Dodon, referendum împotriva unirii cu România

Dodon, referendum împotriva unirii cu România

Igor Dodon mizează pe votul anti-românesc

Igor Dodon mizează pe votul anti-românesc

Președintele de la Chișinău, Igor Dodon, promite că după prezidenţiale va propune modificarea Constituţiei pentru a nu admite un referendum de unire cu România, relatează mass-media din stânga Prutului, preluată de agenția de presă KARADENIZ PRESS. Igor Dodon revine astfel la o idee pe care a mai lansat-o anterior în spaţiul public. Preşedintele consideră că articolul 142 din Constituţie trebuie exclus, pentru că acesta ar permite unioniştilor să organizeze un referendum de unire cu România, lucru care, în opinia lui Igor Dodon, nu există nicăieri în alt stat. De această dată, Igor Dodon promite că va propune Parlamentului modificarea Legii Supreme imediat după prezidenţialele din acest an.

Ofensivă electorală

Într-o clară declarație electorală destinată alegătorilor anti-români, Igor Dodon consideră că cei care cer lichidarea statului trebuie să fie pedepsiţi. Însă, preşedintele afirmă că acest lucru nu poate fi făcut atât timp cât Constituţia poate fi interpretată în cadrul unor procese de judecată internaţionale, dar şi de către unionişti, din cauza articolului 142, care le-ar permite cetăţenilor să promoveze mesajul unirii cu un alt stat, prin faptul că această chestiune poate fi supusă unui referendum, ceea ce înseamnă că este una legală. „Sunt sigur că poporul ne va sprijini. Putem organiza şi un referendum pe acest subiect”, a spus Igor Dodon la o ediţie specială de la Accent TV, post TV afiliat socialiștilor. El a mai adăugat că în politică nu trebuie să fie loc pentru cei care întreprind acţiuni „de distrugere a statalităţii”.

Obsesie cu repetiție

Ideea președintelui Republicii Moldova Igor Dodon nu este una nouă. Acesta a declarat în 2018, într-un interviu pentru Adevărul, că odată ce socialiştii vor obţine majoritatea parlamentară, se va recurge la amendarea articolului 142 din Constituţie. În 2015, Igor Dodon afirma pentru presa rusă că Partidul Socialiştilor, aflat la acea vreme în opoziţie, va propune Parlamentului amendarea articolului 142, lucru care nu s-a mai întâmplat.

Mass-media de la Chișinău menționează că articolul 142 din Constituţie menționează că: „Dispoziţiile privind caracterul suveran, independent şi unitar al statului, precum şi cele referitoare la neutralitatea permanentă a statului, pot fi revizuite numai cu aprobarea lor prin referendum”. Fostul preşedinte al Curţii Constituţionale din Republica Moldova Alexandru Tănase a declarat anterior că Legea Supremă permite moldovenilor lichidare statului. Astfel, Tănase confirmă îngrijorările lui Igor Dodon, care a propus modificarea Constituţiei, în aşa fel ca să nu fie posibilă lichidarea statului şi Unirea cu România. „Şi aici este decizia moldovenilor. Dacă moldovenii decid că acest stat nu mai are rost să-l păstreze din cauză că beneficiază doar elitele, dar nu şi ei, nu au decât să ia o decizie să lichideze acest stat. Constituţia moldovenească permite acest lucru. Dacă vor să-l păstreze, să fie buni şi să se implice. Să nu voteze idioţi, să se debaraseze de trecutul sovietic, să nu-şi păstreze reflecţiile staliniste, care au fost inoculate în mentalitate de-a lungul anilor. Să aleagă altceva care îi va duce în altă direcţie, altă paradigmă nu există”, a declarat Tănase. (N.G.)

Share our work
Justiția din Republica Moldova, decapitată prin demisie

Justiția din Republica Moldova, decapitată prin demisie

Fostul ministru al Justiției de la Chișinău, Alexandru Tănase, a demisionat în mod controversat

Fostul ministru al Justiției de la Chișinău, Alexandru Tănase, a demisionat în mod controversat

Ministrul moldovean al Justiţiei, Alexandru Tănase, a demisionat, duminică, în urma unor interceptări telefonice apărute în presă privind o discuţie între Tănase şi omul de afaceri Veaceslav Platon, condamnat ulterior în dosarul fraudelor din sistemul bancar moldovenesc, relatează site-ul Unimedia, preluat de agenția KARADENIZ PRESS.

„Am acceptat demnitatea de ministru al Justiţiei pentru a promova reforme pe domeniul justiţiei, fiind conştient de complexitatea şi dificultatea acestora. Nu mi-am propus nici pentru o clipă să mă implic în activităţi politice, cu atât mai mult n-am preluat portofoliul de ministru pentru a deveni ţintă electorală. Este în spiritul valorilor europene, ca orice funcţie de demnitate publică, să se bazeze mai întâi de toate pe încredere publică. Atunci când această încredere este periclitată, chiar şi de motive lipsite de pertinenţă, orice iniţiativă cât de bună ar fi, nu va da rezultatul scontat. Interesul personal nu poate fi pus deasupra interesului general. În acest context, am ajuns la concluzia ca cea mai potrivită soluţie în situaţia creată este să-mi prezint în zilele ce urmează, demisia din funcţia de ministru al Justiţiei, astfel încheindu-mi cariera publică”, a transmis Alexandru Tănase prin intermediul contului personal de Facebook.

Convorbiri dubioase

Alexandru Tănase renunţă la funcţia de ministru al Justiţiei la două luni după ce a fost instalat. Tănase a depus jurământul de învestire la 10 martie 2018, succedându-l pe Vladimir Cebotari.

Recent, presa de la Chişinău a publicat o presupusă interceptare telefonică a unei discuţii din anul 2015 între Alexandru Tănase, pe atunci preşedintele Curţii Constituţionale, şi fostul deputat şi bancher Veaceslav Platon. Pe un ton prietenesc, în limba rusă, cei doi au vorbit despre anumite hotărâri ale Curţii Constituţionale legate de sistemul bancar şi noile legi care oferă mai multă imunitate Băncii Naţionale. (N.G.)

Share our work
Chisinau. Ce conditii pune PL pentru alegerea presedintelui

Chisinau. Ce conditii pune PL pentru alegerea presedintelui

Partidul Liberal nu va vota preşedintele Republicii Moldova până acesta va semna un document politic prin care se va angaja să nu demită niciun ministru numit de liberali, a declarat, în cadrul unei emisiuni TV, liderul PL Mihai Ghimpu.
Potrivit lui Ghimpu, pentru a obţine susţinerea liberalilor, viitorul preşedinte se va angaja să nu demită niciun ministru numit de PL, dacă candidatura acestuia va fi înaintată doar de prim-ministru, fără acordul fracţiunii PL. „Nu este vorba de un document juridic, ci de unul politic „, a opinat Ghimpu. Preşedintele liberalilor a afirmat că ceilalţi doi lideri au discutat candidaturile pentru preşedinţie pe la spatele PL. „Dacă vrei să fie ales preşedintele, vii cu un candidat ca liberalii să nu poată să nu-l voteze. Veronica Bacalu poate să rămână candidat numai atunci când vine să se întâlnească cu noi, cum a venit Ion Ababii”, a spus liberalul.
”Alexandru Tănase ar fi cea mai potrivită candidatură, dar cine-l acceptă?”, a mai declarat liderul liberal Mihai Ghimpu la Pro TV Chişinău. În lista cu potenţiali candidaţi a liberalilor ar mai fi fostul ministru al Culturii, Ion Ungureanu, fostul preşedinte al Parlamentului, Alexandru Moşanu, deputatul român de origine basarabeană Tudor Panţâru.
În acelaşi timp, Ghimpu este de părerea că niciuna dintre aceste candidaturi nu ar fi acceptate de PLDM şi PD, şi cu atât mai mult de „neafiliaţi”, astfel îi numeşte el pe deputaţii din grupul Dodon. El a spus că persoanele propuse de Partidul Liberal nu vor fi acceptate la preşedinţie pentru că acestea au făcut parte din mişcarea de eliberare naţională fondată încă în 1988, din Frontul Popular. „Pentru că noi suntem alţii”, a precizat Ghimpu.
Luni seara, lideri AIE au anunţat că, până miercuri, Parlamentul ar putea stabili data algerilor prezidenţiale. Liberalii susţin că rămân pe poziţii şi nu vor vota data alegerilor până când nu va fi identificat un candidat care să fie susţinut de 62 de voturi.

Share our work
Sa fie mana Bruxelles-ului? Filat il scoate din cursa pe Bodiu si il sprijina pe Chirtoaca

Sa fie mana Bruxelles-ului? Filat il scoate din cursa pe Bodiu si il sprijina pe Chirtoaca

Victor Bodiu si Vlad Filat

Victor Bodiu si Vlad Filat

Lumea politica de la Chisinau a fost zguduita azi dimineata de un anunt surpriza facut de liderul PLDM. Astfel, premierul Vlad Filat a precizat ca partidul pe care il conduce isi retrage candidatul – Victor Bodiu – alegand, in schimb, sa sustina candidatul Partidului Liberal, actualul primar de Chisinau, Dorin Chirtoaca. Merita mentionat ca aceasta schimbare surprinzatoare vine in contextul in care personaje importante din cadrul PLDM – Alexandru Tanase, care a renunta la functia de ministru al Justitiei, alegand, in schimb, calitatea de membru al Curtii Constitutionale, si Mihai Godea, care a si anuntat ca va candida ca independent la primaria Chisinaului – au decis sa paraseasca formatiunea de peste Prut, acuzand conducerea de tendinte nedemocratice. Insa, cel mai important este ca, zilele acestea, Vlad Filat a participat la Bruxelles, la Conferinta de lansare a Forumului UE – Republica Moldova. Evenimentul a intrunit experti din Republica Moldova si Uniunea Europeana. Pe langa delegatia oficiala, la eveniment au fost prezenti mai multi reprezentanti ai organizatiilor neguvernamentale din Republica Moldova. Cu aceasta ocazie, Filat a spus ca sprijinul oferit de UE este o motivatie puternica pentru Alianta pentru Integrare Europeana, care si-a confirmat drept obiectiv prioritar integrarea europeana a R. Moldova. „Suntem constienti ca creditul de incredere acordat de UE trebuie sa fie valorificat de Guvern, prin implementarea reformelor de europenizare, atit de necesare tarii”, a declarat Vlad Filat. Ce se ascunde in spatele acestor declaratii, inca mai ramane de vazut. Dar, nu este exclus ca, vazand alterarea stabilitatii politice de la Chisinau, oficialii europeni sa-l fi convins pe Vlad Filat sa renunte la ambitiile sale si sa-l fi determinat sa incerce salvarea, pe ultima suta de metri, a Aliantei care poate mentine Republica Moldova pe linia integrarii europene.

Sprijin pentru Chirtoaca

PLDM si-a retras candidatul din cursa electorala pentru primaria capitalei si il va sustine pe actualul edil al capitalei Dorin Chirtoaca. Anuntul a fost facut vineri, in cadrul unui briefing, de catre liderul PLDM, Vlad Filat. Potrivit lui Filat, cita de presa de la Chisinau, lucrurile nu merg bine in AIE, iar atacurile si conflictele din ultimile luni ar putea arunca Moldova intr-un haos. „In urma ultimilor evaluari si din dorinta de a nu lasa capitala comunistilor, PLDM a luat o decizie strategica sa sustina candidatul AIE cel mai bine pozitionat. PLDM il va sprijini in cursa electorala pe Dorin Chirtoaca”, a spus Filat. El a adaugat ca aceasta decizie este una asumata si a fost sustinuta de intreaga echipa. „Nu este vorba de o cedare ci este un sacrificiu pentru a aduce linistea si cistigul alegerilor din primul tur”, a afirmat Filat. Liderul liberal democratilor a lansat un apel de solidarizare si catre ceilalti colegi din AIE. „Sper ca gestul va fi unul de mobilizare. In ceia ce priveste campania electorala noi vom munci pentru un scor bun pe tara”. Fostul candidat PLDM la primaria capitalei Victor Bodiu, prezent si el la eveniment, a spus ca nu este suparat pentru aceasta decizie si o sprijina sincer, iar in campanie va lucra pentru lista de consilieri. „Este un anunt despre viitorul Aliantei pentru Integrare Europeana. Voi fi scurt, pentru a nu lasa loc de interpretari. Lucrurile nu arata deloc bine in ce priveste viitorul AIE. Conflictele din AIE s-au transformat intr-un adevarat razboi intern, mai ales in campania pentru Chisinau. Toti am gresit in campanie. Ce este important, sa ne trezim la timp. Sa lasam orgoliile, sa aratam ca suntem responsabili, ca nu avem interese inguste de partid”, a precizat Vlad Filat, citat de unimedia.md. „Va spun aceste lucruri deoarece am fost tinta unei campanii murdare. Numai in ultima luna zeci de colegi din PLDM au fost incercati prin diferite metode si indemnati sa paraseasca PLDM. Astfel de actiuni, nu am mai intalnit, nici pana la, nici dupa ce comunistii cautau votul de aur in partidul nostru”, a punctat Filat. „Noi am decis sa le raspundem tuturor celor care ne ataca murdar, printr-un mare gest de generozitate politica, printr-un gest care sa salveze Moldova de revenirea PCRM la putere. Nu putem opri revenirea PCRM doar prin declaratii. Am luat o decizie strategica, nu una politica. Primaria trebuie sa fie castigata de candidatul AIE din primul tur. Avem semnale ingrijoratoare. Pentru binele Aliantei am decis sa-l retragem pe Victor Bodiu din cursa electorala si sa-l sustinem pe Dorin Chirtoaca – actualul primar al Capitalei”, a conchis Vlad Filat fara sa mai faca alte comentarii.

Share our work