Romania si Autoritatea Nationala Palestiniana strang relatiile

Romania si Autoritatea Nationala Palestiniana strang relatiile

Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, a fost primit miercuri, cu ocazia vizitei efectuate în teritoriile palestiniene, de către preşedintele Autorităţii Naţionale Palestiniene, Mahmoud Abbas.
„În cursul întrevederii au fost evocate relaţiile solide de prietenie care leagă popoarele român şi palestinian, pe baza cărora se poate construi în continuare o cooperare dinamică, cu beneficii reciproce. Preşedintele Abbas şi ministrul român au apreciat rolul important pe care îl au în societatea palestiniană absolvenţii facultăţilor româneşti. Palestinienii care au studiat de-a lungul timpului în România alcătuiesc, acum, o elită intelectuală şi profesională, iar unii ocupă poziţii importante în viaţa economică, politică şi socială palestiniană”, se arată într-un comunicat al MAE. Potrivit sursei citate, Mahmoud Abbas a ţinut să sublinieze că „preţuieşte în mod deosebit valoarea şi calitatea comunităţii româneşti, alcătuită, în mare parte, din românce căsătorite şi stabilite în teritoriile palestiniene”.
La rândul său, şeful diplomaţiei de la Bucureşti „a exprimat deplina disponibilitate a României de a continua tradiţia pregătirii tinerilor palestinieni în instituţiile de învăţământ superior româneşti, sens în care Guvernul ţării noastre a aprobat, anul acesta, oferirea, suplimentar, a 30 de burse, drept contribuţie la consolidarea instituţională a Autorităţii Naţionale Palestiniene”, se mai arată în documentul amintit.
De asemenea, Titus Corlăţean „s-a referit la progresele înregistrate în domeniul cooperării economice bilaterale şi a exprimat interesul pentru dezvoltarea unor parteneriate sectoriale în diverse domenii precum economia, sănătatea, agricultura şi educaţia”, potrivit comunicatului MAE.

Delegaţie palestiniana la Patriarhia Română

În lată ordine de idei, o delegaţie palestiniană a fost primită marţi la Palatul Patriarhiei de către Preasfinţitul Părinte Ciprian Câmpineanul, Episcop-vicar patriarhal. Participanţii au discutat despre îmbunătăţirea relaţiilor dintre Biserica Ortodoxă Română şi Autoritatea Naţională Palestiniană, cât şi despre evoluţiile socio-politice din regiune.
„Suntem foarte fericiţi că am reuşit să facem această vizită în România şi am considerat că această vizită nu poate fi completă decât după vizitarea sediului Patriarhiei Române cu atât mai mult cu cât Biserica Ortodoxă Română are o prezenţă importantă în Palestina şi un număr important de palestinieni sunt credincioşi ai Bisericii Ortodoxe. De aceea, avem preocupări şi probleme comune despre care trebuie să ne informăm reciproc. Deci, aceasta este o dovadă că Biserica Ortodoxă este parte a istoriei Palestinei, deci avem multe probleme comune pe care trebuie neapărat să le rezolvăm prin intermediul colaborării şi al dialogului şi coordonării. L-am ascultat pe Preasfinţitul Părinte Ciprian Câmpineanul, a fost o întâlnire foarte utilă şi de aceea vă spunem încă o dată că suntem foarte fericiţi de această vizită şi sperăm să ţinem legătura în continuare cu Biserica Ortodoxă Română”, a declarat, la plecare, preşedintele Grupului Fatah din cadrul Consiliului Legislativ Palestinian, Azzam Alahmad, pentru Radio TRINITAS.
De asemenea, tot marţi, secretarul de stat din MAE, Dan Petre, a primit o delegaţie parlamentară palestiniană condusă de Azzam N.M. Al Ahmad, preşedintele Grupului Fatah din cadrul Consiliului Legislativ Palestinian. A participat şi ambasadorul Statului Palestina în România, Ahmad Badr Aqel.

Share our work