SUA nu vor mai construi baze in Romania si Bulgaria si continua sa plece din Europa

de | sept. 15, 2013 | Balcani, Info Militar, Orientul Mijlociu, România, Știri, UE, Uncategorized @ro | 0 comentarii

Washingtonul a abandonat planurile de a construi baze militare in Bulgaria si Romania din cauza bugetului, a anunţat Donald Campbell, comandantul forţelor terestre americane din Europa, citat de military.com. Site-ul StandartNews noteaza, la randul sau, ca Statele Unite si-au inchis saptamana trecuta cazarma de la Heidelberg, Germania. De asemenea garnizoana din Mannheim, iar bazele din Schweinfurt […]

us military base in Europe am2Washingtonul a abandonat planurile de a construi baze militare in Bulgaria si Romania din cauza bugetului, a anunţat Donald Campbell, comandantul forţelor terestre americane din Europa, citat de military.com. Site-ul StandartNews noteaza, la randul sau, ca Statele Unite si-au inchis saptamana trecuta cazarma de la Heidelberg, Germania. De asemenea garnizoana din Mannheim, iar bazele din Schweinfurt si Bamberg vor fi inchise in 2015. In acest fel, Pentagonul va ramane cu sapte baze majore in Europa: 5 in Germania (Wiesbaden, Grafenwoehr, Kaiserslautern si Stuttgart Ansbach), una in Italia (Vicenza) si una in Belgia. Armata americana va inchide alte doua baze in Germania in 2015 si va abandona ceea ce au fost niste planuri ambiţioase pentru a pune garnizoana de trupe in Bulgaria, intrucat trebuie sa satisfaca reducerile bugetare, a precizat comandantul armatei terestre americane din Europa joi, citat de military.com. „Am fost 213.000 in 1989”, a declarat generalul-locotenent Donald Campbell despre numarul de militari americani staţionaţi in Europa. Dar capacitatea trupelor acum este de 32.000 si a fost proiectata sa fie redusa la 30.000 pana in 2017, a adaugat el. „Vremurile s-au schimbat”, a mai spus Campbell despre evoluţia angajamentului militar american in Europa. „Dar asta nu inseamna ca Europa nu este importanta. Este o mare rampa de lansare pentru a ajunge in diferite parţi ale lumii”, a adaugat el. Campbell a precizat ca o forţa armata de 32.000 de militari ar putea indeplini in continuare misiunea de susţinere NATO asigurand securitatea Europei si fiind gata sa raspunda la evenimente neprevazute, in special in sprijinul generalului David Rodriguez ca sef al comandamentului Africa. Una dintre principalele sarcini ale lui Campbell este acum sprijinirea celor 400 de militari americani desfasuraţi cu bateriile de rachete Patriot in Turcia pentru a apara acest aliat al NATO de ameninţarea unui atac aerian din Siria.

Inchideri pe banda rulanta

Saptamana trecuta, USAEUR a inchis cazarma din Heidelberg, Germania, care a fost cartier general al Armatei a 7-a americane din 1952. Garnizoana din Mannheim, Germania, cu un efectiv odata de 8.500 de soldaţi, a fost deja inchisa si Campbell a spus ca bazele din Schweinfurt si Bamberg, de asemenea in Germania, s-ar inchide in 2015. in timpul unei conferinţe cu reporterii la noul sau cartier general din Wiesbaden, Campbell a declarat de asemenea ca planurile de a stabili baze militare in Europa de Est in Bulgaria si eventual in Romania au fost abandonate. „Nu vom construi acele baze in acele locaţii”, a declarat Campbell, citat de military.com, adaugand ca armata americana „va organiza in continuare exerciţii cu bulgarii, dar nu vom schimba prin rotaţie brigazi pe acolo”. In perioada de maxima prezenţa militara americana in Europa in 1953, Statele Unite aveau 450.000 de militari de la toate serviciile, operand la 1.200 de situri.

Share our work

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *