Ambasadorul SUA in Bulgaria, victima gazelor de sist

Ambasadorul SUA in Bulgaria, victima gazelor de sist

Ambasadorul american în Bulgaria, James Warlick, va fi revocat înainte de expirarea mandatului său.
Casa Albă nu precizează care este motivul pentru schimbarea lui Warlick, dar potrivit unor surse diplomatice, citate de presa bulgară, este vorba de decizia recentă a Bulgariei de a interzice exploatarea gazelor de şist, ceea ce a afectat interesele gigantului american Chevron.
Ambasadorul american la Sofia, James Warlick, a criticat deja în repetate rânduri alungarea din ţară a unui mare investitor străin precum Chevron. Subiectul a fost abordat şi în cadrul vizitei secretarului american de stat Hillary Clinton la Sofia, care a avut loc la 5 februarie. Prin această decizie, Bulgaria a devenit a două ţară din Europa, după Franţa, în care extragerea gazelor de şist nu este permisă. Decizia survine şi în urma unor proteste de stradă organizate de diferite organizaţii pentru protecţia mediului.
La mijlocul lunii ianuarie, deputaţii bulgari au interzis exploatarea de gaze şi ţiţei prin fracturarea hidraulică a rocilor cu apă sau alte lichide cu presiune de peste 20 de bari. Decizia parlamentului de la Sofia precizează explicit că operaţiunile de prospectare şi extragere a gazelor de şist pe teritoriul ţării şi în zona bulgară a Mării Negre sunt interzise. Interdicţia completă a intervenit la o zi după ce guvernul de la Sofia şi-a revizuit propria decizie din luna iunie 2011, prin care a acordat companiei americane Chevron dreptul de a prospecta zăcămintele de gaze de şist din nord-estul ţării.
Preşedintele american Barack Obama şi-a anunţat intenţia de a o nominaliza pe Marcie Ries pentru postul de ambasador Statelor Unite în Bulgaria, informează site-ul oficial al Casei Albe. Marcie Ries este subsecretar de stat adjunct responsabil pentru politica în domeniul nuclear la Departamentul de Stat. Diplomat din carieră, Marcie Ries a fost ambasador american în Albania, precum şi consilier la ambasada Statelor Unite din Irak.

Share our work
Ambasadorul moldovean la Moscova vrea trupe rusesti in Transnistria

Ambasadorul moldovean la Moscova vrea trupe rusesti in Transnistria

Desi autorităţile de la Chişinău au declarat în mod public şi oficial că trupele ruseşti trebuie să plece, ambasadorul Republicii Moldova la Moscova, Andrei Neguţă, afirmă contrariul.
Retragerea înainte de termen a militarilor ruşi din Transnistria ar pune în pericol atât Republica Moldova, cât şi întreaga regiune, a declarat acesta, într-un interviu publicat luni de Itar-Tass. Diplomatul a afirmat că statutul pacificatorilor a fost criticat în presă, după ce, la 1 ianuarie, un soldat rus a împuşcat mortal un cetăţean al Republicii Moldova pe podul de la Vadul lui Vodă, zonă de securitate de pe Nistru. Mai multe voci de la Chişinău au cerut schimbarea formatului misiunii de pacificatori.
„La soluţionarea problemelor legate de prezenţa pe teritoriul ţării a unei părţi din armata a 14-a, trebuie evidenţiate două aspecte: există pacificatori care stau la punctele de trecere dintre cele două maluri ale Nistrului şi mai sunt cei care păzesc depozitele de lângă satul Cobasna. Principala întrebare care se pune – ce va fi dacă s-ar lua paza acestor depozite”, a afirmat Andrei Neguţă, pentru agenţia rusă de presă.

Pericol pentru R Moldova?

„În acest caz, pericolul pentru Republica Moldova şi pentru întreaga regiune va creşte. Mulţi propun să se acţioneze pe baza documentului semnat în 2009, potrivit căruia statutul forţelor de pacificare se va modifica după încheierea conflictului. În absenţa unor puncte de vedere comune ale părţilor, subiectul trebuie discutat şi trebuie identificată o soluţie”, a adăugat Neguţă.
În opinia lui Neguţă, problema principală este dată de necesitatea asigurării încrederii între cele două maluri ale Nistrului. În context, el a spus că formatul „5+2” este singurul viabil pentru reglementarea confictului. „Chişinăul propune Tiraspolului un statut foarte larg (o largă autonomie cu respectarea suveranităţii, independenţei şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova), fără precedent în lume, dar un acord va fi posibil doar în cazul în care se va stabili o relaţie de încredere între părţi”, a mai spus Andrei Neguţă.

Share our work
R Moldova – Turcia: Colaborare avansata pe segmentul militar

R Moldova – Turcia: Colaborare avansata pe segmentul militar

Cooperarea bilaterală pe segmentul militar dintre Republica Moldova şi Turcia este foarte avansată, afirmă ministrul Vitalie Marinuţa, care consideră că stadiul actual al relaţiilor în domeniul apărării va fi dezvoltat.
Ministrul Apărării din Republica Moldova, Vitalie Marinuţa, a primit vineri,la sediul Ministerului Apărării, vizita de lucru a ambasadorului Turciei la Chişinău, Mehmet Selim Kartal. Cu această ocazie, Marinuţa şi-a exprimat recunoştinţa pentru oportunităţile de perfecţionare profesională a militarilor Armatei Naţionale în instituţiile de profil din Turcia, în special în Centrul Regional de pregătire a Parteneriatului pentru Pace din Ankara.
Vitalie Marinuţa l-a felicitat pe diplomatul turc cu ocazia numirii în funcţie şi i-a urat succes în exercitarea mandatului său. De asemenea, ministrul Apărării a apreciat activitatea fostului ambasador turc în R. Moldova, care a contribuit în perioada mandatului său la o serie de activităţi importante pe dimensiunea bilaterală.
La rândul său, ambasadorul Turciei a declarat că pentru el este un privilegiu să deţină această funcţie în R. Moldova, iar Ankara va pleda şi în continuare pentru un parteneriat eficient cu R. Moldova. „Această întrevedere denotă deschiderea pe care o manifestă conducerea Ministerului Apărării faţă de colaborarea bilaterală. Consider că nivelul de cooperare poate fi dezvoltat pe diverse dimensiuni şi  sîntem dispuşi să identificăm mecanismele necesare pentru o cooperare mai dinamică în viitor”, a declarat Mehmet Selim Kartal.

Davutoglu, aşteptat la Chişinău

La începutul lunii martie, premierul Vlad Filat i-a dorit noului ambasador (acreditat în R. Moldova pe 3 februarie) bun venit şi succes în activitate. În cadrul întrevederii avute, Vlad Filat a menţionat că relaţiile dintre cele două state sunt foarte bune şi există perspectivă de dezvoltare a acestora în continuare. Prim-ministrul a salutat reluarea activităţii Comisiei interguvernamentale moldo-turce de colaborare economică, comercială şi tehnico-ştiinţifică. La ultima şedinţă a acesteia a fost abordat subiectul lansării rundei a treia a negocierilor pe marginea Acordului de Comerţ Liber între Turcia şi R Moldova pe produse industriale şi agricole.
Premierul a mai spus că la Chişinău este aşteptat în viitorul apropiat ministrul Afacerilor Externe al Turciei, Ahmet Davutoglu. “Noi avem aşteptări mari de la această vizită şi ne dorim ca în cel mai apropiat timp să fie semnate mai multe documente importante de colaborare între cele două state, printre acestea Declaraţia privind stabilirea unui Parteneriat strategic între Republica Moldova şi Turcia, dar şi Acordul privind abolirea reciprocă a vizelor, deoarece sunt în interesul cetăţenilor ambelor state”, a spus Vlad Filat.
Noul ambasador al Turciei în R. Moldova, are 54 de ani, este căsătorit şi vorbeşte fluent limbile engleză şi germană. Relaţiile diplomatice între R. Moldova şi Turcia au fost stabilite la 3 februarie 1993, iar Turcia este printre primii zece cei mai importanţi parteneri economici ai R. Moldova.

Share our work
Egiptul reactioneaza la raidurile din Gaza: Ambasadorul Israelului, la un pas de expulzare

Egiptul reactioneaza la raidurile din Gaza: Ambasadorul Israelului, la un pas de expulzare

Adunarea Poporului a cerut luni expulzarea ambasadorului Israelului la Cairo pentru a protesta faţă de raidurile israeliene criminale din Fâşia Gaza.
Deputaţii solicită „expulzarea din Egipt a ambasadorului israelian şi retragerea ambasadorului egiptean de la Tel Aviv”, potrivit unui text redactat de Comisia pentru afaceri arabe a Parlamentului şi adoptat în unanimitate de aleşi. Egiptul este prima ţară arabă care a încheiat un acord de pace cu Israelul, în 1979, dar relaţiile dintre cele două ţări au devenit tensionate după prăbuşirea regimului condus de Hosni Mubarak, alungat de la putere în februarie 2011 pe fondul unei revolte populare.
Adunarea Poporului rezultată în urma primelor legislative ce au avut loc după mişcările de protest este dominată de islamişti. Textul adoptat luni mai cere încetarea exporturilor de gaze naturale egiptene spre statul evreu. „Egiptul revoluţionar nu va fi niciodată prietenul, partenerul sau aliatul entităţii sioniste pe care o considerăm ca primul duşman al Egiptului şi al naţiunii arabe”, se afirmă în documentul amintit care mai propune guvernului de la Cairo „să revizuiască toate relaţiile şi acordurile încheiate cu acest duşman”. Consiliul Suprem al Forţelor Armate, care a preluat conducerea Egiptului după ce Mubarak a fost constrâns să demisioneze, a transferat Adunării Poporului puterea sa legislativă, dar rămâne singurul deţinător al puterii executive.
Trei palestinieni au fost ucişi luni, în cadrul unor noi raiduri israeliene asupra Fâşiei Gaza, de unde cel puţin 20 de rachete au fost lansate asupra sudului Israelului. Cel puţin 24 de palestinieni şi-au pierdut viaţa în operaţiuni israeliene similare lansate începând de vinerea trecută.

Share our work
Intalnire Vlad Filat – Mehmet Selim Kartal. R Moldova, partener strategic pentru Turcia

Intalnire Vlad Filat – Mehmet Selim Kartal. R Moldova, partener strategic pentru Turcia

Mehmet Selim Kartal a dat asigurări că Turcia consideră Republica Moldova un partener strategic, iar domnia sa este la Chişinău pentru a contribui la consolidarea relaţiilor dintre cele două state.  Prim-ministrul Vlad Filat a avut joi o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Turciei în Republica Moldova, Mehmet Selim Kartal.
Premierul i-a dorit noului ambasador, acreditat în R. Moldova pe 3 februarie, bun venit şi succes în activitate în ţara noastră. În cadrul întrevederii, Vlad Filat a menţionat că relaţiile dintre cele două state sunt foarte bune şi există perspectivă de dezvoltare a acestora în continuare. Prim-ministrul a salutat reluarea activităţii Comisiei interguvernamentale moldo-turce de colaborare economică, comercială şi tehnico-ştiinţifică. La ultima şedinţă a acesteia a fost abordat subiectul lansării rundei a treia a negocierilor pe marginea Acordului de Comerţ Liber între Turcia şi R Moldova pe produse industriale şi agricole.
Premierul a mai spus că la Chişinău este aşteptat în viitorul apropiat ministrul Afacerilor Externe al Turciei, Ahmet Davutoglu. „Noi avem aşteptări mari de la această vizită şi ne dorim ca în cel mai apropiat timp să fie semnate mai multe documente importante de colaborare între cele două state, printre acestea Declaraţia privind stabilirea unui Parteneriat strategic între Republica Moldova şi Turcia, dar şi Acordul privind abolirea reciprocă a vizelor, deoarece sunt în interesul cetăţenilor ambelor state”, a spus Vlad Filat.

Cooperare economică

Referitor la colaborarea economică, prim-ministrul de la Chişinău a precizat că volumul comerţului exterior cu Turcia în anul 2011 a fost de 440,3 mil. dolari SUA, dintre care exportul – 73,4 mil. dolari SUA, în creştere cu 8% faţă de anul 2010, iar importul – 366,9 mil. dolari SUA, mai mult cu 78% faţă de aceeaşi perioadă. Totodată, premierul a spus că Guvernul R Moldova optează pentru extinderea relaţiilor comerciale cu Turcia, în special la capitolul export. De asemenea, Vlad Filat a apreciat colaborarea în domeniul învăţământului, al transportului, dar şi acţiunile de sprijin ale autorităţilor turce în vederea integrării cât mai active a populaţiei găgăuze în societatea moldovenească.
Mehmet Selim Kartal a dat asigurări că Turcia consideră Republica Moldova un partener strategic, iar el este aici pentru a contribui la consolidarea relaţiilor dintre cele două state. Acesta a menţionat că există un mare potenţial care trebuie valorificat în cooperarea economică dintre cele două ţări.
„Pe parcursul activităţii mele aici mă voi strădui să conving cât mai mulţi oameni de afaceri turci să investească în Republica Moldova. Până la sfârşitul acestei luni un grup de investitori va veni la Chişinău pentru a se familiariza cu piaţa de aici”, a spus Ambasadorul turc. Mehmet Selim Kartal a mai menţionat că pe parcursul activităţii sale el va fi nu doar Ambasadorul Turciei în Republica Moldova, dar şi ambasador al Moldovei în Turcia.

Share our work