SUA vor trimite un detasament al US Air Force in Polonia

, ,
 

Statele Unite ale Americii vor desfăşura în Polonia un detaşament al US Air Force ce va fi însărcinat să sprijine rotaţiile periodice de avioane de luptă şi de transport americane începând din toamnă, a anunţat  Pentagonul.
Anunţul a fost făcut la sfârşitul unei întâlniri la Washington între secretarul apărării Leon Panetta şi omologul său polonez Tomasz Siemoniak. Detaşamentul, al cărui număr de militari nu a fost precizat imediat, “va sosi în această toamnă pentru a sprijini desfăşurările trimestriale de F-16 şi C-130 ce vor începe în 2013”, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, George Little.
Este pentru prima dată când militari americani vor fi staţionaţi pe teritoriul polonez, a adăugat Little, care a adăugat că aceasta “va permite o cooperare militară mai strânsă între cele două ţări”. În timpul discuţiilor lor, cei doi miniştri au discutat de asemenea despre contribuţia Poloniei la coaliţia internaţională în Afganistan, unde sunt prezenţi aproximativ 2.500 de soldaţi polonezi în provincia Ghazni, precum şi participarea Varşoviei la scutul antirachetă al NATO.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *