Hamas își deschide ambasadă pe lângă Emiratul Islamic taliban

Hamas își deschide ambasadă pe lângă Emiratul Islamic taliban

Hamas, mulțumit de victoria talibană

Hamas, mulțumit de victoria talibană

Oficiali ai Hamas efectuează o vizită la Kabul pentru a negocia deschiderea unei reprezentanțe a organizației pe lângă regimul taliban, au declarat surse din serviciile de securitate sudaneze. Informația nu a fost confirmată oficial de liderii Hamas ori ai regimului taliban, declară mass-media sudaneză. O parte din statele occidentale și-au suspendat operațiunile de evacuare ori le-au stopat complet.

Autoritățile de la Khartoum sunt îngrijorate de relansarea mișcărilor radicale islamiste în propria regiune, sub impulsul preluării puterii la Kabul de către talibani. Semnale similare au lansat majoritatea cancelariilor occidentale, îngrijorate că Afganistan poate deveni un refugiu pentru organizațiile teroriste din alte regiuni,

Felicitări teroriste

Mişcarea islamistă palestiniană Hamas, la putere în Fâşia Gaza, i-a felicitat anterior pe talibani pentru ‘victorie’, după ce aceştia au preluat din nou controlul în Afganistan.

Gruparea armată palestiniană, considerată teroristă de Israel, UE, SUA şi alte state occidentale, ‘felicită mişcarea talibanilor şi pe conducătorii săi curajoşi pentru această victorie, care este încununarea îndelungatei sale lupte în aceşti ultimi 20 de ani’.

Axa Gaza-Kabul

Hamas, mişcarea islamistă aflată la putere din 2007 în Gaza şi legată de mişcarea Fraţii Musulmani, a urat ‘poporului şi liderilor afgani să ajungă la unitate, stabilitate şi prosperitate’.
În opinia Hamas, ‘victoria’ talibanilor arată că ‘rezistenţa popoarelor, în fruntea cărora (se află) poporul palestinian în luptă, este menită victoriei’.

După două decenii de prezenţă militară occidentală, Afganistanul se află de duminică în mâinile talibanilor, care patrulează pe străzile din Kabul şi s-au instalat la palatul prezidenţial, după colapsul forţelor guvernamentale şi fuga din ţară a preşedintelui Ashraf Ghani.

Insurgenţii islamişti afgani lansaseră în mai o ofensivă în toată ţara, în timp ce Statele Unite şi NATO începeau retragerea forţelor lor militare. (K.P.)

Share our work
Erdogan, supărat pe talibani

Erdogan, supărat pe talibani

Armata turcă părăsește Kabulul

Armata turcă părăsește Kabulul

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan s-a declarat reticent ca talibanii să asigure securitatea aeroportului din Kabul, iar Turcia gestionarea sa. El a afirmat, afirmând că Ankara s-ar putea găsi într-o poziţie delicată în cazul unui nou atentat major.

Autoritățile de la Ankara intenționau se implice în securizarea şi gestionarea aeroportului din capitala afgană, cerând sprijinul altor state NATO. Turcia a demarat însă miercuri retragerea contingentului de soldați din Afganistan, semn al unei posibile abandonări de către Ankara a acestui obiectiv de securizare.

Negocieri fără rezultat

În această săptămână, Erdogan a declarat că Turcia a avut primele negocieri cu talibanii care, potrivit spuselor sale, vor să supervizeze securitatea aeroportului, permiţând în acelaşi timp ca Turcia să gestioneze logistica sa.

„Ce spun talibanii în legătură cu aeroportul? Ei spun: ‘Daţi-ne securitatea, iar voi exploataţi-l’. Cum am putea să vă încredinţăm securitatea?”, a declarat Erdogan, conform unor comentarii publicate duminică de mai multe media, printre care şi agenţia oficială de presă Anadolu.

„Să admitem că preluaţi în grijă securitate, însă atunci ce spunem lumii dacă acolo se va produce o nouă baie de sânge? Nu este simplu”, a adăugat el.

„În prezent, intenţionăm să ne menţinem prezenţa diplomatică”, a declarat el, adăugând că planurile sunt permanent actualizate în funcţie de situaţia securităţii.

Atentat sângeros

Peste o sută de persoane au murit, între care 13 soldaţi americani, în atentatul sinucigaş de joi revendicat de gruparea jihadistă Stat Islamic în faţa aeroportului din Kabul, un atac care a încetinit ritmul decolărilor înainte de data-limită fixată pentru marţi de preşedintele american Joe Biden pentru finalizarea evacuărilor.

Noi alertă de atentate complică aceste evacuări supervizate de forţele americane, în timp de preşedintele SUA, Joe Biden, a atras atenţia că un nou atac este extrem de probabil.

Turcia şi-a încheiat operaţiunea de evacuare şi a mutat ambasada, care a fost deplasată în incinta aeroportului, în locul său original, a declarat Erdogan.

„Avem pregătite toate planurile alternative necesare. Prioritatea este securitatea personalului nostru”, a spus el.(K.P.)

Share our work
Ucraina, pod aerian Kiev-Kabul pentru sute de evacuați

Ucraina, pod aerian Kiev-Kabul pentru sute de evacuați

Peste 400 de persoane au fost evacuate de avioane ucrainene din Kabul, a declarat Myhailo Podoliak, consilier în cadrul Administraței Prezidențiale de la Kiev. 3 avioane au fost folosite pentru deservirea podului aerian Kabul-Kiev, relatează agenția Glavkom.

Printre cei evacuați se numără cetățeni ucraineni, americani, precum și jurnaliști, a menționat Podoliak.

Ucraina nu a anunțat stoparea propriului proces de evacuare în data de 31 august, termen stabilit de Statele Unite și alte state occidentale. Din luna septembrie, orice evacuare va fi negociată cu regimul taliban.

Oficialii noii administrații de la Kabul au acuzat statele occidentale că evacuează, alături de proprii cetățeni, diferite categorii de specialiști. ONU a avertizat că statul musulman se va confrunta cu o foamete iminentă, cerând sprijin internațional pentru prevenirea unei catastrofe umanitare. (K.P.)

Share our work
Kremlinul, noi livrări de armament către Asia Centrală

Kremlinul, noi livrări de armament către Asia Centrală

Rusia exportă sisteme performante de armament în Asia Centrală

Rusia exportă sisteme performante de armament în Asia Centrală

Rusia a anunţat că va furniza armament şi elicoptere unor ţări din Asia Centrală, pe fondul temerilor legate de victoria talibanilor în Afganistan, relatează mass-media internațională. „Lucrăm deja la un număr de comenzi din partea unor ţări din regiune privind furnizarea de elicoptere ruseşti, arme de calibru mic şi sisteme moderne de protecţie a frontierelor”, a declarat Aleksandr Miheiev, directorul general al Rosoboronexport, societatea responsabilă cu exportul de armament în Rusia.

Îngrijorări regionale

Ţările din Asia Centrală, în special Uzbekistan şi Tadjikistan, care se învecinează cu Afganistanul şi care s-au confruntat cu atacuri jihadiste în anii 1990 şi 2000, exprimă temeri după revenirea talibanilor la putere.

Moscova, care consideră Asia Centrală ca făcînd parte din zona sa de influenţă şi dispune de baze militare în regiune, se teme de eventuale incursiuni ale jihadiştilor afgani, inclusiv „combatanţi deghizaţi în refugiaţi” pe teritoriul rus. Avântul traficului de opiu şi heroină este o altă sursă de îngrijorare a ţărilor din regiune.

Atitudine conciliantă

Rusia a adoptat o atitudine conciliantă faţă de talibani, recunoscîndu-le victoria şi invitînd la un „dialog naţional” pentru a forma un guvern reprezentativ. La rândul său, regimul taliban a precizat că nu amenință alte state din Asia Centrală. Asigurările talibane nu au reușit să liniștească apele politice complexe din regiune.

Cu toate acestea, după manevre militare comune desfăşurate de Rusia în Uzbekistan şi în Tadjikistan, noi exerciţii sînt preconizate pentru 7-9 septembrie în Kîrgîzstan între statele membre ale Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă (ODKB, acronim în limba rusă), o alianţă militară condusă de Moscova. Aceste manevre vor avea ca scop antrenamente pentru „distrugerea grupurilor armate ilegale care au invadat teritoriul unui stat membru al ODKB” ( Rusia, Belarus, Armenia, Kazahstan, Kîrgîzstan şi Tadjikistan), potrivit unui purtător de cuvînt al acestei alianţe de securitate regională, citat de Interfax. (K.P.)

Share our work
Talibanii sabotează vizita lui Merkel în Israel

Talibanii sabotează vizita lui Merkel în Israel

Cancelarul german Angela Merkel, piesă grea în politica europeană

Cancelarul german Angela Merkel, piesă grea în politica europeană

Cancelarul Angela Merkel, a decis, în contextul crizei din Afganistan, reprogramarea vizitei oficiale în Israel. Deplasarea oficială care urma să aibă loc în intervalul 28-30 august, anunţă Guvernul de la Berlin. Aceasta era ultima vizită oficială a cancelarului german, Merkel anunțându-și intenția de retragere după alegerile parlamentare germane din septembrie.

„Vizita cancelarului Germaniei în Israel, programată în perioada 28-30 august, a fost anulată, printr-o decizie luată în consultare cu premierul Israelului, în contextul actualelor evoluţii din Afganistan”, a declarat joi după-amiază Steffen Seibert, purtătorul de cuvânt al Guvernului Germaniei.

„Ambele părţi au stabilit ca vizita cancelarului Germaniei să fie reprogramată într-un moment viitor”, a precizat Steffen Seibert, conform unui comunicat citat de mass-media. Premierul Israelului, Naftali Bennett, se află în prezent în Statele Unite. Joi liderul de la Ierusalim s-a întâlnit cu preşedintele Joseph Biden. (K.P.)

Share our work