US Air Force, acuzat ca favorizeaza monopolul Boeing-Lockheed Martin in privinta satelitilor militari care folosesc componente rusesti

US Air Force, acuzat ca favorizeaza monopolul Boeing-Lockheed Martin in privinta satelitilor militari care folosesc componente rusesti

US Air ForceU.S. Air Force este aspru criticata de compania Space Exploration Technologies dupa ce aceasta a fost exclusa ilegala de pe piata lansarii de sateliti militari. Seful companiei, miliardarul Elon Musk acuza fortele aviatiei americane ca a facut o miscare gresita acordaand  monopol pe aceste servicii companiei mixte dintre Boeing si Lockheed Martin, care foloseste motoare de rachete rusesti. „Contractul guvernului american cu asocierea Boeing-Lockheed transfera sute de milioane de dolari de la contribuabilii americani in industria militara a Rusiei, inclusiv bani care ar putea ajunge la persoane aflate pe lista de sanctiuni a SUA”, potrivit unei plangeri depuse de compania Space Exploration Technologies Corp., detinuta de Musk, la un tribunal federal din Washington, transmite Bloomberg. Concurenta pentru contractele de lansare a satelitilor, care pana in 2030 sunt evaluate la 70 miliarde de dolari, ar putea aduce SUA economii de peste 1 miliard de dolari pe an, a aratat Musk. Musk, care este si presedinte si director executiv al producatorului auto Tesla Motors, a declarat luna trecuta in Congresul SUA ca dependenta companiei mixte a Boeing-Lockheed de rachetele Atlas V care folosesc motoare rusesti implica riscuri de aprovizionare, in urma anexarii Crimeei de catre Rusia si sanctionarea unor oficiali rusi, printre care si vicepremierul Dmitri Rogozin, cel care se ocupa de industria rusa de armament. SpaceX a cerut in justitie ca Air Force sa fie obligata sa anuleze un acord cu United Launch Alliance pentru orice serviciu de lansare contractat pe o perioada mai lunga de doi ani. SpaceX ofera deja servicii de lansare de sateliti pentru agentiile americane, inclusiv pentru NASA. Deja Pentagonul a cerut Air Force sa analizeze daca utilizarea rachetelor rusesti implica riscuri pentru securitatea nationala. In schimb, spus purtatorul de cuvant al companiei a spus ca United Launch Alliance detine stocuri de rachete rusesti pentru doi ani, in SUA, si a constituit intotdeauna rezerve, pentru eventualitatea intreruperii livrarilor.

Share our work
India cumpara avioane militare americane

India cumpara avioane militare americane

C-17Guvernul indian a aprobat luni un contract în valoare de peste 4 miliarde dolari destinat achiziţionării de avioane de transport militar tip Boeing, acesta fiind cel mai valoros contract în domeniul apărării semnat de New Delhi cu un grup american, a anunţat o sursă guvernamentală locală, citată de AFP. Cumpărarea de avioane C-17 Globemaster III, folosite la transportul echipamentului greu, a fost aprobată cu ocazia unei reuniuni a Comitetului guvernamental de securitate, conform aceleiaşi surse. Contactat de AFP, Ministerul Apărării indian a refuzat orice comentariu pe această temă, însă aceeaşi sursă a precizat că executivul şi-a dat acordul pentru achiziţionarea de către guvernul indian a 10 aparate C-17, în cadrul unui contract semnat la nivel guvernamental, transmite Agerpres. Avionul Boeing tip C-17 este conceput pentru a transporta la orice destinaţie material militar, trupe, sau ajutoare umanitare. Acesta este cel mai mare contract militar semnat de India cu un grup american, după ce în 2008 îşi dăduse acordul pentru achiziţionarea a şase aparate Hercules C-130J (962 milioane dolari), iar în ianuarie 2009 a semnat, tot cu Boeing, un contract de 2,1 miliarde dolari pentru cumpărarea a şase aparate de supraveghere maritimă.

Paguba pentru industria rusa de aparare

Ministerul indian al Apărării a anunţat recent că va achiziţiona 126 de avioane multirol modelul Eurofighter sau Rafale, pentru aviaţia militară. “Se confirmă faptul că avioanele Eurofighter şi Rafale au fost selectate pentru lista scurtă, celelalte patru fiind excluse”, a fost anunţul indienilor. Ofertele excluse au fost cele ale americanilor de la Boeing şi Lockeed Martin, ale ruşilor de la MiG şi ale suedezilor de la SAAB. Contractul era în valoare de aproximativ 10 miliarde de dolari. Astfel, Rusia a pierdut cea mai mare licitatie din acest secol in domeniul militar, ea oderind MiG-35. Pentru Rusia, infrangerea este critica: ea inseamna, practic, ca aceste avioane nu vor mai ajunge nici in dotarea aviatei rusesti si scad considerabil sansele de a le vinde oricui altcuiva in lume, scrie Kommersant. Si asta pentru ca Rusia avea nevoie de aceste fonduri pentru a continua cercetarea si dezvoltarea avionului. In lipsa fondurilor, producatorul rus se vede in imposibilitatea de a continua dezvoltarea modelului MIG-35, scrie HotNews. Recent, Ministerul rus al apararii si-a exprimat intentia de a cumpara un lot de avioane MiG-35. Daca s-ar fi obtinut contractul cu India, cheltuielile de productie s-ar fi simplificat considerabil. Acum insa oportunitatea dezvoltarii productiei pentru o comanda destul de mica din partea aviatiei militare ruse devine foarte indoielnica si, dupa toate probabilitatile, se va renunta la aceste planuri. In plus, esecul din India loveste eforturile demarate de promovare a avionului pe alte piete – latino-americana si din Orientul Mijlociu. Acolo unde Rusia propune acelasi model potentialilor cumparatori. Ziarul mentioneaza, in context, ca la inceputul anului, cu cateva luni inainte ca rezultatul licitatiei sa fie anuntat, MiG-35, spre deosebire de concurentii lui, nici macar nu a ajuns la principalul salon aviatic al tarii – Aero India-2011. Cu toate ca reprezentantii Indiei au incercat oficial, prin intermediul ambasadorului la Moscova, sa afle motivele acestei absente si sa convinga Rusia ca avionul trebuie sa participe la expozitie, totul a fost in zadar.

India se inarmeaza

Piata comertului mondial cu armament a inregistrat un nou varf prin care India, putere emergenta care lupta pentru suprematie in Asia, a devenit statul care s-a inarmat cel mai mult in ultimii patru ani (2006-2010). Principalul furnizor de armament pentru India este Federatia Rusa, informeaza de Institutul de cercetari pentru pace (SIPRI). India a fost beneficiarul a “9 la suta din volumul international de transferuri de armament”, iar Rusia a furnizat 82 la suta dintre armele achizitionate de autoritatile indiene. Numai anul trecut, in luna martie, Rusia si India au semnat un contract urias pentru achizitionarea a 29 de avioane de vanatoare rusesti MIG-29K, pentru o suma de 1,5 miliarde de dolari. In urma vizitei premierului Vladimir Putin de anul trecut in India au fost semnate circa 15 contracte de armament cu valoare de peste 10 miliarde de dolari.

Armament american si israelian

Reamintim ca Federatia Rusa, care are relatii militare apropiate cu India din anii 1950, furnizeaza peste 70% din echipamentul militar al acestei tari, in pofida reorientarii autoritatilor indiene catre alte state pentru a cumpara armament, in special catre Israel si SUA. In 2010, o importanta delegatie militara indiana a vizitat Israelul, pentru a discuta posibilitatea achizitionarii de catre India a unor nave militare si alte categorii de armament naval, inclusiv rachete anti-nava, de productie israeliana. Firme israeliene au mai fost implicate in procesul de modernizare a aviatiei militare de transport indiene, pe fondul intensificarii relatiilor bilaterale dintre cele New Delhi si Ierusalim.

Import de tehnologie

Siemon Wezeman, analist la SIPRI, afirma ca importurile indiene sunt determinate de “rivalitatea cu Pakistanul si China, dar si de problemele de securitate interna”, adaugând ca India “solicita transferuri de tehnologie, pentru a-si dezvolta propria sa industrie de armament”. Conform raportului SIPRI, si Emiratele Arabe Unite, Egiptul, Algeria si Israelul au efectuat achizitii importante in perioada 2006 – 2010, in timp ce importurile Marocului si Arabiei Saudite vor inregistra cresteri semnificative in urmatorii ani, tinând cont de comenzile existente si de planurile de achizitii ale celor doua tari. Infiintat in 1966, SIPRI este un institut independent cu sediul la Stockholm, finantat in proportie de 50 la suta de autoritatile suedeze si specializat in analiza conflictelor, tranzactiilor cu armament, controlului armelor si dezarmarii.

Share our work