Armata Romana – Cinci ofieri in Siria la misiunea UNSMIS

Armata Romana – Cinci ofieri in Siria la misiunea UNSMIS

Cinci ofiţeri din Ministerul Apărării Naţionale au plecat joi către Siria pentru a participa, ca observatori militari, la misiunea ONU de monitorizare în Siria – UNSMIS.
La 21 aprilie 2012, prin Rezoluţia nr. 2043, Consiliul de Securitate al ONU a autorizat constituirea acestei misiuni, pentru o perioadă de 90 de zile, cu un mandat iniţial ce vizează monitorizarea încetării violenţei armate şi, respectiv, sprijinirea implementării depline a Planului în Şase Puncte propus de Trimisul Special Comun al ONU şi Ligii Statelor Arabe, Kofi Annan. Ca urmare a solicitării ONU adresată statelor membre de a contribui la organizarea UNSMIS, Preşedintele României a aprobat ca Ministerul Apărării Naţionale să asigure participarea celor cinci ofiţeri români la misiunea ONU de monitorizare în Siria. Cheltuielile legate de deplasare, cazare şi diurnă, pe durata desfăşurării misiunii de către militarii români, sunt asigurate de ONU.
La începutul lunii mai, preşedintele Traian Băsescu a aprobat participarea României cu un număr de cinci observatori militari la misiunea ONU de monitorizare în Siria – UNSMIS, ca o reflectare a interesului ţării noastre de a contribui la pacea şi stabilitatea în Orientul Mijlociu, a informat printr-un comunicat, Administraţia Prezidenţială. “România îşi menţine abordarea privind identificarea prin mijloace paşnice a unei soluţii durabile la actuala criză internă din Siria. Prin participarea la UNSMIS, România îşi confirmă angajamentul de a contribui la implementarea deplină a Planului în Şase Puncte propus de Trimisul Special Comun al ONU şi Ligii Statelor Arabe, Kofi Annan”, precizează comunicatul de presă.
Armata României mai participă cu 35 de observatori militari în misiuni sub egida ONU care se desfăşoară în R.D. Congo, Liberia, Afganistan, Coasta de Fildeş, Sudanul de Sud şi Kosovo.

Share our work
Kuzmin ataca Istoria Romanilor si face bancuri cu Armata Romana

Kuzmin ataca Istoria Romanilor si face bancuri cu Armata Romana

Ambasadorul Rusiei la Chişinău, Valeri Kuzmin, a criticat joi, într-o conferinţă de presă, conţinutul manualului Istoria Românilor, predată în şcolile din Republica Moldova, şi a ironizat Armata română.
În conferinţa de presă organizată cu ocazia încheierii mandatului, Kuzmin a susţinut că în manualul Istoria Românilor este promovată ura faţă de ruşi şi Rusia. “Nu este niciun cuvânt despre holocaust pe teritoriul Moldovei, nu este niciun cuvânt despre verdictul tribunalului de la Nurnberg, despre crimele mareşalului Ion Antonescu”, a declarat el. În context, el a ironizat Armata Română, spunând un banc potrivit căruia “Armata română este cea mai puternică din lume: a ajuns cu germanii până la Stalingrad şi cu ruşii până Berlin”.
Ambasadorul a mai declarat că Rusia doreşte relaţii prieteneşti cu Republica Moldova, dar “noua generaţie trebuie să fie educată în spiritul corectitudinii politice”. Valeri Kuzmin a fost de mai multe ori în vizorul presei de la Chişinău din cauza declaraţiilor sale, calificate uneori drept scandaloase, iar mai multe partide şi reprezentanţi ai societăţii civile au cerut chiar şi expulzarea acestuia.
Valeri Kuzmin, care îndeplineşte funcţia de ambasador al Rusiei la Chişinău din iulie 2007, va părăsi duminică Republica Moldova şi va fi înlocuit cu noul ambasador rus, Farit Muhametşin. Acest diplomat în vârstă de 65 de ani conduce în prezent Agenţia federală rusă pentru afacerile CSI şi legăturile cu concetăţenii din străinătate şi cooperare internaţională.

Share our work
Armata Romana, integrata complet in NATO

Armata Romana, integrata complet in NATO

armata romana natoO ceremonie de semnare a Declaraţiei privind încheierea sprijinului acordat de Comandamentul Forţelor Aliate Întrunite din Napoli pentru integrarea Armatei României în cadrul structurilor Alianţei Nord-Atlantice a avut loc miercuri, la Bucureşti, la sediul Ministerului Apărării Naţionale. Declaraţia comună a fost semnată de generalul-locotenent Ştefan Dănilă, şeful Statului Major General, şi de amiralul Samuel J. Locklear, comandantul Comandamentului Forţeler Aliate Întrunite din Napoli. Amiralul Locklear a subliniat faptul că realizările Armatei României în cadrul programului de accedere şi integrare în NATO sunt recunoscute şi apreciate în cadrul comunităţii nord-atlantice. “Aţi demonstrat că dispuneţi de capabilităţi operaţionale esenţiale pentru a fi incluşi în structurile forţelor NATO şi în sistemul integrat de apărare antiaeriană. În cadrul procesului de accedere, România a demonstrat o implicare fermă pentru viitorul Alianţei. Soldaţii români s-au făcut remarcaţi în misiunea KFOR, iar forţele dumneavoastră dislocate în teatrele de operaţii s-au evidenţiat în mod constant în conflictele şi condiţiile grele din Irak şi Afganistan”, a spus comandantul Comandamentului Forţelor Aliate Întrunite din Napoli. “Afirmăm că forţele armate ale României sunt bine instruite, bine conduse şi profesioniste. Alianţa Nord-Atlantică este foarte mulţumită de progresul realizat de Armata României de-a lungul procesului de integrare. Abilitatea militarilor români de a acţiona într-un climat de securitate modern reprezintă o realizare impresionantă”, a subliniat amiralul Samuel J. Locklear.

Proces de reforma inceput in 1994

Generalul-locotenent Ştefan Dănilă a adresat oficialului NATO mulţumiri pentru sprijinul acordat Armatei României în crearea condiţiilor favorabile evaluării în vederea afirmării structurilor militare române şi a făcut o retrospectivă a drumului parcurs de Armata României pe calea aderării şi integrării în structurile NATO. “Armata României a format noi generaţii de lideri militari, a restructurat sistemul de învăţământ militar şi programele de instruire a trupelor, astfel încât să dispunem de personal militar cu calificări necesare pentru a ne atinge scopul, şi anume realizarea unor forţe armate moderne, bine instruite, bine înzestrate, în măsură să facă faţă oricând provocărilor spaţiului de luptă modern, indiferent de natura acestora”, a arătat şeful Statului Major General. “Simultan cu pregătirea resurselor umane, s-a desfăşurat şi reforma structurală a Forţelor Armate ale României, cu scopul creării unor structuri flexibile şi puternice, adecvate exigenţelor spaţiului de luptă modern, în măsură să îşi îndeplinească misiunile în conformitate cu standardele Alianţei Nord-Atlantice. Valoarea activităţii noastre, în ceea ce priveşte îndeplinirea obiectivelor asumate în acest proces complex de reformă, este dată de rezultatele foarte bune obţinute de militarii români pe timpul îndeplinirii misiunilor în teatrele de operaţii, unde România s-a manifestat ca o prezenţă activă, calitatea procesului de reformă fiind apreciată de partenerii din NATO”, a subliniat generalul-locotenent Ştefan Dănilă. Procesul de reformă graduală a Armatei României a debutat în anul 1994, în momentul aderării ţării noastre la programul Parteneriatului pentru Pace. Începând cu anul 2004, odată cu aderarea României la NATO şi începerea oficială a procesului de integrare a structurilor Armatei României în structurile Alianţei Nord-Atlantice, procesul de reformă a Armatei României a cunoscut o nouă etapă, beneficiind de sprijinul direct al Comandamentului Forţelor Aliate Întrunite din Napoli, structura NATO desemnată ca responsabilă pentru integrare.

Share our work
Condamnati sa moara in cosciugele de fier

Condamnati sa moara in cosciugele de fier

Soldatii romani, victime sigure ale dotarii deficitare

Soldatii romani, victime sigure ale dotarii deficitare

Zeci de militari au murit in misiunile din Afganistan si Irak, iar alte zeci au fost mutilati pe viata. Cauza principala este explozia dispozitivelor explozive improvizate, la trecerea vehiculelor blindate in care acestia isi executau misiunile. Cum s-a ajuns aici? Agentia de presa KARADENIZ PRESS va propune sa cititi un documentar care incearca sa scoata la lumina principalele cauze care au dus la aparitia unui numar atat de mare de victime in randul militarilor romani care au participat si participa la misiuni internationale in Irak si, bineinteles, Afganistan.
In luna august 2008, Ministerul Apararii Nationale anunta ca intentioneaza sa inlocuiasca, din 2009, vechile TAB-uri folosite in Afganistan cu transportoare Piranha, aflate atunci in faza de testare. Deja, opt militarii romani murisera in Afganistan, incepand din 2005, de cand Romania participa la misiunea internationala, iar alti 24 fusesera raniti. Alimentata din plin cu informatii cu dedicatie, presa din Romania acuza vehement ca TAB-urile folosite de militarii romani nu le ofera acestora protectia maxima. „Tehnica de lupta va fi imbunatatita rapid, avand in vedere ca Ministerul Apararii acorda o atentie deosebita celor sase programe majore de investitii pentru toate categoriile de forte. In ceea ce priveste Fortele Terestre, care sunt angajate cu trupe in teatrele de operatii, prioritatea pe care o urmarim este achizitia de transportoare blindate si de autovehicule de teren cu grad ridicat de protectie. O parte dintre transportoarele amfibii aflate in prezent in dotarea trupelor din Afganistan va fi inlocuita treptat cu transportoare Piranha, cel mai probabil la inceputul anului viitor”, declara atunci secretarul de stat din MApN, Georgeta Ionescu.
Masura a fost luata dupa numeroasele decese inregistrate de militarii romani aflati in clasicele TAB-uri de conceptie sovietica, dar de fabricatie romaneasca. Decizia luata de autoritati a fost nu numai proasta, dar si in detrimentul industriei nationale de aparare, aflata oricum cu ambele picioare in groapa. In loc sa se gandeasca la imbunatatirea blindajului de pe TAB-uri, Armata romana a fost fortata sa fie mai interesata de transportoarele Piranha produse de elvetienii de la MOWAG si ASV-ul M1117 Guardian Armored Security Vehicle (ASV), vehiculul M1200 Armored Knight aflat in dotarea US Army, si un model de Armored Personnel Carrier – APC de lungime mai mare produse de Textron Marine & Land Systems.

Piranha, o solutie controversata

Piranha, o solutie controversata

Cum a murit Pirahna pe uscat

In anul 2008 se spunea ca 600 de transportoare blindate Piranha ar urma sa inlocuiasca, pina in 2025, toate TAB-urile romanesti. Esec total, inca de la inceput. Ziarul ZIUA a semnalat in premiera faptul ca transportoarele livrate de elvetieni au probleme grave. Pentru primul lot de blindate, livrat in Romania in perioada 23-25 aprilie 2008, specialistii Armatei au constatat existenta a peste 20 de nereguli grave, care au facut imposibila continuarea sau indeplinirea misiunilor. Chiar si asa, conducerea SMG a hotarat sa trimita in Afganistan, in septembrie 2008, sase transportoare blindate 8×8 Piranha III C defecte. Cu toate ca cei de la MOWAG au incercat remedierea defectiunilor semnalate de MAPN, din luna iulie pana in decembrie 2008, desi o parte dintre blindate fusese deja trimisa in Afganistan, totusi, nu a fost rezolvata decat jumatate din problemele semnalate. Lotul al doilea de transportoare PIRANHA a fost livrat de producatorul elvetian catre MApN avand o serie de modificari fata de configuratia tehnica a produselor livrate in primul lot, atat asupra subsistemelor mecanice cat si asupra software-ului sistemului de armament. Comisia Departamentului pentru Armamente din MApN a sesizat ca sunt situatii in care tragatorul de pe transportor trebuie sa utilizeze mansa de actionare cu ambele maini, fapt ce ar impiedica si actionarea simultana a diferitelor butoane de comanda, dar aflate pe monitorul acestuia. In situatia in care tragatorul ar lua mana de pe mansa de actionare, nu ar mai exista posibilitatea actionarii acesteiai, au constatat specialistii militari. Totodata, au fost semnalate situatii in care mecanicul conductor nu avea vizibilitate in mers, intucat o parte a campului sau vizual era obturata cu diferite piese metalice montate pe transportor”.
In iunie 2009, Viorel Oancea, secretar de stat in Ministerul Apararii Nationale, declara ca defectiunile transportoarelor blindate PIRANHA urmeaza sa fie remediate de o echipa a Elbit Systems din Israel, costurile fiind suportate de aceasta. „Au fost cateva defecte (la PIRANHA, n.r.). Urmeaza ca o delegatie sa mearga in teatre pentru a vedea in ce constau defectiunile si sa le remedieze. Si-au luat angajamentul ca in doua luni rezolva problema”, a declarat secretarul de stat. „Dupa cele doua luni, cat au termen sa repare, vom vedea daca prelungim contractul sau nu, pentru ca nici asa nu merge. Trebuie sa fim foarte clari. Trebuie sa luam o tehnica ce este standard, care este buna pentru americani, enlgezi si francezi si care este buna si pentru noi. Sa nu venim cu inovatii, pentru ca, in general, se vine cu inovatii si asta da un pic de nesiguranta si nefiabilitate a tehnicii”, a subliniat secretarul de stat.

Afg_misiuneExperienta HUMVEE si salvarea MRAP

A urmat apoi dotarea militarilor romani din teatrele de operatii cu clasicele HUMVEE, care capatasera deja porecla de “widow maker” , in randul militarilor americani. Bineinteles, efectul a fost dramatic. Din nou morti si raniti in randul militarilor romani, in urma atentatelor cu DEI.
Salvarea a venit in 2010, in urma unei donatii nesperate din partea SUA. Confruntat cu o retragere masiva a aliatilor sai din Afganistan, Washingtonul s-a gandit ca mai bine ii doteaza pe cei ramasi, astfel incat sa nu mai dea apa la moara celor care erau pregatiti sa-si aduca acasa trupele, din cauza numarului mare de victime. Asa au primit si romanii MRAP – vehicule blindate rezistente la mine si protejate impotriva ambuscadelor. „Statele Unite ale Americii ofera spre utilizare 60 de vehicule blindate rezistente la mine si protejate impotriva ambuscadelor (MRAP) trupelor terestre romane desfasurate in Afganistan. Primele 40 de vehicule vor sosi in Afganistan in scurt timp, celelalte 20 urmand a ajunge in toamna. Dupa verificare, vehiculele vor fi predate trupelor romane, urmand a fi folosite de acestea pentru antrenament si misiuni in teatrul de operatiuni, pe durata prezentei in Afganistan”, anunta Ambasada SUA, in luna iulie, 2010. Aceste vehicule, superioare in configuratia blindajului fata de HUMVEE, vor asigura o protectie sporita a militarilor la atacurile cu dispozitive explozive improvizate si cu armament de calibru mic. Ministrul Apararii Nationale a dispus, de asemenea, masuri ca, in acest an, achizitiile de tehnica militara si armament sa se faca prioritar pentru dotarea trupelor din teatrele de operatii si pentru cresterea gradului de protectie a militarilor romani.
Vehiculele blindate MRAP sunt variante ale vehiculului MaxxPro, menite sa reduca numarul de raniti si sa asigure supravietuirea soldatilor in urma exploziilor minelor, a dispozitivelor explozibile improvizate si a atacurilor cu armament de calibru mic. Caroseria in forma de V protejeaza echipajul de impactul exploziei.
„Asigurarea protectiei tuturor aliatilor nostri este una dintre prioritatile noastre. Romania este un aliat ferm al Statelor Unite, trupele terestre romane luptand alaturi de noi in provincia Zabul si in alte zone din Afganistan”, a declarat Ambasadorul SUA, Mark Gitenstein. „Aceste vehicule blindate MRAP vor fi de mare ajutor soldatilor romani in misiunile lor de patrulare, protejandu-i de bombele improvizate plasate pe drumuri.” Fiecare dintre tarile care sustin misiunea NATO in Afganistan are responsabilitatea de a oferi trupelor sale cel mai bun echipament si cele mai bune mijloace de protectie. Ca si in Irak, in Afganistan, Statele Unite ale Americii fac eforturi substantiale pentru a sprijini toate tarile partenere in operatiuni si pentru a suplini lipsa de echipament si de mijloace de protectie. SUA au furnizat deja acestora vehicule blindate Humvee, iar cele de tip MRAP vor asigura protectie sporita soldatilor, se precizeaza intr-un comunicat al Ambasadei, care accentueaza ca Romania este un valoros partener si aliat in cadrul NATO, iar trupele sale isi indeplinesc misiunile din Afganistan in mod remarcabil

SAUR-1, solutia romaneasca

SAUR-1, solutia romaneasca

SAUR I, solutia de romaneasca pe care nu o vad guvernantii

Potrivit Info Mondo Militar, spre sfarsitul lunii mai 2010, specialistii de la U.A. Moreni au testat prototipul noului transportor auto blindat denumit SAUR I. Testarea s-a produs pe unul din lacurile de langa Pitesti fiind efectuat astfel si ultimul test, cel de flotabilitate. TAB-ul este un concept suta la suta romanesc si indeplineste toate standardele NATO. Potrivit oficialilor de la Moreni, transportorul este mult mai performant decat cele din dotarea actuala a armatei. Este total computerizat, poate transporta 11 militari si i se pot instala o gama larga de sisteme de armament. Uzina de la Moreni intentioneaza sa-l produca pentru dotarea militarilor romani dar si pentru export.
De altfel, oficiali din cadrul U.A. Moreni, au declarat ca in ultimii 10 ani, prin efort financiar propriu uzina din Moreni a produs mai multe tipuri de transportoare blindate, dar a lipsit vointa celor care ar fi trebuit sa se gandeasca la economia romaneasca sa le promoveze, ba chiar in multe cazuri au facut tot posibilul pentru a impiedica pe orice cale acest lucru.
Caracteristicile tehnico-tactice ale Transportorului Amfibiu Blindat 8 x 8 SAUR 1(Standard) sunt urmatoarele: Date generale:- tip pe roti,8×8,amfibiu; -carcasa blindata, etansa; – acces echipaj,usi de acces: 2 in spatele transportorului; – trape de acces: 4;sofer,comandant,echipaj; – nivel de protectie(STANAG 4569) nivel 1,nivel 2 – cu blindaj aditional.
Dimensiuni:- lungime 7800 mm; – latime 2800 mm; -inaltime 2200 mm; – ampatament 4400 mm; – ecartament 2460 mm; – garda la sol 450 mm.
Mase: – masa proprie 13000 kg; – masa totala 14000 kg. Echipaj: – 12 membri inclusiv sofer ,comandant ,tragator. Armament: – turela; – tip: RCWS-RO 12,7 mm / 7,62 mm; optional: – se poate monta orice fel de turela la cererea clientului.
Sisteme de protectie: – instalatie de filtroventilatie: cu rotocompresor si filtru absorbant activ; – instalatie automata de stins incendiu: lichid de racire ecologic; – sistem de alimentare cu aer a echipajului in timpul tragerilor: tubulatura si racord cuplare masca; – sistem centralizat de umflare a rotilor din mers; -innstalatie de aer conditionat.
Mijloace de comunicatii: – statie radio: tip Harris 5800; – intercom: integrat cu statia radio. Aparatura de observare: – comandant : pe timp de zi/noapte tip Sagem, model MPS; – sofer : pe timp de zi/noapte periscop fix incalzit cu filtru anti-laser si aparatura de vedere pe timp de noapte de tip pasiv; – echipaj periscoape fixe, incalzite cu filtru anti-laser; – turela pe timp de zi / noapte camera CCD cu display pentru; – operator,protejata prin blindaj, telemetru laser / camera termala fara racire.
Alte echipamente specifice: – sistem de avertizare la iluminarea laser si radar SAM; – troliu hidraulic. Motor: – tip diesel euro 3; – puterea specifica 20,3 cp/t; -puterea maxima 285 cp; -cuplu maxim 970 nm;- cutie de viteza automata. Performante: – Vmax. pe sosea 100 km/h;- Vmax. pe apa 10 km/h; -trece pante longitudinala max 32 grade; – trece panta transversala max 25 grade; – raza minima de viraj, pe axa unei roti ext 13200 mm; -trece sant latime maxima de 2 m; -trece banchete inalte de 0,5 m; -raza de actiune 700 km. Sistem de mascare: -instalatie lansare grenade fumigene corelat cu sistemul de avertizare la iluminarea laser si radar.

DOTAREA TRUPELOR DE USCAT (varianta oficiala)

Transportorul Piranha III C

Piranha III C este vehiculul de lupta blindat pe roti intrat in dotarea batalioanelor de infanterie din Fortele Terestre. Produs in Elvetia, Piranha III C are un design deosebit, cu o protectie balistica variabila crescuta, blindaj performant si dotat cu kituri de protectie impotriva minelor si a armelor de nimicire in masa. Inzestrat, ca armament, cu o mitraliera de cal. 12,7mm, Piranha III C poate executa cu succes misiuni in teatrele de operatii acolo unde militarii romani desfasoara misiuni de stabilitate si in sprijinul pacii.

gepardComplexul antiaerian autopropulsat „GHEPARD”

GHEPARD-ul este un sistem de artilerie antiaerian blindat, autonom, autopropulsat, cu mobilitate ridicata, care poate executa misiuni de lupta in orice conditii meteorologice, ziua si noaptea si in conditii de bruiaj radioelectronic. Misiunea sa tactica este angajarea luptei impotriva avioanelor si elicopterelor care ataca prin surprindere, la joasa inaltime, cat si impotriva blindatelor. Datorita mobilitatii ridicate si timpului foarte scurt de reactie, acest sistem poate asigura protectia in campul de lupta, in special a unitatilor blindate.
Complexul antiaerian GHEPARD este din punct de vederea al performantelor mobilitatii, puterii de foc si preciziei, superior multor sisteme similare realizate pe plan mondial, fiind deservit de personal militar pregatit in Germania. Logistica si mentenanta produsului este organizata conform cerintelor si standardelor NATO, fiind deplin compatibila cu acestea.
Caracteristici tehnico-tactice: – distanta de observare a radarului de cautare: 15 km; – distanta de observare a radarului de urmarire: 13 km; – calibrul tunurilor: 35 mm; – cadenta de tragere: 550 lov/min/tun; – viteza tintei combatute in urmarire: max. 300 m/s; – distanta eficace de tragere: 3500 m; – viteza maxima a tintei combatute: 300 m/s; – echipaj: 3 militari; – viteza max. de deplasare pe sosea: 65 km/h; – panta max. abordabila: 6%; – viteza initiala a proiectilelor: 1175 m/s.

hmwv1113HMMWV M-1113

Vehiculul pe roti multirol de mare mobilitate cu un design revolutionar, HUMVEE-ul M1113 intrat in dotarea fortelor pentru operatii speciale. Masina de lupta este de tip usor, cu grad mare de mobilitate. Este echipata cu un motor puternic pe motorina, cu transmisie automata.
HUMVEE-urile se deplaseaza pe toate categoriile de drumuri, in toate tipurile de teren, de la jungla la desert, in orice conditii de vreme si temperatura, avand o eficienta deosebita in teren accidentat. Se remarca prin durabilitate, mobilitate, eficienta si o geometrie unica, putand actiona pentru perioade lungi de timp cu o minima mentenanta. Blindajul este din kevlar capabil sa reziste la exploziile dispozitivelor electronice improvizate si armamentului de infanterie de calibru mic. Lungimea autovehicolului este de 5 m, inaltimea de 1,93 m si latimea de 2,12 m. Greutatea totala a autovehiculului este de 5216 kg avind o sarcina utila de 2313 kg.
Are o putere de foc sporita. Pe HMMWV M-1113 se pot monta mitraliere de calibre diferite specifice misiunilor pe care le au de indeplinit. In acest vehicul pot fi transportati 4 militari echipati de lupta. Este fabricat in SUA. A intrat in productie in anul 1995.

hmwv1114HMMWV M-1114

Vehiculul pe roti multirol de mare mobilitate este o masina de lupta de tip usor, cu grad mare de mobilitate. Este echipata cu un motor puternic pe motorina, cu transmisie automata.
HUMVEE-urile se deplaseaza pe toate categoriile de drumuri, in toate tipurile de teren, de la jungla la desert, in orice conditii de vreme si temperatura, avand o eficienta deosebita in teren accidentat. Se remarca prin durabilitate, mobilitate, eficienta si o geometrie unica, putand actiona pentru perioade lungi de timp cu o minima mentenanta. Usor blindata, cu o combinatie de otel si kevlar, geamurile au o grosime de aproximativ 10 cm si sunt capabile sa reziste la exploziile dispozitivelor electronice improvizate si armamentului de calibru mic. Lungimea autovehiculului este de 4,84m, inaltimea de 1,93m si latimea de 1,82m. Greutatea totala a autovehiculului este de 4447 kg avand o sarcina utila de 1043 kg.
Are o putere de foc sporita. Pe HMMWV M-1114 se poate monta mitraliera, instalatie lansare de rachete antitanc si aruncator de grenade antitanc. In acest vehicul pot fi transportati 4 militari echipati de lupta. Este fabricat in SUA. A intrat in productie in anul 1995.

uro-vamtacVehiculele de lupta pentru operatii speciale tip URO VAMTAC

Vehicul neblindat pentru operatii speciale, Uro Vamtac, este un mijloc modern de lupta foarte mobil, intrat in 2005 in inzestrarea Fortelor pentru Operatii Speciale ale Armatei Romaniei. Face parte din familia de vehicule militare de clasa medie care in varianta blindata poate constitui o optiune foarte potrivita pentru indeplinirea misiunilor in teatrele de operatii. Este fiabil, robust, usor si rapid. Este special conceput si foarte eficient in zone macroclimatice foarte calde. Este usor de folosit in teren accidentat, avand o capacitate mare de trecere, chiar daca o singura roata are aderenta. Are o putere de foc sporita; pe el se pot monta mitraliera, instalatie lansare de rachete antitanc si aruncator de grenade antitanc. In acest vehicul pot fi transportati 4 militari echipati de lupta.
Vehiculul are montat echipament modern de comunicatii, constand in statii radio Panther. Poate atinge o viteza de pana la 135 Km/h, o caracteristica foarte buna pentru un vehicul din aceasta clasa. Are un motor de tip Steyr cu o putere de 188 CP, 6 cilindrii in linie si un consum relativ redus – 15 l/100 Km. Cutia de viteze este automata. Beneficiaza de o usoara protectie balistica, datorita formei plane si cu imbinari rectilinii a caroseriei si poate fi parasutabil fara demontarea unor elemente de caroserie. Este fabricat in Spania. A intrat in productie in anul 1995.

jderulMasina de lupta a infanteriei M.L.I. – 84 M „Jderul”

Masina de lupta a infanteriei 84 M – „Jderul” este un autovehicul de lupta blindat, amfibiu, pe senile. Asigura transportul protejat al grupei de infanterie si ducerea lupei de catre aceasta. Nimiceste forta vie a inamicului si angajeaza lupta cu vehiculele blindate. De asemenea, contribuie la combaterea tintelor aeriene. Se foloseste si la executarea de lovituri in dispozitivul inamic. Uneori executa misiuni specifice vanatorilor de munte.
Masina de lupta are mare putere de foc avand in inzestrare un tun de calibru 25 mm., o mitraliera cal. 7,62 mm si este echipata cu aparatura performanta de vedere si conducere pe timp de noapte permitand executarea de misiuni in conditii de timp nefavorabil.

zimbruTransportorul amfibiu blindat B 33 Zimbru

T.A.B. B 33 Zimbru este un autovehicul de lupta blindat, amfibiu pe roti. Are un echipaj de lupta format din 10 oameni carora le asigura transportul protejat. Caracteristicile tehnico-tactice il recomanda ca o masina de lupta fiabila fapt dovedit in teatrele de operatii unde a fost si este folosit de catre batalioanele de infanterie din Fortele Terestre. Este inzestrat cu o mitraliera cal. 14,5 mm si o mitraliera cal. 7,62 mm. Are de asemenea un sistem de lansare a grenadelor fumigene compus din 6 instalatii ce ajuta la mascarea acestuia. Poseda si un sistem de protectie contra armelor de distrugere in masa. Poate fi transportat aerian cu avioane de tip AN – 22, IL – 76 si C – 130.
Caracteristici tehnico-tactice: – masa de lupta: 14.000 kg.; – armament: mitraliera calibrul 7,62 mm, mitraliera calibrul 14,5 mm; – protectie: blindaj impotriva gloantelor calibrul 14,5 mm; – motor: Diesel, 280 CP; – raza de actiune: 700 km.

Instalatia de lansare CA – 95

Instalatia de lansare CA – 95 cu patru rachete antiaeriene are o mare putere de foc, mobilitate ridicata si o mare autonomie de deplasare. Executa foc asupra tintelor aeriene care evolueaza la inaltimi mici sau care ataca prin surprindere. Complexul antiaerian CA – 95 poate lucra in orice conditii de timp sau anotimp. Racheta este de tipul trage si uita cu autodirijare in gama undelor infrarosii si in spectrul undelor luminoase, avand o precizie si o eficacitate foarte ridicata.
Caracteristici tehnico-tactice: – inaltimea tintei combatute: 30 – 3500 m; – distanta maxima eficace de tragere: 4200 m; – distanta maxma de tragere: pe tinta „se duce” cu 220m/s si „vine” cu 310m/s; – tipul CAD (cap de autodirijare): pasiv, optic, cu camp ingust de vedere.

Omorati sau raniti in cosciugele de fier

Misiunile „Enduring Freedom” si ISAF – AFGANISTAN

11 noiembrie 2003 – Sublocotenentii (pm) Iosif-Silviu Fogorasi si Mihail-Anton Samuila au fost impuscati, in urma unui atac asupra transportorului amfibiu blindat in care se aflau. Au fost decorati cu Ordinul „Virtutea Militara” in grad de Cavaler, cu insemn de razboi.
24 aprilie 2005 – Sublocotenentul (pm) Narcis Sonei a decedat pe timpul desfasurarii unei misiuni de patrulare, cand TAB-ul in care se afla a trecut peste un dispozitiv explozibil improvizat ceea ce a declansat detonarea munitiei din interiorul transportorului. Militarul a fost decorat cu Ordinul „Virtutea Militara” in grad de Cavaler, cu insemn de razboi.
20 iunie 2006 – Sublocotenentul (pm) Ionel Gheorghita Dragusanu si-a pierdut viata in timpul unei misiuni de patrulare. Transportorul in care se afla a trecut peste un dispozitiv explozibil improvizat. A fost decorat cu Ordinul National „Steaua Romaniei” in grad de Cavaler pentru militari, cu insemn de razboi.
6 septembrie 2007 – Sublocotenentul (pm) Aurel Marcu a cazut la datorie pe cand executa o misiune de patrulare, TAB-ul in care se afla trecand peste un dispozitiv explozibil improvizat. A fost decorat cu Ordinul National „Steaua Romaniei” in grad de Cavaler pentru militari, cu insemn de razboi.
20 martie 2008 – Sublocotenentul (pm) Ionut Cosmin Sandu a cazut la datorie pe cand executa o misiune de patrulare, HUMVEE-ul in care se afla a trecut peste un dispozitiv explozibil improvizat. A fost decorat cu Ordinul National „Steaua Romaniei” in grad de Cavaler pentru militari, cu insemn de razboi.
13 iunie 2008 – Sublocotenentul (pm) Claudiu Marius Covrig si-a pierdut viata in timpul unei misiuni de patrulare pe Autostrada A1 (Qalat-Kabul). Transportorul amfibiu blindat, in care se afla, a fost atacat de fortele insurgente. A fost decorat cu Ordinul National „Steaua Romaniei“ in grad de Cavaler pentru militari, cu insemn de razboi.
31 august 2008 – Sublocotenentul (pm) Dragos Traian Alexandrescu si-a pierdut viata in timpul unei misiuni de patrulare pe Autostrada A1 (Qalat-Kabul). Transportorul amfibiu blindat, in care se afla, a trecut peste un dispozitiv improvizat. A fost decorat cu Ordinul National „Steaua Romaniei” in grad de Cavaler, cu insemn de razboi.
26 februarie 2009 – Sublocotenentul (pm) Claudiu Chira a cazut la datorie intr-o misiune de patrulare pe Autostrada A1 (Qalat-Kabul). Autovehiculul de tip HUMVEE, in care se afla, a trecut peste un dispozitiv improvizat. A fost decorat cu Ordinul National „Steaua Romaniei” in grad de Cavaler, pentru militari, cu insemn de razboi.
3 aprilie 2009 – Maiorul (pm) Tiberius-Marcel Petre si-a pierdut viata in timpul unei misiuni de interventie rapida in sprijinul unei subunitati aliate atacate de insurgenti. A fost decorat cu Ordinul National „Steaua Romaniei” in grad de Cavaler, cu insemn de razboi.
7 aprilie 2009 – Maiorul (pm) Iuliu-Vasile Unguras a cazut la datorie in timpul unei misiuni de patrulare pe autostrada Kandahar-Kabul. Autovehiculul in care se afla a trecut peste un dispozitiv exploziv improvizat. A fost decorat cu Ordinul National „Steaua Romaniei” in grad de Cavaler, cu insemn de razboi.
23 februarie 2010 – Sublocotenentul (pm) Florin Badiceanu a cazut la datorie in timpul unei misiuni de patrulare pe autostrada Kandahar-Kabul. Autovehiculul in care se afla a trecut peste un dispozitiv exploziv improvizat. A fost decorat cu Ordinul National „Steaua Romaniei” in grad de Cavaler, cu insemn de razboi.
12 mai 2010 – Sublocotenentul (pm) Valerica Leu a cazut la datorie in timpul unei misiuni de interventie pentru securizarea unei cai de acces pe autostrada A1 (Qalat-Kabul). A fost decorat cu Ordinul National „Steaua Romaniei” in grad de Cavaler, pentru militari, cu insemn de razboi.
23 iunie 2010 – Sublocotenentul (pm) Dan Ciobotaru si sublocotenentul (pm) Paul Caracuda si-au pierdut viata in timpul unei misiuni de lupta pe autostrada A1 Kabul-Kandahar. Autovehiculul de tip HUMVEE in care se aflau a fost atacat cu un dispozitiv exploziv improvizat, actionat de la distanta. Au fost decorati cu Ordinul National „Steaua Romaniei” in grad de Cavaler, cu insemn de razboi, pentru militari.
1 octombrie 2010 – Sublocotenentul (pm) Marius Florin Sfeches si sublocotenentul (pm) Cristian-Petru Filip au cazut la datorie, in timpul executarii unei misiuni in Afganistan, in urma unui atac cu un dispozitiv exploziv improvizat asupra vehiculului HUMVEE in care se aflau. Au fost decorati cu Ordinul National „Steaua Romaniei” in grad de Cavaler, cu insemn de razboi, pentru militari.

Misiunile „Iraqi Freedom” si „Antica Babilonia” – IRAK

27 aprilie 2006 – Sublocotenentul (pm) Bogdan Valerian Hancu a cazut la datorie in timpul executarii unei misiuni de monitorizare si antrenare a politiei irakiene. In urma exploziei dispozitivului explozibil improvizat, autovehiculul in care se afla a fost incendiat. A fost decorat cu Ordinul National „Steaua Romaniei” in grad de Cavaler pentru militari, cu insemn de razboi.
21 septembrie 2007 – In timp ce se afla intr-o misiune de patrulare, TAB-ul a trecut peste un dispozitiv explozibil improvizat, sublocotenentul (pm) Ioan Grosaru pierzandu-si viata. A fost decorat cu Ordinul National „Steaua Romaniei ” in grad de Cavaler pentru militari, cu insemn de razboi.

Alti 67 militari au fost raniti in aceste teatre de operatii intre anii 2000-2010.

AFGANISTAN

24 aprilie 2005 – Maiorul Marius Dana a fost ranit, in timpul unei misiuni, in urma rasturnarii autovehicului in care se afla.
24 aprilie 2005 – Segentii Gabriel Hanganu si Adrian Dogaru au suferit arsuri de gradul I si II pe timpul executarii unei misiuni de patrulare in Kandahar. TAB-ul a trecut peste un dispozitiv explozibil improvizat, deflagratia declansand detonarea munitiei din interiorul transportorului.
31 martie 2006 – Maiorul Catalin Ticulescu si plutonierul adjutant Florin Bolovan au fost raniti in urma declansarii unui dispozitiv exploziv improvizat, pe cand executau o misiune de patrulare la sud-est de baza din Kandahar.
20 iunie 2006 – Sublocotenentul Dinu Razvan Manoila, plutonierul Iosif-Adrian Luca-Micu, sergentii Costinel Valerica Slaniceanu si Laurentiu Serban, in timp ce executau o misiune de patrulare, au fost raniti in urma declansarii unui dispozitiv explozibil improvizat.
19 iunie 2006 – Pe cand se inapoia de la sala de mese, la intrarea in tabara romaneasca a avut loc explozia unei rachete in urma careia maiorul Ion Stanciu a fost ranit la picior.
23 iunie 2007 – Sergentul Gabriel Cretu a fost ranit de suflul exploziei unei incarcaturi de aruncator de grenade care i-a provocat un traumatism in zona capului.
29 aprilie 2007 – Sergentul major Marian Constantin a fost ranit in timpul unei misiuni de lupta.
1 august 2007 – Sergentul major Ionel-Sorinel Berchetaru a fost ranit in urma unui atac indirect cu mortiere executat de catre insurgenti.
6 septembrie 2007 – Locotenentul Nicolae Grigore, sergentul major Mircea Daniel Solomon, fruntasul Alex-Octavian Zafiu si sergentul major Marius Enescu au fost raniti pe timpul desfasurarii unei misiuni de interventie in provincia Zabul.
12 martie 2008 – Plutonier Constantin-Mihai Zbughea, caporal Gheorghe Ionel Vasluianul, caporal Gheorghe Dan Hamza, militari romani din Batalionul 300 Infanterie „Sfantul Andrei“, dislocat in Afganistan, au fost raniti la sud de Qalat. Militarii executau o misiune de patrulare pe autostrada Qalat-Kandahar, cand transportorul amfibiu blindat in care se aflau, a trecut peste un dispozitiv exploziv improvizat.
20 martie 2008 – Caporal Silviu Atanasiu a fost ranit la Zabol, cand HUMVEE-ul in care se afla a trecut peste un dispozitiv exploziv improvizat.
13 iunie 2008 – Sublocotenentul Marius Vasile Apostol, sergentul major Daniel Dumitru Drugan si caporalul Marius Barbu au fost raniti pe cand executau o misiune de patrulare pe Autostrada A1 (Qalat-Kabul).
31 august 2008 – Sergentul major Irinel Gheorghe Matei, fruntasul Bogdan Dumitru Angelescu, soldatul Marius Dumitru Mihai si soldatul Claudiu Ionut Butoi au fost raniti in timp ce executau o misiune de patrulare pe Autostrada A1 (Qalat-Kabul). Transportorul amfibiu blindat, in care se aflau, a trecut peste un dispozitiv improvizat. Au fost decorati cu Ordinul National „Serviciul Credincios” clasa a II-a, cu insemn de razboi.
3 ianuarie 2009 – Soldatul voluntar Nicolae Paraschiva a fost ranit in timp ce executa o misiune de interventie rapida pe Autostrada A1 (Qalat-Kabul). Autovehiculul de tip Humvee (HMMWV), in care se afla a trecut peste un dispozitiv exploziv improvizat.
9 ianuarie 2009 – Locotenent-colonelul Augustin-Nicusor Pegulescu a fost ranit in timp ce se afla intr-o misiune de recunoastere la 50 km de baza Lagman. Autovehiculul blindat american, in care se afla a trecut peste un dispozitiv exploziv improvizat.
7 aprilie 2009 – Sergentul Csaba-Attila Orban, caporalul Adrian-Gabriel Cretu, caporalul Eugen Vargau si fruntasul Madalin Lungu au fost raniti in timp ce executau o misiune de patrulare pe Autostrada Kandahar-Kabul. Prin Decret prezidential sergentul Csaba-Attila Orban a fost decorat cu Medalia Nationala „Serviciul Credincios” clasa a II-a, cu insemn de razboi, iar caporalii Adrian-Gabriel Cretu si Eugen Vargau si fruntasul Madalin Lungu cu Medalia Nationala „Serviciul Credincios” clasa a III-a, cu insemn de razboi.
19 iulie 2009 – Sergentul Florin Emil Cojocaru si caporalul Gheorghita Paval au fost raniti, in baza militara romana din Qalat, in urma unui atac insurgent cu rachete si armament portabil de infanterie.
5 septembrie 2009 – Fruntasii Constantin Buturuga si Florin Drehluta au fost raniti in urma unui atac insurgent cu aruncatoare de grenade si armament portabil de infanterie produs intr-o baza militara aflata la 60 km de Qalat.
30 septembrie 2009 – Plutonierul Danut Buzatu, caporalul Ionut Bogdan Ciubotaru si fruntasii Ionut Dumbrava si Emanuel Cornel Berdei au fost raniti in timp ce executau o misiune de patrulare pe autostrada Kandahar-Kabul. Autovehiculul Humvee, in care se aflau, a trecut peste un dispozitiv exploziv improvizat.
20 noiembrie 2009 – Sergentul major Cristian Mostoc si sergentii Bertoni Marius Taifas si Marian Muscaloiu au fost raniti in urma unui atac cu racheta ce a avut loc in Kandahar.
24 ianuarie 2010 – Plutonierii-majori Sergiu Hulpoi si Mihai Paduraru au fost raniti in urma unui atac cu racheta in baza militara din Kandahar.
19 februarie 2010 – Plutonierul Eugen Manaila a fost ranit in timp ce executa o misiune de patrulare pe autostrada Kabul-Kandahar. Autovehiculul Humvee, in care se afla, a trecut peste un dispozitiv exploziv improvizat.
23 februarie 2010 – Fruntasul Zamfir Marian a fost ranit in timp ce executa o misiune de patrulare pe autostrada Kabul-Kandahar. Autovehiculul Humvee, in care se afla, a trecut peste un dispozitiv exploziv improvizat.
7 aprilie 2010 – Plutonierul Eugen Ionel Bida a fost ranit in timp ce executa o misiune de patrulare in provincia Zabul. Echipa mixta romano-afgana din care facea parte a fost atacata de insurgenti la 40 km N-V de Qalat. Ministrul Apararii Nationale i-a conferit Emblema de Onoare a Armatei Romaniei.
24 aprilie 2010 – Fruntasul George Tircomnicu a suferit o contuzie la cap pe timpul executarii unei misiuni pe autostrada Kandahar-Kabul. Coloana mixta de autovehicule a fost atacata cu un dispozitiv exploziv improvizat.
1 octombrie 2010 – Caporalul Vasile Zbanca a fost ranit in urma unui atac cu un dispozitiv exploziv improvizat asupra vehiculului HUMVEE pe timpul executarii unei misiuni in Afganistan.

IRAK

16 februarie 2004 – Caporalul Florin Vuta a fost ranit de rasturnarea unei macarale in tabara din Al Hillah.
14 noiembrie 2004 – Locotenent-colonelul Ion Voicu a fost ranit usor in urma unui atac cu bombe executat asupra campului american „Victory”.
28 septembrie 2005 -. Datorita conditiilor de vizibilitate redusa, TAB-ul in care se afla plutonierul Marian Boboruta s-a rasturnat, militarul fiind ranit.
14 aprilie 2007 – Plutonierii Victor Cornel Giuseppi Petrila si Alexandru Toma Petre, caporalul Iacob Valentin Musca si fruntasul Dan Daniel Porumb au fost raniti pe cand se aflau in misiune de patrulare.
11 septembrie 2007 – Locotenent-colonelul Dorin Petrut si maiorul Iulian Daniliuc au fost raniti, primul la gamba piciorului stang, iar cel de-al doilea la omoplat, in urma unui atac cu o racheta executat asupra bazei Camp Victory.
21 septembrie 2007 – Plutonierul Danut Nicola, sergentul major Adrian Ilie Barbu, caporalul Sorin Catalin Popa, fruntasul Marius Traian Iovi si sergentul major Gabriel Badea au fost raniti in timp ce executau o misiune de patrulare. TAB-ul in care se aflau a fost avariat si a luat foc la deflagratia unui dispozitiv explozibil improvizat care a declansat, ulterior, detonarea munitiei din interiorul transportorului.

Share our work