NATO lansează săptămâna viitoare cel mai amplu exerciţiu organizat de Alianţa Nord-Atlantică de la sfârşitul Războiului Rece, în care va fi exersată întărirea cu trupe ‘din America de Nord’ a aliaţilor europeni de la graniţa cu Rusia şi de pe flancul estic, în cazul izbucnirii unui conflict cu ‘un adversar de aproape acelaşi calibru’, relatează mass-media internațională.
NATO în acțiune
În jur de 90.000 de militari vor lua parte la manevrele Steadfast Defender 2024 ce se vor desfăşura până în luna mai, a indicat joi comandantul suprem al forţelor aliate în Europa (SACEUR), generalul american Chris Cavoli.
Vor fi implicate peste 50 de nave – de la portavioane la distrugătoare -, peste 80 de avioane de luptă, elicoptere şi drone şi cel puţin 1.100 vehicule de luptă, printre care 133 de tancuri şi 533 de vehicule de luptă de infanterie, potrivit NATO.
Cavoli a spus că manevrele vor exersa punerea în execuţie de către NATO a planurilor sale regionale stabilite la summitul din 2023 de la Vilnius, primele elaborate de Alianţă de decenii, detaliind cum ar răspunde unui atac al Rusiei.
Anunţul NATO nu menţionează Rusia, însă principalul său document de strategie identifică acest stat drept ameninţarea cea mai semnificativă şi directă pentru securitatea membrilor NATO.
‘Steadfast Defender 2024 va demonstra capacitatea NATO de a desfăşura rapid forţe din America de Nord şi alte părţi ale alianţei pentru a consolida apărarea Europei’, afirmă serviciul de presă al NATO.
Consolidarea se va realiza în cadrul unui ‘scenariu de conflict simulat ce ar apărea cu un adversar de aproape acelaşi calibru’, le-a spus Cavoli reporterilor la Bruxelles după o reuniune de două zile a şefilor de Stat Major.
Ultimele exerciţii de amploare similară au fost Reforger – în timpul Războiului Rece, în 1988, cu 125.000 de participanţi – şi Trident Juncture în 2018, cu 50.000 de participanţi, potrivit NATO.
Militarii care lua parte la exerciţii, ce vor implica simulări de aduceri de personal în Europa, cât şi exerciţii terestre, vor proveni din ţări NATO şi din Suedia, care speră să adere în curând la alianţă.
În partea a doua a Steadfast Defender, o atenţie specială va fi acordată desfăşurării unei forţe rapide a NATO în Polonia, pe flancul estic al Alianţei.
Alte locuri majore alte viitoarelor exerciţii vor fi în ţările baltice – văzute ca fiind cele mai expuse riscului unui potenţial atac din partea Rusiei -, Germania – un hub pentru întăririle ce vor fi primite – şi ţări situate la periferia geografică a NATO, precum Norvegia şi România.
Precedent pentru China
Cu cât preşedintele rus Vladimir Putin are mai mult succes în războiul său de agresiune împotriva Ucrainei, cu atât creşte probabilitatea ca şi China să decidă să recurgă la forţă pentru a-şi atinge obiectivele, a declarat marţi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, în cadrul unei dezbateri pe teme de securitate la Forumul Economic Mondial de la Davos (Elveţia).
„Am efectuat vizite în Japonia şi Coreea de Sud, parteneri apropiaţi ai NATO, iar ei sunt îngrijoraţi de ceea ce se întâmplă în Ucraina, pentru că ştiu că, cu cât Putin are mai mult succes în Ucraina, cu atât este mai probabil ca Beijingul să folosească forţa”, a subliniat politicianul norvegian.
În acest context, el a susţinut că Alianţa Atlantică ar trebui să aibă o „abordare globală”, chiar dacă este o organizaţie regională, întrucât „lumea este interconectată”.
„Vom rămâne o alianţă regională. Dar regiunea transatlantică se confruntă cu ameninţări globale, securitatea nu mai este regională, ci globală, astfel încât ceea ce se întâmplă în Asia afectează Europa şi ceea ce se întâmplă în Europa afectează Asia”, a afirmat Jens Stoltenberg.
Stoltenberg a declarat că NATO nu consideră China drept un adversar, dar a spus că este „important” să fim atenţi la comportamentul său, în special în Marea Chinei de Sud, precum şi la „modul în care China încalcă principiile de bază” ale Alianţei, cum ar fi democraţia, statul de drept, libertatea de opinie şi de exprimare, „aşa cum am văzut în Hong Kong”.
În acelaşi timp, el a subliniat că nu NATO este cea care „avansează în Asia”, ci China este cea care „se apropie”.
„Aşadar, din toate aceste motive, bineînţeles că NATO trebuie să abordeze ceea ce se întâmplă în Asia”, a conchis el.
Totodată, secretarul general al NATO a recunoscut marţi că situaţia Ucrainei pe câmpul de luptă împotriva Rusiei este „extrem de dificilă”, dar a apreciat că există „motive de optimism” pentru că ea a rezistat ca naţiune, iar Moscova nu a reuşit să îşi atingă obiectivele.
Stoltenberg a spus că forţele ruse presează acum pe mai multe fronturi – „şi, bineînţeles, marea ofensivă pe care ucrainenii au lansat-o în vară nu a dat rezultatele pe care le speram cu toţii”.
Moscova achiziţionează drone din Iran, echipându-se pentru a-şi construi propriile aparate fără pilot, încercând să obţină mai multă muniţie şi rachete din Coreea de Nord, continuând în acelaşi timp să demonstreze o „toleranţă ridicată faţă de pierderi”, a enumerat el.
„Deci, în general, Rusia exercită presiuni puternice. Este un lucru serios şi nu ar trebui să subestimăm niciodată Rusia”, a adăugat şeful NATO.
„Există şi motive de optimism”, a spus Stoltenberg, evocând că, atunci când Rusia şi-a lansat invazia pe scară largă în Ucraina în februarie 2022, majoritatea experţilor credeau că va cuceri ţara în câteva zile şi o va controla în câteva săptămâni.
Marea Neagră, câmp de bătălie
„Asta nu s-a întâmplat. S-a întâmplat contrariul”, a remarcat el, adăugând că ucrainenii au început să contraatace şi să elibereze teritorii, obţinând rezultate importante în Marea Neagră şi posibilitatea de a deschide un coridor către porturile de acolo pentru a continua exportul de cereale.
Pentru politicianul norvegian, în afară de aceste realizări militare, „cel mai important este că Ucraina a supravieţuit ca naţiune independentă şi suverană, ceea ce reprezintă o mare victorie pentru ea”, în timp ce Rusia „a pierdut ceea ce a vrut să obţină prin acest război, şi anume să controleze Ucraina”.
El a subliniat că ucrainenii „nu au avut niciodată mai puţină încredere în Rusia” şi îşi doresc să facă parte din Occident, Uniunea Europeană şi NATO, de care el a declarat că sunt mai aproape ca niciodată. „Şi aceasta este o mare pierdere pentru Rusia”, potrivit acestuia.
Stoltenberg, care s-a întâlnit marţi cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski la Davos, a cerut în acest context ca aliaţii NATO să continue să ofere sprijin militar Ucrainei, ceea ce „nu este o acţiune de caritate”, ci o „investiţie în propria noastră securitate”.
„La un moment dat, Rusia va înţelege că plăteşte un preţ prea mare şi se va aşeza la masa (negocierilor) şi va fi de acord cu un tip de justiţie”, a opinat el, dar a insistat asupra livrărilor de arme către Ucraina pentru ca aceasta să vină în cele din urmă la masa negocierilor cu Moscova în poziţie de forţă.
Deocamdată, însă, a spus Stoltenberg, preşedintele rus Vladimir Putin nu plănuieşte pacea.
Reformarea NATO
O înaltă oficialitate a NATO le-a cerut miercuri actorilor publici şi privaţi din Occident să-şi schimbe mentalitatea şi să se concentreze pe randament, pentru a face faţă unei perioade în care orice se poate întâmpla în orice moment, relatează Reuters.
”Avem nevoie de o transformare a NATO”, a declarat şeful Comitetului Militar al organizaţiei, amiralul olandez Rob Bauer, în cadrul unei reuniuni cu şefii de Stat major din ţările aliate, desfăşurată la Bruxelles.
În trecut, actorii publici şi privaţi au trăit într-o perioadă când totul era abundent, previzibil, controlabil şi axat pe eficacitate, a subliniat el.
În prezent, aceşti actori trebuie să-şi schimbe modul de gândire ”către o epocă în care orice se poate întâmpla în orice moment, o epocă în care trebuie să aşteptăm neprevăzutul, o epocă în care trebuie să ne concentrăm pe randament pentru a fi deplin eficienţi”, a explicat Bauer.
Ministrul apărării german Boris Pistorius a avertizat că războiul dintre Rusia şi Ucraina s-ar putea extinde în ţările din vecinătate.
”Auzim ameninţări de la Kremlin aproape în fiecare zi – cel mai recent din nou împotriva prietenilor noştri din statele baltice”, a declarat Pistorius într-un articol publicat de cotidianul Tagesspiegel vineri, la exact un an de la preluarea mandatului de ministru federal al apărării.
Referitor la armata germană (Bundeswehr), Boris Pistorius a accentuat: ”Trebuie să ne consolidăm rapid capacităţile de apărare, în contextul urgenţei situaţiei ameninţării”.
”Aşadar, trebuie să luăm în calcul faptul că (preşedintele rus) Vladimir Putin ar putea chiar ataca o ţară NATO cândva”, a afirmat Boris Pistorius, care a estimat că, dacă ar fi să se întâmple, acest lucru ar avea loc peste ”5-8 ani” începând de acum.
Prin apelul său ca Bundeswehr să devină ”pregătită de război”, Pistorius a dorit să ”zdruncine societatea” germană. El aşteaptă propuneri pentru reintroducerea unei versiuni a serviciului militar obligatoriu până în aprilie, după ce ţara sa a renunţat la acesta în 2011.
Potrivit ministrului german, industria apărării trebuie să devină mai eficientă. Boris Pistorius s-a pronunţat pentru reformarea datoriei publice, din raţiuni de securitate. ”Cu un mecanism al datoriei în forma actuală, nu vom trece traversa aceste crize teferi”, a explicat el.
Pe de altă parte, reprezentantul Berlinului a respins cererile de suplimentare a ajutorului militar german pentru Ucraina, spunând că Bundeswehr nu poate ajunge la ”epuizare” şi lăsa Germania ”lipsită de apărare”.
Scenarii germane
Germania pregăteşte diferite scenarii ca urmare a ameninţării ruse, a declarat luni Ministerul Apărării german, după ce tabloidul Bild a publicat un document clasificat al armatei germane care nu exclude o escaladare împotriva NATO în acest an şi o ipotetică confruntare în 2025.
„Luarea în considerare a diverselor scenarii, chiar dacă sunt extrem de improbabile, face parte din practica militară de zi cu zi, în special în timpul antrenamentelor armatei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării, Arne Collatz, într-o conferinţă de presă.
Potrivit Bild, în acest document secret, armata germană descrie posibile acţiunile ale Rusiei şi Occidentului lună de lună, inclusiv un ipotetic scenariu al „Apărării Alianţei 2025” care prevede desfăşurarea a „sute de mii de soldaţi NATO şi o izbucnire iminentă a unui război în vara anului 2025”.
Conform acestui document, în februarie, Rusia ar iniţia o nouă mobilizare a 200.000 de persoane şi ar lansa o ofensivă în Ucraina care, din cauza „sprijinului ezitant occidental” pentru Kiev, ar da rezultate în iunie şi ar face ca trupele ucrainene să se retragă treptat.
Potrivit scenariului german, atacul iniţial camuflat şi apoi din ce în ce mai deschis împotriva Occidentului ar începe în iulie.
Conform scenariului, Kremlinul ar provoca de fiecare dată noi crize prin atacuri cibernetice severe şi alte forme de război hibrid, cum ar fi instigarea împotriva minorităţilor etnice ruse, în special în statele baltice.
Bild susţine că scenariul prevede ciocniri pe care Rusia le-ar folosi ca scuză pentru a începe în septembrie exerciţii cu Belarus cu participarea a 50.000 de soldaţi.
În realitate, Rusia ar acumula trupe la frontiera cu Polonia şi Lituania, iar în octombrie ar comasa trupe şi rachete cu rază medie de acţiune în exclava Kaliningrad unde ar continua să trimită armament sub „minciuna propagandistică a unui atac iminent al NATO”.
„Obiectivul secret al Kremlinului ar fi de a cuceri coridorul Suwalki”, un teritoriu de 65 de kilometri de-a lungul frontierei dintre Polonia şi Lituania, situat între enclava rusă Kaliningrad şi Belarus, scrie Bild.
Potrivit scenariului, începând din decembrie 2024 ar urma să aibă loc un „conflict de frontieră” provocat artificial şi „tulburări cu numeroşi morţi” în această zonă, deja pe teritoriul NATO.
O reuniune specială a NATO ar urma să aibă loc în ianuarie 2025, la care Polonia şi statele baltice ar informa cu privire la o ameninţare tot mai mare din partea Rusiei.
Rusia ar urma să transfere trupe suplimentare în ţările baltice şi în Belarus în luna martie, iar, până atunci, să adune două divizii de tancuri, o divizie de infanterie mecanizată şi un comandament, adică un total de 70.000 de soldaţi.
În mai 2025, NATO ar urma să ia în sfârşit „măsuri credibile de descurajare” pentru a preveni un atac rusesc asupra Suwalki din direcţia Belarus şi Kaliningrad, conform scenariului menţionat.
În ziua „X”, potrivit armatei germane, Alianţa va desfăşura 300.000 de oameni pe flancul său estic, între care 30.000 de soldaţi germani.
Pregătiri daneze
Danemarca a alocat 2,74 miliarde de coroane daneze (400 de milioane de dolari) pentru întărirea supravegherii şi securităţii în Arctica şi în Atlanticul de Nord cu drone cu rază lungă de acţiune, ca parte a unui acord-cadru mai larg pentru întărirea capacităţilor sale de apărare şi îndeplinirea obiectivelor NATO.
Dronele cu rază lungă de acţiune vor ajuta la monitorizarea activităţii civile şi militare în creştere în Arctica şi Atlanticul de Nord şi vor permite Danemarcei să îndeplinească mai bine obiectivele NATO, a subliniat Ministerul Apărării danez.
Calota de gheaţă care se micşorează în Arctica a accelerat o cursă între puterile globale pentru control asupra resurselor şi căilor navigabile.
Danemarca este responsabilă pentru securitate şi apărare în insula Groenlanda din Arctica şi insulele Feroe din Atlanticul de Nord, ambele teritorii suverane ce fac parte din Regatul Danemarcei.
Danemarca „trebuie să-şi asume pe viitor o responsabilitate mai mare pentru securitatea întregii regiuni”, a declarat joi seara ministrul danez al apărării Troels Lund Poulsen. „Aceasta înseamnă că trebuie să ne întărim capacităţile în Arctica şi Atlanticul de Nord”, a adăugat ministrul.
Danemarca a promis anul trecut că va investi 143 de miliarde de coroane în apărare în următorii zece ani.
Investirea în drone este primul punct din acest angajament. Prin această decizie au fost alocate 16 miliarde de coroane în total, care includ de asemenea sisteme de apărare şi repornirea unei uzine de muniţii în nord-vestul Danemarcei.
Fără pace în Ucraina
Secretarul de stat american Antony Blinken şi-a exprimat recent îndoiala cu privire la posibilitatea unei încetări a focului în Ucraina, subliniind că Rusia nu şi-a arătat în niciun fel dorinţa de a „negocia cu bună-credinţă”, la aproape doi ani de la începutul invaziei.
„Nu vedem asta”, a declarat Blinken la Forumul Economic Mondial de la Davos, în legătură cu posibilitatea unei încetări a focului.
„Suntem mereu deschişi şi atenţi, pentru că poporul ucrainean doreşte (încetarea focului) mai mult decât oricine altcineva”, a adăugat el.
„Însă Rusia trebuie să aibă dorinţa de a se angaja, de a negocia cu bună-credinţă, pe baza principiilor fundamentale care au fost puse sub semnul întrebării de agresiunea sa – integritatea teritorială, suveranitatea, independenţa”, a subliniat şeful diplomaţiei americane.
„Dacă şi când Rusia va fi pregătită să negocieze pe această bază, ea va găsi ucraineni care vor să facă acest lucru şi cu siguranţă va găsi sprijinul Statelor Unite”, a dat asigurări Blinken.
Marţi, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, deşi favorabil organizării unui summit de pace, a insistat asupra faptului că orice reglementare trebuie să prevadă ca Rusia să părăsească teritoriul ucrainean.
Blinken a avertizat în legătură cu intenţiile reale ale preşedintelui rus Vladimir Putin, subliniind că Statele Unite au discutat cu Rusia înainte de invazia din februarie 2022 despre ceea ce Kremlinul a prezentat drept îngrijorări legate de securitate în ceea ce priveşte Ucraina.
La acea vreme, Vladimir Putin a menţionat drept motiv de îngrijorare posibilitatea ca Ucraina să adere la NATO.
„Nu trebuie să mă credeţi. Este suficient să citiţi ce spune preşedintele Putin. Nu a fost niciodată cu adevărat despre asta. Întotdeauna a fost vorba despre această mare viziune de a recrea o Rusie mare”, a adăugat Blinken.
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, s-a întâlnit la Forumul Economic Mondial de la Davos cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, faţă de care a insistat privind candidatura ţării sale la alianţă, transmite marţi dpa.
La reuniunea anuală din Elveţia a Forumului, Zelenski i-a spus lui Stoltenberg că se aşteaptă ca NATO să ia anul acesta decizii care să apropie Ucraina de statutul de membră.
Preşedintele l-a informat de asemenea pe secretarul general despre situaţia de pe front, în războiul de apărare împotriva Rusiei, şi i-a mulţumit pentru sprijinul permanent al NATO, arată un comunicat al cancelariei prezidenţiale de la Kiev.
Zelenski a subliniat importanţa întăririi sistemelor de apărare antiaeriană de care dispune Ucraina, confruntată cu bombardamente ruseşti asupra mai multor oraşe.
Sprijin financiar
Preşedintele american Joe Biden a avut miercuri, la Casa Albă, discuţii cu liderii din Congres pentru a-i convinge ca Statele Unite să continue furnizarea ajutorului pentru Ucraina, în prezent întrerupt ca urmare a lipsei unui acord între republicani şi democraţi.
Liderul american ”a fost clar: incapacitatea Congresului de a acţiona pune în pericol securitatea SUA, a NATO şi a restului lumii libere”, indică un comunicat difuzat de Casa Albă după întâlnire.
Sursa citată a evocat ”progrese încurajatoare” în discuţiile cu reprezentanţii Senatului, unde Partidul Democrat este majoritar.
Liderul senatorilor democraţi, Chuck Schumer, a apreciat că reuniunea a fost ”foarte pozitivă” şi a făcut un apel la soluţionarea ”în acelaşi timp” a chestiunii imigraţiei şi a celei privind ajutorul pentru Ucraina, pe baza unui consens între Partidul Republican şi Partidul Democrat.
El s-a declarat ”mai optimist ca niciodată” cu privire la încheierea rapidă în Senat a unui acord care să includă cele două subiecte, dar şi ajutorul pentru Israel şi sprijinul pentru Taiwan, de asemenea priorităţi strategice ale lui Joe Biden.
Situaţia este însă diferită în Camera Reprezentanţilor, unde majoritatea este republicană. Liderul acesteia, Mike Johnson, a declarat la finalul discuţiilor de la Casa Albă că întâlnirea a fost productivă şi că înţelege importanţa ajutorului pentru Ucraina.
Totuşi, el a ţinut să precizeze că, în opinia sa, ”cea mai mare prioritate este frontiera cu Mexic”, unde în fiecare zi sosesc mii de migranţi.
La finalul lunii octombrie, Joe Biden a solicitat Congresului o asistenţă financiară de 105 miliarde dolari pentru Ucraina şi Israel, dintre care 61 de miliarde de dolari pentru continuarea asistenţei militare pentru Kiev, însă republicanii din Camera Reprezentanţilor au cerut în schimb o înăsprire a politicii SUA privind imigraţia.
SUA sunt considerate cel mai important aliat al Ucrainei în apărarea acestei ţări contra invaziei ruse lansate în februarie 2022. Washingtonul i-a furnizat deja 44 de miliarde de dolari Kievului.
Războiul mercenarilor
Rusia l-a convocat pe ambasadorul Franţei la Ministerul de Externe, la o zi după ce Moscova a anunţat că forţele sale au ucis mercenari francezi în Ucraina, informează Reuters.
Rusia a declarat miercuri că forţele sale au efectuat o lovitură de precizie cu o zi înainte asupra unei clădiri ce găzduia „luptători străini” în cel de-al doilea oraş ca mărime al Ucrainei, Harkov.
„În legătură cu distrugerea de către forţele armate ruse a unui punct de desfăşurare temporară a luptătorilor străini la Harkov, printre care se numărau câteva zeci de francezi, ambasadorul francez a fost convocat la Ministerul de Externe”, a explicat purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe, Maria Zaharova, citată de agenţia de presă de stat TASS, preluată de Reuters.
Agenţia de presă rusă Interfax aminteşte că, la 17 ianuarie, Ministerul rus al Apărării a anunţat un atac asupra unui punct de staţionare pentru străini în Harkov în timpul căruia „peste 60 de mercenari au fost ucişi şi mai mult de 20 duşi în unităţi medicale”.
La rândul său, ca reacţie la declaraţiile Moscovei, care dă asigurări că a vizat marţi o clădire ce găzduieşte „mercenari francezi” la Harkov (nord-estul Ucrainei), Ministerul de Externe francez a declarat joi, citat de agenţia France Presse, că Franţa nu are „mercenari” în Ucraina.
„Franţa nu are ‘mercenari’, nici în Ucraina şi nici în altă parte, spre deosebire de alţii. Aceasta este o nouă manipulare grosieră rusă. Nu trebuie să-i acordăm mai multă importanţă decât precedentele”, consideră ministerul francez.
Rusia a revendicat miercuri o lovitură efectuată cu o seară înainte asupra unei clădiri în care erau desfăşuraţi „mercenari francezi” în Harkov, unde autorităţile locale au raportat că 17 civili au fost răniţi, aminteşte AFP.
„Deşi Ministerul rus al Apărării afirmă că a ucis ‘mercenari francezi’, ei au lovit în realitate infrastructuri energetice şi medicale’, a reacţionat la rândul său ONG-ul All Eyes on Wagner pe reţeaua socială X (fostă Twitter).
Aceste acuzaţii ale Rusiei survin după anunţul preşedintelui Emmanuel Macron că Franţa va livra Kievului 40 de rachete Scalp suplimentare şi va semna un acord de securitate cu Ucraina.
Declarații nucleare
Rusia a afirmat joi că discuţiile cu SUA privind controlul armelor nucleare sunt imposibile dacă nu se ţine cont şi de situaţia din Ucraina, acuzând totodată Washingtonul că încearcă să-şi impună dominaţia în plan militar, relatează Reuters.
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a explicat într-o conferinţă de presă că Washingtonul a propus separarea celor două chestiuni şi reluarea discuţiilor privind „stabilitatea strategică” între cele două ţări, care deţin cele mai mari arsenale nucleare din lume.
Lavrov a subliniat că această propunere este inacceptabilă pentru Rusia din cauza sprijinului Occidentului pentru Ucraina în războiul care durează deja de aproape doi ani.
El a făcut aceste remarci în contextul în care acordul New Start, ultimul tratat bilateral ruso-american privind controlul armamentului nuclear, expiră în februarie 2026, iar tensiunile dintre cele două superputeri nucleare sunt la cel mai înalt nivel de la criza rachetelor din Cuba din 1962.
„Nu vedem nici cel mai mic interes din partea SUA ori a NATO de a reglementa conflictul ucrainean şi a asculta preocupările Rusiei”, a adăugat şeful diplomaţiei ruse.
Acesta a acuzat Occidentul că împinge Ucraina să folosească arme cu rază din ce în ce mai lungă pentru a lovi mai adânc în interiorul Rusiei. Astfel de atacuri s-au intensificat în ultimele săptămâni; pe 30 decembrie, 25 de oameni au fost ucişi în oraşul Belgorod din sudul Rusiei într-un astfel de atac.
Serghei Lavrov nu a adus vreo dovadă în sprijinul afirmaţiei sale că Vestul încurajează Ucraina să desfăşoare asemenea atacuri, dar a acuzat Statele Unite că urmăresc superioritatea militară asupra Rusiei, notează Reuters.
Ministrul rus a insistat că discuţiile privind controlul armelor sunt neîntemeiate cât timp Occidentul desfăşoară ceea ce el a numit un „război hibrid” împotriva Moscovei.
„Nu respingem această idee pe viitor, dar condiţionăm în prealabil această posibilitate de abandonarea de către Occident a politicii sale de subminare şi nerespectare a intereselor Rusiei”, a conchis Lavrov.
Federaţia Rusă, moştenitoarea puterii nucleare sovietice, dispune de cel mai mare arsenal de arme nucleare din lume, de aproape 6.000 de focoase, potrivit experţilor. Împreună, SUA şi Rusia deţin în jur de 90% din numărul focoaselor nucleare la nivel global, suficiente pentru a distruge planeta de mai multe ori.
Aliatul apropiat al Federației Ruse, Republica Belarus a anunțat includerea în doctrina militară a țării conceptul utilizării armelor nucleare. Conform ministrul apărării de la Minsk, Viktor Hrenin, Belarus a primit anul trecut rachete nucleare tactice de la Rusia, în cadrul unei acțiuni care a provocat noi îngrijorări în Occident. Ministrul a explicat că, având în vedere agravarea ameninţărilor externe, a fost necesară revizuirea regulilor în vigoare din 2016.
Ministrul nu a dat detalii despre posibila utilizare a armelor atomice. Rusia, aliată a Belarusului, a desfăşurat anul trecut rachete nucleare tactice pe teritoriul acestei foste republici sovietice, în contextul tensiunilor cu NATO acutizate din februarie 2022, când a început invazia forţelor ruse în Ucraina.
Armele au început să fie transferate la mijlocul lui 2023, iar la finele anului președintele bielorus Alexandr Lukașenko a anunțat că Rusia a finalizat livrările de arme nucleare tactice către țara sa, o acțiune care a stârnit mari îngrijorări în Polonia vecină și în alte părți din regiune.
Armele nucleare tactice, care sunt destinate utilizării pe câmpul de luptă, au o rază scurtă de acțiune și un randament scăzut în comparație cu focoasele nucleare mult mai puternice montate pe rachete cu rază lungă de acțiune. Rusia a declarat că va menține controlul asupra celor pe care le trimite în Belarus.
0 Comentarii