Parlamentul a votat, joi, numirea în funcția de director al Serviciului de Informații și Securitate (SIS) a lui Vitalie Pârlog (foto)pentru o perioadă de cinci ani. Candidatura lui Pîrlog a fost susținută de 55 de deputați din cei prezenți la ședință, iar hotărârea intră în vigoare la data adoptării. Vitalie Pârlog a depus joi jurământul în faţa plenului, fiind propus de 10 deputați din majoritatea parlamentară. Acesta are un trecut politic strâns legat de familia Voronin și o avere considerabilă pentru un om care a fost în majoritatea carierei un funcționat al R. Moldova. Acesta deține, pe strada unde locuiește și familia Voronin, o vilă impresionantă estimată la 200.000 – 250.000 de euro.
Pârlog a precizat că SIS nu trebuie să fie „o bâtă de care să aibă frică cetățenii” și că va elabora o nouă strategie pentru această instituție.
Inițial acesta a spus că vede o modernizare a instituției în relația cu presa. „Specificul serviciului nu este caracteristic pentru toate instituțiile statului dar bineînțeles vom elabora de comun cu colegii o strategie ca să fie mai coperant cu societatea și mass-media. Vom dezvolta acel grad de cultură ca serviciul să nu fie perceput ca o bâtă ca cetățenii să aibă frică de SIS, și acest lucru să nu existe”, a spus el.
Întrebat ulterior de parlamentarul liberal Alina Zotea despre case de milioane de lei pe care o deține pe aceeași stradă cu familia Voronin, Pârlog a declarat că presa poate dezinforma.
„Mă bucur că aveţi acces la informație, dar acestea nu corespund adevărului. Imobilul în cauză l-am achiziţionat cu mult mai târziu după plecarea mea din funcţia de ministru. Presa poate duce în eroare, să nu luăm toată informaţia ca atare”, a declarat Pârlog. Ziarul de Gardă a publicat, miercuri, o anchetă despre casa sa evaluată la 4-5 milioane de lei.
El a mai spus că nu este afiliat politic, chiar dacă în trecut a avut o relația strânsă cu PCRM, și că pentru moment nu mai urmărește o carieră politică.
Vitalie Pîrlog este de profesie jurist specializat în Drept internațional. În perioada 2001 şi 2006, acesta a reprezentat Guvernul la CEDO, iar în septembrie 2006 a fost numit în funcția de ministru al Justiției. Ulterior, între 14—25 septembrie 2009 Pîrlog a deținut şi interimatul șefiei Cabinetului de miniștri. Din luna aprilie 2017 este președinte al Comisiei de control al fişierelor din cadrul Interpol.
Funcția de director al SIS a rămas liberă după ce directorului Mihai Bălan i-a expirat mandatul la data de 25 octombrie.
0 Comentarii