Anexa anti-comunista la Acordul de constituire a AIE

Anexa anti-comunista la Acordul de constituire a AIE

Liderii AIELiderii Alianţei pentru Integrare Europeană promit să semneze o anexă la Acordul de constituire a AIE prin care să refuze orice alianţă cu comuniştii.
Anunţul a fost făcut marţi de cei trei lideri, la finele şedinţei consiliului AIE, însă, aceştia au omis să precizeze şi când se va întâmpla acest lucru. Liderul liberal democraţilor, Vlad Filat, a spus că marţi s-a convenit asupra semnării unui document public, care va fi o anexă la Acordul de constituire a AIE. „Acesta nu este un document ce îl vizează numai pe Lupu, ci va fi semnat de toate partidele din AIE şi în acest document se vor găsi angajamente pentru componentele alianţei. Este evident că documentul trebuie să fie semnat până la 16 decembrie”, a precizat Filat.
Preşedintele PL, Mihai Ghimpu, a declarat că s-a convenit că toţi deputaţii AIE vor participa la alegerea şefului statului. „Am convenit şi mecanismul de participare la vot. Am discutat şi despre anexă. PL este gata să semneze orice document ce vine să consolideze poziţia AIE. Odată ce se cer nişte garanţii, noi vom semna, numai să nu fie cerinţe care să ducă la boicotarea alegerii preşedintelui”, a opinat Ghimpu.
Liderul PD, Marian Lupu, singurul candidat al AIE pentru funcţia de preşedinte al R. Moldova, a evitat să spună dacă a găsit voturi pentru a fi ales în funcţia de şef al statului. „Am discutat cu grupul Dodon şi discuţiile vor continua. Mâine voi avea o discuţie şi cu deputatul Mihai Godea şi există şanse pentru toate scenariile. S-a discutat şi despre anexă. Noi suntem disponibili să examinăm posibilitatea semnării, însă trebuie să fie un document echilibrat, care să vină cu un set de condiţii ce vizează relaţiile pe trilaterală”, a spus Lupu.
Liderul democraţilor a anunţat că deputaţii PD, pe 16 decembrie, vor face publice buletinele de vot. El a spus că nu ştie dacă colegii din AIE vor proceda la fel, însă, în caz contrar, ei ar putea fi bănuiţi că au deteriorat buletinele sau au votat împotriva candidatului Alianţei.

Share our work
SUA ajuta financiar R. Moldova pentru consolidarea institutiilor statului de drept

SUA ajuta financiar R. Moldova pentru consolidarea institutiilor statului de drept

Filat si ChaudhryGuvernul Republicii Moldova şi Guvernul Statelor Unite ale Americii au semnat vineri Acordul de Asistenţă pentru Programul de Consolidare a Instituţiilor Statului de Drept. Din partea Republicii Moldova Acordul a fost semnat de către Prim-ministrul Vlad Filat, iar din partea Statelor Unite ale Americii – de către Robin Phillips, director regional USAID pentru Ucraina, Republica Moldova şi Belarus, şi contrasemnat de către Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al SUA în Republica Moldova, Asif J.Chaudhry. Evenimentul a coincis cu ultima zi de activitate oficială a lui Asif J.Chaudhry în calitate de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al SUA în Republica Moldova. Ambasadorul SUA în Republica Moldova, Asif J.Chaudhry, a menţionat că, pe parcursul mandatului său, s-a reuşit să se realizeze foarte multe lucruri importante pentru Republica Moldova. „Sîntem la etapa culminantă a relaţiilor dintre Republica Moldova şi Statele Unite ale Americii”, a declarat Asif J.Chaudhry. Diplomatul american a apreciat activitatea Guvernului Republicii Moldova şi agenda ambiţioasă pe care şi-a asumat-o acesta, menţionînd totodată că este mîndru de faptul că SUA a jucat un rol crucial în realizarea acestei agende de reforme. De asemenea, Asif J.Chaudhry a accentuat importanţa asigurării independenţei justiţiei pentru consolidarea statului de drept şi a unei economii stabile. În acest context, Ambasadorul a menţionat că Acordul de Asistenţă în cauză are 2 sfere cheie: consolidarea capacităţilor profesionale ale judecătorilor şi procurorilor; rolul societăţii civile în realizarea reformei justiţiei prin monitorizare mai activă a proceselor respective. La rândul său, Vlad Filat a menţionat că asigurarea justiţiei independente este o necesitate absolută într-un stat de drept, precizînd că, pe toată perioada independenţei Republicii Moldova, reformarea justiţiei a fost unul din obiectivele majore, dar care necesită şi suport substanţial. „Acordul pe care l-am semnat astăzi este parte componentă din acest suport pe care îl primim cu multă satisfacţie şi gratitudine din partea poporului american. Este unul din multiplele proiecte de asistenţă sinceră din partea Guvernului SUA într-un domeniu pentru care suportul extern este o precondiţie esenţială a succesului”, a spus Prim-ministrul, specificînd că deja în cadrul primei tranşe reglementate de acest Acord, Agenţia de Dezvoltare a Statelor Unite va contribui cu 2,1 milioane de dolari SUA, urmînd ca pînă în 30 septembrie 2015 suma totală a asistenţei să constituie 8,8 mln de dolari SUA.

Share our work