SUA interzic palestinienilor accesul la ONU

SUA interzic palestinienilor accesul la ONU

Deşi peste 130 de state recunosc statul palestinian, SUA şi-au exprimat luni opoziţia faţă de candidatura Palestinei la statutul de stat ne-membru al ONU.
Este vorba despre un proiect pe care preşedintele Autorităţii Naţionale Palestiniene, Mahmud Abbas, urmează să-l prezinte Adunării Generale a ONU la sfârşitul lunii septembrie, scrie presa internaţională. „Noi continuăm să susţinem clar: suntem de părere că singura cale realistă pentru palestinieni este o variantă de stat venită în urma negocierilor directe cu Israelul”, conform unui purtător de cuvânt din cadrul Departamentului american de Stat. În cadrul acestui proiect privind înfiinţarea unui stat palestinian, SUA au solicitat mereu negocieri de pace directe israelo-palestiniene.
Mahmud Abbas a anunţat sâmbătă că va lansa demersurile pentru ascensiunea Palestinei la statutul de stat ne-membru al ONU la 27 septembrie, cu ocazia discursului pe care-l va susţine în faţa Adunării Generale a ONU. „Există 133 de state care recunosc statul palestinian cu capitala la Ierusalim (de est) şi 12 dintre ele au relaţii diplomatice cu noi”, a reamintit liderul palestinian la conferinţa de presă unde a făcut acest anunţ, dar la care a vorbit şi despre situaţia economică gravă din Cisiordania, lansând totodată populaţiei un apel la calm.
Obţinerea de către palestinieni a statutului de observator nemembru în cadrul Adunării Generale, unde beneficiază de o largă susţinere, ar lăsa în suspensie recunoaşterea statului palestinian, dar este singura opţiune pe care o au în contextul opoziţiei SUA. Astfel, palestinienii vor avea în cadrul ONU acelaşi statut ca Vaticanul, ceea ce le va permite să fie membri în agenţiile ONU şi să semneze tratate.

Share our work
Fatah si Hamas. Acord istoric de reconciliere palestiniana

Fatah si Hamas. Acord istoric de reconciliere palestiniana

Fatah-HamasUn acord istoric privind reconcilierea palestiniană a fost semnat luni, la Doha, de preşedintele Autorităţii Naţionale Palestiniene, Mahmud Abbas, şi de liderul Hamas în exil, Khaled Meshaal, informează agenţiile de presă internaţionale.
Potrivit documentului, preşedintele palestinian moderat, lider al partidului al-Fatah, îl va înlocui pe actualul premier palestinian Salam Fayyad la conducerea unui guvern de uniune naţională, care va pregăti viitoarele alegeri prezidenţiale şi legislative. Documentul este un rezultat al negocierilor organizate la Doha între Mahmud Abbas şi liderul Hamas în exil Khaled Meshaal, în perspectiva finalizării reconcilierii celor două partide rivale.
Potrivit acordului de reconciliere al-Fatah-Hamas, semnat la Cairo la 27 aprilie 2011, următoarele alegeri ar urma să se desfăşoare în luna mai a acestui an, ultimul scrutin datând din ianuarie 2006. Al-Fatah domină ANP, care în prezent administrează doar Cisiordania ocupată, în timp ce Hamas controlează în totalitate din 2007 Fâşia Gaza.
“Cele două partide au decis ca preşedintele Abbas să conducă un guvern de uniune naţională format din independenţi şi tehnocraţi, însărcinat cu supervizarea alegerilor”, a precizat o sursă implicată în negocierile de la Doha. Întâlnirile între Mahmud Abbas şi Khaled Meshaal se desfăşoară la Doha sub egida Qatarului, implicat activ în procesul de reconciliere interpalestiniană.

Share our work
SUA interzic palestinienilor accesul la ONU

Abbas cere ajutorul UE pentru aderarea Palestinei la ONU

Palestina ONUPreşedintele palestinian Mahmoud Abbas a declarat miercuri, la Bruxelles, că speră ca Uniunea Europeană să sprijine cererea de aderare a Palestinei la ONU.
Marţi „am arborat drapelul palestinian la UNESCO şi îi mulţumesc preşedintelui (UE, Herman Van Rompuy) pentru sprijin”, a afirmat Mahmoud Abbas, în cadrul unei întrevederi cu Van Rompuy. „Sper că va veni şi ziua cînd vom arbora drapelul Palestinei la ONU, cu sprijinul Uniunii Europene”, a adăugat preşedintele palestinian.
Acest sprijin este departe însă de a fi obţinut. Uniunea Europeană s-a arătat deja divizată cu privire la problema recunoaşterii unui stat palestinian în timpul votului de la UNESCO: unsprezece ţări din UE au votat pentru (Austria, Franţa, Belgia, Malta, Cipru, Finlanda, Grecia, Irlanda, Luxemburg, Slovenia şi Spania); unsprezece s-au abţinut (Bulgaria, Danemarca, Estonia, Italia, Ungaria, Letonia, Polonia, Portugalia, România, Slovacia şi Marea Britanie), iar cinci au votat împotrivă (Germania, Cehia, Lituania, Suedia şi Olanda).
Drapelul palestinian a fost arborat marţi, pentru prima dată în istoria UNESCO, la sediul asociaţiei internaţionale din Paris, în cadrul căreia palestinienii au obţinut la 31 octombrie statutul de membru cu drepturi depline. La ceremonie, la care a fost intonat imnul palestinian, au fost prezenţi preşedintele palestinian Mahmud Abbas şi ministrul său de externe Riad al-Maliki.
Potrivit analiştilor politici, evenimentul de marţi marchează un important succes diplomtic al palestinienilor pe calea recunoaşterii internaţionale a propriului lor stat. Atitudinea UNESCO a provocat indignare în Israel şi la Washington, care susţin că înfiinţarea unui stat palestinian poate fi doar o consecinţă a semnării unui acord de pace israeliano-palestinian. Drept urmare, SUA au suspendat finanţarea UNESCO, potrivit unei legi interne care interzice subvenţionarea unei agenţii ONU care recunoaşte statul Palestina

Share our work
UNESCO va arbora drapelul palestinian saptamana viitoare

UNESCO va arbora drapelul palestinian saptamana viitoare

UNESCO Palestina (euronews.net)Drapelul palestinian va fi arborat marţea viitoare, 13 decembrie, la sediul UNESCO din Paris, în prezenţa preşedintelui Autorităţii Naţionale Palestiniene Mahmud Abbas.
La ceremonie va participa şi ministrul de externe palestinian Riad Maliki, menţionează un comunicat difuzat miercuri de agenţia internaţională. La sfârşitul lunii octombrie, partea palestiniană a obţinut statutul de membru cu drepturi depline al UNESCO, una din cele mai importante agenţii ale ONU, provocând indignare în Israel.
Statele Unite ale Americii, cel mai mare finanţator al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură, cu o contribuţie anuală de 60 milioane dolari, au întrerupt alocarea acestor fonduri. SUA şi Israelul lansaseră o campanie de amânare a votului privind aderarea statului Palestina. In prima parte a lunii noiembrie, Directorul general al UNESCO, Irina Bokova, a anunţat suspendarea până la sfârşitul anului a executării programelor agenţiei ONU, după retragerea finanţării americane.
Aceste măsuri vor permite realizarea „unor economii în valoare de 35 de milioane de dolari”, care, împreună cu utilizarea sumei de 30 de milioane de dolari, rezultată din fondul de rulment, vor acoperi un deficit estimat la 65 de milioane de dolari, a declarat Bokova, la încheierea Conferinţei Generale a organizaţiei, la Paris.
UNESCO a decis pe 31 octombrie admiterea Palestinei ca membru cu drepturi de depline, hotărârea fiind aprobată cu 107 de voturi pentru, 52 de abţineri şi 14 voturi împotrivă.

Share our work
Abdullah al II-lea al Iordaniei merge in Cisiordania

Abdullah al II-lea al Iordaniei merge in Cisiordania

Abdullah-IIRegele Abdullah al II-lea al Iordaniei va merge luni la Ramallah, în Cisiordania, pentru convorbiri cu preşedintele Autorităţii Naţionale Palestiniene, Mahmoud Abbas, a declarat un înalt responsabil palestinian. În aceeaşi seară, numărul 2 al Departamentului de Stat al SUA, William Burns, a fost primit de Mahmoud Abbas, urmând ca luni să aibă o întrevedere cu premierul israelian Benjamin Netanyahu. Agenţia oficială iordaniană Petra a confirmat din surse oficiale palestiniene şi iordaniene această vizită, a doua a regelui Abdullah în teritoriile palestiniene şi prima în timpul preşedinţiei lui Mahmoud Abbas, transmite Agerpres. ‘Regele Abdullah al II-lea va efectua luni o vizită în Cisiordania pentru a se întâlni cu preşedintele Abbas’, a declarat responsabilul palestinian, sub protecţia anonimatului. ‘Considerăm această vizită un important sprijin din partea regelui Abdullah faţă de preşedintele Abbas cu privire la orientarea politică palestiniană, precum şi faţă de poporul palestinian, în special în aceste circumstanţe’, a afirmat responsabilul citat. Vizita survine în cadrul ‘sprijinului pentru eforturile vizând realizarea păcii şi crearea unui stat palestinian independent în cadrul frontierelor din 1967 şi pe baza unei soluţii ce prevede două state’, potrivit agenţiei Petra.

Reconcilierea palestiniana

La rândul său, William Burns a avut, duminică seară, convorbiri cu Mahmoud Abbas, care i-a reafirmat că este gata să reia negocierile de pace dacă Israelul încetează colonizarea şi acceptă liniile din 1967 ca bază de discuţii, a declarat pentru AFP negociatorul palestinian Saëb Erakat. Preşedintele Abbas a subliniat că reconcilierea palestiniană constituie un interes naţional major, a adăugat Erakat, care a dezminţit că William Burns ar fi ‘purtător al unor mesaje de ameninţare ale administraţiei americane împotriva reconcilierii palestiniene’. Potrivit cotidianului israelian Maariv, misiunea ‘de urgenţă’ a lui William Burns a fost decisă în urma anunţării unei importante întrevederi, săptămâna aceasta la Cairo, între Mahmoud Abbas, care conduce partidul Fatah, şi şeful mişcării Hamas, Khaled Mechaal. Ea a fost decisă după ce Benjamin Netanyahu a ameninţat cu încetarea oricărei cooperări în materie de securitate între Israel şi Autoritatea Naţională Palestiniană dacă se creează un guvern palestinian de unitate naţională. Întâlnirea dintre Abbas şi Mechaal vizează aplicarea acordului încheiat la 27 aprilie între Fatah şi Hamas, parafat la 3 mai de ansamblul mişcărilor palestiniene. Acest acord prevede constituirea unui guvern interimar compus din personalităţi independente, însărcinat să organizeze alegeri legislative şi prezidenţiale în mai 2012, adaugă sursa citată

Share our work