de Razvan Iorga | dec. 30, 2019 | Analize, Asia Centrală, Balcani, Caucaz, Federatia Rusa, Marea Neagra, R. Moldova, România, Ucraina, UE
Profesorul LSE Christopher Cocker a vorbit despre pericolele din zona Mării Negre
Profesorul britanic de la London School of Economics (LSE), Christopher Cocker a declarat într-un interviu pentru Balkan Insight și portalul partener Sinopsis, că Marea Neagră va continua să fie o zonă plină de turbulențe din cauză accentelor militare crescute ale Rusiei. Profesorul Coker consideră că există „o preocupare” tot mai evidentă pentru ceea ce se întâmplă în regiunea Mării Negre.
„Știm ce s-a întâmplat acum cîteva luni în nordul regiunii, în zona strâmtorii Kerci și există mereu pericolul ca Rusia să găsească un pretext pentru o nouă situație de criză”, a declarat acesta, citat de sinopsis.info.ro, portalul partener al BI.
Nu trebuie exclus nici pericolul reprezentat de o extindere militară a Rusiei după ocuparea peninsulei Crimeea. „Acest lucru este oricând posibil, e nevoie doar de provocarea unui nou incident. Dacă Putin va continua să scadă în sondaje sau dacă simte că poziția sa internă este compromisă, e posibil ca el să încerce o nouă <<aventură externă>>”. (…)
Și tot legat de situația tensionată din Marea Neagră, nu trebuie uitate „nici tot mai evidentele probleme generate de relația Turciei cu NATO și apropierea sa de Rusia. „Rusia e oricum interesată de existența unor conflicte înghețate. Moscova le inventează, apoi le detensionează pentru o vreme, pentru a se folosi de ele ori de câte ori are nevoie”.
Transnistria și conflictele înghețate
Se poate anticipa o escaladare a situației din regiunea separatistă Transnistria?
Tanc sovietic din regiunea separatistă transnistreană
„Cred că pe moment Rusia controlează situația de acolo”, crede Christopher Coker, „dar conflictul poate fi oricînd escaladat dacă e în interesul Moscovei. Cam așa stau lucrurile”. Totodată, prof. Coker consideră că Moldova nu ar avea nicio șansă, din punct de vedere militar, să facă față potențialelor pericole ce ar veni din Transnistria.
Poate fi folosită Transnistria ca un model a unui conflict înghețat și în estul Ucrainei?
„Problema acolo este dată de faptul că situația de conflict se poate extinde, inclusiv în zona de coastă a Odessei. De aceea, Rusia susține regimurile cleptocratice locale. E drept că ocazional mai înlătură pe unii dintre lideri, care sînt în fond gangsteri ce nu pot fi controlați deplin întotdeauna”.
„Și totuși Rusia pare să încerce să ajungă la o soluționare a conflictului cu Ucraina, dar mai ales să primească ”un fel de garanții” că Ucraina și Georgia nu vor fi primite în NATO. De ce? Dacă te uiți la declarațiile recente ale președintelui francez Macron despre Rusia, există percepția că Uniunea Europeană – dacă e să dobândească un rol geopolitic global – trebuia să restaureze relațiile sale cu Rusia. Și dacă UE nu se poate baza pe garanții de securitate din partea Statelor Unite atunci ar trebui o îmbunătățire a relațiilor cu Moscova, altfel situația poate deveni periculoasă.
Neutralitatea, Ucraina și R. Moldova
„Nu cred că Moldova are, în acest moment, prea multe șanse ca să iasă de pe orbita Rusiei, spun asta sincer. Acest lucru nu este negociabil pentru ruși și nu cred că vor ceda. (…) Ceea ce dorește Rusia este un fel de garanție din partea Occidentului că Ucraina și Georgia nu vor adera la NATO, iar în acest context Moldova ar putea fi forțată să își asume o falsă neutralitate militară.
Președintele ucrainean Volodimir Zelensky (S) și omologul său rus Vladimir Putin
Nu sunt prea multe lucrurile pe care Occidentul ar fi dispus să le ofere în schimbul neimplicării Rusiei în zona țărilor din Parteneriatul estic, mai consideră C. Coker.
„America are propriile interese în ce privește Moscova”. Profesorul britanic crede că – pe linia inițiată de Henry Kissinger – temerile Americii sînt legate de o posibilă alianță a Rusiei cu China, iar singura modalitate de a stopa acest lucru este să permiți capitalului occidental să se reîntoarcă în Rusia, să ții funcționale conductele energetice și să ajuți Kremlinul să nu devină un satelit al Beijingului.
„Din punctul de vedere al Americii, care poate fi identic cu cel al lui Donald Trump, Rusia este împinsă înspre orbita Chinei prin atitudinea Occidentului față de ceea ce se întâmplă în Ucraina și Crimea. Situația din Crimeea e cu atât mai delicată cu cât se știe că aceasta nu se mai întoarce la Ucraina. Nu se mai poate acum nici o formă de dublă suveranitate sau de dublă administrare a Crimeii. Ucraina va avea probabil mai multe șanse de reușită la negocieri dacă va avea o formă de neutralitate militară, precum a avut Austria în 1945, spre exemplu. Ca să iau un alt exemplu, un model ar fi ”finlandizarea”, respectiv păstrarea unui statut de neutralitate care să permită păstrarea independenței teritoriale. Numai că se pare că Ucraina nu are o clasă politică capabilă de o astfel de decizie”.
Întrebat dacă consideră că și în cazul Republicii Moldova asumarea unei neutralități militare ar putea facilita o rezolvare a conflictului transnistrean, profesorul C. Coker a spus: „da, cred că este o posibilitate”.
Ce ne facem cu Balcanii?
„Nu văd posibilă o eventuală extindere a NATO în Balcanii de Vest”, mai spune prof. Coker.
„Sincer, cred că e vorba mai curînd de o <<oboseală a extinderii>>. S-a vehiculat recent un sondaj care spunea că 2/3 din cei chestionați (un eșantion de 60 mii de persoane – n.e.) nu ar vrea ca articolul 5 de funcționare a Alianței să fie invocat pentru apărarea Albaniei sau a Muntenegrului. Asta spune că oamenii nu își doresc să fie apărați militar, ci doar că există o saturație în ce privește ideea de extindere în continuare a Alianței Nord-Atlantice”.
„SUA mai susțin extinderea, într-o oarecare măsură, însă europenii dau deja înapoi de ceva vreme. Dacă americanilor nu pare să le pese de consecințele atitudinii lor, europenii se remarcă prin inconsistență. Oricum, problema de fond este dată de faptul că Balcanii de Vest rămîn în continuare o regiune volatilă”.
În acest sens, Christopher Coker a amintit problemele deja știute – diviziunea interetnică și politică din Bosnia, inconsistența Serbiei, care rămîne jumătate pro-Vest, jumătate pro-Rusia, situația delicată din Macedonia sau Kosovo etc – dar a ținut să reliefeze și noul context geo-politic din regiune.
„Acum avem noi jucători în Balcanii de Vest. Dacă, spre exemplu, în timpul războiului din Kosovo existau doar trei jucători – SUA, UE și Rusia, acum numai aici avem nu mai puțin de șapte. Iar unul dintre cei mai importanți dintre aceștia este acum China”. [Când a numărat ”jucătorii” din Balcani, prof. Coker s-a gândit la cei trei tradiționali, la China, după cum a menționat, plus statele balcanice propriu-zice, fiecare cu interese proprii, în primul rînd – n.e.].
„În acest moment, chinezii investesc masiv din punct de vedere economic în Balcani. Să luăm doar exemplul căii ferate ce va lega Atena de Budapesta. Ceea ce încearcă ei să facă este să integreze economiile din Balcani [în sfera de influență a Chinei – n.e.], ceea ce este contrar viziunii UE, care ar vrea să integreze Balcanii într-o Europă mai largă.
Mai nimeni nu face ceva pentru apropierea Balcanilor de restul Europei și de aceea, din această perspectivă, UE simte China ca principalul său rival sistemic în regiune. Nu Rusia este cea mai mare problemă în Balcani, ci China. Tot așa, mai ai inițiativa 17+1 (de cooperare economică între Beijingul și țările din Europa centrală și de est) sau faptul că unele țări, precum Ungaria sau Grecia, au devenit deja foarte apropiate de China. (…) Problema e, așa cum am mai spus, că Balcanii rămân o regiune extrem de divizată și volatilă”.
Christopher Coker este profesor de relații internaționale la London School of Economics (LSE) și director al IDEAS, think tank-ul pentru politica externă al LSE. Este autor al cărților: Rebooting Clausewitz (Hurst, 2015), Men at War: what fiction has to tell us about conflict from the Iliad to Catch 22 (Hurst, 2014); The Improbable War: China, the US and the logic of Great Power War (Hurst, 2015); Future War (Polity, 2016). Cea mai nouă carte publicată a sa este The Rise of the Civilizational State (Polity, 2019) și pregătește pentru 2020 cartea Why War?
Interviul a fost realizat de către jurnalistul Mădălin Necșuțu
de Isac Mihai | oct. 27, 2018 | Analize, Balcani, Principal, UE, UE, Uncategorized @ro
Kosovo, problema strategica in Balcani
Parte integrantă a Kosovo’, ‘proprietate a Serbiei’: lacul artificial Gazivode aminteşte cât de departe este un acord de normalizare între Pristina şi Belgrad, care ar trece printr-o modificare a frontierelor, notează France Presse, într-o amplă analiză citată de mass-media internațională. Susţinută public de către Washington şi cu jumătate de voce de Paris, respinsă de Berlin, această idee are meritul simplităţii aparente.
Evocată fără a intra în detalii în această vară de preşedinţii sârb şi kosovar, Aleksandar Vucic, şi Hashim Thaci, ea ar consta – potrivit presei locale – într-un schimb de teritorii: Serbia ar oferi cel puţin parţial Valea Presevo (populată preponderent de albanezi) şi va recupera zona situată la nord de oraşul divizat Mitrovica, unde staţionează în continuare o forţă internaţională de menţinere a păcii.
Cu o lungime de 24 de km şi traversat de graniţă, lacul cu 370 de milioane de metri cubi de apă reaminteşte însă că nimic nu este simplu între Serbia şi fosta sa provincie predominant albaneză, a cărei independenţă Belgradul refuză să o recunoască.
Serbia a pierdut controlul asupra Kosovo în urma bombardamentelor NATO care au forţat-o să-şi retragă trupele implicate într-un conflict împotriva gherilei separatiste kosovare albaneze (1998-1999, 13.000 de morţi). Potrivit estimărilor, circa 120.000 de sârbi au rămas în Kosovo şi îşi susţin fidelitatea faţă de Belgrad.
Amenințări militare
Preşedintele sârb Aleksandar Vucic și-a plasat armata în stare de alertă maximă, ca urmare a desfăşurării unui comando de trupe speciale kosovare în apropiere de graniţa administrativă dintre Kosovo şi Serbia, după cum au relatat anterior numeroase media sârbă și kosovare. Desfăşurarea trupelor speciale kosovare a fost legată de plimbarea făcută de preşedintele Kosovo, Hashim Thaci, pe un lac care alimentează cu apă centrala hidroelectrică ‘Gazivode’, controlată oficial de Belgrad, a transmis postul de televiziune sârb RTS.
Un detașament din trupele speciale kosovare au luat poziţii lângă un Centru de ecologie şi sport din zonă şi, potrivit Ministerului de Interne sârb, ‘au reţinut câţiva etnici sârbi care nu săvârşiseră niciun fel de încălcare a legii’.
Pristina ar dori includerea hidrocentralei ‘Gazivode’ în sistemul energetic al Kosovo, dar Belgradul, care susţine că a cheltuit 2 miliarde de euro pentru infrastructură şi întreţinerea barajului de acumulare, se opune categoric
Conform mass-media kosovare, Hashim Thaci a făcut un ocol al lacului de acumulare ‘Gazivode’ preţ de 15 minute la cârma unei bărci cu motor a poliţiei kosovare. După care a urcat în maşină şi, însoţit de trupe speciale şi poliţie, a plecat spre Pristina, transmite TASS. Şeful administraţiei de la Pristina a fost însoţit în această călătorie de ministrul de interne kosovar Rashit Xhalaj şi cel de finanţe Bedri Hamza, unii dintre cei mai importanți aliați politici ai acestuia.
Armata Republicii Kosovo, semn al independentei fata de Serbia
Gazivode vs. Ujman
Gazivode, pe care kosovarii albanezi îl numesc Ujman, se întinde în proporţie de trei sferturi pe teritoriul kosovar, dar într-un sector predominant sârb, unde Pristina nu a ajuns să-şi impună jurisdicţia. Lacul are o importanţă crucială pentru independenţa energetică şi alimentarea cu apă a provinciei Kosovo.
‘Gazivode arată cel mai bine în multe privinţe amploarea problemei cu care ne confruntăm, diferenţele noastre, luptele noastre politice aprige’, a declarat Aleksandar Vucic în timpul vizitării acestui lac la 9 septembrie. Pristina s-a opus acestei vizite, dar apoi a cedat: ‘Au existat presiuni din partea Uniunii Europene, nu am avut de ales’, a explicat ministrul de externe kosovar Behgjet Pacolli.
Trei săptămâni mai târziu, Hashim Thaçi a replicat printr-o sesiune foto în cursul unei plimbări cu barca cu motor pe lac, suscitând indignarea Belgradului. ‘O vizită normală la una dintre frumuseţile noastre’, a spus el.
În timpul vizitei lui Aleksandar Vucic, lucrătorii de la baraj l-au decorat cu un drapel sârbesc. ‘Dreptul de a gestiona Gazivode aparţine Serbiei’, a declarat Srdjan Vulovic, directorul companiei ‘Ibar’, societate publică înfiinţată de Belgrad, care vinde apă în Kosovo aşa cum a făcut-o şi în perioada iugoslavă.
Potrivit acestuia, barajul a fost construit în anii 1970 şi ‘întregul împrumut, în valoare de aproximativ 90 de milioane de dolari, a fost rambursat de Republica Serbia’.
Gazivode, noul front in razboiul economic sarbo-kosovar
Linii roșii
Şeful negociatorilor kosovari, Avni Arifi, avertizează că la viitoarele discuţii va considera ‘deplasată orice tentativă de a lansa vreo dezbatere legată de lac’. ‘Este o resursă a Kosovo, (…) şi nu discutăm despre resursele noastre cu Serbia’, a declarat el pentru AFP. Lacul aparţine ‘teritoriului inalienabil al unei ţări suverane’, adaugă şi premierul Ramush Haradinaj.
‘Vucic şi amicii săi politici din Serbia ştiu foarte bine’ că acest lac ‘este călcâiul lui Ahile al Kosovo’ a cărei ‘independenţă şi stabilitate ar fi pusă sub semnul întrebării’ dacă ‘ar reveni Serbiei’, susţine Agon Dida, expert kosovar în probleme energetice.
Lacul furnizează apă celor două centrale cu cărbune ‘Kosovo A’ şi ‘Kosovo B’, care produc 95% din energia electrică a provinciei.
‘Fără Gazivode, Kosovo ar fi lipsit de energie electrică’, recunoaşte Srdjan Vulovic. ‘Kosovo ar fi într-o situaţie de risc energetic’, recunoaşte şi Agon Dida. Fără răcire, ‘Kosovo A’ şi ‘Kosovo B’ s-ar putea opri rapid, lăsând în întuneric circa 1,8 milioane de persoane.
Potrivit lui Ilir Abdullahu, directorul noii staţii de epurare a apelor uzate care a rezolvat lipsa cronică de apă din Pristina, lacul este ‘singura alternativă pentru aprovizionarea’ acestei infrastructuri. Circa 700.000 de locuitori din sudul Ibar depind de el.
Dar preşedintele sârb Aleksandar Vucic spune că dependenţa este dublă: ‘Nici oamenii din Zubin Potok şi Ibar Kolasin (sectoarele sârbeşti) nu pot rămâne fără Gazivode’. (M.B.)
de Isac Mihai | mai 2, 2018 | Balcani, Marea Neagra, România, Știri, UE, UE
Liderul-bulgar-Boyko-Borisov-face-promisiuni-deșarte-la-București
Bulgaria nu este interesată de asigurarea adâncimilor de navigație, nu fac dragaje, dar nici nu permit AFDJ Galați să intervină pe sectorul bulgar, interdicție impusă printr-un acord din 1956, relatează mass-media de la București. Surse militare de la București și Sofia au confirmat pentru agenția de presă KARADENIZ PRESS că mai multe exerciții NATO au trebuit reprogramate deoarece partea bulgară nu și-a respectat angajamentele de a menține Dunărea navigabilă în zona lor de jurisdicție. Cel mai nou exemplu sunt problemele logistice apărute în procesul de pregătire al exercițiului multinațional „Spring Storm – 18”, la care au participat aproape 2000 de soldați din zeci de state.
Obligații pentru partea română
Statul român are obligația asigurării condițiilor de navigație pe Dunăre în conformitate cu prevederile Convenției de la Belgrad din 1948. Pe de o parte, trebuie asigurate adâncimile minime de navigație, recomandate de Comisia Europeană a Dunării, de 24 picioare, adică 7,2 metri, pe șenalul navigabil al Dunării Maritime, de la Sulina la Brăila și de 2,5 metri pe Dunărea Fluvială, de la Brăila la Baziaș. O altă activitate importantă este semnalizarea sectoarelor pe care sunt asigurate adâncimile, prin balize și geamanduri, dar și prin harta electronică a Dunării. Toate aceste operațiuni sunt realizate prin Administrația Fluvială a Dunării de Jos (AFDJ) Galați, companie națională sub autoritatea Ministerului Transporturilor, aceasta fiind practic administrația Dunării, relatează România Liberă.
Principala provocare: adâncimea de navigație
Asigurarea condițiilor de navigație pe Dunăre nu ar fi prea complicată, dar presupune anumite dotări, de la suficiente nave pentru dragarea albiei Dunării, adică scoaterea aluviunilor de pe șenalul navigabil, pentru a fi asigurată adâncimea de navigație, la spărgătoare de gheață, nave de semnalizare sau pilotine. La capitolul „dotări” lucrurile au început să se miște în ultimii ani și abia peste 2-3 ani se va putea spune că AFDJ Galați va avea suficiente nave tehnice. O parte din aceste nave sunt construite din fonduri proprii, dar sunt accesate și finanțări europene, pentru că navigația pe Dunăre este una dintre prioritățile Comisiei Europene în domeniul transporturilor. Provocările cele mai mari sunt date de asigurarea adâncimilor de navigație. În 2017, pe Dunărea Maritimă a fost dragat un volum de 670.000 de metri cubi de aluviuni, lucrările fiind în valoare de 2.667.000 euro. A fost asigurată pe șenal o adâncime de 25 de picioare, mai mare decât cea impusă de Comisia Europeană a Dunării. Lucrurile au fost ceva mai complicate pe Dunărea Fluvială, unde în special vara, în perioadele caniculare, dar și iarna, când nivelul precipitațiilor în bazinul hidrografic al Dunării este scăzut, adâncimile sunt foarte mici. În 2017, pe Dunărea Fluvială a fost dragat un volum de 452.000 mc de aluviuni, asta însemnând un efort financiar de 6.350.000 lei. În pofida acestor costuri, nu a putut fi evitată desfășurarea cu dificultate a navigației în punctele critice.
„Nodul gordian”, sectorul româno-bulgar
Pe Dunărea Fluvială sunt trei sectoare cu probleme, cel mai greu de administrat fiind sectorul româno-bulgar, din cauză că vecinii de la sud nu sunt interesați de condițiile de navigație pe Dunăre. Potrivit directorului general al AFDJ Galați, Dorian Dumitru, în 2017 a fost asigurată navigabilitatea pe sectoarele critice, Cernavodă-Brăila, dar au fost unele probleme pe sectorul Cernavodă-Silistra (Bulgaria), unde au fost 115 zile cu adâncimi scăzute. „Pe sectorul Cernavodă-Silistra, între kilometrul 300 și kilometrul 375, un sector cu probleme mari pentru navigație din cauza adâncimilor mici, am avut timp de 115 zile adâncimi sub 2,5 metri, în special în două puncte critice, în punctul critic Turcescu, în zona kilometrului 343-344 și în punctul critic Cochirleni, kilometrii 304-309. Aici numai cu lucrări de dragaj, fără lucrări hidrotehnice în albie, reușim foarte greu să asigurăm adâncimea. Pe sectorul de la kilometrul 610 la kilometrul 845, pe care îl administrăm noi din cadrul sectorului comun româno-bulgar, am avut cinci zile în care nu am asigurat 2,5 metri, la Corabia. În rest, tot prin dragaj am reușit să asigurăm adâncimea”, spune reprezentantul AFDJ, citat de România Liberă.
Negocieri între Ministerele de Externe
La nivelul Ministerelor de Externe și Ministerelor Transporturilor din România și Bulgaria se discută despre modificarea acordului din 1956, pentru ca partea română să poată efectua dragaje și pe sectorul bulgar. „Statul român, prin Ministerul de Externe și cu implicarea Ministerului Transporturilor, poartă discuții cu Ministerul Afacerilor Externe din Bulgaria și cu Ministerul Transporturilor de acolo, pentru că se dorește ca acel acord, încheiat în 1956 cu Republica Populară Bulgară, să fie actualizat, în sensul că atunci când nu este asigurată adâncimea să permită și intervenția părții române cu lucrări de dragaj pe sectorul administrat de ei. Sunt discuții. Degeaba ne chinuim noi să facem eforturi financiare dacă nu există conectivitate. Noi asigurăm adâncimea de 2,5 metri, iar la ei este sub 2 metri sau mai puțin. N-am făcut nimic”, a mai adăugat Dorian Dumitru. În urmă cu doi ani, au fost purtate discuții la Bruxelles, la Comisia Europeană, dar nu au fost schimbări notabile în atitudinea vecinilor de la sud, așa că este de înțeles reticența directorului AFDJ când spune „sunt discuții”.
Autoritățile din Bulgaria nu sunt interesate de cooperarea cu cele din România la asigurarea condițiilor de navigație pe Dunăre nici măcar atunci când este vorba de accesarea unor fonduri europene. Anul trecut a fost elaborat un proiect comun, pentru construirea cu bani de la UE a două complexuri de dragaj, unul pentru AFDJ, celălalt pentru o companie de navigație din Bulgaria. Fiecare companie ar fi primit câte 12.220.000 euro, pentru construirea complexului de dragaj și decontarea salariilor, carburanților și altor costuri în primii doi ani de dragaje. Potrivit lui Dorian Dumitru, bulgarii s-au retras din proiect în ultima clipă.
Scandal diplomatic
Un număr de 15 europarlamentari români au adresat anterior o scrisoare deschisă despre problemele de navigație pe Dunăre responsabililor din Parlamentul European. Scrisoarea a ajuns la președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, comisarul pentru Transport, Violeta Bulc, și președintele Comisiei pentru Transport și Turism din Parlamentul European, Karima Delli.
„Vă adresăm această scrisoare deschisă pentru a veni în sprijinul stakeholderilor români din sectorul de navigație maritim și fluvial. Prin această scrisoare ne exprimăm îngrijorarea cu privire la neefectuarea operațiunilor de dragaj de-a lungul părții navigabile a Dunării dintre România și Bulgaria. Lipsa disponibilității de colaborare manifestate de partea bulgară în vederea remedierii acestei situații are consecințe grave asupra înregului sistem de transport european și asupra economiilor statelor membre.”, spun semnatarii.
Aceștia afirmă că, în conformitate cu numeroasele documente ale Comisiei, inclusiv a Cărții albe – foaie de parcurs pentru un spațiu european unic al transporturilor, din anul 2011, există două obiective cheie pentru sectorul de transporturi: 1) asigurarea unei infrastructuri competitive și 2) eliminarea blocajelor fizice și administrative. În acest sens dragarea, adică operațiunea de îndepărtare a sedimentelor și depunerilor subacvatice în vederea curățării segmentelor navigabile pentru a permite efectuarea transportului fluvial, reprezintă o activitate esențială în atingerea acestor obiective.
„Deși și-au luat în repetate rânduri angajamentul să asigure o întreținere corespunzătoare a Dunării, autoritățile bulgare au eșuat lamentabil în atingerea acestui scop, blocând indirect accesul Cargo în și din Europa. Din acest motiv, industria românească a înregistrat pierderi semnificative care au rezultat din creșterea prețurilor operațiunilor de transport pentru produse agricole și materii prime, contribuind în aceleași timp și la reducerea activităților turistice în Delta Dunării.
Nu în ultimul rând, lipsa predictibilității navigației interne a condus la redirecționarea transportului materiilor și mărfurilor ce puteau fi transporatate pe Dunăre către alte porturi europene, lărgind decalajul de dezvoltare dintre vest și est. În calitatea noastră de reprezentanți ai României în Parlamentul European, considerăm că această situație nu este doar îngrijorătoare, ci și inacceptabilă.
Vrem să subliniem faptul că lipsa dragajului nu este o problemă regională românească, ci în primul rând una europeană care afectează piața unică. Dunărea este unul dintre cele mai mari fluvii din Europa, din lungimea căruia jumătate, adică 1100 km, străbate România. Trebuie subliniat faptul că Dunărea reprezintă atât un punct de intrare în inima Europei, cât și un punct de referință de-a lungul mai multor axe strategice. De asemenea, în contextul discuțiilor care au loc pentru dezvoltarea unui sistem de transport modern și sustenabil, navigația internă reprezintă una din cele mai curate alternative și este crucială în implementarea țelurilor noastre multimodale.”, mai spun semnatarii scrisorii.
Exercițiile militare ale NATO, puse în pericol de Sofia
Demersuri fără răspuns
Până în acest moment, autoritățile române au făcut numeroase încercări de a rezolva aceste probleme prin negocieri bilaterale. Acestea au încercat să-și abordeze omologii bulgari în mai multe ocazii, inclusiv la nivel european, printre altele pe parcursul zilelor TEN-T din Rotterdam în anul 2016 și la întâlnirea miniștrilor de transport din Luxembourg în anul 2012. În final, autoritățile române au efectuat din proprie inițiativă și pe cheltuiala lor operațiuni de dragaj. Aceste încercări nu au condus însă nicăieri, iar dialogul a fost suspendat. De asemenea, nu am primit încă nicio rezoluție concretă privind notificările formale și informale pe care noi, în calitate de membrii ai Parlamentului European, le-am transmis în repetate rânduri Comisiei.
„Prin urmare considerăm că aceasta nu mai reprezintă o problemă bilaterală. Ca atare, intenția noastră este să ridicăm din nou această problemă la nivel european și să solicităm o intervenție promptă a instituțiilor europene în rezolvarea acestei chestiuni de mare importanță pentru sectoarele de transport și turism. Autoritățile române și stakeholderii sunt dispuși să inițieze dialogul și să susțină partea bulgară în îndeplinirea obligațiilor lor privind dragarea sectoarelor navigabile ale Dunării. Ne bazăm pe sprijinul dumneavoastră”, au conchis europarlamentarii români.
Cei care au semnat scrisoarea sunt: Ana-Claudia Țapardel, Dan Nica, Ioan Mircea Pașcu, Doru-Claudian Frunzulică, Maria Grapini, Emilian Pavel, Răzvan Popa, Daciana Sârbu, Claudiu Ciprian Tănăsescu, Damian Drăghici, Gabriela Zoană, Andi Cristea, Victor Boștinaru, Ramona Mănescu, Norica Nicolai.
Promisiuni deșarte
Premierul bulgar Boiko Borisov a declarat anterior că existenţa în continuare a formatului cvadrilateral Bulgaria – România – Grecia – Serbia reprezintă un semn clar că acesta a fost unul constructiv, productiv. Aceste declarații au fosy făcute după ce premierii român, bulgar şi grec şi preşedintele Serbiei s-au întâlnit, în urmă cu câteva săptămâni, la Palatul Victoria.
„Aş spune că simplul fapt că acest format de cooperare continuă să existe este un semn clar al faptului că a fost un format constructiv, productiv şi dorim să menţionăm faptul că vrem să continuăm să realizăm lucruri ca să ne aducă tot mai aproape, nu să ne separe, vrem să avem parte de o infrastructură care să ne conecteze de Europa şi de restul lumii, vrem să creştem gradul de dezvoltare economică, să îmbunătăţim turismul şi să înregistrăm progrese în toate celelalte sectoare economice”, a afirmat Borisov.
Şeful Executivului de la Sofia a menţionat că premierul român a propus o serie de proiecte „foarte importante”, unul dintre acestea constând într-un nou pod peste Dunăre la Ruse.
„De asemenea, am menţionat posibilitatea de construire a unei autostrăzi care să ne conecteze capitalele, de asemenea conectarea portului Salonic cu porturile din Bulgaria şi din România, îmbunătăţirea conectivităţii cu Belgradul, cu Bratislava, cu Skopje. Grecia şi Serbia s-au implicat, de asemenea, în această iniţiativă de îmbunătăţire a conectivităţii la nivel regional cu Pristina”, a spus Borisov.
Premierul bulgar a subliniat şi importanţa problematicilor legate de Balcanii Occidentali.
Mândrie bulgară
„Sunt foarte mândru de elitele politicii din Balcani de la ora actuală, pentru că nu îmi amintesc să mai fi avut altădată în istorie elite atât de responsabile în ţările din Balcani şi cred că realizăm cu toţii că suntem acum parte a familiei europene şi nu există nicio alternativă la perspectiva europeană pentru Balcanii Occidentali. Vom continua în acest format cvadripartit, la sfârşitul lunii iunie, probabil, ne vom reîntâlni, după care va urma întâlnirea în formatul 16+1 în luna iulie”, a spus Borisov. (M.B./M.I.
de Razvan Iorga | ian. 12, 2018 | Balcani, Federatia Rusa, Info Militar, R. Moldova, Știri, Ucraina, UE, Uncategorized @ro
Patriarhul rus Kiril, alături de liderul de la Kremlin Vladimir Putin
Un raport al Comitetului de Relații Externe al Senatului american, intitulat ,,Asaltul asimetric al lui Putin asupra democrației din Rusia și din Europa: implicații pentru securitatea Națională a Statelor Unite”, a stârnit multe reacții în ultimele zile. Documentul de 206 pagini face referire la metodele pe care Rusia le folosește atât în Balcani, dar și în țările Parteneriatului Estic pentru a obstrucționa, sau chiar de a stopa procesele democratice din diferite țările din zona sud-estică a Europei, dar și cea baltică.
„Majoritatea finanțărilor guvernului rus se concentrează asupra „statelor-leagăn” (termen folosit în alegerile interne din SUA pentru a denumine statele în care pot câștigă oricare din forțele politice înscrise în bătălie -n.r.) post-sovietice precum Ucraina, Moldova, Georgia și Armenia, dar și grupurile sprijinite de Kremlin în țările baltice și în Balcani, în special în Serbia și Bulgaria”, se arată în document
În numele „tătucii” Vladimir
Raportul scoate în evidență rolul Patriarhiei ruse în promovarea politicii externe a Kremlinului.„Biserica a devenit un instrument a statului rus. Este folosit pentru a extinde și a legitima interesele Kremlinului”, se arată în document care îl citează pe fostul editor al revistei oficiale al Patriarhiei Moscovei.
Interesantă este însă paralela dintre Republica Moldova și Muntenegru, acolo unde Rusia acționează, în primul caz pentru împiedicarea parcursul de aderare la UE al Chisinau, iar în cazul Muntenegrului de aderare la NATO.
În ambele situații, Rusia acționează prin bisericile locale. Dacă Mitropolia Moldovei este subordonată canonic de Patriarhia Moscovei, în cazul Muntenegrului, Rusia acționează prin „proxy” și anume Biserica Ortodoxă Sârbă, una cu strânse legături cu Moscova.
„În Moldova, înalții prelați ai Bisericii au lucrat pentru a opri dorința de integrare a țării în Europa (conducând proteste anti-homosexuale și chiar pretinzând că noile pașapoarte biometrice pentru UE au fost „satanice” deoarece aveau un număr de 13 cifre), iar preoții din Muntenegru au condus eforturile pentru a bloca țara de la aderarea la NATO”, se precizează în raport.
Documentul relevă că Mitropolia Moldovei a avut un rol determinant ca agent electoral în alegerea președintelui prorus Igor Dodon la finele lui 2016. Pe lângă cele menționate în raport, o bună parte din preoții Mitropoliei Moldovei au avut ca misiune diabolizarea candidatului Maia Sandu în rândul populației, principalul personaj în acest sens fiind Episcopul de Bălți, Marchel.
Candidatul PAS a căzut atunci sub un tir de acuzații și jigniri legate de faptul că nu este căsătorită și nu are copii, retorica bisericii bazându-se pe cea legată de familia tradițională ca virtute absolută.
„Avem de ales un președinte din două candidaturi. Un creștin sau un necreștin. Un patriot sau un nepatriot (…) Rugăm să veniți la alegeri și să faceți alegerea corectă. Sfânta biserică nu se implică în politică… Ea supraveghează latura morală și religioasă a întregii societăți. Biserica mai are o sfântă datorie de a lămuri oamnilor pe cine să voteze (…) Igor Dodon, pe care-l credem creștin și patriot, regulat se împărtășeşte, frecventează biserica, este prieten al bisericii…. Dacă o votați pe Maia Sandu, vă asumați multă osândă și mare păcat în fața lui Dumnezeu”, a declarat în campanie electorală pentru alegerile prezidențiale din toamna anului 2016, episcopul de Bălți și Fălești Marchel.
Acest lucru este relevat ca „modus operandi” și în raportul Senatului american și în alte state din regiune precum Ucraina, Georgia sau Armenia.
„Comisiile ortodoxe cu privire la familie, modelate pe comitete ortodoxe ruse similare, au lansat atacuri asupra grupurilor feministe și cele LGBT. Aceste comitete pretind că egalitatea de gen este o construcție occidentală destinată răspândirea homosexualității în Europa de Est, învinuind Statele Unite și UE pentru căderea „sănătății morale” în respectivele societăți”, se arată în document.
Muntenegru, tărâmul unor bătălii aprige între Est și Vest
Cu o populație de circa 600.000 de cetățeni, o armată de câteva mii de soldați și câteva tancuri, Muntenegru a fost cu precădere în aceeași toamnă a anului 2016 tința unor importante imixtiuni ruse. Influența rusă se face simțită în Muntenegru nu numai prin legături bisericești, dar și prin numărul mare de investitori ruși care au băgat milioane de euro în zona stațiunilor maritime muntenegrene de la Budva sau Kotor.
În noiembrie 2016, un complot pus la cale de serviciile speciale ale armatei ruse – GRU – de asasinare a premierul muntenegrean, cu ajutorul unor paramilitari sârbi, a fost curmat de către autoritățile de securitate muntenegrene.
Procurorul care s-a ocupat de caz, specializat în lupta crimei organizate, Milivoje Katnic, declara atunci că „autorităţile au descoperit că o grupare de crimă organizată s-a format pe teritoriul Muntenegrului, Rusiei şi Serbiei cu scopul de a comite acte de terorism”.
Rusia s-a zbătut atunci foarte tare să țină Muntenegru departe de NATO, pentru a nu permite extindea influenței Alianței în zona Balcanilor. „Expansiunea continuă a infrastructurii militare NATO și a NATO spre est, desigur, nu poate decât să ducă la acțiuni de răspuns din partea Estului, și anume partea rusă”, declara încă din decembrie 2015, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de New York Times.
Unul dintre cei mai vocali avocați anti-NATO din Muntenegru a fost episcopul ortodox Momcilo Krivokapici, ce are parohia în Kotor, unul dintre cele mai frumoase orașe de pe coasta Mării Adriatice.
„NATO este o forță ocupantă și sunt absolut împotriva ei”, declara Krivokapic în noiembrie 2016. Cu o lună mai devreme, în octombrie 2016, Krivokapici fusese gazda, la Kotor, a unei reuniuni a 26 de organizații cazace din Serbia, Bosnia-Herțegovia, Muntenegru, Macedonia, Grecia și Bulgaria.
„Armata cazacilor din Balcani”, o grupare condusă de ruși a naționaliștilor pan-slaviști ostili față de NATO, se autodenumesc „luptători”. Pe lângă aceștia, la reuniunea de la Kotor și-au făcut simțită prezența și membrii clubului de motocicliști ruși „Night Wolves” (Lupii nopții – n.r.), al cărui lider este prieten cu Vladimir Putin.
Astfel de întâlniri ale cazacilor au devenit frecvente în Balcani, un caz mediatizat fiind cel al cetățeanul sârb Bratislav Zivkovic, combatant de partea separaștilor din Lugansk și Donețk în estul Ucrainei și declarat indezirabil în Romania pentru 15 ani, după ce a participat în luna octombrie la o întâlnire organizată de Obștea Cazacilor din România în Delta Dunării în toamna lui 2017.
Moldova, în „cleștele sfânt” al Moscovei
Dacă în cazul Muntenegrului, care a acces în NATO în iunie 2017, lucrurile nu au putut fi la fel și pentru Republica Moldova. Ales la finele lui 2016 ca președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon a demarat imediat acțiuni de întărire a relației cu Rusia, inclusiv pe partea bisericească. Încă din martie 2017, Dodon a mers la Moscova acolo unde s-a întâlnit și cu Patriarhul rus Kiril.
Ulterior, la începutul lui august 2017, Dodon a avut o întâlnire de taină la muntele Athos cu Konstantin Malofeev, numit de presa occidentală și „oligarhul lui Dumnezeu”, unul dintre principalii sponsori ai promovării intereselor politice ale Rusiei prin intermediul bisericii.
Acolo, în Grecia, Dodon i-a cerut oligarhului rus, aflat de astfel și pe „blacklist-ul” sancționaților de către Occident, sprijin financiar și de imagine pentru ca Patriarhul rus Kiril să vină în toamnă acestui an la Chișinău cu ocazia desfășurării Congresului Mondial al Familiei.
Acesta nu este altceva decât o acțiune de imagine menită să ridice popularitatea lui Igor Dodon și a PSRM în perspectiva alegerile parlamentare ce ar trebui să se desfășoare în noiembrie, atunci când socialiștii vor marșa pe cartea ortodoxiei și a familiei de tip tradițional.
După ultima vizita a lui Dodon la Moscova, pe 26 decembrie 2017, acesta a reiterat faptul că l-a invitat pe Patriarhul rus Kirill la Chișinău. „Patriarhul Kiril a primit invitația mea de a efectua o vizită pastorală în Moldova şi de a participa la Congresul Mondial al Familiilor, care va avea loc la Chişinău, în luna septembrie, 2018”, a scris Dodon pe pagina sa de Facebook.
Astfel, în toamna acestui an nu vor fi doar alegeri politice între Est și Vest în Republica Moldova, ci se va da o bătălie inclusiv cu arme adiționale precum „cele sfinte” ale bisericii, acolo unde Patriarhia Rusă deține un atuu important ce nu va ezita să-l folosească pentru a spori punctajul colțului politic prorus de la Chișinău.
Corespondență de la Chișinău de Mădălin Necșuțu pentru Karadeniz Press
de Razvan Iorga | nov. 29, 2017 | Alte regiuni, Balcani, Federatia Rusa, Info Militar, Știri, UE
photo credit: KEN GEORGE/STARS AND STRIPES
SUA trebuie să-și instaleze o prezență militară permanentă în Europa de sud-est pentru a stabiliza această regiune, potrivit unui raport al grupului de reflecție din Washington Atlantic Council, care avertizează totodată împotriva intensificării tentativelor ruse de a exercita influență în zonă. Conform documentului, cu toate că, după violențele din anii 90, Balcanii de vest aspiră acum, în cea mai mare parte, la integrarea euro-atlantică, nu există garanții că acesta va fi rezultatul final și de aceea în special SUA pot și trebuie să joace un rol-cheie, oferind regiunii o „viziune comună clară” asupra „unui obiectiv transatlantic comun la nivel politic”, în coordonare cu Uniunea Europeană.
Grupul de reflecție prezintă o serie de pași prin care SUA ar putea în opinia sa contribui la stabilizarea unei regiuni care „are mare nevoie de stabilitate”, primul fiind instalarea unei prezențe militare permanente a SUA în sud-estul Europei, ceea ce ar demonstra angajamentul Statelor Unite față de securitatea regiunii și „le-ar asigura capacitatea de a influența evoluțiile pe termen lung”, transmite agenția macedoneană de presă MIA, preluată de Agerpres. Locația ideală pentru această prezență ar fi actuala bază Camp Bondsteel din Kosovo, afirmă Atlantic Council în documentul făcut public marți.
Între recomandările raportului se numără și cea de a încerca o apropiere „istorică” de Serbia, sub mențiunea că Belgradul „poate și trebuie să fie un partener și aliat apropiat în regiune, dar numai dacă se distanțează semnificativ de Rusia”.
SUA trebuie de asemenea să-și redobândească reputația de mediator imparțial în regiune, consideră Atlantic Council, care atenționează că, dacă „pe termen scurt tolerarea tendințelor autoritare ale liderilor regionali a părut să dea roade, urmărirea stabilității cu orice preț, în detrimentul evoluțiilor democratice, garantează de fapt persistența patologiilor care au marcat regiunea”. Raportul salută în acest sens aderarea Muntenegrului la NATO și progresele reformiștilor proeuropeni din Macedonia și îndeamnă SUA să-și intensifice „eforturile de a pregăti Atena și Skopje să devină viitori aliați”, precum și să se alăture Uniunii Europene pentru a contribui la finalizarea discuțiilor Belgrad-Pristina.
