SUA vor sa puna mai mult accent pe pregatirea militarilor afgani

de | feb. 2, 2012 | Alte regiuni, Asia Centrală, Știri, Uncategorized @ro | 0 comentarii

Statele Unite speră să treacă, "în a doua jumătate a lui 2013", de la o misiune de luptă la una de instruire şi asistenţă pentru forţele afgane, a afirmat, miercuri, secretarul american al apărării, Leon Panetta.

militari afganiStatele Unite speră să treacă, „în a doua jumătate a lui 2013”, de la o misiune de luptă la una de instruire şi asistenţă pentru forţele afgane, a afirmat, miercuri, secretarul american al apărării, Leon Panetta.
El a menţionat în acelaşi timp dorinţa Washingtonului de a vedea că toate ţările membre ale NATO angajate în Afganistan, printre care Franţa, „respectă” strategia elaborată în cursul summitului de la Lisabona, din noiembrie 2010, care prevede încheierea perioadei de transferare către forţele afgane a responsabilităţii în materie de securitate la sfârşitul lui 2014. „Putem spera că, spre jumătatea lui 2013 şi în a doua jumătate a anului, vom putea trece de la un rol de luptă la unul de instruire şi asistenţă”, a afirmat şeful Pentagonului, aflat la bordul unui avion cu destinaţia Bruxelles unde va participa la o reuniune ministerială a NATO.
„Am mers împreună acolo şi vom pleca împreună, dar trebuie să acţionăm ca o alianţă puternică şi pe baza angajamentelor solide asumate la Lisabona”, a adăugat el. Progresele înregistrate anul trecut de către coaliţia internaţională împotriva talibanilor şi creşterea puterii armatei afgane urmează să fie consolidate în acest an, a explicat Panetta. Anul 2013 va fi, în opinia lui, „crucial”, deoarece procesul de tranziţie a responsabilităţii în materie de securitate va demara pentru ultimele zone ale ţării.
„2014 va fi anul consolidării tranziţiei”, a explicat demnitarul american, precizând că nu este vorba despre o nouă strategie, ci despre punerea în aplicare a celei elaborate la Lisabona. Nu a fost luată „nicio decizie”, potrivit lui Panetta, în legătură cu numărul trupelor americane ce vor rămâne desfăşurate în Afganistan în 2013. În prezent cu un număr de 90.000 de militari, cifra va fi redusă la 68.000 până la sfârşitul verii.

Share our work

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *