Teheranul sustine ca a prins un spion CIA

Teheranul sustine ca a prins un spion CIA

Amir Mirza HekmatiUn presupus agent al CIA deţinut la Teheran este un american de origine iraniană, a anunţat televiziunea publică iraniană duminică, într-o emisiune în care l-a arătat pe tânărul ce a mărturisit că a avut o misiune de a se infiltra în Ministerul Informaţiilor.
Canalul l-a identificat pe tânăr ca fiind Amir Mirza Hekmati, născut in Arizona, precizând că el s-a alăturat armatei Statelor Unite în 2001 şi a fost instruit timp de un deceniu pentru serviciile secrete. Potrivit canalului de televiziune, citat de agenţiile d epresă internaţionale, Hekmati a fost trimis la baza americană Bagram din Afganistan, unde a avut acces la documente clasificate secrete de apărare de serviciile secrete americane.
El s-a dus apoi la Teheran pentru a încerca să ademenească iranieni şi să găsească o sursă de informaţii valoroase, transmite Agerpres. Dar „reţelele iraniene ce supraveghează activităţile din Bagram” au descoperit existenţa sa şi au dat peste cap operaţiunea, potrivit televiziunii de stat. Canalul de televiziune a arătat un document de identitate potrivit căruia Hekmati este „Army Conductor”, în baza unui contract cu armata.
La sfârşitul lunii noiembrie, un influent parlamentar iranian a făcut cunoscut că autorităţile iraniene au arestat 12 agenţi ai Agenţiei Centrale de Informaţii a SUA, a informat agenţia de ştiri oficială iraniană. Parlamentarul Parviz Sorouri, membru al Comisiei pentru politică externă şi de securitate naţională, a fost citat de IRNA spunând că agenţii CIA arestaţi intenţionau să lovească în interesele iraniene cu ajutorul Israelului. El a menţionat că CIA viza sectoarele securităţii, militar şi nuclear.

Share our work
AP “reinvie” inchisoarea CIA din Romania

AP “reinvie” inchisoarea CIA din Romania

cia-prisonAgenţia de presă AP şi postul de televiziune german ARD reînvie subiectul închisorilor secrete CIA. În nordul Bucureştiului, într-un cartier rezidenţial aglomerat aflat la câteva minute distanţă de centrul capitalei, se află un secret pe care guvernul român a încercat mult timp să-l protejeze, scrie joi Associated Press. Ani de zile, CIA a folosit o clădire guvernamentală – sub numele de cod „Bright Light” – drept închisoare improvizată pentru cei mai ”valoroşi” deţinuţi ai săi. Membri ai Al-Qaida precum Khalid Sheikh Mohammed, creierul atentatelor din 11 septembrie din SUA, şi alţii au fost ţinuţi într-un subsol, înainte de a fi în cele din urmă transferaţi la Guantanamo Bay, în Cuba, în 2006, potrivit unor foşti oficiali ai serviciilor secrete familiarizaţi cu locul şi cu lucrurile ce s-au petrecut în interiorul închisorii.
Închisoarea CIA din România ar fi funcţionat în clădirea în care în prezent se află Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat (ORNISS). Spre deosebire de centrele din Lituania şi Polonia, închisoarea CIA din România nu s-a aflat într-o zonă izolată, ci „la vedere”, în apropierea unui bulevard mare, pe o stradă cu copaci şi case, susţine agenţia americană. Clădirea este folosită în prezent de ORNISS. Foşti oficiali din cadrul serviciilor de informaţii americane au descris zona în care s-a aflat închisoare şi au identificat fotografiile clădirii, potrivit AP.

Black sites

Într-un interviu realizat în noiembrie, directorul adjunct al ORNISS, Adrian Camarasan, a declarat că subsolul este una dintre cele mai sigure camere din toată România, dar a negat că americanii ar fi avut o închisoare aici. „Nu, nu. Imposibi, imposibil”, a declarat el într-un interviu pentru emisiunea Panorama a postului de televiziune ARD, în timp ce un oficial din cadrul serviciilor de informaţii a monitorizat interviul.
În timpul primei lor luni de detenţie, suspecţii erau privaţi de somn şi aruncaţi în apă, loviţi sau forţaţi să stea în poziţii ce provoacă dureri, au declarat câţiva oficiali americani, transmite Mediafax. Ei susţin însă că în România nu a fost folosită celebra tehnică de simulare a înecului. După interogatoriile iniţiale, deţinuţii au primit îngrijiri, au declarat oficialii. CIA a adus mâncare Halal (conformă cu tradiţiile musulmane, n.red.) din Frankfurt, Germania.
Foştii oficiali americani susţin că deoarece era o clădire guvernamentală, aceasta furniza o acoperire excelentă. Închisoarea nu avea nevoie de securitate sporită deoarece locuitorii din zonă ştiau că este o clădire a Guvernului. Închisoarea din România face parte din reţeaua supranumită „black sites” pe care CIA a înfiinţat-o şi a controlat-o în Thailanda, Lituania şi Polonia. Toate închisorile au fost închise în mai 2006, iar programul CIA de detenţie şi interogare s-a încheiat în 2009.

Share our work
Iranul sustine ca a arestat 12 spioni americani

Iranul sustine ca a arestat 12 spioni americani

iran-nuclearUn influent parlamentar iranian a făcut cunoscut că autorităţile iraniene au arestat 12 agenţi ai Agenţiei Centrale de Informaţii a SUA, a informat agenţia de ştiri oficială iraniană. Parlamentarul Parviz Sorouri, membru al Comisiei pentru politică externă şi de securitate naţională, a fost citat de IRNA spunând că agenţii CIA arestaţi intenţionau să lovească în interesele iraniene cu ajutorul Israelului. El a menţionat că CIA viza sectoarele securităţii, militar şi nuclear. Iranul a condamnat noile sancţiuni economice impuse de Statele Unite, Marea Britanie şi alte state occidentale ca urmare a programului său nuclear controversat şi le consideră a fi „fără efect”, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe iranian. „Aceste sancţiuni vin ca urmare a ostilităţii manifestate de aceste ţări împotriva poporului nostru. Sunt condamnabile şi fără efecte”, a declarat Ramin Mehmanparast, în cadrul conferinţei sale de presă săptămânale. „Acţiunile unor state occidentale, în special ale Statelor Unite şi Marii Britanii, împotriva poporului nostru sunt fără consecinţe (…). Toată lumea ştie că nivelul comerţului nostru cu Statele Unite şi Marea Britanie este la cel mai redus nivel. În ultimii ani am decis să diminuăm schimburile cu aceste două state pentru a le spori pe cele cu alte state”, a mai declarat purtătorul de cuvânt. „Acest gen de măsuri seamănă mai degrabă cu propaganda şi războiul psihologic (…). Fiecare ştie că în decursul primelor luni ale anului iranian (care începe în luna martie – n.r.) nivelul schimburilor noastre externe a crescut cu 36 la sută” faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, a precizat Mehmanparast. Washingtonul a anunţat luni noi sancţiuni împotriva Iranului, cu referire în special la sectorul bancar şi cel petrolier, şi a avertizat toate statele care fac afaceri cu Iranul.

Share our work
Polonia, închisoare secretă a CIA

Polonia, închisoare secretă a CIA

Comisarul european Hammarberg acuza Polonia

Comisarul european Hammarberg acuza Polonia

Thomas Hammarberg, comisarul CoE pentru Drepturile Omului, afirmă că este „clar” că Polonia a găzduit o „închisoare secretă a CIA” unde erau „torturaţi” suspecţi de terorism, informează mass-media de la Varsovia, preluata de agentiile de presa internationale. „Este clar că Polonia a găzduit închisori secrete ale CIA în perioada decembrie 2002 – septembrie 2003. Ştim cine a fost deţinut acolo şi ce metode de interogare au fost folosite. Pot fi considerate forme de tortură”, a declarat Hammarberg într-un interviu acordat postului public de televiziune din Polonia.
Inaltul oficial a mai menţionat numele a doi presupuşi membri al-Qaida care ar fi fost deţinuţi în Polonia – Abd al-Rahim al-Nashiri şi Abu Zubaida. În mai 2011, Abd al-Rahim al-Nashi a dat în judecată Polonia la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Comisarul Consiliului Europei a declarat că i-a prezentat ministrului polonez de Externe, Radoslaw Sikorski, rezultatele anchetei sale, cerându-i asistenţă diplomatică în efortul de a convinge Administraţia Barack Obama să desecretizeze documente despre practicile CIA pentru a putea avea loc proceduri judiciare în Europa.

Share our work
Romania, aratata cu degetul in cazul inchisorilor CIA

Romania, aratata cu degetul in cazul inchisorilor CIA

inchisori CIAPrincipalul scop al investigaţiilor declanşate în Polonia şi România în legătură cu centrele de detenţie ale CIA a fost protejarea autorităţilor şi obstrucţionarea căutării adevărului, comentează Financial Times. „În Polonia şi România, unde au fost înfiinţate centre de detenţie ale CIA în 2002 şi, respectiv, 2003, nu este cinic că sugerăm că principalul scop al investigaţiilor a fost protejarea autorităţilor şi atenuarea căutării adevărului. Centrul problemei în aceste două ţări, ca peste tot în Europa, este atitudinea obstructivă a guvernelor care invocă principiile securităţii de stat pentru a bloca încercările de descoperire a ilegalităţii”, comentează Financial Times, citat de Mediafax. Chiar şi în prezent, amploarea totală a implicării Europei în activităţile secrete ale CIA nu este clară. Este sigur însă că diferite ţări au fost complice la abuzurile privind drepturile omului, de la răpiri, transferuri forţate de indivizi către jurisdicţii neeuropene represive, dispariţii, detenţii secrete pe teritoriul european, la tortură şi brutalitate, afirmă cotidianul britanic. Aceste excese au fost comise de CIA în colaborare cu parteneri europeni, al căror rol de subordonare nu le scuză complicitatea. Ceea ce rămâne de stabilit este în ce măsură guvernele europene au ordonat explicit sau au încurajat implicit serviciile lor secrete să asiste CIA. Din nefericire, guvernele par hotărâte să îngroape aceste evenimente. Anchetele oficiale din ţările cele mai implicate în extrădările extraordinare ale Statele Unite şi programele de detenţie s-au încheiat fără să ajungă la concluzii semnificative sau au fost închise prematur, conchide cotidianul.

Share our work