Bucuresti. Irakian cu legaturi cu Al Qaeda, trimis in judecata

Bucuresti. Irakian cu legaturi cu Al Qaeda, trimis in judecata

qaidaProcurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism l-au trimis în judecată pe cetăţeanul irakian Al Dulaimi Ali Asae Mohamad, acesta fiind acuzat că a înlesnit intrarea şi ieşirea din România a cinci cetăţeni irakieni, ce au săvârşit acte teroriste în favoarea organizaţiei Al Qaeda.
Potrivit DIICOT, Al Dulaimi Ali Asae Mohamad va fi judecat pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 33 alin. 1 lit. c din Legea 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului. În sarcina lui Al Dulaimi Ali Asae Mohamad se reţine că, sub identitatea sa reală sau folosind identităţi fictive şi prin intermediul a patru societăţi comerciale, special constituite în acest scop, a înlesnit intrarea/ieşirea în/din România şi prelungirea dreptului de şedere în ţară a cinci cetăţeni irakieni, având cunoştinţă de împrejurarea că aceştia au sprijinit/săvârşit acte teroriste în favoarea organizaţiei teroriste Al Qaeda în Irak.
El a sprijinit intrarea pe teritoriul statului român a cetăţenilor irakieni Omar Farid Ahmed, Falah M. Salem, Aqeel Mohamed Dhuyab, Omar Kh. Assey şi Mutasier KH. Aassi, persoane cercetate sau urmărite penal pentru săvârşirea de acte de terorism în numele organizaţiei Al Qaeda în Irak. La acest moment, cetăţenii irakieni nu se mai află pe teritoriul României.
DIICOT precizează că Al Dulaimi Ali Asae Mohamad a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi trafic de migranţi, constând în aceea că, împreună cu alte persoane, a facilitat intrarea, şederea sau tranzitarea României, a peste 250 cetăţeni irakieni, fiind condamnat în primă instanţă la o pedeapsă de 4 ani şi 6 luni închisoare. Al Dulaimi Ali Asae Mohamad se află în mod ilegal pe teritoriul statului român, deşi prin dispoziţia organelor legale a fost declarat indezirabil în România.
Procurorii DIICOT au colaborat în această cauză cu autorităţile judiciare din Irak, Bulgaria, Ungaria şi Suedia. Cauza a fost instrumentată cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul DCCO – Serviciul de Combatere a Finanţării Terorismului şi Spălării Banilor, iar suportul informativ a fost asigurat de SRI.

Share our work
Belgradul deschide un nou front impotriva islamului radical din Balcani

Belgradul deschide un nou front impotriva islamului radical din Balcani

 

Novi Pazar, "capitala" terorismului islamic din Serbia

Novi Pazar, "capitala" terorismului islamic din Serbia

Zeci de persoane, cetateni sarbi, bosniaci si muntenegreni, au fost arestate, pe parcursul ultimelor zile, în cursul unor operaţiuni ale serviciilor secrete şi poliţiei sarbe, care a întreprins raiduri la zeci adrese din Novi Pazar, Sjenica şi Tutin în legatura cu atacul din ajun asupra Ambasadei americane din Sarajevo comis de un musulman radical sarb, relateaza mass-media belgradeana, citata de agentia de presa KARADENIZ PRESS. Totodata, Ministerul sarb de Interne a intensificat securitatea în faţa ambasadei americane de la Belgrad.
Melvid Iaşarevici, un wahhabit din Serbia care venise în vizita în Bosnia vecina, a tras vineri în ambasada americana din Sarajevo timp de jumatate de ora, cu un Kalaşnikov, înainte de a fi ranit şi arestat de forţele de ordine.
Vineri seara, Ministerul sarb de Interne a confirmat identitatea atacatorului, iar domiciliul acestuia din Serbia a fost percheziţionat vineri noaptea. Poliţia sarba a arestat sambata 12 persoane din Novi Pazar, oraşul cu o puternica prezenţa musulmana de unde provenea autorul atacului din Bosnia. Alte doua persoane au fost arestate la Tutin şi Sjenica, iar o alta persoana arestata este cetaţean bosniac. Poliţia a confiscat 18 computere şi laptopuri, aproape 1.800 de CD-uri, 30 de casete audio şi 50 de carduri SIM în timpul percheziţiilor. De asemenea, a confiscat o camera video cu 17 casete, cinci uniforme militare, trei cuţite mari, o sabie, cateva bate de baseball, precum şi material care descria şi promova ideologia radicala a mişcarii wahhabite, una dintre cele mai radicale ramuri ale islamismului.

Share our work
România, lagarul secret al CIA

România, lagarul secret al CIA

CIA, amenintata cu ancheta

CIA, amenintata cu ancheta

Consiliul Europei a acuzat România că a avut o închisoare secretă CIA timp de doi ani, unde a „găzduit” un aşa-numit „deţinut de mare valoare” (HVD), si anume Khalid Sheikh Mohammed, unul din organizatorii atacurile împotriva Statelor Unite din data de 11 septembrie 2011. România a fost de asemenea complice în detenţiile secrete ale CIA. Un sit negru CIA a fost deschis lângă Bucureşti pe 23 septembrie 2003, imediat după închiderea locaţiei secrete în Polonia. Este cunoscut faptul că cel puţin unul dintre „deţinuţii de mare valoare” din Polonia a fost livrat direct la Aeroportul Băneasa, în miez de noapte. Operaţiunile CIA au continuat în România timp de peste doi ani.
Raportul se referă la închisoarea denumită Britelite de CIA. Consiliul Europei a „dojenit” România că nu vrea să investigheze cazul. „Din păcate, autorităţile române nu au dat dovadă de voinţă adevărată de a investiga tot adevărul despre ceea ce s-a întâmplat pe teritoriul românesc. Singurul răspuns oficial a fost «negare», susţinută de un raport al Senatului, care a respins toate acuzaţiile. O anchetă de urmărire penală, sau o anchetă publică, nu mai poate fi evitată.”
De-a lungul timpului, România a negat în repetate rânduri prezenţa închisorilor secrete. Până la această oră nu a apărut nici o reacţie oficială la ultimele acuzaţii.

Ancheta pentru CIA

Comisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei, Thomas Hammarberg, îndeamnă Lituania, Polonia şi România să-şi clarifice rolurile în cadrul programului CIA de ‘detenţie şi tortură în secret’ împotriva suspecţilor de terorism, transmite luni Associated Press, potrivit Agerpres. Responsabilul CoE a declarat luni că ‘daunele provocate sistemului nostru european de protecţie a drepturilor omului’ pot fi reparate doar dacă va fi restabilit întregul adevăr.
În anii 90, aminteşte AP, prin sute de zboruri secrete ‘de transfer extraordinar’ ar fi fost mutaţi deţinuţi între diferite închisori din străinătate conduse de CIA şi baza militară americană de la Guantanamo. Potrivit lui Hammarberg, metodele folosite în aceste închisori la interogatorii au ‘depăşit frecvent limita’ cruzimii şi torturii. Sunt imperative şi deja de multă vreme necesare anchete cu rezultate în legătură cu aceste situaţii, subliniază Hammarberg într-un comunicat preluat de AP.

Share our work
Razboiul CIA-FBI incinge mass-media internationala

Razboiul CIA-FBI incinge mass-media internationala

CIA isi curata imaginea publica

CIA isi curata imaginea publica

Agentia Centrala de Informatii (CIA) a SUA a cerut unui editor sa opereze modificari importante in memoriile unui fost agent FBI care a criticat rolul Agentiei inainte si dupa atentatele din 11 septembrie 2001, au anuntat surse oficiale americane, citate de mass-media internationala. In cartea care urmeaza sa apara luna viitoare, „The Black Banners: The Inside Story of 9/11 and the War Against Al Qaeda” (Steagurile negre: 11 septembrie si razboiul impotriva Al-Qaida vazute din interior), un fost agent FBI descrie experienta sa in cadrul campaniei antiteroriste. In cartea sa, Ali Soufan acuza CIA ca a pierdut o oportunitate de a impiedica atentatele de la 11 septembrie 2001 omitand sa transmita o serie de informatii despre teroristii-kamikaze care se antrenau in San Diego.

Ratiunile CIA

De asemenea, autorul critica publicitatea pe care CIA a facut-o in legatura cu arestarea lui Abu Zubaydah. Ali Soufan a mai acuzat CIA ca a cerut cenzurarea manuscrisului pentru ca ar critica Agentia. Insa un purtator de cuvant al CIA neaga acuzatiile, invocand ratiuni de securitate nationala.
Conform unor materiale aparute recent in mass-media de peste Ocean, atat FBI-ul, cat si CIA-ul si Casa Alba au primit informatii, fotografii si interceptari ale convorbirilor suspectilor din momentul in care acestia au sosit in SUA. Cu toate acestea, serviciile secrete americane nu au reusit sa conclucreze pentru a-i impiedica pe atacatori, aminteste publicatia Vanity Fair intr-o analiza despre ce si cum s-a intamplat inainte de 9/11. Osama ben Laden este, bineinteles, personaj principal. Prin asociere, o importanta deosebita este atribuita lui Mike Scheuer, agentul CIA insarcinat inca din 1996 cu urmarirea si prinderea sau uciderea acum defunctului sef al retelei teroriste Al-Qaeda.
Acum 15 ani ben Laden nu era vazut ca un inamic al democratiei si un geniu al terorismului global. Era descris de CIA doar ca un „finantator” al teroristilor. Asa ca ben Laden a devenit primul personaj pentru urmarirea caruia serviciul secret a infintat o statie speciala. Condusa, bineinteles, de Scheuer. Care rememoreaza: „Il regaseam pe ben Laden peste tot. Nu in persoana, dar prin banii, retorica si influenta lui, prin inregistrarile si pasapoartele sale. Asa ca ne-am decis sa aflam daca putea fi o amenintare”.

Alec Station

„Alec Station” – dupa cum fusese denumita statia anti-ben Laden, Alec fiind fiul lui Scheuer – era localizata foarte discret, intr-o cladire ocupata in mare parte de contractori ai Armatei. „Am inteles repede ce urmarea sa obtina ben Laden: arme de distrugere in masa”, a completat Scheuer. In 1998, el a trebuit sa insiste puternic pe langa superiorii sai pentru a-i face sa transmita catre persoanele cu putere de decizie informatii despre ben Laden si despre planurile sale de a obtine arme nucleare. Insa varful ierarhiei din CIA incepea deja sa-l considere pe Scheuer drept un isteric prevestea Apocalipsa. Si mai era ceva: „Majoritatea colaboratorilor mei erau femei. Sefii nu vedeau cu ochi buni femeile de succes”.

Neintelegeri fatale

Scheuer avea insa o problema de atitudine, dupa cum recunosc chiar si prietenii sai. „Era un tip bun, dar furios”, dupa vorbele unui fost oficial CIA. Poate aceasta latura a lui Scheuer a facut ca el si seful contraterorismului de la Casa Alba, Richar Clarke, sa nu se inteleaga tocmai bine. Lucru cu atat mai ciudat cu cat cei doi erau prinde singurii agenti pe care ii obseda ben Laden si inainte de 9/11. Deloc suprinzator, Scheuer nu se impaca nici cu agentii FBI.
Acestia s-au opus din start cooperarii cu Alec Station. Iar cel mai reticent era chiar seful contraterorismului din FBI, John O’Neill, un tip de „scoala veche”, caruia nu i-a luat mult sa devina un veritabli inamic pentru Scheuer. Intr-o adevarata ironie a sortii, O’Neill avea sa fie ucis chiar in atacurile de la WTC. Pana in acel moment insa, FBI-ul nu voia sa predea niciun document despre ben Laden CIA-ului si incerca chiar sa sterpeleasca ce putea atunci cand avea ocazia. Nici pistele pe care le identifica CIA-ul nu erau relevante pentru FBI.

„Atacuri inevitabile”

Asadar, puteau atacurile de la 11 septembrie 2001 sa fie evitate daca serviciile secrete americane ar fi colaborat intre ele? Documentul de 567 de pagini elaborat de Comisia 9/11 evita sa raspunda la aceasta intrebare. Au fost chiar voci care au afirmat ca, de fapt, atentatele erau inevitabile. „Puteam foarte bine sa mergem pe 10 septembrie sa vorbim cu Mohammed Atta (unul dintre atentatori). L-am fi intrebat de ce ia lectii de pilotaj. El ne-ar fi spus ca vrea sa devina pilot pentru EgyptAir. Era profesionist, nu are fi cedat interogatoriului nostru. Ar fi trebuit sa faca o greseala ca sa-l putem opri, dar nu a facut-o”, a precizat Michael Rolince, agent FBI din Washington.
„Daca i-am fi abordat pe atacatori inca din 2000, cand nici ei nu stiau inca ce plan are ben Laden, acestia ar fi parasit tara. Ar fi trimis ben Laden alti agenti in locul lor? Cred ca da!”, a adaugat si Mary Galligan, care a condus echipa antitero a FBI in vara lui 2001. In definitiv – conchid majoritatea oficialilor serviciilor secrete – 9/11 nu a insemnat un esec operational, ci unul de sistem. Aceasta teorie spune ca serviciile secrete nu aveau, in 2001, nici personalul, nici banii, nici mandatul si nici legile care sa le permita sa opreasca atacurile.

Atacul asupra WTC, prezis cu doua saptamani inainte

Mike Scheuer contrazice ferm argumentul anterior. El a aratat ca atacatorii au aparut de mai multe ori pe „radarele” serviciilor secrete, care nu au colaborat insa pentru a pune cap la cap informatiile despre acestia. Presedintele George W Bush si consilierul sau in probleme de securitate, Condoleezza  Rice, au afirmat atunci ca nimeni nu si-ar fi putut imagina ca atacatorii vor deturna avioane de pasageri pentru a le conduce direct in cladiri. Adevarul este insa ca acest scenariu fusese luat in calcul atat FBI.
Cu doua saptamani inainte de 9/11, in Minneapolis, un agent nu a fost lasat de superiori sa-l investigheze pe Zacarias Moussaoui, un francez cu origini marocane care fusese interceptat de FBI dupa ce oficialii unei scoli de pilotaj unde se inscrisese devenisera suspiciosi. „Vreau sa-l opresc! Omul acesta intentioneaza sa ia un avion si sa se izbeasca in World Trade Center!”, a transmis agentul din Minneapolis superiorilor sai.  Informatii care ar fi putut opri atentatele existau si in birourile „inteligentei” din Germania, Marea Britanie, Spania sau Golful Persic. Dar fie nu au ajuns in mainile potrivite, fie au fost ingropate in structura birocratica.

Celula europeana

De exemplu, in 1999, un agent din Germania a avut intentia de a-l interoga pe unul dintre atentatori, care facea atunci parte din acum cunoscuta celula de la Hamburg, un grup de islamisti radicali. Planul era ca acest grup sa fie monitorizat cu ajutorul microfoanelor ascunse, dar, si in acest caz, legislatia s-a opus. Agentii germani nu au putut sa convinga o comisie parlamentara sa aprobe genul acesta de monitorizare. S-a incercat si infiltrarea in grup, insa cand CIA-ul a fost solicitat sa ajute aceasta actiune, ar fi refuzat. Asadar, eforturile individuale aproape eroice ai unor agenti in a indentifica eventuali atentatori au fost irosite de rivalitati, certuri si mecanisme birocratice.

Sistemul, inca vulnerabil?

A fost, in fapt, esecul unui sistem de securitate care nu a reusit sa adapteze unui nou inamic si pericolului imens reprezentat de acesta. Lucrul tulburator si in zilele noastre este ca, dupa cum sustin multi experti din domeniu, 9/11 nu a reusit sa schimbe foarte mult acest sistem.
Unii agenti incepusera inca din anii ’90 sa refuze genul de operatiuni care ar fi putut descoperi repede personajele capabile sa finanteze si sa opereze celulele teroriste. „Nu vreau sa ma duc intr-o tara din Lumea a Treia pentru ca acolo pozitia standard este cea data de diaree”, ar fi raspuns la un moment dat un agent tanar. Acest gen de atitudine pornea si din capacitatea redusa a serviciilor secrete de a gasi oameni dedicati cauzei. In acelasi timp, pana in 1997, majoriatatea agentilor intre 40 si 48 de ani s-au retras, scarbiti de birocratia tot mai sacaitoare si de politica de angajare. In interiorul CIA, noii recruti erau invatati cum sa lucreze sub acoperire in cadrul ambasadelor europene, dar nu si cum sa se infiltreze in retelele teroriste.

CIA il gasise pe ben Laden in 1996

Chiar si asa, CIA-ul  a cel putin de doua ori foarte aproape de ben Laden. In 1996, Alec Station l-a identificat pe un anume Mr. Walker, intr-o ambasada din Africa. Jamal Ahmed al Fadl pe numele sau real, acest personaj devenise unul dintre oamenii care faceau afaceri pentru ben Laden, dupa ce acumulase ceva experienta in SUA, unde fusese recrutat pentru razboiul din Afganistan in anii ’80. Al Fadl a fugit in cele din urma in SUA pentru ca ben Laden aflase ca acesta isi insusise 100.000 de dolari din fondurile Al-Qaeda.
In acelasi an, CIA a dat chiar de ben Laden. Teroristul tocmai fugise in Afganistan din Sudan. O parte a familiei sale se stabilise la 20 kilometri de Kandahar, intr-o baza izolata. Cu 80 de cladiri din lut si beton, apartamente, o moschee si un centru medical, baza era protejata de paznici inarmati, de ziduri de 5 metri inaltime si de vecinatatea desertului. „Osama traia ca un mare om de afaceri. Isi lua micul dejun, dupa care isi pupa nevestele si conducea pana in oras, de unde se intorcea seara”, a relatat Scheuer.
Evident, planul de a-l prinde atunci pe ben Laden a esuat. Nici in prezent – spun cativa fosti agenti FBI si CIA – „inteligenta” din SUA nu stie cu mult mai multe despre Al-Qaeda decat stia inainte de 9/11.

Share our work
Axa Iran – al Qaida, denuntata de SUA

Axa Iran – al Qaida, denuntata de SUA

Republica Islamica Iran, acuzata de Statele Unite

Republica Islamica Iran, acuzata de Statele Unite

Statele Unite acuza, in premiera, Republica Islamica Iran, ca ar incerca sa formeze o alianta cu reteaua terorista al-Qaida pentru a permite acestei organizatii sa foloseasca teritoriul iranian pentru transferul fondurilor, armelor si combatantilor spre Pakistan si Afganistan, relateaza mass-media internationala. Departamentul american al Trezoreriei a prezentat rezultatele unei operatiuni care ar fi vizat o retea ce se ocupa cu transferul de fonduri provenind din Kuwait si Qatar, fiind depistati cel putin sase membri al-Qaida care ar fi organizat aceasta retea.
În acest context, Statele Unite au acuzat pentru prima data Iranul ca ajuta reteaua al-Qaida sa transfere fonduri, arme si combatanti pe teritoriul iranian. Actiunile Iranului ar avea loc in contextul in care Statele Unite au inceput retragerea trupelor din Irak si Afganistan, o acuzatie pe care regimul de la Teheran o respinge. „Iranienii permit folosirea teritoriului lor de aceasta retea”, acuza un oficial american de rang inalt.
La randul lor, oficiali de la misiunea iraniana la ONU din New York, citati de mass-media, au declarat ca acuzatiile Statelor Unite sunt „total lipsite de fundament”. „Republica Islamica Iran a fost ea insasi vizata de acte de terorism in urma carora sute de persoane si-au pierdut vietile”, a declarat Alireza Miryousefi, purtatoarea de cuvant a Misiunii iraniene la ONU.

Share our work