Republica Moldova se pregătește de alegeri anticipate, după ce partidele au eșuat în negocieri

Republica Moldova se pregătește de alegeri anticipate, după ce partidele au eșuat în negocieri

Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a anunțat vineri seară că urmează a fi organizate alegeri anticipate, după ce partidele parlamentare nu au reușit să ajung la niciun consens privind formarea unei majorități.

El a învinuit PSRM și blocul ACUM pentru situația creată, într-un briefing de presă. Candu a mai precizat că PDM va căuta soluții legale, astfel ca cheltuielile pentru alegerile parlamentare să fie achitate din bugetele partidelor parlamentare.

Totodată, premierul în exercițiu Pavel Filip, prim-vicepreședinte al PDM a declarat că Executivul își va continua activitatea și va administra problemele curente. El a dat asigurări că alegerile anticipate nu vor afecta achitarea salariilor și pensiilor.

Anterior, președintele Igor Dodon a anunțat și el acest lucru, învinuind la rând său PD și ACUM de inflexibilitate la negocieri. La această etapă trebuie să constatăm că alegerile anticipate reprezintă o probabilitate extrem de mare”, potrivit lui Igor Dodon.

La rândul lor, liderii ACUM, Maia Sandu și Andrei Năstase i-au invitat, vineri seară, pe deputații PSRM la discuții în Parlament, ei aflăndu-se în acest moment în sala de ședințe.

Share our work
Cum va arăta reforma guvernamentală de la Chișinău. Președintele Parlamentului, Andrian Candu, anunță ce schimbări vor urma

Cum va arăta reforma guvernamentală de la Chișinău. Președintele Parlamentului, Andrian Candu, anunță ce schimbări vor urma

Președintele Parlamentului de la Chișinău, Andrian Candu, într-un interviu cu reporterul Europa Liberă, Valentina Ursu

Liderul Legislativului de la Chișinău, Andrian Candu, a declarat în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă că recent anunțata comasare a ministerelor se va produce până în toamna acestui an. „Noi suntem pe ultima sută de metri de discuţii şi în majoritatea parlamentară. Şi eu sper că în următoarele două-trei săptămâni deja proiectul de lege va fi în Parlament. Ideea este ca perioada de tranziţie, de implementare a reformei, să fie până în luna noiembrie, în aşa fel încât anul bugetar financiar 2018 să înceapă deja cu noua structură a guvernului”, a menționat Andrian Candu.

El a mai spus că procesul va fi unul nu foarte ușor de realizat din punct de vedere logistic. „Nu poţi face comasarea într-o singură zi, ea durează o anumită perioadă de timp. Fiindcă, închipuiţi-vă, dacă sunt două-trei ministere, care trebuie comasate, ai două-trei direcţii juridice, două-trei resurse umane, ai, începând de la infrastructură, terminând cu oameni. Trebuie să faci o perioadă de evaluare a oamenilor, trebuie să vezi cine rămâne, cine pleacă, ce oportunităţi le dai celor care pleacă. Adică, sunt încă multe probleme. Perioada de tranziţie, să zicem, luna iunie-noiembrie, e perioada în care se va implementa şi se va realiza această fuziune”, menționează Andrian Candu.

Recent, liderul PD Vlad Plahotniuc a declarat că guvernarea dorește o reformă a aparatului de stat prin comasarea și reducerea numărului de ministere de la 16 la 9.

Dodon, amenințat cu suspendarea

De asemenea, Candu l-a avertizat voalat pe președintele Igor Dodon că și-ar putea pierde fotoliul prezidențial, în cazul în care va continua depășirea cadrului constituțional al președintelui țării. El a spus că Dodon trebuie să respecte normelor Constituția, atunci când a venit vorba de refuzul acestuia de a accepta propunerile de noi miniștri în cazul comasării și remanierii guvernamentale anunțate.

„Aceasta înseamnă că, dacă preşedintele Dodon are o deviere de la normele constituţionale, indiferent că vorbim despre remanierea guvernului sau despre promulgarea legilor, sau despre numiri prevăzute de lege, toate se contabilizează, dosarul se pregăteşte şi într-o bună zi poate să vadă şi suspendarea din funcţie, în situaţia în care nu respectă Constituţia. Dacă Constituţia îl obligă să ia în considerare numirile de miniştri, precum solicită prim-ministrul şi precum e voinţa majorităţii parlamentare, atunci el trebuie să se conformeze, indiferent că îi place sau nu îi place”, a declarat Andrian Candu.

De altfel, Dodon ține blocat și acum ministerul Apărării, de la demiterea fostului ministrul Anatol Șalaru. Ministerul respectiv nu are nici acum pe cineva la conducerea politică a sa, iar militarii moldoveni nu se mai pot antrena în cadrul exercițiilor de apărare internaționale.

Share our work
Război deschis interinstituțional la Chișinău. Candu l-a amenințat voalat pe Dodon că ar putea fi lipsit de imunitate în fața legii

Război deschis interinstituțional la Chișinău. Candu l-a amenințat voalat pe Dodon că ar putea fi lipsit de imunitate în fața legii

candu-dodon-filip

Lupta instituțională dintre Președinție și Parlament ar putea lua o nouă turnură în Republica Moldova. Acțiunile politice repetate ale președintelui Igor Dodon împotriva Legislativului și a Executivului ar putea determina o ripostă din partea acestora. Președintele Parlamentului de la Chișinău, Andrian Candu, a declarat joi că și președintele R. Moldova ar putea fi lipsit de imunitate, la fel ca parlamentarii, așa cum prevede un proiect de lege privind modificarea Constituției în ceea ce privește imunitatea deputaților în fața organelor de justiție. Documentul a fost votat joi în primă lectură în Parlamentul de la Chișinău.

Dacă vorbim despre reducerea competențelor președintelui, eventual, de ce nu? cu toții trebuie să fim egali în fața legii, inclusiv și președintele R. Moldova”, a declarat Candu, întrebat dacă și președintele ar trebui lipsit de imunitate în fața justiției, la fel ca parlamentarii. El a mai spus că tentativa lui Dodon de organizare a referendumului nu este decât o acțiune politică populistă, dar care va costa statul foarte mulți bani, sume ce ar putea fi direcționate spre scopuri mai bune în favoarea cetățenilor. „Ce ține de legalitate, încă de pe vom mai exprima pe marginea decretului semnat pentru că încă se examinează legalitatea introducerii întrebărilor în acest referendum consultativ”, a declarat Candu.

Dodon, invitat să coboare cu picioarele pe pământ

El a mai spus că ideea lui Dodon este populistă și că acesta ar costa în jur de 50-60 de milioane, bani care nu sunt în conturile statului și că oricum aceștia ar putea fi folosiți pentru majorarea pensiilor. Candu a mai spus că, în Europa, numărul de deputați diferă și că nu este proporțional cu cel al populației. El a precizat că, dacă Dodon a dat exemplul Germaniei privind reprezentativitatea în Parlament raportat la numărul de cetățeni, atunci de ce să nu se concentreze și pe limitarea competențelor prezidențiale, așa cum se prezintă prerogativele președintelui Germaniei.

Cei care zboară în tot felul de idei năstrușnice să coboare puțin (cu picioarele -n.r.) pe pământ și să mai discute cu oamenii (…)Să mergem în teritoriu s vorbim și să întrebăm cetățenii, profesorul sau medicul, ce e mai important pentru el: să-i majorăm salariul, să îi asigurăm viața mai bună, sau să ne luptăm noi pe instituții în privința competențelor”, a spus Candu cu referire la retorica lui Dodon.

Ce prevede proiectul de lege privind ridicarea imunității parlamentarilor

Proiectul de lege propus de PD ce vorbește despre modificarea Constituției la capitolul imunitate pentru parlamentari în fața organelor de lege a fost votat joi în primă lectură de către parlamentari. Pentru susținerea sa au votat parlamentarii de la PD și PLDM, precum și deputații independenți. Împotriva proiectului au votat cei de pe zona de stânga, respectiv PSRM și PCRM. Aceștia din urmă au acuzat faptul că astfel se va da mână liberă puterii pentru comiterea de abuzuri. Pentru a liniști spiritele, deputatul PD Sergiu Sîrbu, unul dintre inițiatorii proiectului a încercat să- liniștească pe colegii săi din Parlament.

Dacă eu nu am încălcat legea, nu are de ce să-mi fie frică. Indiferent că eu sunt deputat sau nu, aceste temeri și îngrijorări sunt în zadar. Vă asigur că vă vom proteja de toate abuzurile și nu vom permite ca niciun fir de păr să cadă de pe Dvs.”, a declarat Sârbu. Comuniști, cât și socialiștii, au spus că nu vor vota niciodată un astfel de proiect de lege care ar putea permite anchetatea selectivă și abuzivă a lor din partea puterii. Pe aceeași poziție cu ei s-a situat recent și președintele Igor Dodon, asta deși a pledat în campania electorală pentru egalitate în fața legii, inclusiv pentru oamenii politici. Între timp, acesta și-a schimbat viziunea, odată ajuns președinte, și nu mai dorește introducerea unor asemenea modificări.

Mai exact, proiectul PD vrea modificarea alineatul 3 al articolului 70 din Constituția Republicii Moldova ce prevede că „Deputatul nu poate fi reţinut, arestat, percheziţionat, cu excepţia cazurilor de infracţiune flagrantă, sau trimis în judecată fără încuviinţarea Parlamentului, după ascultarea sa”.

Share our work