Turcia și Ucraina vor semna un acord de liber schimb în încercarea de reparare a relației comerciale bilaterale

Turcia și Ucraina vor semna un acord de liber schimb în încercarea de reparare a relației comerciale bilaterale


Președintele turc, Recep Erdogan, împreună cu omologul său ucrainean, Petro Poroșenko

Turcia și Ucraina vor semna, finalul acestui an, un acord de liber schimb, a declarat ministrul turc al Economiei, Fatih Metin, la o întâlnire a Asociației turco-ucraineană, ce a avut loc miercuri la Kiev. „Potrivit lui Fatih Metin, un acord de comerț liber între Turcia și Ucraina este schițat, dar părțile au ajuns deja la un consens pe majoritatea punctelor acestui document”, se precizează într-un comunicat al asociației amintite, relatează Ukrinform.

În opinia oficialul turc, negocierile pe acest acord au fost amânate din cauza diferenței semnificative a prețurilor bunurilor industriale dintre Ucraina și Turcia. Fatih Metin a mai precizat că cifra schimburilor comerciale s-a înjumătăți în ultimii ani din cauza crizei politice din Ucraina.

„Dar Turcia și Ucraina au suficient potențial de creștere în sfera comerțului”, a mai punctat oficialul de la Ankara. La eveniment a participat și adjunctul ministrului Economiei și Dezvoltării din Ucraina, Mihailo Titarciuc, precum și ambasadorul turc la Kiev, Yonet Can Tezel.

Share our work