Socar priveste cu optimism proiectul Nabucco

, , , ,
 

Versiunea completă a gazoductului Nabucco rămâne în continuare o opţiune pentru transportul gaze naturale din regiunea Caspică în Europa, în pofida afirmaţiilor contrare făcute de gigantul petrolier BP, a declarat marţi directorul adjunct de la compania Socar, Elshad Nassirov.
Directorul diviziei de rafinare şi marketing de la BP, Iain Conn, a declarat recent că versiunea completă a Nabucco nu mai este luată în considerare pentru transportul gazelor naturale de partenerii care dezvoltă zăcământul de gaze Shah Deniz 2 deoarece nu este o opţiune viabilă. “I-am informat pe cei de la BP că nu suntem de acord cu aceste declaraţii. BP şi-a cerut scuze şi a calificat comentariile drept o opinie privată. BP are propriile interese însă nu decide singură care va fi conducta selectată”, a subliniat Elshad Nassirov. “Pentru noi, Nabucco este în continuare o opţiune deoarece alternativa propusă, conducta Trans Anatolian (TANAP), este deocamdată doar un concept”, a adăugat directorul adjunct de la Socar.
Elshad Nassirov şi-a exprimat speranţa că până la finele lunii iunie se va ajunge la un acord cu Turcia cu privire la conducta TANAP. Potrivit lui Nassirov, proiectul TANAP ar fi mai mic şi mai ieftin decât Nabucco, dar ar putea fi extins ulterior dacă va fi nevoie. În situaţia în care proiectul TANAP va primi aprobarea finală, Elshad Nassirov crede că proiectul Nabucco West (o versiune mai scurtă a conductei iniţiale care ar face legătura între Austria şi graniţa Bulgariei cu Turcia) are 50% şanse să fie selectat în cursa cu conducta South East Europe Pipeline (SEEP), susţinută de BP.
Proiectul Nabucco este dezvoltat de consorţiul Nabucco Gas Pipeline International, din care fac parte companiile Transgaz Mediaş (România), OMV (Austria), MOL (Ungaria), Bulgargaz (Bulgaria), Botas (Turcia) şi RWE (Germania). Gazoductul va transporta gazele extrase din Asia Centrală şi va străbate Turcia, Bulgaria, România, Ungaria şi Austria. La mijlocul acestei luni, consorţiul Nabucco a înaintat consorţiului Shah Deniz II o propunere privind construcţia unui gazoduct numit Nabucco Vest, care ar urma să transporte gaze naturale provenind din regiunea caspică, începând de la graniţa dintre Bulgaria şi Turcia până la Baumgarten (Austria) şi mai departe. Nabucco Vest va beneficia de acelaşi cadru legal existent ca şi conceptul de bază Nabucco, şi anume de Acordul Interguvernamental, Acordurile de Sprijin ale Proiectului şi derogări privind accesul terţilor, şi va avea exact aceeaşi rută ca şi acesta pe teritoriul Uniunii Europene.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *