Dans diplomatic cu spioni americani la Bucuresti

Dans diplomatic cu spioni americani la Bucuresti

Diplomatul american Marie Yovanovitch, acuzata de apartenenta la CIA, in vizita la Bucuresti

Diplomatul american Marie Yovanovitch, acuzata de apartenenta la CIA, in vizita la Bucuresti

 

 

Secretarul de stat în MAE Bogdan Aurescu se întâlneşte miercuri cu James J. Townsend, adjunctul asistentului secretarului apărării al SUA pentru politica europeană şi a NATO şi cu Marie Yovanovitch, adjunctul asistentului secretarului de stat al SUA pentru Europa şi Eurasia, relateaza agentiile de presa de la Bucuresti. Bogdan Aurescu s-a întâlnit şi în vara anului trecut, la Washington, cu adjunctul asistentului secretarului apărării, James Townsend, discuţiile concentrându-se asupra stadiului în care se află proiectul de participare a României la sistemul de apărare antirachetă al SUA.
James Townsend a mulţumit atunci pentru modul în care s-a desfăşurat procesul de negocieri privind Acordul pentru amplasarea unor elemente ale sistemului american de apărare împotriva rachetelor balistice în România. Cei doi intelocutori au abordat şi evoluţiile privind crearea sistemului NATO antirachetă, iar întâlnirea de miercuri, de la Bucureşti, va aborda, fără îndoială, problemele şi din perspectiva summitului NATO de la Chicago.

Relatii vechi

Tot miercuri, Bogdan Aurescu se va întâlni cu una dintre adjunctele lui Hillary Clinton, şefa diplomaţiei americane. Este vorba despre Marie Yovanovitch, adjunctul asistentului secretarului de stat al SUA pentru Europa şi Eurasia, care se va afla în România. Marie Yovanovitch a coordonat echipa americană de negociatori pentru Declaraţia comună privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul al XXI-lea între România şi SUA, adoptată la 13 septembrie 2011.
Reamintim ca in noiembrie 2011, secretarul de stat pentru afaceri globale, Doru Costea, s-a întâlnit cu Marie Yovanovitch, cei doi oficiali discutând despre eforturile comune care trebuie întreprinse pentru punerea în aplicare a prevederilor Declaraţiei comune privind Parteneriatul Strategic dintre România şi SUA. În cadrul întrevederii a fost discutat, de asemenea, rolul României în sprijinirea proceselor de construcţie democratică în statele din Balcani, Caucaz şi Asia Centrală, precum şi din nordul Africii şi Orientul Mijlociu, Marie Yovanovitch arătând că eforturile de până în prezent ale României s-au bucurat de o apreciere deosebită din partea Administraţiei de la Washington.

CIA vs. FSB

Marie Yovanovitch ocupă funcţia de adjunct al asistentului secretarului de stat al SUA pentru afaceri europene şi euroasiatice din cadrul Departamentului de Stat din iunie 2011, capacitate în care gestionează relaţiile Statelor Unite cu ţările nordice, baltice şi central-europene. Anterior aceasta a ocupat functia de ambasador al SUA in Armenia (2008-2011) si Kîrgîzstan (2005-2008), foste state sovietice unde a fost frecvent tinta unor acuzatii privind implicarea sa in finantarea si organizarea opozitiei politice, prin prisma presupusei sale apartenente la Agentia Centrala de Informatii (CIA) a SUA.
Totodata, in septembrie 2011, când a fost în vizită oficială în SUA, şi actualul şef al diplomaţiei, Cristian Diaconescu, pe atunci vicepreşedinte al Senatului roman, a avut programate întâlniri cu adjunctul secretarului de stat pentru afaceri europene şi eurasiatice, Marie Yovanovitch, şi cu adjunctul subsecretarului apărării pentru politici europene şi NATO, James Townsend.

Share our work
Mossadul, in SUA. Se pregateste atacarea Iranului?

Mossadul, in SUA. Se pregateste atacarea Iranului?

iran-tintaDirectorul Mossad, Tamir Pardo, a purtat discuţii secrete cu oficiali americani, în ultimele zile, pe tema programului nuclear iranian.
Vizita neanunţată la Washington a directorului Mossad a fost dezvăluită în cursul audierilor organizate de Comisia pentru Informaţii a Senatului SUA. În cursul sesiunii au fost audiaţi David Petraeus, directorul CIA, James Clapper, directorul Comunităţii naţionale de informaţii, şi Dianne Feinstein, preşedintele Comisiei, informează presa israeliană.
În cursul sesiunii, Feinstein l-a întrebat pe Clapper dacă Israelul intenţionează să atace instalaţiile nucleare iraniene, oficialul american cerând discutarea acestui subiect după evacuarea din sală a jurnaliştilor. Conform unor surse americane, Feinstein a anunţat apoi că s-a întâlnit zilele trecute la Washington cu directorul Mossad, iar Petraeus a precizat că discuţiile cu acesta s-au axat pe programul nuclear iranian. Directorul CIA a subliniat că Israelul insistă că Iranul dotat cu arme nucleare ar fi o „ameninţare existenţială” la adresa statului evreu.
Ulterior, televiziunea israeliană a anunţat că, în cursul vizitei sale în SUA, şeful Mossad a abordat şi posibilitatea ca Israelul să atace unilateral Iranul. Preşedintele statului evreu, Shimon Perez, a reafirmat marţi că “nu trebuie exclusă nici o opţiune împotriva programului prin care Iranul încearcă să se doteze cu arme de distrugere în masă”.
În luna octombrie, mass-media israeliană relata că primul ministru, Benjamin Netanyahu şi ministrul Apărării, Ehud Barak, erau favorabili declanşării unei acţiuni militare împotriva Iranului, dar serviciile de informaţii israeliene, printre care şi Mossadul, se opuneau unei astfel de operaţiuni.

Misiunea AIEA, fără progrese

Misiunea Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică, sosită în Iran cu scopul de a clarifica situaţia programului nuclear al acestei ţări, s-a încheiat fără să se înregistreze progrese, relatează mass-media locală. Cele două părţi au “convenit să continue discuţiile” la o dată stabilită de comun acord, anunţă agenţiile iraniene de ştiri.
Potrivit agenţiei IRNA, în cele trei zile petrecute în Iran, delegaţia AIEA nu a vizitat nici o instalaţie nucleară. Aceeaşi agenţie de ştiri afirma cu o săptămână în urmă că inspectorii vor vizita “probabil instalaţiile de la Fordo”, unde se află a două uzină iraniană de îmbogăţire a uraniului, cea care, după inaugurarea sa în luna ianuarie, a amplificat suspiciunile statelor occidentale cu privire la intenţiile Iranului de a fabrica arme nucleare.
Înaintea plecării în Iran, delegaţia AIEA a declarat că doreşte să obţină din partea autorităţilor de la Teheran răspunsuri la întrebările legate de “posibila dimensiune militară” a programului nuclear iranian, la care se face referire în ultimul raport al Agenţiei şi care a determinat statele occidentale să instituie noi sancţiuni împotriva Teheranului.

Share our work
Iranul ameninta cu pedepsirea Israelului, SUA si Marii Britanii

Iranul ameninta cu pedepsirea Israelului, SUA si Marii Britanii

iran missilesIranul vrea „să-i pedepsească” pe cei care sunt răspunzători de asasinarea unui savant din domeniul nuclear ucis miercuri într-un atentat cu maşină capcană, a afirmat sâmbătă un înalt oficial militar, referindu-se la SUA, Israel şi Mrea Britanie.
„Considerăm că faptul de a comite un act terorist în scopul uciderii unui om de ştiinţă reprezintă o ameninţare pentru naţiune (…). Vom căuta să-i pedepsim pe cei care sunt în spatele asasinării lui Mostafa Ahmadi Roshan”, a afirmat un responsabil din armata iraniană, Massoud Jazayeri, potrivit mai multor mass media locale.
„Duşmanii naţiunii iraniene, precum Statele Unite, Marea Britanie şi regimul sionist (Israel, n.red.), trebuie să răspundă pentru actele lor”, a adăugat acesta.
Savantul Mostafa Ahmadi Roshan, implicat în controversatul program nuclear iranian, a fost ucis miercuri de explozia unei bombe magnetice, montată de un motociclist pe automobilul său, la Teheran.
Un atentat cu bombă de acelaşi fel comis în ianuarie 2010 s-a soldat cu moartea lui Masoud Ali Mohammadi, profesor la Universitatea din Teheran. Ayatollahul Ali Khamenei, ghidul suprem al Republicii islamice, a acuzat „CIA şi Mossad”, serviciile americane şi israeliene de informaţii, că sunt în spatele atentatului şi a promis că „cei care au comis această crimă vor fi pedepsiţi”. Washingtonul a respins price implicare în atentat şi preşedintele israelian Shimon Peres a afirmat că nu are la cunoştinţă o eventuală implicare a ţării sale.

Share our work
American condamnat la moarte in Iran. SUA reactioneaza

American condamnat la moarte in Iran. SUA reactioneaza

Amir Mirza HekmatiCasa Albă a criticat dur condamnarea la moarte în Iran a lui Amir Mirzai Hekmati, un fost militar american născut în Statele Unite într-o familie de imigranţi iranieni.
„Am văzut informaţiile conform cărora Hekmati a fost condamnat la pedeapsa capitală în Iran. Dacă este adevărat, condamnăm cu fermitate acest verdict”, a declarat purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională din SUA, Tommy Vietor. „Acuzaţiile conform cărora Hekmati ar fi lucrat pentru CIA sunt false. Regimul iranian este cunoscut pentru acuzaţii nefondate, pentru obţinerea de mărturii sub tortură şi pentru deţinerea cetăţenilor americani nevinovaţi, din motive politice”, adaugă Vietor.
Un tribunal din Teheran a condamnat un american de origine iraniană la moarte pentru că „ar fi spionat” în favoarea CIA. Potrivit autorităţilor iraniene citate de BBC, Amir Mirzai Hekmati, în vârstă de 28 de ani, a fost „condamnat la moarte pentru că a cooperat cu o naţiune ostilă, pentru că este membru CIA şi pentru că a încercat să implice Iranul în terorism”. Procurorii iranieni susţin că Amir Mirzai Hekmati ar fi fost pregătit la baze americane din Afganistan şi Irak înainte de a fi trimis în Iran.
În timpul procesului din decembrie, procurorii au mai afirmat că Amir Mirzai Hekmati ar fi recunoscut la un post de televiziune că ar fi încercat să se infiltreze în serviciile iraniene de informaţii în scopul de a aduna şi furniza date CIA. Familia tânărului american, aflată în Arizona, a declarat că acuzaţiile împotriva lui Amir Mirzai Hekmati „au fost fabricate” şi că el se afla în Iran să îşi viziteze bunicii. Statele Unite au precizat că acuzaţiile formulate împotriva acestuia sunt false şi au cerut eliberarea lui.
La mijlocul lunii august 2011, doi americani au fost condamnaţi la opt ani de închisoare pentru spionaj de către autorităţile iraniene, a anunţat televiziunea de stat de la Teheran. Un al treilea american arestat în acelaşi moment a fost eliberat pe cauţiune în septembrie 2010 şi judecat în absenţă. Cei trei americani au fost arestaţi la 31 iulie 2009, la graniţa dintre Iran şi Irak. Aceştia au declarat că au ajuns din greşeală în zonă, în timpul unei excursii. Cei trei cetăţeni americani au respins acuzaţiile de spionaj, în cursul unor audieri desfăşurate cu uşile închise la 6 februarie şi 31 iulie, a spus avocatul lor, Masoud Safii.

Share our work
Larry Watts: In 1989 Puterea a fost acaparată de vechii agenti KGB si GRU

Larry Watts: In 1989 Puterea a fost acaparată de vechii agenti KGB si GRU

 

Dezvaluirile cunoscutului autor american Larry Watts "au socat" Romania post-decembrista

Dezvaluirile cunoscutului autor american Larry Watts "au socat" Romania post-decembrista (preluare foto: nichitus.ro)

Fereşte‐mă, Doamne, de prieteni…

LARRY L. WATTS a absolvit cu master Universitătile din Washington, Seattle şi UCLA, având şi un doctorat la Umea University din Suedia. Între 1990 şi 1991, a condus Biroul IREX din Bucureşti, iar pînă în 1997, a fost Senior Consultant al Project on Ethnic Relation şi director al Biroului PER din România. Din 1990, a fost consilier în probleme de reformă democrată şi control asupra institutiilor statului şi s-a ocupat de înfiintarea Colegiului National de Apărare şi a Consiliului pentru Minorităti Nationale.
Articolele şi studiile sale au apărut în “Studies in Intelligence”, “Problems of Post‐Communism”, “Armed Forces & Society”, “World Policy Journal”, “ European Security”. co‐editor la “Globalization of Civil‐Military Relations: Democratization, Reform and Security” etc. Publică „Reforma militară românească şi integrarea în NATO”, „O Casandră a României. Ion Antonescu şi lupta pentru reformă 1918‐1941” – volum considerat drept cea mai bună biografie politică a Mareşalului Antonescu. Cea mai recentă carte a sa, „Fereşte‐mă, Doamne, de prieteni”, tratează un subiect incendiar: războiul secret al sovieticilor şi aliatilor loiali acestora din Pactul de la Varşovia împotriva României. Volumul monumental – 795 de pagini cu aproape 3000 de note de subsol şi o bibliografie de peste 800 de titluri – a produs un veritabil cutremur în conştiinta publicului avizat. În el, Larry L. Watts analizează războiul rece clandestin dus de tările din Pactul de la Varşovia cu România. O Românie pe care, în cartea sa, americanul nostru o plasează la înăltimea şi în lumina adevărului istoric. Un gest atât de aşteptat…

Cartea dumneavoastră „Fereşte‐mă, Doamne, de prieteni” (Bucureşti, RAO, 2011) începe cu un citat şocant din Engels: „[Românii sunt] un popor fără istorie… destinati să piară în furtuna revolutiei mondiale… [Ei sunt] suporteri fanatici ai contrarevolutiei şi [vor] rămâne astfel până la extirparea sau pierderea caracterului lor national […] Disparitia [lor] de pe fata pământului va fi un pas înainte.” Cum poate fi explicată această teribilă „sentintă”?

Engels a încercat să identifice „popoarele‐gunoaie” pe care el le considera contrarevolutionare şi trebuiau, în opinia lui, să dispară, pentru realizarea unei revolutii globale, iar scotienii, din care mă trag eu şi care au luptat şi ei pentru libertate, au fost la fel de desconsiderati de către el. Timp de un secol după întemeiere, Statele Unite au fost cam singura republică democratică din lume, Europa fiind dominată de imperii. Dar, până atunci, democratia, încă de la aparitia ei, în Grecia antică, a fost clădită pe spatele sclavilor. Toată lumea ştia că Statele Unite sunt o democratie, dar, în acelaşi timp, noi – americanii şi europenii – nu am considerat că indienii sau negrii sunt egali în drepturi cu noi.
Noi, americanii, nu am ştiut prea multe despre situatia României, românii fiind nerecunoscuti ca nationalitate şi religie în Imperiul austro-ungar. El i-a catalogat foarte urât pe români şi a făcut un apel la uciderea lor în masă. Ceea ce s-a şi întâmplat, în Transilvania, în 1849. [Ca şi în Basarabia în acea perioadă. Politica justificativă a Imperiului Tarist, aceeaşi cu cea a Imperiului Habsburgic, apoi austro-ungar, a functionat şi în Statele Unite, unde băştinaşii cuceriti prin expansiune imperialistă au fost etichetati ca inferiori, ca un pericol pentru toată lumea.] Marx a fost de acord cu Engels, şi ce au scris ei a devenit Biblie pentru Lenin si Stalin.
Războiul secret din interiorul Pactului de la Varşovia împotriva României are rădăcini mai adânci, românii constituind o insulă de latinitate între cele trei imperii înconjurătoare – rus, habsburgic şi otoman şi urmaşele acestora.

Poate fi dorinta de expansiune a puterilor înconjurătoare explicatia războaielor de imagine duse împotriva românilor începând cu Evul Mediu, continuând cu 1848, Unirea Principatelor, războiul de independentă, înfiintarea României Mari, perioada inter – şi postbelică?

A existat o declaratie de război a lui Lenin. Nimeni nu scrie despre asta. De fapt, primul război sovietic cu o altă tară [după Pacea de la Brest‐Litovsk], a fost cu România, la începutul lui 1918. Pornind de la o armată distrusă total, România şi‐a creat o armată adevărată care a avut posibilitatea să dezarmeze şi să alunge peste granită trupele bolşevice. Au fost mai putin de patru sute de mii de oameni în armata română, ba mai mult, pentru misiunea aceasta au fost utilizati doar o sută şi ceva de mii de oameni, dar ei au fost foarte bine organizati cu ajutorul francezilor şi astfel au indus o mare teamă şi un resentiment extraordinar, o ură teribilă printre soldatii bolşevici. Sovieticii, ca şi ruşii înainte, au avut o atitudine de total dispret fată de români şi, în consecintă, această abordare a fost înrădăcinată în sistemul de învătământ. Au practicat un şovinism care justifica expansiunea lor în zona Moldovei, ei pretinzând despre români că sunt barbari, sălbatici şi lipsiti de orice competentă şi nu merită nici un fel de drepturi. Rusul să vină să bată un cui în casa ta din care să te alunge fără drept de apel, este o abordare caracteristică imperiilor! Noi, americanii, ne-am purtat la fel cu indienii. Şi la fel s-au comportat austro-ungarii şi, în special, partea ungară unde a fost înrădăcinată aceeaşi conceptie. Nu ştiu dacă austriecii au redresat astăzi lucrurile, dar cred că da, conformându-se noilor conditii europene.
Dar, în Ungaria, nu au fost reevaluate lucrurile şi, din cauza aceasta, acest şovinism este, încă, foarte puternic, afectând, chiar, politica de stat. Acum, o dată introdus în învătământ, devine o teorie acceptată, pe care este foarte dificil să o mai schimbi. În Ungaria de azi, în loc să aibă loc o reevaluare a sistemului de învătământ, cum, de exemplu, s-a făcut în Germania prin procesul de denazificare, este răspândită fără ruşine politica şovină antiromânească, iar fenomenul se extinde şi în Franta, pe posturile TV de stat în care se vorbeşte într-un mod extremist care nu poate să fie acceptat, astăzi, într-o Europă liberală.

Suntem, azi, mai civilizati?

Şovinismul este împotriva spiritului Uniunii Europene, este scandalos şi pune un mare semn de întrebare asupra tuturor abordărilor politice ale ungurilor privitoare la România. De exemplu, până recent, reprezentatul UE în Moldova a fost un ungur. Dacă această persoană a fost născută şi crescută în Ungaria, ar fi fost foarte dificil pentru ea să rămână neafectată de aceeaşi bază de şovinism antiromânesc. Şi ce înseamnă asta pentru orice fel de abordare normală şi constructivă? Marile puteri trebuie să ajungă la un acord între ele. E clar că, în prezent, Germania şi Franta sunt foarte interesate să aibă o relatie bună cu Rusia. E normal, între puterile mari, chiar şi numai în interesul păcii. Dar de aici şi până la a exclude România, până în 2007, din convorbirile cu Moldova, cu care are granite comune şi a cărei populatie e majoritar românească, şi, apoi, să se mai şi pretindă că România e deja reprezentată de un oficial al UE, originar din Ungaria, în aceste convorbiri, e o glumă proastă. Acest lucru trebuie subliniat, discutat, lămurit. Autoritătile europene tac mâlc. Situatia în sine este întoarsă împotriva României, ungurii spun că România e antimaghiară! Dar şovinismul antiromânesc e evident – poporul român rămânând un popor paria multi ani după căderea lui Ceauşescu – e un fenomen foarte nociv care trebuie combătut pe plan european.

Cum poate fi combătut?

Există două lucruri, aici, care au un impact puternic. Unul este acest şovinism ca politică imperială în Rusia Taristă şi Austro-Ungaria care a fost preluată de Uniunea Sovietică şi respectiv de Ungaria şi n-a fost schimbată nici după ’89. Aceasta este o mentalitate, nu un complot, din cauză că oamenii nu creează această imagine, nu falsifică lucrurile intentionat, ei cred asta. Aceste idei le sunt inculcate prin şcoală. Şi Kossuth este prezentat, de exemplu, ca un erou democrat, dar nu se scrie în cărtile lor de istorie despre şovinismul lui. Kossuth care a aruncat asupra românilor anatema de a fi nişte ucigaşi care au luptat împotriva revolutiei, cu Avram Iancu şi cu toti ceilalti. E foarte greu să înlături asemenea mentalităti. Vreau să împărtăşesc o experientă personală. Eram la liceu, în anii ’70, când în şcoala primară şi secundară ni se spunea că numai noi, americanii, proveniti din europenii colonizatori, noi am civilizat continentul America de Nord. De fapt, multi colonişti au ucis indieni. Am crescut cu aceste idei denaturate, în şcoală erau jocuri cu cowboy şi cu indieni şi toată lumea voia să fie cowboy. Acum istoria este prezentată în şcoală mai aproape de adevăr. La început, am avut un mare resentiment fată de cei care credeam că vor să-mi distrugă aceste icoane ale copilăriei mele. Nu e uşor să schimbi o mentalitate. Îmi imaginez cât de dificil ar fi pentru unguri să gândească despre Kossuth ca despre un criminal, din cauză că el este o icoană pentru ei. Este un erou şi pentru ei şi pentru diaspora din Statele Unite, multe organizatii primind numele lui, iar mentalitătile, repet, nu se schimbă uşor. Şovinismul trebuie eradicat din sistemul de învătământ de oriunde. Asta nu este istorie, ci politică europeană. E o chestiune care trebuie abordată deschis. Adevărul este că tările din Pactul de la Varşovia au conlucrat împotriva României, încă din anii ’60 şi în anii ’70-’80, au continuat într-un mod foarte nociv, prin serviciile lor de informatii până în ’91, singura schimbare a fost în ceea ce priveşte Cehoslovacia în ’90.

Dedicati în cartea dumneavoastră o amplă analiză faptului că Gheorghe Gheorghiu-Dej a reuşit scoaterea trupelor sovietice de pe teritoriul tării şi a dus o politică natională, contracarând şi strategia revizionistă a Budapestei. Dar, pe vremea lui, „lupta de clasă” a provocat multe victime. Care e imaginea corectă a lui Gheorghiu‐Dej în istoria României?

Perioada Dej poate fi împărtită în partea de dinaintea şi de după sfârşitul lui Stalin. Prima perioadă nu a fost sub controlul românilor. Asta nu este o scuză. Nu numai că au fost 700 000 de militari sovietici postati în România în 1946 şi nu numai că a dominat echipa cominternistă, Pauker, Luca, Georgescu, dar au lucrat aici multi ofiteri sovietici, Bodnarenko, Pintilie, Sergiu Nicolau (Serghei Nikonov) Nicolski, etc. – Nikonov, de exemplu, a fost şeful informatiilor externe pus de sovietici şi sotia lui care a fost secretara lui Gheorghiu‐Dej, şeful gărzii de corp şi şeful de cabinet, chiar şi şoferul lui Dej, toti erau NKVD‐işti. Se poate conchide că el nu a avut prea mult spatiu de manevră. Asupra lui Dej au avut loc mai multe atentate. Nu se ştie dacă întâmplarea din noiembrie 1957, a fost sau nu un atentat, când un avion IL 14, având la bord o delegatie a PMR ce zbura la Moscova pentru a participa la aniversarea Marii Revolutii Socialiste din Octombrie, s-a prăbuşit la aterizare pe Aeroportul Vnukovo, la ora 17.48, din cauza unei „erori de pilotaj”. Au murit ministrul de externe Grigore Preoteasa şi trei membri ai echipajului. Ceilalti pasageri au suferit răni grave. Nicolae Ceauşescu, secretar al CC al PMR, a fost mai norocos. Dej s-a retras în ultima clipă, ne mai îmbarcându-se în avionul rusesc cu care trebuia să ajungă la Moscova. Situatia era foarte proastă, aviatia şi flota erau sub control sovietic total. Altădată, din ordinul lui Hrusciov avionul sovietic în care se afla Dej, a fost deviat deasupra Chinei, fără aprobarea acestei tări. China a fost cât pe ce să doboare avionul. Hrusciov urmărea să scoată România din joc pentru că România avea relatii bune cu Mao şi, în acelaşi timp să arate lumii cât de barbar era liderul chinez.

A fost, Dej, un personaj atât de complex?

Ca şi vremurile. În prima parte a conducerii lui, erau foarte putine şcoli, analfabetismul era în floare, sistemul de sănătate era precar, sărăcia era mare şi el a devenit un fel de erou muncitoresc. Specialist în provocări, a petrecut ani de zile în închisori. Dar, pentru supravietuirea în Comintern, mai trebuia îndeplinită o conditie: să fii mereu gata de trădare, dacă Stalin a spus altceva, fată de ce spusese ieri sau chiar cu 5 minute înainte, să adopti noua directivă, lichelismul fiind instrumentul puterii. Problema cu Dej a fost că, deşi el nu dădea înapoi de la abordarea fără milă a realitătii, lichea nu a fost. Şi el şi Ceauşescu erau să-şi piardă viata în atentatele puse la cale de sovietici din cauza asta. Dej a fost fortat să îl denunte pe Tito ca ucigaş. El a fost omul care a declarat că vrea să fie mediator între Tito şi Stalin. Apoi, cam la un an de zile, era cât pe ce să fie eliminat. A avut abilităti diplomatice în medierea dintre China şi Uniunea Sovietică. El, şi alti români, au avut abilitatea să facă abstractie de interesul lui, de interesul românesc, când era angajat în mediere, acesta fiind unul din secretele reuşitei. Gheorghiu Dej a avut o orientare românească, natională, fără îndoială. El s-a gândit la România ca la tara lui şi la poporul român ca la poporul lui.
Altii, cei din Comintern, Pauker, Luca, Chişinevski au fost orientati spre proletariatul internationalist, spre Uniunea Sovietică şi, de aceea, ei nu au reprezentat România. Şi dacă acest lucru merită să fie recompensat cu admiratie sau recunoaştere, Dej a câştigat, cu toate enormitătile care au fost comise în perioada nationalizării şi colectivizării fortate. Grigore Preoteasa a fost cel care, în sesiunea plenară a Natiunilor Unite din 3 Decembrie 1956, declara: „Guvernul român acordă dreptul de azil politic preşedintelui de consiliu Imre Nagy şi grupului său”.
Imre Nagy a fost prizonier privilegiat la Snagov, fiind detinut într-o vilă frumoasă. Avea conditii bune şi chiar costume făcute la comandă, iar românii au încercat să-i asigure o viată foarte acceptabilă, chiar sub control sovietic. Preoteasa ajunsese la un acord cu ONU ca Crucea Roşie să-l viziteze pe Nagy, dar sovieticii s-au opus. Preoteasa a intrat în dizgratia lor. Deci, faptul că şi-a pierdut viata poate să fi fost mai mult decât un accident. După ’62, România a încetat să mai depindă de sovietici pe linie de aviatie şi echipaje şi a construit sau cumpărat avioane şi a pregătit piloti cu ajutorul englezilor şi al altor tări occidentale. În 1971, Brejnev declara: „Ceauşescu a mers prea departe. El conduce lupta împotriva noastră şi reprezintă obstructia fundamentală în calea liniei noastre. (…) Tot în 1971, la Conferinta de la Crimeea, Kadar acuza: „Ceauşescu ne‐a abandonat întotdeauna (…), a trădat pozitia comună“.

Opozitia României la invadarea Pragăi, în ’68, tratativele cu China, cu America, apoi politica fată de Israel şi de tările arabe au fost ele considerate la justa lor valoare?

Toate aceste performante pozitive ale României au fost sistematic subminate de „prieteni”. Politica exceptională a României în Orientul Apropiat, de pildă. Ceauşescu a fost convins până în măduva oaselor că, de fapt, el poate să aducă o contributie importantă în problema aceasta. Yossif Govrin a scris despre această politică pro-israeliană. El a cunoscut foarte clar situatia din România, fiind director al Departamentului Europa de Est din Ministerul de Externe al Israelului din ’79 până în ’85, după care a fost ambasadorul Israelului în România până în ’89. Unul dintre lucrurile cele mai importante care trebuie luate în considerare despre Ceauşescu este faptul că, România a fost singurul stat din blocul comunist care a întretinut relatii diplomatice şi economice cu Israelul şi singurul din acest bloc care nu le-a întrerupt niciodată, fapt care i-a conferit lui Nicolae Ceauşescu o pondere deosebită în politica externă a Israelului şi, în genere, a occidentului. Pe plan strategic, acest aspect este foarte important. Din cauza politicii lui Ceauşescu, „prietenii” din est au denigrat total România. Dar, exact în mijlocul revolutiei din 1989, la 24 decembrie, în paginile ziarului „The Washington Post” în care toti şefii de stat se refereau la tiranul sângeros şi monstrul Ceauşescu, Shimon Peres a scris că, pentru Israel, nu este aşa de uşor să facă astfel de consideratii din cauză că, chiar dacă omul a fost un tiran pe plan intern, pe plan international el a fost omul păcii. Acest lucru e interesant din două motive. Nu atât prin ceea ce a spus despre Ceauşescu, ci prin ceea ce a spus despre relatiile dintre Israel şi România. Relatia româno-israeliană a fost puternică, decenii de-a rândul. Nu numai datorită rolului de mediator jucat de România, ci şi din cauza sprijinului pe care Israelul l-a oferit tării dumneavoastră. Pe la începutul anilor ’80, Ceauşescu a pierdut sprijinul americano-evreiesc, dar nu a pierdut sprijinul Israelului.

Mentionati în carte că războiul contra României a fost dus de KGB până târziu, prin 1995. Aşa cum în secolul al XVI-lea „legenda neagră” propagată de inamicii Spaniei a învăluit această tară, creându-i imaginea de simbol al represiunii, obscurantismului intolerantei religioase şi înapoierii intelectuale şi artistice (!), tot aşa o legendă neagră învăluie, astăzi, România. Sunt semne vizibile că acest război de imagine contra tării noastre este dus şi în prezent. Ne întrebăm, retoric, de ce şi de către cine?

În 1989, noi americanii, am realizat primele legături cu serviciile de informatii din Europa de est, noi având foarte putini oameni în zonă şi în special în Balcani, primul contact fiind cu serviciile ungare. Ei ne-au oferit informatii deloc favorabile românilor. Şi apoi, în ’90 şi ’91, am creat aceleaşi legături cu Polonia, cu Cehia, cu Bulgaria dar nu şi cu România care era văzută în continuare ca un inamic. Partial, cel putin. De ce? Din cauză că noi am primit informatii de la ei că România ne este inamic, iar noi n-am avut sursele noastre, singura sursă pe care am avut-o din 1989 până la sfârşitul lui ’92 fiind reprezentantul CIA la Bucureşti, Harold James Nicholson, care a fost depistat, mai târziu, ca agent sovietic!
În aprilie ’92, când a fost numit director la SIE, Ioan Talpeş, primul şef de servicii care n-a avut legătură cu fosta Securitate, a deschis relatiile cu americanii şi prima sa vizită în Statele Unite a fost în martie ’93. Atunci, directorul FBI a ridicat problema: De ce ai sute de agenti aici împotriva noastră? Şi Talpeş a fost surprins fiindcă el a ştia foarte bine că România nu a avut mai mult de 12 agenti sub acoperire în Statele Unite în ultimii 25 de ani. O tară ca România nu poate avea sute de agenti sub acoperie, este enorm. Nici Statele Unite nu au avut atât de multi agenti în Uniunea Sovietică, în timpul războiului rece! Sovieticii şi alti membri ai Pactului de la Varşovia au folosit pretextul agentilor români acoperiti ca să compromită România în Statele Unite. Şi lucrurile au mers aşa pe mai departe, iar acest lucru apărea şi într-un manual pentru Departamentul de Apărare al SUA în 1996 unde se mentiona că România şi China au rămas inamici ai intereselor economice americane. În ’96! Iar după ’91, după prăbuşirea Uniunii Sovietice, când serviciile de informatii au fost reformate partial, toti au intrat într-un fel de competitie între egali pentru sursele de asistentă din occident. Şi ei au conlucrat, în toată perioada războiului rece, pentru excluderea României. Dar, de data asta, nu le mai dicta Moscova, ci doar interesul lor propriu, lucru foarte nociv pentru România, lucru necunoscut şi neînteles de occident.

Care a fost rolul serviciilor secrete străine, al agentilor KGB şi urmaşilor lor în ratarea „revolutiei” române din 1989?

În România de după ’89 a existat linia gorbaciovistă care nu a vut intervente militară, a fost linia GRU care a fost pregătită pentru interventia militară şi paramilitară şi a fost linia KGB-istă, de asemenea, pregătită pentru interventia militară sau paramilitară. Puterea a fost acaparată de vechii agenti sovietici înlăturati de Ceauşescu. Şi a apărut, Nicolae Militaru, de unde? Un tânăr ofiter anuntat, pur şi simplu, la Televiziune, numirea lui Militaru drept comandant al armatei. De către cine?! Şi Militaru a reactivat o multime de oameni care au fost pregătiti în Uniunea Sovietică. De zece ani de zile nu mai fusese nimeni la vârful armatei pregătit în Uniunea Sovietică. Fuseseră înlăturati. Si acum ei au apărut din nou, şeful de stat major, la informatii militare, la Interne şi multi altii, toti pregătiti de sovietici. Şi tot atunci au fost aduşi şi Doicaru şi Caraman. Securitatea a fost desfiintată, ceea ce a fost o mare greşeală. Aceeaşi greşeală am făcut-o noi, americanii, în Irak. Dacă procedezi aşa, pierzi controlul evenimentelor. În Polonia, în Ungaria, în Cehia, în Bulgaria s-a negociat cu „cei vechi” şi nu a fost nici o problemă. Ei au rămas în serviciu, nu a fost nici un proces, procese au fost numai aici, în România, şi totuşi unii au spus că nu au fost destul de multe procese. Dar dacă fac o comparatie cu alte tari, România a fost singura tară în care au avut loc astfel de procese şi în care manipularea mediatică a functionat masiv.

Este o ipoteză conform căreia Karoly Kiraly ar fi putut fi agent sovietic. Se spune că el ar fi unul din păpuşarii evenimentelor de la Târgu-Mureş din martie 1990. Dar fenomenul Piata Universitătii, multiplele mineriade au fost manipulări ruseşti?

Karoly Kiraly e plauzibil să fi fost agent sovietic. A fost, nu o dată, în URSS. A fost la studii acolo. Şi, mai mult decât atât, când Gorbaciov a venit aici în ’87 şi Karoly Kiraly era consemnat la domiciliu, Gorbaciov a trimis o maşină de la Ambasada sovietică la Târgu-Mureş, l-a luat la receptia la care a fost şi Ceauşescu şi, în timpul acestei receptii, a stat de vorbă cu Kiraly vreo zece minute. Şi după asta Kiraly a fost dus cu o maşină sovietică din nou la Târgu-Mureş. Nu mai este nici o îndoială, el a fost omul sovieticilor. Ar fi foarte folositoare o abordare istorică şi nu polemică despre ce s-a întâmplat în martie 1990. Toate acestea au putut fi date pe fată abia după 2000, din ceea ce s-a putut recupera din arhivele ultrasecrete ale RDG, apoi din arhivele URSS, gratie lui Boris Eltîn care a permis accesul la documente, o vreme. Un volum uriaş de documente rămâne, însă, sub aceeaşi lespede grea a traditionalei conspirativităti şi ipocrizii.

Care arhive rămân ferecate în continuare? De ce?

Arhivele foste sovietice au rămas blocate. Ruşii au deschis temporar accesul la ele între ’91-”92. Şi chiar şi atunci, accesul la documentele româneşti a fost dificil. Este o poveste, aici, foarte interesantă care sugerează cât de importantă a fost România pentru ei. Au fost create trei arhive pentru depunerea documentelor luate de sovietici de la guvernele şi statele inamice în perioada celui de-al doilea război mondial: polonez, francez şi român. Aceste arhive au fost închise. După câtiva ani, arhivele româneşti au fost împărtite, o parte la Ministerul de Interne al Uniunii Sovietice, o alta la Ministerul de Externe, o parte a fost predată Moldovei Sovietice, Ucrainei, o altă parte a fost închisă în arhivele KGB, fenomenul e foarte interesant. Nu aşa s-a întâmplat cu arhivele poloneze sau franceze care au rămas într‐un bloc. Această împărtire a îngreunat orice fel de reconstituire. Consider că asta au intentionat. În plus, există arhive ale Ungariei, Poloniei, Cehoslovaciei care nu au fost declasificate. Sovieticii au mers prin toate arhivele tărilor fostului Pact de la Varşovia, cu acordul guvernelor lor, pentru a extrage orice document care apart nea serviciilor sovietice. Partial, ne-am folosit de arhivele Mitrohin şi Gordievski şi mai putin de ceea ce a fost spus de Kalughin. Am folosit arhivele STASI pe care ruşii nu au reuşit să pună mâna şi Statele Unite au găsit acolo dosarul de agenti, cam 13.000 de agenti, dar şi mii de saci de documente tăiate care au rămas în Germania şi sunt pe cale să fie reconstituite în Comisia Federală. Cel mai bine ar fi dacă s-ar publica pe internet. Mai există, despre România, o multime de documente în Moldova şi în Ucraina, dar care nu sunt încă declasificate.

Este această carte o reparatie morală la loviturile de imagine date României? Ce urmează?

Chiar dacă, după preşedintele Johnson, pozitia extrem de curajoasă a României în criza rachetelor din Cuba nu a mai fost făcută cunoscută, serviciile nu obişnuiesc să îşi revizuiască pozitia din trecut. Acest lucru tine de aşa-zisa patologie organizatională. Este vorba despre cunoştintele deficitare referitoare la adevărata politică externă a României, despre efectul campaniei intense de dezinformare duse de tările Pactului de la Varşovia împotriva tării dumneavoastră. După ’89, vălul „legendei negre” a continuat să se îndesească, scopul fiind însă altul, rivalitatea lor cu România în relatia cu occidentul. Foştii „prieteni” din Pactul de la Varşovia au scos România din joc. Ei sunt, astăzi, bunii europeni… Şi în Orientul apropiat, România e lipsită azi, de orice şanse din cauză că ei au reuşit să o izoleze. Am conceput cartea aceasta ca o introducere pentru o nouă carte despre perioada de după ’89, dar am ajuns numai la nivelul anului 1978 din cauza faptului că, dacă aproape 800 pagini sunt cam mult, aceste 1.500 pagini care au fost deja scrise atunci ar fi fost mult prea voluminoase. Astfel, am publicat o primă jumătate. Continutul celei de‐a doua cărti, care sper că va aduce noi lămuriri, va ajunge până în decembrie 1989.

Ne dorim numai prieteni ca dumneavoastră!

Fragment din cartea „Anamnesis” a autoarei Irina Airinei

Share our work