Teheranul sustine ca a prins un spion CIA

Teheranul sustine ca a prins un spion CIA

Amir Mirza HekmatiUn presupus agent al CIA deţinut la Teheran este un american de origine iraniană, a anunţat televiziunea publică iraniană duminică, într-o emisiune în care l-a arătat pe tânărul ce a mărturisit că a avut o misiune de a se infiltra în Ministerul Informaţiilor.
Canalul l-a identificat pe tânăr ca fiind Amir Mirza Hekmati, născut in Arizona, precizând că el s-a alăturat armatei Statelor Unite în 2001 şi a fost instruit timp de un deceniu pentru serviciile secrete. Potrivit canalului de televiziune, citat de agenţiile d epresă internaţionale, Hekmati a fost trimis la baza americană Bagram din Afganistan, unde a avut acces la documente clasificate secrete de apărare de serviciile secrete americane.
El s-a dus apoi la Teheran pentru a încerca să ademenească iranieni şi să găsească o sursă de informaţii valoroase, transmite Agerpres. Dar „reţelele iraniene ce supraveghează activităţile din Bagram” au descoperit existenţa sa şi au dat peste cap operaţiunea, potrivit televiziunii de stat. Canalul de televiziune a arătat un document de identitate potrivit căruia Hekmati este „Army Conductor”, în baza unui contract cu armata.
La sfârşitul lunii noiembrie, un influent parlamentar iranian a făcut cunoscut că autorităţile iraniene au arestat 12 agenţi ai Agenţiei Centrale de Informaţii a SUA, a informat agenţia de ştiri oficială iraniană. Parlamentarul Parviz Sorouri, membru al Comisiei pentru politică externă şi de securitate naţională, a fost citat de IRNA spunând că agenţii CIA arestaţi intenţionau să lovească în interesele iraniene cu ajutorul Israelului. El a menţionat că CIA viza sectoarele securităţii, militar şi nuclear.

Share our work