analistilor, Acordul de comert liber in cadrul CSI nu va aduce beneficii importante Republicii Moldova si risca sa aiba soarta unui document similar semnat in anul 1994, care nu a intrat in vigoare pentru ca nu a fost ratificat de toate statele.

Share our work
Filat la Moscova. Nariskin vrea protejarea limba ruse din R. Moldova

Filat la Moscova. Nariskin vrea protejarea limba ruse din R. Moldova

Preşedintele Dumei de Stat a Rusiei, Serghei Narîşkin, a lansat, luni, premierul Republicii Moldova, Vlad Filat, un apel la dialog în privinţa protejării limbii ruse.
Oficialul rus a declarat că deţine informaţii despre faptul că în Republica Moldova „creşte îngrijorarea” referitoare la restricţiile vizând limba rusă în instituţiile de învăţământ, considerând necesară menţinerea unui dialog privind utilizarea în continuare a limbii ruse în Republica Moldova. De asemenea, şeful camerei inferioare a legislativului de la Moscova a menţionat şi interesul părţii ruse privind deschiderea unui consulat general în Transnistria, „deoarece, într-adevăr, cetăţenii ruşi care locuiesc pe malul stâng al Nistrului au nevoie de asistenţă juridică”.
Narîşkin a adăugat că susţine şi „intenţiile pragmatice ale conducerii de la Chişinău în privinţa extinderii relaţiilor cu CSI”, menţionând faptul că guvernul de la Chişinău a aprobat proiectul privind ratificarea Acordului de liber schimb în cadrul acestei organizaţii. Referitor la reglementarea conflictului transnistrean, el a menţionat că au fost înregistrate evoluţii, chiar dacă nesemnificative, iar în zilele următoare va avea loc o nouă reuniune în această problemă.
La rândul său, Filat a declarat că relaţiile dintre R.Moldova şi Federaţia Rusă au devenit mult mai pragmatice în ultimul timp. În privinţa statutului limbii ruse, el a declarat că a discutat această chestiune şi cu ambasadorul rus, Farit Muhametşin, menţionând că statutul limbii ruse este protejat prin lege. „Limba rusă în Republica Moldova este protejată de lege. Ceea ce trebuie să facem este ca această lege să funcţioneze”, a declarat el. Vlad Filat s-a declarat interesat de sporirea investiţiilor ruse în Republica Moldova. În privinţa reglementării conflictului transnistrean, el a menţionat că este necesară creşterea încrederii reciproce. „În ultimul timp, am reuşit nu doar să dezgheţăm relaţiile, nu doar să discutăm, dar şi să facem paşi concreţi”, a declarat el, referindu-se la reluarea circulaţiei feroviare şi activitatea grupurilor comune de lucru.

Şi cu UE şi cu CSI

Cursul de integrare europeană al Republicii Moldova nu contravine dezvoltării cooperării cu Rusia şi CSI, a declarat, într-un interviu acordat Itar-Tass, premierul Vlad Filat, cu prilejul vizitei de două zile i în Federaţia Rusă. „Cursul de integrare al Republicii Moldova în Uniunea Europeană nu înseamnă deteriorarea relaţiilor cu Rusia şi CSI”, a evidenţiat şeful guvernului de la Chişinău, amintind că volumul schimbului comercial între Rusia şi UE depăşeşte în acest moment 130 miliarde de euro.”Ar fi nerezonabil din partea noastră să refuzăm beneficiile oferite de cooperarea cu Europa”, a adăugat el.
Potrivit acestuia, executivul moldovean intenţionează să obţină de la Bruxelles liberalizarea regimului de vize cu UE, accesul la tehnologii avansate şi pieţele europene.
„În acelaşi timp, ne îndreptăm şi spre Est. În timpul apropiat ne vom concentra eforturile pentru ratificarea în Parlament a acordului privind zona de liber schimb în cadrul CSI”, a menţionat Vlad Filat, indicând că documentul pe care l-a semnat în octombrie 2011 a fost aprobat deja la nivel de executiv.
„Acesta este un document foarte important, care va da un nou impuls cooperării economice între ţările CSI”, a mai subliniat premierul moldovean, remarcând că, în trecut, politicienii de la Chişinău au greşit nu o dată când au schimbat vectorul de dezvoltare în funcţie de conjunctura externă.
„Nu voi uita niciodată cum, în 2009, după desemnarea mea ca prim-ministru, s-a apropiat de mine ambasadorul rus cu un teanc de hârtii care conţineau problemele apărute în ultimii ani în relaţiile noastre bilaterale. În aceşti trei ani din urmă, multe din ele au fost rezolvate pentru că noi înţelegem caracterul strategic al relaţiilor cu Federaţia Rusă şi acţionăm în mod pragmatic”, a afirmat Filat, indicând că şi partenerii occidentali ai Chişinăului, precum Germania, îndeamnă la construirea unor relaţii bune cu Moscova. „Ultima discuţie pe această temă am avut-o cu Angela Merkel, care a efectuat o vizită în august în Republica Moldova”, a adăugat el.

Share our work
Consulatul polon din Luţk, poarta de intrare in Schenghen pentru mafia CSI

Consulatul polon din Luţk, poarta de intrare in Schenghen pentru mafia CSI

Diplomatia poloneza, amenintata de un nou scandal

Consulatul general al Republicii Poloneze din Luţk, Ucraina, se află în epicentrul unui scandal internaţional, relateaza ziarul „Polska Codziennie”, citat de agentia de presa KARADENIZ PRESS. Sursele oficiale poloneze citate au declarat ca in cadrul institutiei diplomatice poloneze ar fi acţionat o grupare criminală, care se ocupa cu eliberarea vizelor Schengen pentru persoanele care aveau interdicţii de intrare în ţările UE.
Astfel, Polonia, este ameninţată cu un scandal internaţional, de oarece gruparea elibera vize prostituatelor şi chiar s-a „remarcat” şi în traficul de copii. Gruparea era condusă de foşti angajaţi ai serviciilor secrete poloneze din perioada comunistă. De urmele grupării criminale au dat colaboratorii serviciului polonez de grăniceri în anul 2011. Din rândurile grupării făceau parte şi mai mulţi angajaţi ai consulatului din Luţk, printre care cel puţin un consul, un şofer şi angajaţi ai securităţii consulatului.

Diplomatie pedofila

Vizele, în baza documentelor false, erau făcute după terminarea zilei de muncă a consulatului şi apoi, erau transmise la ghişee, în prealabil alese, pană la începerea programului. Ca „afacerea” să meargă fără probleme, actele false erau primite de la firme turistice şi întreprinderi private din Polonia şi Ucraina. Surse din consulat au declarat că, au fost eliberate vize pentru şapte copii de până la 10 ani, fără acordul părinţilor, care este obligatoriu conform legislaţiei în vigoare.
Totodata, poliţia ucraineană împreună cu cea germană efectuează o anchetă în cazul unor prostituate reţinute în Germania, care în marea lor majoritate aveau vize poloneze eliberate la consulatul din Luţk. Consulatul polonez din Luţk este lider la numărul de vize anulate de serviciul de emigrări german.
Reprezentanţii Consulatului Poloniei din Luţk au refuzat să facă declaraţii în legătură cu învinuirea de eliberare a vizelor false până la revenirea din concediu a consulului general, Marek Martinek.
Polonia eliberează vize în Ucraina prin intermediul consulatelor şi printr-un agent privat – Centrul privat de vize „VFS Global”, care eliberează vize poloneze de la sfârşitul anului trecut.

Share our work