Azerbaijan, alegeri prezidențiale extraordinare

Azerbaijan, alegeri prezidențiale extraordinare

Peste şase milioane de cetățeni azeri cu drept de vot sunt aşteptaţi să participe la alegerile prezidenţiale extraordinare care se desfăşoară miercuri în Azerbaidjan, relatează serviciul de presă al Ambasadei Republicii Azerbaidjan în România, citat de KARADENIZ PRESS.
Reprezentanţa diplomatică azeră precizează, într-un comunicat de presă, că este pentru prima dată în istoria Azerbaidjanului independent când alegerile acoperă întregul teritoriu al unui stat suveran.
”Astfel, ca urmare a măsurilor antiteroriste desfăşurate în septembrie 2023, Azerbaidjanul s-a remarcat din rândurile unor ţări precum R. Moldova, Georgia şi Ucraina, care s-au confruntat cu probleme similare după obţinerea independenţei, şi a reuşit să-şi restabilească integritatea teritorială. Ca urmare a conflictului care a avut loc în 1988-1994, regiunea Karabah din Azerbaidjan a căzut în mâinile forţelor armate armene, iar peste 700.000 de azeri care erau rezidenţi locali ai acestui teritoriu au fost supuşi epurării etnice. După al doilea război din Karabah (2020), au fost îndeplinite condiţiile a patru rezoluţii adoptate de Consiliul de Securitate al ONU în 1993, suveranitatea Azerbaidjanului asupra regiunii Karabah a fost restabilită”, explică Ambasada Republicii Azerbaidjan în comunicat.
În prezent, în cadrul programului „Marea Întoarcere” al guvernului Azerbaidjanului, aceste persoane strămutate interne se întorc la casele lor ancestrale şi se reinstalează. Şapte miliarde de dolari au fost cheltuiţi din bugetul de stat pentru lucrări de reconstrucţie şi infrastructură pe scară largă efectuate aici. Bugetul minim planificat pentru 2024 va fi de 2,4 miliarde de dolari.
Se aşteaptă ca la alegerile prezidenţiale să participe 6.354.556 de cetăţeni azeri cu drept de vot. Împreună cu toate minorităţile etnice care trăiesc pe teritoriul Azerbaidjanului, minoritatea naţională armeană are dreptul de a participa la alegeri, subliniază ambasada. Pentru prima dată în istorie, vor vota foşti strămutaţi intern care s-au întors la casele lor ancestrale din Hankendi, Şuşa, Lacin, Kelbadjar şi alte regiuni şi sate eliberate. Circa 23.000 de alegători îşi vor exercita drepturile constituţionale, indiferent de naţionalitate, la 26 de secţii de votare create în aceste zone.
Cetăţenii ţării care locuiesc în afara Azerbaidjanului sunt de asemenea aşteptaţi să participe activ la vot. Pentru ei au fost create secţii de votare în diverse ţări ale lumii, inclusiv în state europene, Franţa, Marea Britanie, Germania, Polonia, Cehia, Austria, Ungaria, România, Republica Moldova, precum şi în misiunile diplomatice ale Azerbaidjanului din alte ţări, mai informează sursa citată.

Share our work
Armenia se leapădă de Putin

Armenia se leapădă de Putin

Premierul armean Nikol Paşinian a afirmat că ţara sa nu mai poate conta pe Rusia ca parteneră principală pentru apărare, deoarece Moscova nu şi-a onorat această responsabilitate de mai multe ori, relatează agențiile regionale de presă.

„Trebuie să înţelegem cu cine putem într-adevăr să păstrăm relaţii tehnico-militare şi de apărare”, a răspuns el unei întrebări a postului Radio Erevan despre reforma forţelor armate ale Armeniei. „Înainte, această problemă era simplă deoarece nu exista o astfel de îndoială şi nu era nicio dificultate în crearea unui concept. Înainte, 95-97% din relaţiile noastre de apărare erau cu Federaţia Rusă. Acum nu mai poate fi aşa din motive atât obiective, cât şi subiective”, a spus prim-ministrul.

Fosta republică sovietică Armenia, care are frontiere cu Georgia, Azerbaidjanul, Iranul şi Turcia, a contat multă vreme pe Rusia ca aliat de calibrul unei mari puteri. Paşinian a provocat însă iritare la Kremlin, punând la îndoială bazele alianţei bilaterale, observă Reuters.

Liderul armean a apreciat că trebuie luate în considerare eventuale legături de securitate ale Armeniei cu Statele Unite, Franţa, India şi Georgia. El a arătat că Rusia nu a ajutat Armenia când Azerbaidjanul a lansat o operaţiune militară fulger şi a redobândit controlul asupra enclavei separatiste Nagorno-Karabah, provocând astfel un exod al populaţiei majoritar armene.

Rusia susţine că Paşinian este vinovat de înfrângerea suferită de armeni în 2023, deoarece nu a reuşit să gestioneze rivalităţile complexe din sudul Caucazului.

Azerbaidjanul a acuzat Franţa de crearea premiselor unui nou război prin înarmarea Armeniei, ţară faţă de care şi-au arătat interesul şi Statele Unite, unde locuiește o importantă comunitate armeană.

Erevanul a anunțat recent că s-a alăturat în mod oficial Curţii Penale Internaţionale (CPI), au anunţat oficialii, o mişcare pe care aliatul tradiţional Moscova a denunţat-o ca fiind neprietenoasă.
Curtea cu sediul la Haga a emis în martie un mandat de arestare pe numele preşedintelui rus, Vladimir Putin, în legătură cu războiul din Ucraina şi cu deportarea ilegală de copii în Rusia.
Erevanul este acum obligat să îl aresteze pe liderul rus dacă acesta pune piciorul pe teritoriul său.
 „Statutul de la Roma al CPI a intrat oficial în vigoare pentru Armenia la 1 februarie”, a declarat pentru AFP reprezentantul oficial al ţării pentru probleme juridice internaţionale, Yeghishe Kirakosyan.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Armenia a luat o „decizie greşită” atunci când parlamentul său a votat, în octombrie, ratificarea statutului de la Roma al CPI, iar ministerul rus de Externe a calificat acest demers drept un „pas neprietenos”.
 Armenia găzduieşte o bază militară rusă permanentă şi face parte din alianţa militară condusă de Moscova, Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC), care cuprinde mai multe foste republici sovietice.
Ţările occidentale au salutat ratificarea, care marchează extinderea jurisdicţiei curţii în ceea ce a fost mult timp considerat a fi curtea din spate a Rusiei.
„Lumea devine tot mai mică pentru autocratul de la Kremlin”, a declarat preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, referindu-se la Putin, după ce Armenia a ratificat statutul CPI în octombrie.
Prim-ministrul Armeniei, Nikol Pashinyan, a încercat să asigure Rusia că ţara sa se ocupă doar de ceea ce consideră a fi crime de război comise de vecinul său, Azerbaidjan, în conflictul lor de lungă durată, şi că nu vizează Moscova.
„Armenia a sperat că, prin aderarea la CPI, făcând un pas atât de sensibil pentru Rusia, ar putea primi garanţii de securitate din partea Occidentului”, a declarat pentru AFP analistul independent Vigen Hakobyan. „Dar se pare că şi-a tensionat legăturile cu Rusia fără a primi garanţii reale de securitate din partea Occidentului”.
Armenia a semnat statutul de la Roma în 1999, dar nu l-a ratificat, invocând contradicţii cu constituţia ţării.
Curtea Constituţională a declarat în martie că aceste obstacole au fost eliminate după adoptarea de către Armenia a unei noi constituţii în 2015.
În noiembrie 2023, Erevanul a depus în mod oficial instrumentul de ratificare a statutului de la Roma.

Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a declarat că Armenia trebuie să înţeleagă că aprofundarea cooperării cu NATO îi afectează suveranitatea, într-un interviu publicat recent de agenţia oficială rusă TASS, preluată de EFE, transmite Agerpres.

„Am încredere că la Erevan sunt conştienţi că aprofundarea interacţiunii cu Alianţa (Atlantică) duce la pierderea suveranităţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale”, a avertizat şeful diplomaţiei ruse.

El a amintit că în acest an Armenia a participat la zeci de activităţi ale NATO, a continuat să îşi modernizeze forţele armate conform standardelor Alianţei şi armata sa se pregăteşte în mai multe ţări din blocul nord-atlantic.

„Acest lucru nu poate să nu ne îngrijoreze. Le-am spus în repetate rânduri colegilor armeni că adevăratul obiectiv al NATO este să-şi consolideze poziţiile în regiune şi să creeze condiţii pentru manipulare conform formulei ‘dezbină şi stăpâneşte’”, a adăugat Lavrov.

Ministrul rus a subliniat că Armenia se confruntă în prezent cu o serie întreagă de provocări pe care nu le va putea rezolva cu ajutorul Occidentului.

„Spre deosebire de Rusia, Statele Unite şi Uniunea Europeană nu caută să aducă pacea în republică (Armenia) sau în Caucazul de Sud în general”, a susţinut el. Potrivit lui Lavrov, obiectivul Occidentului este „de a crea un nou focar de tensiune după cele din Balcani, Orientul Mijlociu şi Ucraina”.

Ministrul de externe rus a subliniat că Moscova consideră „dăunătoare” raţionamentele din Armenia cu privire la oportunitatea menţinerii celei de-a 102-a baze militare ruse pe teritoriul republicii.

„Acordul privind amplasarea sa acolo a fost semnat la 16 martie 1995 şi a avut la bază în principal interesele naţionale şi obiectivul comun al statelor noastre de a consolida stabilitatea în Caucazul de Sud”, a amintit el.

Militarii ruşi – a subliniat Lavrov – „sunt un element cheie pentru garantarea păcii în această regiune”.

Lavrov a exprimat convingerea Moscovei că „dificultăţile” din relaţiile ruso-armene sunt „de natură tranzitorie” şi că „vor fi depăşite dacă există voinţă politică”.

La rândul său, liderul azer Ilham Aliev a afirmat anterior că au fost „create condiţiile” pentru semnarea unui tratat de pace cu Armenia, vecin şi mare adversar, asigurând că nu doreşte un „nou război”.

„Cel mai important lucru astăzi este că au fost create condiţii reale pentru semnarea unui tratat de pace”, a declarat el într-un interviu televizat.

„De aceea, trebuie să lucrăm activ asupra textului”, a adăugat liderul azer.

Observatorii rămân, însă, precauţi cu privire la progresul discuţiilor, deoarece există multe dezacorduri între cele două ţări din Caucaz.

Azerbaidjanul şi Armenia au purtat două războaie, în anii 1990 şi în 2020, legate de enclava Nagorno-Karabakh, recucerită în cele din urmă în septembrie de forţele de la Baku.

În decembrie, cele două ţări au efectuat un schimb de prizonieri văzut ca un progres diplomatic şi care a reînviat speranţele de pace. Dar tensiunile rămân mari şi incidente armate au loc în mod regulat la frontieră.

Cu toate acestea, Ilham Aliev a declarat că este „sigur că nu va fi un nou război” cu Armenia. „Voi face tot ce îmi stă în putere pentru a preveni acest lucru. Destule, destule războaie”, a adăugat el.

El a acuzat Franţa, cu care relaţiile se înrăutăţesc, că se află „la originea deteriorării situaţiei din Caucaz”.

Preşedintele azer, care critică Parisul pentru sprijinul acordat Erevanului, a afirmat încă o dată că Franţa „pregăteşte (Armenia) pentru un nou război” furnizându-i arme.

Ministerul azer de Externe a cerut anterior Franţei să oprească orice „ingerinţă” în afacerile sale interne, după arestarea unui francez acuzat de spionaj de către Baku, care a fost denunţat de Paris ca fiind „arbitrar”.

Share our work
Georgia, mic dicționar de geopolitică caucaziană

Georgia, mic dicționar de geopolitică caucaziană

Fostul premier georgian Bidzina Ivanişvili, un miliardar care a făcut avere în Rusia şi este considerat ca având o influenţă politică uriaşă, a anunţat recent că revine în prima linie a politicii de la Tbilisi, după doi ani, înaintea alegerilor parlamentare din 2024 din această fostă republică sovietică ce încearcă să scape de dominaţia rusă şi să se apropie de UE. Anunțul oligarhului pro-rus a trezit îngrijorare în cancelariile europene, pe fondul consolidării influenței Moscovei în statutul caucazian.

Situație complicată

Potrivit unui discurs postat online de partidul de guvernământ, Visul Georgian, Bidzina Ivanişvili, care a fondat acest partid în 2012, a spus că revine în politică din cauza situaţiei geopolitice „complicate” şi a ceea ce spune el că este eşecul opoziţiei de a trage guvernul la răspundere.

Se ştie în general că Ivanişvili este cel care trage sforile în guvern, în ciuda faptului că nu a avut nicio funcţie oficială de când a demisionat din funcţia de prim-ministru în 2013.

În discursul său de sâmbătă, el a declarat că se află în contact regulat cu conducerea Georgiei şi a sugerat că va avea un rol activ în campania electorală în calitate de preşedinte de onoare al partidului Visul Georgian pe care l-a fondat.

Partidele de opoziţie îl acuză de mult timp pe Ivanişvili, care a făcut avere în Rusia în anii 1990, de loialitate faţă de Moscova, care încă mai consideră Caucazul de Sud ca fiind în sfera sa de influenţă.

Rusia este totuşi nepopulară în rândul georgienilor obişnuiţi, după ce a sprijinit separatiştii înarmaţi din regiunile separatiste proruse Abhazia şi Osetia de Sud, în anii 1990 şi din nou în 2008.

Atât Visul Georgian, cât şi Ivanişvili neagă orientarea către Rusia şi spun că sunt în favoarea aderării la Uniunea Europeană şi la alianţa militară NATO condusă de SUA.

Georgia, guvernată de partidul lui Ivanişvili, dar care are un şef al statului prooccidental, în persoana preşedintei Salome Zurabişvili, şi-a atins luna trecută obiectivul de lungă durată de a obţine statutul de candidat oficial la UE, chiar dacă Bruxelles-ul şi-a reafirmat cererea de „dezoligarhizare” a politicii georgiene, o expresie despre care se crede în general că se referă la Ivanişvili.

În ultimii ani, guvernul a fost, de asemenea, acuzat de tendinţe autoritare. În martie anul trecut, a încercat să adopte un proiect de lege care sancţionează aşa-numiţii „agenţi străini”, despre care criticii au spus că seamănă cu o lege pe care Kremlinul a folosit-o pentru a zdrobi disidenţa în Rusia. Intenţia guvernului de a adopta această lege a declanşat ample proteste la Tbilisi, susţinute de preşedinta Salome Zurabişvili, iar în cele din urmă guvernul a fost nevoit să renunţe la proiect.

Abhazia, fortăreață rusă

Cincizeci de parlamentari de opoziţie din Georgia s-au adresat, la începutul lunii noiembrie, NATO şi statelor membre ale UE cerând o poziţie unitară în faţa planului Rusiei de a stabili o bază navală permanentă din zona separatistă a Georgiei Abhazia.

Planurile Kremlinului au provocat temeri că baza ar putea târî Georgia, care speră la o aderare la UE, în războiul Rusiei în Ucraina şi ar strica propriile planurile de la Tbilisi privind un port la Marea Neagră.

”Condamnăm unanim şi ferm ocuparea, militarizarea şi alte acţiuni ale Rusiei care ţintesc anexarea regiunilor ocupate din Georgia, care au o nouă exprimare în deschiderea unei baze navale permanente ruseşti în portul Ochamchire”, se arăta în declaraţia parlamentarilor.

Cu câteva săptămâni înainte, liderul de facto al Abhaziei, Aslan Bzhania, a confirmat că a fost semnat un acord cu Kremlinul privind o bază navală permanentă în portul Ochamchire de la Marea Neagră.

Abhazia este recunoscută internaţional ca parte din Georgia, dar s-a aflat sub control rusesc şi al forţelor separatiste din 1990.

Ministerul de Externe din Georgia a condamnat planul Rusiei drept ”o încălcare grosolană a suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Georgiei”, deşi autorităţile de la Tbilisi au minimizat semnificaţia bazei navale permanente, considerând că nu este o ameninţare iminentă.

”Chiar dacă încep să construiască baza la Ochamchire, le va lua cel puţin trei ani”, a declarat pentru BBC Nikoloz Samkharadze, şeful Comisiei pentru Relaţii Externe a Georgiei. ”Ne preocupă ameninţările iminente, nu ameninţări care ar putea să apară în viitor”, a afirmat el.

El a spus că guvernul se concentrează mai mult asupra cetăţenilor georgieni ucişi sau răpiţi de forţele ruse în apropierea liniei de ocupaţie care desparte Georgia de teritoriile sale separatiste Abhazia şi Osetia.

”Nu vedem vreo mişcare privind începerea construcţiei la Ochamchire”, a arătat el.

BBC Newsnight and Verify a analizat imaginile satelitare care indică noi dragări şi lucrări de construcţii în port, de la invadarea pe care scară a Ucrainei de către Rusia, în februarie 2022.

Potrivit administraţiei de factor a Abhaziei, lucrările de dragare înseamnă că Ochamchire ar putea găzdui acum nave cargo mai mari, cu un deplasament de până la 13.000 de tone.

Agenţia de spionaj a Ucrainei susţine că lucrările au loc pentru a permite navelor de luptă din flota rusească din Marea Neagră să folosească Ochamchire ca un adăpost.

Dacă Rusia ar folosi Ochamchire pentru a ataca Ucraina sau dacă Ucraina ar alege să ţintească navele de acolo, Georgia ar deveni parte a războiului, afirmă Natia Seskuria de la Institutul Serviciile Regale Unite.

”Dacă Putin vrea ca Georgia să fie implicată sau să fie cumva atrasă în acest război, o va face, dacă este în interesul său şi, din păcate, are toate capabilităţile de a pune presiune pe Georgia”, a spus ea.

Acest lucru nu doar că alimentează temerile georgienilor de a fi târâţi în război, dar există îngrijorări că propriile planuri de la Tbilisi privind un mega-proiect de infrastructură pe coasta Mării Negre ar putea fi afectat.

Interese divergente

Un port din Anaklia este cel mai apropiat oraş din Georgia de Abhazia controlată de ruşi. Proiectul Anaklia este considerat vital pentru impulsionarea comerţului pe aşa-numitul Coridor de Mijloc, cea mai rapidă rută de a livra marfă între Asia şi Europa.

Ruta evită folosirea Rusiei ca intermediar terestru, iar Banca Mondială a estimat că ar putea înjumătăţi timpii de călătorie şi tripla volumul schimburilor până în 2030.

Kremlinul s-a opus mult timp acestui proiect, ca fiind unul al SUA, iar ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a susţinut că submarine militare ale SUA vor putea andoca acolo.

Însă deşi Georgia are o populaţie majoritar pro-UE, guvernarea are o relaţie complexă cu Moscova.

În 2020, guvernul georgian a anulat un contract privind construirea portului, atribuit unui consorţiu susţinut de bănci şi investitori occidentali.

Mamuka Khazaradze, care a condus Consorţiul pentru Dezvoltarea Anaklia iniţial, a afirmat că guvernul de la Tbilisi a subminat dezvoltarea portului pentru a împăca Moscova.

”Cea mai mare problemă pe care o avem cu acest guvern este că serveşte intereselor Rusiei, pentru că nu este interesul Rusiei ca (portul) Anaklia să fie construit”, a spus el. El a menţionat că dovada este baza rusească construită la doar 30 de kilometri în sus pe coasta Mării Negre.

Consorţiul său a chemat Guvernul georgian la arbritraj internaţional.

”Am dragat 5 milioane de metri cubi de nisip, la 11 metri adâncime. Am amplasat 3.500 de kilometri de conducte”, a afirmat Khazaradze, care conduce partidul de opoziţie Lelo.

Guvernul georgian a insistat că planurile privind portul de adâncime vor fi relansate şi că oferta câştigătoare va fi anunţată în scurt timp.

Nikoloz Samkharadze, care conduce Comisia Parlarmentară pentru Relaţii Externe, a afirmat că acuzaţiile că guvernul său este pro-rsu sunt ”absurde”.

”Cum poate un guvern pro-rus să semneze un acord de asociere cu Uniunea Europeană, să obţină un regim fără vize cu Uniunea Europeană şi statutul de candidat la Uniunea Europeană”, a arătat Samkharadze.

Dar, a spus, Tbilisi este obligat să păşească precaut faţă de vecinul de la nord. ”Am avut trei războaie cu Rusia în ultimii 30 de ani. Nu avem umbrela de securitate NATO. Nu avem solidaritatea economică a Uniunii Europene”, a explicat el.

El a sugerat că Rusia foloseşte Ochamchire pentru a ameninţa Georgia pentru ambiţia sa de a adera la UE.

O decizie finală privind oferta Goergiei pentru statutul de candidat la UE este aşteptată de la liderii europeni la summit-ul din decembrie, care va avea loc săptămâna aceasta.

”Ruşii… întotdeauna folosesc cel mai bun moment pentru a submina în primul rând stabilitatea Georgiei şi în al doilea rând drumul Georgiei pentru integrarea europeană”, a spus el.

”Ei încearcă să le arste partenerilor noştri europeni şi america că ei sunt stăpâni în Caucazul de Sud şi că pot face tot ce doresc”, a susţinut el.

Conflict diplomatic

Tbilisi are relații încordate cu Ucraina și R. Moldova pe fondul inaugurării negocierilor cu Uniunea Europeană.

Georgia „aşteaptă scuze” de la preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, şi de la preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, în legătură cu „torturarea” fostului preşedinte al ţării Mihail Saakaşvili, care se află în arest preventiv.

Declaraţia a fost făcută de preşedintele Parlamentului de la Tbilisi, Shalva Papuaşvili, după ce UE a publicat un raport în care se indică faptul că Saakaşvili se află în condiţii „bune”.

Comitetul european pentru prevenirea torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante a publicat un raport privind condiţiile în care este ţinut Saakaşvili în clinica privată Vivamed din Tbilisi, acolo unde este internat.

În general, condiţiile din clinică au fost evaluate ca fiind „bune”. În acelaşi timp, raportul consemnează că fostul preşedinte georgian „a fost ţinut singur timp de mai multe luni” şi a fost privat de exerciţii fizice în aer liber. De asemenea, în document se indică că acesta se află sub supraveghere video permanentă. „Toţi aceşti factori creează o situaţie deprimantă şi umilitoare care nu este favorabilă îmbunătăţirii stării sale de sănătate”, se arată în raport.

Misiunea care a întocmit raportul a criticat lipsa de date sistematizate privind starea pacienţilor, deoarece constatările fiecărui specialist sunt stocate separat şi astfel este dificil să se obţină o imagine de ansamblu şi o dinamică a stării pacientului. De asemenea, misiunea a menţionat „lipsa unor planuri de tratament cu adevărat individualizate şi a unei abordări integrate”.

În cadrul unei emisiuni televizate, preşedintele Parlamentului de la Tbilisi, Shalva Papuaşvili, a comentat raportul Comitetului. Printre altele, politicianul georgian a declarat că acuzaţiile privind torturarea lui Saakaşvili ar fi false.

„Astăzi am aflat că preşedintele Zelenski a minţit când a acuzat Georgia că l-a torturat pe Saakaşvili, am aflat că preşedinta Sandu a minţit când a acuzat Georgia că l-a torturat pe Saakaşvili. Am aflat că şi legislatorii europeni care au acuzat Georgia că l-a torturat pe Saakaşvili au minţit”, a spus el.

Papuaşvili a subliniat că Georgia „aşteaptă scuze” din partea politicienilor menţionaţi.

După arestul din 2021, starea de sănătate a lui Saakaşvili s-a deteriorat brusc. Din mai 2022, politicianul se află la clinica Vivamed. În timpul audierilor în instanţă, 20 de medici au declarat că Saakaşvili se află într-o stare extrem de gravă. În februarie 2023, s-a raportat că Saakaşvili cântărea 67 kg. Înainte de a fi arestat, acesta cântărea 116 kg în condiţiile în care are înălţimea de 1.95.

La începutul lunii iulie 2023, Mihail Saakaşvili a participat la o audiere în instanţă în format online pentru prima dată din luna februarie şi părea extrem de epuizat.

De-a lungul timpului, Maia Sandu şi Vladimir Zelenski au criticat condiţiile în care este ţinut Saakaşvili, meţionând că acesta este „torturat”. Cei doi şefi de stat au făcut apel, în multiple rânduri, la autorităţile georgiene să îl elibereze imediat pe politician şi să îl trimită în străinătate pentru tratament medical.

Pelerinaj la Beijing

Liderul partidului de guvernământ din Georgia a efectuat recent o vizită de şase zile în China, în contextul în care ţara, care tocmai a obţinut statutul de candidat la aderarea la Uniunea Europeană, încearcă să îşi aprofundeze relaţiile cu Beijingul.

Presa georgiană a relatat că Irakli Kobahidze, preşedintele blocului guvernamental Visul Georgian, s-a întâlnit luni cu şeful Departamentului Internaţional al Partidului Comunist Chinez.

Kobahidze a subliniat necesitatea de a aprofunda relaţiile politice şi economice ale Georgiei cu Beijingul şi de a implementa pe deplin un acord de parteneriat semnat între cele două ţări anul trecut, a relatat agenţia de presă Interpress din Georgia.

China este un investitor important în Georgia, companiile chineze construind în prezent o nouă autostradă care leagă Tbilisi de al doilea oraş al Georgiei, portul Batumi de la Marea Neagră.

Guvernul Georgiei a încercat, în ultimii ani, să combine urmărirea obiectivului său de lungă durată de aderare la Uniunea Europeană cu aprofundarea relaţiilor cu China şi Rusia, cu care UE are legături tensionate.

Tbilisi a refuzat să urmeze ţările occidentale în introducerea de sancţiuni împotriva Rusiei după invazia rusă în Ucraina, iar anul trecut a permis companiilor aeriene ruseşti să-şi reia zborurile directe către Georgia, care fuseseră întrerupte în 2019.

Atunci când a acordat Georgiei statutul de candidat la aderare, în decembrie, UE a spus că, pentru a progresa spre o viitoare aderare, Tbilisi trebuie să îşi alinieze mai mult politica externă cu Bruxelles-ul.

Umbra Kremlinului

Relațiile dintre Rusia și Georgia sunt profund încărcate istoric, datând din perioada în care ambele făceau parte din Imperiul Rus și, ulterior, din Uniunea Sovietică. După prăbușirea Uniunii Sovietice în 1991, Georgia și-a obținut independența, ceea ce a marcat începutul unei noi ere în relațiile ruso-georgiene.

Tensiunile dintre Georgia și regiunile separatiste Abhazia și Osetia de Sud au început în anii 1990, imediat după obținerea independenței Georgiei. Rusia a jucat un rol important în aceste conflicte, oferind sprijin politic și militar separatiștilor.

În august 2008, un conflict major a izbucnit între Rusia și Georgia, centrat pe Osetia de Sud. Conflictul a dus la o deteriorare semnificativă a relațiilor dintre cele două țări și la recunoașterea de către Rusia a independenței Abhaziei și Osetiei de Sud, o mișcare condamnată internațional și considerată ilegală de majoritatea comunității internaționale.

După războiul din 2008, relațiile diplomatice între Rusia și Georgia au fost rupte. Tensiunile politice au rămas ridicate, cu acuzații reciproce și o lipsă de dialog direct.

Diverse organizații internaționale și țări terțe au încercat să medieze și să faciliteze dialogul între cele două părți, dar cu succes limitat.

Rusia a impus embargouri asupra produselor georgiene în diferite perioade, afectând economia Georgiei. Cu toate acestea, unele dintre aceste restricții au fost ridicate în anii următori.

Georgia depinde parțial de Rusia pentru aprovizionarea cu energie, deși a căutat să diversifice sursele sale energetice.

Rusia menține o prezență militară semnificativă în ambele regiuni separatiste, ceea ce este considerat de Georgia o ocupație ilegală. Tensiunile dintre Rusia și Georgia au implicații pentru securitatea regională în Caucaz și pentru relațiile Rusiei cu alte țări din regiune.

Relațiile dintre cele două țări rămân încordate, cu provocări majore în calea normalizării relațiilor.

Eforturile internaționale de mediere, inclusiv de către UE și ONU, sunt cruciale pentru a facilita dialogul și pentru a aborda problemele de securitate.

Relațiile dintre Rusia și Georgia sunt complexe și tensionate, marcate de conflicte istorice și probleme nerezolvate legate de Abhazia și Osetia de Sud. Aceste tensiuni nu doar că afectează direct cele două națiuni, dar au și implicații largi pentru securitatea și stabilitatea în regiunea Caucazului.

În timpul Uniunii Sovietice, Abhazia și Osetia de Sud au avut statutul de regiuni autonome în cadrul Republicii Sovietice Socialiste Georgia. Tensiunile etnice și naționaliste au fost adesea suprimate în această perioadă, dar nu au fost complet eliminate.

În anii care au precedat dezintegrarea Uniunii Sovietice, creșterea sentimentelor naționaliste în Georgia, Abhazia și Osetia de Sud a condus la tensiuni crescute. Aceste regiuni au aspirat la un grad mai mare de autonomie sau independență.

Războiul din Osetia de Sud (1991-1992) a izbucnit între forțele georgiene și separatiștii ossetieni, cu implicarea Rusiei în sprijinirea Osetiei de Sud. Războiul a dus la un armistițiu precar și la crearea unei zone tampon monitorizate de forțe de menținere a păcii, majoritatea ruse.

Războiul din Abhazia (1992-1993) tensiunile dintre separatiști și guvernul georgian au escaladat în conflict armat. Abhazia a obținut controlul efectiv asupra teritoriului său, cu sprijinul Rusiei, iar conflictul a generat un val masiv de refugiați și a lăsat probleme nerezolvate de securitate și drepturi umane.

Tensiunile acumulate au erupt din nou în august 2008, când un conflict pe scară largă a izbucnit între Rusia și Georgia, concentrat în principal în Osetia de Sud. Conflictul a durat doar câteva zile, dar a avut consecințe profunde.

În urma conflictului, Rusia a recunoscut Abhazia și Osetia de Sud ca state independente, un pas care a fost condamnat de comunitatea internațională și văzut de Georgia ca o ocupare ilegală a teritoriului său.

Ambele regiuni rămân de facto independente de Georgia, cu o prezență militară și economică semnificativă a Rusiei. Această situație a creat o linie de conflict înghețat în Caucaz.

Conflictele din Abhazia și Osetia de Sud sunt văzute într-un context mai larg al influenței și ambițiilor Rusiei în regiune, afectând dinamica de securitate regională în Caucaz și relațiile Rusiei cu statele occidentale.

Eforturile de mediere conduse de UE, OSCE și ONU au avut loc, dar fără o soluție definitivă. Aceste eforturi includ discuții în formatul Geneva și monitorizarea situației de către misiuni internaționale.

Diferențele profunde între părți, statutul internațional nerezolvat al regiunilor și prezența militară a Rusiei complică eforturile de rezolvare a conflictelor.

Conflictele separatiste din Abhazia și Osetia de Sud rămân printre cele mai presante probleme de securitate și politice din Georgia și Caucaz. Acestea reflectă nu doar disputele locale, ci și tensiunile mai largi între Rusia și Occident, precum și problemele complexe de securitate din regiune. Rezolvarea pașnică și durabilă a acestor conflicte necesită o abordare cuprinzătoare, implicarea continuă a comunității internaționale și un dialog deschis între toate părțile implicate.

Axa Erevan-Tbilisi

Georgia și Armenia sunt două dintre cele mai vechi națiuni creștine din lume, cu o istorie profundă și interconectată. Aceste țări au avut perioade de conflict, dar și de cooperare de-a lungul istoriei lor milenare. Cu toate acestea, există diferențe culturale și lingvistice semnificative între cele două.

Relațiile economice dintre Georgia și Armenia sunt importante, deoarece Georgia servește ca un coridor de tranzit vital pentru Armenia, care este o țară fără ieșire la mare. Importurile și exporturile armenești trec adesea prin porturile georgiene de la Marea Neagră. De asemenea, Georgia este un partener comercial semnificativ pentru Armenia.

Deși nu există dispute teritoriale majore între cele două națiuni, situația din regiunile separatiste georgiene, Abhazia și Osetia de Sud, precum și conflictul din Nagorno-Karabakh, influențează relațiile bilaterale. De exemplu, pozițiile diferite față de aceste conflicte pot crea tensiuni sau neînțelegeri.

Atât Georgia cât și Armenia sunt influențate de relațiile lor cu puterile regionale majore – Rusia, Uniunea Europeană și SUA. Georgia are o orientare pro-occidentală mai puternică, căutând aderarea la NATO și UE, în timp ce Armenia are legături mai strânse cu Rusia, fiind membră a Organizației Tratatului de Securitate Colectivă (CSTO).

Există, de asemenea, domenii de cooperare activă, inclusiv în energie, transport și securitate. Proiectele de infrastructură, cum ar fi conductele de gaz și petrol și rețelele de transport, sunt vitale pentru ambele țări.

Există, de asemenea, un schimb cultural și educațional între cele două țări, cu comunități minoritare armene în Georgia și comunități minoritare georgiene în Armenia.

Relația dintre Georgia și Armenia este una de vecinătate cu aspecte atât de cooperare, cât și de tensiune, influențată de contextul istoric, economic și geopolitic.

Georgia-Azerbaidjan, interese comune

Georgia și Azerbaidjan sunt vecini cu o istorie lungă și interconectată. Ambele au fost parte a Imperiului Rus și apoi a Uniunii Sovietice, ceea ce a influențat semnificativ relațiile lor actuale.

Ambele țări sunt caracterizate de diversitate etnică și culturală. Există minorități azerbaidjaneze în Georgia și minorități georgiene în Azerbaidjan, care contribuie la legăturile bilaterale.

Economia reprezintă un punct forte al relațiilor bilaterale. Azerbaidjanul este unul dintre cei mai importanți parteneri economici ai Georgiei, contribuind substanțial la economia georgiană prin investiții și comerț.

Azerbaidjan, bogat în resurse de petrol și gaze, este o sursă vitală de energie pentru Georgia. Proiectele energetice, cum ar fi conducta Baku-Tbilisi-Ceyhan și Baku-Tbilisi-Erzurum, sunt esențiale în relația bilaterală și au un impact regional semnificativ.

Ambele țări se confruntă cu provocări de securitate, inclusiv conflicte înghețate și tensiuni regionale. Cooperarea în domeniul securității este crucială pentru stabilitatea regională. Tbilisi a menționat că nu va folosi precedentul din Nagorno-Karabach pentru rezolvarea diferendelor separatiste din Abhazia și Oseția de Sud.

Georgia și Azerbaidjan împărtășesc interese similare în ceea ce privește reducerea influenței rusești și integrarea în structuri euro-atlantice. Cu toate acestea, abordările lor pot diferi, Azerbaidjanul menținând o politică externă mai echilibrată între Rusia și Occident.

Georgia și Azerbaidjan sunt legate prin mai multe coridoare de transport importante, care nu doar că facilitează comerțul bilateral, dar sunt și vitale pentru conectivitatea regională cu Europa și Asia Centrală.

Proiectele de infrastructură, cum ar fi calea ferată Baku-Tbilisi-Kars, subliniază importanța strategică a relației și potențialul de creștere economică.

Există un schimb cultural și educațional continuu între cele două țări, care ajută la consolidarea înțelegerii și amiciției reciproce. Relațiile intercomunitare între diasporele georgiene și azerbaidjaneze joacă un rol în promovarea legăturilor bilaterale.

Relațiile dintre cele două țări nu sunt lipsite de provocări, inclusiv diferențe în abordarea conflictelor regionale și în politica externă.

Viitorul relației dintre Georgia și Azerbaidjan depinde de evoluțiile politice interne și externe, precum și de capacitatea lor de a naviga într-un peisaj geopolitic complex.

Relația bilaterală dintre Georgia și Azerbaidjan este complexă, implicând cooperare strânsă în domenii precum economia, securitatea, și infrastructura. Cu toate acestea, există provocări și diferențe care necesită gestionare atentă. Continuarea colaborării și menținerea unui dialog deschis vor fi esențiale pentru asigurarea stabilității și prosperității în regiune.

Visul european

De la obținerea independenței în 1991, Georgia a urmărit o politică externă orientată spre Vest, cu scopul de a se integra în structurile euro-atlantice. Relațiile cu UE au început să se intensifice în anii 2000, odată cu implementarea mai multor programe și inițiative europene.

Republica Georgia este membră a Parteneriatului Estic al UE din 2009, ceea ce a reprezentat un pas important în consolidarea relațiilor bilaterale și în promovarea reformelor democratice și economice în Georgia.

Un moment cheie în relațiile UE-Georgia a fost semnarea Acordului de Asociere în 2014, inclusiv crearea unei Zone de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (DCFTA). Acest acord a accelerat integrarea economică și politică a Georgiei cu UE.

UE sprijină activ reformele în Georgia, în domenii precum justiția, drepturile omului, buna guvernare și lupta împotriva corupției, ca parte a procesului de apropiere.

Acordul DCFTA a facilitat creșterea semnificativă a comerțului bilateral. UE este unul dintre cei mai mari parteneri comerciali ai Georgiei, iar investițiile europene joacă un rol major în economia georgiană.

UE oferă asistență financiară Georgiei sub formă de granturi și împrumuturi, destinată reformelor economice și sociale, dezvoltării infrastructurii și altor proiecte importante.

Blocul comunitar susține suveranitatea și integritatea teritorială a Georgiei și a jucat un rol activ în gestionarea conflictului din Abhazia și Osetia de Sud, inclusiv prin misiunea de monitorizare a UE în Georgia (EUMM).

UE și Georgia colaborează în lupta împotriva terorismului, criminalității organizate și în gestionarea migrației.

Din 2017, cetățenii georgieni beneficiază de călătorii fără vize în spațiul Schengen, ceea ce a facilitat schimburile culturale, educaționale și de afaceri.

Programe precum Erasmus+ și Europa Creativă promovează schimburile educaționale și culturale între UE și Georgia.

Reformele necesare pentru alinierea la standardele UE sunt complexe și necesită eforturi considerabile. De asemenea, economia georgiană se confruntă cu provocări structurale care necesită atenție.

Deși Georgia aspiră la aderarea la UE, acest proces este de lungă durată și depinde de îndeplinirea criteriilor stricte de aderare și de evoluțiile politice din UE.

Relația dintre UE și Georgia este caracterizată de cooperare strânsă și de un angajament reciproc pentru integrare politică și economică. Cu toate acestea, drumul către integrarea deplină în UE este complex și necesită reforme continue și eforturi de adaptare din partea Georgiei. UE rămâne un partener vital pentru Georgia în calea sa către stabilitate, prosperitate și integrare europeană.

Lungul drum spre NATO

De la obținerea independenței în 1991, Georgia a arătat un interes crescut pentru a se alinia cu structurile occidentale de securitate, în special cu NATO.

Relațiile formale între Georgia și NATO au început în 1994, când Georgia s-a alăturat Programului Parteneriatului pentru Pace al NATO.

În 2002, Georgia a declarat obiectivul său de a adera la NATO. Ulterior, în 2004, a fost lansat Planul Individual de Acțiune privind Parteneriatul (IPAP) cu NATO.

NATO a oferit asistență semnificativă Georgiei în reformarea și modernizarea forțelor sale armate și structurilor de securitate.

A fost un moment crucial, când liderii NATO au convenit că Georgia va deveni membră a NATO. Totuși, nu i s-a oferit un MAP, un pas considerat esențial pentru aderare.

După conflictul ruso-georgian din 2008, NATO a intensificat sprijinul pentru Georgia, deși fără a oferi o cale clară către aderare.

Georgia a fost unul dintre cei mai mari contributori non-NATO la misiunile NATO, inclusiv în Afganistan. NATO și Georgia desfășoară regulat exerciții militare comune, demonstrând compatibilitatea crescută între forțele georgiene și cele ale NATO.

Integrarea în NATO este susținută de majoritatea populației georgiene și este un obiectiv cheie al politicii externe a Georgiei.

Opoziția fermă a Rusiei față de extinderea NATO către Georgia constituie un obstacol major. Conflictul din Abhazia și Osetia de Sud, și recunoașterea de către Rusia a independenței acestor regiuni, complică și mai mult situația.

Lansat în 2014, acesta include o serie de inițiative menite să întărească securitatea Georgiei și să îmbunătățească interoperabilitatea cu forțele NATO.

Inaugurat în 2015, centrul joacă un rol crucial în îmbunătățirea capacităților de apărare ale Georgiei și în promovarea standardelor NATO.

Deși Georgia a făcut progrese semnificative în alinierea cu standardele NATO, calea sa către aderarea deplină rămâne incertă, în mare parte din cauza preocupărilor de securitate regională și a opoziției Rusiei.

Georgia continuă să implementeze reforme în domeniul apărării și securității pentru a se alinia mai strâns cu NATO.

Relația dintre NATO și Georgia este caracterizată de cooperare strânsă și angajament reciproc, cu Georgia căutând activ să se apropie de standardele NATO și să contribuie la misiunile sale. Cu toate acestea, provocările geopolitice și regionale fac ca perspectiva aderării depline a Georgiei la NATO să rămână complexă și incertă. Continuarea dialogului și cooperării, împreună cu angajamentul Georgiei pentru reforme, sunt esențiale pentru viitorul acestei relații.

Turcia, aliat ori protector

Relațiile dintre Georgia și Turcia datează de secole, având în vedere proximitatea geografică și istorică. După prăbușirea Uniunii Sovietice și obținerea independenței Georgiei în 1991, relațiile bilaterale au început să se dezvolte rapid.

Relațiile politice dintre Georgia și Turcia sunt strânse, cu dialog regulat la niveluri înalte. Turcia a fost una dintre primele țări care a recunoscut independența Georgiei și susține integritatea teritorială și suveranitatea Georgiei.

Ambele țări colaborează în chestiuni regionale, inclusiv în ceea ce privește securitatea și stabilitatea în Caucaz.

Turcia este unul dintre principalii parteneri comerciali ai Georgiei. Comerțul bilateral a crescut constant, iar Turcia este un investitor major în economia georgiană, inclusiv în sectoarele energiei, infrastructurii și turismului.

Existența unei zone de liber schimb între cele două țări facilitează comerțul și investițiile reciproce.

Georgia și Turcia colaborează în proiecte energetice majore, cum ar fi conducta Baku-Tbilisi-Ceyhan și Baku-Tbilisi-Erzurum, care sunt vitale pentru securitatea energetică a regiunii și pentru exporturile de energie din Caucaz către Europa.

Cooperarea în domeniul infrastructurii, inclusiv în dezvoltarea coridoarelor de transport care leagă Asia Centrală și Europa prin Georgia și Turcia, este un alt pilon important al relației.

Georgia și Turcia cooperează în domeniul securității, inclusiv în lupta împotriva terorismului, a traficului de droguri și a criminalității organizate.

Există, de asemenea, exerciții militare comune și colaborare în domeniul apărării, cu Turcia oferind sprijin pentru modernizarea forțelor armate georgiene.

Relațiile culturale și educaționale sunt promovate prin programe de schimb și inițiative culturale. Există o comunitate considerabilă de georgieni în Turcia și de turci în Georgia, ceea ce facilitează legăturile interpersonale și culturale.

Există unele sensibilități, inclusiv chestiuni legate de minorități etnice și istorice. Cu toate acestea, acestea sunt gestionate prin dialog și cooperare.

Poziția geostrategică a Georgiei, situată între Rusia și Turcia, și aspirațiile sale euro-atlantice, necesită o diplomație echilibrată în relația cu Turcia.

Relația dintre Georgia și Turcia are o complexitate aparte, caracterizată de legături politice, economice și culturale puternice. Cooperarea bilaterală, în special în domeniile comerțului, energiei, securității și infrastructurii, este un element esențial pentru stabilitatea și prosperitatea regiunii.

Share our work
Turcia în 2024: relații nucleare cu Federația Rusă și rol de hegemon în Orientul Mijlociu

Turcia în 2024: relații nucleare cu Federația Rusă și rol de hegemon în Orientul Mijlociu

Relația dintre Turcia și Rusia este complexă și se caracterizează printr-un echilibru delicat între cooperare și competiție. Aceasta a evoluat de-a lungul timpului, reflectând schimbările geopolitice și interesele naționale ale fiecărei țări.

Conflictul din Siria a evidențiat divergențele dintre cele două țări. Turcia a susținut opoziția siriană, în timp ce Rusia a sprijinit regimul lui Bashar al-Assad. Aceasta a dus la tensiuni, exemplificate de incidentul din 2015 când Turcia a doborât un avion rusesc. De asemenea, Turcia a dezvoltat relații strânse cu Ucraina, vânzându-i drone militare și susținând inițiativele acesteia și ale Georgiei de a adera la NATO, în ciuda opoziției unor membri ai alianței​

Pe de altă parte, există o cooperare semnificativă între cele două țări. Rusia construiește reactoare nucleare pentru Turcia și Ankara a cumpărat sisteme antiaeriene rusești S-400, determinând sancțiuni americane. Turcia a menținut legături economice cu Rusia, chiar și în contextul sancțiunilor impuse de UE și SUA după invazia Rusiei în Ucraina.

Relații testate​

Economia Turciei, sub conducerea președintelui Erdogan, a cunoscut o creștere semnificativă, dar și dificultăți, cum ar fi stagnarea economică și inflația crescută. Aceasta a influențat politica externă turcă, inclusiv relațiile cu Moscova.

Recent, relația dintre Putin și Erdogan a fost testată de diverse provocări, inclusiv de rebeliunea armată condusă de Evgheni Prigojin în Rusia și de schimbările politice în Turcia după realegerea lui Erdogan. Acest dinamic complex de interese și provocări continuă să influențeze parteneriatul dintre cele două națiuni.

Amiciția geopolitică Turcia-Rusia rămâne una de rivalitate și cooperare, cu implicații semnificative atât la nivel regional, cât și global.

Relația nucleară dintre Turcia și Rusia este un aspect crucial al cooperării bilaterale dintre cele două țări. Un element central al acestei relații este construcția primei centrale nucleare din Turcia, care este un proiect major realizat cu ajutorul Rusiei.

Centrala nucleară Akkuyu, situată în provincia Mersin din sudul Turciei, este un proiect emblematic în cadrul relațiilor turco-ruse. Construcția acestei centrale este un simbol al cooperării strânse între cele două națiuni. Președintele rus Vladimir Putin a salutat proiectul ca fiind un exemplu convingător al contribuției președintelui turc Erdogan la dezvoltarea economiei turcești.

Proiectul este finanțat și construit de compania de stat rusă Rosatom. Centrala nucleară Akkuyu este planificată să aibă patru reactoare, fiecare cu o capacitate de aproximativ 1200 MW, totalizând aproape 4800 MW. Această capacitate ar aduce o contribuție semnificativă la necesarul energetic al Turciei.

Construcția centralei nucleare nu este doar un proiect energetic, ci și unul cu implicații geopolitice și economice profunde. Prin acest proiect, Turcia își diversifică sursele de energie și își consolidează independența energetică. Pentru Rusia, proiectul reprezintă un mijloc de a-și întări influența în regiune și de a-și extinde exporturile de tehnologie nucleară.

Deși proiectul are avantaje economice și strategice, există și preocupări legate de siguranța și impactul său asupra mediului. Opoziția internă și grupurile de mediu au exprimat îngrijorări cu privire la posibilele riscuri seismice și impactul asupra ecosistemelor locale.

Ambiții nucleare

Această colaborare nucleară dintre Turcia și Rusia trebuie văzută în contextul mai larg al politicilor energetice globale și al schimbărilor în securitatea energetică. Acesta este un exemplu de cum națiunile își extind cooperarea în domeniul energiei nucleare, având în vedere preocupările legate de schimbările climatice și necesitatea de a diversifica sursele de energie.

Relația nucleară dintre Turcia și Rusia este complexă, implicând aspecte economice, politice și de mediu, și joacă un rol semnificativ în relațiile bilaterale dintre cele două țări.

Pe lângă centrala nucleară Akkuyu, Turcia are planuri pentru construcția altor centrale nucleare în Sinop și Tracia. Aceste proiecte sunt parte a eforturilor Turciei de a-și diversifica sursele de energie și de a-și consolida independența energetică.

Turcia planifică construcția unei centrale nucleare în regiunea Sinop, situată în partea de nord a țării. Acest proiect este dezvoltat în parteneriat cu Japonia, iar studiul de fezabilitate pentru această centrală a fost finalizat. Se preconizează instalarea a patru reactoare noi ATMEA1, cu o capacitate totală de aproximativ 4.800 megawați.

De asemenea, există planuri pentru construcția unei centrale nucleare în regiunea Tracia, în partea europeană a Turciei. Detaliile specifice ale acestui proiect sunt încă în faza de negocieri și dezvoltare.

Turcia explorează și posibilitatea construirii de reactoare modulare de mică putere, fiind în contact cu companii din Marea Britanie, SUA și Franța pentru acest scop.

Aceste proiecte ilustrează angajamentul Turciei de a-și extinde capacitatea de generare a energiei nucleare, ca parte a unei strategii mai largi de securitate energetică și diversificare a surselor de energie.

Problema siriană

Relația dintre Turcia și Rusia în contextul Siriei este complexă și plină de tensiuni. Această dinamică este strâns legată de interesele geopolitice conflictuale ale ambelor națiuni în regiune.

Deși există o cooperare semnificativă între cele două țări în alte domenii, în Siria, interesele lor se ciocnesc adesea. Relația dintre Turcia și Rusia este percepută ca fiind pe „muchie de cuțit”, iar această situație este accentuată de implicarea militară a ambelor țări în conflictul sirian.

Turcia a fost implicată în operațiuni militare în nordul Siriei, îndreptate împotriva kurzilor, și a criticat intervenția Rusiei în Siria, care a început în 2015. Incidentul notabil în care Turcia a doborât un avion rusesc care efectua o operațiune militară în Siria a escaladat tensiunile dintre cele două națiuni.

Pe de altă parte, Turcia și-a exprimat nemulțumirea față de acțiunile și ambițiile Rusiei în regiune, inclusiv intervenția militară și influența crescândă în zona Mării Negre și Caucazului. Ankara rămâne preocupată de protejarea propriilor interese în regiune și este îngrijorată de acțiunile Rusiei. Aceasta se reflectă și în sprijinul Turciei pentru ideea prezenței NATO în Marea Neagră, pentru a descuraja agresiunile Rusiei, dar fără dorința de militarizare excesivă a regiunii.

În ciuda acestor tensiuni, Ankara păstrează legături strânse cu Moscova, inclusiv în domeniul cooperării nucleare și a achiziției de echipamente militare rusești. Această relație complexă și volatilă între Turcia și Rusia reflectă o realitate geopolitică în care Ankara trebuie să navigheze cu atenție între interesele concurente și alianțele sale.

Relația Turcia-Rusia în Siria este una de rivalitate strategică și cooperare precaută, influențată de interese geopolitice regionale și globale complexe.

Rusia susține regimul lui Bashar al-Assad, în timp ce Turcia a sprijinit grupările de opoziție și s-a opus guvernului sirian. Aceste poziții opuse au dus la tensiuni semnificative între Ankara și Moscova.

Rusia a lansat operațiuni aeriene pentru a sprijini forțele guvernamentale siriene, ceea ce a complicat eforturile Turciei de a-și asigura interesele în regiune, în special în ceea ce privește gestionarea conflictului cu kurzii și controlul asupra zonelor de frontieră.

În ciuda acestor tensiuni, Turcia și Rusia au avut momente de cooperare. De exemplu, cele două țări au lucrat împreună pentru a crea zone de dezescaladare în Siria, într-o încercare de a reduce violențele și de a facilita ajutorul umanitar.

Turcia a încercat de asemenea să joace un rol de mediator între opoziția siriană și Rusia, chiar dacă aceasta implică navigarea unei relații dificile cu Moscova.

Această dinamică complexă are implicații nu doar pentru Siria, ci și pentru echilibrul de putere în regiunea mai largă, inclusiv în ceea ce privește relațiile Turciei cu alți actori, cum ar fi Statele Unite și NATO.

Caucazul disputat

Relația dintre Turcia și Rusia în Caucaz este marcată de un amestec de cooperare și competiție, reflectând interesele complexe și adesea conflictuale ale celor două țări în regiune. Această dinamică a fost particular evidențiată în urma războiului din Nagorno-Karabakh din 2020.

Turcia și Rusia au interese suprapuse, dar și contradictorii în regiunile Orientului Mijlociu, Caucazului de Sud, Mării Negre, Asiei Centrale și Balcanilor. În aceste arii, cooperarea și competiția sunt frecvente și duc la o rețea complexă de relații. Exemplu concret al acestui echilibru delicat este susținerea Turciei pentru Azerbaidjan în conflictul din Nagorno-Karabakh, unde Ankara a furnizat asistență militară semnificativă, inclusiv drone Bayraktar și suport logistic, ceea ce a avut un rol crucial în victoria Azerbaidjanului.

Pe de altă parte, Rusia, care a avut tradițional o influență dominantă în Caucaz, a fost surprinsă de intervenția Turciei și a trebuit să își reevalueze strategia în regiune. Deși Rusia a desfășurat forțe de menținere a păcii pentru a opri ostilitățile, capacitatea sa de a gestiona zona de conflict și de a deconflictua tensiunile cu Turcia rămân incerte.

Relațiile dintre Putin și Erdogan sunt complexe și caracterizate de un amestec de rivalitate și parteneriat strategic. Deși relațiile de securitate dintre cele două țări sunt clar în conflict în Caucaz, acestea mențin totuși un parteneriat strategic „formal”. Acest parteneriat este influențat de interesele economice, cum ar fi exporturile de gaze naturale ale Rusiei către Turcia, dar și de proiecte majore, precum construcția primei centrale nucleare din Turcia de către Rusia.

O națiune cu două state

Relația dintre Turcia și Azerbaidjan a fost întotdeauna puternică și adesea descrisă cu fraza „o națiune cu două state”. Această legătură este bazată pe legături istorice, culturale și economice comune, precum și pe cooperare politică și sprijin reciproc.

Din punct de vedere istoric, Turcia are legături de lungă durată cu Azerbaidjanul, începând cu 4 iunie 1918, care au dus la deschiderea Ambasadei Turciei la Baku și a Ambasadei Azerbaidjanului la Ankara. În 2014, președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, a semnat un decret ce a consolidat relațiile dintre aceste două țări, întâlnindu-se cu conducerea de top a Turciei pentru a extinde cooperarea și a pune bazele relațiilor viitoare.

Anul 2022 a marcat un an semnificativ în relațiile diplomatice dintre Azerbaidjan și Turcia, continuând să dezvolte legături strânse de la căderea Uniunii Sovietice. Relațiile dintre Turcia și Azerbaidjan sunt descrise ca fiind de parteneri și prieteni apropiați. Există legături strânse între ambasadele lor în capitale.

Pe lângă legăturile diplomatice, Turcia și Azerbaidjan au relații economice și comerciale solide. În 2022, relațiile comerciale dintre Azerbaidjan și Turcia au înregistrat o creștere în dezvoltare, iar cooperarea lor în cadrul Summitului Trilateral între Turcia, Azerbaidjan și Turkmenistan a fost unul dintre pașii pentru consolidarea relațiilor economice ale celor două țări.

Un aspect important al cooperării dintre Azerbaidjan și Turcia este în domeniul transporturilor și energiei. Azerbaidjanul este un participant activ în coridoarele de transport Est-Vest și Nord-Sud și, în contextul războiului dintre Rusia și Ucraina, cooperarea Azerbaidjan-Turkmenistan-Turcia este esențială pentru dezvoltarea continuă a coridoarelor de transport. De exemplu, cooperarea în formatul rutei internaționale de tranzit Lapis-Lazuli consolidează și mai mult cooperarea între Georgia, Turkmenistan, Azerbaidjan și Afganistan, conectând aceste țări prin coridorul de transport Lapis Lazuli.

În concluzie, relațiile dintre Turcia și Azerbaidjan sunt profund ancorate în istorie, cultură și economie, cu un accent deosebit pe cooperarea în domeniile transporturilor și energiei, care este esențială pentru integrarea economică regională și accesul la piața unică a UE.

Asia Centrală, câmp de bătălie geopolitic

Relația dintre Turcia și Rusia în Asia Centrală este una complexă și se bazează pe un amestec de cooperare și competiție. Turcia își extinde influența economică și diplomatică în Asia Centrală, o zonă ce reprezintă o răscruce de interese geopolitice. Pe de o parte, Turcia se prezintă ca un exemplu de succes al unui sistem politic secular cu elemente de democrație de tip occidental care a reușit să implementeze reforme de piață într-o societate dominată de adepții Islamului. Cu toate acestea, prezența sa în regiune este limitată de un potențial de investiții redus. Relațiile economice dintre Turcia și țările Asiei Centrale nu sunt la nivelul influenței economice ale actorilor mai puternici, cum ar fi China, SUA, UE sau chiar Rusia. De exemplu, volumul total al comerțului turc cu țările din Asia Centrală în 2010 a fost de aproximativ 6,5 miliarde de dolari, în timp ce investițiile turcești au atins 4,7 miliarde de dolari.

Pe de altă parte, Rusia, care are un rol istoric ca hegemon regional, încearcă să restrângă influența Turciei în Asia Centrală. Totuși, în ultimii ani, Turcia și Rusia au dezvoltat legături economice și politice mai puternice, în parte datorită relațiilor adesea tensionate ale Turciei cu țările occidentale. De exemplu, Turcia a oferit Ucrainei drone și alte arme, dar nu a impus sancțiuni Rusiei. Turcia și Rusia au coordonat îndeaproape în războiul din Siria, deși au susținut părți opuse. În același timp, Turcia este unul dintre principalii furnizori de energie ai Rusiei și compania de energie atomică de stat a Rusiei, Rosatom, construiește prima centrală nucleară a Turciei.

În Asia Centrală, Turcia și Rusia sunt percepute pozitiv datorită pozițiilor lor destul de neutre și destul de reținute – în contrast cu abordarea „mentorului” a Occidentului – în ceea ce privește dezvoltările politice interne din regiune. Bazându-se pe respingerea activă a islamismului radical, atât Rusia, cât și Turcia sunt interesate de menținerea naturii seculare a sistemelor politice din statele Asiei Centrale, ceea ce ar putea contribui la eliminarea instabilității potențiale din Afganistanul vecin. Rusia este una dintre puținele puteri mondiale care continuă să promoveze securitatea regiunii Asiei Centrale, asigurând siguranța Kazahstanului, Kârgâzstanului și Tadjikistanului sub Organizația Tratatului de Securitate Colectivă (CSTO) și alte structuri, inclusiv SCO.

În contextul acestor dinamici, Turcia se pregătește pentru un rol decisiv în marele joc al Asiei Centrale, devenind un centru potențial al conflictului mondial și poziționându-se ca un „conector” cheie între Asia, Europa și Orientul Mijlociu.

Pe de altă parte, Rusia își menține influența în regiune prin legături economice și politice solide cu țările Asiei Centrale. Investițiile rusești semnificative în Uzbekistan și alte țări din regiune demonstrează acest lucru. Cu toate acestea, Turcia își intensifică eforturile de a-și consolida pozițiile economice în Asia Centrală, încercând să echilibreze influența Chinei și a Rusiei.

În acest context, regiunea Asia Centrală devine un teren de concurență serioasă între diferite centre mondiale de putere, inclusiv Turcia, care încearcă să-și întărească influența economică și culturală. Această dinamică complicată poate duce la noi tensiuni și conflicte în regiune, mai ales în zonele de frontieră și în contextul resurselor energetice bogate.

Relația dintre Turcia și Rusia în Asia Centrală este una de competiție și cooperare, cu Turcia încercând să-și sporească influența într-o regiune tradițional dominată de Rusia, în timp ce Rusia își menține pozițiile de lider în ceea ce privește investițiile și cooperarea economică.

Turcia și Orientul Mijlociu

Relația dintre Turcia și Israel, în contextul evenimentelor recente din Gaza, este una complexă și se află sub influența unor dinamici regionale importante. Turcia, sub conducerea președintelui Recep Tayyip Erdogan, a fost vocală în condamnarea atacurilor Israelului asupra Gazei și a cerut încetarea imediată a focului. De asemenea, Turcia a susținut demersurile legale pentru ca Israel să fie judecat pentru genocid. Cu toate acestea, Ankara a menținut legăturile comerciale cu Israel, fapt care a stârnit critici atât în interiorul țării, cât și în Iran.

Pe de altă parte, în contextul războiului din Gaza, Turcia și Iranul au căzut de acord asupra necesității menținerii stabilității regionale. Liderii celor două țări, Erdogan și Raisi, într-o întâlnire la Ankara, au discutat despre punerea capăt atacurilor „inhumane” ale Israelului asupra Gazei și necesitatea unei păci corecte și durabile în regiune. Această cooperare sugerează o abordare comună împotriva acțiunilor Israelului, deși ambele țări au propriile lor probleme complexe în relațiile bilaterale.

Situația din Gaza în sine este una gravă. Obiectivele de război ale premierului israelian Benjamin Netanyahu și liderului Hamas din Gaza, Yahya Sinwar, par de neatins în 2024. Conflictul a dus la devastări semnificative în teritoriul palestinian și la o ocupație israeliană pe termen lung. Luptele intense continuă în enclava Gaza, cu un număr mare de victime și distrugeri considerabile. Netanyahu și-a exprimat intenția de a elimina Hamas, în timp ce Sinwar speră să schimbe ostaticii rămași de la atacurile Hamas pentru mii de prizonieri palestinieni și să pună capăt blocadei israeliene-egiptene a Gazei.

În acest context regional și internațional tensionat, Turcia își manifestă poziția fermă împotriva acțiunilor Israelului și caută să joace un rol activ în stabilizarea situației din Orientul Mijlociu.

În 2024, relațiile dintre Turcia și Egipt au cunoscut o evoluție pozitivă, marcând o îmbunătățire semnificativă comparativ cu perioadele anterioare de tensiune. Această schimbare este evidențiată de mai multe evenimente și declarații.

Consiliul Uniunii Europene, prin vocea președintelui său, Charles Michel, a salutat dialogul dintre Turcia și Egipt, subliniind importanța stabilității și securității în estul Mediteranei. În cadrul unei convorbiri telefonice cu președintele Egiptului, Abdulfettah al-Sisi, Michel a discutat despre relațiile bilaterale și problemele regionale, apreciind eforturile Egiptului în procesul de pace din Orientul Mijlociu și încetarea focului dintre Israel și Hamas.

Ministrul de Externe al Egiptului a anunțat demararea unui proces de consultări pentru îmbunătățirea relațiilor cu Turcia, exprimând o voință politică puternică de normalizare a acestor relații. Aceste consultări vor stabili temele de negociere și vor prezenta viziuni clare privind atitudinea fiecărei țări, având ca scop îndreptarea rapidă a relațiilor bilaterale.

În plus, relațiile diplomatice dintre Turcia și Egipt au evoluat la nivel de ambasadă, un pas semnificativ în direcția renormalizării relațiilor. Turcia a numit un ambasador la Cairo, iar Egiptul a numit un ambasador la Ankara, reflectând dorința reciprocă de îmbunătățire a relațiilor bilaterale în interesul popoarelor turc și egiptean.

Aceste evoluții indică o schimbare pozitivă în dinamica relațiilor dintre Turcia și Egipt, subliniind dorința ambelor națiuni de a colabora în vederea asigurării stabilității regionale și a abordării problemelor comune în Orientul Mijlociu și în estul Mediteranei.

Axa Ankara-Beijing

Relațiile dintre Turcia și China în 2024 sunt marcate de o serie de tensiuni și provocări, având la bază mai multe chestiuni sensibile. Legăturile economice dintre Turcia și China în 2024 prezintă o serie de aspecte interesante, reflectând ambițiile economice ale ambelor națiuni.

Economia Chinei se așteaptă să aibă o creștere puternică în 2024, cu un elan mai mare decât în anul precedent. Aceasta se datorează în parte politicii active de stimulare a creșterii economice și de gestionare a riscurilor din piața imobiliară și datoria guvernamentală locală. De asemenea, China intenționează să își extindă și să consolideze infrastructura financiară internațională și piața datoriei naționale.

Pe de altă parte, economia Turciei este prognozată de Banca Mondială să crească cu 3,2% în 2023 și cu 4% în 2024. Această creștere este susținută de investiții și reconstrucții în urma cutremurelor devastatoare, care au provocat pagube semnificative. Se estimează că reconstrucțiile vor avea un impact pozitiv asupra creșterii economice în perioada 2024-2025.

Relațiile economice bilaterale dintre Turcia și China sunt încadrate în contextul mai larg al ambițiilor economice globale ale Chinei și al rolului Turciei ca partener strategic în Inițiativa „Belt and Road” a Chinei.

Una dintre principalele surse de tensiune este situația Uigurilor, o minoritate musulmană turcică din regiunea Xinjiang a Chinei. Turcia, având legături culturale și etnice cu Uigurii, a fost critică față de tratamentul pe care China îl aplică acestei minorități. Această problemă a creat tensiuni politice între cele două țări de mai multe ori. De exemplu, Turcia a reacționat dur la represiunile din Urumqi din 2009, descriind evenimentele ca fiind genocid, ceea ce a determinat China să rupă relațiile cu Turcia.

Cu toate acestea, relațiile dintre Turcia și China au cunoscut și perioade de îmbunătățire, în special între anii 2010-2018, care pot fi considerați ca fiind „anii de aur” ai relației lor. În această perioadă, cele două țări au schimbat vizite diplomatice la nivel înalt și au semnat acorduri economice, culturale și educaționale. De asemenea, Turcia este un partener strategic al Chinei în implementarea Inițiativei „Belt and Road” (BRI).

Cu toate acestea, relațiile dintre cele două țări au cunoscut din nou tensiuni în 2019, în urma rapoartelor privind moartea unui poet Uigur faimos într-un lagăr de detenție chinez. După acest incident, relațiile dintre Turcia și China s-au recuperat rapid.

Pe lângă aceste probleme, China a început recent să pună în discuție chestiunea kurzilor și să acuze Turcia de abuzuri ale drepturilor omului în aceste regiuni, ceea ce indică o schimbare în abordarea Chinei. Acest lucru este văzut ca un mesaj clar către Turcia că China va riposta dacă Ankara continuă să se amestece în chestiunea Uigurilor.

Relațiile dintre Turcia și China în 2024 sunt complexe și volatile, marcate de preocupări comune, dar și de provocări semnificative, în special în legătură cu drepturile minorităților etnice și politica regională.

Share our work
Baku escaladează războiul spionilor împotriva Franței

Baku escaladează războiul spionilor împotriva Franței

Un cetăţean francez, acuzat de spionaj, a fost arestat recent în Azerbaidjan, a declarat ambasadoarea Azerbaidjanului la Paris, Leyla Abdullayeva, în contextul unor tensiuni diplomatice între cele două ţări. Canale de telegram azere menționează că autoritățile de la Baku intenționează să efectueze noi arestări, acuzând serviciile de spionaj de la Paris de implicare în viața politică internă azeră și susținerea separatismului armean din regiunea Nagorno-Karabah.

”Suspectat de faptul că a comis acte de spionaj, Martin Ryan (…) a fost arestat la 4 decembrie”, a menționat ambasadoarea Leyla Abdullayeva, considerată o apropiată a familiei prezidențiale de la Baku.

”Mai târziu, justiţia a ordonat detenţia sa pe o perioadă de patru luni”, a anunţat ea, subliniind că ”încă de la arestarea sa, Ambasada Franţei la Baku a fost informată printr-o notă verbală”.

Informaţia a fost divulgată presei online în urmă cu câteva zile, în Azerbaidjan, însă fără să fie confirmată în mod oficial până în prezent.

”Am vorbit cu el de patru ori, de fiecare dată două minute. Spune că este tratat bine şi că se înţelege bine cu avocatul său”, a declarat AFP tatăl său, Richard Ryan.

Tensiunile diplomatice au crescut foarte mult între Paris şi Baku, iar la sfârşitul lunii decembrie 2023 s-a ajuns la expulzarea reciprocă a câte doi diplomaţi, în contextul în care Baku reproşează Parisului faptul că susţine Armenia rivală.

Franţa a declarat ”persona non gratae” doi diplomaţi azeri, ca ”măsură de reciprocitate”, după ce Azerbaidjanul a decis cu o zi mai înainte să expulzeze doi diplomaţi francezi.

Din cauza susţinerii Armeniei în războiul cu Azerbaidjanul, Franţa a fost criticată aprig de către preşedintele azer Ilham Aliev.

Parisul a acuzat la rândul său, în noiembrie, actori din Azerbaidjan de faptul că au desfăşurat o campanie de manipulare de informaţii cu scopul de a aduce atingere reputaţiei Franţei în capacitatea sa de a găzdui Jocurile Olimpice (JO) din 2024.

Potrivit tatălui său, Martin Ryan denunţă o legătură între dosarul său şi aceste tensiuni diplomatice.

”O dată, el mi-a spus că «au vrut să mă folosească drept spion»”, declară Richard Ryan.

Fiul său ”se referea la cei doi diplomaţi expulzaţi, apreciind că obţin o voctorie cu asta”.

În ultimele luni, Baku a acuzat Parisul că „destabilizează” Caucazul oferind ajutor Armeniei, rivala Azerbaidjanului. Franţa este un susţinător istoric al Armeniei.

În noiembrie, preşedintele azer Ilham Aliev a acuzat Parisul că favorizează „noi războaie” prin înarmarea Erevanului.

Armenia şi Azerbaidjanul au relaţii extrem de conflictuale, în special din cauza Nagorno-Karabah, teritoriu separatist pe care Baku l-a recucerit în septembrie 2023.

Cele două ţări vecine s-au înfruntat în două războaie pentru control asupra acestei enclave, unul între 1988 şi 1944 şi altul în toamna lui 2020.

Baku şi Erevan au anunţat recent că doresc să îşi normalizeze relaţiile şi au dat asigurări că un acord de pace ar putea fi semnat în viitorul apropiat, însă negocierile nu avansează.

Franţa, care găzduieşte o importantă diasporă armeană, s-a implicat în ultimele luni în medierea dintre aceste două foste republici sovietice şi, de asemenea, şi-a exprimat sprijinul de neclintit pentru Armenia.

În acest context, preşedintele azer Ilham Aliev a refuzat să se deplaseze în octombrie la un summit european în Grenada (Spania) şi să participe la o reuniune cu preşedintele francez Emmanuel Macron, afirmând că acesta are poziţii părtinitoare în favoarea armenilor.

Preşedintele Azerbaidjanului, Ilham Aliev, a declarat recent că au fost „create condiţiile” pentru semnarea unui tratat de pace cu vecinul şi principalul adversar Armenia, asigurând că nu doreşte un „nou război”.

„Cel mai important lucru astăzi este că au fost create condiţii reale pentru semnarea unui tratat de pace”, a declarat el într-un interviu televizat. „De aceea, trebuie să lucrăm activ la text”, a adăugat el.

Cu toate acestea, observatorii rămân prudenţi în ceea ce priveşte progresul discuţiilor, având în vedere numeroasele dezacorduri dintre cele două ţări din Caucaz.

În decembrie, cele două ţări au făcut schimb de prizonieri, ceea ce a fost considerat un progres diplomatic şi a reaprins speranţele de pace. Dar tensiunile rămân ridicate şi, în continuare, au loc în mod regulat incidente armate la frontieră.

Cu toate acestea, Ilham Aliev a declarat că este „sigur că nu va exista un nou război” cu Armenia.

„Voi face tot ce-mi stă în putinţă pentru a-l împiedica. Ajunge, ajunge cu războaiele”, a adăugat el.

Cu toate acestea, el a acuzat Franţa, cu care relaţiile se deteriorează, că se află „la originea deteriorării situaţiei din Caucaz”.

Preşedintele azer, care a criticat Parisul pentru sprijinul acordat Erevanului, a afirmat din nou că ţara sa „pregăteşte (Armenia) pentru un nou război”, furnizându-i arme.

Share our work