SUA vede in AGRI un concurent al Nabucco

de | aug. 28, 2011 | Alte regiuni, Caucaz, Info Caspica, Razboi energetic, România, Știri, UE, Uncategorized @ro | 0 comentarii

Chiar daca sprijina Romania la Marea Neagra, SUA isi doresc ca Romania sa aleaga numai proiectul Nabucco si sa nu investeasca in altele paralele precum AGRI. Reprezentantii Washingtonului vad acest proiect din urma o concurenta la Nabucco si nu o sursa aleternativa. Ambasadorul SUA la Bucuresti, Mark Gitenstein, a trimis Washingtonului, la 17 februarie 2010, […]

LNG Black SEEChiar daca sprijina Romania la Marea Neagra, SUA isi doresc ca Romania sa aleaga numai proiectul Nabucco si sa nu investeasca in altele paralele precum AGRI. Reprezentantii Washingtonului vad acest proiect din urma o concurenta la Nabucco si nu o sursa aleternativa. Ambasadorul SUA la Bucuresti, Mark Gitenstein, a trimis Washingtonului, la 17 februarie 2010, o telegrama diplomatica – dezvaluita de WikiLeaks – in care avertiza ca proiectul AGRI ar putea concura cu Nabucco in ceea ce priveste achizitionarea gazului azer. „AGRI ar putea concura cu Nabucco pentru gazul azer, desi Azerbaidjanul inca nu s-a angajat sa furnizeze cantitati specifice de gaz pentru AGRI si a spus clar oficialilor romani ca decizia sa se va baza in primul rand pe profitabilitate”, atrage atentia Gitenstein. Implicarea unor investitori privati in proiect va fi, de asemenea, esentiala, daca AGRI vrea sa reuseasca (s.n.). Totusi, hotararea Romaniei de a urmari in continuare asigurarea unor legaturi mai bune cu statele caspice, in special cu Azerbaidjan – data fiind si prietenia personala a presedintelui Traian Basescu cu presedintele azer Aliev – pare sa dea primele roade, mai spune Gitenstein. Telegrama diplomatica a fost redactata dupa o discutie pe care secretarul de stat in Ministerul Economiei Tudor Serban a avut-o cu un consilier economic al Ambasadei SUA, dupa intoarcerea sa dintr-un turneu in Azerbaidjan si Georgia. Telegrama nu este clasificata, poarta doar mentiunea „numai pentru uz oficial” si este adresata, printre altii, ambasadorului Richard Morningstar, trimisul special al SUA pentru energie in Eurasia.

In telegrama, Gitenstein mentioneaza ingrijorarea guvernului roman in legatura cu sansele de reusita ale proiectului Nabucco si spune ca Romania cauta sprijin american pentru initiativa sa AGRI, proiect prin care doreste sa devina un nod energetic regional si sa reduca dependenta energetica a Europei de Rusia.

Romania, ingrijorata pe seama Georgiei

De asemenea, atrage atentia ca Azerbaidjanul nu si-a luat un angajament scris, asa cum ar fi dorit Romania, in ceea ce priveste preturile si cantitatea de gaz pe care este dispus sa o furnizeze pentru AGRI. In ceea ce priveste partenerul georgian, Romania se teme ca va fi suspus unor „presiuni externe negative”, ce i-ar putea slabi angajamentul fata de proiect. Gitenstein apreciaza in telegrama ca pentru reusita AGRI este esentiala atragerea de investitori privati. „Desi Guvernul Romaniei insista public ca proiectul gazoductului Nabucco este in continuare principala sa prioritate in materie de securitate energetica, cauta activ surse si rute alternative pentru importul de gaze naturale”, isi incepe ambasadorul telegrama adresata Washingtonului in februarie 2010. Romania a semnat acorduri de cooperare energetica bilaterala cu Azerbaidjan, Turkmenistan, Georgia si Armenia, informeaza ambasadorul. Dupa o recenta vizita „deschizatoare de drumuri” la Baku si Tbilisi, oficialii romani promoveaza acum un proiect de Interconector Azerbaidjan-Georgia-Romania (AGRI) care sa aduca gaz azer catre Europa, prin Romania. Romanii vor sa devina un nod regional pentru tranzitul gazului caspic, dar recunosc ca initiativa AGRI va concura, in linii mari, pentru acelasi gaz azer ca si Nabucco, scrie ambasadorul Gitenstein in telegrama trimisa in februarie 2010.

Descriind proiectul AGRI, ambasadorul Gitenstein noteaza: „La o intalnire din 11 februarie cu consilierul economic, vizibil multumit, secretarul de stat Tudor Serban de la Ministerul Economiei sublinia rezultatele vizitei sale oficiale de la Baku si Tbilisi. Serban a spus ca impartaseste informatiile cu SUA ca semn de incredere si ca raman multe lucruri de facut, dar vizita a constituit un succes in ceea ce priveste legaturile energetice cu regiunea caspica. In timpul turneului sau, Serban a semnat un memorandum bilateral de intelegere cu ambele tari pentru un „interconector” trilateral care sa aduca gaz azer pe Marea Neagra pana in portul Constanta sub forma de gaz natural lichefiat (LNG).

Preturi inca incerte

Romania ar fi vrut ca preturile si cantitatile de gaz sa fie stipulate in memorandumul semnat cu Azerbaidjanul, dar a reusit sa ajunga numai la o intelegere verbala in legatura cu livrarea a 5 pana la 8 miliarde de metri cubi de gaz, iar in ceea ce priveste pretul nu a fost stabilit nimic, arata ambasadorul Gitenstein in telegrama (s.n.). Memorandumul de intelegere cu Georgia stipuleaza tranzitul gazului prin reteaua de conducte georgiene si indeamna la construirea unui terminal pentru lichefierea gazului intr-un port georgian, fie la Batumi (cum prefera georgienii), fie la Kulevi (preferinta Romaniei). Chiar daca proiectul este intr-o faza incipienta, Romania spera ca AGRI va deveni operational in doi-trei ani, noteaza Gitenstein, care mentioneaza pasii urmatori avuti in vedere la acea vreme – incheierea unui acord interguvernamental trilateral, stabilirea unei companii care sa faca studiul de fezabilitate.

Companie surpriza

Serban a spus ca Romania intentioneaza sa includa si o companie energetica vest-europeana importanta, care sa joace un „rol pivotal” in proiect, mentioneaza Gitenstein. Serban nu a dezvaluit numele ei, dar a spus ca oficialii romani au abordat deja compania respectiva, atrage atentia ambasadorul. Bazandu-se pe rezultatele studiului de fezabilitate, partile vor transforma apoi compania de studiu in compania pentru proiectul AGRI. Serban si-a exprimat interesul pentru atragerea participarii unor firme energetice americane si internationale in aceasta companie, dar nu a specificat cum se va intampla aceasta, subliniaza ambasadorul. Decizia finala de investitie va depinde de rezultatele studiului, a mai spus Serban. Totusi, daca proiectul AGRI va fi implementat, compania va opera numai intr-o maniera comerciala deschisa, a precizat Serban. El a mentionat ca Romania a avut discutii preliminare si cu Turkmenistanul despre conceptul AGRI si crede ca turkmenii vor fi interesati, daca proiectul demareaza.

Terminal la Constanta

Gitenstein mai noteaza ca Ministerul Economiei astepta cu nerabdare rezultatele unui studiu de fezabilitate – prevazute pentru sfarsitul anului 2010 – pentru un terminal LNG la Constanta. Romania intentioneaza sa foloseaca analiza de piata si recomandarile tehnologice si de infrastructura din acel studiu ca punct de pornire pentru studiul AGRI. Romania va construi conducte interne pentru a conecta terminalul Constanta la reteaua nationala. Ambasadorul american are o sectiune a telegramei intitulata „Nabucco – prea multe discutii, prea putine progrese”. In timp ce reafirma ca Nabucco este in continuare prioritatea de top a Romaniei in privinta securitatii energetice, Serban spune ca Guvernul roman are, in particular, tot mai multe ingrijorari ca proiectul Nabucco nu face progrese in ceea ce priveste completarea listei furnizorilor de gaz. El a mentionat contractele pe care China si Rusia le-au incheiat cu Azerbaidjanul pentru a arata ca Azerbaidjanul mai are disponibile numai 8 miliarde de metri cubi de gaz. Primul proiect care va veni, va lua acest gaz, crede Serban, care a aratat ca acesta este principala motivatie a initiativei AGRI.

Fara gaz irakian si iranian

Serban si-a exprimat dubiile in legatura cu capacitatea tehnica a Irakului de a furniza gaz pentru Nabucco si  a adaugat ca gazul iranian „nu este o optiune” deocamdata. Mai mult, in intalnirile bilaterale, azerii si-au exprimat nemultumirea in fata Romaniei in legatura cu lipsa de initiativa a UE (s.n.)in angajarea Azerbaidjanului pentru furnizarea de gaz, a spus Serban. Ţinand cont de aceste dificultati cu care se confrunta Nabucco, Romania vede in AGRI o modalitate inovatoare de a reduce dependenta energetica pe termen lung de Rusia, evitand problemele de tranzit al gazului deja experimentate cu Ucraina sau perspectiva indepartata de a obtine gaz prin Turcia (prin Nabucco) sau prin Bosfor sub forma de LNG. Romania aspira sa devina un nod energetic regional retinand o parte din LNG pentru consumul intern si exportand restul catre alte parti ale Europei.

Alternativa la Nabucco

Serban a spus ca Guvernul roman spera sa aiba sprijin american pentru aceasta initiativa (s.n.), anticipand ca celelalte tari membre AGRI ar putea fi supuse „unor presiuni externe negative”. El si-a exprimat cu precadere ingrijorarea in legatura cu nivelul de angajament al Georgiei. (s.n.) Se pare, din aceasta discutie si din alte discutii recente, ca in timp ce pozitia publica a Romaniei in privinta Nabucco nu s-a schimbat, Guvernul roman este frustrat din ce in ce mai mult de progresele limitate inregistrate de Nabucco si se teme ca proiectul Nabucco va fi lasat deoparte in favorarea altor proiecte energetice regionale, comenteaza ambasadorul Gitenstein. Promovand AGRI, Romania cauta in mod activ noi alternative pentru a aduce gazul caspic in Europa, reasigurand in acelasi timp Azerbaidjanul in privinta interesului european si pozitionand Romania ca o punte energetica vitala intre Caspica si UE, apreciaza ambasadorul.

Share our work

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *