Socant! Transnistrenii sapa transee in Zona de Securitate

de | iun. 3, 2011 | Federatia Rusa, Info Militar, R. Moldova, Știri, Uncategorized @ro | 0 comentarii

Transnistrenii sapa transee in Zona de Securitate, sustin expertii de la Chisinau. Problema apariţiei unui şanţ în imediată apropiere a satului Doroţcaia a provocat polemică în cadrul şedinţei Comisiei Unificate de Control din 2 iunie. Delegaţia regiunii transnistrene a insistat că acestea sunt lucrări efectuate de serviciul reparaţii drumuri, iar şanţul ar fi unul pentru canalizare. În opinia experţilor acest şanţ are toate caracteristicile unui tranşeu.

transeeTransnistrenii sapa transee in Zona de Securitate, sustin expertii de la Chisinau. Problema apariţiei unui şanţ în imediată apropiere a satului Doroţcaia a provocat polemică în cadrul şedinţei Comisiei Unificate de Control din 2 iunie. Delegaţia regiunii transnistrene a insistat că acestea sunt lucrări efectuate de serviciul reparaţii drumuri, iar şanţul ar fi unul pentru canalizare. În opinia experţilor acest şanţ are toate caracteristicile unui tranşeu. Această informaţie a parvenit de la observatorii militari din partea organelor constituţionale ale Republicii Moldova aflaţi în Zona de Securitate. Ei au informat că în imediată apropiere a postului de lîngă satul Doroţcaia se desfăşoară lucrări inginereşti. La insistenţa observatorilor militari din partea organelor constituţionale ale Republicii Moldova de a indica prezenţa tranşeului în raportul Comandamentului Militar Unificat, reprezentanţii Federaţiei Ruse şi regiunii transnistrene au refuzat categoric. Conform comandamentului moldovenesc al Forţelor Mixte de Menţinere a Păcii, refuzul acestora poate fi calificat ca o încălcare a cerinţelor „Instrucţiei observatorilor militari” unde este indicat expres că observatorii militari sînt obligaţi să verifice Zona de Securitate de apariţia sau desfăşurarea unor lucrări de fortificare, lucrări militare şi de inginerie. Refuzul de a documenta acest caz constituie şi o încălcare a hotărîrilor CUC şi acordului din 1992. La insistenţa şefului militar superior din partea organelor constituţionale ale Republicii Moldova de deplasare a unei grupe de observatori militari pentru fotografierea tranşeului respectiv, efectuarea lucrărilor de măsurare şi stabilirea destinaţiei acestuia, şefii militari superiori din partea Federaţiei Ruse şi regiunii transnistrene au specificat că acesta nu prezintă nici un pericol. Ultimii au rămas impasibili şi la adresarea primarului satului Doroţcaia care i-a informat că aceasta creează probleme pentru libera circulaţie a cetăţenilor. În opinia experţilor, tranşeul respectiv poate fi folosit în scopuri militare, iar reprezentanţii Federaţiei Ruse ca ţară garantă nu întreprind nimic pentru a preveni eventualele tensionări în Zona de Securitate.

Bomba electorala

Un alt subiect delicat în agenda şedinţei l-au constituit viitoarele alegeri locale în localităţile Republicii Moldova. Ca rezultat al intenţiei Comisiei Electorale Centrale de a deschide o secţie de votare în localitatea Corjova, raionul Dubăsari a început un val de ameninţări din partea aşa-numitelor organizaţii obşteşti şi formaţiunilor paramilitare căzăceşti din regiunea transnistreană. Administraţia de la Tiraspol a autorizat nişte acţiuni de protest a acestora în localitatea Corjova pentru a nu permite desfăşurarea procesului de vot. „Delegaţia noastră în CUC califică această decizie ca o încercare de aţîţa spiritele, drept o nouă provocare în Zona de Securitate. Dînd dovadă de maturitate politică şi spirit de conciliere delegaţia Republicii Moldova în CUC a înmînat o adresare în baza căreia secţia de votare pentru alegerile locale din Corjova a fost transferată în Cocieri” au mai subliniat sursele oficiale de la Chisinau, citate de agentia KARADENIZ PRESS.

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Concurs eseuri