Faptul că războiul din Ucraina, declanșat la 24 februarie 2022 și intrat bine în al treilea an, nu mai ține primele pagini ale ziarelor și nu mai este în topul știrilor nu înseamnă că acesta a scăzut mult în intensitate sau că a fost înghețat, ca și conflictul din Donbass între 2015 și 2022. Luptele continuă cu atrocitate, dar sunt mai mult niște lupte de uzură, diferite de succese punctuale care să trezească atenția, dar mari consumatoare de energie, muniții și vieți omenești. Desigur că uzura afectează ambele părți, dar ucrainenii au o situație mai bună față de acum două luni, treptat, noile arme și muniții occidentale își fac apariția pe câmpul de luptă și provoacă pierderi disproporționate trupelor rusești. Iar acestea continuă să dea semne de oboseală, chiar se accentuează aceste semne, chiar dacă dețin încă inițiativa care devine tot mai costisitoare pentru ele. Ar fi necesară o trecere în revistă asupra situației actuale a frontului. Voi analiza de la nord la sud.

Harkov

La 10 mai 2014, acum mai bine de două luni, Rusia lansa o ofensivă dinspre nord către Harkov, al doilea oraș ca mărime al Ucrainei după Kiev, aflat la mai puțin de 50 de kilometri față de frontiera nordică cu Rusia. Mulți analiști au făcut atunci predicții apocaliptice, conform cărora Harkovul riscă să fie cucerit sau înconjurat, tăiat de restul Ucrainei și silit să se predea prin asediu, ca și Mariupolul. La 5 zile după începerea ofensivei, la 15 martie, aici, pe Karadeniz Press, am publicat o analiză în care am combătut aceste scenarii arătând obiectivele rușilor prin această ofensivă (vezi https://karadeniz-press.ro/obiectivele-rusilor-in-ofensiva-spre-harkov/), respectiv obligarea ucrainenilor de a muta trupe de pe frontul lor de est, mai ales de la Chasiv Yar, pentru a slăbi apărarea de acolo pentru a facilita cucerirea acestui obiectiv cu adevărat strategic pentru ruși. Iar ucrainenii trebuiau să mute aceste trupe pentru a bloca accesul rușilor și ocuparea unor poziții apropiate de Harkov (la mai puțin de 20 de kilometri), cum ar fi Lyptsi, de unde ar fi putut supune Harkovul unui bombardament de artilerie care l-ar putea transforma în ruine împreună cu întreaga populație civilă de peste un milion de oameni.

Confruntați cu rezistența acerbă a ucrainenilor, rușii nu au putut pătrunde, iar ofensiva lor s-a transformat într-un mare fâs, rezistența de la Vovceansk, deși cu râul în spate, și-a spus cuvântul. Practic, situația s-a stabilizat la începutul lui iunie, apoi ucrainenii au dat contraatacuri punctuale eliberând mai multe localități și restrângând tot mai mult buzunarele create de armata rusă.

Având în vedere considerentele politice, prin care ucrainenii au nevoie de victorii clare pentru a justifica eficacitatea ajutorului militar occidental și a galvaniza acest ajutor, trebuind să demonstreze faptul că ajutorul occidental are efect și că rușii pot fii bătuți, ne putem aștepta la o ofensivă ucraineană pe această direcție pentru a elibera total teritoriul țării de la nord de Harkov. Ar fi o victorie mai mult de moral, mai ales pe plan intern, dar și o demonstrare a capacităților ofensive ale armatei ucrainene, ajutată de armamentul occidental, care poate elibera teritorii. În ideea că este singura direcție în care ucrainenii, după toate probabilitățile, pot obține succese în ofensivă în acest an, pentru frontul de est fiind nevoie de o pregătire mai îndelungată, de modelarea terenului (ceea ce a început deja prin loviturile în adâncime împotriva unor obiective esențiale), reluarea inițiativei și o nouă ofensivă. Ori, după cum decurg lucrurile la ora actuală, această ofensivă în est este posibilă doar anul viitor, cu o excepție.

Această excepție o reprezintă degradarea accelerată a capacității de luptă a armatei ruse (similar cu anul 1917), despre care există semne, dar de curând acestea se înmulțesc. Nu putem face o predicție clară, dar nu putem exclude această posibilitate, fiindcă nu avem cum să măsurăm gradul de degradare sau să prezicem clar în ce punct degradarea se transformă în colaps general. Nimeni nu a putut prevedea în 1917 momentul în care armata rusă s-a prăbușit, deși s-au înmulțit semnele, dar asta s-a întâmplat.

Cum spuneam, nord de Harkov ar putea fi un punct în care ucrainenii ar putea declanșa o contraofensivă victorioasă în acest an, pentru a elimina prezența invadatorilor în această regiune, chestiune importantă de moral pe plan intern, mai ales în perspectiva intrării în luptă a noilor recruți selecționați prin noua lege a mobilizării și care își termină ciclul de pregătire la sfârșitul lui august, dar în același timp o bună imagine pentru sponsorii occidentali cu armament, demonstrându-le că ajutorul costisitor financiar are rezultate directe. Iar pentru partea rusă, mai ales prin prisma propagandei Kremlinului, ar fi lovitură devastatoare.

Luhansk

Mergând mai departe, la nordul frontului de est, frontul Luhansk a fost mai puțin activ decât ne-am fi așteptat. Logic pentru ruși ar fi fost să preseze intens pe acest front pentru a amenința cu o pătrundere prin nordul Ucrainei spre Vovceansk, intrândul rușilor de la est de Donetsk și nord Harkov, pentru a face legătura între cele două fronturi, poate ajutate și de alte pătrunderi de la nord, dinspre Rusia, între cele două zone despărțite doar de 70 de kilometri. Dar nu am văzut o astfel de dezvoltare ce ar fi părut logică, semn că rușii nu au acest gen de posibilități ofensive, deși le-am văzut în acțiune în al doilea război mondial, mai cu seamă la Stalingrad, operațiunile Uranus, Saturn etc. Este un semn clar că rușii au deficiențe majore în personal și echipament militar, în principal din cauza pierderilor imense suferite până acum, dar și în prezent. Aici, în Luhansk, ca și pe întreg frontul de est, suntem martorii unor ofensive continue a rușilor, cu câștiguri incrementale, dar în urma unor pierderi disproporționate. Se pare că ucrainenii au adoptat o tactică prin care cedează teritoriu prin luptă, provocând cât mai mari pierderi atacatorului, făcându-l să plătească scump orice metru de teren câștigat. Vedem aici atacuri pe întreaga linie a frontului a unor unități reduse numeric care înregistrează pierderi majore pentru a câștiga câteva zeci de metri de teren. Cât timp va mai putea dura această tactică nu putem ști, asta depinde de gradul în care Rusia va putea aproviziona rezervorul de oameni și mijloace de luptă pe care să-i arunce în acest adevărat tocător de carne (termenul este meat-grinder, cu referire directă la bătălia de la Rzhev din al doilea război mondial).

Chasiv Yar

După căderea Bakhmut la 20 mai 2023, cu larga participare a mercenarilor Wagner ai lui Evgheni Prigojin, mort la două luni după eșecul rebeliunii wagneriților, la 23 august 2023, următorul obiectiv al rușilor devine orășelul Chasiv Yar, punct strategic important deoarece este situat pe o înălțime ce controlează zona, devenind astfel o potențială bază de pornire a unor viitoare ofensive pe oricare din direcțiile spre Kostiantynivka, Kramatorsk, Sloviansk, orașele din Donbass de sub controlul ucrainean anexate declarativ de către Putin, fără a fi controlate de către acesta, caz unic în istorie.

Bătălia efectivă pentru Chasiv Yar, acest orășel cu o populație de 12700 de locuitori înainte de război, a început practic la 4 aprilie 2024. Rușii atacă dinspre est, dinspre Bakhmut, cu pierderi masive și câștiguri minore raportat la pierderi. Orașul este traversat de la nord la sud de un canal, cea mai mare parte fiind în vest, acolo unde este și zona mai ridicată care domină terenul. Rușii au reușit în trei luni și jumătate să atingă în unele puncte linia canalului, dar nu au reușit să-l treacă. În schimb, ucrainenii dețin încă poziții puternice la est de canal, rușii nereușind să progreseze la vest de acesta, cu toate că au beneficiat de efectele atacului diversionist de la nord de Harkov, care i-a obligat pe ucraineni să mute unități acolo, inclusiv greu încercata Brigadă 47 Mecanizată.

Ocheretyne

Forțarea rușilor spre Chasiv Yar poate fi privită și dintr-o perspectivă mai amplă, având în vedere efortul ofensiv depus de ruși pentru a fructifica pătrunderea de la Ocheretyne din 14 aprilie 2024. Despre această pătrundere și cum a fost posibilă prin greșeala făcută de ucraineni am scris aici https://karadeniz-press.ro/patrunderea-de-la-ocheretyne-cauze-si-perspective/. Dar și rușii au greșit atunci fiindcă nu au reușit atunci să exploateze la maximum această oportunitate, dând timp ucrainenilor să aducă rezerve pentru a bloca intrândul. Dar totuși, pătrunderea există și rușii încearcă acum cu mari eforturi să o exploateze operațional. Practic vedem cum rușii presează spre vest, dinspre Chasiv Yar, și spre nord, dinspre Ocheretyne, pentru a forma un clește mare care să-i prindă pe ucraineni în încercuire. Atacul dinspre Ocheretyne este îndreptat spre Pokrovsk, unde ar putea intercepta șoseaua spre Chasiv Yar stânjenind deplasările de rezerve și resurse, dar pe lângă asta ar avea posibilitatea să închidă cleștele tocmai folosindu-se de această șosea vitală.

În interiorul acestui clește se pregătește unul mai mic, secundar, la vest de Horlivka, în care rușii atacă spre vest dinspre Zalizne spre Toretsk, dar și spre nord către Niu York (probabil fondat de emigranți americani la începutul secolului XX) pentru a încercui unitățile ucrainene.

Rușii au mai încercat aceste manevre de încercuire în clește, foarte răspândite în al doilea război mondial, cel mai elocvent exemplu fiind Staligrad. Au încercat trei clești în vara lui 2022 la Sloviansk și Kramatorsk, plus la Avdiivka anul trecut. Dar de fiecare dată au eșuat în capturarea unui număr considerabil de unități ucrainene, totdeauna ucrainenii au reușit în ultima clipă să rupă lupta și să se strecoare din încercuire. De aceea sunt de părere că nici acești clești nu vor avea succesul dorit de către ruși.

Frontul de sud

În sectorul sudic al frontului rușii continuă să preseze constant reușind cu greu și cu pierderi să recâștige parte din teritoriile pierdute în urma ofensivei ucrainene de vară din 2023. Există lupte, dar de intensitate mai scăzută.

Kherson

Situația de pe frontul Kherson, unde ucrainenii executau incursiuni dincolo de fluviu și mențineau mici capete de pod pentru a-i fixa și hărțui pe ruși, amenințând cu posibilitatea dezvoltării acestora și care ar fi putut deveni în viitor o amenințare. Cel mai celebru caz este al capului de pod Krynky, după satul cu același nume. La 30 octombrie 2023 infanteria marină ucraineană trece fluviul și cucerește satul care este menținut (ajutat de artileria de pe malul opus) în ciuda atacurilor disperate ale rușilor care trimit aici numeroase întăriri, inclusiv trupele aeropurtate din Regimentele 382 și 337. Ucrainenii s-au folosit intens de acest cap de pod pentru a produce pierderi masive rușilor timp de opt luni și jumătate, iar faptul că l-au menținut atâta vreme înseamnă că erau foarte mulțumiți de rata de pierderi net favorabilă, plus faptul că distrăgeau resursele rușilor din alte poziții de pe front.

Dar, brusc, la 18 iulie 2024 ucrainenii evacuează capul de pod, satul fiind ocupat de trupele rusești, după mai bine de opt luni și jumătate. Această decizie poate fi luată în urma a doi factori. Primul, ucrainenii consideră că raportul pierderilor nu le mai este atât de favorabil, de aceea renunță la el. Aspect puțin probabil, deoarece în ultimele luni bătălia pentru Krynky a scăzut în intensitate, maximul fiind atins la sfârșitul lui 2023 și în prima parte a lui 2024. Un al doilea factor, pe care merg și eu, este că ucrainenii au nevoie de trupe în altă direcție și au decis să slăbească frontul Kherson, fiindcă oricum rușii nu au posibilități să forțeze trecerea Niprului pe cursul inferior al acestuia, dacă nici măcar nu au reușit să încropească o ofensivă decentă spre Harkov.

Iar trupele ucrainene luate de aici vor fi folosite, cel mai probabil, nu pe frontul Donbass, care încă se ține bine, ci tocmai pentru o contraofensivă la nord de Harkov care să arunce trupele ruse de acolo afară din țară, un succes ofensiv necesar pentru moralul intern și pentru sponsorii occidentali, după cum spuneam în prima parte a articolului.

Concluzii asupra situației actuale a frontului

Judecând după reacțiile părților implicate în război, se pare că ambele sunt relativ mulțumite de evoluția conflictului. Desigur, vocea oficială a părții ruse vede doar victorii peste tot, dar se pare că sunt mulțumiți. Au câștiguri teritoriale incrementale, mici, dar există. O sută de metri aici, un kilometru acolo, sunt mulțumiți și proclamă victorii peste victorii, dar uită să spună cu ce costuri au fost obținute, deoarece pentru ruși nu contează câți oameni pierd, contează că au realizat un câștig. Așa a fost în întreaga lor istorie, fie ea imperială, comunistă sau post comunistă. Viața omului, a cetățeanului rus, nu contează, contează doar gloria imperiului, a comunismului sau a marii Rusii. Rusia și rușii consideră că războiul merge bine fiindcă câștigă teritoriu, cât de mic, dar îl câștigă. Practic singura măsură a succesului campaniei este cât teritoriu câștigă Rusia, de parcă nu ar avea îndeajuns.

De partea cealaltă, și ucrainenii par a fi mulțumiți, deocamdată. Pentru 2024, având în vedere că au traversat o perioadă dificilă cu deficit de armament și muniție în urma blocării ajutorului american timp de șase luni, scopul este unul defensiv, să reziste atacurilor rusești și să provoace cât mai multe pierderi atacatorilor. Pentru asta sunt dispuși să cedeze treptat teritoriu neesențial, dar să se retragă luptând pentru fiecare metru, conservându-și forțele și uzând la maxim inamicul. Se știe că în principiu atacatorul are pierderi mai mari decât apărătorul, dar și stilul de atac al rușilor favorizează amplificarea acestui raport într-un mod exponențial. Astfel, rata pierderilor este net disproporționată, cu avantaj major pentru ucraineni. Deci, și pentru ucraineni, misiune îndeplinită.

Perspective pentru a doua jumătate a lui 2024

Spuneam că la ora actuală ambele părți consideră că lucrurile merg conform planului, respectiv al propriilor planuri. Rușii atacă obținând mici câștiguri teritoriale, ceea ce ei consideră că este OK, ucrainenii se apără provocând pierderi disproporționate rușilor și cedând mici teritorii cu preț mare pentru rușii, ceea ce și ucrainenii consideră că este OK.

Pe de altă parte, continuă războiul în adâncimea liniilor de front. Rușii continuă să lanseze rachete și drone kamikaze iraniene Shahed pentru a incapacita sistemul energetic ucrainean și a-i face să cedeze. Concomitent lansează și lovituri împotriva orașelor, în zone civile aglomerate, pentru a produce victime și să-i facă pe ucraineni să renunțe. Rușii nu au învățat lecțiile din trecut, bombardamentele asupra civililor, victimele printre populația noncombatantă, nu vor frânge voința de luptă, ba dimpotrivă. Și asta s-a văzut și în războaiele mondiale.

Cel mult îi obligă pe ucraineni să mute sistemele de apărare antiaeriană de pe front în apropierea orașelor pentru a le proteja, dar și asta pentru ruși e un câștig, din moment ce aceste sisteme vor lipsi de pe linia frontului. Să ne amintim de modul de folosire agresiv de către ucraineni a primelor sisteme Patriot primite, când le-au mutat pe linia frontului și au doborât la începutul anului șapte avioane de luptă rusești într-o săptămână. Modul de a le folosi a fost unul inovativ, le mutau aproape de linia frontului de unde reușeau să detecteze și angajeze avioanele rusești aflate mult în spate, apoi după ce lansau rachetele ce angajau avioanele de luptă rusești ce se considerau în siguranță, deplasau sistemele Patriot înapoi, în siguranță. Tocmai acest tip de angajament a demonstrat eficacitatea sistemelor Patriot și faptul că Ucraina are nevoie de mai multe pentru a-și proteja orașele, astfel că și România le-a cedat unul dintre astfel de sisteme.

Mai departe, vedem cum acțiunile ucrainenilor sunt nu numai defensive, ci în așa manieră încât fac parte dintr-un plan mai mare, de pregătire a terenului pentru acțiunile viitoare. Vorbim aici de un plan strategic, nu tactic.

Beneficiind, în sfârșit, după multă ezitare din partea SUA, de dreptul de a folosi armamentul occidental performant și asupra țintelor de pe teritoriul Rusiei (a fost absurdă această interdicție de la bun început, ideea de linii roșii, despre aceste aspecte vezi https://karadeniz-press.ro/trupe-nato-in-ucraina-spre-depasirea-unei-noi-linii-rosii/ ) ucrainenii au putut viza și lovi ținte pe teritoriul Rusiei cu armament performant, cum ar fi ATACMS sau Storm Shadow, ceea ce au și făcut. Astfel, rușii nu pot concentra trupe și tehnică în regiunea Belgorod pentru a susține ofensiva de la nord de Harkov fiindcă vot fi detectate de sateliții americani și instant lovite și distruse de lovituri de rachete performante americane. Asta este una din cauzele eșecului ofensivei ruse de la nord de Harkov, iar această ofensivă va fi în curând, cred eu, anihilată total de o contraofensivă ucraineană, pe motivele expuse mai sus.

Dar ucrainenii vor merge mai departe în urma acestei contraofensive și vor executa raiduri devastatoare pe teritoriul rusesc, dar nu cu trupele proprii, ci cu cele de voluntari ruși și cu cele din Legiunea internațională, inclusiv cu românii și moldovenii din Battlegroup Getica, așa cum au făcut și în trecut.

În același timp, se pare că ucrainenii modelează câmpul de luptă pentru sosirea avioanelor F-16, un posibil game changer. Rămâne de văzut în ce măsură acestea vor putea modifica decisiv cursul războiului, dar ucrainenii pregătesc terenul. În ce sens? Lovesc cu rachete tot ce găsesc în materie de sisteme de apărare antiaeriană rusești, cum ar fi S-300 sau S-400. În plus, lovesc aeroporturi, instalații radar, puncte de comandă, mai ales în Crimeea, dar și în regiunile limitrofe din Rusia.

Despre intrarea în acțiune a avioanelor F-16 de partea ucraineană s-a scris și s-a dezbătut mult, dar există niște chestiuni de care va depinde eficacitatea acestora pe câmpul de luptă ucrainean. Desigur, avioanele F-16 sunt foarte performante, pot face diferența, dar depind de un factor, fără de care orice aparat, oricât ar fi de performant, poate fi inutilizabil, în lipsa acestui factor. Este vorba de factorul uman, respectiv pregătirea piloților. În Războiul Rece, piloții occidentali aveau un grad superior de pregătire față de piloții URSS sau ai aliaților acestora, chiar dacă avioanele pe care zburau erau teoretic echivalente. Diferența era că piloții occidentali aveau mult mai multe ore de zbor la activ decât omologii lor sovietici, aceștia din urmă suferind de constrângeri economice, dar și de nepăsarea sistemului. În această idee, nu știu în ce măsură piloții ucraineni, care s-au dovedit niște bravi în cursul luptelor aeriene de la debutul războiului în 2022, au avut timp să acumuleze experiență pe avioanele F-16. Să nu uităm, unul din piloții ucraineni căzuți la datorie în luptă la începutul războiului a fost Ștefan Ciobanu, etnic român, dar și faptul că piloții ucraineni de F-16 sunt pregătiți inclusiv în România.

Având în vedere desfășurarea actuală a conflictului, consider că rolul primordial al avioanelor F-16, după intrarea lor în serviciul ucrainean, va fi rezolvarea problemei principale a ucrainenilor de pe front, respectiv bombele ghidate (glide bombs) lansate din avioane Suhoi-34 de la 60-70 de kilometri și care distrug pozițiile fortificate ucrainene, ajutându-i pe ruși să progreseze. F-16 vor putea angaja aceste avioane Suhoi și astfel să elimine principala problemă cu care se confruntă ucrainenii pe front în fața atacurilor rusești. Iar asta ar putea deveni un game changer. De aceea ucrainenii pregătesc din timp terenul, eliminând tot ce găsesc ca și posibilă amenințare împotriva avioanelor F-16.

Totodată, la fel ca și rușii care țintesc sistemul energetic ucrainean, și ucrainenii desfășoară o campanie strategică inteligentă. Ei lovesc cu drone sau prin acțiuni de sabotaj rafinăriile rusești, lovind inamicul în inima puterii sale. Fiindcă Rusia își trage puterea, finanțele care hrănesc războiul, din exportul de petrol și gaze. Chiar dacă Occidentul a pus embargo, Rusia exportă către alte piețe din Asia și lumea a treia, mai puțin și la un preț mai mic, dar totuși este ceva, respectiv seva care alimentează mașinăria de război a lui Putin.

Ucrainenii au ajuns să lovească aceste obiective la distanțe de sute sau peste o mie de kilometri, paralizând producția de petrol a Rusiei. Putem compara cu bombardamentele anglo-americane asupra câmpurilor petroliere de la Ploiești din anii 1943-1944. În cazul ucrainenilor, ei nu trebuie să distrugă capacitatea petrolieră a Rusiei, ci doar să o afecteze parțial, ceea ce se pare că au reușit. Au incapacitat industria petrolieră a Rusiei (desigur, temporar) într-un procent de sub 20%, dar suficient pentru ca Rusia să stopeze exporturile petroliere pentru o perioadă de două luni, cel puțin până acum. Iar asta înseamnă mai puțini bani pentru efortul de război, dar și un semn că lucrurile nu merg așa de bine, cum spune propaganda rusă.

De cealaltă parte, după cum se vede din desfășurarea inițială a acțiunilor militare rusești, planurile lor sunt foarte bune, teoretic. Atacuri de disimulare, cum ar fi cel de la nord de Harkov, cu scopul de a ajunge suficient de aproape pentru a-l bombarda cu artileria, apoi atacuri pe front cu încercări de pătrundere ca la carte, tentative de încercuire ale inamicului în clești din care nu are cum să scape etc. Toate foarte bune din punct de vedere al tacticii și artei operative, pe hârtie sunt senzaționale și ar merita includerea în orice tratat serios de istorie militară.

Dar toate, absolut toate, au o deficiență majoră. Deși strălucite ca și concepție, puse în practică se dovedesc un eșec major. De ce? Fiindcă nu are cine să le ducă la îndeplinire. Planurile sunt grandioase, dar armata rusă, cea menită să le ducă la îndeplinire, nu se ridică la nivelul acestor planuri mărețe, iar asta se vede cel mai bine în războiul din Ucraina.

Există o prăpastie între liderii de sus și supușii de jos, cei care ar trebui să ducă la îndeplinire planurile trasate de cei de sus. Respectiv planurile sunt făcute pentru o altfel de armată, nu pentru cea rusă, măcinată de corupție, fără coeziune sau spirit de corp, de fapt o turmă împinsă din spate spre sinucidere colectivă în atacuri frontale fără sens împotriva unor poziții fortificate și bine apărate. Putin și ai lui trasează planuri inteligente după arta militară, dar nu există o armată capabilă să le ducă la îndeplinire. Ei ori nu știu, ori nu le pasă de situația armatei ruse. De aceea suplimentează și aduc noi trupe pe care le împing în foc, cu același rezultat deplorabil.

Nu au cum să câștige un astfel de război, la ora actuală atacă și atacă din nou, consumând resurse enorme de oameni și material. Dar în curând va veni culminating point, respectiv momentul în care nu vor mai putea plusa spre ofensivă, fiindcă efortul se va termina. Și va fi momentul în care ucrainenii vor trece la contraofensivă, ceea ce îi va pune pe ruși într-o situație extrem de dificilă.

Problema cu culminating point este că nimeni nu îl poate ghici, când apare și din ce cauze. Nu poate fi prevăzut cu exactitate, dar el apare, de cele mai multe ori în urma consumării efortului ofensivei, dar uneori și din cauze interne, cum a fost situația rușilor în 1917.

Dar despre acestea în următoarea analiză.